Teoretic, Paștele ar trebui să fie o zi foarte aglomerată, poate cea mai aglomerată zi din an, în care se rezolvă și se finalizează toate acele lucruri care se fac din an în Paște. Practic, este o zi în care oamenii se odihnesc și serbează Învierea Domnului.
Pe rețelele sociale se trimit felicitări, urări de bine și uneori mici glume. Cum ar fi cea cu preotul care este oprit de poliție și declară că n-a băut decât apă, iar când în urma testului cu fiola se constată că avea un grad ridicat de alcoolemie, își ridică mâinile spre cer a uimire și exclamă: „Iisuse, iar ai făcut-o!”
Pe un sait popular de torenți se „prind în pioneze”1Se fixează pe primele poziții, deasupra celorlalte titluri. două filme cu tematică pascală: „Patimile lui Hristos”, din 2004, de Mel Gibson, în care rolul Fecioarei Maria este jucat de actrița română Maia Morgenstern, și Isus din Nazaret, din 1977, de magnificul Franco Zeffirelli. Pe primul nu l-am văzut, dar am auzit că este foarte bun și foarte dur. Cineva confirmă în comentarii:
Filmul este extrem de dur!
Eu n-am rezistat să văd toate suferințele îndurate de Isus!
E cutremurător, peste putință de dureros!
Încercați să vedeți doar bătaia cu biciul! Și vorbim după!
Sărbători binecuvântate și pace!
Pe al doilea însă l-am văzut încă de copil și mi-a plăcut mult – e unul din acele filme care te mișcă în profunzime, afară de cazul în care ai o inimă împietrită. Și bine am făcut că l-am văzut, pentru că cineva dă un spoiler în comentarii:
Învie la final..
Pe blogul unei scriitoare se citează o poezie despre înviere creată cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Toate-s vechi și nouă toate, dar parcă așa ceva nu exista în trecut! Pe de altă parte, asta constituie confirmare neașteptată a faptului că civilizațiile viitorului vor fi religioase. Iată primele versuri:
În ziua sfântă de Paște, când lumina răsare,
Sufletele noastre se deschid larg și inima e într-o cântare.
Hristos a înviat, vestea se-aude-n văzduh ușor,
Adevarat a înviat, răspundem cu bucurie în cor!
Iar pe Facebook, Hari Bucur-Marcu, expert în securitate internațională, publică un text pe care îl redau integral, însoțit de următoarea imagine:
La vârsta de nici 25 de ani (adică prin 1497 – 1498) Michelangelo semnează cu inscripția în latină „MICHÆLANGELVS BONAROTVS FLORENTINVS FACIEBAT” (Făcută de Michelangelo Buonarroti din Florența) un grup statuar intitulat oficial La Madonna della Pietà și cunoscut în toată lumea ca Pietà de Michelangelo, grup statuar aflat în basilica San Pietro, Vatican.
După cum îi zice și numele, subiectul sculpturii este Fecioara Maria, cea îndurerată de moartea fiului său, Iisus. Încă din primul moment în care s-a dus vestea despre aceasă operă de artă plastică, discuția publică și între exegeți s-a purtat în jurul vârstei prea frumoasei Madonna.
Eu astăzi mă opresc asupra imaginii în marmură a lui Iisus Hristos, aflat în poala mamei sale, cea care urmează să îl învelească cu giulgiul revărsat pe sub trupul neînsuflețit.
Este o imagine a unui bărbat de 33 de ani, care parcă doarme. Michelangelo nu a marcat nicio urmă de durere pe chipul său. Stigmatele răstignirii sale sunt prezente pe mâini și pe torso, dar discret și fără conotații de chinuire a celui care le poartă.
Mama Lui îl ține în brațe ca atunci când era copil și tocmai l-a îmbăiat. Ceea ce e important pentru evocarea sculpturii în Ziua Învierii Fiului Omului, ca miracol al vieții veșnice, de după moarte, înviere care i-a demonstrat lui Iisus dumnezeirea.
Privind în jos, oarecum dincolo de trupul neînsuflețit, Fecioara Maria a lui Michelangelo parcă deja contemplează o nouă naștere a lui Iisus, de data asta nu ca fiul său, care tocmai își împlinise menirea pentru care Tatăl ceresc îl trimisese printre oameni, ci ca Dumnezeu Fiul, parte a Treimii.
