Dincolo de rolul epidermic de instrument de informare și normare, orice dicționar explicativ de cuvinte dintr-o anumită limbă este o sinteză a înțelepciunii limbii respective și o poartă către bogăția de sensuri, metafore, subtilități, nuanțe și profunzimi ale cuvintelor și expresiilor din acea limbă, care nu sunt niciodată întâmplătoare. Un dicționar codifică, într-un mod pe care l-am putea numi simultan ascuns și la vedere, toate aceste elemente enunțate anterior, care dau împreună structura de bază, coerența sintactică, armonia conceptuală, buchetele de interferențe semantice și muzicalitatea acelei limbi.
Am putea de asemenea spune că, în pofida aparentei lui simplități, un dicționar generalist conține o sui generis hartă alcătuită din unități lexicale (cuvinte și expresii) aflate la noduri sau articulații, între care există multiple relații, uneori extraordinar de fine și complexe, extinsă apoi în spațiu prin adăugarea dimensiunii temporale a etimologiei cuvintelor respective, și care hartă nu este doar statică, ci constituie totodată o matrice a gândirii și exprimării în limba respectivă. Fiind o oglindă a traseelor etimologice din trecut, o acumulare culturală la momentul prezent și o meta-sumă de posibilități viitoare, această hartă este un organism viu, în continuă transformare.
Motivul pentru care banalul dicționar nu este în realitate deloc banal este că el conține o serie de simboluri caracteristice unui limbaj, fiind prin asta chintesența unei instanțe particulare a Logosului, așa cum a fost filtrat și distilat de-a lungul anilor de către vorbitorii acelei limbi. Aspecte care îi conferă forță operativă și îl corelează intim cu felul în care oamenii își pot reprezenta lumea exterioară și universul lăuntric.
Un dicționar este pentru limbă ceva asemănător cu ceea ce reprezintă codul ADN pentru ființa umană1Prin cod ADN mă refer aici la suma disponibilităților speciei umane și nu doar la zestrea genetică a unui anumit individ.. Ignorantul vede în acest cod o serie de simboluri și interacțiuni chimice; înțeleptul descoperă în el bogăția biologică, emoțională, intelectuală și spirituală a omului. La fel cum un stejar falnic este ascuns într-o minusculă ghindă și cum mersul omului pe Lună a fost prezis sau făcut posibil de informațiile conținute în infimul său cod genetic (și, ca dovadă, gâzele, păsările și liliecii, deși zboară, nu au ieșit și nu vor ieși niciodată din cadrul limitat al atmosferei terestre), „Luceafărul” s-a născut din potențialul de teme, sensuri, simboluri și imagini poetice deja prezent în dicționarul limbii române, care a germinat în solul fecund al conștiinței lui Mihai Eminescu.
Departe de a fi limitat la un simplu exercițiu de acumulare de neologisme sau de verificare sintactică și gramaticală, studiul atent și minuțios al cuvintelor dintr-un dicționar poate îmbrăca forma unui demers de lărgire a orizontului cultural, cognitiv și sapiențial și de incursiune într-o nouă paradigmă a sensului și a cunoașterii, fiind comparabil în amplitudine, profunzime și rafinament cu studiul artei și cu filosofia.
Iar explorarea particularităților și a relațiilor dintre cuvintele propriei limbi este, dintr-un anumit punct de vedere, o formă indirectă de analiză a sufletului național și de introspecție a eului personal.
Note de subsol:
- 1Prin cod ADN mă refer aici la suma disponibilităților speciei umane și nu doar la zestrea genetică a unui anumit individ.
Mi-ai adus aminte, cu nostalgie, de rubrica aia din Academia Catavencu a anilor ’90 numita Din Putul Gandirii. Iti sunt teribil de recunoscator!!
@Vladen
Cum mama proștilor e mereu gravidă, Puțul Gândirii nu seacă niciodată. Ba, chiar e posibil ca el să fie tatăl. 🙂
@Vladen
Nu chiar din put, ceva mai înainte de el 😉
@Aldus
Cred ca exagerezi puțin cu dicționarul ăsta. Dacă citești ingredientele unui produs, nu înseamnă că poți să-i evaluezi gustul, de exemplu. Sau, cum ar zice Renata, dacă citești prospectul unui medicament, nu cred că vei înțelege mare lucru din ce ți se va întâmpla ulterior. Înțelegi empiric, sau “din vorbă în vorbă”, dacă vrei.
(Renata, poți să intervii oricând, dacă consideri că nu-i potrivit exemplul 😀 )
Iar Eminescu n-a scris Luceafărul pentru ca studiase atent dicționarul in prealabil. La fel cum nici eu n-o să fiu capabil să cânt, oricâte note, game și sunete aș ști/studia. Asta pentru simplu motiv că n-am ureche muzicală 😉
Liviu, există posibilitatea să te faci bine fie și numai citind prospectul. 🙂
Păi, dacă pentru unii dicționarul e „sinteza înțelepciunii unei limbi”, presupunând că există limbi înțelepte și limbi imbecile, dacă are „rol epidermic”, dacă „mersul omului pe Lună a fost prezis sau făcut posibil de informațiile conținute în infimul său cod genetic”, dacă poeții se inspiră din dicționare, dacă unii își „lărgesc orizontul sapiențial” cu dicționarul, atunci presupun că simpla lectură a prospectului unui medicament te însănătoșește, după cum și parcurgerea, cu atenție, a manualului de utilizare a mașinii de spălat te face inginer.
