Scrisul din perspectiva înțelepților Indiei antice

Luna trecută am publicat la rubrica Aforisme un scurt text¹În general un aforism este un enunț foarte scurt, adeseori constând dintr-o singură propoziție lapidară. Pe blogul de față, în cadrul rubricii „Aforisme” public și idei, reflecții sau concluzii de câteva fraze sau chiar de un scurt paragraf, care deci stricto sensu sunt mai degrabă micro sau mini-eseuri, dar nu le explic, argumentez sau detaliez, astfel că ele rămân oricum mult mai compacte, mai condensate, mai axiomatice și poate mai ermetice decât restul articolelor pe care le găsiți aici. Pe viitor mă gândesc să adaug și aforisme ale altor autori, pe care eventual să le și comentez. intitulat Verba manent, scripta volant, care spunea că apariția scrisului și a tiparului nu ne-a adus doar beneficii, ci a constituit și un tragic regres. Pe cât de scurt a fost textul respectiv, pe atât de multe reacții polemice a stârnit, de la cititori care au considerat că fie mi-am pierdut simțul rațiunii, fie doresc să epatez. În cele ce urmează voi aduce câteva argumente în sprijinul afirmației mele, fără a avea pretenția epuizării subiectului.

La finele anului 2018 Societatea Vedanta din New York l-a invitat la sediul său pe profesorul și indianistul Edwin Bryant, pentru a ține o prelegere pe tema tratatului „Yoga Sutras” al lui Patanjali. „Yoga Sutras” este una dintre cele mai cunoscute lucrări pe tema yoga în spațiul occidental, unde a beneficiat de-a lungul timpului de numeroase traduceri și comentarii. Printre acestea, se numără și una făcută chiar de către profesorul Bryant. Mai jos aveți înregistrarea conferinței respective.

Partea care ne interesează în cadrul articolului de față începe la minutul 13:32. Într-o traducere nepretențioasă:

[…] așa că există diferite cadre yoga²Cu sensul de perspective, tehnici, abordări etc. Dacă ascultați și partea de început, o să fie mai clar. Exista deci un spectru larg de sisteme, practici și școli de gândire yoga care nu fuseseră încă sistematizate riguros pe hârtie. care plutesc în aer în perioada pre-Patanjali, pe vremea când yoga se practica mai ales în păduri. Și deci apare Patanjali, care, pentru indiferent ce motiv, își asumă sarcina de a le sistematiza pe toate acestea. De a le pune o dată pentru totdeauna într-un format clar, sistematic, frumos, care va fi păstrat. Acum, dacă asta e din cauza acestei idei menționată anterior despre Kali Yuga, care distruge sistemele străvechi de cunoaștere… De asemenea, memoria oamenilor se află într-un proces de degradare. Scrisul este considerat un semn de degenerare. Noi ne gândim la el ca la un mare pas înainte în civilizația umană, nu-i așa? Invenția focului, a roții, a scrisului – acestea constituie un fel de repere majore ale progresului. Dar în India Antică [scrisul] era un semn de declin. Pentru că trebuia să memorezi aceste lucruri. Prin urmare, scrisul este o cârjă. O cârjă pentru o minte slabă. Am cunoscut personal în sudul Indiei un brahman care știa pe de rost toate cele 100.000 de versuri ale „Mahabharatei”. Și temeinic. Puteai să-i dai un singur rând – nici măcar pe primul; al treilea, ca să încerci să-l derutezi – și pac: îți reproducea tot versetul. Așa că ăsta nu e un mit. Și nu doar în India. În alte culturi indo-europene situația era identică în privința acestor recitări orale. Așadar, fie din cauza percepției că memoria se află în declin, fie din cauza lui Kali Yoga care se face simțită, sistemele de cunoaștere trebuie păstrate, fosilizate. Și odată ce le pui într-o sutra³Sutra este echivalentul unui verset din Biblie., asta e. […]

Conform înțelepților⁴Dacă nu vă place, puteți înlocui termenul „înțelept” cu acela de „erudit” sau de „cărturar”. Deși faptul că vă deranjează și că a ieșit din uz (cine mai flosește azi cuvântul „înțelepciune”?) e o dovadă subtilă că el aparține trecutului. antici indieni, textele scrise au devenit necesare pentru a conserva o cunoaștere care până atunci se transmisese pe cale orală dar care deja nu mai putea fi memorată de către intelectul tot mai precar al oamenilor. Așadar, scrisul marchează un declin, fiind o proteză pentru o funcție nativă atrofiată. Acest declin intelectual (dar și moral, spiritual, vital etc) este pus în corespondență cu Kali Yuga, epoca întunericului și a maximei decăderi spirituale.

