Cu 5 ore în urmă, profesorul de franceză Radu Iliescu a publicat pe Facebook următorul text critic la adresa inteligenței artificiale, așa cum este ea integrată în educație și folosită de către elevi:
Locul inteligenței artificiale nu este în învățământ din cauza raportării paradoxale pe care o implică. Te poate ajuta în sarcini de detaliu cu condiția să poți verifica ce-a produs. Adică dacă ești mai inteligent ca inteligența artificială. Dacă ești mai prost, n-o poți cenzura, și elevul e exact în situația în care copie produsul AI fără filtrul care la el nu a avut timp să se formeze. Pentru cel aflat sub nivelul AI, efectul este invers, instrumentul se transformă într-un balaur care-l devorează.
Pe vremea când învățam franceză ca să fac față admiterii la facultate, am parcurs câteva zeci de culegeri cu soluții. Dar ordinea era întotdeauna aceeași: întâi lucrez, apoi verific. AI se comportă pentru elevii mei ca o culegere cu soluții. Doar că ei copie soluția furnizată de AI și pretind că „s-au descurcat”. Nu putem înainta în aceste condiții, trebuie să elimin cât pot impactul AI în învățare pentru că degeaba explic că drumul spre rezultat e la fel de important ca rezultatul, apelul la rațiune nu duce la nimic. Trăind într-o lume care valorizează scopul și disprețuiește mijloacele, copiii se conformează lumii, nu exigențelor mele.
Poate că te întrebi, citind aceste rânduri, care e raportul tău cu AI. Este destul de simplu să te autoevaluezi, chiar dacă n-o să-ți placă neapărat: dacă ai încredere în AI, atunci ești victimă. Încrederea vine din incapacitatea ta de a vedea limitele instrumentului, din lenea mentală care s-a instalat deja și de care nu vei mai putea scăpa. Din nefrecventarea marilor comori intelectuale la care AI nici nu poate visa să ajungă. Dacă însăși sintagma „inteligență artificială” nu te zgârie intelectual, este pentru că procesul de tâmpire te-a cotropit. Dacă nu, firește, atunci nu.
În comentariile acestei postări, profesorul de filosofie Teodoru Ghiondea a publicat, cu doar o oră în urmă, textul de mai jos:
Incontestabil ai dreptate! Cine este de altă părere – părere contrară – nu cunoaște un minimum de psihologie; ar mai trebuit citi Piaget și alții. Nu poți avea o asemenea viziune decât fiind ani de-a rândul dinaintea elevilor! Ceilalți – părinți sau nu – sunt lipsiți de posibilitatea de a aprecia, căci nu le este evidentă toată gama de tulburări, distorsiuni, erodări valorice, falsificări de sens și nuanțe, etc. „Imaginea” nu își atinge valoarea simbolică, întreaga vastitate a sensurilor și nuanțelor, decât dacă este recepționată într-o ambianță corespunzător dotată cu disponibilități intelectuale pe care nu le poți forma, în mod esențial, prin ea, prin „imagine” – în afară de litera imprimată, de text! Nu se cunoaște suficient puterea cuvântului – scris sau rostit – de către contemporanii noștri; cum să mai înțelegi că singura cale autentică de transmitere a Adevărului este cea orală, nu scrisă; scrisul apare ca o consecință a diminuării capacității de „ascultare, receptare”. Este posibil ca AI să conțină toată știința omului, să fie întruchiparea Inteligenței… dar nu va putea fi niciodată Înțelepciune. Or, în mod esențial noi avem nevoie, în ultimă instanță de Înțelepciune, căci dacă nu este Înțelepciunea, „nimic nu sunt!” AI poate fi expresia maximă, perfecțiunea în ceea ce privește exactitatea, dar nu va fi niciodată Rigoarea! De ce nu va fi nici Înțelepciune și nici Rigoare? Cât se poate de simplu: totul se raportează la Dumnezeu!!!