Ceea ce poate fi o explicație și pentru alegerea făcută de Michelangelo, de a o portretiza pe Maria în chip de treime ea însăși (Georgio Vasari citează „un bellissimo spirito”, care ar fi zis: „nostro Signore e tuo sposo, figliuolo e padre, unica sposa sua figliuola e madre” – Domnul nostru îți este soț, fiu și părinte, tu care ești unica sa soție, fiică și mamă), ca și când Maria ar fi avut aceeași vârstă a primei sale frumuseți la ambele aduceri pe lume ale Fiului ei.
Hristos a înviat!
Postarea îmi trezește curiozitatea și caut pe net mai multe imagini cu această sculptură (neputând merge la Roma s-o văd pe viu, chiar dacă toate drumurile duc acolo, pentru că azi nu circulă nimic). Iată o fotografie de pe Wikipedia:
În care putem remarca frumusețea oarecum surprinzătoare a Fecioarei Maria, comparativ cu alte reprezentări artistice ale ei. Suplimentar față de cele spuse de Hari Bucur-Marcu, aș nota și o anumită cumințenie ce transpare din opera de artă, alături de o anumită puritate și gingășie, care fac ca întregul ansamblu să arate ca și cum ar fi dintr-o altă lume. O lume ce nu cunoaște suferința, bătrânețea și moartea.
Minimizarea durerii Mântuitorului, înfățișat de parcă ar dormi și nu tocmai ar fi fost răstignit de viu, mai vizibilă în prima poză, poate indica prezența dimensiunii transcendente a dumnezeirii, care eclipsează chinurile de natură fizică sau umană. „Ce te doare, păcatele mele?” „Nimic pe domnul Moldovei… Ce e durerea?… Și toate pe Ștefan Mușatin, fiul lui Bogdan și nepotul lui Alexandru cel Bun…” Același raport dintre planul personal (uman) și cel al unei misiuni solemne care transcende limitările personale îl găsim în Matei 26, unde Iisus se roagă: „Tată, dacă este posibil, îndepărtează de la mine acest pahar al suferinței. Totuși, facă-se voia Ta!”
…
Scurtul meu periplu prin noianul de mesaje de Paște mă pune astfel în fața unui bufet cu de toate pentru toți. De la urări telegrafice la postări elaborate (cum este cea despre La Pietà), sau de la bancuri și mâncare la lumina învierii lui Hristos. Personal cred că Paștele este în primul rând o sărbătoare a spiritului și că dincolo de ouă roșii și de mers la biserică, cel mai autentic mod în care putem trăi acest moment sacru este prin duplicarea învierii lui Iisus în inima noastră, făcând astfel dintr-o sărbătoare exterioară o înflorire lăuntrică, adică trezindu-ne sufletul.
Calendarul pe care îl folosim cu toții azi, fie că suntem atei sau credincioși, este marcat de nașterea unei ființe umane care a venit să dea un impuls spiritual omenirii, iar pentru asta a fost crucificată. După care, a treia zi, s-a ridicat din mormânt, dovedind că moartea nu este punctul terminus al călătoriei umane. Hristos a înviat!
Interpretarea domnului Hari Bucur Marcu e o compilație din câteva articole traduse din italiană, cu mare aproximație. 🙂
De pildă, năzbâtia aia: „Mama Lui îl ține în brațe ca atunci când era copil și tocmai l-a îmbăiat.” i se trage din: „Maria tiene in braccio Cristo come un bambino da cullare, accogliendo il suo corpo tra le possenti gambe divaricate. ”
Adică Maria îl ține în brațe ca și cum l-ar legăna, susținându-i corpul între picioarele puternice, desfăcute.
Cred că de la partea a doua a propoziției, aia cu picioarele zdravene, desfăcute, i se trage domnului Hari ideea năstrușnică despre o a doua naștere sub corpul lui Iisus.
Ce importanță are de unde s-o fi inspirat? Nici 1% din ideile pe care le ai nu-ți aparțin, aproape toate fiind o compilație de ce ai auzit, văzut, tradus din interacțiunile cu alții etc. Așa că mult mai importantă decât stabilirea paternității fiecărei idei sau afirmații pe care o faci (mai ales când nu îți arogi această paternitate și nu transpui aceste idei într-o lucrare de doctorat, care cere precizarea explicită și detaliată a surselor) e decelarea gradului de adevăr și a substanței care se ascunde în acele afirmații.
