Să tot fie vreo câteva ore bune de când am intrat în premieră pe un blog intitulat adropofinspiration. Autoarea, pe care bănuiesc c-o cheamă Ana Silvia pe baza intuiției mele masculine și-a faptului că se semnează cu anasylvi, pare să scrie în principal despre cărți și literatură. Și zic „pare” pentru că încă nu i-am citit decât ultimul articol, intitulat Seara, după ora 9 – Delia Hügel. Din care dați-mi voie să vă citez:
Când vreau să încerc un autor nou din zona mainstream, cea care implică realism contemporan, povești de viață și altele de acest tip, merg, atunci când acest lucru e posibil, pe varianta proză scurtă. Așa îmi fac o idee despre stilul unui autor, fără să fiu nevoită să risc să încep un roman și să îl părăsesc pe parcurs, fără mustrări de conștiință. 😀
Cred că ideea de-a „pune la încercare” autorul pe baza unor povestiri scurte e o soluție excelentă. O altă idee pe tema căreia mă gândesc să scriu cândva un articol în caz că n-am făcut-o deja este să intri într-o librărie și să deschizi undeva la întâmplare cartea care te incită sau te nedumerește, întocmai precum ai tăia setul de cărți la Poker sau la Șeptică, și să citești pagina la care s-a deschis. Chiar dacă asta nu te va edifica cu privire la povestea în sine, s-ar putea să fie mai mult decât suficient pentru a-ți da seama dacă îți place sau nu stilul autorului, dacă cuvintele lui curg pe gustul și înțelesul tău, respectiv dacă rezonați. Situația nu-i cu mult diferită de întâlnirea unei persoane de sex opus. Chiar dacă nu-i cunoști întreaga viață și istorie, o singură întâlnire sau discuție banală îți este de ajuns în general pentru a-ți da seama dacă îți place de persoana aia sau nu, respectiv dacă ai vrea să vă mai întâlniți și să mai povestiți. Și zic că situația-i asemănătoare și pentru că întâlnirea cu o carte minunată este o sui generis poveste de dragoste.
Evident, o bilă albă pentru a doua, Fotbal, care readuce cu mult talent senzația acelor zile terne văzute din perspectiva unei fete ajunse la vârsta când lumea băieților începe să se înscrie pe o altă traiectorie, mai greu accesibilă, dar apariția legendei de la UTA, Flavius Domide creează un moment neașteptat, aproape de un mic miracol cotidian.
Am citat pasajul ăsta pentru că tocmai a început Campionatul Mondial de Fotbal 2026. O sincronicitate frumoasă.
La un moment dat, fetele devin femei, au loc nunți, înmormântări, dar și multe momente de viață care sunt atât de familiare, încât te fac să zâmbești.
Zice autoarea. Eu unul cred că o grămadă de femei rămân copile, deși biologic continuă să crească și să se maturizeze. 🙂 Bine, nu-i ca și cum la bărbați ar fi diferit. Dar fiți atenți aici:
Intrăm apoi în lumea femeii mature, a micilor nimicuri care ne construiesc o atât de mare parte din viață.
Nu știu dacă figura asta de stil prin care se îmbină două idei sau sensuri opuse poartă un nume și nici dacă autoarea a folosit-o în mod conștient și voluntar, dar îmi place cum a ieșit: micile nimicuri ce ne conturează și definesc o atât de mare parte din viață. 🙂
Cu cât mă gândesc mai mult la carte, cu atât o găsesc mai bună. Lectura în sine curge frumos, stilul este cizelat, îngrijit, se vede că e o carte bine șlefuită, nu scrisă pe genunchi, dimpotrivă, bine gândită, mai ales prin această trecere prin vârstele femeii, a eroinei de rând, care nici nu știe că e eroină decât în propria viață, iar de multe ori uită și acest lucru. Fetele, femeile întruchipate în carte sunt bine realizate, ceea ce eu nu pot să spun prea des despre personajele feminine, mai ales cele ilustrate de femei, culmea.
Cred că aici avem o mică imprecizie gramaticală la eroina de rând, care trebuia prefixată de „ale” în loc de „a”, pentru că se acordă cu vârstele (vârste ale eroinei de rând), dar în rest și textul aneisylvi curge frumos, iar stilul ei atractiv denotă un intelect suficient de matur cât să vrei s-o mai vizitezi. Ideea de-a reveni asupra unei cărți, de-a reflecta la ea, de-a urmări să extragi cât mai multe din ceea ce ai citit deja și de a-ți cristaliza înțelesurile găsesc că este în mod particular valoroasă.
