Cosmos (2014)

Într-o epocă în care totul se desfășoară pe repede-înainte, sau cel puțin așa ni se pare nouă, uneori nu strică să-ți acorzi un interval de timp înainte de a recenza un film sau un serial văzut, astfel încât esențele să se depună iar zațul să se evapore. Așadar, care sunt impresiile mele despre serialul Cosmos, la mai multe luni după vizionare? Partea bună: e un documentar despre univers și lumea înconjurătoare, bine realizat, pe alocuri fascinant, ce are darul de a-ți trezi interesul pentru a afla mai multe. Partea proastă: e prea materialist și ortodox pentru gustul meu.

Cosmos (2014)

Cosmos are ca punct de pornire serialul cu același nume din 1980, prezentat de Carl Sagan. De data asta, în rolul de narator îl avem pe Neil deGrasse Tyson, în timp ce în lista de producători executivi figurează Seth MacFarlane, a cărui investiție financiară a făcut practic posibilă apariția serialului. Nu cunosc bugetul, dar nu vă așteptați la un documentar sec, în care cineva citește dintr-o carte în timp ce pe ecran se succed mai multe imagini statice; Cosmos este bine realizat, cu efecte speciale, pe alocuri cu animații, luând mai degrabă forma unei povești SF. Ok, unele animații sunt cam tălâmbe, adresându-se parcă unui public de grădiniță, dar per ansamblu aproape că nu ai senzația că te uiți la un documentar, ci la un episod din Star Trek. Scenariul, muzica, montajul, conceptul și execuția, toate sunt mișto.

Dar toate se înfășoară pe o direcție materialist-ortodoxă. Materialistă pentru că Tyson presupune ca aproape subînțeleasă existența unor forme de viață extraterestră asemenea nouă, dar exclude și chiar ridiculizează subtil posibilitatea unei forme de viață evident că tot extraterestră care să fi creat acest univers și pe care religiile să o fi numit Dumnezeu. Aparent ca reacție la interpretările ad-literam, dogmatice pe care ni le servesc habotnicii de azi la textele religioase1Un exemplu banal: habotnicul îți va spune că a existat o grădină având în mijloc un măr din care odată ce au mâncat, Adam și Eva au decăzut. Reacția obișnuită a unui om care gândește va fi să se întrebe ce-i cu nonsensul ăsta. Și, ulterior, eventual să ridiculizeze și să blameze religia, negândindu-se la posibilitatea ca mitul decăderii din Rai să fie o metaforă pe care habotnicul nu o înțelege., dar tot o perspectivă îngustă rămâne, mai ales venind din partea unui om de știință. Și ortodoxă pentru că și știința e privită în același mod limitat și „clasic”, cu grijă ca nu cumva să intrăm în zona modernă a nisipurilor mișcătoare. Ni se prezintă, dacă vreți, versiunea newtoniană a științei, ce merge pe un făgaș bine cunoscut și bătut în cuie. Asta în timp ce se pune la zid tradiționalismul și conformismul strămoșilor noștri.

Deci, dacă sunteți interesați de teoria stringurilor sau de fizica cuantică, va trebui să le căutați în altă parte: Cosmos e făcut mai pentru marele public și nu atinge nici măcar relativitatea. Mi-ar fi plăcut să o detalieze, cu toate consecințele spațio-temporale ce derivă din ea. Mi-ar fi plăcut ca Tyson să ne spună dacă GPS-urile de azi folosesc sau nu ajustări de timp calculate pe baza teoriei lui Einstein.2Există materiale care se contrazic pe tema asta. După cum mi-ar fi plăcut să existe mai multe incursiuni în sistemele solare și galaxiile ce ne înconjoară, că doar spre asta te duce cu gândul titlul serialului, în locul deselor lecții de istorie și antropologie, care sunt, ca să fiu generos, simpliste, superficiale și discutabile. Nu vreau să întru, de pildă, în controversatul subiect al încălzirii globale, dar să spui că tiparul e un mare pas înainte pentru omenire denotă ignoranță, în condițiile în care, da, tiparul a reprezentat un progres tehnologic, dar a venit la pachet cu scăderea capacității și a interesului oamenilor pentru memorare3La fel cum astăzi telefonul mobil vine la pachet cu autismul. și a dat literele pe mâna porcilor. Antemergătorii noștri nu erau chiar bătuți în cap.