Vai, mi-a scăpat complet sintagma “lărgirea orizontul sapiențial” 😀
N-am știut dacă să comentez dincolo sau aici – dincolo e mai interesant, dar nici să ajungem de la minunie ălea bune și coasta lui Adam la dicționar -, însă m-am oprit până la urmă aici.
Citind postarea, mi-i imaginez pe cei care au lucrat la fiecare ediție a dicționarului cum își dau câte o palmă. Dicționarul e o unealtă care ajută la evoluția limbajului și, culmea, decodifică, nu codifică. Dacă există noțiuni de limbaj e normal că poate fi, la extrem, privit ca o sinteză, dar e ca și cum ai spune că tabla înmulțirii codifică matematica. Bine, ca să fie clar, mă așteptam de la Aldus să vină cu o astfel de interpretare, noi restul (Renata, Vladen, poate Liviu și eu, ca să fie clar că restul planetei vede lucrurile corect, ca și Aldus), și mi-aș dori să văd o reinterpretare a numerelor reale sau complexe, să simt că se animă atâția ani de tranchilizare prin școală cu material nou.
@Renata: parcurgerea manualului de utilizare a maișinii de spălat nu te face inginer, pentru că trebuie mai întâi să germineze în solul fecund al conștiinței. Dar titlul de inginer e oricum cu tranchilizare…
@Aldus: aici e literatura, nu dincolo.
@Liviu, asa e!! Ia sa vad daca mai exista ceva mumii din acea Academia Catavencu online :).
@liviutm
Totuși, un bucătar poate să creeze, pe baza acelor ingrediente, supa cu gustul respectiv. De unde rezultă că gustul este determinat, într-un anume fel, de acele ingrediente și de regulile prin care se pot ele combina (adică, în cazul dicționarului, de cuvinte + gramatică). Faptul că nu poți tu să intuiești gustul în avans este altceva. Nu toți suntem bucătari. 🙂
Eminescu n-o fi studiat dicționarul, dar vorbea limba română. Ceea ce-i același lucru, pentru că cuvintele limbii române sunt fix cele din dicționar. Și Luceafărul e scris în limba română.
O hartă cu Everestul îți arată cum poți să urci în vârf. Ea conține toate traseele posibile până în vârf. Poate că n-o să ajungă nimeni în vârf. Sau poate că, după 30 de ani de la apariția hărții, un alpinist o să ajungă în vârf folosind un singur traseu, iar restul traseelor o să rămână în continuare neparcurse. Și tu, deși ai harta, nu te vei încumeta sau nu vei fi capabil de o asemenea călătorie pe munte. Dar asta nu schimbă faptul că harta respectivă, dacă este corectă și completă, conține și prefigurează toate escaladările care se pot face până în vârf.
@dam167
Îmi pare că dicționarul e ceva mai vast decât tabla înmulțirii. Ce spui tu, că întreaga algebră se poate reduce la ideea de număr și operații de ordin 1 (de exemplu, înmulțirea e o adunare repetată), ar corespunde cu faptul că orice cuvânt din lexicul limbii române este compus prin combinarea celor 31 de litere ale alfabetului. Totuși, literele în sine nu au nicio semnificație particulară. Un cuvânt însă are nenumărate sensuri și implicații, fiind în sine un fel de univers.
Vezi și aici.
@Aldus: Tabla înmulțirii e o unealtă, dicționarul e o altă unealtă, nu e concurs care e mai mare și mai tare.
Eu n-am menționat niciunde algebra. Algebra e doar o ramură a matematicii, în cel mai fericit caz poți spune că tabla înmulțirii se folosește într-un sistem de numerație algebric.
Mai simplu spus, când te apuci de construirea casei cauți ciocanul, nu studiezi ciocanul ca să-ți vină ideea să construiești o casă.
@Aldus
Si Vanghelie, de exemplu, “vorbește” românește, însă ma îndoiesc ca va scrie vreodată măcar o strofa de Luceafăr… La fel cum nici cineva care stie sa vorbească si sa scrie corect, nu va fi capabil de capodopere literare doar ca e o enciclopedie ambulantă sau că i-a plăcut gramatica in școală.
Duci prea departe paralela cu bucătarul si dicționarul. Plus ca ai mai adăugat si gramatica, care nu apare in nici un dicționar. Daca vrei, poți compara bucătarul si ingredientele cu un profesor de limba romană. Desi si așa mi se pare forțat, pentru ca multe “rețete” sunt si pe încercate, pe cand gramatica e destul de bine definita. Si din nou, vorbim de gramatica, nu de DEX.
