Viitorul și trecutul sunt a filei două fețe, spunea poetul. În realitate, viitorul și trecutul nu există. Primul există doar ca potențialitate, deoarece încă nu s-a manifestat. Ultimul a existat cândva, pentru o altă lume. Unul va exista, celălalt a existat. Singurul care există pentru noi este prezentul. Iar în acest prezent, viitorul și trecutul nu sunt decât niște simple bule, năluciri, iluzii sau închipuiri pe care le întreținem. În rândurile de mai jos o să vă spun ceva despre trecut.
În psihologie se vorbește de mecanismul proiecției, prin care tindem să lipim pe fruntea celorlalți propriile noastre defecte și calități. În folclor există zicale precum „Hoțul strigă hoții” și „Frumusețea e în ochii privitorului”. Toate acestea atestă un adevăr universal: în general percepem lumea exterioară conform propriilor noastre tipare, filtre și limitări. Acest aspect este cât de poate de firesc dacă avem în vedere că culoarea luminii ce pătrunde într-o încăpere va depinde mai puțin de culoarea razelor de Soare de afară și mai mult de modul în care e colorat geamul. De exemplu, un geam fumuriu va face ca lumina din cameră să aibă o tonalitate cromatică fumurie, chiar dacă afară lumina are o cu totul altă nuanță.
Suntem așadar limitați la a vedea în afara noastră, oriunde ne-am îndrepta privirea, propria noastră umbră. De aici derivă, printre altele, următoarea consecință interesantă: felul în care înțelegem trecutul depinde mai puțin de cum a fost el în realitate atunci, cândva, și mai mult de cum suntem noi în prezent.
Astfel, este perfect posibil și chiar plauzibil ca tot ceea ce știm sau credem că știm despre trecut, tot ceea ce învățăm la școală din istorie și tot ce ne imaginăm în legătură cu Evul Mediu sau cu Antichitatea să nu corespundă câtuși de puțin sau aproape deloc cu adevărul istoric obiectiv al acelor momente, ci să reflecte în primul rând tarele și trăsăturile civilizației noastre contemporane. Situație în care trecutul autentic și real rămâne în mare parte ascuns posibilităților noastre de cunoaștere și acces, în ciuda progresului tehnologic și a instrumentelor avansate de care dispunem, constituind un mister de care nici măcar nu avem habar.
Dar atunci, cum o fi arătat, în realitate, trecutul? Un subiect care rămâne deschis, nu-i așa, pentru niște eventuale articole viitoare…