Apoi, prezentarea lui Neil deGrasse Tyson, chiar dacă este uimitoare din punct de vedere vizual, îți poate crea „rău de înălțime”, deoarece îi lipsește o anumită coerență. Suntem aruncați în diverse subiecte disparate, de la atom la pești, de la moleculă la hidrogen, de la comportamentul unor animale la depuneri de sedimente, fără să ni se explice legătura dintre ele sau criteriul de selecție. E ca și cum autorul ar fi deschis „cartea universală a științei” și ar fi ales aleator niște pagini din ea, pe care apoi ni le-a prezentat, după cum spuneam, într-un mod simplist și superficial, dar atractiv (pe partea de imagine, sunet și montaj) – lucru care cu siguranță îi va aduce ovații din partea spectatorului tipic al zilelor noastre. Care, desigur, folosește tiparul.

Câteva idei cu care am rămas din serial:

  • Încă nu știm cum a apărut viața pe Terra. Acesta e unul din marele mistere ale științei. Consider că subiectul e foarte interesant și că ar putea sta la baza multor dezbateri filosofice, care însă nu-și au locul în pagina de față.
  • Încă nu am reușit să pătrundem tainele fotosintezei. Capitol la care plantele ne surclasează, folosind mult mai eficient decât noi energia solară.
  • Există câteva (am reținut două) goluri sau verigi lipsă în lanțul de evoluție de la maimuță la homo sapiens, pe care deocamdată nu le putem explica.
  • Neil deGrasse Tyson prezintă o teorie interesantă și frumoasă a domesticirii lupului sălbatic în câinele de astăzi.
  • Omul are un simț al vederii relativ slab dezvoltat, comparativ cu alte specii de viețuitoare.

Mi-a plăcut analogia calendarului cosmic, ce condensează, la scara de mărime a unui an, întregul timp scurs de la Big Bang până azi. Pe harta acestui calendar, toate descoperirile umane, ca de altfel toată evoluția speciei numită om, este cuprinsă în ultimele secunde ale datei de 31 decembrie.

Pe final, nu-mi pot opri un zâmbet la gândul că deși Tyson se poziționează ferm de partea materialismului dialectic și împotriva fundamentalismului religios, sfârșește prin a fi un preot sau propovăduitor al așa-zisei lui științe.4Și nu în mod accidental. Neil deGrasse Tyson nu e omul de știință tolerant și deschis la orice posibilitate dar care-și trădează uneori, involuntar, propriile convingeri ateiste, ci propagandistul cu agenda clară de a te converti la ateism – sub masca unui gânditor liber și tolerant. 😉 Tot ca o ironie a sorții, jumătate din personalitățile pe care le-a prezentat ca având un rol de marcă în evoluția cunoașterii au fost fie călugări, fie preoți, fie mistici, fie alchimiști.

Din câte înțeleg, luna viitoare (martie 2019) va fi lansat sezonul doi.

5 Replies to “Cosmos (2014)”

  1. Cum fac parte din marele public, neputându-mă lăuda cu o înțelegere aprofundată a fizicii, cosmogoniei, științei, în general, pentru mine a fost fascinant documentarul. Abia aștept să văd și sezonul doi, sper să fie cel puțin la fel de mișto ca primul.
    Ție ce alte documentare ți-au plăcut?

  2. Păi exact pentru marele public a fost făcut serialul. De aia a și plăcut. Problema e că, lăsând la o parte superficialitatea unor informații prezentate acolo, Neil deGrasse Tyson și-a făcut (sau are) o datorie din a încerca să convertească publicul la ateism. Prin urmare, nu este un om de știință autentic, ci un politician (sau preot / propovăduitor, cum l-am numit eu mai sus) care militează pentru diverse chestii, în loc să te lase să gândești liber. Dar sigur, asta e problema mea cu serialul. Pentru că ceea ce am trecut eu la subsol este de fapt o problemă mult mai gravă din punct de vedere obiectiv: dacă ai pretenția că faci un documentar pe teme de știință, atunci ar trebui ca măcar la capitolul știință să ai o acuratețe brici.

    Câteva posibile inexactități din primului episod (încă nu le-am verificat, dar ca să vezi că și alții au remarcat această lipsă de acuratețe): recenzie.

