Aldus față cu tehnologia

Probabil nimeni nu știe, dar blogul de față a avut o pagină de Facebook, creată în septembrie anul trecut. Ceva mai devreme am șters-o. Motivele sunt două. Primul, că de la crearea ei și până azi n-a primit decât un singur like. E adevărat că n-am promovat-o nicăieri, nici măcar pe blog1Decât o scurtă perioadă, printr-un widget afișat în sidebar, perioadă în care am și primit acel unic like.. Doar am creat-o și am conectat-o la Jetpack, astfel încât fiecare articol nou de pe blog să fie publicat automat și pe pagină, după care mi-am văzut de treabă, ignorând-o. Sau am încercat, că Facebook a continuat să-mi reamintească, cu o perseverență demnă de o cauză mai bună, că proaspătul articol ar avea statistici îmbucurătoare dacă l-aș sponsoriza. Al doilea, că am înțeles că un cititor inteligent nu va urmări un blog via Facebook. Mai multe despre asta într-un posibil articol viitor.

Până nu demult utilizam un telefon clasic, simplu, fără pretenții de inteligență. Era mic, ușor, ținea încărcat aproape o săptămână și se achita cu brio de sarcinile lui de bază, respectiv de a intermedia convorbiri telefonice, de a-mi arăta ora exactă și de a mă trezi din somn. Dar înainte de sărbători a intervenit ceva, iar eu n-am mai putut folosi cartela și abonamentul de pe acel telefon. Așa că m-am gândit să trec pe Digi, unde aveam deja un abonament pe care nu-l foloseam. Zis și făcut. Numai că noua cartelă Digi are nevoie de un telefon cu 3G și deci am fost nevoit să-mi fac upgrade la telefon. Acum folosesc un Samsung Galaxy S6. Dar nu-l prea știu folosi. De exemplu, după ce l-am resetat, mi-au apărut zeci de mesaje de update required, pe care nu știu cum să le scot. Pe calculator pot seta la fiecare program dacă și în ce condiții să-și facă update sau să mă deranjeze cu asta; pe telefon trebuie să studiez ce și cum. Apoi, mi-am instalat o aplicație de Facebook Messenger și am observat că de fiecare dată când primesc un mesaj pe Facebook, îmi bipuie telefonul. Nu știu cum să scot aceste notificări. Înțeleg că e telefon și deci pe undeva e firesc să mă atenționeze când primesc un mesaj, dar în același timp e și calculator, iar pe calculator pot închide browserul sau pagina de Facebook, caz în care nu mai văd notificările până o redeschid. Într-o zi o să caut pe numeroasele bloguri românești de tehnologie un ghid de utilizare a smartphone-ului. În rest, e mai mare și mai subțire decât vechiul meu telefon, deci mai incomod, iar acumulatorul trebuie încărcat mai des, dar are o cameră foto bună, ceea ce-i mișto. Are și net. Totuși, cum puteți, oameni buni, să folosiți netul de pe un telefon? Cum puteți scrie și citi pe ecranul ăla minuscul? Sau folosi o bară cu semne de carte (bookmarks)? Știu o blogăriță care, când niște cititoare i-au spus că diacriticele se văd ciudat de pe mobil, a renunțat să mai scrie cu diacritice.2E vorba de Hapi; văd că între timp și-a revenit. Eu mă gândesc la modul cel mai serios să banez vizitele de pe mobil. Cine vrea să intre pe blog, să intre acasă, de pe desktop3Mai țineți minte cuvântul ăsta? Sau v-a lovit pe toți damblaua laptopurilor? Pe care le folosiți, bineînțeles, acasă?!?, când are timp.

Și-n rest, suntem în 2018 iar viitorul sună bine. Poate că anul ăsta îmi voi face upgrade și la sistemul de operare. Momentan sunt pe Windows XP.

