Căutând o traducere pentru Peaky Blinders, am dat peste recenzia lui Grig Bute din Cațavencii. Ce aș putea adăuga la ea? Că serialul mizează pe carisma protagoniștilor1de exemplu, Cillian Murphy e magnetic în rolul lui Thomas Shelby, tânărul șef al găștii Peaky Blinders și pe talentul lor actoricesc2tot de exemplu, Tom Hardy face un joc de zile mari în rolul lui Alfie Solomons, șeful evreilor din Camden Town pentru a ecraniza câteva motive vechi de când lumea, adică universale. Cum ar fi motivul băiatului care întâlnește fata. Cei doi de regulă se plac, dar situația se complică, deoarece băiatul e gangster iar fata e fie prostituată, fie dintr-o altă clasă socială, fie de viță nobilă și ușor fanatică, și mă opresc aici, pentru a nu divulga elemente esențiale (spoilere). Dar motivul principal e cel al luptei unui clan pentru putere și expansiune.
Acțiunea începe la finele primului război mondial, pe străzile murdare ale Birmingham-ului. Peaky Blinders e numele unei găști condusă de clanul Shelby, respectiv de frații Arthur, Tommy și John, împreună cu mătușa lor, Polly. Băieții s-au călit în război, în timp ce femeia s-a călit conducând afacerea în lipsa lor. Iar afacerea constă în producerea de bani negri din pariuri pe curse de cai, din taxe de protecție și, mai târziu, din diverse activități criminale și de altă natură, ca exportul de băutură în America anilor prohibiției. De altfel, Peaky Blinders e un fel de variantă britanică3produs de Steven Knight pentru BBC 2, rulează și pe Netflix a lui Boardwalk Empire, făcută cu bani mai puțini – dar făcută mai bine, în sensul că are exact lirismul și farmecul ce-i lipsesc producției americane.
Dacă veți arunca un ochi pe cărțile de istorie, veți găsi o Anglie a anilor post-război cuprinsă de frământări: apariția primelor sindicate comuniste prigonite de Coroană, valuri de imigranți de toate culorile și rivalitatea dintre diversele bande locale. Contextul e bine redat de serial. Narațiunea se face din perspectiva fraților Shelby, adică a eroilor negativi. Totuși, e dificil să trasezi o linie între bine și rău, atunci când inclusiv poliția sau un oarecare personaj ce apare episodic, pe nume Winston Churchill, te folosește ca simplă unealtă de care e gata să se dispenseze odată ce i-ai făcut treburile murdare. Tot în cărțile de istorie veți afla că influența anti-eroilor noștri s-a estompat treptat, după ce gașca lor a intrat în atenția uneia mai mari, condusă de Darby Sabini. De data asta producătorii nu mai respectă adevărul istoric, familia Shelby acaparând afacerile lui Sabini și extinzându-și aria de influență până la nivelul unui mic imperiu economic și industrial.
Ascensiunea lui Shelby Company Limited și a firmelor adiacente se datorează aproape exclusiv lui Thomas Shelby. Manierat dar foarte dur și extrem de inteligent, acesta planifică totul cu câțiva pași în avans, acolo unde cei din jurul se gândesc doar la băutură sau la micile probleme personale. Dar, și ăsta e un fel de leitmotiv al serialului, oricât de sus ajunge Tommy, dă mereu peste un alt grup de interese și mai puternic, criminal ori politic, deseori de ambele tipuri, condus de lupi în haine de oi, care, atunci când nu încearcă să-l omoare direct, vor să-l folosească drept instrument al lor. În comparație cu ei, Thomas este aproape un personaj moral: „You know, gentlemen, there is hell, and there is another place below hell. I will remember everything.”. Pe de altă parte, Peaky Blinders se înscrie în trendul recent al serialelor ce oferă o perspectivă întunecată, densă, conflictuală.
Coloana sonoră e superbă. Frații Shelby au și ceva sânge de țigan în ei, motiv din care îi vedem la început, în primul sezon, vorbind uneori într-o română stâlcită! Limba română, sunet inspirat, mizeria suburbiilor britanice, viața grea și începutul industrializării, gangsteri, povești de iubire, forțe politice lipsite de scrupule și vrăji țigănești, îmbinate cu măiestrie într-un serial al cărui sezon 5 este programat abia în 2019. Vă invit să-l vizionați, alături de celelalte, apărute deja. Pentru că, deși Peaky Blinders nu-i perfect și nici lipsit de defecte4unul ar fi că scenariul are, între două sezoane, rupturi de câțiva ani și schimbări bruște de tematică, el este, după cum spunea Stephen King pe Twitter, cool. Adică foarte mișto.
