Demiurgi și extratereștri

Omul este, incontestabil, un demiurg. De exemplu, uneori el creează poezie. Sau măcar încearcă. Dar dacă există extratereștri, ei de ce n-ar putea fi, la rândul lor, demiurgi? Și dacă sunt, de ce nu ne-ar putea depăși la capitolul ăsta?

Zice Papagigli într-un comentariu de pe blogul propriu:

Oricum, posibilitatea existenței extratereștrilor e infinit mai mare decât a demiurgilor de orice coloratură.

Dar de când cele două sunt noțiuni complet separate?

Pe de o parte, Demiurgul, dacă există, evident că nu provine de pe Pământ, pe care l-a creat. Deci, se încadrează în ceea ce am numit, generic, extra-tereștri.

Pe de alta, poate că unii extratereștrii sunt mai evoluați ca noi. Și poate că au făcut tot felul de experimente în laboratoarele lor. Cum ar fi să creeze o lume infinitezimală, animată de ființe cu diferite grade de conștiință. Știu, e un subiect numai bun pentru o carte SF. Dar fiți puțin atenți: nouă ni se pare atât de logic și de firesc să existe alte ființe asemenea nouă în universul ăsta imens și misterios, dar ni se pare aproape de neconceput ca ele să ne depășească atât de mult, încât să ne fie demiurgi. Pentru că, deși suntem atei, liberi cugetători sau oameni de știință, undeva în subconștient ne place, totuși, să ne considerăm buricul universului. Deși susținem exact opusul, undeva, adânc înrădăcinat în creierul nostru, se află o idee care ne gâdilă: aceea că noi suntem cu totul speciali, un paradox al materiei moarte, devenită vie. Și că nivelul nostru e cel mai înalt. Alte ființe, dacă există, musai să fie și ele un simplu produs al materiei, care le face, chiar dac-ar fi mai avansate tehnologic decât noi, asemenea nouă. Iar deasupra materiei nu se află nimic.

Și astfel, trimitem nave spațiale pentru a-i găsi pe extratereștrii din interiorul universului, dar excludem din start posibilitatea existenței unuia în afara lui, ba chiar o declarăm ridicolă. Deși, evident, șansele ca el să existe sunt exact de 50%, pentru că nimeni nu știe cauza celor patru forțe fundamentale revelate de Fizică, cum s-a declanșat Big Bang-ul sau ce era înaintea lui.

Undeva, la marginea unui sistem solar din Calea Lactee, un mic modul brăzdează întinderile reci și întunecate ale spațiului. Are o piesă uriașă în forma unui fund de oală, ce sondează liniștea abisală dimprejur, și a fost construit cu 40 de ani în urmă de niște ființe aflate pe o mică planetă albastră. Acest modul, animând cerul nemișcat, împreună cu oamenii care l-au creat sunt dovada vie a faptului că viața poate țâșni chiar și dintr-o bucată de piatră, cum este planeta lor, pentru ca apoi să înflorească într-o lume aparent moartă. Și totuși, aceiași oameni au decretat că, în ultimă instanță, viața este o simplă condiție de excepție a morții și că în spatele materiei neînsuflețite nu se poate afla nimic. Nu găsiți că-i cel puțin ironic?

6 Replies to “Demiurgi și extratereștri”

  1. Pai notiunile sunt absolut diferite si ma surprinde faptul ca-ti pui o astfel de intrebare. Si ne referim la extraterestrii in acceptiunea data acestui termen. Evident ca si demiurgii sunt extraterestrii, dar nimeni nu-i numeste asa.
    Demiurgii sunt plasmuire, extraterestri, posibilitate.
    Existenta demiurgilor se bazeaza pe har divin, a extraterestrilor, pe logica.
    Demirugii populeaza asazisul rai, extraterestii, planete.
    Demiurgii se presupune ca ar fi creat universul cu tot ce contine, inclusiv extraterestrii.
    Si urmindu-ti logica, daca demiurgii au creat totul, se poate spune ca s-au autocreat?
    Nimeni n-a exclus posibilitatea ca extraterestrii sa ne fie superiori din toate punctele de vedere. Ba chiar s-a lansat ipoteza ca ei ar fi veriga lipsa in evolutia omului. Si nu numai atit, dar si tot ce este inca inexplicabil stiintei actuale.

  2. Da, noțiunile sunt folosite cu sens diferit. Întrebarea mea (sau întrebarea din articol) este de ce. De ce trasăm această falie uriașă între unii și alții? De ce spui că demiurgii sunt plăsmuire, în timp ce extratereștrii posibilitate? De ce accepți o formă de viață extraterestră doar în anumiți parametri, care îți convin ție?

    Existenta demiurgilor se bazeaza pe har divin, a extraterestrilor, pe logica.

    Pe care logică, a noastră?

    Logica noastră nu are un efect direct asupra realității. Faptul că eu mă gândesc dacă o piatră există sau nu nu are nicio influență asupra existenței pietrei. Indiferent ce argument găsesc eu pro sau contra, piatra va continua să existe sau să nu existe, fără să se sinchisească de logica mea. Deci, existența ei nu se bazează pe logica mea. Oare un eventual Demiurg ar trebui să se sinchisească de logica mea și să aibă grijă să se înscrie în ceea ce eu numesc a fi logic?

    Si urmindu-ti logica, daca demiurgii au creat totul, se poate spune ca s-au autocreat?

    Se poate spune orice, e un subiect de meditație filosofică. 🙂

  3. De pe blog? Mai devreme am comentat la Radu Alexandru. Sunt bine, mersi. Tu?

Leave a Reply