În tradiția filosofică indiană, timpul este împărțit în patru ere, care se succed ciclic și pe parcursul cărora ordinea și armonia decad treptat, de la o stare inițială ideală la o entropie finală aproape totală. Prima eră este numită Satya Yuga, respectiv Epoca Adevărului. Aceasta este o perioadă paradisiacă, în care oamenii sunt fericiți, plini de înțelepciune, trăiesc în armonie cu ei înșiși și cu universul, sunt caracterizați de nenumărate virtuți iar existența lor stă sub semnul sacrului. Viciile, răul și suferința sunt aproape complet absente din acest peisaj luminos. De aici, situația începe să se degradeze treptat. A doua epocă este Treta Yuga, în care calitățile de mai sus scad cu un sfert. Urmează Dvapara Yuga, în care ele scad la jumătate, pentru ca în final să se intre în Kali Yuga.

Kali Yuga, în care scripturile indiene ne avertizează că ne aflăm acum, este o epocă de degradare spirituală, morală și intelectuală cumplită. Oamenii sunt proști, ignoranți, superficiali, slabi, bolnavi și l-au uitat pe Dumnezeu. Înnebuniți de tot felul de vicii și pasiuni inferioare, lipsiți de reperele tradiționale și de bun simț, se adâncesc într-o dezordine din ce în ce mai mare, care va culmina cu un eveniment catastrofal, apocaliptic, ce va pune bazele următoarei epoci de lumină (Satya Yuga) pentru supraviețuitori, după care ciclul se va relua.

Inversând săgeata timpului și mergând din prezent în trecut, putem deduce că scrisul nu era necesar într-o perioadă în care oamenii aveau o memorie atât de formidabilă încât erau capabili să rețină tot ce auzeau, iar multitudinea de cuvinte și limbi care există astăzi⁵Și care nouă ne dau impresia de superioritate, detaliu și precizie, pentru că, nu-i așa, există mai multe cuvinte și deci știm și putem exprima mai multe. nu erau nici ele necesare într-o perioadă și mai veche, în care comunicarea era una și mai directă, bazată pe o unitate cognitivă și culturală (apropo și de mitul Turnului Babel), sau poate chiar telepatică.

(va urma)

Note de subsol:

• 1
  În general un aforism este un enunț foarte scurt, adeseori constând dintr-o singură propoziție lapidară. Pe blogul de față, în cadrul rubricii „Aforisme” public și idei, reflecții sau concluzii de câteva fraze sau chiar de un scurt paragraf, care deci stricto sensu sunt mai degrabă micro sau mini-eseuri, dar nu le explic, argumentez sau detaliez, astfel că ele rămân oricum mult mai compacte, mai condensate, mai axiomatice și poate mai ermetice decât restul articolelor pe care le găsiți aici. Pe viitor mă gândesc să adaug și aforisme ale altor autori, pe care eventual să le și comentez.
• 2
  Cu sensul de perspective, tehnici, abordări etc. Dacă ascultați și partea de început, o să fie mai clar. Exista deci un spectru larg de sisteme, practici și școli de gândire yoga care nu fuseseră încă sistematizate riguros pe hârtie.
• 3
  Sutra este echivalentul unui verset din Biblie.
• 4
  Dacă nu vă place, puteți înlocui termenul „înțelept” cu acela de „erudit” sau de „cărturar”. Deși faptul că vă deranjează și că a ieșit din uz (cine mai flosește azi cuvântul „înțelepciune”?) e o dovadă subtilă că el aparține trecutului.
• 5
  Și care nouă ne dau impresia de superioritate, detaliu și precizie, pentru că, nu-i așa, există mai multe cuvinte și deci știm și putem exprima mai multe.