14 Replies to “Aldus față cu tehnologia”

  1. Singurul lucru bun pe care-l poți face pe fb e să promovezi un produs. Unul vandabil, care să-ți aducă bani. În rest, fb e pentru pisici desenate și inimioare de frișcă în cafea.
    Blogul tău a primit un like în juma de an fiindcă îți crezi cititorii tâmpiți. Pornești de la premisa că ei nu înțeleg o iotă din ce scrii tu și vii cu extrapolări, cu exemple care despletesc ideea până la a nu mai rămâne nimic din ea. Deși absolut toată lumea a înțeles din primele patru cuvinte unde bați.
    Dacă ai fi mai sprințar în gândire, dacă ai putea să-ți surprinzi plăcut sau măcar neplăcut cititorii, sigur ai avea mai multe reacții.

    Iartă-mă, sunt rea, fiindcă am fost atât de bolnavă, încât mi-am jurat că, dacă scap nespitalizată, ultimul lucru la care mă voi gândi când stau de vorbă cu prietenii virtuali e să le menajez automulțumirea.

  2. Nu mă deranjează că ești „rea”; mai bine să fii sinceră decât să mă aburești. Dar cred că te înșeli. Pagina blogului meu n-a primit like-uri pentru că n-am promovat-o. Nepromovând-o, n-a văzut-o nimeni. De exemplu, mă uit acum la statistici (că pagina continuă să existe încă două săptămâni după ce îi dai delete, interval de timp în care te poți răzgândi): în ultimele 28 de zile (maximul pe care-l pot accesa), pagina a avut în total 4 vizualizări. Iar ultimele 5 articole publicate au avut în total 0 vizualizări. Cu alte cuvinte, deoarece pagina blogului nu avea fani, adică oameni care să-i fi dat înainte like, Facebook n-a arătat-o nimănui. Nici pagina, nici articolele publicate pe ea. Și dacă nu le-a văzut nimeni, cine le-ar fi putut da like? Soluția spargerii acestui cerc este să-ți inviți prietenii să dea like paginii, ceea ce eu nu fac, sau să plătești pentru ca Facebook s-o arate mai multor oameni.

    Facebook este o rețea de socializare. Ca atare, lumea îl folosește pentru a-și pune poze cu pisici și a vedea ce mai fac foștii colegi de clasă sau neamurile din alte orașe. Din această perspectivă, nici măcar vânzarea de produse nu funcționează foarte bine. Oare când ieși în parc pentru a socializa cu prietenii, ai chef de cerșetori care să-ți vândă pixuri și diverse prostii? Nu, că te-ai dus pentru a te relaxa și amuza, nu pentru a face cumpărături. Așadar, cred că domeniile în care Facebook te poate ajuta să-ți sporești semnificativ vânzările sunt puține. Probabil că un cabinet veterinar ar putea să-i facă reclamă cu succes pe Facebook, dar în rest, oamenii investesc masiv în promovarea pe diverse rețele sociale fără să-și dea seama că aruncă efectiv banii pe geam. Și nu este doar părerea mea:

  3. Aldus, să presupunem că articolul tău despre cine ar trebui să voteze mai ponderal – deștepții, ar fi făcut obiectul comentariilor tuturor talkshow-urilor din prime time la canale de știri. Poate și la Măruță. Și la Cabral. Și la Capatos. Și la CNN.
    Nici în visele tale cele mai duioase n-ai fi putut beneficia de atâta promovare. Pui pe fb un articol pe care ți-l preia toată media. Problema e: cum s-ar fi pretat textul tău la comentarii? Ce să fi zis guriștii zilei despre el?
    Că nici ăștia, plătiți și antrenați să facă subiect din nimic, nu s-ar fi descurcat.
    Tot 1-5 like-uri ai fi strâns într-un semestru, oricât de promovat ai fi fost. Sau 1-5 dislaicuri.
    Ieși din bulă, Aldus! Ieși pe stradă și vezi ce crede/gândește/zice lumea reală. Ce zic proștii, ce zic deștepții, ce zic interlopii, bogații, săracii, sănătoșii, bolnavii. Fierbe tocănița lor la foc mic și gustă supernatantul uleios. Nu e adevărul acolo, dar acolo e realitatea. De-acolo pornești. Aia e suma și rezultanta percepției lumii în care trăiești tu asupra realității. Nu poți juca table cu piese de șah.

