Un banc auzit parcă de la Alexandru Mironov cu mulți ani în urmă suna cam în felul următor: cică în viitorul îndepărtat oamenii au reușit să construiască un calculator super inteligent și ultra-performant, de fapt cel mai puternic calculator din galaxie și univers, atât de avansat încât era capabil să răspundă la orice întrebare. Și atunci, oamenii s-au dus la el (ca la un oracol) și i-au pus întrebarea care îi frământa de milenii: „Există Dumnezeu?” Auzind întrebarea, calculatorul și-a pus rotițele în mișcare, a procesat câteva minute, după care a răspuns: „Acum da”.
Am vrut să distribui clipul de mai jos din vara anului trecut, de când am dat peste el, dar am tot amânat, pe considerentul că o să-l traduc frumos în limba română. Cum însă nu mi-am făcut niciodată timp pentru asta, m-am gândit să îl public așa, netradus, după care poate voi completa ulterior articolul cu o transcriere în română, când voi avea dispoziția necesară. Deși, cine nu știe azi engleză?
În clip este vorba despre o discuție purtată cu Grok pe tema evoluției și a realității lui Dumnezeu. Bineînțeles, subiectul existenței lui Dumnezeu este controversat. Poate cel mai controversat subiect din lume. Chiar și astăzi, în plin secol XXI, când deja avem calculatoare, inteligență artificială 🙂 și nave cu care zburăm pe Lună, atunci când li se pune întrebarea dacă există Dumnezeu foarte mulți oameni sunt tentați să răspundă pe bază de simple impresii, credințe nefondate, superstiții și prejudecăți. Și astfel, respectivii spun de obicei că Dumnezeu nu există!
Ce se petrece însă când îi cerem unui model inteligent să se delimiteze de orice influență și impregnare ideologică și să privească într-un mod obiectiv modelul evoluției și pe cel creaționist prin lentila logicii stricte, a probabilităților matematice și a observațiilor științifice? Răspunsul în clipul de mai jos.
„Păi, ce-ai făcut, Bobiță?!”
Bobiță ăsta care moderează dialogul cu Grok 4, pune o întrebarea foarte manipulatoare: care e probabilitatea matematică? Probabilitatea strict matematică e aia pe care o calculează Grok4. Conform limitărilor din întrebare. În realitate, există condiții de mediu cu efect catalitic, există afinități chimice, care „rad”, în acele condiții de mediu, producerea altor reacții chimice, aleatoare, fiindcă lipsește selectivitatea de substrat.
În concluzie, clipul ăsta de care te folosești, subiectiv, ca de o cârjă fragilă, pentru a demonstra o grămadă de basme care-ți populează creierul, în lipsă de altă motivație de viață, e VAX-ALBINA-CREMA-PUCA. Adică Nimic. Nada.
Același Bobiță din clipul recomandat de tine, într-un altul, îl face pe Grok4 să admită că oamenii sunt contemporani cu dinozaurii. Dar Sfintele Scripturi nici nu pomenesc de dinozauri! Dumnezeu a creat Lumea într-o săptămână dumnezeiască, cu Adam, cu Eva – din coasta lui Adam, cu Șarpele, cu Copacul, cu raiul… ZERO dinozauri.
Dacă „probabilitatea strict matematică e aia pe care o calculează Grok4”, înseamnă că ea include elementele menționate de tine. Ca idee, ChatGPT calculează o probabilitate mult mai mică. Grok dă cea mai „optimistă” estimare. Dar, dacă o contești, spune rezultatul la care ai ajuns tu. Care ar fi probabilitatea pentru abiogeneză și cea pentru evoluție, după calculele tale? Cât de plauzibil explică rezultatele tale apariția vieții și diversitatea ei actuală în condițiile fizice și de timp ale planetei noastre și ale universului (în caz că vrei să transferi problema abiogenezei în afara Terrei, așa cum fac unii)?
