Se apropie Paștele și, ca în fiecare an, pe unele bloguri au apărut articole ironice sau batjocoritoare la adresa unor cre(ș)tini ce sărbătoresc moartea unui prunc născut de o virgină acum peste 2000 de ani. Din punctul meu de vedere, astfel de articole sunt maculatură, iar ateii care le publică nu-s cu mult diferiți de acei pocăiți care-ți bat la ușă spre a te converti la religia lor sau de habotnicii care încearcă să-ți vâre adevărul lor pe gât. De ce, o să explic în rândurile următoare.
Într-o lume a diversității și toleranței, este ok să avem atei, credincioși, heterosexuali, homosexuali, conservatori și progresiști. Problema e când una dintre aceste categorii o discreditează constant și perseverent pe cealaltă. Faptul că unii oameni aleg să-și declare credința într-o divinitate (sau în mai multe – a se vedea religiile orientale) ține de opțiunea lor personală și libertatea de conștiință pe care o au. La rădăcină, credința în Dumnezeu este un răspuns personal la eterna întrebare: ce sens are viața și lumea asta? Sens pe care omul, ca ființă rațională, este chemat să și-o pună. Și, cât timp nimeni nu a reușit să aibă o perspectivă de ansamblu asupra cosmosului de la creația lui până în prezent, orice răspuns poate fi valid.
Sărbătorile religioase sunt un mod de exprimare a acestei credințe în sânul adepților ei. Iar cele mai mari, ca Paștele și Crăciunul, au depășit sfera religioasă, întipărindu-se în mentalul colectiv și devenind fenomene sociale și culturale, la fel cum marile catedrale europene au depășit statutul de biserică, fiind la ora actuală vizitate de către turiști din întreaga lume, indiferent de convingerile lor religioase. Poate că, ajuns (sau regăsindu-te) într-o majoritate cu alte opțiuni și credințe decât ale tale, cea mai înțeleaptă atitudine ar fi să le adopți tradițiile și obiceiurile, fie doar sub latura lor socială, pentru a te integra mai bine în acea comunitate și a avea mai multe sărbători pe an, fie și sub latura religioasă, pentru a avea acces la fondul spiritual al acelei comunități. Iar dacă nu vrei, foarte bine, dar cel puțin n-o batjocori.
Am văzut cândva un documentar despre un trib african în care bărbații obișnuiesc, la o anumită zi din an, cred că odată cu venirea primăverii, să sape câte o mică groapă în sol, să se masturbeze ritualic și să ejaculeze în ea, însămânțând astfel pământul pentru o recoltă ulterioară cât mai bogată. Dacă aș petrece o perioadă în mijlocul lor și aș ține un jurnal, nu aș menționa la fiecare 5 pagini cât de proști sunt sau cât de ridicole sunt credințele lor în zeii naturii. În schimb, aș urmări să le detaliez aceste credințe și eventual să le iau interviuri preoților și vracilor de acolo. Iar atunci când ar sosi primăvara, cu toate că nu m-aș masturba alături de ei, nu le-aș ține discursuri publice în care să-i numesc barbari sau în care să-i iau peste picior.
În concluzie, fiecare e liber să-și manifeste credința cum vrea. Evident, fiecare e liber să-și manifeste și lipsa de credință cum vrea, inclusiv pe blog, dar batjocorirea constantă a unei credințe care pentru alții este sacră constituie o greșeală și are la bază o lipsă de toleranță pentru ceilalți. Ca idee, până acum n-am auzit de preoți care să toace la fiecare slujbă prostia ateilor, după cum nici de creștini care să se supere când ateii le dau bună ziua în loc de Doamne-ajută (în timp ce invers da) sau care să-i critice pe ateii ce ies în verde de 1 mai sau sărbătoresc Ziua Unirii.
Acestea fiind zise, vă urez tuturor, evident, să aveți un Paște fericit, alături de cei dragi! Ne reîntâlnim după, mai plini de viață și de kilograme. Sau înainte, dacă mai postez ceva între timp sau dacă mai citesc pe la voi.