N-am înțeles cu harta Everestului ce vrei sa spui. Nu înseamnă ca daca știi cum sa ajungi la un loc, ești si capabil sa ajungi acolo, oricât de detaliata ar fi acea harta
@dam167
Dacă vrei să-l privești ca pe o unealtă, el va fi pentru tine doar o unealtă. Eu consider că poți găsi mult mai mult în el. De exemplu, și soția poate fi, pentru unii, un robot de bucătărie sau o mașină de spălat haine, dar asta reprezintă o ratare a respectivilor.
N-ai menționat algebra. Am corectat eu afirmația ta. Adică, am făcut-o mai precisă. Tu ai spus că tabla înmulțirii codifică matematica, ceea ce-i vag și imprecis. De exemplu, nu codifică geometria, unde înmulțirile nu contează așa de mult.
Da. Când construiești ceva, folosești ciocanul. Și, în funcție de dexteritatea și măiestria ta în mânuirea ciocanului, poți face cu el mai multe sau mai puține, mai frumoase sau mai rudimentare. În mod similar, când folosești cuvintele pentru a construi cu ele fraze și a da glas unor idei…
@liviultm
Păi și ce-i că Vanghelie nu va ajunge poet? Limba îți dă harta, nu îți garantează că vei ajunge la destinație. Depinde de tine să o parcurgi. Dar drumul este conținut în acea hartă.
Dacă un singur vorbitor de limba română poate produce o capodoperă literară, înseamnă că limba română conține posibilitatea capodoperelor. Nu contează că alții nu au reușit. Unul singur care reușește demonstrează că se poate. La fel cum dacă un singur savant reușește să construiască un aparat cu care să zboare, înseamnă că aerul atmosferic permite zborul. Puțin importă că restul s-au prăbușit. Unul singur care reușește demonstrează că potențialul de zbor este real.
Am zis că dicționarul e o sinteză de înțelepciune. N-am zis că toți cei care-l vor citi vor deveni înțelepți. 🙂 Dacă-l abordezi ca pe un simplu instrument, cum zice dam167 mai sus, atunci sigur nu vei deveni înțelept.
Vezi și tu comentariul de aici.
@Aldus: n-ai corectat afirmația mea, ai făcut fix opusul. Algebra e o ramură a matematicii care tratează preponderent ecuațiile, chiar dacă include și operațiile. Tabla înmulțirii e fix ce am spus eu, un tabel ajutător pentru un sistem de numerație – de obicei algebric, poate fi și binar. Și nu codifică, explicația era „, adică ca și cum ai spune că tabla înmulțirii codifică”.
Zici tu că în geometrie înmulțirile nu contează așa mult? E posibil ca primele forme ale tablei înmulțirii să vină chiar de la Pitagora, se pare că i-a trebuit și lui la geometrie. Urmează Thales și teorema fundamentală a asemănării, iar aplicațiile practice presupun înmulțiri.
Dar frumusețea e în ce ai construit, nu în ciocan, și în frazele sau ideile construite. Da, eu privesc ciocanul ca pe o unealtă, tu poți privi urmele cuielor și să-ți imaginezi ce frumusețe s-o fi construit cu el.
@dam
“Da, eu privesc ciocanul ca pe o unealtă, tu poți privi urmele cuielor și să-ți imaginezi ce frumusețe s-o fi construit cu el.”
Acum ai ridicat mingea la fileu pentru scrierea (si dicționarul) cuneiform…
@dam167
Om bun, nu e corect să spui că înmulțirea se află la baza (respectiv „codifică”) matematicii. Că nu se află (numai ea, singură, și mai ales ea) la baza întregii matematici. Se află mai mult la baza algebrei. De aia ți-am corectat formularea la una mai bună: algebra are la bază numerele plus operațiile primare. Matematica (care include și geometria, și trigonometria etc) se bazează și pe alte elemente în afara înmulțirii.
Și da, într-un anumit sens, se poate spune că numerele plus operațiile simple codifică o mare parte din algebră. Poți, construind pe ele, să ajungi să rezolvi probleme complexe (care în ultimă instanță se descompun la aceste elemente simple și reguli de bază).
Pitagora le-a luat poate de la indieni, dacă la numerele pitagoreice te gândești. Dar în geometrie nu se lucrează chiar așa de mult cu înmulțirea ca în algebră, din ce îmi amintesc. Este o ramura grafică a matematicii, nu una numerică. Operațiile sunt mai mult adjuvanți. În algebră sunt piesa centrală. În geometrie le folosești ca să calculezi o arie, să verifici niște raporturi, pe când în algebră este constituie chiar obiectivul final.
De fapt, ciocanul este echivalentul regulilor sintactice și gramaticale. Acestea trebuie aplicate pe niște cuvinte, la fel cum ciocanul trebuie folosit pe niște materiale. Iar casa finală va fi un rezultat al culorilor, aspectului, rezistenței, capacității de izolare termică și fonică etc a marmurei, cărămizii, lemnului, izolației, tencuielii etc folosite (care joacă rolul cuvintelor din dicționar). Și nu cred că nu ești atent la ce materiale îți cumperi pentru o casă.
Problema cu comparația asta e că ciocanul e un instrument al brațului, pe când limbajul e un instrument al conștiinței, care-i deci pe un plan cu mult superior.
[…] Dicționarul definește cultura drept: […]