Desigur, e cam greu să dai un răspuns la chestiuni care te depășesc cu totul. Comentariul tău nu e manipulator; e doar plin de aroganță și prostie. În loc să înțelegi câtuși de puțin substratul dialogului și să spui ceva care să aibă sens (fie și dintr-o perspectivă critică, deși nu știu ce ar fi de criticat aici), ți-ai găsit să te legi fix de partea la care ești habarnistă, respectiv matematica. În speranța că vei reveni cu un comentariu mai înțelept (speranța moare ultima), îți doresc o zi de sâmbătă minunată!
PS: În caz că te simți vexată de mesajul acestui comentariu, să știi că el nu a fost generat cu vreo intenție negativă la adresa ta. De fapt, eu nici măcar nu l-am scris în forma asta. Eu doar am luat alfabetul român și l-am trecut printr-un generator de caractere aleatoare. Șansa (bazată pe niște probabilități realiste) a făcut ca literele obținute în acest fel să se asambleze exact în succesiunea pe care le vezi aici. Mie nici prin cap nu mi-a trecut să te critic sau să te cert! Singura mea curiozitate a fost să experimentez cum se pot combina niște litere luate la întâmplare. Așadar, faptul că această mulțime de litere din cadrul acestui comentariu are sens în limba română și chiar conține un mesaj critic la adresa ta este pur și simplu rezultatul probabilităților matematice, ajustate realist la afinitatea unor litere de a se așeza lângă altele, și nicidecum al vreunei intenții raționale pe care să o fi avut un eventual autor al acestui comentariu (adică eu). Ba chiar poți să consideri că autorul comentariului nici măcar nu există. Literele s-au nimerit să se genereze și asambleze de la sine!
Ei, cum să mă simt vexată?! Când un prost te face pe tine „prost”, automat te plasează în categoria opusă.
Știi cum arată un zar? Presupun că știi. Probabilitatea ca zarul să cadă cu fața „6” în sus e 1/6. Dacă zarul e „curat”. Dar dacă zarul e „măsluit”, să zicem că fața opusă lui 6 e metalică și arunci zarul pe o suprafață magnetică, șansa de a cădea cu „6” în sus crește până la a face din asta „eveniment sigur”. S-a dus dracului calculul probabilităților! Pentru că fața cu „1”, opusă lui „6”, are o altă afinitate cu suprafața pe care cade zarul. Așa se întâmplă și cu atracția diferită între elemente chimice. Au preferințe unele pentru altele. Se întâlnesc aleator, dar nu se combină unele cu altele în mod nediferențiat.
Cum să obții substanță organică (precursor al vieții) din substanțe anorganice a descoperit un fraier, Wöhler, punând în comun cianat de argint cu clorură de amoniu; a obținut uree (compus organic, rezultat din metabolizarea proteinelor și aminoacizilor la mamifere). Că veni vorba de aminoacizi: și ei se pot obține tot din elemente anorganice – reacția aldehidelor cu acid cianhidric. Și tot așa! Din abiogen se formează precursorii vieții, diversitate, evoluție… Nu e nevoie de mâna divină. Dar, repet, Grok a fost pus să calculeze strict probabilistic, în condiții neutrale, șansa apariției organicului, viului.
De la uree la apariția vieții e diferență ca de la cer la pământ.
Cum explici faptul că până la ora actuală, deși avem cunoștințe avansate nu doar de chimie ci și de fizică, putem crea elemente chimice care nu există în mod obișnuit în condițiile planetei noastre, putem opera la nivel cuantic, putem accelera anumite particule aproape de viteza luminii, adică putem crea elemente non-existente în natură și condiții care se apropie de limitele universului fizic, încă nu am reușit să obținem viață din non-viață în laborator, nici măcar în cea mai simplă formulă, deși avem la dispoziție atât material viu cât și materie non-vie din belșug, și nici măcar nu înțelegem precis abiogeneza, având doar niște teorii și modele speculative cu privire la ea? Adică, avem calculatoare sofisticate și programe de inteligență artificială bazate pe rețele neuronale puternice, care îți explică cum să-ți formulezi un argument coerent din punct de vedere logic (apropo, felicitări pentru comentariul de față: e mult mai bun, mai clar și mai puțin arogant decât primul!), dar nu putem crea nici măcar un microb cu conștiință și inteligență aproape zero? De ce nu putem obține viață decât din altceva deja viu? (Ureea, totuși, nu e vie.) Suntem biologic înzestrați cu capacitatea de a produce (pe care naturală) un alt om cu o conștiință și inteligență asemănătoare cu a noastră, dar nu putem crea, nici măcar în cele mai avansate laboratoare de pe Terra, nici măcar cea mai simplă formă de viață din non-viață, așa cum speculăm că a apărut prima dată viața pe pământ?
