Cum să-l banăm pe Iosif la Cudi

Chiar să-l banăm nu putem, că nu-i blogul nostru, dar dacă ne este antipatic și din ceva motiv bizar nu-l putem ignora, putem recurge la următorul șiretlic, valabil pentru browserul Chrome:

buton

Se deschide browserul și se instalează extensia User JavaScript and CSS, de aici. După care se intră le Cudi pe blog, se dă click pe butonul nou apărut în dreapta sus în browser și apoi se dă click pe butonul galben pe care scrie Add New, după cum se vede în imaginea anterioară. O să se deschidă o filă nouă, în care putem adăuga reguli Javascript (în stânga) și CSS (în dreapta) pentru saitul ketherius.ro. Adăugăm în stânga următoarele două reguli, exact așa cum sunt scrise aici:

jQuery(".comment-heading:contains('Iosif')").siblings("p").hide();
jQuery(".comment-heading:contains('iosif')").siblings("p").hide();

În urma acestei laborioase operații de copy/paste, fila în care ne aflăm ar trebui să arate ca în imaginea următoare:

reguli ketherius.ro

Dacă le-am copiat corect, nu contează numărul de rânduri pe care sunt afișate aceste reguli; în cazul în care fereastra browserului (rezoluția monitorului) este mare ele vor ocupa două rânduri, altfel se vor întinde pe mai multe. Important e să fie corect scrise.

După aceea tastăm Ctrl + S sau dăm click pe butonul galben Save din colțul dreapta-sus al filei, pentru a salva aceste reguli pe care tocmai le-am scris. Și apoi închidem pagina. Efectul?

iosif ocultat

Dacă nici asta nu e de ajuns, putem înlocui regulile de mai sus cu următoarele:

jQuery(".comment-heading:contains('Iosif')").parent().parent().hide();
jQuery(".comment-heading:contains('iosif')").parent().parent().hide();

rezultatul fiind:

iosif transcendent

Cum ziceam, extensia este pentru Chrome, dar probabil se găsește și pe Firefox. Regulile de mai sus sunt pentru blogul lui Cudi. Pe alte bloguri ele s-ar putea să funcționeze sau nu; dacă îmi lăsați adresele lor, eventual pot încerca să le adaptez.

29 Replies to “Cum să-l banăm pe Iosif la Cudi”

  1. Intrebare : da’ ce ai cu Iosif ??? Asta , in afara faptului ca , nu are la randu-i un blog stabil , pe care sa poti intra cand doresti si sa-i tragi o flegma in ochi atunci cand te agaseaza vreunul dintre comentariile sale ? Parca matale esti acela care vorbea despre , daca nu neaaparat despre iertare atunci macar despre ignorare , mai nu stiu cand ? De fapt dorintza dumitale este ca , canadienii 🙂 { ca la Renata s-a lins pe bot } sa-i dea , fie ban , fie sa-l expedieze direct in spam pe Iosif doar doar s-o potoli cu aiurelile caci – trebuie s-o recunosti – de multe ori mai spune si unele chestii…cat de cat citibile nu-i asa !?

  2. De ce să faci aşa ceva? Ca să nu mai pricepi nimic din cârnatul comentariilor?! Sau ca să ai impresia că un comentator (Vladimir în exemplul tău) a început să vorbească singur pe blogurile altora?!

    Dacă nu vreau să-l văd pe Iosif sau pe altcineva, nu mai intru deloc acolo unde comentează persoana respectivă.

  3. Aldusescule, daca e sa-mi dau o parere, as zice ca ceea ce propui e foarte interesant, prea complicat si, totodata, imoral. Nefiind blogul meu, consider ca nu-mi pot aroga dreptul de a-l “mutila”, chiar daca mutilarea respectiva ar duce la o insanatosire a lui, a blogului, nu a individului. Individul fiind irecuperabil.
    Pe de alta parte, e casa lor, nu a mea si cine doreste sa-si pastreze gunoiu-n casa, trebuie ca-si asuma si consecintele.
    Asa ca, desi interesanta, oferta nu ma atrage.
    A la proxima!

  4. Marian, nu Aldus are ceva cu Iosif, alții – vezi link-ul din primul paragraf. De data aceasta, Aldus încearcă să ușureze suferința celor ce suferă de alergie la Iosif, fără a-l afecta pe Iosif. Încearcă să împace și capra și varza. Frumos și amuzant din partea lui, oricum.

  5. @Marian

    N-ai înțeles articolul.

    @Arlech

    În prima variantă îți apare antetul comentariilor lui Iosif, dar nu vezi ce a scris. Vezi doar că a lăsat un comentariu, care îți apare gol. Așa că nu te încurci cu șirul comentariilor, vezi cine cui îi răspunde dar nu-ți mai intră sub ochi textele lui Iosif. Că așa ziceai, că nu poți ignora ce-ți ajunge sub ochi. Ei, acum vei putea citi liniștită celelalte comentarii, fără să-ți apară ce zice Iosif (ci doar faptul că a zis ceva), pentru că i-ai lipit o bandă pe gură. Cât despre replicile celorlalți la comentariile lui Iosif, pe acelea le vezi și poți reacționa la ele dacă vrei, așa că nu pierzi nimic. Sau le poți ignora, pe principiul că n-ar fi existat dacă Iosif n-ar fi comentat. Oricum, presupun că ele nu te deranjează.

    @papagigli

    E de la sine înțeles că filtrul are efect doar în browserul tău. Ceilalți o să continue să-l vadă pe Iosif ca înainte, pe ei nu-i afectezi cu nimic. Deci, evident, nu poate fi vorba de ceva imoral, câtă vreme ești liber să-ți filtrezi cum vrei informațiile, indiferent de unde provin ele. Metoda de mai sus este perfect echivalentă cu instalarea unei extensii de tip add-blocker (care elimină reclamele) sau cu citirea doar a unei rubrici de pe un sait de știri (în loc să parcurgi tot saitul). Dacă dai click pe rubrica de sport îți apar doar știrile din sport, restul îți sunt „ascunse”. Cu metoda de mai sus, îți apar doar comentariile celor pe care nu-i cheamă Iosif. Că ale lui, ziceai, te deranjează și nu le poți ignora.

  6. Cudi, Aldus propune soluţie total nerealistă.
    În primul caz, Iosif îmi apare sub ochi, chiar dacă nu văd ce-a scris. Şi mă roade curiozitatea, vreau să văd ce-a scris de i s-a răspuns cum i s-a răspuns.
    În al doilea caz, iar mă roade curiozitatea, vreau să văd ce-i cu acele replici ale lui Vladimir – din care, în lipsa comentariilor la care a răspuns, nu se înţelege nimic.

    Pe de altă parte, articolul meu, din care n-aţi văzut şi recunoscut decât “capodopera” lui Iosif, se referă, după cum o spune şi titlul, la cei pe care i-am numit “cucii din blogosferă”. Pe el l-am folosit, fără să-i dau numele, doar ca preludiu pentru subiect. Şi n-am rugat pe nimeni să m-ajute să-l ignor. Voi aţi axat discuţia din comentarii pe el şi pe ignorarea lui.

    So… rămâneţi sănătoşi cu Iosif al vostru, inocentul pe care-l protejaţi de răutatea javrelor ca mine, şi cu reţelele voastre de ignorare.

  7. În primul caz, Iosif îmi apare sub ochi, chiar dacă nu văd ce-a scris. Şi mă roade curiozitatea, vreau să văd ce-a scris de i s-a răspuns cum i s-a răspuns.

    :))

    Arlech, ai fi interesată de o eventuală modificare a regulilor, astfel încât ele să ascundă atât comentariile lui Iosif cât și toate replicile la ele, cu întreg ansamblul de discuții pe care aceste replici le generează? Deci să nu mai vezi nici răspunsurile lui Vladimir din exemplele de mai sus.

  8. Aldus, citeşte ce-am spus mai sus: “n-am rugat pe nimeni să-mi ajute să-l ignor. Voi aţi axat discuţia din comentarii pe el şi pe ignorarea lui.”
    Aşa că nu te mai osteni, soluţiile tale NU mă interesează. Nu m-apuc să-mi fac modificări în soft-urile din computer din pricina lui Iosif sau cum ‘zda mă-sii l-o fi chemând.
    Şi vezi c-am dat explicaţii suplimentare despre articolul ăla. Poate reuşiţi, tu şi Cudi, să-l citiţi în cheia în care l-am scris.

  9. Ce contează ce altceva ai mai scris în articol? Discuția mai evoluează, sau în orice caz discuția de față este despre ignorarea lui Iosif, pe care ai zis că nu-l suporți.

    Înseamnă că ești falsă, cel puțin în direcția asta. Pentru că invoci un anumit motiv ce stă la baza reacțiilor și neplăcerilor tale, dar când ți se oferă o soluție o refuzi, spunând că de fapt motivul ăla era mai mare și mai complicat decât l-ai formulat tu inițial. După care, când ți se oferă posibilitatea unei soluții și pentru motivul din varianta 2.0, spui că n-ai cerut nimănui ajutorul și să te lase lumea în pace.

    Dacă o să ai ocazia să te privești cândva în oglindă cu detașare și obiectivitate și să te analizezi legat de subiectul ăsta, o să constați că am dreptate. Așa că ok, nu vrei să intri pe blogul cutare sau să te intersectezi cu cutare, foarte bine sau treaba ta, că-n orice caz nu-i a noastră sau a mea. Dar măcar nu spune că-i din cauză că-ți sar comentariile lui Iosif în ochi. Eu ca prieten am încercat să te ajut.

  10. Eşti turc, Aldus? Articolul ăla era despre comentariile anonime din blogosferă (ale indivizilor care n-au niciun cont). Iosif a fost folosit doar ca să intru în subiect. Dar vouă vi s-a pus pata pe el. Despre ce-am scris mai încolo n-a comentat nimeni nimic, ca şi cum nici n-aţi fi citit mai departe. Nu vreau să zic că asta m-a deranjat, ci doar să subliniez că voi n-aţi constatat decât că l-am citat, în sens negativ, pe Iosif, şi aţi sărit în apărarea lui.
    Şi n-am spus că nu vreau să mai intru pe un blog sau altul. Mi-ai citit ultima frază din ultimul articol? Am spus doar că nu pot ignora un comentator decât nemaiintrând pe blogul unde comentează. (Dacă fac modificări cum spui tu, ştiu că le-am făcut şi mă întreb ce-o mai fi acolo şi eu nu văd din cauza modificărilor făcute. Pricepi?)
    Pentru faptul că ai vrut să-mi ajuţi îţi mulţumesc.
    Şi gata, eu am încheiat subiectul.

  11. Ma, da Who the fuck is Iosif asta? Vorbiti atat despre cineva, dar nu toti stim cine este? Deduc ca e un zanatec de pe blog. E ok pentru mine, ca nici eu nu-s prea normal, deci vreau sa-l citesc, asa ca poate imi pune-ti si mie un link catre el, please.

  12. @Mihai Hai Hui

    Din câte articole am scris pe blogul ăsta, ai nimerit fix la unul care e „de uz intern”, ca să zic așa. Relevant pentru o mână de oameni care ne citim și comentăm între noi de ceva vreme. Lucrul ăsta devenea vizibil dacă ai fi intrat pe primul link.

    Iosif e un comentator pe care-l poți vedea de exemplu aici. N-are blog. Eu îl consider inofensiv. Alții au alte păreri. Păreri care a ajuns să fie formulate prin „dacă nu-l banezi, eu nu mai intru pe blogul tău”. 🙂

  13. Ba , am inteles articolul dumitale Aldus insa , repet intrebarea … poate putin modificata : ce ar putea avea cineva impotriva lui Iosif pentru a scapa neaaparat de el si elucubratiile sale evanghelice ? Decat sa muncesti atat doar pentru a nu-i mai citii replicile , oare nu-i mai simplu sa evitzi sa comentezi replicile lui ? Azi putzin , maine putzin , se satura omu’ si se retrage si singur caci , chiar nu ma-ndoiesc de faptul ca are si oarece bun simtz . Nu trebuie sa te superi caci , este doar o parere si nu o piatra de care s-ar putea impiedica careva . Respect si-ti doresc sa ai o saptamana viitoare cat mai buna cu putintza !

  14. @Arlech

    Iar articolul ăsta e despre Iosif și neplăcerile pe care vi le cauzează el. Care-i problema? Ai rămas fixată în articolul tău și nu mai poți ieși din cadrul lui? Negi faptul că textele lui Iosif îți repugnă până-ntr-atât încât le-ai spus celor care-l tolerează că s-ar putea să nu te mai vadă pe la ei, din cauza asta? N-a zis-o în mod cât se poate de clar Papagigli, în repetate rânduri?

    Despre ce-am scris mai încolo n-a comentat nimeni nimic, ca şi cum nici n-aţi fi citit mai departe.

    Deci n-am voie să mă focalizez doar asupra unui lucru din ce-ai scris și sunt obligat să comentez la toate punctele și subpunctele?

    Articolul ăsta e despre Iosif, indiferent de ce-ai mai scris tu acolo. Da’ sigur că se poate extinde și la ignorarea altor comentatori, în același mod. Tot ce trebuie să faci este să schimbi „Iosif” cu numele comentatorului vizat, în regulile respective. Cu literă mică sau mare, după cum se semnează.

  15. Nţ, Aldus, articolul ăsta e despre ascunderea comentariilor lui Iosif, iar tu ai pus link către articolul din cadrul căruia zici că nu pot ieşi eu. Şi Cudi l-a trimis pe Marian la linkul ăla.
    Tu, dacă erai cu adevărat băiat bun, puteai să oferi soluţii de ignorare a unui comentator fără să pui linkuri şi fără să dai nume. Şi eu, şi Cudi, şi Papagigli am fi ştiut la ce te referi.
    Sau puteai să vii cu soluţia asta într-un comentariu de pe blogul meu – că parcă-ai spus mai sus că e de uz intern.

    Ce treabă am eu cu ce-a zis clar Papagigli? El vorbeşte în numele lui, eu, în numele meu.
    Iar eu, dacă nu vreau să mai intru pe un blog, nu mai intru şi gata. Nu trebuie să dau un anunţ în prealabil.

    M-aţi întrebat ce de nu-l ignor pe Iosif. V-am răspuns că nu pot ignora un comentator decât nemaiintrând pe blogul unde comentează. Şi ţi-am explicat de ce soluţiile propuse de tine nu mă satisfac.
    Şi, la urma urmelor, ce pierdeţi voi dacă nu mai intru eu pe blogurile unde comentează Iosif? Intră alţii, nu rămân blogurile fără cititori.

    Noapte bună.

  16. @Marian

    Întrebarea asta trebuie să le-o pui celor care nu-l suportă pe Iosif. Eu pentru ei am scris articolul de față. La mine Iosif nu este banat, eu n-am o problemă cu el. De ce nu-l suportă cei care nu-l suportă, asta ei știu. Eu le-am oferit o soluție care să le permită să îl elimine din câmpul lor vizual chiar și de pe blogurile unde el comentează. Și astfel să poată intra în continuare pe acele bloguri, pe care spuneau că nu mai intră sau că au în vedere această variantă.

    @Arlech

    Păi măi Arlech, de la articolul tău a plecat textul de mai sus. Cum să nu-ți pun link? Și da, exact despre ascunderea comentariilor lui Iosif am scris.

    Încă o dată: articolul meu nu este o încercare de recenzie a articolului tău cu tot ce ai scris tu acolo (sau ai vrut să scrii, în funcție de interpretare, lol), ci o soluție la problema Iosif (și prin extensie la orice problemă similară). Eu nu cunosc ce alți cuci mai ai tu sau Papa, dar sigur că este foarte ușor de adaptat la orice nick.

    Da, puteam să-l scriu la modul generic, fără să dau numele lui Iosif și blogul lui Cudi (în fond, Iosif comentează pe multe alte bloguri). Absolut de acord și a fost o variantă la care m-am gândit o fracțiune de secundă, înainte să-i dau titlu. Dar nu văd care-i problema că l-am scris în forma asta. E o incursiune într-un artificiu tehnic pe care eu unul nu l-am văzut prin alte părți și pe care inițial l-am scris pe alt blog, tocmai datorită caracterului său mai tehnic, dar, dată fiind conjunctura, l-am publicat aici.

