Un bănuț norocos

Textul de mai jos este o proză arhiscurtă având tema și titlul Un bănuț norocos. Se face că asta e cerința curentă de pe grupul de Facebook Ficțiuni Reale. Am prezentat într-un articol precedent regulile acestui grup, nu le reiau. Singura mea abatere de la ele este că n-am de gând să postez textul pe grupul respectiv, ci aici, că de aia mi-am făcut blog, ca să pot scrie pe el în loc să contribui la propășirea altor saituri.

Așadar, o mini-proză de circa 500 de caractere (plus/minus 20) având titlul Un bănuț norocos. Dacă vreți, puteți încerca și voi.

Vestul Sălbatic. John era renumit pentru viteză și dexteritate. Dar acum urma să se dueleze cu cel mai rapid pistolar din zonă, iar Ramona, o prostituată care ghicea în cafea, i-a prezis că va pierde. Așa că a mers la bătrânul indian și i-a cerut bănuțul lui norocos. A dat o mie de dolari pe un singur bănuț. L-a pus în buzunarul de la piept, unde știa că țintește adversarul. A doua zi, glonțul a trecut razant pe lângă bănuț și i-a străpuns inima. John a murit pe loc. Bănuțul a scăpat neatins. Era norocos.

Bonus:

12 Replies to “Un bănuț norocos”

  1. Am zis să mă aliniez și eu la normele UE și să fiu măcar o dată pe invers. 😀

  2. Ia te uită! Distinsei nu chiar scorpii îmblânzite de legănarea bărcii lui Goe-Petruchioe (scuze pentru “e”-ul în plus, n-am găsit altă rimă 😜) i-a plăcut povestea preponderent schizoidului Aldus! (Pesemne fiindcă e pe invers!) Sincerele mele aplauze!

  3. Păi sunt schizoid. Pe de-o parte trag un semnal de alarmă asupra tentației de-a lua lectura drept viață reală și pe de alta fac tentative de proză arhiscurtă. Sau, pe de-o parte îi spun Renatei că se scaldă într-o companie vulgară și pe de alta scriu articole neutre și inofensive, care îi plac. Iar dacă avem în vedere că am și multe alte rubrici pe blog și că mă pronunț despre o mulțime de alte chestii, sunt de-a dreptul delirant. 😀

  4. Ce nu știe dama de ghindă: că noțiuni ca schizoid, schizotipal, histrionic, compulsiv-obsesiv etc. nu sunt insulte, sunt clasificări în psihologie și că nimeni nu e perfect. E tot atât de puțin insultător să-i spui cuiva că e narcisic/schizotipal etc., precum i-ai spune că e hipertensiv, reumatic etc.

  5. Desigur, nimeni nu e perfect. Şi, desigur, e posibil ca unii să se creadă buni samarineni când îi spun omului că e schizoid, să ştie şi el, sărmanul. Numai că, după cum presupun că ştie Renata, nimeni nu e nici infailibil; şi psihologii mai greşesc diagnosticele, iar omul s-ar putea să nu fie tocmai în culmea încântării când îl anunţi ce s-a “descoperit” în urma unei nesolicitate consultaţii la distanţă, mai ales dacă dai sfară-n blogosferă. Aş zice că aşa ceva ţine de sfera mea de activitate (atacul la persoană).
    Din fericire pentru el, pare-se că Aldus ţine la tăvăleli blogosferice.

  6. @ dama de ghindă
    Aldus e schizoid, eu sunt, printre multe alte bube (parțial reparate), histrionică. Dacă e ceva cu adevărat traumatizant în intervenția ta, e cuvântul „sărmanul”. Ăsta da, atac la persoană. Pe ce te bazezi că-l consideri „sărman” pe Aldus?
    În altă ordine de idei, odată ieșit în jungla virtuală, ești ca un pește în acvariu. Te vede lumea de jur împrejur. Îți asumi și unghiul de vedere mai puțin flatant.
    Există un banc – nu ți-l spun, că sigur îl știi – care are 3 morale. Primele două se potrivesc aici de minune: 1) Nu oricine te bagă în rahat îți vrea răul. 2) Nu oricine te scoate din rahat îți vrea binele…

  7. Renata, două chestiuni.

    Prima: dacă voiam să discut despre mine și despre viața mea din offline, probabil mi-aș fi făcut blog sub numele real. Dat fiind că scriu sub pseudonim, ce importanță are cum sunt eu, cel din afara personajului? Că v-ați grăbit toți, în ultima vreme, să săpați și să descoperiți cine e Aldus.

    Eu scriu niște articole, fac niște afirmații. Să zicem că aceste afirmații sunt „contaminate” de propria mea personalitate și de propriile mele filtre. Și ce-i cu asta? Dacă ele sunt eronate, iar interlocutorul meu este inteligent, le poate demonta prin argumente logice, fără să facă apel la „psihanaliză”.

    De exemplu, un copil poate să crească într-o familie foarte severă, în care e constant monitorizat, și să dezvolte astfel tendințe paranoide și o manie a persecuției. Ajuns adult, poate să adere la tot felul de cercuri și grupări conspiraționiste, cum ar fi cea care consideră că Pământul este plat. Dar, într-o discuție despre forma Pământului, îi poți demonstra (lui sau cel puțin publicului) prin argumente de natură obiectivă, din fizică, că Pământul nu este plat, fără să faci apel la psihanaliză și să îi spui că teoria lui s-a născut pentru că suferă de cine știe ce tulburări (reale sau imaginare).

    Așadar, dacă nu ești de acord cu ceva din ce scriu sau am scris pe blog, te invit să găsești argumente cu care să îmi arăți că mă înșel, în loc să tot invoci presupuse probleme psihice de care aș suferi (sau care mi-ar face plăcere, ca în bancul cu visele erotice).

    A doua chestiune: dat fiind că n-am cunoștințele avansate de psihologie și psihanaliză pe care le ai tu, te rog să-mi explici ce înțelegi când afirmi că aș fi schizoid. După care o să-ți spun dacă și în ce măsură te înșeli sau ai dreptate.

  8. Renata, draga mea, “sărmanul” e pus acolo la mişto. Şi la modul general, despre un prieten oarecare, al oricui, nu despre Aldus.
    Eşti scriitoare, ar trebui să poţi sesiza astfel de lucruri.
    Se pare că axarea pe articole din categoria bârfă îţi diminuează subtilitatea.

  9. Aldus, citește pe Coana Wiki ce e tulburarea de personalitate schizoidă. Ai putea face un scor, să vezi în câte caracteristici te regăsești. Ai putea, zic, teoretic, fiindcă în realitate sunt convinsă că vei concluziona ”Eu nu sunt așa!” 🙂

  10. Am citit. Sunt 0% schizoid. N-am ce să „concluzionez”, pur și simplu nu mă regăsesc deloc în ce scrie acolo. În momentul ăsta sunt foarte curios de unde ați dedus voi c-aș fi schizoid.

Leave a Reply