Problema este valabilă la toate categoriile de vârstă. Am trecut mai devreme, de exemplu, pe lângă o bancă cu niște tineri elevi. Vreo 7-8 dacă am numărat bine, toți având trupurile pe bancă și mințile într-o cutiuță dreptunghiulară de 16×8 cm. Mă refer la telefonul mobil. Iar în altă zi am numărat vreo 7 din 10 oameni care mergeau pe stradă și vânau iluzii virtuale în același obsesiv telefon.
Dar ea devine frapantă la copii, care s-ar presupune că sunt interesați de joacă, și ridicolă la adulți. Imaginați-vă niște oameni în toată firea, la 30, 40 și 50 de ani, petrecându-și o oră, o zi, o viață cu ochii în ecranul acestui telefon, o gaură neagră (sau violet, indigo, albastră, verde, roșie) ce pare că a reușit să absoarbă în ea întreaga realitate.
Vorbim de o confuzie între două planuri: real și virtual. În esență, telefonul este un instrument practic. El avea inițial rolul de a permite comunicarea verbală la distanță. Ulterior aceasta s-a diversificat (prin internet, forumuri, rețele sociale, programe de mesagerie), iar celularul1Mai folosește cineva termenul ăsta? În curând și denumirea de „mobil” va deveni arhaică, pentru că deja telefoanele fixe sunt mult mai puține. a devenit un minicalculator de buzunar. Utilitatea a cedat treptat locul distracției. Dar oricât de multe funcții și posibilități ar îngloba, el rămâne proiectantul unei simple copii sau simulări a realității.
Aspiranții la o viață cât mai lungă nu trebuie să spere la descoperirea unor seruri magice sau pastile minune care să le prelungească numărul de ani biologici. Asta ar fi futil în cazul lor. Pentru a trăi mai mult, ar fi suficient să de deconecteze de la tehnologia care i-a acaparat și transformat în zombi, recuperându-și astfel viața pierdută.
Note de subsol:
- 1Mai folosește cineva termenul ăsta? În curând și denumirea de „mobil” va deveni arhaică, pentru că deja telefoanele fixe sunt mult mai puține. ↩︎