Am colorat partea care se referă la transmiterea orală versus cea scrisă și trebuie să recunosc că sunt plăcut surprins să constat apariția la așa de scurtă distanță a două texte care vin în prelungirea articolelor mele din zilele trecute, texte pe care le iau ca pe niște confirmări ale universului, venite, iată, chiar pe calea internetului și a tehnologiei! 🙂
Comentarii, opinii, păreri? Primul text este super-clar: cunoaște instrumentul pentru a-l controla, sau te va controla el pe tine. De exemplu, dacă vrei să încaleci un cal, ar fi bine să fii familiarizat cu el, altfel riști să te azvârle din șa. Și nu-i nevoie să parcurgi restul textului pentru a deduce cine-i calul și cine-i călărețul în relația dintre inteligența artificială ce oferă soluții facile (eseuri, referate, comentarii complexe, traduceri corecte etc) și elevii dornici de soluții facile.
Textul al doilea este ceva mai dens și abscons, dar de înțeles: vine de la un profesor de filosofie. Pe scurt, aș extrage din el următoarele idei: nu poți cunoaște tabloul din interiorul tabloului (și, ca atare, e necesar să ieși din cadrul lui pentru a-l putea evalua; asta întărește ce spunea Radu Iliescu mai sus despre instrument), oralitatea este superioară scrisului în ce privește capacitatea de vehiculare a Adevărului, inteligența artificială poate atinge perfecțiunea tehnologică dar nu se va ridica niciodată deasupra acestui plan orizontal al tehnologiei, în timp ce Înțelepciunea implică o dimensiune verticală și transcendentă.
Pe care urmează să o descoperim, nu-i așa, în alte articole, viitoare. Asta dacă voi supraviețui până atunci criticilor din comentarii.
De ce să nu supraviețuiești criticilor? Oricum nu pătrund în universul tău limitat.
Singurul lucru pertinent din primul comentariu e ăsta: „Trăind într-o lume care valorizează scopul și disprețuiește mijloacele, copiii se conformează lumii, nu exigențelor mele.”. Așa a fost tot timpul, doar că mulți copii (de la noi) nu vedeau lumea până recent, nici măcar Ungaria, Bulgaria sau Grecia.
Reacțiile astea îmi aduc aminte de o întâmplare la Facultatea de Hidrotehnică (au fost mai multe asemănătoare), de la începutul anilor 2000, când unii studenți (puțini, 1-2 într-o grupă) și-au cumpărat laptopuri. Absolut toate seminariile erau atât de rămase în urmă, încât munca pe care o depuneau studenții era de a măzgăli calcule alea două ore, nu de a se gândi efectiv la inginerie. Era un seminar de Gospodărirea Apelor parcă, iar în calculele alea probabilistice de viituri ajungeai la un sistem de 3 ecuații, cu 3 necunoascute. A scos un student un laptop și a rezolvat sistemul ăla în câteva minute prin metoda Cramer (care presupune că sistemul e compatibil și folosește determinanți) – parcă cu MathCAD. Studenții problemă ca el au continuat ulterior cu metodele astea și au arătat că programa era pe alocuri inutilă și, ca tabla înmulțirii, nu mai servea scopul.
Sigur că și reacția profesorilor la momentul respectiv a fost similară cu cea citată de tine. IA este o unealtă, un algoritm, care ne permite să facem mai mult. Educația trebuie să se adapteze la posibilități, adică să ceară mai mult. Dacă referatele le obții în câteva minute sau chiar secunde, înseamnă că nu-și mai au rostul și trebuie ca cerința să devină ceva ce necesită gândire, nu aplicarea unui (devenit) banal algoritm.
Al doilea comentariu e cum îți plac ție, care aruncă la orice înțelepciune și Dumnezeu, deci nici n-are sens să reacționez la el. Un text poate fi trimis la n oameni (cu tot cu referințe), în timp ce calea orală atinge un număr restrâns de oameni. De asta e și mai bună, că ține o majoritate neinformată. Ăștia suntem, ne trebuie o dimensiune verticală și transcendentă, dar nu știm că e poluată apa din fântână.
Apropo, Aldus, CV-ul meu are 10 (zece) pagini, că nu-mi place să pun verzi și uscate în el. Am dedus că e important pentru tine.
Aldus, Radu Iliescu spune altceva în comentariul său, altceva decât ai înțeles tu.
Pe foarte scurt, zice: „Copii, nu-l mai puneți pe Ai să vă facă temele! E ca și cum ați copia după colegul de bancă. Ce vă dă certitudinea că el a făcut o temă corectă?”
