De-a lungul și de-a latul timpului am presărat diverse note muzicale prin articole, pe care le-am condimentat uneori și cu clipuri interesante, dar de ce n-ar avea aceste delicatese audio-vizuale și o categorie a lor? Intitulată, în lipsă de inspirație, Mediatecă (notă pentru mine: a se găsi un nume mai bun).
Gibran Alcocer – Idea 10:
Știați că Mozart are o piesă al cărei titlu s-ar putea traduce prin Linge-mă-n fund? Sau, într-o variantă mai edulcoartă, „Pupă-mă în fund”. Și care sună bine și sub aspect muzical, gâdilând simultan anusul și timpanul:
Erik Satie – Gnossienne nr. 1:
Și un motiv muzical din „The Godfather”, pe care nu l-am văzut:
E interesantă găselnița cu pianul în flăcări. Dar muzica este aceeași și cu și fără efecte vizuale.
Eu unul am fost foarte influențat de modul cum am crescut, se pare. Am ascultat povești de pe casete audio, am ascultat muzică la radio, și mai apoi am avut muzică pe calculator. Cumva am eludat complet perioada MTV/Atomic, și deci mă lasă absolut rece reprezentarea vizuală care acompaniază muzica.
But then again, vorba englejilor, asta-i doar problema mea.
Cît despre mediatecă, este un cuvînt foarte bun, cu respirație franceză, chiar dacă suficul -tecă nu prea mai are trecere. Lasă pe alții să boteze tot ce prind, și-apoi să redescopere cu uimire că de fapt obiectul care li se părea nou este de fapt prășit pe lume dinainte ca ei să existe.
Limba poate să poarte cu sine învățături, dacă îi permitem. Zicem „mediatecă”, ne gîndim la biblio-tecă, disco-tecă (despre care am aflat AZI că însemna și colecție de discuri inițial) … mai merge gîndul la apo-tecă/farmacie … și uite cum, dintr-una în alta, am făcut un periplu plăcut și instructiv prin instrumentele limbii.
Mă rog, e valabil pentru cine are urechi de auzit și-aude cu ele. Și are ochi de văzut.
Bineînțeles că flăcările sunt doar un artificiu grafic al autorului. De care mă folosesc și eu pentru a promova o muzică care să nu fie manele. Adică, să fie ceva care să arate interesant și să deschidă curiozitatea cititorului aterizat din Google către muzica clasică, care de fapt e substratul articolului de față.
Nici eu nu am folosit niciodată „vizualizări” la playerele audio. Știu că Winamp avea o grămadă de chestii luminoase și puteai instala mult mai multe. Nu m-au încălzit cu nimic, că muzica intră prin urechi, nu prin ochi.
La Mediatecă o să mă gândesc.
PS: Oare persoana din clipuri e bărbat sau femeie? Abia acum mi-am dat seama că nu știu.
@ Aldus
Cred că mâinile ce cântă la pian sunt ale unui bărbat efeminat… 😉
După părerea mea sunt mâini de femeie. Se observă manichiura.
Nu știu ce fel de genuri muzicale vrei să introduci la ‘Mediatecă’. Numele inspirat ar putea ține cont și de acest aspect…
Nu doar genuri muzicale.
Seamănă cu un anume tip de jocuri video!
Grafica? Da, îmi aduc vag aminte. Ceva cu Zuma parcă.
Mai curând Chiken Invaders, F22 Raptor sau ceva asemănător!
De Chiken Invaders știu 🙂 , de celelalte nu.