Am pescuit de pe Facebook un text interesant al Adelei Toplean, publicat în urmă cu două săptămâni și ceva:
Nu mai știm teologie și metafizică, iar asta are consecințe dezastruoase. Ele infuzau gândirea științifică și simțul comun în feluri imponderabile, dar decisive. Am ajuns la o sărăcie incredibilă a interpretării și a experienței. O astfel de lume nu mai poate da decât spirite mărunte, de o elocvență ridicolă, terorizate de limitele timpului, spațiului și ale propriei insignifianțe. Suntem niște triști și niște ridicoli.
În secțiunea de comentarii, autoarea definește mai clar și lărgește câmpul semantic al teologiei și metafizicii1Am corectat pe ici pe colo greșelile de formă pe care le-am observat și care sunt comune unor comentarii pe rețelele sociale; de exemplu, un comentariu nu avea deloc diacritice.:
Andrei Voiculescu:
E foarte ciudată această cugetare fiindcă știința nu prea a făcut progrese atât timp cât dogma teologică și metafizica au dominat gândirea. Metoda științei cere îndoiala și dubiul, pe când dogma impune certitudini. Un Richard Feynman de pildă, v-ar contrazice în mod direct. Ernesto Sabato, scriitor și fizician deopotrivă, spune undeva că atât cât ontologia lui Aristotel era autoritatea supremă, știința a bătut pasul pe loc. Iar Bohr spunea că de fiecare dată când știința contrazice filosofia, el va urma știința. Asta conferă științei o oarecare modestie, pe care dogma si metafizica nu o au.2Observați clasica obiecție simplistă și binară pe care ateii o aduc de regulă teologiei. Obiecție care, formulată în acest mod, trădează tocmai simplitatea conceptuală de care vorbește Adela. De asemenea, notă către mine însumi: să îl citesc pe Aristotel.
Adela Toplean:
N-aș zice că e dogmă ce v-am propus eu în postare. Nici nu vorbeam de vreo teologie anume. Apoi, metafizica nu e certitudine. Dimpotrivă. Certitudinea ține de dogmă, interogațiile fundamentale țin de metafizică. Vorbeam de un orizont de distincții și întrebări fundamentale, de cadre de posibilitate fără care nicio metodă științifică nu poate respira amplu. Dacă ne uităm în istorie, marile salturi științifice s-au sprijinit pe opțiuni metafizice cât se poate de explicite. Metafizica a ghidat modelele, reflecțiile și ceea ce numim explicație științifică. Chiar și când știința respinge o metafizică, o face adesea prin alta mai bună. All in all, progresul (științific) are o anvergură mai mare și mai tainică decât retorica dvs dogmă vs. știință. Încă o dată: metafizica nu impune, ci lărgește câmpul interogațiilor. Când orizontul teologic și metafizic sărăcește, apar cele mai sterile, mai trunchiate și, culmea, puțin operative interpretări ale lumii. Problema semnalată în postare era deci sărăcirea acestor cadre. De aici spaima de ambiguitate a gândirii raționale/științifice de mâna a doua.3Universul îngust al acestor cadre echivalează cu o „politicizare” și osificare a modului în care facem și prezentăm știința, care devine astfel expresia unei forme de bigotism tehnologic și civilizațional.
Dacă ne mutăm înspre artă, vedem fix același lucru. Sabato e între preferații mei. Elias Canetti, un alt ateu, e de asemenea printre preferații mei. Doar că tot ce scriu ei respiră metafizic și, pe alocuri, teologic. Metafizica infiltrează toate faptele, interpretările și experiențele noastre. Ea dă măsura întrebărilor și răspunsurilor pe care ni le îngăduim.
Andrei Voiculescu:
La ce vă referiți când spuneți că marile salturi științifice s-au sprijinit pe opțiuni metafizice? Dați un exemplu.
Adela Toplean:
Orice încadrare științifică presupune opțiuni metafizice cel puțin implicite. La bază avem întotdeauna presupoziții despre ce există și despre ce contează ca explicație. Iau rapid exemplul darwinismului fiindcă e tot mai discutat azi. El pornește de la suficiența cauzelor naturale lente care orientează apoi toate întrebările către variație, selecție, populații și explică în felul ăsta întreaga diversitate. Sunt mult mai multe, dar ar trebui să mă informez mai bine ca să nu vin cu generalități. Ideea e totuși că fiecare salt științific vine cu o schimbare de cadru metafizic.
Fatma Yilmaz:
Odată, oamenii aveau instrumente pentru a gândi nemurirea, infinitul, ființa, etc… nu ca exerciții academice, ci ca respirație a minții. Acum respirăm doar suprafețe. Da, o superficialitate de un tragic ridicol.
Adela Toplean:
Exact, la instrumentarul care dă minții o anumită verticalitate mă refeream.4Știința actuală se dezvoltă pe orizontală, dar îi lipsește dimensiunea verticală a metafizicii și transcendenței. Asta o face inerent limitată și limitatoare.
Ana Barton:
Ridicoli eram cînd eram mai puțini, acum sîntem doar triști.5Ana Barton observă cu umor că astăzi, anormalul a devenit normă.
Adela Toplean:
Așa e, la grămadă, ridicolul se normalizează; rămâne doar turma tristă… :)))
Diana Jadé:
Eu sunt o optimistă iremediabila. Neonatoloaga de la maternitate nu știa dacă să primească bomboanele, pentru că mai erau câteva zile de post. Cea care i-a adus pe lume, pe când eram la un control, a tresărit: „Aoleu, mâine e sărbătoare, să nu facem întreruperi.” Șamd. Dar eu aleg să văd ceea ce îmi dă putere.
Adela Toplean:
Diana Jadé, (de data asta) nu mă refeream la vreun act de credință, dar da, și aceste reflexe țin probabil de recunoașterea unei arhitecturi a sensului.
Este extrem de interesant că (dacă Adela are dreptate – și eu cred că are) înainte dispuneam de un orizont metafizic și teologic vast, care dădea ființei, științei și epistemologiei noastre amplitudine, verticalitate și profunzime, în timp ce azi, când asistăm la o dezvoltare fără precedent a științei, aceste progrese nemaivăzute pe care ea le face sunt totodată din ce în ce mai seci, mai plate și mai limitate conceptual.
Sau, dacă vreți o versiune mai nuanțată, civilizația tehnologică actuală tinde să prioritizeze dimensiunea operațională și utilitară a cunoașterii în detrimentul întrebărilor ontologice și existențiale, ceea ce creează un cadru mult mai îngust pentru știință, cercetare și inovație și o paradigmă mult mai săracă de a înțelege și experimenta lumea.
Iar asta cu toate că, într-un mod aparent paradoxal, unele ramuri ale științei care s-au dezvoltat din ce în ce mai mult, cum ar fi astronomia sau fizica particulelor, ne expun unor întrebări metafizice inevitabile, formulate chiar mai extins decât o puteau face înaintașii noștri. Doar că aceste întrebări rămân deocamdată, în marea schemă a cadrului științei contemporane, un potențial încă neexplorat.