Pe mai detaliat, le spune copiilor că DOCUMENTAREA pentru efectuarea temei, făcută pe bune, citind opera, nu sinopsisul, făcând cu capul tău toată acea muncă de selectat infomații, compilat, comparat, analizat, duce la o temă cinstit lucrată, poate nu perfectă, dar care aduce beneficii intelectului tău în formare.
Urcușul e mai important ca atingerea culmii. Dacă folosești AI-ul ca pe un mijloc de transport comod, care te duce fix în vârf, n-o să fii decât aparent cuceritorul piscului. La următoarea escaladă, fără aeroplanul AI, vei rămâne jos. Incapabil de cățărare. Asta zice Iliescu, exagerând pe ici, pe colo, pericolele utilizării AI-ului.
În ce-l privește pe profesorul universitar și filosof cu CV-ul stufos, bălmăjește, poetico-filosofic, bazat pe două cârje de ceară: înțelepciune (ce e aia?) și rigoare (hai să vedem, dacă rigoarea reproducerii unui monolog ascultat și povestit e mai presus de rigoarea reproducerii unui monolog înregistrat). Dar și cu picioroangele astea în curs de topire, dacă e cald afară, poate-poate s-ar încropi de-un dialog. Pe care, însă, domnul profesor îl sigilează și se șterge cu el la cur, când ne declară că „totul se raportează la Dumnezeu.”
Aldus, viața poate fi trăită, în real, în banalul și excepționalul ei, fără să-l deranjezi pe Dumnezeu la tot pasul, fără să-l tot invoci, când te roade pantoful, când ți-au căzut greu cartofii prăjiți. Voi, ăștia care credeți în El, fiți mai respectuoși! Dați-i telefon doar atunci când aveți de ales între SMURD și El. Nu-l mai plictisiți cu mizerii din cotidian, că, când o fi să vă ia de-a dreapta Lui, o să descoperiți că nu mai sunt scaune liberedecât în stânga, alea dindreapta fiind ocupate de păcătoșii de atei și agnostici.
@dam167
N-ai înțeles primul citat. Obiectivul educației nu este să sari direct la destinație, ci să explorezi și stăpânești harta. De exemplu, ți se dă ca temă să rezolvi o problemă sau să scrii un eseu. ChatGPT îți oferă soluția pe tavă. Te duci a doua zi cu problema rezolvată sau cu eseul gata scris și iei notă mare. Ai bifat „scopul”, ai ajuns la destinație, ai rezolvat cerința, ești în posesia rezultatului final, ai o lucrare de nota 10, chiar de nivel academic, dar nu ai făcut-o tu, nu ai parcurs drumul care duce la acel rezultat, nu stăpânești elementele acelui drum și nu ești capabil să rezolvi tu problema aia sau să scrii tu un eseu similar. Ai luat o soluție de-a gata, fără să parcurgi tu însuți pașii pentru a ajunge la ea. În loc să folosești ChatGPT pentru a-ți lărgi orizontul și a te ajuta să explorezi noi direcții, îl folosești pentru a-ți servi soluții gata făcute, care să te scutească pe tine de timpul și efortul care ți-ar fi fost necesare pentru a ajunge singur la acele soluții. Doar că efortul ăla pe care l-ai scutit era fix cel de care aveai nevoie pentru a-ți însuși cunoștințele și calitățile intelectuale pentru care urmezi acea școală.
Desigur că IA „ne permite să facem mai mult”. În teorie. În practică, ești cel mai mare naiv cu patalama (cu școală) pe care l-am văzut până în prezent. Ceea ce e cu atât mai dramatic. Să mori tu că elevii o să folosească IA pentru a-i ajuta să facă mai mult și nu pentru a-și fușări temele? Să mori tu că poți controla și limita fenomenul ăsta, ca profesor?
Ca idee, eu n-am avut profesori cum ai avut tu, noi la matematică odată ce descopeream pașii corecți și ajungeam la calculele numerice nu le mai făceam, că nu interesa pe nimeni valoarea efectivă a rezultatului final, și eram profil matematică, așa că nu-mi spune mie că aș fi cramponat în sisteme osificate de predare și învățare. Dar, cum spuneam, ești total aerian față de ce se petrece în prezent. Total aerian.
@Renata
Uite că spre deosebire de dam167, tu ai înțeles perfect la ce se referă Radu Iliescu. Doar că, din perspectiva mea, nu exagerează în sus, ci în jos. Adică, e prea cu mănuși față de IA. Dar altfel, e exact cum zici. Iar soluția pe care încearcă să o împingă dam mai sus, cu să se renunțe la eseuri sau la teme care pot fi făcute pe repede înainte cu IA, adaptând predarea la noile condiții, este din aia de intelectual dintr-un birou de la Bruxelles, rupt de realitate.
Legat de partea secundă, ți-am sugerat să înlocuiești cuvântul „Dumnezeu” cu un concept similar din universul tău, dar alergia pe care o ai la ideea de Dumnezeu e atât de puternică, încât uiți de la un articol la altul. Și totuși, fără ceva care să joace rolul lui Dumnezeu o mulțime de concepte fundamentale din viața noastră (cum ar fi adevărul sau moralitatea) devin fluide. Deci, afirmația respectivului profesor (despre care n-am zis că are un CV lung; de CV am zis în articolul precedent) este validă.
Nu te mai amăgi: nu există un Dumnezei izolat de cotidian. Fie, dacă există, e prezent și în ultimul fir de praf, fie, dacă nu îl găsești în viața banală de zi cu zi, nu există nici în universul eterat al filosofilor.
Aldus, adevărul și moralitatea devin fluide, fără consistență și fără posibilitate de-a le înțelege și aplica din proprie convingere, exact atunci când îl arunci pe Dumnezeu în scenă, deus ex machina. Cu Dumnezeu în rolul principal, moare și responsabilitatea, și gândirea critică, și liberul consimțământ în cunoștință de cauză.
Faci pentru că trebuie, dar nu știi de ce. Devii sluga oarbă a unei comenzi.
Noțiunea de judecător suprem te absolvă de orice griji. Ajungi unealta propriilor tale inaptitudini, și te bucuri că le ai.
De ce, atunci, sinucigașii sunt repudiați de biserică? Poate că au acționat conform voinței divine. S-au autoeliminat fiindcă reprezentau un rău ne-necesar.
Sinucigașii ar putea fi cei mai docili executanți ai voinței lui Dumnezeu. ”Tu nu ne trebuiești. Sari de pe bloc!”
Evident că, dacă ar exista, Dumnezeu n-ar fi izolat de cotidian. Dar uite că este! Așa se vrea: elitist. Nepăsător. Eu îl scuz, ca ateu, fiindcă îl înțeleg. Ocupat cu a-tot-puternicia, totul, infinitul, de dinainte de timp și spațiu, are cu totul alte preocupări. De pildă, să dilate Universul. Crezi că genul ăsta de preocupare îi permite să observe că o babă din Berceni, București, sectorul 4, n-a ținut post vinerea asta?
Adevărații blasfemici ai lui Dumnezeu nu sunt ateii sau agnosticii. Sunteți voi, crezătorii, oe bune, care-l minimalizați, îl antropomorfizați, îl împingeți pe coridorul similitudinilor cu oamenii, ca să puteți să-l lăsați în curul gol, să aibă necredincioșii de unde mușca.
Da’ de ce nu le poți aplica din proprie convingere, știind că Dumnezeu există? Te obligă Dumnezeu să le aplici? Nu te obligă, că te-a creat cu liber arbitru. Dacă vrei, poți să le încalci. Care-i diferența dintre așa îmi cere morala divină și așa îmi cere morala laică?
Diferența e în altă parte. Și anume, că în lipsa unei autorități supreme, moralitatea devine o simplă convenție de care ne putem dispensa în situații de criză. Ăsta-i un subiect care ar merita tratat separat, nu aici în comentarii, pentru că tu ai anumite lacune care fac dialogul imposibil. Nu știi la ce mă refer când fac afirmația asta. Eu acum exprim o teză filosofică solidă. Înainte de a sări s-o contrazici, ar fi bine ca mai întâi să o cunoști și înțelegi. Și încă n-am expus-o pe larg (deși ai fi putut să o cunoști din studiul tău personal, dar mno).