Caz în care singura ta observație pe text ar fi că ideea cu ținerea în brațe ca și cum ar fi copil și tocmai l-ar fi îmbăiat este o năzbâtie. Că partea cu picioarele desfăcute nu apare în text (ci e doar încercarea ta de a psihanaliza – din nou! – subiectul aflat în discuție). Și având în vedere că această observație pe care o faci este oarecum critică, trag concluzia că cu tot ce scrie în rest ești mai mult sau mai puțin de acord.
Legat de obiecția punctuală pe care o ridici, dacă te uiți de la distanță, mai ales la prima fotografie, aș zice că are dreptate. Făcând abstracție de vârsta lui Iisus și fiind atenți la atitudinea celor doi, tabloul pare că înfățișează mai degrabă o mamă care tocmai și-a îmbăiat fiul decât care îi deplânge moartea. Scena nu trădează durere sau suferință, ci o detașare transcendentă, în care moartea este sublimată într-un fel de somn, iar vârsta Mariei este cea de la adolescență (Iisus n-a putut fi înfățișat copil, deoarece răstignirea lui n-ar mai fi avut sens în acest caz). Astfel, metafora cu cea de a doua naștere e o trimitere evidentă la înviere. Se pot deduce toate acestea din opera renumitului sculptor? Eu cred că da. Dar sunt interesat să citesc și alte interpretări, dacă există.
Ai mai fost interesat și altă dată să citești alte interpretări, dar interesul era la nivel pur declarativ, fiindcă tu disprețuiești orice altă părere care nu-ți calchiază propria ta părere. 🙂
Totuși, să adaug câteva detalii pentru tine. 🙂
Sculpura a fost comandată de un cardinal care îndeplinea funcția de ambasador francez la Vatican. Contractul scris prevedea ce va conține grupul statuar: o Fecioară Maria îmbrăcată, cu Iisus mort în brațe, ambele personaje în mărime naturală. Lucrarea avea să fie executată în marmură de Carrara iar plata acesteia – 450000 de ducați de aur, în aur pontifical.
Reprezentarea acestei Pietà cu numai două personaje sculptate (mai ales în picturile vremii corpul lui Iisus e susținut, în poziție orizontală, de încă unul sau două personaje), adică exact așa cum a fost comandată, l-au obligat pe Michelangelo să rezolve în mod coerent problema inerției cadavrului și condiția de-a fi ținut în brațe de o singură persoană. De aceea Maria este reprezentată șezând, cu picioarele larg desfăcute, iar trupul lui Iisus este „pliat”, în poziție semiculcată, cu trei puncte de sprijin: brațul drept al Fecioarei susținând greutatea părții superioare a spatelui lui Iisus până la subțioară, unde se văd degetele presând pielea, partea inferioară a torsului se sprijină pe genunchiul drept (piciorul Mariei urcat pe o piatră), iar pe genunchiul stâng, plasat mai jos, se sprijină greutatea picioarelor lui Iisus, cu genunchii îndoiți.
Aparent, această ghemuire a corpului inert și baza lărgită creată de genunchii depărtați ai Mariei ar fi rezolvat problema greutății cadavrului, dar artistul știe că brațul unei femei nu poate susține, în realitate, torsul unui bărbat mort, și atunci însăși corpul ei (toracele) este orientat ușor spre spate, în așa fel încât o parte din greutatea capului și umerilor lui Iisus să fie susținută pe pieptul ei. Toată tehnica asta face ca postura Mariei să semene cu a unei femei care leagănă, și anume personajul feminin este surprins exact în momentul în care apropie celălalt trup de corpul ei, subânțelegând continuarea mișcării de du-te vino, apropie, îndepărtează, apropie îndepărtează… adică legănat.
Așa că nu știu ce vezi tu și cu Hari asemănător cu mama care tocmai și-a îmbăiat fiul.
Ca să nu mai zic că e ceva mizerabil, cu trimiteri scârboase spre o intimitate incestuoasă, în formularea „mamă care tocmai și-a îmbăiat fiul”. E un gând pervers acolo, mamele îmbăiază nou-născuți, copii mici, dar nu FIUL, care mă duce cu gândul la un puber – adolescent – tânăr bărbat. Dar, se pare că și tu, și domnul Hari, nu simțiți nicio repulsie în fața acestei imagini. Poate, cine știe, plăcere…
Păi nu eu te psihanalizez, tu îți expui tulburările ca la expoziție. 🙂
M-am uitat cu atentie la poza si dupa parerea mea Isus e mort. Maria are picioarele desfacute fiindca trupul este greu. De la moarte a trecut 36–48 de ore fiindca trupul nu mai este rigid. Maria simte nevoia sa il mai tina pentru ultima oara in brate sa ii simta trupul, sa-i mangaie picioarele. Maria este foarte senina fiindca stie ca acum Isus va ajunge la tatal.