    Totuși, prima poate fi verificată foarte ușor și repede: Aristarchus din Samos e creditat până și de către Wikipedia ca fiind primul susținător (cunoscut) al unui model heliocentric asemănător cu cel de azi. Secolul 3 înainte de Cristos. Și să spui tu, într-un documentar pe tema științei, că primii au fost Copernicus și Giordano Bruno, 1800 de ani mai târziu, în condițiile în care Copernicus a reluat și reînviat teoria lui Aristarchus, consider de neiertat.

    Dar, sigur, Aristarchus n-a avut probleme cu Biserica, deci cum s-ar plia pe agenda noastră politică (pro-ateism) de a-i ilustra pe credincioși ca purtând ochelari de cal și persecutându-i pe oamenii de știință? Chestii de finețe, știi?

    Alte câteva opinii similare cu a mea: unu, doi, trei. Sunt mai multe, ți-am dat doar 3 linkuri, dar evident că ele constituie o minoritate, pentru că pe de-o parte lumea nu gândește, ia totul mestecat de-a gata și pe de alta lumea nu are suficiente informații (despre știință cu atât mai puțin) pentru a observa când este condusă pe o anumită pantă dorită de producători.

    Urma să scriu despre asta într-un alt articol, dar dacă tot a venit vorba, las linkul aici: NAS At 85% Atheists – Let’s Bump It Up To 100%.

    Alte documentare n-am prea văzut. L-am urmărit pe ăsta, că mi l-ai recomandat tu. Am în vedere câteva pentru viitor, printre care Cosmosul original, despre care toți spun că-i mult mai bun, dar nu sunt neapărat fanul documentarelor.

  3. Ok, eu n-am urmărit seria cu ochiul ăsta critic al tău. Și mi-a plăcut foarte mult, ceea ce nu este o noutate.
    Însă legat de absența creditului dat unei divinități, asta nu e o noutate în materie de documentare. Urmărește mai multe, înainte să sari la gâtul lui Tyson. Și pentru că am pomenit recent și de Planet Earth, uite ce spune David Attenborough:
    https://www.youtube.com/watch?v=Gfa88SeNohY
    Știu că am urmărit un documentar prezentat și de Morgan Freeman, mișto și acela, dar zău că nu-mi amintesc acum cum se numea. O să caut.

  4. Taina universului viu, este ascunsa într-o picatura de apa, H2O. Restul sunt detalii subiective lipsite de viata.

  5. @Cudi

    Through the Wormhole?

    Păi sar la gâtul lui pentru că merită. N-aș sări la gâtul lui David Attenborough, de exemplu, cel puțin nu pe baza clipului indicat de tine (apropo de ce spune el acolo, problema existenței răului din lume din perspectiva unei divinități benevolente este de ordin metafizic și are multiple răspunsuri filosofice sau teologice), după cum n-aș sări la gâtul lui Tyson dacă s-ar limita să nu dea credit unei divinități. Numai că eu, urmărind serialul, am avut permanent senzația că sunt agresat, împins cu o suliță să merg pe un anumit făgaș pe care mi-l trasează Tyson, în conformitate cu agenda lui de a mă converti la ateism.

    De a mă converti la ateism. Ai intrat pe ultimul link? El se arată intrigat, hai să nu zic revoltat dar face o problemă din faptul că 15% din membrii Academiei Naționale de Științe nu resping ideea unui posibil Dumnezeu, adică nu sunt atei convinși, și întreabă gazda, un alt ateist, cum vor putea să convertească masele și publicul obișnuit (la ateism) dacă nu reușesc să-i convertească pe colegii lor. Dacă 15% dintre ei încă admit posibilitatea existenței unei divinități!

    Asta arată adevărata motivație din spatele jocului de piar și a rolului mediatic al lui Neil deGrasse Tyson. Și explică de ce și-a ales argumentele și a împachetat informația din Cosmos de așa manieră încât să creeze (artificial sau exagerat pe alocuri) această antiteză între știință și religie, în care religia, evident, e ilustrată ca un mănunchi de concepte învechite, rudimentare, dogmatice și incompatibile cu un om inteligent și deschis către nou, ba chiar periculoase.

    Ține minte lucrul ăsta când îl urmărești pe Tyson vorbind. E un om cu o agendă. Nu vrea să aibă o discuție liberă cu tine pe anumite teme, deși se străduiește să mimeze asta, vrea să te convertească la ceva. Iar dacă tu n-ai observat asta până acum, mie mi-a fost foarte foarte clar în serialul de față.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *