Tag: roboți

Pericolul inteligenței artificiale

Temerea că într-un viitor nu prea îndepărtat roboții vor deveni autonomi, dobândind o conștiință similară cu a noastră și vor ajunge să stăpânească planeta a fost pusă pe tapet de numeroase ori în opere artistice sau literare. În filmul Terminator, de exemplu, Skynet este numele unei conștiințe artificiale ce trimite în trecut un android programat să-l…

Read the full article

Meserii și roboți

Ziceam nu demult că tot o fi bun Facebook la ceva, și uite că prin intermediul lui am găsit blogul unui tip Mădălin Blidaru, din al cărui ultim articol citez: Tinerii au început să râdă când au ajuns la capitolul „lucrător în construcții”, fiind una dintre viziuni aruncate peste două decenii. Mi-a atras atenție acest…

Read the full article

Cea mai scurtă convorbire cu RDS

Duminica trecută a fost furtună. A început pe înserate. Sau, mai bine zis, norii au adus seara, întunecând cerul. După care am observat o mulțime de frunze plimbându-se în aer. Spectacolul frunzelor ce se jucau la înălțimea balconului meu ar fi fost aproape poetic, în lipsa vântului. După care a început furtuna. Și când s-a…

Read the full article