În rândurile de mai jos vreau să vă spun răspunsul meu cu privire la întrebarea din articolul precedent, dar înainte de asta, citind comentariile voastre mă văd nevoit să precizez că prin impact asupra celorlalți nu mă refeream la faptul că-i determini să pună melodia ta pe repeat (dacă ești cântăreț) sau să-și toarne găleți cu apă în cap (dacă ești influencer). Ci la un impact care să lase niște urme mai adânci și cuantificabile în societate sau la nivelul unor mase de oameni.
În opinia mea, o primă calitate care ți-ar asigura un astfel de succes popular și impact asupra maselor este voința de fier. Mă refer la oameni cu o personalitate puternică și cu o ambiție de nemăsurat, care nu acceptă să li se spună nu și care merg până în pânzele albe pentru a-și atinge obiectivele propuse. Astfel de oameni ajung destul de ușor în funcții de șefi iar unii dintre ei devin mari politicieni, conducători de popoare sau cuceritori. Ca exemple, i-aș menționa pe Cezar și pe Napoleon, care prin acțiunilor lor au modelat soarta a milioane de suflete pentru o perioadă îndelungată de timp și despre care încă învățăm la școală. Practic, mănunchiul acesta de calități: voință, ambiție, autodisciplină, rigurozitate, perseverență, anduranță etc te ajută ca mai întâi să răzbești și să ai succes în plan personal (firme, bani, funcții, putere), iar apoi, dacă ele sunt suficient de pronunțate, să obții roluri principale pe scena vieții, de a căror execuție și performanță depind destinelor unor colectivități.
O altă calitate, pe care deja ați menționat-o în comentarii, este carisma. O carismă remarcabilă te poate ajuta să ajungi într-o postură de unde să poți influența (în bine sau în rău) masele de oameni. Un exemplu de influență extrem de nefastă asupra umanității a fost cea pe care a exercitat-o Hitler, despre care se spune că avea o carismă cu totul ieșită din comun, care i-a asigurat accesul și menținerea la putere, precum și sprijinul public, politic și militar pe toată durata războiului. Există mărturii de la oameni care plângeau în timpul discursurilor lui, pentru ca apoi, recitind textul acelor discursuri, să nu își poată explica reacția pe care au avut-o în timpul lor, deoarece expunerea și ideile erau mediocre. Spre sfârșitul războiului, Hitler era deseori vizitat de generali care voiau să-i arate că nu se poate face ceea ce le ceruse el, dar după două-trei ore de discuții între patru ochi plecau convinși că führerul are dreptate. Iar aceștia nu erau simpli oameni de rând, ci lideri cu anumite calități și cu o personalitate puternică. Și totuși, reușea să-i convingă și să le insufle ideile sale. Desigur, Hitler nu avea chiar ceea ce am numi un chip foarte atrăgător, dar carisma lui era de un alt tip decât magnetismul sexual sau erotic pe care îl au Brad Pitt sau Scarlett Johansson. În plan sexual, Hitler a avut probleme.
O a treia calitate este genialitatea. Nu cred există cineva care să poată contesta niște personalități ca Albert Einstein, care a avut contribuții decisive la înțelegerea noastră asupra universului, sau Mihai Eminescu, care practic a inventat limba română modernă și a cărui operă continuă să ne fascineze și astăzi. Genialitatea, fie că ține de domeniul științelor exacte și are ca rezultat niște aplicații practice ce ne fac viața mai ușoară, fie că este transpusă în artă, lasă urme adânci asupra a milioane de oameni. Și, chiar dacă există artiști sau cercetători geniali care au trăit și au murit săraci, posteritatea le-a recunoscut, până la urmă, meritele.
În sfârșit, o a patra calitate pe care o poți bifa pentru a avea un succes răsunător este norocul. Uneori, e suficient să fii omul potrivit la locul potrivit. Mă gândesc, de exemplu, la Steve Jobs, pe care mulți îl consideră un vizionar, dar care nu era un geniu (iar simpla inteligență nu este de ajus pentru ce ne dorim noi aici). Probabil, dacă nu era Steve Jobs, ar fi apărut altcineva care ar fi dat startul telefoanelor mobile inteligente. Dar se face că a fost Steve Jobs, iar azi avem o întreagă cultură Apple, cu milioane de utilizatori prinși în acel ecosistem aflat în competiție cu telefoanele bazate pe Android, competiție care a propulsat evoluția mini-calculatoarelor de buzunar ce dispun de cameră foto și cartelă telefonică, mini-calculatoare care, printre altelele, au omorât piața de camere foto compacte pentru omul de rând.
Cam acestea ar fi calitățile la care m-am gândit, după o scurtă reflecție. Ele pot să fie prezente separat sau în diverse combinații. Am omis ceva? Eventual completați voi în comentarii. Poate susținerea divină, dacă admitem existența lui Dumnezeu. Sau poate o împietrire a inimii și o cruzime sălbatică, care să-ți permită să calci peste cadavre pentru a-ți atinge scopurile – se spune că psihopații au la rândul lor o anumită formă de carismă. Ajuns aici, mi-a venit ideea să vă întreb cine considerați că a avut cel mai mare impact asupra oamenilor și de ce. Eu cred că anvergura lui Iisus Hristos a fost mai mare decât a tuturor celor pe care i-am menționat anterior. Până și ateii împart calendarul modern în două ere, în funcție de data nașterii Lui.
Singurul fapt îngrijorător este că poți să ai o putere uriașă de influență asupra celorlalți, fără ca asta să însemne obligatoriu că te poți modela și restructura pe tine însuți. Și este tragic că istoria ne-a lăsat exemple de oameni care au fost geniali sau extraordinari în diverse domenii, a căror memorie le-o păstrăm și astăzi vie, dar care din alte puncte de vedere au avut mari probleme, au fost timizi, impotenți, bețivi, de o violență inumană, incapabili să-și stăpânească setea de putere sau suferind de probleme psihice. Regi peste alții, sclavi ai propriilor neputințe.
Ah, acum am înțeles ce te doare, Aldus!
„.. voință, ambiție, autodisciplină, rigurozitate, perseverență, anduranță etc te ajută ca mai întâi să răzbești și să ai succes în plan personal (firme, bani, funcții, putere), iar apoi, dacă ele sunt suficient de pronunțate, să obții roluri principale pe scena vieții, de a căror execuție și performanță depind destinele unor colectivități.”
Nu, nu că nu le ai, le ai pe toate astea, și totuși n-ai obținut succes în plan personal și nici pe scena vieții.
Ce înșiri tu acolo sunt calitățile unui șoricel de bibliotecă ce se crede elefant.
Bine, fără bibliotecă, fiindcă nu suporți!
Doamne, psihologul meu prieten e de-a dreptul genial!
Te-ai dezlănțuit în delir ți nimic nu te oprește!
Dar te opresc eu, să te întreb: Scarlett Johansson e la bunăciuni? Pe bune?!
Nu mă doar nimic, că nu discutam despre mine. De unde știi că nu discutam despre tine, lol? Dacă o să tot continui să legi textele mele de persoana mea, o să le ratezi pe toate. Ceea ce constituie pierderea ta.
Să înțeleg că tu ești incapabilă să discuți despre niște principii generale fără să te referi la persoana ta? Orice încercare de a identifica, spre exemplu, un tipar comun al celor care reușesc să miște masele devine sub penița ta o discuție despre propria ta persoană? Și dacă tu nu poți decât așa, crezi că nici alții nu pot?
Da, Scarlett Johansson are o formă de carismă. Vezi începutul filmului Lucy din 2014, de exemplu. E chiar foarte ușor sesizabilă carisma ei.
Și, apropo, de ce voința? De ce nu carisma? Sau genialitatea? Sau norocul? De fapt, asta arată cum mă vezi tu pe mine. Prin răspunsul tău de aici nu pe mine m-ai psihanalizat, ci pe tine. 🙂
Afirmația asta nu are sens. Nu se poate să le ai și totuși să nu obții succesul. Dacă le ai, vei avea succes. Iar dacă nu ai succes, înseamnă că nu le ai.
Ca să ai succes la public, în primul rând trebuie neapărat să ţi-l doreşti.
Şi, oricât de greu de crezut li s-ar părea unora dintre cei care-şi dau cu părerea pe aici, există destui oameni care nu şi-l doresc. Oricâte calităţi ar avea, le folosesc ca să trăiască bine fără să atragă asupra lor atenţia gloatelor.
Câteodată se poate să-l ai fără să ți-l dorești. Mai ales în varianta geniilor. Dar este adevărat că numărul oamenilor care își doresc succesul fără să-l obțină este mult mai mare decât numărul celor care îl obțin fără să și-l dorească.
@Vero Pai stai asa asta e din aia cu vrutu’ si pututu’ 😀 Evident ca tre sa vrei ca sa poti, dar nu e de ajuns sa vrei ca sa poti. Altfel n-ar fi lumea asa plina de frustrati din lipsa de putere decizionala. Eu am inteles ca Aldus intreba ce calitate trebuie sa aiba un lider ca sa manipuleze masele la nivel de schimbat paradigme. E clar ca unul din asta vrea. Deci daca un de asta vrea ce crezi tu ca-i trebuie neaparat ca sa poata?
Recunosc intr-un lider acele calități pe care consider că le am și eu, fapt care nu e mereu adevărat. Mai degrabă recunosc la un lider acele calități pe care mi-ar plăcea să le am și eu. Cred despre lider că îmi reprezintă interesele, iar carisma (acel factor pe care nu știe nimeni să-l explice) este esențială. Uită-te la Nicușor Dan: nu e deloc un om de succes, deși ar avea toate premisele să fie. Uită-te apoi la Piedone: și-a terminat studiile cum a putut, la bătrânețe, a semnat nenorocirea Colectiv, a făcut pușcărie și cred că nici permisul auto nu l-a luat chiar curat. Dar este un tip cu priză la public. Oamenii văd în el varianta îmbunătățită a lor înșiși.
@Vladen
Se poate spune că asta, cu vrutu’, e o – să-i zicem nu calitate, ci însuşire/caracteristică numită sete de putere/celebritate. Trebuie să mai ai musai şi baftă, şi carismă. Şi să ai destulă minte ca să ştii cum să te foloseşti de ele, ca şi de orice soi de talent cu care s-a nimerit să te naşti. Iar în politică e de mare folos lipsa oricăror scrupule.
Şi mi-e lene acum să mă mai gândesc la altceva.
Apropo, trebuie şi să fii în stare să-ţi laşi lenea deoparte. 🙂
Succesul la public creează lideri. Nu știu de ce eviți termenul. Și da.
Există lideri adevărați, chiar dacă nu au avut succes la mase (Coposu, Rațiu, Cornea). Carismă, empatie, dialog.
Și există lideri de tinichea, cu succes la public. Simion, Piedone, Sosoacă. Narcisiști convinși că dețin adevărul și calea.
Poți alege. Atât.
@vax-albina
Lider înseamnă conducător – al unui partid, al unei organizaţii, al unei echipe sportive etc
Asta e una şi succesul la public e alta. De-aia nu foloseşte Aldus cuvântul “lider”.
@Adore
Da, per ansamblu este adevărat, dar aș face câteva observații.
În general recunoaștem în alții calitățile și defectele noastre. Ceea ce ți-ar plăcea să ai dar încă nu ai reprezintă o potențialitate. Într-un fel putem spune că e tot o calitate a ta, dar care încă nu a fost trezită, aflându-se în stare latentă. Dacă acea trăsătură nu ar exista pentru tine nici măcar în sâmbure, ca posibilitate, probabil că nici nu ai remarca-o, nici nu ai admira-o, nici nu ți-ai dori-o. Că nu ar rezona cu tine. Trăsăturile pe care le ai deja active și cele pe care nu le ai dar ți le dorești constituie două fațele ale aceluiași ban norocos. 🙂 O față se află deasupra, în lumină, iar cealaltă deocamdată în umbră.
Așadar, nu-i întotdeauna greșit să identifici la lideri niște calități pe care le ai și tu. Cel mai adesea vei identifica niște calități pe care nu le ai (trezite) și ți le dorești, dar uneori poți identifica și niște calități pe care le ai deja prezente și active. Doar că la ei acele calități vor fi mult mai pronunțate. De exemplu, poate că și tu ai ambiție și aspirații de conducător, dar legenda spune că Cezar, pe când avea 33 de ani, ajungând în fața unei statui a lui Alexandru cel Mare și dându-și seama că predecesorul său cucerise lumea până la acea vârstă, a izbucnit în lacrimi. Și Cezar nu era chiar nimeni în drum – dar când și-a comparat propriile realizări cu ale lui Alexandru, a plâns.
Chestia se complică teribil cu faptul că e posibil să ai niște calități mult mai pronunțate decât un anumit lider, dar care nu te ajută să devii conducător. Exemplul pe care l-ai dat cu Piedone e foarte bun. Și cred că putem alege o grămadă de politicieni și vom ajunge la concluzia că stau mult mai prost decât noi la capitolul inteligență sau cultură, dar asta nu-i oprește să ne decidă destinele. De asta nici nu am trecut inteligența în rândul calităților respective.
Și totuși, carisma nu-i singurul drum care duce la Roma. Unii oameni ajung să te influențeze fără să-i placi, fără să-i alegi și fără să consideri că-ți reprezintă interesele. Dacă un om genial n-ar fi descoperit electricitatea, noi n-am mai povesti acum pe internet. Om pe care mulți dintre noi nici nu mai știm cum îl chema.
@vax-albina
Am zis undeva în text de „conducători” (un sinonim pentru lider; „to lead” = „a conduce”), dar nu e obligatoriu să fii lider ca să ai succes la public și impact asupra maselor. Liderul s-ar încadra mai mult la prima variantă, cu voința. La celelalte, nu e obligatoriu.
După cum îi spuneam Adorei, dacă cineva n-ar fi descoperit curentul electric, noi n-am avea acum lumină și calculatoare. Omul respectiv (sau oamenii, că or fi fost mai mulți) ne-au influențat destinele (în bine) mult mai mult decât o face un premier sau președinte de azi, dar nu erau mari lideri. Erau însă geniali. Un prozator inspirat poate să aibă succes la public fără să fie lider. Einstein a avut un mare succes la public, dar nici pe el nu cred că-l putem numi lider. Și nici măcar carismă nu avea.
Aldus,
ultima propoziție a Rebelei mi se pare cea mai aproape de adevăr: ”Oamenii văd în el varianta îmbunătățită a lor înșiși.” În alte cuvinte, în mintea admiratorului se formulează idei ca: „și eu pot fi ca el”, „e de-al meu/nostru”.
Ia-l pe Băsescu de exemplu.
Cred că ”succes la public” e o sintagmă mult prea generalizatoare. Chiar și tu ai împins-o, în comentarii, în toate direcțiile. Ajungând până la „genialitate”, calitate ca poate deveni premisa succesului. Eu cred că genialitatea mei rău încurcă, e un defect în discuția propusă.
Păi este aproape de adevăr – cu condiția ca personajul respectiv să fie cineva pe care îl admirăm. Că am dat și exemplul lui Hitler, care a avut o influență imensă pe scena istoriei, și sper că nu e cazul să considere cineva că Hitler este un personaj demn de admirat.
De ce zici că am înpins în comentarii ideea de „succes la public” în toate direcțiile? Iată ce scriam în articolul cu întrebarea:
Și iată ce scriam la explicații:
Așadar, chiar cerința a fost foarte generală. Faptul că tu te-ai încăpățânat să iei de acolo, selectiv, doar chestia cu succesul la public este problema ta. Eu nu asta am cerut și am avut în vedere.
Și ba da, nume ca Pitagora, Newton, Einstein, Shakespeare, Eminescu, Brâncuși sunt pe buzele tuturor. Au fost genii, iar succesul lor la public a fost și este mult mai mare decât al lui Vali Vijelie. Cât despre impactul pe care l-au avut asupra societății, nu mai vorbesc.
Deci, eu de la bun început am pus o întrebare generală, care viza întocmai ceea ce acuzi tu că ar fi generalizări ulterioare și împingeri ale discuției în toate părțile. Nu am cerut doar „succes la public”, în varianta restrânsă.
Apropo, ai citit ce am zis aici despre răspunsurile tale? Ai lăsat în suspensie subiectul acela cu ADN-ul, și părea interesant.
„Only 10% of our DNA is being used for building proteins. It is this subset of DNA that is of interest to western researchers and is being examined and categorized. The other 90% are considered “junk DNA.” The Russian researchers, however, convinced that nature was not dumb, joined linguists and geneticists in a venture to explore those 90% of “junk DNA.” Their results, findings and conclusions are simply revolutionary! According to them, our DNA is not only responsible for the construction of our body but also serves as data storage and in communication. The Russian linguists found that the genetic code, especially in the apparently useless 90%, follows the same rules as all our human languages. To this end they compared the rules of syntax (the way in which words are put together to form phrases and sentences), semantics (the study of meaning in language forms) and the basic rules of grammar. They found that the alkalines of our DNA follow a regular grammar and do have set rules just like our languages. So human languages did not appear coincidentally but are a reflection of our inherent DNA.”
Piotr Gariaev (fac referință doar la acest savant rus, fiindcă pe el l-am „frunzărit”) a studiat rolul acestui balast genetic (ADN non-informațional) care, ce să vezi, deține mai multă informație decât ne-am putea imagina. În genetica predată în școală se spune doar că determină un reglaj fin în copierea informației ADN – ARN-m, dar se pare că face mai mult decât atât, nu e doar un „corector” de „text”. Credința mea e că, dacă s-ar studia serios, concertat, funcția acestui gunoi genic, toată medicina modernă s-ar răsturna și boli azi incurabile ar fi tratate și eradicate.
La început a fost Cuvântul. 🙂
Foarte interesante precizările, deși, după cum spune un proverb modern din lumea științei, corelația (dintre alcătuirea ADN-ului și tiparele unei limbi) nu înseamnă cauzalitate (că limba ar deriva din ADN). Dar este cel puțin o corelație uimitoare.
Nici eu nu cred că există ADN nefolositor. Ci doar aspecte pe care încă nu le înțelegem. Posibil ca înțelegerea lor nu doar să ne permită să ne vindecăm de orice boală, ci și să devenim genii sau supraoameni. Cum scriam acolo, să ne deschidă cheile Olimpului.