Anchetă „Almanah Anticipația” 1983

Primul număr al Almanahului Anticipația, apărut în 1982 și intitulat Almanah Anticipația 1983 (pentru că tot era de anticipație), propune ca temă de reflecție următoarele trei întrebări:

1. Care considerați că va fi, în domeniul dv. de activitate, descoperirea științifică de cea mai mare importanță pentru omul secolului XXI?

2. Dacă, în ce împrejurări și când anume considerați că se va produce contactul omenirii cu o civilizație extraterestră?

3. Cum vedeți dezvoltarea comunicării interumane în secolul viitor?

Privind cu atenție în jurul meu, aș zice că temele vizate și modul în care au fost formulate întrebările denotă multă inspirație. Un singur exemplu: comunicarea interumană s-a schimbat radical față de secolul trecut, iar asta chiar de mai multe ori, fiecare nouă fază surclasând-o și înlocuind-o în mare parte pe cea precedentă.

Date fiind cele de mai sus, m-am gândit că ar fi o idee interesantă să prelungim aceste întrebări, proiectându-le asupra viitorului nostru, așa că vă propun, celor care doriți, să le luați sub formă de leapșă și să le răspundeți cum găsiți de cuviință.

Chestie pe care îmi propun s-o fac și eu, într-un articol… cum altfel decât tot viitor.

7 Replies to “Anchetă „Almanah Anticipația” 1983”

  1. 1. Încă nu știu ce-i aia, trebuie să mă documentez.
    2. Mie nu mi se pare că-i căutăm.
    3. Dialogul de azi e mai violent decât cel de acum 100 de ani. Dacă se merge tot așa, aș plusa la ce zici tu: nu doar că va fi tot cu ghioaga, dar ghioaga aia va avea și țepi veninoși.

  2. 1. Rolul ADN-ului non-informațional.
    2. S-a produs deja, cu mii de ani în urmă. Când își vor face iar simțită prezența? Nu știu.
    Comunicarea interumană n-a progresat cine știe ce. În sensul că tot ca cucu-n gură ne înțelegem, de când ne știm. Dacă interuman am dat chix, poate să încercăm interspecific.

  3. 1. Quantum computing cred…
    2. Poate cand o sa putem parasi (cu echipaj uman) sistemul solar…
    3. Groaznic. Bine, formele de comunicare s-au imbunatatit considerabil. Fondul, insa, a ramas acelasi. Daca vorbim despre forma, atunci cred ca ceva ce poate aduce a telepatie (fara a fi o abilitate nativa) ar putea fi urmatoarea “piatra de hotar”

  4. 1. vanzarea prin telepatie
    2. nu stiu, posibil cand va exista un interes din partea uneia dintre parti
    3. prin device

Leave a Reply