Un excercițiu de proză arhiscurtă de circa 500 caractere, din ciclul Ficțiuni Reale. Tema de azi: Trei kilometri până la capătul lumii.
După ani de eforturi de cartografiere a Cosmosului, miracolul s-a produs. O gaură de vierme instabilă, eveniment cu probabilitate infimă apărut pe neașteptate de nicăieri, l-a condus, împreună cu stația lui spațială, până la capătul lumii. Uluit, a început să transmită pe toate frecvențele: Universul este mărginit, iar eu mă aflu la trei kilometri de granița lui. Și să plângă. Cel mai probabil, mesajul nu va ajunge niciodată la nimeni. Planeta de unde venise se afla acum la o distanță infinită de el.
(505 caractere)
[…] miez de noapte, m-am lăsat ispitită de „jucăria” de pe blogul lui Aldus şi, folosind, cu tot cu spaţii, 507 caractere, am combinat-o cu duzina de […]
Excepțională poveste!
Hai să ne uităm nițel la fragmentul ăsta:
„Uluit, a început să transmită pe toate frecvențele: Universul este mărginit, iar eu mă aflu la trei kilometri de granița lui. Și să plângă.”
Aparent, ai comis o stângăcie în topica frazei, inserând textul transmisiei – după două puncte – între cele două propoziții coordonate: a început să transmită(1) și (a început) să plângă(2). Dar efectul artistic/dramatic e unul absolut fericit. Plânsul devine starea principală a eroului, în vreme ce transmisul aproape că nu contează. Fiindcă, așa cum zici mai departe, „mesajul nu va ajunge niciodată la nimeni”.
Nu știu dacă a fost intenționat sau nu, dar emoționant a fost.
Si uite asa s-a realizat si parasirea din sistemu solar, mult mai spectaculoasa decat mi-am inchipuit eu vreodata 😀
@Renata
Inițial nu plângea, dar apoi am vrut să dau o notă mai sensibilă și mai personală unei povestiri SF abstracte. Ca în filmul Gravity. Poate a jucat un rol și faptul că îi spusesem recent Adorei că Cezar a plâns la 33 de ani, deși când am scris nu m-am gândit la el. Dincolo de asta, când ești limitat la 500 de caractere, nu prea ai loc să introduci multe greșeli. Abia ce-ți încape ideea.
PS: Mă așteptam să zici că povestirea spune ceva despre mine, lol.
@Liviu
În povești e simplu. Îți ia 500 de caractere să ajungi la marginea lumii. Vrei să încerci și tu?
Mergeam de mai bine de 15 ore prin viscol. Blestematia de GPS nu mai fuctiona de mult. Sau, cine stie, poate inghetase de la cele -20 de din jurul meu. Oricum, nu-mi dadeam seama pe unde merg. Nu mai recunosteam nimic in jur. Incercam sa tin directia, cu ultimele mele puteri. Habar n-am unde ma aflam. Pe ecran, imi arata 3 km pana la destinatie. Dar asta parca-mi aratase si acum ceva vreme. La urma urmei, putea sa fie si capatul lumii, ca nu-mi pasa. Voiam doar sa termin nenorocitul de traseu…
Am omis “grade “
Cu grade ai 504 caractere. Dar mă gândeam să publici un articol nou, nu un comentairu. 🙂
Touche…. Am ramas rau dator. Dar la frecventa mea de unul pe an, sunt inca in grafic :))
A, nu ești dator, stai liniștit. Dar mă gândeam că poate vrei să exersezi.
Banuiesc ca nimeni n-a ascultat vreodata povestea unei nefiinte. Ei bine, pe cind eram fiinta, s-a petrecut un lucru ciudat. Am trecut de capatul lumii.
Autocarul era nou si echipat cu toate jucariile cunoscute. Drumul ca-n palma si fondul muzical ma-nbia la somn. Dupa un timp, am tresarit, tocmai cind treceam pe linga o borna pe care scria 3km si inca ceva ce n-am apucat sa mai citesc. Am ramas cu ochii pironiti la prapastia care se casca de-a lungul drumului. Dar culmea, dupa vreo 3 km, drumul a cotit brusc la dreapta, in timp ce noi am continuat inainte, la capatul lumii.
Fain! Dacă era un pic mai scurtă (între 480 și 520 caractere) și fără rânduri sau paragrafe noi (scrisă într-o bucată), puteai s-o postezi și pe grupul de Facebook. Am văzut o grămadă de prostii pe acolo. 🙂
[…] de la tema precedentă din ciclul Ficțiuni Reale, în care se cerea să scriem o proză arhiscurtă de 480-520 de caractere având titlul Trei […]