Desigur, întrebarea despre complexitatea incredibilă a unei celule vii nu este, dincolo de aparențe, una despre apariția vieții. Un aspect pe care nici măcar autorul clipului nu îl atinge este faptul că nu ai nicio garanție (și nu există nicio dovadă științifică în acest sens) că viața ar fi simplul rezultat al organizării (oricât de complexe) a materiei. Altfel spus, nu ai nicio garanție că, reușind să asamblezi acele elemente primare lipsite de viață într-un ansamblu corespunzător unui organism primitiv, oricât de improbabil ar fi să reușești asta, ansamblul respectiv ar deveni, dintr-o dată, viu. Uită-te ce frumos e organizat trupul și creierul unui om care tocmai a murit: structural, fiziologic, biologic etc, e la fel ca organismul tău. La o secundă după moarte, trupul și organismul lui corespunde în proporție de 99,9999% care tinde spre 100% cu trupul și organismul tău. Infinit mai complex decât o amibă și la fel de bine organizat, de incredibil de sofisticat, cu aceleași celule, neuroni, țesuturi, organe etc ca tine. Doar că, din ceva motiv curios, deși organismul lui e practic identic cu al tău, de o secundă încoace este complet lipsit de viață.
Discuția era despre altceva: dacă sintagma „strict probabilistic”, subliniată obsesiv în întrebarea moderatorului a fost sau nu un element manipulator care a influențat răspunsul chatbotului. Ți-am demonstrat că da.
Ți-am citat doar un exemplu, celebru, care infirmă ideea că din anorganic nu poți obține organic. N-am spus că fix din uree se poate obține o celulă vie.
Dacă te documentezi puțin în zona cercetărilor biologiei și geneticii, vei afla că s-a obținut deja în laborator prima celulă sintetică vie, capabilă de multiplicări.
Pe urmă, o mai avem și pe Dolly, și controversatele virusuri de laborator.
Din considerente etice însă, cercetările de biologie celulară și inginerie genetică în această direcție sunt fie restrânse, fie puțin mediatizate.
Știu că tu ești apărătorul înfocat al intervenției unei divinități în obținerea viului, dar de aici și până la a demonstra că nu te înșeli e cale lungă.
„La o secundă după moarte” există o diferență imensă între mine și Mort: Mortul e în stop cardio-respirator. Moarte clinică. În primele șase minute după momentul ăsta, Mortul poate fi resuscitat și redevine Viu. Dincolo de acest interval începe moartea biologică, fiindcă din lipsă de oxigen, mor neuronii. Adică… sufletul. 🙂
Sper, din tot sufletul, să nu-mi începi iar cu povestea că sufletul e în inimă, că omul duce mâna la inimă când ascultă Imnul Național, și nu la cap.
Strict probabilistic, logic și conform cu observațiile științifice. Nu a fost un cadru manipulator, ci debarasat de orice model ipotetic. Tu invoci o serie de ipoteze care ar crește probabilitatea; dar ele nu sunt demonstrate, nu sunt unificate și prezintă o mulțime de probleme și lacune. Știi că există și modele care, dimpotrivă, scad și mai mult această probabilitate? Grok a dat o estimare mai din topor, pe la mijloc. Poate fi mai probabil decât a zis el, sau mai improbabil. Corect și riguros vorbind, probabilitatea e incertă; practic, e foarte mică. Suficient de mică cât să pună serioase probleme abiogenezei. Care probleme nu sunt de data asta strict ipotetice, ci cât se poate de practice și reale – pentru că altfel am fi replicat-o de mult în laborator.