Măi, voi sunteți ca niște roboți iritabili și super-predictibili, care nu-și pot ieși din program. Ori de câte ori fac o afirmație care vă dă cu virgulă, săriți imediat cu tot felul de acuze și presupuneri la adresa mea: că sunt prost, că speculez, că n-am dovezi, că vreau să epatez, că trag mâța de coadă, că de unde am scos asemenea enormități. Fără să vă dați seama că prin asta vă expuneți propria ignoranță și incultură. Și, culmea ironiei, mă acuzați pe mine că aș fi dușmanul educației. Păi sunt. Dar dintr-o poziție care îmi permite asta! Uite unde v-a adus „educația” pe voi! Sunteți mai nivelați decât câmpia Bărăganului. Incapabili de a ieși din propriul plan cartezian, incapabili de a gândi în termeni care să vă scuture câtuși de puțin eșafodajul de convingeri plate pe care vă bazați existența. Și continuând să repetați mecanic aceeași bandă stricată.
Revenind la minunile din comentariul tău: cum să acționeze sinucigașii conform voinței divine, când Dumnezeu incriminează explicit crima? Să nu ucizi. Implicit nici pe tine. Dacă voința divină ar fi fost ca ei să moară, nu crezi că ar fi murit fără să fie necesar să-și ia viața? I-ar fi călcat trenul. Le-ar fi căzut o piatră în cap. Ar fi făcut atac de cord. Să nu ucizi. Dacă un sinucigaș este criminal, atunci soluția este să se lase de crime, nu să adauge încă una la cele deja făcute (luarea propriei sale vieți). L-ai văzut vreodată în Biblie pe Iisus zicându-le păcătoșilor: „Du-te și ia-ți viața, că faci umbră degeaba pământului?” Întotdeauna le zicea: „Du-te și nu mai păcătui.” Viața e sacră. Nu îți e dată ca să te joci cu ea sau ca să ți-o curmi singur. Nu ai voie să îți bați joc de ea.
Eu zic că Dumnezeu nu este izolat de cotidian decât în ochii celor orbi (cum sunt ateii). Cât despre baba din Berceni, îți reamintesc că Biblia afirmă că nu se poate mișca nici măcar un singur fir de păr din capul tău (al oricărui om) fără știrea lui Dumnezeu.
Legat de antropomorfizare: ai uitat de faptul că Dumnezeu ne-a făcut după chipul și asemănarea Lui?
@Aldus: acum pot spune că n-ai înțeles ce am spus eu, dar nu pentru că nu știi să citești, ci pentru că nu vezi atât de departe. Elevii vor folosi IA ca să facă mai mult dacă le ceri asta. Fix aia e morala din ce ți-am povestit, că cerința e prea mică și profesorii au avut o programă bazată pe formă.
Ca o paranteză, când a ajuns internetul cam peste tot la noi, eseurile sau referatele erau la liber. Tot așa, netul a oferit soluția, ai luat notă mare. Când o sarcină devine atât de banală crești nivelul și cauți să ceri același proces de gândire prin alte teme, pe care să nu le poată fușări cu un prompt. Și da, sigur că poți, nu schimbă a doua zi un profesor sistemul, ci se modifică treptat programa la nivel național.
Eu nu vorbeam de matematica din gimnaziu sau liceu, eu vorbeam de inginerie. La ingineri sunt importante și calculele cu cu cifre, și alea fără cifre. Când un inginer greșește, îți cade ceva în cap sau se naște o problemă a cărei remediere costă mulți bani. Metoda Cramer se învață în liceu, iar când calculezi atenuarea unei unde de viitură e important să rezolvi sistemul ăla de ecuații până la capăt.
Nu știu ce matematică ai făcut sau n-ai făcut, spune-mi mai degrabă ce probleme din viața reală ai rezolvat cu matematică superioară (ecuații de gradul 2 sau 3, polinoame sau integrale). Și IA tot pe matematică superioară e bazat, iar ăla tot de niște oameni e perfecționat în timp. Asemenea oameni trebuie să pregătească școlile și de asta trebuie să se adapteze la vremuri.
Nu știu în ce univers paralel trăiești, unde se făcea că „elevii vor folosi IA ca să facă mai mult decât le ceri”. Care elevi, 10% dintre ei? Nici măcar atâția? În lumea noastră reală, restul vor căuta soluții facile. Ei vor fi și generația care va trebui să „modifice programa la nivel național”.
