Cred că există trei rațiuni de a trăi: să iubești, să urmărești să te autoperfecționezi (sau să atingi un țel sau ideal înalt) și să înveți.
Dezideratul iubirii este de la sine înțeles: dacă nu iubești pe nimeni și nu există nimeni care să te iubească, ce rost mai are verbul „a trăi”? Când iubești, întreaga viață capătă un sens misterios, iar ființa ta este mai mult sau mai puțin îmbătată de fericire. Dintr-o anumită perspectivă, se poate spune că în lipsa iubirii nici măcar nu trăiești cu adevărat, ci fie vegetezi, asemenea unei plante, fie funcționezi, asemenea unui robot. Iubirea este atât de importantă, încât Apostolul Pavel o elogiază în Scrisoarea I către Corinteni iar Iisus Hristos o plasează deasupra tuturor celorlalte directive, porunci sau reguli etice și morale. „Iubește și fă ce vrei”, ne spune Sfântul Augustin. Iar poeții și trubaduri o cântă extaziați sau o deplâng amar în versurile lor. Așadar, nu voi insista asupra iubirii.
A urmări să te autoperfecționezi este cel mai adesea sinonim cu a depune un efort constant și perseverent pentru a te remodela, a te transforma, a deveni cea mai bună versiune a ta însuți. Tot aici putem include eforturile pe care le faci pentru atingerea unui țel sau obiectiv nobil sau măcar benefic și armonios. A face voluntariat în serviciul unei comunități de oameni sau a-ți ajuta vecinul să mute niște mobilă sunt exemple valide în această direcție. La fel cu a-l ajuta pe copilul vecinului să-și facă temele la matematică. A merge 8 ore pe zi la serviciu nu, chiar dacă jobul poate fi solicitant, pentru că el este totodată obligatoriu. În plus, roadele muncii tale nu contribuie la o transformare în bine, ci acoperă necesitățile de bază: hrană, acoperiș, facturi, medicamente etc. În ultimă instanță muncim pentru a trăi și nu invers, așa că e necesar să țintim ceva mai sus decât casă, masă și bunuri materiale.
Totuși, a nu se înțelege că ni se cere să devenim Maica Tereza. Chiar și acțiuni mai simple, dar care au rolul de a ne modela în bine într-o anumită direcție, se încadrează aici. De exemplu, dacă suntem leneși și obișnuim să ne trezim foarte târziu, a ne lua angajamentul (față de noi înșine) ca din acel moment înainte să ne trezim la ora 6 dimineața este un astfel de exercițiu benefic și salutar. Și dacă într-o zi nu facem nimic remarcabil, dar reușim să ne trezim la ora propusă și să ne depășim lenea și inerția, se poate spune că tot n-am trăit degeaba ziua aceea.
În sfârșit, a treia rațiune de a exista o constituie învățarea. Dintr-o anumită perspectivă, viața este o școală care ne dă lecție după lecție și test după test, iar noi suntem niște elevi care o traversăm. Prin urmare, procesul învățării și auto-educării nu ar trebui să se oprească odată cu obținerea diplomei de licență sau a titlului de doctor, ci să continue, la modul ideal, toată viața. Iar când spun a învăța nu mă refer neapărat la a desface țesătura lumii, alături de fizicieni precum Schrodinger sau filosofi precum Kant, ci la a-ți lărgi continuu câmpul cunoașterii. Desigur că există informații care nu merită acumulate la kilogram, cum ar fi ce-a declarat azi cutare politician (declarație pe care mâine o să și-o schimbe sau care peste o săptămână va deveni complet irelevantă), dar nu vreau să fiu aici prea restrictiv. În linii mari, orice informație care te poate face să cunoști și să înțelegi mai multe despre tine și/sau lumea înconjurătoare este bună și dezirabilă. Și chiar dacă nu înveți nimic la modul obiectiv sau exterior, poți învăța multe despre tine însuți, despre felul în care reacționezi în anumite conjuncturi, despre tipul de relații pe care le ai cu alții – prin exerciții de introspecție sau chiar prin ținerea unui jurnal.
Iar aceste trei direcții menționate mai sus (iubirea, auto-perfecționarea sau țintirea unui obiectiv benefic și continua învățare sau educare) e necesar să fie urmărite în mod inteligent și activ, chiar pro-activ, în loc să așteptăm pasivi, ca niște plante sau legume sau larve, ca în viața noastră să apară ființa minunată pe care s-o iubim, profesorul emerit care să ne educe sau cineva care să ne împungă de la spate să ne transformăm. Pentru că nu suntem nici plante, nici legume și nici larve sau viermi, condamnați la pasivitate și re-acțiune, ci oameni. Homo sapiens.
Așadar: cât ați iubit astăzi, ce v-ați depășit astăzi și ce ați învățat nou astăzi?