O Biblie veche de 1.500 de ani, care a fost descoperita in Turcia, contine Evanghelia lui Barnaba, ucenic al lui Iisus Hristos. In aceasta se sustine ca Iisus nu a fost crucificat, insa Mantuitorul s-a inaltat la ceruri. O Biblie veche releva faptul ca Iisus Hristos nu a fost crucificat. Din aceasta cauza nu se vede in poza urmele piroanelor.
Olga, nu putem accepta, oare, și eventualitatea unei morți aparente?
Mai mult decat atat, Biblia lui Barnaba sustine ca Iisus Hristos nu a fost fiul lui Dumnezeu, ci pur si simplu un profet care a propovaduit cuvantul Domnului. Aceasta Biblie a fost descoperita in anul 2000 in Turcia, iar in scrierile sale se afirma ca Iuda Iscarioteanul a fost crucificat in locul lui Iisus Vaticanul a facut o cerere oficiala pentru a avea acces la aceasta Biblie, veche de 1.500 de ani, care in prezent este evaluata la 28 de milioane de dolari, ea fiind detinuta de guvernul din Turcia.
Da Renata putem accepta moartea aparenta
Da, am citit și eu, pe unde am avut ocazia, scrierile „ereticilor”. Dar nimeni nu cred să-i fi înfuriat pe creștinii ortodocși mai rău decât Dan Brown. 🙂 Un autor mediocru, stilistic, dar îndrăzneț la idei. Nici n-are importanță dacă există sau nu documente secrete cenzurate de biserică, din care să rezulte că Iisus a fost o ființă umană, 100%. Simplul fapt că s-au emis ipoteze, altele decât scriptura, de la Iisus-omul la Iisus-extraterestrul, nu face decât să sporească farmecul și misterul legendei oficiale. Ba chiar și personalitatea lui Christos.
Îmi amintesc, cu nostalgie, că, atunci când a explodat Codul lui Da Vinci pe piață, după ce l-am citit, am suprapus eu însămi desenul unui uter în „golul” dintre Iisus și Ioan – cel mai tânăr și mai iubit dintre apostoli. Se încadra, cu precizie anatomică de contur, perfect. Ca să nu mai zic că trebuie să fii tâmpit să crezi că personajul Ioan e bărbat, oricât de tânăr și imberb ar fi fost el.
Un fel de marketing religios.
@Renata
Nu disprețuiesc alte interpretări, dar dacă interlocutorul îmi spune că a sculptat așa pentru a se încadra în cerințele sponsorului (ca și cum n-ar fi putut să se încadreze în acele cerințe și în alte moduri, fără ca sculptura să transmită ceea ce transmite în varianta de față) sau că a scris așa sub influențe bahice (cum spunea Goe despre Nichita Stănescu – ce contrast de nume!), atunci îmi permit să fac un pas în spate (sau în lateral).
Mie nu mi se pare nimic mizerabil ca o mamă să-și îmbăieze nou-născutul. Ideea poate fi privită ca o aluzie la incest sau ca o metaforă a purificării lumii (baia) prin moarte și înviere (renaștere, nou-născut). Eu aleg varianta a doua; tu se pare că o alegi pe prima. Și îmi aduci aminte de o tipă care se declara oripilată de faptul că Făt-Frumos sărută cadavrul unei fete din Pădurea Adormită, chestie deja groaznică, și de faptul că o face fără a-i cere consimțământul în prealabil, chestie care dă spre viol. Ce să zic? Se pare că atât a înțeles ea din simbolistica basmului.
@Olga Rajala
Să știi că și Coranul afirmă că Iisus a fost un mare profet. Ba chiar o și venerează pe mama lui, Fecioara Maria. Interesant, nu? Având în vedere că Biblia nu zice nimic despre Mahomed.
Coranul și Biblia sunt scrise tot de oameni nu a fost scrisa de Isus, Mahomed, Dumnezeu sau alții care ulterior au fost trecuți a fi sfinți.
@Aldus Pai nu zice nimic despre Mahomed fiindca ala nici nu se nascuse cand s-a compilat noul testament… Pe cand Isus era bien merci profetul unora de multi ani cand s-a realizat coranul.
True that.