Care programă nu poate fi modificată cum vrei tu, că dai în alte probleme. De exemplu, e necesar pentru formarea și dezvoltarea ta intelectuală optimă să poți compune un eseu, pe îndelete, acasă, sau un referat, în care să asamblezi tot ce ai învățat. Eliminând asta, rupând-o pe segmente sau alterând-o ca să nu mai poți folosi IA, vei crea deja un sistem de educație suboptim. Teoretic e foarte ușor să dai soluții din astea din pix. Citatul de mai sus e de la un profesor care se ciocnește cu asta practic. Poate n-ar strica să vorbești și cu alții.
Iar partea cu elevii, deși importantă, e doar una din componentele efectului de prostire pe care IA îl are și-l va avea asupra utilizatorilor ei.
Nu văd rostul întrebării din ultimul paragraf.
@Dam
“acum pot spune că n-ai înțeles ce am spus eu, dar nu pentru că nu știi să citești, ci pentru că nu vezi atât de departe”
Amin.
Cu acest enunț, ai sintetizat perfect sutele de replici inutile de pe acest blog.
Eu, totuși, continui să vă acord încă o șansă de fiecare dată când vă dau o altă „replică inutilă”… Despre replicile voastre însă, no comment. 🙂
Culmea, si noi tie 😉
@Aldus: rolul întrebării era să-mi dau seama în ce măsură realizezi cum se poate folosi informația asimilată în școală și dacă/unde sunt lacune în modul în care ai asimilat-o.
Nu modific eu programa cum vreau, programa se modifică continuu. Nu destul de des cât să ne adaptăm la vremuri, dar continuu. Tu învățai comentarii pe de rost, acum se cer comentarii pe un text la prima vedere.
E necesar pentru formarea intelectuală pentru că e singurul sistem pe care-l cunoști, iar ăsta trebuie să se schimbe. Nu eu, cadrele didactice și școala în general. În trecut pentru a tăia o piatră era nevoie de daltă și ciocan, acum și sunt alte mijloace.
Sigur că profesorii se tot lovesc de ceva, de obicei cei ce termină o facultate și se formează într-o profesie descoperă repede că noțiunile din școală erau depășite. Soluția e ca profesorii depășiți să se adapteze la vremuri să fie înlocuiți de unii mai capabili. Când vine un indian pe YT și explică un concept mai bine ca un profesor perfecționezi profesorul sau angajezi indianul, nu-l interzici.
Unele exerciții din timpul școlii sunt bune chiar dacă nu își găsesc apoi o aplicație practică în viața de zi cu zi, pentru că îți dezvoltă per ansamblu potențialul mental.
Nu învățam comentarii pe de rost. Nici nu mi s-a cerut de către profesori (cu puține excepții), nici nu am fost adeptul tocirii. Dar, în sfârșit.
O parte din ce zici tu e bine: ar trebui programe școlare mai bune, mai coerente, mai înțelepte. Școala a fost sistematic distrusă, poate și cu voie, din dorința de a avea o societate mai ușor de controlat. Dar nu tot ce spui tu e bine.
De exemplu, e necesar să poți crea un eseu de la zero și pe îndelete, asamblând tot ce ai învățat, pentru că în felul ăsta se produce o activare și utilizare armonioasă, echilibrată și holostică a funcțiilor tale cognitive. Pe când ruperea pe bucăți creează diverse dezechilibre de gândire și chiar probleme de natură psihologică. Ăsta e totodată unul din elementele pierdute odată cu revoluția industrială, în care omul, care mai demult construia un produs de la zero și integral, acum e pus să facă 8 ore pe zi doar piulițe de o anumită dimensiune, gen. Economic și tehnologic, e mai eficient. Psihic și spiritual însă e dezumanizant și te transformă într-un fel de robot.
E o idee foarte proastă să încerci să adaptezi omul la niște mașini (la tehnologie). Tehnologia și mașinile sunt cele care ar trebui să se muleze pe nevoile profunde ale omului.
Unele chestii legate de învățare, educație și dezvoltare intelectuală chiar nu le poți modifica (fără să introduci o serie de alte probleme și dezavantaje, și mai mari).