Perfecțiunea este inerent atemporală, deoarece ea exclude prin definiție orice dizarmonie, impuritate sau fisură. Ori timpul, prin natura lui secvențială, este intim corelat cu dezordinea sau entropia, al cărei grad îl măsoară. Și, chiar dacă ar fi indiferent față de entropie, el tot ar reflecta diferența dintre două stări succesive, iar diferența înseamnă fragmentare, alteritate și lipsă.