Note de subsol:
- 1Am corectat pe ici pe colo greșelile de formă pe care le-am observat și care sunt comune unor comentarii pe rețelele sociale; de exemplu, un comentariu nu avea deloc diacritice.
- 2Observați clasica obiecție simplistă și binară pe care ateii o aduc de regulă teologiei. Obiecție care, formulată în acest mod, trădează tocmai simplitatea conceptuală de care vorbește Adela. De asemenea, notă către mine însumi: să îl citesc pe Aristotel.
- 3Universul îngust al acestor cadre echivalează cu o „politicizare” și osificare a modului în care facem și prezentăm știința, care devine astfel expresia unei forme de bigotism tehnologic și civilizațional.
- 4Știința actuală se dezvoltă pe orizontală, dar îi lipsește dimensiunea verticală a metafizicii și transcendenței. Asta o face inerent limitată și limitatoare.
- 5Ana Barton observă cu umor că astăzi, anormalul a devenit normă.
@Aldus: hai să batem în cuie o axiomă, o pui frumos în antetul blogului, te rogi la ea, iar noi trecem peste – e axioma ta, trăiești cu ea în suflet, iar noi nu încercăm să-ți schimbăm credința în ea, că nu te interesează argumentele. Axioma ar trebui să fie cam așa:
Înainte omul le știa pe toate, inclusiv esența universului, avea spritualitate 100/100, memorie 100/100 și inteligență 100/100. La un moment dat s-a lovit la cap de un scris și s-au dus toate la vale.
Și eu sunt de acord cu Adela, dacă nu mai știm, hai să învățăm. Asteriscul însă e că nici Adela, nici Aldus, nu par să înțeleagă ce e aia știința. Comunitatea științifică îi include atât pe Ciprian, care încearcă să găsească metode de a alimenta solar stațiile de pompare pentru irigații, cât și pe cei 2000 de cercetători care lucrează la ALICE, în cadrul CERN. În ziua de azi poți fi „om de știință” și fără afiliere, poți să-ți faci tu propriul jurnal științific, poți crea o comunitate, poți căuta finanțări. O perioadă nu te vor lua mulți în serios, da, dar dacă ideile și exprimările tale aduc valoare, vor fi preluate mai departe de alții.
Deci, care e de fapt problema, cenzurează cineva teologia și metafizica? s-a umplut internetul și nu mai e loc și de asta? Sau ar trebui ca un procent din zecile de mii de cercetători să-și schimbe direcția, doar pentru că Adela și Aldus știu că e mai bine? Fix așa cum se întreabă Adela, ironizează Ana și comentează Diana au făcut și alții, apoi s-au apucat de treabă.
Așa că vă invit, vă încurajez și vă susțin, să publicați și voi ceva, așa cum am făcut eu.
Ești pe aproape. Înainte omul avea o condiție ideală, până când s-a lovit de un măr care i-a căzut în cap (altul decât mărul lui Newton). Scrisul (și mărul lui Newton) a apărut ceva mai târziu, pe vremea când, exilat din Paradis, omul a început să aibă nevoie de unelte și tehnologie. 🙂
Din ce-am observat, una din temele predilecte ale Adelei Toplean este epistemologia.
Aha, deci de asta ai reacționat așa: ai publicat ceva! Mesajul critic la adresa științei ți-a atins o coardă sensibilă. Și eu am publicat ceva. De exemplu, articolul de față. 🙂
Îți dai seama ce tare era omul cu condiția ideală, dacă s-a lovit de ceva și a căzut din Paradis, în fundul gol.
Așa ți se pare ție, că m-am simțit atacat? Hai să-ți explic. Ignoranța îmi atinge mie o coardă sensibilă, nu criticile la adresa științei – știința are multe probleme birocratice care încetinesc progresul și care, evident, trebuie corectate. Hai să vedem cum e cu mesajul critic la adresa științei.
Paragraf nou, să fie mai clar. Adela e cercetător, are afiliere, titlu de doctor și destule publicații. Pe scurt, face parte din mulțimea indivizilor pe care-i tot critici tu, ăia tranchilizați spiritual. Ce ai văzut tu acolo (pe Facebook, că doar n-o să cauți tu pe Springer) e o reacție, nu cum crezi tu, vreo concluzie bazată pe 2-3 idei, cum faci tu de obicei. Recunosc, am fost răutăcios când am spus că Adela nu înțelege ce e aia știința – înțelege, dar mai uită pe moment că știința în sine e ceva extrem de amplu, iar direcțiile variază fix cum zicea ea, ca în artă. Farmecul lumii științifice este că atunci când ideile sunt comunicate, pot fi preluate și criticate sau aprofundate. Există și cercetare independentă, care e criticată sau aprofundată public, pentru ca ideile să meargă mai departe. Un exemplu e Robert Sepehr, un antropolog controversat pentru ideile sale, ascultat de unii, criticat de alții, dar are continuă să facă cercetare.
Exemplul de la CERN e pentru a-ți da tu seama anvergura a ceea ce numești tu, simplificat știință și civilizație tehnologică. Adică reduci mii de oameni, despre care nu știi nimic, la ideile tale înguste despre ceea ce înseamnă știința și cunoașterea. Tu ești la nivelul manualului de matematică sau fizică, unde ai văzut 2-3 personaje reprezentative și niște principii de bază, după care judeci întreaga comunitate științifică. Cică marea schemă a cadrului științei contemporane, ca și cum aș generaliza ce e pe blogul tău la absolut toate publicațiile online. Tu practic nu știi ce e azi, pentru că 1) nu știi nici măcar indivizii considerați reprezenttivi pentru un domeniu, cu atât mai puțin toată știința și 2) nu le-ai citit ideile, teoriile și gândurile (publicate) ca să poți avea o concluzie sau, cum îți place ție, o deducție. Și uite, văd că te atrag ideile unor cercetători, doar că în loc să urmărești acel fir, ai tras tu niște concluzii superficiale acre nu-i au rostul.
Zici tu? Eu cred că dacă n-ar fi avut posibilitatea să cadă, nu ar fi fost perfect.
Sunt convins că avem definiții diferite și asupra ignoranței.
Articolele mele din ultima perioadă nu sunt bazate pe două-trei idei. Și nu reduc mii de oameni la niște definiții înguste. Pur și simplu critic direcția de bază sau predominantă a științei de azi. Asta nu înseamnă că nu există și cercetători lucizi sau inteligenți. Dar ei sunt prea puțini și/sau ignorați pentru a putea să încline balanța narațiunii oficiale, ca să zic așa. Dacă tu spui că nivelul clasei curente de elevi este de 5, asta nu înseamnă că îi ignori sau invalidezi pe eventualii elevi de 10, ci că faci o medie a tuturor elevilor din acea clasă. Sper că îți dai seama că nu poți să discuți despre nivelul general al unei clase raportându-te la cazuri particulare. Și mai sper că ești de acord că, indiferent cât de mult ar varia curentele din cadrul științei și modurile în care se face cercetare, putem trage niște concluzii de ansamblu asupra domeniului. Și tocmai asta cred că face Adela în această postare, comparând sintetic știința modernă cu cea din trecut, pe baza unor trăsături generale pe care zic că le observă foarte bine.
Nu am nevoie să știu indivizii reprezentativi pentru domeniul științei. Nu în mod direct, cel puțin. Îmi sunt suficiente manualele învățate, Wikipedia, tezele prezentate la radio sau televizor etc. Pentru că ele reflectă această dominantă a științei contemporane. Un manual de fizică, de exemplu, oricât de imperfect ar fi sau de la orice editură ar proveni, va reflecta în mare și în mare măsură consensul științific din domeniul capitolelor de fizică pe care le abordează. Iar asta indiferent de clasa sau nivelul pentru care este conceput. De fapt, am putea spune că cu cât este mai simplu sau se adresează unor clase mai mici, cu atât va reflecta și condensa mai bine această predominanță, filtrând eventualele teorii secundare sau de graniță. Dacă un anumit cercetător este reprezentativ pentru domeniul științei, atunci studiile și cercetările sale se vor regăsi într-o anumită măsură, direct sau indirect, în manualele pe care le studiem și în știința care ni se predă pe diverse canale oficiale, chiar fără să-i cunoaștem numele. Iar dacă teoriile lui nu se vor regăsi în aceste canale oficiale, atunci înseamnă că este irelevant pentru media sau dominanta științei contemporane. Adică, deși există și poate fi luat în considerare individual sau atunci când studiem teorii nonconformiste, nu poate muta centrul de greutate al științei actuale.
De exemplu, chiar dacă există teorii alternative cu privire la nașterea universului, una dintre ele fiind a colegului nostru Domn Goe care consideră că universul în care trăim se află în proces de cădere liberă într-o gaură neagră, Big Bang-ul rămâne teza principală și dominantă, susținută de cei mai mulți oameni de știință contemporani. În mod firesc, atunci când voi discuta sintetic opinia științei moderne despre cum a luat naștere universul, mă voi referi la Big Bang. Asta nu înseamnă că nu există și alte teorii, ci că Big Bang este teoria reprezentativă pentru știința modernă. Așa că eventualele critici sau aprecieri pe tema felului în care știința concepe cosmogonia vor viza Big Bang-ul și nu alte teorii. La fel când spun că știința e plată sau materialistă: nu ignor faptul că există și oameni de știință cu vederi mai largi, dar teoriile lor din păcate nu reușesc încă să modifice tezele dominante sau paradigma generală. Degeaba îmi zici, de exemplu, că există niște studii serioase despre telepatie sau efecte paranormale, sau ce ziceai zilele trecute. Știu că există, dar unde apar ele? În care manual sunt descrise? Cine le recunoaște oficial? Teza oficială, respectiv opinia științifică predominantă este că viața a apărut prin abiogeneză și astfel de capacități sunt fantasmagorii. Așa că nu contează că astfel de studii există atunci când discutăm despre direcția generală a științei moderne. Pentru că ele sunt de nișă și ignorate de către teoriile oficiale, care își fac loc în manuale și educarea publicului.
Critici ce crezi tu că e direcția științei, e o diferență. Una mare. Eu cred că n-aș putea enumera la modul serios ramurile științei (fiecare domeniu are mai multe), dar mai să trag o concluzie pertinentă în ceea ce privește domeniul în ansamblu. Când spui că nivelul unei clase e cumva, ai niște criterii și un algoritm, bazat pe niște observații. Tu spui că toate clasele curente de elevi, de pe tot Pământul, sunt cumva.
În rest, demontrezi încă o dată că nu înțelegi ce înseamnă știința și cercetarea. Cercetarea înseamnă studiile, experimentele și publicațiile. Manualele îți prezintă teorii acceptate sau consensuri științifice, ultimele fiind teorii acceptate dar nedemonstrate. Depinde de domeniu, dar manualele din școli pot fi și cu zeci de ani în urma cercetării. De asta ai o revelație când ajungi în învățământul superior, pentru că acolo nu mai depinzi de manuale. Dacă te oprești la liceu, din punct de vedere al științei și cunoașterii, poți fi mult în urmă.
Big Bang (singularitatea și calculele ratei de expansiune) este un consens științific, dar teoria e incompletă – nu există date clare despre starea materiei dinainte de acea singularitate. Și e un mod în care teoriile ajung la nivelul de consens, criterii cum îți plac ție.
Studiile serioase ale telepatiei și paranormalului asta sunt, studii. În urma unor experimente, descrise în detaliu, au rezultat niște concluzii. Unele au fost publicate, altele au fost arhivate în urma desecretizării. Au fost studii în care s-a încercat înregistrarea spiritelor prezente într-o încăpere, au fost studii cu aplicații militare. În care manual ai vrea să le vezi pe astea? Să-ți spună Andreea Esca la 19:00 că acum există telepatie, pentru că a obținut cineva niște rezultate? Tocmai pentru că sunt atât de multe, iar direcțiile sunt atât de variate, nu-ți poate face nimeni o sinteză, ca un newsletter pe mail – vrei să citești, le cauți acolo unde sunt publicate – mă refer la arhive sau edituri. Parcă tot tu spuneai că pentru chimie citești cărți sau manuale de chimie – așa și aici, vrei cercetare, te uiți unde se publică cercetarea.
Toată cercetarea e indexată, lucrările importante au un factor de impact mai mare (adică se găsesc mai ușor și se consideră că aduc un aport științific mai mare).
Ai putea spune că fizica n-a progresat prea mult, că doar prin manuale tot de Newton și Einstein citești. Iar dacă în curând se va schimba complet modul în care evaluăm gravitația, sau chiar modelul atomului, tot peste 20 de ani o să scrie cineva în manuale. Asta e una dintre marile probleme ale educației, că nu ține pasul cu lumea reală. Dar tu citești niște noțiuni de bază, unele de vreo 50 de ani, și te plângi de direcția actuală a științei.
Stai. Pot și mai clar. Până și pe Wikipedia, care e un site dezvoltat de voluntari, la telepatie ai un articol cu 103 titluri bibliografice – adică publicații, nu povești, toate din epoca modernă. Link-uri pentru exemplificare, că tu nu știi să cauți:
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3144613/
https://www.jcases.org/abstract/unraveling-the-neurological-mechanisms-of-telepathic-communication-a-magnetoencephalography-meg-study
https://www.smithsonianmag.com/innovation/scientists-prove-that-telepathic-communication-is-within-reach-180952868/
https://www.psychologytoday.com/us/blog/choosing-your-meditation-style/202503/science-skepticism-and-the-telepathy-tapes
asta așa, la plesneală, probabil că găsești mii dacă te aplici puțin și cauți direct la edituri. Din nou, publicații, le găsești la biblioteci, online sau offline. Dar tu întrebi cine le recunoaște, că de ce nu sunt într-un manual scris de Popescu. Culmea, ce e în publicațiile alea bat ierarhic manualul lui Popescu. Și vezi, e o cercetare care durează de zeci de ani, dar când tu nu cauți sigur că e nișă, pe acolo, prin colțuri, nu direcția științei.
Vezi tu, publicul e liber să se educe, poți citi ce vrei, unde vrei. Când ajungi la facultate și dai un examen despre pompe și turbine poți să-ți iei informațiile din cărți, manuale, cataloage, sau chiar de la CHE Argeș, dacă te lasă ăia să intri. Iar profesorul așteaptă să expui niște noțiuni, atât, așa te obișnuiești să cauți, nu să te mulțumești cu o mulțime redusă de surse.
Dar nu este necesar să faci tu sinteza asta a tuturor ramurilor. Știința se auto-sintetizează și auto-filtrează. Pur și simplu uită-te la ce se predă în manuale. Acela e nucleul dur. Pentru că despre asta discutăm când spunem știință, despre ceea ce se promovează „în mod oficial” ca fiind știință, respectiv despre narațiunea mainstream, și nu despre ce faci tu sau X acasă în numele științei. Pentru că asta este ceea ce ajunge la noi, ne influențează modul de raportare la lume și ne modelează felul de gândire. Puțin contează că tu acasă studiezi și ceva fringe, dacă nimeni nu știe de tine iar pagina ta de Wikipedia spune că teoriile tale sunt pseudo-științifice sau neconfirmate. Într-un anume sens, ești marginalizat. De ce? Și aici putem intra în speculații conspiraționiste, dar nu vreau să fac asta acum. Eu afirm că, indiferent de motiv, știința actuală, în nucleul ei dur, promovează un materialism plat și reducționist. De ce e cu totul o altă întrebare. Dar aceasta este starea de lucruri.
Pe Wikipedia, telepatia este trecută la Paranormal (nu la știință), iar paranormalul e descris în termeni de pretenții dubioase sau imaginare din cultura populară. Un citat:
Și așa mai departe. De asta ți-am cerut atunci linkuri la experimentele respective, pentru că voiam să-ți demonstrez că ele nu sunt văzute cu ochi buni de grosul oamenilor de știință, aspect care este reflectat în modul cum sunt descrise în enciclopedii sau saiturile care se ocupă cu promovarea științei.
Bineînțeles că pe viitor o să prezint și astfel de studii, pe măsură ce o să găsesc și o să-mi fac timp pentru ele. Se încadrează în tema blogului de față. Dar ele nu reflectă consensul științific actual, care rămâne ancorat în materialism, și nici interesele celor care finanțează cercetarea, ci opiniile deocamdată de nișă ale unor echipe de cercetători. Ele nu schimbă balanța materialistă a științei contemporane.
Evident că da! La cât de interesate sunt televiziunile de subiecte senzaționaliste, nu găsești suspectă această tăcere asurzitoare? Evident că le-aș vrea predate în școală! La cât de radical ne pot modifica perspectiva, la implicațiile pe care le au, ar trebui să facă capul de afiș al majorității manualelor care pot avea o cât de mică tangență cu așa ceva! Păi când Einstein a descoperit relativitatea, aceasta a făcut înconjurul lumii și a ajuns să fie predată peste tot. Pentru că era ceva nou și foarte important, care răsturna perspectiva anterioară newtoniană. Un experiment care dovedește că există spirit, sau că putem să ne transmitem și citim gândurile la distanță, ar fi firesc să beneficieze și el de cel puțin la fel de multă promovare, fiind la fel de important, dacă nu chiar mai important decât trecerea de la mecanica newtoniană la relativitate. Un astfel de studiu ar fi firesc să fie apoi reluat de către o mulțime de echipe de cercetători, dintr-o mulțime de state, confirmat pe scară largă și devenit axiomă. Pentru că el ar produce tocmai acele transformări de perspectivă în conștiința oamenilor de care avem atâta nevoie. În loc de asta, a auzit de el cine, tu și încă câțiva? Semn că știința actuală respinge așa ceva, sau cel puțin că nu operează într-un cadru liber, în care un astfel de studiu ar fi de așteptat să provoace efecte și unde de șoc în cascadă.
Fizica, din câte înțeleg, chiar nu a progresat prea mult. Oamenii de știință de azi părând mai interesați de tot felul de scenarii teoretice fără nicio aplicabilitate practică. Adică, mai mult inventează universuri abstracte sau matematici coerente care țin de domeniul speculației și ficțiunii. Sau cel puțin asta zice cineva care a studiat fenomenul.
În concluzie, degeaba îmi spui că publicul e liber să se educe. Știința, știința la care mă refer eu (și sunt sigur că și Adela) nu e ceea ce găsești tu prin investigații personale, ci ceea ce ți se livrează în mod automat. Ea constituie centrul de greutate și la ea se raportează majoritatea oamenilor. În plus, cred că cercetătorii care studiază fenomene ca telepatia sunt minoritari.
Știința nu se nimic, e doar totalitatea unor cunoștințe, exprimate în diverse feluri. Manualul nu e un nucleu, ci rezultatul unei programe stabilite de cineva sau ceva (minister, comisii etc.). Dacă nu-ți convine ce e în manual, ceartă-i pe ăia care-l fac, nu pe cercetători că ceea ce fac ei nu ajunge în manual.
Paranormalul nu e văzut cu ochi buni pentru că experimentele nu respectă niște rigori. Când însă experimentele, așa cum sunt ele, sunt publicate, pot prelua alții ideile și le pot reface respectând acele rigori. Așa funcționează știința – ai o idee, publici, alții preiau și aprofundează sau infirmă.
Teoria câmpurilor a lui Einstein nu răstoarnă fizica newtoniană, ci generalizează, la nivel teoretic. E o teorie completă, nu ceva simplificat, cum e cea newtoniană.
Nu știu de unde ai observat tu că fizica nu a progresat prea mult – de la Știrile ProTV probabil, deși spui că nu te uiți la TV. Multe studii sunt doar teoretice pentru că nu putem construi echipamentele necesare punerii în practică – de ce crezi că ți-am dat CERN ca exemplu? acolo încă se încearcă confirmarea/infirmarea ipotezelor lui Einstein – de exemplu că nici o particulă nu poate depăși viteza luminii; dacă viteza unei particule o depășește, pică toată relativitatea.
Aștepți „să ți se livreze automat”, dar te plângi că te prostește sistemul. Pe tot parcursul educației în școală, ți se spune că acolo se încearcă punerea unor baze care să-ți permită să cauți tu informație mai departe. Tu vrei să fie atenți ăia de la CERN ce ai tu în manualul din clasa a șaptea.
Recent (2018) s-a realizat microscop care a ajuns la o mărire de 100 de milioane de ori, practic vom putea observa interacțiunea dintre atomi pentru materiale mult mai performante. Cu timpul va ajunge și în școli un astfel de echipament, dar va mai dura. Dar nu contează, că nu e în manual.
Minoritari? ar trebui ca fiecare subiect sau domeniu de cercetare să aibă ponderea pe care o consideri tu necesară?
Ce spui aici n-are niciun sens. Totalitatea unor cunoștințe e un concept abstract. O mulțime. Știința e ceva viu. Vine de la verbul „a ști”. Deci, e strâns legată de subiectul cunoscător. De cel care știe. Nu există „totalitatea unor cunoștințe”, în vid. Există oameni care știu, cunoștințe care sunt știute de către cineva, moduri de a preda aceste cunoștințe și procesul de asimilare a lor. După cum spunea tot Adela într-un comentariu mai vechi pe care îl redau din memorie, nu poți separa știința de perspectivele oamenilor care o practică, limitările și interesele lor etc. Adică, nu o poți privi așa, undeva în vid, ca totalitate abstractă a unor cunoștințe.
Dar, dacă tu ești cramponat în modul ăsta de a defini știința, atunci înlocuiește în articolul și comentariile mele (și eventual în textul Adelei) cuvântul „știință” cu cuvintele „manual, programă educațională, narațiune mainstream” etc.
Atunci, înseamnă că acele experimente nu sunt științifice și deci nu le poți aduce într-o discuție despre știință. Care, oricât de supusă ar fi intereselor și slăbiciunilor celor care o fac, cere totuși respectarea unor rigori.
Și unde au fost preluate și aprofundate, într-un mod riguros, acele studii și experimente? Sau au rămas la stadiul de idee neștiințifică și experiment non-riguros de care în afară de tine și încă doi oameni n-au auzit nimeni?
Iar asta răstoarnă sau modifică radical perspectiva pe care o aveam noi înainte despre realitate. De ce mă pui să explic evidența, de parcă aș vorbi cu copii de grădiniță? Dacă privești de sus în jos, din perspectiva relativității, mecanica newtoniană este într-adevăr un caz particular. Dar privind de jos în sus, din perspectiva mecanicii newtoniene, relativitatea este o uluitoare revoluție. Chiar nu consideri că trecerea de la perspectiva newtoniană fixă, liniară și rigidă pe care o aveam înainte la una în care masa crește odată cu viteza, lumina e atrasă de gravitație, spațiul și timpul sunt unite și sunt curbate de gravitație, spațiul se contractă iar timpul se dilată și curge diferit pentru două persoane aflate în cadre de referință diferite etc constituie o modificare extraordinară de perspectivă, o revoluționare a felului în care priveam lumea? Chiar trebuie să-mi explic fiecare cuvânt ca să-l înțelegi? Nu e de domeniul evidenței ce spun? Parcă vorbesc cu un robot setat pe un program bizar.
De pe canalul YouTube al lui Sabine Hossenfelder.
Cine a zis că aștept să mi se livreze automat? Am zis că știința e definită pe baza a ce se livrează automat și en-gross, nu că eu personal aștept să mi se livreze mie asta. Ce treabă are definiția științei cu sursele mele de informare sau felul în care mă documentez eu sau tu? O doare la bască.
Bazele respective sunt fundamentul științei. Nu poți spune că niște baze conform cărora telepatia este o „pseudo-știință” ar stimula interesul elevilor pentru telepatie. O astfel de opinie ar fi o idioțenie. Dacă mai sus aveam impresia că vorbesc cu un robot, acum am impresia că vorbesc cu cineva aerian. Mă rog, cred că e același lucru. Arată-mi o pagină despre știință de pe Wikipedia în care fenomenele paranormale sunt tratate într-un mod serios, care să stimuleze interesul cititorului pentru ele, și nu sunt ironizate fin.
Fă diferența dintre bază versus detaliu și materialist versus non-materialist. Teoria din manuale, deși nu conține detaliile de la CERN, este compatibilă cu ele. Poți porni de la manual și, aprofundând, ajungi la CERN. Teoria din manuale nu este compatibilă cu telepatie, paranormal, spiritism etc. Dimpotrivă: acestea sunt luate în bășcălie. Și, tocmai de asta, știința actuală este profund materialistă.
Dacă produce o modificare radicală de perspectivă, ar trebui să fie o cărămidă de bază a teoriei predate în școli. Nu neapărat să ocupe tot manualul, dar să fie o axiomă. Despre e=mc^2 nu se vorbește pe zeci de pagini, dar există un capitol pentru așa ceva, este explicată, recunoscută de toată lumea și constituie un fundament. Unde e capitolul pentru paranormal, telepatie etc? Măcar un capitolaș. Măcar o pagină? Niște fenomene care modifică radical perspectiva materialistă despre lume nu și-au găsit loc nici măcar într-o pagină din manual? Și tu susții în continuare, cu o inconștiență uluitoare, că știința nu e materialistă? Pe bune?
Deja discuția devine ridicolă.
Tu nu înțelegi niște noțiuni simple, elementare. Manualele din școli nu sunt o bază, ci o selecție de noțiuni de bază. Nu acoperă toate domeniile sau toate ramurile științei. Din tot ceea ce înseamnă știință / cunoaștere, cineva construiește o programă școlară în care include niște noțiuni. Cercetarea și comunitatea științifică nu caută să-ți facă ție sinteze, ci doar să publice cunoașterea pentru a putea fi accesată. Atât. Tu poți numi ce vrei știință, eu ți-am explicat cum funcționează lumea reală. Iar dacă manualele nu sunt cum crezi tu că ar trebui să fie, caută-i pe ăia care le fac și explică-le.
„Atunci, înseamnă că acele experimente nu sunt științifice și deci nu le poți aduce într-o discuție despre știință. Care, oricât de supusă ar fi intereselor și slăbiciunilor celor care o fac, cere totuși respectarea unor rigori.”
Serios, nici asta nu pricepi? Înseamnă că experimentele alea au niște greșeli sau omisiuni, care le pot face neconcludente. Și au fost preluate de alți cercetători și îmbunătățite, s-au scris cărți și continuă să se publice lucrări. Asta înseamnă preluat și aprofundat în cercetare. Nu-i nici o „idee neștiițifică”, ramura aia a cercetării există și evoluează, poți să o urmărești și să contribui, sau aștepți să-ți povestească Andreea Esca despre.
Cât despre pagini din manuale, unde ai încadra telepatia? la chimie, biologie, psihologie? asta ține de cine face manuale, nu de cercetare. Ți-am dat mai sus o pagină de wikipedia și am subliniat că are 103 titluri bibliografice.
Axiomă? teoria relativității nu este încă demonstrată practic. Ba da, fizica relativistă, cum se numește în școală, este tratată în zeci de pagini (liceu), atât ca parte teoretică, cât și aplicații (probleme). e=mc2 e echivalența dintre masă și energie, e ceea ce înțeleg ăștia ca tine că e teoria relativității. Tot ce faci tu este să dansezi în jurul unor noțiuni, ca mai apoi să te plângi că eu sau alții nu te înțelegem. Nu are nici un sens să le scoți din context, lasă-le așa.
Știința e ceva atât de vast încât tu nu poți percepe detaliile și ramificațiile. Cercetarea telepatiei, de exemplu, e ceva multidisciplinar (medicină, chimie, psihologie), unde există idei și experimente, nimic nu e încă generalizat. Dar tu nu poți înțelege lucrurile astea și trebuie să pleci de la ghiduri și manuale – probabil din cauză că te-ai oprit la liceu. De asta (cred) ai ideea asta că totul e în genul unor cercuri concentrice, în care cel mai mic e ce ai în manual, iar cel mai mare îți dă aria de cunoștințe la care poți ajunge. Doar că nu e așa, manualele nu-ți pot da o bază (pentru că știința e atât de amplă), ci doar noțiuni de bază, din ramurile considerate (de ăia care fac programa) reprezentative.
Dar așa-i, pentru că știu ăia unde să-ți scrie în manuale despre paranormal, e știința materialistă. Dacă ai gândi puțin ți-ai da seama că asta nu poate fi încă prezentată ca fundament, ci doar idei preluate din publicații și rezultatele unor experimente. Iar asta n-ai fi înțeles-o în școală, și n-o înțelegi nici acum.
„Nu sunt o bază, ci o selecție de noțiuni de bază” e un fel de răstălmăcire. Deci noțiunile de bază sunt mai multe, dar nu toate își fac loc în manual? Și printre cele care nu-și fac loc în manual se află tocmai studiile despre telepatie? Pentru că altfel sper că-ți dai seama că „o selecție de noțiuni de bază” ilustrează totuși fix ce am zis eu, și anume că manualele condensează și transmit baza.
Dar tu ai spus prima dată că paranormalul nu e văzut cu ochi buni pentru că experimentele nu respectă niște rigori. Sunt cuvintele tale. Dacă acum zici că cercetările respective au fost preluate de alți cercetători și îmbunătățite, atunci de ce paranormalul e văzut în continuare cu suspiciune? Există teorii științifice care acum sunt solide și care inițial au fost privite cu neîncredere. Dar apoi, după ce ele au fost demonstrate riguros, au fost acceptate și recunoscute pe scară largă sau în unanimitate. Cu paranormalul de ce nu s-a întâmplat la fel? Înseamnă că încă nu suntem la stadiul de demonstrație riguroasă și dincolo de orice dubiu. Deci, încă este la periferia a ceea ce numim știință, nu a ajuns la nucleul ei.
Degeaba există ramura aia și degeaba evoluează, dacă nu a ajuns în punctul în care: să fie măcar menționată în manuale ca direcție de studiu, să fie recunoscută în enciclopediile serioase, să facă parte din materia unor academii, să nu fie luată în derâdere sau ironizată subtil pe Wikipedia. În cazul ăsta, înseamnă că încă nu și-a făcut loc în ceea ce eu și Adela și, în afară de tine, probabil că majoritatea oamenilor numim teză științifică mainstream (sau știință mainstream).
Însuși faptul că mă întrebi derutat unde aș încadra telepatia (chimie, biologie, psihologie) arată caracterul profund materialist al acestor manuale. Care nici măcar nu par compatibile cu subiectul paranormalului. Și tocmai faptul că nu există un manual care să încorporeze în mod natural așa ceva, care să fie mai potrivit pentru așa ceva, este o dovadă în plus pentru teza mea. Dar, la rigoare, da: aș vrea să fie menționate în manualele în care studiem evoluția speciilor de pe pământ, pentru că dacă telepatie este reală, atunci asta fie ridică niște semne serioase de întrebare cu privire la validitatea teoriei evoluționiste, fie o duce într-o zonă aproape SF, cu certitudine în manualele de filosofie, pentru că constituie un indiciu puternic cu privire la realitatea și capacitățile conștiinței (și invalidează, de exemplu, anumite teze care spun că această conștiință ar fi o simplă iluzie sau imaginație a materiei), poate și în manualele de fizică, unde studiem subiecte ca materia și energia întunecată, pentru că dacă gândurile se transmit la distanță în mod telepatic, se nasc întrebări precum ce sunt ele, care este natura și substanța lor (undă? energie? imateriale?), cu ce viteză se pot deplasa (pot sparge barierele sunetului, poate luminii?) etc, probabil și în medicină, care nu are o problemă să menționeze puterea gândului cât timp o face dintr-o perspectivă care nu riscă să-i submineze eșafodajul materialist (ex: efectul placebo) etc.
Da, mi-ai dat o pagină de Wikipedia cu multe linkuri. Dar sinteza editorilor de acolo este că-i lipsită de dovezi serioase și considerată „pseudo-științifică” de către comunitatea oamenilor de știință. Ori, fie cei care au editat asta mint, fie chiar așa este considerată de către grosul comunității științifice, ceea ce este perfect echivalent cu afirmația mea că știința este plată, opacă și materialistă. Cum se face că editorii de pe Wikipedia, care totuși sunt preocupați de domeniu, alături de editorii de manuale, care totuși sunt specialiști în domeniu, consideră în cor că astfel de subiecte nu merită menționate sau merită tratate tratate ironic? La modul că da, există multe preocupări, dar hai să fim serioși, e un subiect pseudo-științific și nu există dovezi serioase. Wikipedia are pagini cu multe linkuri și despre reptilieni sau despre teza că pământul e plat. Înțelegi ce zic? Cum de toți acești specialiști prin sita cărora trece ceea ce ajunge la publicul larg ignoră acest domeniu sau îl tratează cu indiferență? Pentru cine sunt reprezentativi acești autori și editori? Eu zic să sunt reprezentativi atât pentru nucleul actual al științei (pe care îl reflectă cu fidelitate) cât și pentru opinia generală. Și dacă așa gândesc majoritatea oamenilor de știință și dacă asta este opinia publică, înseamnă că asta e știința. Faptul că există niște unii care studiază și altceva e total irelevant când vorbim despre știință per ansamblu și ceea ce face parte din consensul științific. Adică, comportamentul mediu al clasei, nu un eventual Gigel sau Costel care nu merg la petreceri și sunt mai neconformiști, dacă mă înțelegi. Că despre asta vorbesc eu și sunt sigur că și Adela când spunem „știință”.
Unde am zis că e=mc^2 e relativitate?
Notează că am spus de la început că nu mă interesează detaliile și ramificațiile unui câmp atât de vast pe care tu îl numești știință. Mă interesează nucleul ei dur, partea care și-a făcut loc în acest nucleu și caracterul ei dominant. Centrul ei de greutate. Dacă majoritatea preocupărilor științifice vizează materia, dacă majoritatea oamenilor de știință consideră paranormalul ca fiind neștiințific și dacă majoritatea surselor de informare cu privire la știință îl ignoră sau ridiculizează, atunci ce contează că niște unii studiază și altceva? Este total irelevant din perspectiva a ce susțin eu, din perspectiva a ce mă interesează pe mine în acest articol. Când spun „Gigel e prost”, mă refer la cum e Gigel de obicei și în majoritatea contextelor. Tu spui că nu poți contoriza câmpul vast de gânduri ale lui Gigel și că există anumite momente sau o nișă foarte îngustă în care Gigel demonstrează că nu e așa prost și că are preocupări interesante. Bun, și? Asta nu invalidează afirmația mea, dacă în majoritatea celorlalte domenii și discuții e prost ca noaptea. Pentru că nu discut cum e Gigel în fiecare secundă a zilei, ci cum e în general, per ansamblu. La fel cu știința. Afirmațiile mele despre știință nu sunt exclusiviste și nu neagă existența unor preocupări valide ca cele pe care le menționezi tu. Dar dacă ele nu fac parte din curentul mainstream, atunci nu modifică caracterul de fond sau direcția generală a științei moderne, pe care le vizează articolul meu. Înțelegi? Da, ok, există câteva preocupări. Ai dreptate, e un câmp vast, vei găsi și unii care studiază paranormalul. În același timp, știința (per ansamblu, făcând o medie) este profund materialistă. Majoritatea oamenilor de știință nu studiază paranormalul, cei mai mulți ridică o sprânceană a neîncredere când aud de el, revistele științifice îl tratează cel mai adesea cu o fină ironie, iar manualele îl ignoră complet. Cele două perspective (a mea ași a ta) nu se contrazic. Pur și simplu tu nu pari capabil să faci o sinteză a științei, pierdut fiind în câmpul vast al unor detalii și ramificații pe care nu le poți percepe. Și care totuși nu contează câtuși de puțin atunci când vorbim de consens general, teze mainstream, centru de greutate. Așa că tu vorbești despre unele excepții, în timp ce eu vorbesc despre regulă.
PS:
În același timp, mai sus mă întrebai în ce manuale aș vrea să apară menționată telepatia. Păi, uite că ți-ai răspuns singur, în final.
Totul e văzut cu suspiciune, fix ăla e farmecul științei – Discovery Channel avea la un moment dat un motto: Question everything! Eu în locul tău n-aș mai face referiri la Adela, pentru că ea înțelege fenomenul, tu nu. Nu există teză științifică main stream, ci doar publicații. Teza e doar o formă de comunicare.
Wikipedia are multe, eu vorbesc de publicații care, chiar și cu anumite controverse, au valoare științifică. Telepatia este reală, pentru că există experimente acceptate în acest sens, dar nu poate fi generalizată (pentru că nu există destule date în acest sens). Nu există nucleu dur când vorbim de zeci de mii de oameni care studiază diverse, aia e doar percepția ta limitată cum că cineva ar trebui să tragă o concluzie pe care să o poți înțelege tu. Consensul științific se referă la anumite noțiuni sau idei, nu la știința în general.
În rest, bați câmpii la modul grav și, din nou, nu înțelegi ierarhia publicațiilor – acolo e foarte clar ce e acceptat și ce nu, și la ce nivel. S-o tot dai cu Wikipedia și cu neîncrederea când vorbim de ISBN e… nu știu, stupid, ignorant, cum vrei tu. Nu se poate face o sinteză a științei și nici nu e nevoie – cei ca tine o să rămână la manual, cine vrea mai mult are de citit pentru multe vieți de acum încolo. La fel de stupid e să spui că majoritatea studiază sau nu studiază x – nu există așa ceva, unele ramuri au o popularitate mai mare și resurse mai multe.
Medicina nu există ca disciplină în școala preuniversitară, dar în momentul de față domeniul (medicina) dispune de resursele necesare pentru anumite studii – deci aici n-ai manual. Iar chimia sau psihologia, din nou, din școala preuniversitară, nu ignoră astfel de lucruri, doar că ajunge atât de departe cu noțiunile. Ar trebui să știi că la chimie înveți niște noțiuni de bază de chimie organică și anorganică și cam atât – dar cu astea poți ajunge mult mai departe, dacă vrei și poți.
În școală nu se studiază nici arheologia, nici scrierile vechi și nici noțiuni de inginerie, asta nu înseamnă că „nu sunt reprezentative pentru nucleul actual”. Iar primul citat nu e nici o răstălmăcire.
Să nu fac referiri la Adela, pentru că ea înțelege fenomenul și eu nu? Păi tocmai ăsta-i rolul referințelor. Cel care știe mai puțin se raportează la cel care știe mai mult. Eu nu fac comparații cu Adela, dar am citat-o pentru că o apreciez și îmi place ce scrie și cum gândește.
Notează că nu i-am pus Adelei cuvinte în gură. Ți-am răspuns la întrebări din perspectiva mea. Dar articolul este bazat pe acel citat, la care eu subscriu. Tu, atunci când ai contrazis teza exprimată de mine inițial în articol, ai contrazis simultan și citatul Adelei. În același timp, spui că Adela se pricepe. Poziția ta e bizară.
Dacă Adela înțelege știința și fenomenul, iată ce scrie Adela despre știință, în caz că ai uitat:
Sunt cuvintele ei, nu ale mele. Eu doar le-am citat, fiind de acord cu ele. Dar sunt ale ei. Dacă ea înțelege fenomenul și are o definiție a științei mai bună decât a mea, poate chiar apropiată de a ta, ei bine, știința, chiar și în această definiție a ei, este plată, săracă, măruntă, ridicolă.
De vreme ce ai obiecții cu privire la conceptul de „teză mainstream” folosit de mine, înlocuiește-l te rog cu „opinia predominantă”, că la aia mă refer. Desigur că există opinii predominante și opinii de nișă, în funcție de ce cred majoritatea cercetătorilor. În articolul e față, prin știință mă refer la ceea ce cred majoritatea savanților, la ramurile care au o popularitate mai mare și se bucură de resurse mai multe și la ceea ce se publică în principalele surse de educație a elevilor și informare a cetățenilor.
Dacă o să faci această translație, o să observi că toate obiecțiile tale se topesc imediat. Este de domeniul evidenței că există niște opinii generale, predominante în orice, chiar și în domeniile științei; este de la sine înțeles că există niște ramuri cu popularitate mai mare și resurse mai multe; este evident că există niște teze și informații care se predau în manuale; și este evident că revistele de popularizare a științei și sursele media generale transmit la rândul lor anumite informații cu privire la știință, care pot fi analizate și cărora li se poate trasa un profil. Deci, prin știință eu mă refer la toate acestea. Dacă tu prin știință te referi la altceva, înlocuiește în cadrul acestei pagini cuvântul „știință” cu ce-am zis eu aici, ca să nu vorbim limbi diferite. Bineînțeles că dacă tu prin știință te referi la X iar eu prin știință mă refer la Y, atunci nu vom ajunge niciodată la un consens. Și degeaba îmi spui că X este într-un fel, dacă eu nu despre X discutam, ci despre Y. 😉
Sper că cu ocazia asta dispar, în sfârșit, toate obiecțiile.
Încă o dată. Adela are o reacție, ca atunci când te plângi de ceva în viață, iar tu, ca un cățeluș, ai luat-o ca pe o concluzie în domeniul științific. Ce face ea e de înțeles, ce faci tu e greșit.
Opinie predominantă e când te uiți la Michio Kaku pe National Geographic și ți se pare că ai înețeles direcția fizicii. Asta faci tu, vezi un grăunte și generalizezi la nivel planetar. Cât despre majoritatea savanților:
Elsevier, una dintre editurile de prestigiu, primește anual circa 4.2 milioane de articole științifice, din care se publică cam 20%. Asta înseamnă că doar ei publică undeva la 800 de mii de articole anual. Elsevier reprezintă, global, puțin sub 20% din publicații. Deci anual se publică spre 4 milioane de articole științifice, validate la cel mai înalt nivel – aici nu intră revistele mici de nivel național sau practica curentă care ajunge să fie publicată.
Deci, din milioanele alea, ai reușit tu să deduci care sunt opiniile predominante ale cercetătorilor! Revistele de popularizare?! Ideea e că ramurile care nu au popularitate mare includ cercetare cât nu poți tu pricepe, dar totuși alegi să spui că nu contează în ansamblu.
Cred că ai dreptate, știința e totalitatea cunoașterii, sub formele actuale, iar tu te referi la un grăunte. Dacă privești în imediata apropiere a acelui grăunte da, ai dreptate. E ce ai putea discuta tu acum, cu profesorul tău de fizică din clasa a șaptea, la o bere. Acolo nu există teorii alternative sau publicații, nu există idei noi, direcții noi sau experimente. Apoi poți bea o bere și cu profesoara de anatomie, tot din clasa a șaptea, și comparați ce se învață la școală, noțiuni generale de acum 100 de ani, fără informații actuale. Iar concluzia e tot aia, că mare lucru nu se întâmplă.
Nucleul adevărat e totalul publicațiilor, dacă vorbim de cercetare și știință cu adevărat.
Dragul meu dam, avem perspective diferite. Dacă vrei să legi știința de totalitatea direcțiilor și studiilor menționate de tine, să zicem că pentru moment îți accept definiția asta. Dar: nu e vorba doar de asta!
Atunci când spui că „ramurile care nu au popularitate mare includ cercetare cât nu poți tu pricepe” adaugi implicit faptul că există alte ramuri care au o popularitate mai mare și deci se bucură de mai multă atenție, mai multe resurse, mai mulți bani, mai multă vizibilitate și care ne modelează într-o măsură mult mai mare gândirea. Câtă vreme studiile respective oarecum marginale sau de nișă nu produc un dispozitiv care de exemplu să ne amplifice capacitățile telepatice și câtă vreme nu își fac loc în manualele școlare sau în principalele surse mass-media, impactul lor este minimal spre zero, indiferent câtă cercetare ar avea în spate.
Tu vorbești de teorie, eu îți zic de practică. În fiecare dimineață te trezești, aprinzi lumina, pornești periuța electrică de dinți sau aparatul de ras, verifici notificările de pe telefon, deschizi calculatorul, cobori cu liftul, te urci în mașină. Toate acestea sunt „minuni” tehnologice sau rezultate ale părții materialiste a științei. În același timp, în afară de 2% sau 5% din populație, nu ai nicio informație cu privire la existența unor studii serioase, științifice, despre paranormal sau telepatie.
Trăim sub imperiul unei științe materialiste, iar asta ne colorează tot orizontul conștiinței.
Aici e doar limita individului sau, în engleză, it’s a you problem. În ziua de azi poți alege să cauți și să te perfecționezi (din orice punct de vedere) ca individ, într-o lume în care ai (cu anumite excepții) acces la aproape toată cunoașterea, sau să rămâi pasiv și să aștepți să te ducă valul. Iar valul, care reprezintă o pătură mare a societății și cu o medie relativ scăzută a abilităților, o să fie mult în urmă.
Studiile alea marginale au produs metode și dispozitive, dar apoi o să vrei să le găsești, ieftin, la magazinul din centrul satului și în orice grădiniță.
Și ca să-ți dai seama că imperiul ăla sub care te vezi tu e o invenție a ta, când lumea ți se deschide, pentru că știința asta face, încearcă să publice pentru toată lumea, cauți scuze pentru a te retrage în bula ta. Însă când ai ceva compact (sau constrâns în niște limite ca formă), cum e Biblia, ai impresia că ți se deschide un univers.
Da, poți alege să cauți și să studiezi, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că trăim sub influența (atât fizică, concretă, prin tehnologiile pe care aproape toți le folosim, cât și conceptuală, prin ideile și informațiile la care majoritatea dintre noi avem acces) unei științe profund și pregnant materialiste, după cum am arătat în comentariul anterior.
Iar Adela merge chiar mai departe de atât, deoarece ea nu afirmă că este o problemă a individului, cum zici tu, ci chiar o problemă a cercetătorilor și a gândirii științifice în sine, pe care ea o caracterizează drept plată, săracă experențial și interpretativ, populată de spirite mărunte, triste, ridicole, terorizate de limitele timpului, spațiului și ale propriei insignifianțe. Notează că ea se referă în principal chiar la câmpul științei și la savanți, nu la omul de rând, care receptează pasiv informațiile.
Pentru că, ce să vezi, și oamenii de știință trăiesc în societate și nu sunt imuni la schemele predominante de gândire și perspectivă pe care eu urmăresc să le evidențiez aici și pe care tu continui să le ratezi. Materialismul, ca și ignoranța, se auto-generează și auto-întrețin. Dacă într-un pahar cu 5% suc vei adăuga 95% pelin, paharul respectiv va fi amar, indiferent cât ai încerca tu să argumentezi că nu este posibil să facem o medie a gustului sau că există pe acolo și nectar dar nu sunt eu capabil să-l văd din motiv că m-am oprit cu inspecția la nivelul pelinului. Ce faci tu se numește în folclor a nu vedea pădurea din cauza copacilor.