Și care e relevanța faptului că poți obține uree din material anorganic? Ureea e moartă. Materia organică e la fel de vie ca cea anorganică – adică moartă. Îi spune organică pentru că conține carbon plus încă ceva și am observat prezența și utilitatea carbonului în organismele vii, dar carbonul și compușii organici sunt omniprezenți în univers. Revenind la analogia din primul meu comentariu, ce ai demonstrat cu sintetizarea ureei din anorganic este că dacă arunci literele alfabetului în sus e posibil ca unele dintre ele să cadă într-o succesiune care să corespundă unui tipar din vocabularul limbii respective. Carbonul este un precursor al vieții în aceeași măsură în care secvența „th” este un precursor al multor cuvinte din limba engleză (fiind probabil cea mai frecventă succesiune de două litere în această limbă). Dar de aici și până la a obține un text scris de Shakespeare sunt ani lumină. (Și acum poate îți dai seama mai bine de probabilitatea teoretică infimă și de dificultățile imense de recreere practică în laborator.)
Să știi că chiar ți-am urmat sfatul și m-am documentat. Până la ora actuală nu s-a reușit crearea nici măcar a unei singure celule, a unui singur microb sau a unui singur organism viu, oricât de simplu, din materie moartă. În toate cazurile s-a folosit, fie și parțial, materie biologică deja vie. Plus că nu înțeleg de ce ai băgat în discuție oaia Dolly, care-i un caz celebru de clonare. Ce-are clonarea cu abiogeneza, care implică obținerea vieții din materie care este non-vie și nu prin clonarea unui organism deja viu? Mai lipsea să zici că nașterea unui bebeluș este abiogeneză.
Ești un pic în urmă cu observațiile științifice. În unele cazuri, creierul a supraviețuit chiar și o oră fără să fie deloc oxigenat.
Încep să mă îndoiesc că ai înțeles exemplul cu zarul!
Substanțele organice conțin carbon „plus încă ceva”? De pildă, carbonatul de calciu?
Se pare că nu te-ai documentat suficient. 🙂 De ce n-or fi descoperit delfinii focul și l-au descoperit oamenii?
Noroc că a inventat cineva zarul, ca să-ți ofere ție un exemplu simplificat despre cum te poți spăla pe mâini de dificultățile abiogenezei. În cazul de față, este mai degrabă vorba de faptul că cea care l-a folosit (adică tu) i-a căzut totodată victimă. Zarul nu îți rezolvă abiogeneza. Este un factor care, în anumite modele, ar putea crește acea probabilitate. Dar, chiar și așa, ea rămâne foarte mică. Faptul că putem presupune o anumită afinitate a unor litere pentru altele, astfel încât, atunci când le arunci în aer, ele ar tinde să cadă în anumite tipare și apoi secvențe, nu îți rezolvă misterul apariției unui poem de Shakespeare în urma mai multor astfel de aruncări succesive; pentru că fie și în cele mai optimiste scenarii, probabilitatea rămâne mică și, cu cât de aștepți ca secvențe tot mai lungi să se apropie de poem, exponențial mai mică. Iar viața este mult mai complexă decât opera lui Shakespeare și modelele care presupun acele scenarii optimiste nu sunt nici demonstrate științific, nici unitare, nici singurele posibile. A invoca zarul pentru a susține în mod unilateral abiogeneza ca și cum te-ai așeza cu o piatră în gură pe șosea, sperând că asta te va proteja de un posibil accident.
Da, conțin carbon plus încă ceva. În principal, conțin carbon. Ai vreo obiecție pe fond, sau doar te hlizești de formularea mea imprecisă, care totuși nu afectează cu nimic faptul că am perfectă dreptate?
