Cosmos (2014)

Într-o epocă în care totul se desfășoară pe repede-înainte, sau cel puțin așa ni se pare nouă, uneori nu strică să-ți acorzi un interval de timp înainte de a recenza un film sau un serial văzut, astfel încât esențele să se depună iar zațul să se evapore. Așadar, care sunt impresiile mele despre serialul Cosmos, la mai multe luni după vizionare? Partea bună: e un documentar despre univers și lumea înconjurătoare, bine realizat, pe alocuri fascinant, ce are darul de a-ți trezi interesul pentru a afla mai multe. Partea proastă: e prea materialist și ortodox pentru gustul meu.

Cosmos are ca punct de pornire serialul cu același nume din 1980, prezentat de Carl Sagan. De data asta, în rolul de narator îl avem pe Neil deGrasse Tyson, în timp ce în lista de producători executivi figurează Seth MacFarlane, a cărui investiție financiară a făcut practic posibilă apariția serialului. Nu cunosc bugetul, dar nu vă așteptați la un documentar sec, în care cineva citește dintr-o carte în timp ce pe ecran se succed mai multe imagini statice; Cosmos este bine realizat, cu efecte speciale, pe alocuri cu animații, luând mai degrabă forma unei povești SF. Ok, unele animații sunt cam tălâmbe, adresându-se parcă unui public de grădiniță, dar per ansamblu aproape că nu ai senzația că te uiți la un documentar, ci la un episod din Star Trek. Scenariul, muzica, montajul, conceptul și execuția, toate sunt mișto.

Dar toate se înfășoară pe o direcție materialist-ortodoxă. Materialistă pentru că Tyson presupune ca aproape subînțeleasă existența unor forme de viață extraterestră asemenea nouă, dar exclude și chiar ridiculizează subtil posibilitatea unei forme de viață evident că tot extraterestră care să fi creat acest univers și pe care religiile să o fi numit Dumnezeu. Aparent ca reacție la interpretările ad-literam, dogmatice pe care ni le servesc habotnicii de azi la textele religioase¹Un exemplu banal: habotnicul îți va spune că a existat o grădină având în mijloc un măr din care odată ce au mâncat, Adam și Eva au decăzut. Reacția obișnuită a unui om care gândește va fi să se întrebe ce-i cu nonsensul ăsta. Și, ulterior, eventual să ridiculizeze și să blameze religia, negândindu-se la posibilitatea ca mitul decăderii din Rai să fie o metaforă pe care habotnicul nu o înțelege., dar tot o perspectivă îngustă rămâne, mai ales venind din partea unui om de știință. Și ortodoxă pentru că și știința e privită în același mod limitat și „clasic”, cu grijă ca nu cumva să intrăm în zona modernă a nisipurilor mișcătoare. Ni se prezintă, dacă vreți, versiunea newtoniană a științei, ce merge pe un făgaș bine cunoscut și bătut în cuie. Asta în timp ce se pune la zid tradiționalismul și conformismul strămoșilor noștri.

Deci, dacă sunteți interesați de teoria stringurilor sau de fizica cuantică, va trebui să le căutați în altă parte: Cosmos e făcut mai pentru marele public și nu atinge nici măcar relativitatea. Mi-ar fi plăcut să o detalieze, cu toate consecințele spațio-temporale ce derivă din ea. Mi-ar fi plăcut ca Tyson să ne spună dacă GPS-urile de azi folosesc sau nu ajustări de timp calculate pe baza teoriei lui Einstein.²Există materiale care se contrazic pe tema asta. După cum mi-ar fi plăcut să existe mai multe incursiuni în sistemele solare și galaxiile ce ne înconjoară, că doar spre asta te duce cu gândul titlul serialului, în locul deselor lecții de istorie și antropologie, care sunt, ca să fiu generos, simpliste, superficiale și discutabile. Nu vreau să întru, de pildă, în controversatul subiect al încălzirii globale, dar să spui că tiparul e un mare pas înainte pentru omenire denotă ignoranță, în condițiile în care, da, tiparul a reprezentat un progres tehnologic, dar a venit la pachet cu scăderea capacității și a interesului oamenilor pentru memorare³La fel cum astăzi telefonul mobil vine la pachet cu autismul. și a dat literele pe mâna porcilor. Antemergătorii noștri nu erau chiar bătuți în cap.

Apoi, prezentarea lui Neil deGrasse Tyson, chiar dacă este uimitoare din punct de vedere vizual, îți poate crea „rău de înălțime”, deoarece îi lipsește o anumită coerență. Suntem aruncați în diverse subiecte disparate, de la atom la pești, de la moleculă la hidrogen, de la comportamentul unor animale la depuneri de sedimente, fără să ni se explice legătura dintre ele sau criteriul de selecție. E ca și cum autorul ar fi deschis „cartea universală a științei” și ar fi ales aleator niște pagini din ea, pe care apoi ni le-a prezentat, după cum spuneam, într-un mod simplist și superficial, dar atractiv (pe partea de imagine, sunet și montaj) – lucru care cu siguranță îi va aduce ovații din partea spectatorului tipic al zilelor noastre. Care, desigur, folosește tiparul.

Câteva idei cu care am rămas din serial:

• Încă nu știm cum a apărut viața pe Terra. Acesta e unul din marele mistere ale științei. Consider că subiectul e foarte interesant și că ar putea sta la baza multor dezbateri filosofice, care însă nu-și au locul în pagina de față.
• Încă nu am reușit să pătrundem tainele fotosintezei. Capitol la care plantele ne surclasează, folosind mult mai eficient decât noi energia solară.
• Există câteva (am reținut două) goluri sau verigi lipsă în lanțul de evoluție de la maimuță la homo sapiens, pe care deocamdată nu le putem explica.
• Neil deGrasse Tyson prezintă o teorie interesantă și frumoasă a domesticirii lupului sălbatic în câinele de astăzi.
• Omul are un simț al vederii relativ slab dezvoltat, comparativ cu alte specii de viețuitoare.

Mi-a plăcut analogia calendarului cosmic, ce condensează, la scara de mărime a unui an, întregul timp scurs de la Big Bang până azi. Pe harta acestui calendar, toate descoperirile umane, ca de altfel toată evoluția speciei numită om, este cuprinsă în ultimele secunde ale datei de 31 decembrie.

Pe final, nu-mi pot opri un zâmbet la gândul că deși Tyson se poziționează ferm de partea materialismului dialectic și împotriva fundamentalismului religios, sfârșește prin a fi un preot sau propovăduitor al așa-zisei lui științe.⁴Și nu în mod accidental. Neil deGrasse Tyson nu e omul de știință tolerant și deschis la orice posibilitate dar care-și trădează uneori, involuntar, propriile convingeri ateiste, ci propagandistul cu agenda clară de a te converti la ateism – sub masca unui gânditor liber și tolerant. 😉 Tot ca o ironie a sorții, jumătate din personalitățile pe care le-a prezentat ca având un rol de marcă în evoluția cunoașterii au fost fie călugări, fie preoți, fie mistici, fie alchimiști.

Din câte înțeleg, luna viitoare (martie 2019) va fi lansat sezonul doi.