Recunosc că am aruncat un ochi și pe paginile blogului, unde la Termeni și condiții am aflat că reproducerea fie și parțială a unor fragmente de text e strict interzisă și se pedepsește conform Codului Penal, așa că mă aștept s-o întâlnesc pe autoare la procesul pe care mi-l va intenta pentru citatele de mai sus, asta fiind și o metodă inedită de a-ți asigura o primă întâlnire cu un blogăr necunoscut. Până atunci, dacă nu sunteți, ca mine, niște dușmani declarați ai beletristicii și lecturii, ci vă place să pătrundeți în mintea și imaginația diverșilor scriitori de pe glob, blogul adropofinspiration, care conform arhivei în august va împlini vârsta de zece anișori, poate fi un loc pe care merită să-l vizitați.
„această trecere prin vârstele femeii a eroinei de rând” – e foarte corect, doar virgula era în plus. Deci, ca să fim înțeleși, trecerea este a eroinei de rând, care parcurge vârstele respective.
În rest, mă bucur sincer că apreciezi ce-ai găsit pe blogul Anei. Sunt doar vag îngrijorată, să zic așa, că, comentând-o tu, o vor „vedea” și marii crocodili ai micii noastre blogosfere (chiar e o figură de stil asta, se numește paradox și nu are cum să n-o știe Ana, care scrie de atîta timp despre cărți), cei care se plictisesc în așa fel încît orice blog nou de care află întîmplător zici că-i o halcă de carne proaspătă căzută supliment în iazul lor. Ei uită mereu că din ei înșiși omenirea încă face pantofi și genți de lux. Dar, la cît de înțeleaptă o știu, va conta prea puțin.
Ce spui are sens, așa că poate ai dreptate. Pe baza virgulei, eu am citit diferit: „această trecere prin vârstele femeii, [respectiv] ale eroinei de rând”. Fără virgulă, nu vârstele sunt ale eroinei, ci trecerea. Dar, oricum, partea asta e irelevantă în ecuația de ansamblu a textului.
Mă bucur și eu că te bucuri sincer. Nu m-aș fi bucurat la fel de tare dacă te-ai fi bucurat nesincer, dar așa… 😀
Legat de paradox, să știi că eu cred că un scriitor bun sau cu experiență ajunge să folosească figuri de stil firesc și spontan, fără să-și propună la modul conștient să facă asta, pentru că scrisul îi devine o a doua natură. Și deci, spunând că nu știu dacă a folosit construcția respectivă în mod voluntar, nu am sugerat deloc o ipostază de ignoranță, ci una de măiestrie. 🙂
Cât despre crocodili… Ei nu trăiesc în mica noastră blogosferă, ci în micul lor cerc strâmt. Și, oricâte tumbe ar face acolo, nu reușesc să fie relevanți decât prin ridicolul pe care-l ilustrează.
Indiscutabil că le folosește spontan, dor nu-și face listă dinainte: voi scrie o poezie cu 5 metafore, 7 epitete și 2 metonimii! Dar nici de „sindromul Creangă” nu e indicat să sufere, adică, vreau să zic, are o minimă cultură generală datorită căreia, deși nu scrie după o schemă, le poate recunoaște la alții.
În primul rând, mulțumesc frumos pentru interes. Nu se întâmplă în fiecare zi să îmi ia cineva un articol la analizat și să ies chiar pe plus (minus o virgulă, acolo 😁).
Apoi, pe blogul meu se găsesc de toate, dar mai ales cărți, poezii, bucățele de artă diversă. E un hobby, pur și simplu, cu impresii de lectură, nu „recenzii”, nu sunt un specialist în literatură, scriu în calitate de cititor de rând. Unde înainte aveam mai multe teme pe care le atingeam, recent am lăsat în lumina reflectorului cărțile, fiindcă nu prea au parte de așa ceva nici pe rețele, nici aiurea, dar nu e exclus să mai scriu despre fotbal sau alte chestiuni. 🙂
Cât despre cele spuse de Issabela, pe care o apreciez în mod deosebit, se știe, oricine e binevenit să citească ce scriu, dar la capitolul „părerologie” trebuie să atingă un anumit standard pentru a iniția măcar un răspuns. Chiar nu am timp pentru contre inutile cu oameni plictisiți.
Bun venit pe „O Poziție”!
Poate că ceea ce tu numești cu modestie impresii de lectură sunt adeseori mai autentice și mai valoroase decât niște cronici scorțoase ale unor „intelectuali” și „oameni de elită” ai culturii, doldora de neologisme și fraze cu care vor să epateze. Textul tău are și o prospețime sau un farmec al lui. Acum, că ți-am citit și poezia cu florile de tei, îmi mențin evaluarea. 😉
Cât despre subiectele pe care le abordezi… nu există direcție greșită. Poți scrie despre multe sau despre unul singur și le poți varia cum dorești. E blogul tău și, după cum spunea cineva, orice ai scrie pe el e calea ta, fiindcă nici nu poate fi altcumva. 🙂
[…] Issabela are dreptate. Acolo e o virgulă în plus. […]
Bine zis, da!