Cică nu oamenii au descoperit focul, ci l-au primit în dar de la Prometeu. Pentru că, poate, probabilitatea ca ei să-l descopere singuri era prea mică. 🙂 Altfel, sper că îți dai seama de diferența (și ruptura ontologică) dintre probabilitatea ca un intelect deja existent și curios să descopere o reacție chimică fundamentală din natură și probabilitatea ca amestecând, fie și în scenarii și combinații optimiste sub auspicii favorabile, materie non-vie, să obții viață.
Trec peste aiureala cu literele aruncate în sus care cad sub forma unui poem de Shakespeare, că e la fel de imbecilă ca paralela ta dintre artă și morală. Nu poți folosi calculul probabilităților în cazul abiogenezei (văd că ești mort după acest cuvânt, îți dă o aură de intelectual convins!), fiindcă afinitatea elementelor unele cu altele, sub influența mediului, nu e aceeași. Ai avut scutire pentru orele de chimie și fizică în liceu?
Oamenii au descoperit focul în condiții naturale date, pe uscat. Chiar dacă delfinii ar fi mai inteligenți ca oamenii, tot n-ar fi putut descoperi focul în mediu acvatic. Și chiar dacă ar fi avut o „revelație”, că există și foc, într-un alt mediu, nu i-ar fi interesat problema, că nu le folosea focul la nimic.
La fel de inutilă e și încercarea oamenilor acum de-a obține viu din neviu. Cui ar folosi? Cu ce costuri? Avem nevoie de această demonstrație? E în folosul nostru?
Pe oiță am băgat-o în discuție ca să formulez o întrebat pentru tine.
Clonarea ar trebui să fie, în ochii lui Dumnezeu, un păcat extraordinar. O dovadă că oamenii au infatuarea să-i calce pe urme (coasta lui Adam). De ce nu i-a pedepsit? Când altădată i-a exterminat pentru mult mai puțin – homosexualitate?
P.S.: Îți dai seama, ce ghinion pe tipii al căror creier a rămas fără oxigen 60 de minute, dar perfect funcțional? Urgentiștii care i-au resuscitat au avut o oră la dispoziție, și n-au făcut nimic.
Deci cum? Nu poți calcula probabilități decât pe date simple și liniare? Hai că ești bună.
Ce treabă au delfinii cu discuția asta?
Mai departe ești ignorantă. Întrebi la ce ne-ar folosi să obținem viață din non-viață în laborator, încercând astfel să muți răspunsul de la „nu se poate” la „nu ne interesează”. În condițiile în care se fac cercetări intense și eforturi active în domeniul ăsta, iar cel care ar reuși să creeze pentru prima dată viață din non-viață ar lua instantaneu Nobel.
Sigur că clonarea e o nebunie. Operezi artificial cu un cod genetic pe care nu-l înțelegi. Altfel, e mai greu să-I calci pe urme lui Dumnezeu. Cică într-un viitor nedefinit, oamenii au devenit capabili să creeze alți oameni la fel ca Dumnezeu în Geneză, din lut și infuzându-i cu un aparat sofisticat suflet. Așa că s-au dus la Dumnezeu și i-au zis, triumfători:
– Doamne, acum putem crea și noi oameni ca tine, de la zero!
– Da? Și cum anume faceți?
– Luăm niște pământ, îl modelăm…
La care Dumnezeu i-a întrerupt:
– A, păi nu așa! Aduceți-vă pământul vostru…
De ce nu i-a pedepsit? Probabil pentru că n-au ajuns smintiți in corpore, toți medicii, geneticienii, biologii și cercetătorii, cum ajunseseră cei din Sodoma, unde homosexualitatea devenise felul principal din meniu, ca să zic așa. De unde și numele de sodomie. Mai fac și bine, mai au și țeluri nobile, doar că, din cauza ignoranței, abordează și domenii care-i depășesc. Dar cred că încă nu s-a reușit clonarea unei ființe umane, nu-i așa?
Da, dincolo de ironie, uneori creierul rezistă până la o oră.