Ați observat cât de des apare azi știința în aceeași frază cu religia și credința? Cele două au ajuns să fie privite uneori aproape ca antagonice, fiind prezentate în opoziție: știință versus religie, cunoaștere versus ignoranță, adevăr versus obscurantism, modernism versus medievalism. Iar astfel de atitudini vedem chiar și în zona comunității științifice. De ce spun „chiar și”? Pentru că nu au nimic științific la bază.
Orice om de știință1Și notați că nu pun expresia între ghilimele, deoarece nu sunt ironic și nu mă refer la așa-ziși oameni de știință, la pseudo-oameni de știință, ci la savanții și cercetătorii veritabili. care afirmă că Dumnezeu nu există ne pune în fața unui enunț care nu are legătură cu știința, ci cu credința. O astfel de afirmație, indiferent cum ar fi ambalată, nu dezvăluie niciodată un adevăr obiectiv și nici nu expune o concluzie științifică, ci exprimă o credință de ordin personal și subiectiv a acelui om de știință.
O afirmație de tipul „Dumnezeu nu există” nu este și nici nu poate fi considerată o afirmație științifică.
În primul rând, știința nu a demonstrat niciodată că Dumnezeu nu există. La fel cum nu a demonstrat, de exemplu, că ceea ce numim conștiință este produsul creierului sau al materiei. Este adevărat, ea nu a demonstrat nici că Dumnezeu există. Dar cei mai mulți savanți și cercetători care invocă astăzi știința în discuții despre Dumnezeu afirmă că aceasta ne-a deschis ochii cu privire la faptul că nu există niciun zeu în cosmos. Iar această pretenție lor, că știința ar fi invalidat existența lui Dumnezeu, este falsă, eronată și neștiințifică. Nu există în toată istoria științei, atât antice cât și moderne, nici măcar un singur studiu, experiment sau demers științific, nici în biologie, nici în chimie, nici în fizică, nici în astronomie și nici în vreo altă ramură a științei care să fi demonstrat practic sau teoretic că Dumnezeu nu există.
În al doilea rând, existența lui Dumnezeu nici măcar nu face obiectul științei, ci al filosofiei. Știința nu se ocupă cu întrebări de ordin metafizic: dacă există sau nu Dumnezeu, care e cauza ultimă a universului, ce este realitatea etc. Știința se ocupă cu întrebări de tipul „cum”: cum se derulează un anumit proces sau fenomen fizic, care sunt tiparele din natură, ce înlănțuiri cauzale există în cadrul universului concret, cum interacționează materia cu energia etc. Dacă am dori să formulăm existența lui Dumnezeu în termenii unei ipoteze științifice, am constata că nu este posibil, din cauză că această ipoteză este nefalsificabilă, iar știința nu poate aborda decât ipoteze infirmabile sau falsificabile.
Așadar, știința nu s-a pronunțat niciodată cu privire la inexistența lui Dumnezeu, nefiind nici măcar capabilă de așa ceva. Singurii care s-au pronunțat pe tema asta sunt oamenii de știință. Iar cei care au făcut-o nu au fost animați de dovezi și concluzii științifice, care nu există, ci de credințe, superstiții și prejudecăți personale – unele atât de puternice, încât i-au făcut complet orbi la ridicolul în care se plasează singuri atunci când confundă aria lor de studiu cu domeniul metafizicii și al religiei. Iată că, oricât de paradoxal pare, este perfect posibil să fii genial în fizică sau biochimie și totuși să nu ai habar de ce înseamnă fizica sau biochimia, confundând-o în mod pueril cu religia și filosofia.
Există, totuși, vreun punct de intersecție între religie și știință? Se vor putea întâlni cele două cândva, în viitor? Personal nu exclud nimic. Einstein, de exemplu, le considera complementare2„Știința fără religie este șchioapă, religia fără știință este oarbă.”. Până atunci, orice afirmație de tipul „Dumnezeu nu există” va continua să fie lipsită de orice temei științific, indiferent că pe autorul ei l-ar chema Dorel sau Stephen Hawking3Care chiar a făcut-o de câteva ori., ea rămânând în ambele cazuri expresia unui act de credință personală. Credință care nu a dispărut de-a lungul secolelor, așa cum și-ar putea închipui unii în mod naiv, ci doar s-a „convertit”. Omul modern este la fel de credincios ca primitivii care scrijeleau desene cu zei pe pereții peșterilor, iar religia lui se numește ateism.
Note de subsol:
- 1Și notați că nu pun expresia între ghilimele, deoarece nu sunt ironic și nu mă refer la așa-ziși oameni de știință, la pseudo-oameni de știință, ci la savanții și cercetătorii veritabili. ↩︎
- 2„Știința fără religie este șchioapă, religia fără știință este oarbă.” ↩︎
- 3Care chiar a făcut-o de câteva ori. ↩︎