  4. Ok, intru în joc. Dacă articolul cu votul ponderal ar fi popularizat, atunci estimez că ar primi o mulțime de critici și foarte puține aprecieri. De ce? Pentru că majoritatea este prin definiție mediocră, iar mediocrilor nu le-ar conveni ca voturile lor să conteze mai puțin decât votul celor care sunt mai inteligenți ca ei. Aproape toți s-ar revolta la ideea unui vot diferențiat și m-ar acuza de discriminare. Cum îmi permit, aroganța celui care se crede mai deștept ca restul, drepturile omului șamd.

    Totuși, pe mine nu mă preocupă să discut pe limba omului mediocru și nici să plec de la realitatea și adevărul lui. De ce să gust tocănița omului obișnuit? Nu-i poți spune unui blogăr să guste tocănița omului obișnuit, la fel cum nu-i poți spune unui compozitor clasic să scrie pe ah, limba, viața și dușmanii omului de rând, fără a risca să-l transformi în compozitor de manele. Din punctul ăsta de vedere, faptul că ai puține aprecieri este un lucru bun. Ce aș face eu cu publicul lui Măruță? Ar trebui să bag truisme și buleandre pe blog, ca să-l păstrez. Sau poate nu m-am prins exact ce vrei să zici.

    Pe scurt: în discuția respectivă, pe mine nu mă interesează să plec de la un sistem de vot care să poată fi acceptat pe scară largă. Pe mine mă interesează să identific, cel puțin la nivel teoretic, un sistem de vot mai bun. Discutăm idei. Probabil că și zborul cu un aparat mai greu ca aerul n-a fost decât o simplă idee teoretică, înainte de a fi o teorie ridicol de utopică care s-a transformat cumva, totuși, într-o chestie practică astăzi. Dar a început prin a fi gândită sau discutată de cineva. Cuiva i-a venit ideea asta tâmpită, de a zbura cu un aparat mai greu ca aerul. Poate și el a avut o cunoștință care i-a spus să coboare cu picioarele pe Pământ. N-am pretenția să schimb lumea cu blogul, ci să discut idei cu oameni interesați de ele.

    Și că tot veni vorba de discuții pur teoretice, ce părere ai de ideea asta?

  5. Aldus, nici un prost nu e conștient că e prost. Nici un mediocru nu e conștient că e mediocru. Ei se simt perfect funcționali și legali în pieile lor.

  6. Totuși, cumva o să găsească niște motive din care să obiecteze la sistemul de vot propus de mine! 😆

  7. Ai reușit să biruiești cu telefonul? Acum vreo câteva luni, mi-am dedicat vreo 30 minute misiunii aparent imposibile de-a nu mai fi agasată constant de notificări. Am reușit. Am o viață mult mai liniștită de-atunci – la modul foarte serios vorbind.

    Samsung are așa: Setări > Mai multe > Manager de aplicații > click pe fiecare app în parte și debifezi afișarea de notificații.

    Nici pagina mea de Facebook nu are prea multe like-uri, dar nu am dat nici eu invite la prieteni să-i dea like. În schimb, am dat share pe profilul personal la unele articole și am lăsat-o în lateral pe blog. Articolele mi se publică automat și acolo. Știu că unii – dintre acei mai puțin de 100 de oameni care au dat like paginii, intră mereu de pe Facebook pe blog, pentru că le apare prin news feed și nah, e comod și nu știu cum altfel să ajungă pe blog. Din motivul ăsta încă nu am șters pagina & widget-ul.

