Vă supun atenției un nou text al Adelei Toplean, publicat pe Facebook în urmă cu două săptămâni. În el, Adela discută despre faptul că omul contemporan este mai fragmentat și, în consecință, mai puțin capabil să își orienteze inteligent viața decât strămoșii lui. Ăsta-i un mod eufemistic de a spune că civilizația actuală ne-a prostit. 🙂
Suntem, cu toții, mai degrabă proști. Avem câteva insule de competență, dar, per total, călcăm în străchini.
Altădată, oamenii erau mai puțin proști nu pentru că erau mai deștepți, ci pentru că erau mai întregi. Nu se împrăștiau în atâtea roluri și proiecte, nu aveau pretenții cosmice de la ei și de la lume. Aveau o privire unitară (și economicoasă) asupra lumii, așa că prostia le deforma mai puțin deciziile.
Mă tem că cei mai mulți dintre noi vor muri striviți de propria prostie. Nu pentru că nu ni se aprinde niciodată niciun bec, ci pentru că becurile ni se aprind în camerele laterale: batem mașina la șah, scriem o carte, luăm un premiu, câștigăm o dezbatere. În chestiile de bază – sens, relații, decizii mari – suntem proști ca noaptea. Ne-am rafinat deșteptăciunea exact acolo unde contează cel mai puțin.
Iar a fi obsedat de prostia altora în loc să te întrebi dacă nu cumva ești chiar tu prostul (poate chiar prostul-șef) e un mecanism de proiecție de toată frumusețea.
Dacă ar fi să ne comparăm cu oamenii din trecut, am putea spune că actualmente beneficiem de o cantitate mult mai vastă de informații, care în plus sunt mult mai diverse, iar asta ne-a obligat să ne specializăm pe domenii, subdomenii și nișe. Și totuși, în paralel cu această specializare, ne-am pierdut într-o mare măsură „centrul de greutate și echilibru”, aidoma unui personaj de basm care obține o privire de vultur dar își pierde auzul, pipăitul, mirosul, capacitatea de a se deplasa și mai toate celelalte abilități de care dispunea anterior.
Miza aici nu este volumul de date dintr-o epocă sau alta, pentru că inteligența, cunoașterea și înțelepciunea (luate împreună) nu sunt neapărat direct proporționale cu cantitatea de informații la care avem acces. De altfel, autoarea punctează în comentarii:
Crezusem că e clar că nu vb nici de iq, nici de vreo epocă de aur a deșteptăciunii, ci de o perspectivă mai unitară asupra lumii. Și am zis „economicoasă” anticipând exact reacții ca a dvs., care confundă sărăcia mijloacelor cu sărăcia minții :)) Faptul că oamenii înțelegeau lumea prin mituri nu-i făcea mai proști.
Miza aici este pierderea unei perspectiva unitare, holistice, dătătoare de coerență și sens. Suntem niște autiști cu performanțe excelente într-un domeniu sau altul, dar incapabili de a mai trăi viața într-un mod autentic și inteligent. Priceperea pe care am dobândit-o în diverse direcții și coeficientul de inteligență pe care ni l-am crescut la diverse teste teoretice s-au făcut pe cheltuiala bunului simț și a unei raportări juste la viață. Din înțelepți, am devenit niște idioți cu carte.
În opinia mea, cauzele principale ale acestei sucombări a intelectului nostru superior țin de două componente diferite, dar care se corelează. Prima componentă este lipsa măsurii. Atunci când una dintre facultățile noastre este dezvoltată foarte mult dar în detrimentul celorlalte, educația se transformă în abuz. Imaginați-vă un tablou cu un nud feminin senzual, armonios, cu forme bine proporționate, genul vostru de „femeie mortală”. Să presupunem că cel mai mult vă plac sânii ei. Acum, imaginați-vă că acești sâni încep să crească, se măresc foarte mult, până când devin de două ori mai mari decât restul trupului femeii. În acel moment, nu mai aveți în față o femeie atractivă și senzuală, ci o arătare hidoasă, diformă, de care vă vine să fugiți. Problema este, așadar, una de pierdere a unor proporții, care conduce la un dezechilibru.