    La fel cum tu zici că Iosif a fost doar un exponent al unei clase de cuci în articolul tău, și metoda mea poate fi folosită pentru orice nick se dorește.

    Articolul nu-ți este adresat exclusiv ție – deși evident că ești direct vizată. Dar și Papagigli este direct vizat. Și oricine nu-l mai suportă pe Iosif, gen.

  17. Aldus, iar tragi concluzi eronate si aberante. N-am spus nimanui sa-l extirpeze pe nenorocit in schimbul prezentei mele. Ce am spus e ca nu mai intru pe blogurile care-i accepta si apreciaza dementa, ceea ce nu-mi suna a santaj.
    Fiecare e liber sa primeasca pe blog pe cine doreste, tot asa cum si eu sunt liber sa intru sau nu pe blogurile respective.
    Si cu asta am incheiat discutia pe acest subiect.

  18. Eu cred că citești tu complet aiurea, și nu-i prima dată. Despre tine am spus următoarele:

    Negi faptul că textele lui Iosif îți repugnă până-ntr-atât încât le-ai spus celor care-l tolerează că s-ar putea să nu te mai vadă pe la ei, din cauza asta? N-a zis-o în mod cât se poate de clar Papagigli, în repetate rânduri?

    Mi-ai zis mie nu că s-ar putea să nu mai comentezi, ci că nu mai comentezi la mine, pentru că l-ai văzut pe Iosif. Și că nu comentezi acolo unde apare el. Strict asta am zis despre tine și-i adevărat. Dar dacă tot suntem la capitolul ăsta, ai ținut o teorie întreagă despre cum oamenii sănătoși la cap ar trebui să-l baneze pe Iosif și tu nu-i înțelegi pe cei care n-o fac. La articolul Renatei, plus că parcă i-ai dedicat și tu un articol. Eu așa rețin.

    În sfârșit, ideea este că nu-ți place Iosif, iar eu ți-am oferit o soluție care să-l facă dispărut din câmpul tău vizual. Decât să te pierzi în certuri pe chichițe, citește și tu mesajul de fond sau ideea de bază, că aia-i cea mai importantă.

    Faci și tu ca Arlech: zici că nu intri acolo pentru că îl vezi pe X, îți ofer o soluție să nu-l mai vezi, invoci ceva impedimente ridicole (că-i complicat să faci un copy/paste și pe deasupra imoral să-ți filtrezi informația de pe ecranul tău), după care, când ți le demontez, spui că ai încheiat discuția. 🙂

  19. Bunule samaritean Aldus, de “totul sau nimic” ai auzit?
    Ori citesc toate comentariile unui articol, ori nu le citesc deloc. Nu vreau chestii trunchiate.
    Soluţiile propuse de tine ţi s-or fi părând bune ţie, dar pe mine nu mă satisfac.
    Chiar nu poţi să-nţelegi atâta lucru?

    Şi reciteşte tot rahatul, vezi de unde a pornit. Cudi m-a întrebat de ce nu-l ignor pe Iosif, iar eu i-am spus că nu-l pot ignora decât dacă nu mai intru acolo unde comentează. N-am spus că vreau să-l ignor, n-am cerut soluţii alternative, n-am cerut ajutor. Voi, tu şi Cudi, aţi sărit imediat de cur în sus fiindcă mi-am permis să dau un comentariu de-al lui drept exemplu negativ. La fel cum aţi făcut când l-a banat Renata, pe propriul ei blog.
    Mno (vorba ta), păstraţi-vi-l voi sănătoşi.
    Eu mă duc să-mi cumpăr căluşei, ca să mă-nvârtesc, cum m-a sfătuit Cudi. 😛

  20. Arlech, dar toată chestia asta cu nu-l suport pe Iosif unde-l citesc și nu pot să nu-l citesc unde-l văd este oarecum ilară, cel puțin din punctul meu de vedere. Articolul meu a avut darul (cred eu) și să clarifice puțin apele legat de cum vă raportați la un blog în care apare Iosif. Pentru că inițial n-ai zis totul sau nimic, o zici acum, când ți-am propus această soluție și ți-ai dat seama că de fapt nu-i bună. De ce nu-i bună? Pentru că dacă-i vezi numele sau știi c-a comentat, simți o curiozitate morbidă de a-l citi, doar pentru a te revolta apoi de ce a scris. Problema e incapacitatea ta de a te detașa de lucrurile care-ți sunt urâte și nu faptul că ele apar într-un loc pe care-l frecventezi. Iar soluția nu-i să nu mai frecventezi acel loc, ci să înveți să nu-ți pese. Sau poți să nu mai intri pe blog, dar o să rămâi în continuare cu această problemă, care probabil o să se manifeste și în alte domenii din viața ta. Adică este o posibilitate ratat de autoperfecționare. My 2 cents.

  21. E o incursiune într-un artificiu tehnic pe care eu unul nu l-am văzut prin alte părți și pe care inițial l-am scris pe alt blog, tocmai datorită caracterului său mai tehnic

    Presupun ca dupa chestia asta nu o sa mai sustii ca “eu stiu doar cum sa configurez un blog”(citat aproximativ, mi-e lene sa dau link exact)

  22. Chestie de cum alege fiecare să-și seteze scala cunoașterii. Din punctul meu de vedere, a știi cât de cât fizică înseamnă nu că poți utiliza un anumit aparat conform instrucțiunilor (cum, într-un fel, am făcut eu cu extensia de mai sus), ci că-l poți proiecta, construi și repara tu, la nevoie. Deocamdată, eu nu știu face o extensie de browser, ca cea cu care m-am jucat.

  23. Aldus, o să afli de la Cudi (care, după cum am dedus din episodul cu Renata şi Castanul, îşi monitorizează intrările pe blog) că pot să frecventez un loc fără să reacţionez. Îmi place “circul” în care se transformă acolo comentariile (şi al cărui catalizator eşti de multe ori) şi nu vreau să-mi refuz distracţia asta. Dar o să mă rezum la simpla lectură, fiindcă brânză înjurată nu [mai] mănânc.
    (Îţi mulţumesc fiindcă, datorită acestui articol, am aflat cât de repede poate trece Cudi de la îmi sunteţi dragi la duceți-vă învârtindu-vă.)
    Pune-ţi deci cei 2 cenţi în puşculiţă şi nu-mi duce mie grija. Dar apreciez faptul că-mi vrei binele.

  24. Prea degrabă n-o să aflu, dar privind retrospectiv la declarațiile de mare angajament de tipul: „m-am supărat pe voi”, „cine nu-l suportă pe X n-are decât să plece”, „de azi nu mai intru pe blogul ăsta”, „îmi închid blogul pe perioadă nedeterminată”, „intru dar nu comentez” etc, mă întreb: nu v-ați săturat de tot du-te-vino-ul ăsta? Când orice spectator veteran ar putea afirma despre oricare fără niciun dubiu:

    Pe mine alta mă deranjează la Cudi, nu faptul că-i impulsivă, da-n fine, fiecare e liber(ă) să facă ce vrea cu blogul și viața lui.

  25. Arlech, e simplu, mă scoți din sărite și zic pe loc ce-mi vine. Dar se putea mai rău, nu?
    Îmi cer scuze pentru că v-am spus “duceți-vă învârtindu-vă”. Poate nu mă crezi, dar n-am spus-o cu răutate, am spus-o așa, la foc iute, că aia mi-a venit.
    Dar m-am săturat, măi. Și am simțit că e un fel de presiune pe subiectul Iosif. Și m-am necăjit pentru că eu nu v-am spus niciodată că n-o să intru în casa voastră din cauză că nu știu care e acolo și mă enervează. Nu mi-aș permite, în primul rând pentru că vă respect. Dar cu mine voi vă permiteți, semn că pe mine nu mă respectați la fel.
    Îmi pare rău.

  26. Cudi, apreciez faptul că ţi-ai cerut scuze.
    Şi vezi că ţi-am lăsat un kilometru de mesaj pe mess.

Leave a Reply