Singura mea nemulțumire e că tot nu știu cum se traduce. Poate Șepcile Ascuțite?
https://vimeo.com/266217887
Cum nu pot spune nimic despre serial, că nu l-am văzut, am să spun doar că i-ai făcut o prezentare foarte bună, cred că e una dintre cele mai reușite recenzii ale tale.
Mersi.
Ok, nu l-ai văzut, dar te tentează? 🙂
Da.
Cum AMR-ul tău e în scădere, poate pe viitor o să ai timp să-l vezi. Eu vreau să mă uit cândva la Nașul, că încă nu l-am văzut și-i un clasic al genului.
“Frații Shelby au și ceva sânge de țigan în ei, motiv din care îi vedem la început, în primul sezon, vorbind uneori într-o română stâlcită! ” Daca , scenaristul sau regizorul , au aruncat aceasta piatra in balta prostilor , de ce iei si dumneata plasa si sari s-o apuci de parca ar fi crucea de Boboteaza ? Ca plasa asta a luat-o Grig Bute { i-am citit textul } , treaca mearga dar , ca si dumneata sa cazi in aceeasi capcana rasista cu atata usurinta… Atentie , nu-i primul { nici ultimul din pacate } , serial sau film in care ” tiganii ” , vorbesc….romaneste , iar dupa umila mea parere , chestia asta spune multe despre “cultura ” producatorilor .Intr-un singur film { o coproductie ungaro-italiana } am vazut tzigani care nu vorbeau romaneste ci….tziganeste , in rest , parca au supt cu totii de la tzatza lui Bram Stocker ! Oare la astia n-o exista nici macar o umbra a CNCD ? Recenzia dumitale imi pare mai completa , mai la obiect si chiar mai serioasa decat cea a lui Grig Bute , respect pentru asta .
Păi nu văd ce plasă am luat. Evident că românii sunt deseori asociați, în mod incorect, cu țiganii. Sau invers. Asta nici nu mai era necesar să precizez.
Am crezut ca , macar dumneata vei lua foc pe chestia asta care-i atat de veche si rasuflata incat a ajuns pur si simplu sa deranjeze auditiv . Chiar ma asteptam sa fi criticat accerb scenaristul sau…ma rog , vinovatul pentru shit-ul asta . Nu c-asi fi eu vreun mare patriot dar , totusi este deranjant . Am doi fi ce traiesc si evident dau care lucreaza cu ei stie ca-s romani , NIMENI nu-i confunda cu tziganii din Romania . Nu ca-s ei neaaparat blonzi roscat { cred ca si asta conteaza fireste } dar britanicii de rand , oricat de conservatori sunt ei….au si un dram de bun simt alaturi de oarece stiinta de carte deci , stiu precis care-i diferenta . Tot “formatorii de opinii ” sant aia care nu vor neam sa se-astampere ! Respect .
[…] De data asta, recenziile altora le citesc – dacă le găsesc. Cel mai des frunzăresc comentariile utilizatorilor de pe IMDb. Acolo pot găsi perspective interesante, la care poate nu m-aș fi gândit. Dar citesc și alte recenzii. Și uneori mă las inspirat de ele. Dacă preiau o singură idee (minoră), atunci nu mă obosesc să-i pun link1La drept vorbind, tot ceea ce gândim e influențat într-o măsură covârșitoare de contactul cu exteriorul. Ce-ar fi ca de exemplu, dacă acum 5 ani mi-am însușit o glumită de la un prieten, de fiecare dată când o folosesc să precizez în paranteză că această glumă a fost spusă prima dată de persoana X? Ar însemna ca la fiecare două trei cuvinte să pun câte un link sau câte o astfel de notă explicativă. Nu doar impractic, ci și inutil. Aceste preluări naturale din exterior sunt filtrate și se integrează în ceea ce constituie stilul propriu al fiecărei persoane, neputând fi asimilate unui plagiat, la fel cum matematicianul care-ți spune că 2 + 2 fac 4 fără să precizeze că lucrul ăsta l-a aflat prima dată în clasa întâi de la profesorul cutare nu plagiază pe nimeni. A prelua o propoziție nu e plagiat; a prelua un pasaj da., dar dacă articolul meu e influențat într-o măsură mai mare de o anumită cronică sau opinie atunci sigur că o menționez (exemple: Fargo, Peaky Blinders). […]