Dar de ce acumularea de informații și dezvoltarea unidirecțională ar aduce cu sine riscul depersonalizării? Și cu asta ajungem la a doua componentă, care în opinia mea ține de tehnologie1Prin tehnologie nu mă refer la ideea de tehnologie în general, ci la tehnologia curentă, care este materialistă, fragmentată, parțială. . Majoritatea surplusului de informații pe care le avem în prezent comparativ cu trecutul îndepărtat nu vin dintr-o înțelegere mai profundă a realității (aceasta este doar o aparență), ci din explozia tehnologică a ultimelor secole. Gândiți-vă doar la domeniul informaticii. Apariția calculatoarelor a adus cu sine necesitatea dezvoltării unui întreg limbaj tehnic, cu jargoane specifice. Am ajuns chiar să producem meta-limbaj și să inventăm limbaje de programare cu care să comunicăm cu procesorul unui PC, aspecte care erau complet absente acum o mie de ani.
Problema tehnologiei este că, fiind artificială, ne proiectează într-o lume virtuală, ce nu mai corespunde realității fizice, tiparelor noastre profunde de înțelegere și relaționare și instinctelor noastre de bază. Acest aspect este destul de ușor de înțeles dacă ne gândim la faptul că milioanele de ani de evoluție nu ne-au echipat pentru a ne ocupa de programare, mecanică fină, asamblări de piese etc. Iar când interesul pentru aceste activități artificiale și străine nouă ne determină să le alocăm întreaga ființă, știința din spatele lor devine o pseudo-religie, instrumentele ei niște sui-generis idoli iar tehnologia ne ia mințile.
Și astfel, trăgând linie, putem spune că am câștigat tehnologia modernă – și, odată cu ea, toată gama de competențe și minuni ale secolului XXI, dar am pierdut miturile ancestrale – și, odată cu ele, propriul suflet.
Iar dacă totuși modul nostru actual de a face știință și tehnologia modernă nu reprezintă o cauză majoră a declinului nostru intelectual, atunci mai mult ca sigur că ele sunt un efect al acestui declin.
Note de subsol:
- 1Prin tehnologie nu mă refer la ideea de tehnologie în general, ci la tehnologia curentă, care este materialistă, fragmentată, parțială.
Pai si in conceptul tau (sau al Adelei) ce ar trebui sa faca un om actual ca sa, citez, “trăiasca viața într-un mod autentic și inteligent”? Ce trebuie sa bifeze? Discutam aici un echilbru/balans intre preocupari reale si virtuale sau o “intoarcere” exclusiva la alea “reale”? Si daca a doua, cum luptam cu faptul ca un dinozaur anacronic intr-o lume digitala e cam lovit in aripa si exclus social?
Eu, personal, sunt pro echilibru, fara extreme. Imi plac foarte tare chestiile digitale si profit de ele din plin. Dar nu-mi ofera satisfactie suficienta. Am nevoie sa experimentez chestii in real.
Altfel, cred ca doamna care a scris chestia de mai sus exagereaza amarnic fiindca prinde la un anumit segment social care e speriat si frustat ca nu face fata la viteza cu care se schimba societatea si care refuza cu ochii inchisi cam orice fel de progres. De frica. Astia au existat intotdeauna. Sunt probabili utili social, dar asta e alt subiect. Dansa e doar cinica si profita de ei pentru trafic. Nu zic ca nu crede sincer macar o parte din ce afirma. Dar clar stie sa monetizeze prostimea.
Nu pot vorbi decât în numele meu (pentru perspectiva Adelei, va trebui s-o întrebi pe ea). Din perspectiva mea, odată ce ai devenit conștient de această stare de fapt, soluția ar fi să folosești mai inteligent tehnologia și, în sens mai larg, să găsești acel echilibru pe care cel mai adesea l-ai uitat și îl ratezi. Echilibru care nu ține doar de cât timp aloci diverselor activități, ci și de ce greutate conferi diverselor preocupări și compartimente ale ființei tale. De exemplu, poate în loc să îți adâncești competența în fizică nucleară ar merita să lucrezi mai mult asupra personalității tale, a capacității de a iubi și interacționa cu alți oameni, a bunului simț sau optimismului etc, unde ai carențe. Să devii o ființă „mai întreagă”. Și să pui accent pe laturile care contează mai mult și sunt mai importante pentru tine ca om.
Sunt sigur că Adela scrie ce gândește și nu face astfel de compromisuri pentru trafic.
PS: Mișto avatar! 🙂
Nu cred ca “prost/prostie” e cel mai inspirat termen aici. Mai degraba un efect al altor componente. Mie mi se pare ca, din cauza comoditati, ne-am atrofiat o buna parte din simturile si abilitatile mai vechi. Sigur, nu in totalitate, si nu la toate lumea, dar cand nu mai e nevoie de “lupta de supravietuire” la propriu, multi dintre noi alegem minima rezistena. Si atunci da, va aparea si un grad (mai ridicat) de prostine, incapabilitate.
“De exemplu, […] ar merita să lucrezi mai mult asupra personalității tale, a capacității de a iubi și interacționa cu alți oameni, a bunului simț sau optimismului etc, unde ai carențe. Să devii o ființă „mai întreagă”.”
Da, partea emotionala a noastra a fost mereu ignorata. Si este, intr-o mare masura, ingorata in continuare.
Păi, n-a zis nimeni că prostia ar apărea întotdeauna de la sine, fără nicio cauză. 🙂 Deci, e clar un efect al altor componente. O putem numi și amorțeală, dacă vrei. Și da, sunt de acord că comoditatea este unul din factorii principali care au dus la atrofierea inteligenței și agerimii noastre. Mai mult ca sigur că nu singurul.
@Vladen: ai dreptate, alea sunt întrebările la care ar trebui să putem răspunde concret, doar că n-o facem. Aldus e reprezentativ pentru o mare parte din societatea românească din prezent – confuzie, lipsă de viziune și frica de schimbare. Generațiile care trec prins schimbare înecarcă tot timpul să se adapteze și, din punctul meu de vedere, de multe ori sunt blocate în perioade de tranziție, în care sunt judecate exclusiv după trecut.
Dacă te uiți atent, sunt mulți copii care astăzi caută și altceva decât viața digitală, dar sunt văzuți ca excepția de la regulă. Sunt copii care caută muzica în format analogic într-un moment în care, chiar și eu le-aș spune să-și facă un abonament de Spotify sau Apple Music și să se bucure de muzică însă ei, atunci când au ocazia, caută mai mult. Tehnologia e doar o scuză, fiecare generație are ceva similar, care pare că strică lumea iremediabil, dar lucrurile de obicei se așează după un timp.
În România anului 2026 trebuie să fii ignorant să nu vezi progres, dar trebuie să te uiți puțin în jur. Trebuie să te urci în mașină să traversezi țara ca să vezi acel progres, altfel, din fotoliul din Vânju Mare nu vezi mare lucru și e ușor să rămâi bloat în ceea ce crezi că e realitatea. Și am mai spus-o, n-ar trebui să ne blocăm în orice reacție negativă, ci să luăm ce util de acolo și să ajutăm la dezvoltarea viitorului. După părerea mea, prmul semn că ești depășit de vremuri e când ai impresia că totul e mai prost și vezi doar regres.
@Liviu: nu ignorată partea emoțională, doar că încă nu știm cum s-o gestionăm. Pentru prima dată (în istoria noastră scrisă), încercăm să purtăm discuții, chiar dacă încă n-am rezolvat nimic încă.
@dam
Poate am exagerat; ce-am vrut sa zic e ca inca ne concentram mult mai mult pe distractii si distrageri, decat pe cateva momente de solitudine si “stat cu sine”.
Discutiile sunt bune, dar, la un moment dat trebuie facut si pasul spre practica (oricare ar fi aia). Si impresia mea e ca, din varii motive, doar la discutii vrem sa ramanem.