    Nu spun că e ok să încurajezi comoditatea, dar le poți oferi unora alternative de lectură, într-un mediu populat de pisici și știri false. Sigur, asta doar în cazul în care îți propui să ajungi și la un astfel de public, să îi încurajezi să iasă din mediocritatea postărilor din rețelele de socializare. Sau dacă îți propui să-ți crești traficul aducând public nou de-acolo, însă pentru asta trebuie consistență și compromisuri 🙂

  8. Încă nu mi-am bătut capul cu telefonul și deci sunt tot în situația descrisă în articol. Mersi de informație. Mai ales că, dintre câți prieteni virtuali mi-au citit articolul ăsta, și sunt sigur că aproape toți au telefoane smart, tu ești singura care ai încercat să mă ajuți.

    Cât despre Facebook, dacă articolele mele sunt relevante pentru comunitatea de acolo, mă gândesc că se va găsi cineva care să le posteze pe peretele lui, că nu-l oprește nimeni. Iar dacă nu, de ce le-aș posta eu? Ar fi pierdere de vreme.

  9. Iti inteleg frustrarea, dar cred ca solutia aleasa este slaba. De ce ai opri cititorii de pe mobil? Ca sa le .. faci in ciuda?

    Superioritatea ti-o arati facind blogul sa arate bine SI pe mobil, SI pe desktop, SI pe un toaster daca-i cazu’.

  10. Asta-i ca și cum ai spune că superioritatea ți-o arăți compunând o muzică ce place și nimfelor, și maneliștilor. În opinia mea, banarea vizitelor de pe mobil ar filtra o bună parte din idioții care-ți ajung accidental pe blog. Bine, deocamdată nu-i cazul, că la mine bate vântul, n-am cititori. Dar rămâne o idee pentru viitor.

  11. Dragule, eu sunt unul din aia care viziteaza bloguri de pe mobil, spre exemplu cand sunt in pauza de cafea la munca. Asta incerc sa-ti atrag atentia, ca pui aiurea semnul egal intre “vizitator de pe mobil” si “mouthbreather”.

    Selectia se face prin continut, nu prin metode tehnice. Pe exemplul tau, manelistii nu au absolut nici un interes sa intre in sala ta de concert, daca tu canti acolo muzica clasica. Ca nu le prieste, simt ei ca nu-i locul, instinctiv.

  12. Uneori conținutul nu-i de ajuns. De exemplu, scrii un articol pe o temă de interes public. Degeaba tratezi problema într-un mod mai inteligent decât media presei românești; faptul că ai scris pe acel subiect îți poate atrage comentatori submediocri.

    Ție ți-ar rămâne posibilitatea să intri pe blog când ești în fața unui calculator. Metoda mea ar interzice accesul doar celor care nu intră pe blog decât de pe mobil. Ori a intra pe blog exclusiv de pe mobil constituie, în opinia mea, o idioțenie. Sigur, ar fi o limitare și pentru ceilalți, dar până la urmă nu foarte mare.

  13. Bun, hai sa urmarim temele individual:

    @valoarea comentarorilor

    Experienta mea arata ca in general nivelul comentatorilor urmeaza destul de fidel nivelul blogului. Cu un caveat: in general vor fi oarecum mai stupizi/dezorganizati ca autorul (altfel, ar fi tinut si ei blog); insa masa va fi punctata de citiva oameni mai destepti ca autorul.

    Ca la scoala, poftim: daca tu scrii la nivelul unui student la .. litere in anul II, asteapta-te sa te viziteze studenti de anu’ I si eventual niste liceeni. Poate, daca ai noroc, mai vine cite un asistent universitar sa-ti spuna in cite moduri te inseli asupra unei traduceri sau asupra unei etimologii.

    Pe bloguri treaba asta se traduce in niste patterns foarte predictibile. Multi blogheri nu pot rezista tentatiei de a scrie pe teme pe care nu le cunosc intim, sau pe care macar sa le stapineasca. Fac critica/recenzie de film fara sa stapineasca binisor tehnica de a privi critic un film. Fac cronica mondena fara sa-si dea seama ca parerea lor este formata de la o foarte mare distanta de evenimentele petrecute. Ca atare, mor inecati intre comentatori care nu stiu nici ei prea multe, dar simt ca au! Ceva! de spus!

    Ca sa nu discutam teorii, da-mi tu un contra-exemplu. Numeste un un articol de blog, scris de o persoana care-i competenta pe tema tratata, si care a primit in majoritate comentarii stupide. Da’ vezi sa fie chiar competenta persoana, nu “sunt femeie deci am pareri importante pe tema avortului”.

    @modurile de vizitare

    In caz ca n-ai realizat, blogurile duc o lupta asupra atentiei cititorilor. In general este o lupta inegala. Omul mediu, ala aleatoriu de pe strada, este asaltat si bombardat de facebook/tv/gaming, ca sa ne rezumam doar la distractii onlain. Omul peste medie are in general o agenda plina cu proiectele si interesele lui personale. Blogurile, in ecuatia atentiei, reprezinta niste coeficienti foarte mici.

    Ca atare, tu trebuie sa pui ceva pe masa inainte de a-mi spune mie, cititorul, cum sa-mi organizez timpul. Poate nivelul unui blog nu-l face interesant decit la nivel de “trec prin articole ca prin sticksuri”. Intru de la munca, in 5 minute frunzaresc 10 articole, pe principiul “ia sa vad ce aiureli a mai scris si asta” (FIX asa gindesc vizavi de nwradu, apropo). Timpul liber de acasa nu-l cheltui insa pe asa ceva, Doamne apara si pazeste. Ca sa imi cheltui timpul liber cu un blog oarecare, trebuie sa treaca peste o anumita limita, care-i destul de sus. Spre exemplu, autorul sa fie profesor universitar (e.g.).

    Cam asta.

  14. Unde am zis eu că majoritatea comentatorilor sunt stupizi? Am zis că un blog, oricât de bun conținut ar avea, poate atrage și comentatori stupizi. Pe care eventual poți fi interesat să-i filtrezi. Mai precis, poți fi interesat să-i filtrezi chiar dacă procentul lor este mic. Poate fi și un procent de 1%; dacă ai interzice comentariile de pe mobil, cine știe, poate că acel 1% s-ar transforma în 0.5%. Sau în 0.2%. De ce discutăm de majorități? Tu când îți iei o haină curată calci nepăsător prin toate bălțile, pe principiul că și dacă te pătezi, cei câțiva cm de noroi care vor ajunge pe haină vor fi nesemnificativi raportat la suprafața totală a hainei?

    La partea a doua, sunt două variante. Fie eu reușesc să public cel mai adesea un conținut interesant, caz în care, dacă un Gigel îmi frunzărește blogul doar ca să vadă ce prostii am mai scris, atunci nu mă prea interesează opiniile lui, fie nu reușesc să public decât prostii, caz în care sigur că potențial aș fi mai câștigat permițându-le oamenilor deștepți să intre chiar și de pe mobil, în pauzele lor de cafea, și eventual să-mi mai lase câte un sfat din care pot învăța, dar hai să te întreb și eu ceva: câte sfaturi i-ai dat lui newradu de când îl citești de pe mobil și cât la sută dintre ele le-a pus în aplicare?

    Acum, eu nu cred că scriu tot timpul tâmpenii. Ca atare, am pretenția ca cineva care crede că îmi poate da sfaturi să intre de pe desktop, acasă. Iar dacă e mult mai deștept ca mine, atunci plec de la premiza că are la dispoziție un desktop chiar și în pauza de cafea, nelucrând la o firmă tâmpită, care îi pune interdicții la calculator, că asta nu l-ar mai face să fie chiar atât de deștept și relevant. Iar dacă mă înșel, pierderea mea să fie.

    Încă o dată, discutăm ipotetic, că n-am implementat ideea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *