O Poziție

Osho despre centrare, maturitate și responsabilitate

Posted on by Aldus

Redau mai jos un material de Osho despre maturitate, responsabilitate, asumare și centrare, pescuit de pe blogul viatalamicroscop.com, între timp stins…

Când spun maturitate, mă refer la o anumită integritate interioară. Viața apare odată cu nașterea, dar înțelepciunea, experiența, extazul – acestea trebuie să fie învățate. De aceea insist eu atât de mult pe meditație. Savoarea vieții trebuie învățată, trebuie să creșteți, să vă maturizați pentru a o putea trăi.

Viața nu poate fi cunoscută decât la maturitate. Dar voi trăiți și muriți ca niște copii. Nu creșteți niciodată. Nu ajungeți la maturitate.

Ce este maturitatea? A fi copt din punct de vedere sexual nu înseamnă a fi matur. Întrebați-i pe psihologi: aceștia afirmă că vârsta mentală medie a adultului rămâne pe la 13-14 ani. Corpul fizic crește, dar mintea își oprește creșterea pe la vârsta de 13-14 ani. Nu-i de mirare ca vă comportați atât de prostește, că viața voastră este doar un lung șir de năzbâtii! O minte care nu a crescut nu poate face decât prostii.

O minte imatură va arunca întotdeauna responsabilitatea pe ceilalți.

Vă simțiți nefericiți și sunteți convinși că sunteți așa din cauză că cei alături de care trăiți vă fac viața un iad. „Celălalt este iadul”. După părerea mea, această afirmație a lui Sartre este foarte imatură. Pentru un om matur celălalt poate deveni la fel de bine și Raiul. De fapt, el este ceea ce sunteți deja voi, căci el nu este decât oglinda în care vă priviți.

Când spun maturitate, mă refer la o anumită integritate interioară. Aceasta nu va apărea decât atunci când veți înceta să-i mai faceți pe alții responsabili pentru suferințele voastre, când veți începe să înțelegeți că voi sunteți singurii responsabili pentru ele. Acesta este primul pas către maturitate: eu sunt responsabil. Orice s-ar întâmpla, eu sunt vinovat.

Dacă vă simțiți trist, puneți-vă întrebarea: „A cui este vina?”. Dacă acceptați că este vina voastră, mai devreme sau mai târziu veți înceta să faceți foarte multe lucruri pe care le faceți la ora actuală. În fond, aceasta este esența străvechii teorii a karmei.

Voi sunteți singurii responsabili. Încetați să mai spuneți că societatea este responsabilă, că părinții voștri sunt de vină, că situația economică v-a adus în această stare; nu mai aruncați responsabilitatea asupra altora. Voi sunteți singurii responsabili.

La început, vi se va părea o povară, căci acum nu veți mai putea arunca vina pe altcineva. Dar trebuie să v-o asumați…

Cineva l-a întrebat pe Mulla Nasroddin: „De ce ești atât de trist?”

Mulla a răspuns: „Soția mea a insistat să nu mai joc cărți și alte jocuri de noroc, să nu mai fumez și să nu mai beau. Am renunțat la toate aceste lucruri.”

Omul a spus: „Soția ta trebuie să fie foarte fericită acum”.

Nasruddin: „Tocmai asta e problema. Acum nu mai are de ce să se plângă așa că este foarte nefericită. Începe să vorbească, dar nu are de ce să se plângă. Acum nu mă mai poate face responsabil pe mine pentru nefericirea ei. Credeam că dacă o să renunț la toate aceste lucruri o voi vedea mai fericită, dar a devenit mai nefericită ca oricând.”

Dacă ați continua să aruncați responsabilitatea asupra altora și toți ar face ceea ce le spuneți să facă, mai devreme sau mai târziu v-ați sinucide. În cele din urmă, nu ați mai avea asupra cui să aruncați vina.

De aceea, este bine să vă păstrați câteva greșeli; asta îi ajută pe ceilalți să fie fericiți. Dacă ar exista un soț perfect pe lume, soția lui l-ar părăsi. Cum poți domina un soț perfect? De aceea, chiar dacă nu doriți acest lucru, faceți câteva greșeli pentru ca soția dumneavoastră să vă poată domina și astfel să fie fericită!

Dacă există undeva un soț perfect, sigura soluție este divorțul. Găsiți un bărbat perfect și veți fi automat împotriva lui, căci nu-l mai puteți condamna, nu-i mai puteți atribui nicio greșeală. Mințile noastre adoră să arunce responsabilitatea asupra celorlalți, să se plângă, căci în acest fel se simt bine, întrucât nu se mai simt responsabile. Această eliberare este însă foarte costisitoare. Ea nu este reală, dimpotrivă, povara devine din ce în ce mai mare, dar voi nu va dați seama.

Oamenii trăiesc câte 70 de ani, vieți la rând, fără să știe ce este viața. Ei nu ajung la maturitate, nu se integrează, nu sunt centrați. Ei nu trăiesc decât la periferie.

Dacă periferia voastră se întâlnește cu periferia altora, ciocnirile sunt inevitabile. Pe de altă parte, dacă sunteți tot timpul preocupați de greșelile altora, nu puteți trăi decât la periferie. Dacă veți realiza că „Eu sunt singurul responsabil pentru existența mea. Orice s-ar întâmpla, eu sunt cauza care a generat acest lucru.”, atunci conștiința voastră trece brusc de la periferie în centru. Abia acum începeți să deveniți centrul existenței voastre.

De acum înainte veți putea face foarte multe lucruri. Dacă nu vă place ceva, puteți renunța la el; dacă va place altceva, îl puteți adopta. Dacă vi se pare ceva adevărat, îl puteți urma; dacă simțiți că nu este adevărat, puteți să-l evitați, căci acum sunteți centrat și înrădăcinat în Sine.

În textul de mai sus Osho vorbește despre o abilitate extraordinară a omului modern1În ce măsură mecanismele descrise aici se aplică și la, de pildă, oamenii din antichitate, rămâne o întrebare pentru un eventual articol de viitor., pe care noi îl credem sedentar, dar care în realitate este campion la fugă: fuga de răspundere. Partea cea mai tristă este că această fugă de răspundere (sau, mai bine zis, neasumare a responsabilității) se face cel mai adesea într-un mod inconștient, pe fondul unei imaturități intelectuale.

În general oamenii preferă să aibă o impresie bună despre ei înșiși, care le asigură un anumit confort psihologic. Egoul ne face să ne credem minunați, iar dacă cineva ne pune în fața unei oglinzi, tulburându-ne fengșuiul, avem tendința să îl respingem energic, prin diferite mecanisme psihologice de „protecție”: raționalizarea propriilor alegeri greșite (cărora le găsim diverse justificări), negarea evidenței (prin simpla excludere a ei din câmpul conștiinței) sau proiecția propriilor defecte asupra altora. Un exemplu de negare mi-a fost oferit mai demult de Cudi, care a zis că nu mai reține detaliile avortului făcut, care o traumatizase; în acest caz, creierul ei a preferat să uite respectivul eveniment dureros. Desigur însă că această ștergere nu poate fi realizată în totalitate, iar undeva în străfundurile conștiinței va persista memoria acelor aspecte chinuitoare pe care am ales să le negăm sau reprimăm.

Aceste mecanisme sunt aproape universale, afectându-i chiar și pe cei care se cred (și sunt, conform standardelor actuale) foarte inteligenți. Iată un exemplu pe care l-am mai dat în trecut: dacă doi laureați ai premiului Nobel, unul credincios și celălalt ateu, care cred că-și pot susține și demonstra cu argumente teza lor privitoare la (i)nexistența lui Dumnezeu, ar purta o discuție polemică pe acest subiect, dezbaterea lor nu i-ar clinti pe niciunul câtuși de puțin. Iar dacă unul dintre ei i-ar demonta în întregime argumentele celuilalt, acesta din urmă nu și-ar modifica opinia sau credința, ci ar cere timp pentru a găsi noi argumente în favoarea ei. Semn că în realitate nu ne lăsăm guvernați de rațiune, ci folosim rațiunea pentru a ne justifica propriile convingeri, emoții, atașamente, afinități și impresii despre noi înșine. Atunci când există un conflict între fapte și emoții, de regulă câștigă emoțiile. Atunci când există un conflict între voință și plăcere, de regulă câștigă plăcerea. Atunci când există un conflict între credință și rațiune, întotdeauna câștigă credința, căreia rațiunea i se subscrie tacit.

Bineînțeles că toate aceste tertipuri ale egoului sunt, dincolo de aparențe, semnul unei imaturități intelectuale. Ceea ce-i dă dreptate lui Andrei Vieru când spune: „După părerea mea, să fii interesat de propriul IQ e un semn de prostie, orice punctaj ai obține”. Și poate că cea mai evidentă și puternică manifestare a acestei prostii este să-i consideri pe alții responsabili pentru propria ta nefericire și neîmplinire, printr-un fenomen de proiecție. Pe vecini, pe primar, pe societatea românească (dacă ești român), pe liderii politici și, cel mai la îndemână, pe partener:


Despre mecanismul psihologic al proiecției am scris pe larg în 2019 și vă invit să citiți articolul respectiv; dar aici este vorba nu de o proiecție a unor defecte, ci de o proiecție a cauzelor și responsabilității. Care întotdeauna și fără excepție se află în noi, dar pe care le proiectăm asupra altora, învinuindu-i de propriile noastre eșecuri sau de starea mizerabilă în care ne aflăm. Pentru că, nu-i așa, e mai comod și confortabil pentru ego să considere că alții sunt de vină.

Personal sunt chiar uluit de amploarea acestui fenomen, pe care-l observăm la tot pasul. Sau îl putem observa, dacă suntem atenți; ca să nu proiectez spiritul meu de observație asupra voastră. 🙂 De exemplu, uitați-vă la câtă ură există la adresa lui Liviu Dragnea și a PSD-ului. De ce? Pentru că cei care sunt proști sau imaturi au impresia că Dragnea și PSD sunt responsabili pentru condiția lor mizerabilă. Ura lor e atât de adâncă, încât atunci când Dragnea, exclus total din politică și ieșit din închisoare, și-a deschis un canal YouTube cu rețete de bucătărie, Cetin a scris niște rânduri veninoase la adresa lui, că uite-l cum transmite și din postura de vlogăr culinar tot felul de idei subversive, despre cum UE ne bagă ingrediente nesănătoase în supermarket, idei cu care spală pe creier votanții români.

Sau cazul Ion Iliescu. Probabil știți că e internat la spital din 9 iunie, cu cancer la plămâni și comorbidități. Iar unii români îi doresc moartea. Dacă intrați pe saitul web amuritiliescu.lol, veți fi întâmpinați de următorul mesaj: „A murit iliescu? nu :-(((”. În timpul ăsta, pe Reddit România găsim comentarii ca „Nu mai crapa jegul asta? Poate isi ia cu el si fsn-ul” sau „Sa o mai tina tot asa ca pana la urma il sufoca cineva cu o perna…”. Au trecut zeci de ani de la mineriadă și guvernarea iliesciană, dar trebuie să găsim un țap ispășitor pentru lipsa de coerență și nefericirea din viața noastră. Pe Dragnea, pe Băsescu și pe Iliescu.

Doar că această lipsă de coerență nu-și are semințele în afară noastră, ci chiar în solul propriei conștiințe. Iar faptul că dăm vina pe alții nu ne rezolvă problema, ci-i eludează cauzele, perpetuând și cronicizând starea de suferință și neîmplinire, într-un cerc vicios. Soluția corectă, oricât de dureroasă ar părea la prima vedere, este capacitatea de a ne privi în oglindă și de ne obiectiva, luându-ne exact așa cum suntem, ca prim pas a ceea ce Osho numește centrarea în Sine2Sine pe care eu l-am scris cu majusculă, pentru că, spre deosebire de ego, Sinele este un centru real, autentic..

Iar un exercițiu foarte simplu în această direcție este să încetăm să mai dăm vina pe alții și să plecăm de la premisa că noi suntem de vină pentru tot ce se petrece în viața noastră. Chiar și atunci când în aparență suntem victima unor conjuncturi exterioare nefaste asupra cărora nu avem niciun control. Asta va vindeca, printre altele, rănile profunde cauzate de ruptura dintre noi și lume. Ceilalți, din iadul cu care-i echivala Sartre, vor deveni un paradis al aproapelui biblic. Iar atunci când trăim în paradis, întreaga noastră existență se modifică radical în bine.

Note de subsol:

  • 1
    În ce măsură mecanismele descrise aici se aplică și la, de pildă, oamenii din antichitate, rămâne o întrebare pentru un eventual articol de viitor.
  • 2
    Sine pe care eu l-am scris cu majusculă, pentru că, spre deosebire de ego, Sinele este un centru real, autentic.

26 Replies to “Osho despre centrare, maturitate și responsabilitate”

  1. Da’ chiar asa, ce mare scofala e si cu iliescu daca a omorat si el, acolo, cateva mii de oameni la Revolutie si la Mineriada si dragnea a devalizat tara cu gasca lui de tovarasi numa’ unu’ si unu’, adica hoti de hoti, mama lor la toti!
    Bine zice indianu’ ala hippie cu 90 de Rolls Royce-uri in grajduri ce pipaia pofticios ciacrele muierilor altora, ca trebuie sa ne luam seama, noi, astialaltii, iresponsabilii, adica sa ne luam singuri de guler nu sa-i obligam pe factorii de decizie sa o faca si pe urma sa dam vina tot pe ei ca nu suntem noi centrati si ca Sinele ne umbla creanga si brambura in cautare de painea si dreptatea confiscata de iliesti si de alti esti si fosti!

  2. Dragnea a devalizat țara? Unii sunteți aerieni.

    Ce importanță are, pentru tine, mineriada? Și, mai ales, de ce l-ai urî pe Iliescu? Ai o viață care ți s-a dat s-o trăiești și, în schimb, tu trăiești o viață închinată lui Iliescu, Dragnea și altora. Oameni care nu mai sunt demult factori de decizie, dar de care îți agăți în continuare viața. Îți ratezi propria viață fiind preocupat de X și de Y. Și urându-i. Are dreptate Osho că trăiești la periferie. Ai uitat îndemnul biblic de a-ți iubi aproapele?

    Nici măcar guvernanții actuali, care decid în prezent, nu sunt responsabili pentru viața ta. Pe care ți-o faci cum vrei, dacă vrei, că-i viața ta, nu a lor, și depinde 99% de tine, dacă nu cumva 100%. Sau alegi să te lamentezi și să-i consideri pe alții vinovați pentru ce nu-ți merge ție bine.

    Fii mai matur, că dai dovadă de prostie și infantilism.

  5. Curat defecțiune.

    De ce ți-ai închis comentariile? Am vrut să te întreb asta la articolul în care ai scris că ți-ai închis comentariile, dar n-am putut, din cauză că ți-ai închis comentariile.

    Deci, să înțeleg că nu vrei comentarii la articolul pe care mi-l arăți acum? Sau vrei, dar nu pe blogul tău? Că pot comenta și aici, sau pe noul meu jurnal.

    Până atunci, îți las ceva frumos. Firește, cu deosebită con-siderație. 🙂

  6. “Deci, să înțeleg că nu vrei comentarii la articolul pe care mi-l arăți acum? Sau vrei, dar nu pe blogul tău? Că pot comenta și aici, sau pe noul meu jurnal.”

    Dom’le Aldus, faceți dumneavoastră cum vreți voi ! (da nu pe blogul meu) 😉

    Stiu că în spațiul tău amenajat transpiri mai intens. Plus, dacă nu îți mai lansează nimeni nici o provocare, intri în sevraj și începi să rozi placajele.
    Așa că, vorba nașului mare către ceteraș:
    – Afum-o Ghiuț ! 😉

    PS. Da. simpatic videoul cu Iliescu.

  7. Te las în pace (de data asta), că și așa ești destul de criticat. Uite, Goe ți-a dedicat într-o pagină de pe barcă ditamai comentariul, pe care l-a și inserat apoi în finalul articolului, astfel că totalizezi pe acea pagină (dacă dai o căutare în browser după numele tău) 8 mențiuni. Bine, e drept că asta-i puțin față de cele 29 de apariții ale numelui „aldus”, dar e un început. Sau uite ce frumos te ia în colimator Renata, tot la Goe pe barcă. Așa că nu-ți mai fac și eu viața amară. Dar sunt curios dacă Goe are dreptate și modul în care-ți administrezi secțiunea de comentarii depinde de altcineva, și anume de el. 🙂

  8. Aldus hai, nu fi invidios pe mine fiindcă, spre deosebire de tine, mie mi-a luat atât de puțin timp ca să îmi asigur un loc de onoare în ‘The AssHole of Fame’, ai celor ‘The Most Wanted 13 of All Time’ ! [chiar deasupra la ‘ditamai comentariul’, cum te-ai formulat tu] … 😉

    //…zgomote și poluare precum „aldus”, „iosif”, „radu-humor”, „axel”, „damblarin”, „nostrastella”, „vero”, „cmm”, „iepurele de martie”… ca să nu mai vorbesc și de alții precum „papagigliu”, „sticri”, „sperling” sau „poteci de dor(m)”…//

    Renata este pisica lui de pază și protecție, rasa birtmaneză, alb-interpol (frază preluată dintr-un pamflet încă nepublicat – urmează).

    Renatei nu i-am adresat măcar o ‘vocală’ de pamflet. În schimb, ea semnează rețete fără acoperire, că doar e farmacistă (expertă în farmece)…

    Poate că ăsta e trocul dintre ei: ea îi dă viagra la negru, iar negru stropește baia în calciu, dedicându-i ode chiar și la emoticoane.

    Aldus, viața mea a început să nu mai fie amară din momentul în care am părăsit România. Nu ai cum să mi-o amărăști tu acum !

    Vizavi de unele pamuri pe care o să ți le mai semnalez, din când în când, vreau să știi că vor fi atent selectate. Îți voi recomanda doar pe acelea care simt că îți vor dilata pupila, îți vor ridica tensiunea și îți vor mări pulsul la pipotă… 😉

    // Dar sunt curios dacă Goe are dreptate și modul în care-ți administrezi secțiunea de comentarii depinde de altcineva, și anume de el. //

    Blogul lui Damblarin a pornit din start pe formula ‘No comments, just sugar !’ Doar că nu debifasem opțiunea.

    Apoi a apărut ‘Stil unic’. Toată o frământătură și explozie de entuziasm verbal. M-am lăsat atras în conversații, ca Moș Crăciun când ajunge la orfelinat.

    A fost pusă pe cuplat bloggerii încă de la început. Nu a uitat să îmi menționeze că ‘pluta lui Goe’ e mai pe stilul ei, decât pistilul meu.

    Am intrat de curiozitate. M-am pierdut și m-am panicat la priveliște. Atmosferă de strigoi cu pânză de păianjen pe pupilă. Te năpădea doar albul, negrul și cel mult griul (strigoii sunt fotosensibili). ‘Mecanismul’ platformei este vechi și neprietenos cu noii intrați. Nu am înțeles unde, încotro și mai ales de ce ? Poate și datorită faptului că textul are caracterele atât de mici (conform caracterului posesorului) ?

    Subiectele propuse trădau reflexele unui fost cadru didactic, căruia îi lipsea plesnitul la palmă cu liniarul, urecheatul pe stomacul gol și ‘castanele’ în creștet, date cu ghiulul țigănesc (de cupru).

    Comentacii ? Zombi care cerșeau transfuzii de la oricine era dispus să le dea…

    Dintr-o dată Bum ! Fără nici o explicație, ‘Stilul unic’ s-a denonat și și-a văzut de viața ei. A fost pentru prima dată când eu am citit pe un ecran mesajul ‘cont șters de utilizator’. Prima reacție a fost să mă culpabilizez, întrebându-mă dacă am zis ceva ce a ofensat-o (știindu-mă mai neortodox în formulări). Dar, ‘life’ a continuat să ‘găoz on’, cu sau fără ‘stil’ (e plină lumea de ciudați)…

    Apoi reapare cu exclamația : ‘Mama mia ! Te-am găsit !…(corect ar fi fost să scrie ‘te-am regăsit’, că mă pierduse ea singură). ‘Eu sunt fosta ‘Stil unic’, retrogradată mai la țară, Câmpeanca, dar am revenit și scriu !…

    Am zis, Ok, unde merge suta, meargă și mia…Ca să constat că ea e la fel de încremenită în … ‘whatever this is’. Totul explicat cu aplomb în ultimul ei comentariu la mine pe blog. Ca să constat de asemenea că după ce Domnul Stely (care se îmbracă ca Doamna Goe) a crescut-o cu o țâță, e dependentă de laptele degresat și nimeni și nimic nu o mai poate convinge că morții nu ar trebui să mai scrie. Deși am bănuiala că Domnul Goe a inoportunat-o cumva prea brusc (înainte de preludiu) și a determinat-o să-și șteargă contul, ca să-i piardă el urma…

    Eu am dat-o de gol, fără să vreau și fără să fiu conștient de telenovela care zăcea în secret, pe hidrobicicleta lui Goe. Ăsta a tresărit ca ars când a înțeles că actuala Câmpeanca este fosta ‘Stil unic’ (de unde și bănuiala mea exprimată mai sus).

    Luându-mă după gura ei am zis că, hai să mă extind în blogosferă cu interacțiuni și alea, alea…Am încercat o chestie care se voia funny, pe Aloe (a lui Goe). Dar a trebuit să le explic de prea multe ori la cei doi docți (Goe și Renata), că nu e vorba de critică, ci de un ‘Roast Show’, de regulă, cu mare priză la public. Se pare că nu și la ‘Addams Family’. Dar, după ce m-am băgat în tărâțe, au început să mă mănânce orcii. Sau, era parcă porcii ?

    Deci, am închis ‘linia fierbinte’ la care se cerea lacrimogen o implicare tot mai sporită din partea mea (de către Câmpeanca). Am revenit la stricta ofertă de materiale proprii, fără huța – huța.

    Goe se bagă în seamă singur, ca musca în curul calului și apoi iese năclăit de balegă strigând din toți bojocii: ‘Eu am fost, eu am fost !’

    Like-urile și numărul de vizualizări îmi comunică dacă mai este cerere sau ar trebui să mă opresc. Nu am nevoie de comentariile altora ca să îmi justific existența (I never did !). Spre deosebire de alți bloggeri… 😉

    În rest, îmi plac glumele mele, versurile mele și muzica pe care o selectez. Sunt și producător de conținut și consumator la prima mână.

    Mister Aldus simte-te liber să mă citezi, sau să mă comentezi (când consideri), la tine în spațiul amenajat !

    PS. Am scris adaptat lungimii textelor tale 😉

  9. Încă nu ți-am citit ultimele interacțiuni cu Câmpeanca (am văzut ceva comentarii în care o rugai să-ți trimită în privat ce nu vrea să spună public), dar cred că-i pui prea multe în cârcă: și tot felul de subtilități subversive (sau de altă natură), și aluzii profunde, și loialitate, și trădări. Câmpeanca e o fată creativă și dezinvoltă, care în spatele aparenței este exact așa cum se vede și care se află trup și suflet în barca lui Goe încă de pe când am descoperit-o eu, sub numele de Stil Unic. Ideea că și-ar fi schimbat numele din cauza lui Goe este, cel mai probabil, o deducție hazardată și fantezistă. De altfel, ea a trecut prin mai multe faze în care a renunțat la vechiul nume și și-a șters vechiul blog pentru a reveni sub o identitate nouă, Goe arătându-se mirat de toanele ei. Ultima dată înainte de Câmpeanca a fost Popeye Marinelu, după cum avea să admită singură pe blog la mine, identitate la care iarăși a renunțat. Încă îi sunt dator cu articolul comandat în acel comentariu.

    Deci, aș zice că-i o furtună într-un pahar de sifon. În locul tău, aș fi lăsat comentariile libere, urmând ca pe viitor să răspund doar la cele care-mi suscită interesul. Faptul că vii aici să comentezi la mine arată că nu ești anti-social. 🙂 Dar, în același timp, ai acel fix cu blogul tău puritanist, care să nu fie poluat de impresii auriste sau conservatoare, așa că mai degrabă ți-aș înțelege decizia din perspectiva asta.

    Puțin contează. Poți comenta liniștit pe blogurile mele ori de câte ori ai chef sau dorești să spui ceva. După cum poți să-mi recomanzi ce articole vrei. Dar nu sunt sigur dacă ai nimerit-o cu anatomia. Pipota este organul ăla care, atunci când citesc ceva ce vine în contradicție flagrantă cu opiniile mele, mă face să zâmbesc? 🙂

  12. O să le citesc. Dar nu știu ce tot ai cu pipota. Sau întinerește când zâmbești? 🙂

  13. Sunt convins că întinerește. Iar tu ai nevoie de așa ceva. Fiindcă te văd cu fața lungă de ceva timp… 😉

  14. Pe de altă parte, s-ar putea ca problema să fie la ochii tăi. Te-ai gândit la niște picături de vedere mai clară? 🙂

  15. Aldus, eu te știu om serios. Uneori prea serios. Păi cum să-mi pun eu picături pe creier ? Fiindcă eu te văd telepatic, cu ochii minți…’Știi cum zic ? ‘ 😉

    Lasă Aldus, să se bucure și gura lu’ ‘Păpușile Muppets’…Nu ai văzut cum își scapă înghețata amândoi, de câte ori mișcă pluta la cărășelul Aldus ? Trecuseră pe perfuzii, din lipsa de material existențial: bârfe.

    Acum au început să hiperventileze din branhii de emoție…Îmi sunt și dragi așa, ca doi mormoloci ce plutesc pe ‘mătasea broaștei’ în largul mării. Complimentandu-se reciproc când nu le trece altceva prin gland…E și ei niște chestii prin blogosferă…El adult(er) iar ea uteră… 😉

  16. Aldus, eu te știu om serios. Uneori prea serios. Păi cum să-mi pun eu picături pe creier ? Fiindcă eu te văd telepatic, cu ochii minți…’Știi cum zic ? ‘ 😉

    Aoleo! Terapie, atunci? 😆 Parcă mai bine ieșeai cu defect la ochi decât la creier. Doar zic. 🙂

    Cei doi sunt un studiu de caz. Unul contabil, cealaltă incapabilă de orice obiectivitate. Ce-i unește, atunci? Faptul că nu înțeleg niciunul nimic despre lumea în care trăiesc. Totuși, aș zice că dânsul, în pofida vicleniei și a impresiei de mare gânditor pe care o proiectează la suprafață, este mai gol pe dinăuntru decât dânsa.

  17. Aldus, ai auzit de ‘Butterfly effect’ ? Ăla în care scri un text pe un blog și se sărează automat ficații pe altele ? Ăsta e ‘Butterfly effect’ pe blogosferă ! 😉

    M-am mai gândit la propunerea ta (de pe blogul meu), de a eticheta pamfletele țintite pe blogosferă. Până la urmă nu e o idee rea !

    Vreau să fac două precizări înainte:1) Nu am inițiat nici un ‘atac la persoană’ (cu excepția ‘Roast Show-ului convenit pe topicul Aloe, de pe (b)Arca lui gOE’. Pamfletele cu dedicație (fără nume, ci doar cu elemente de identificare) sunt REPLICI. Ca răspuns la reacții adverse-diverse, la adresa lui ‘moa’. Reține asta ! (pentru tine) 😉
    Dar te avertizez că vânătoarea în care vrei să te implici nu va fi una ușoară. Pentru că identificarea ‘textelor sursă’, care au generat pamfletele cu dedicație, se află disipate în multiple direcții și momente diferite în timp. Succes, anyway !

    2) Am să îți prezint aici linkurile acelor pamflete, în ordine cronologică. Pe Video Radio Damblarin comunic preponderent prin intermediul titlurilor pieselor (când nu este text)
    Dar, de azi înainte nu vei găsi decât eticheta ‘BLOGOSFERA’ (când va fi cazul) fără explicații suplimentare. Nu ai decât să te abonezi și să fi consecvent cu lectura 😉

    https://damblarin.blog/2025/07/11/ygura-cakuru/
    https://damblarin.blog/2025/07/12/bufet-suedez/
    https://damblarin.blog/2025/07/14/tornada-de-gradul-5/
    https://damblarin.blog/2025/07/16/cauzalitate/
    https://damblarin.blog/2025/07/18/white-pussycat/
    https://damblarin.blog/2025/07/22/no-limit/
    https://damblarin.blog/2025/07/27/roata-tiganeasca-a-blogosferei/
    https://damblarin.blog/2025/07/29/salut-de-bucuresti/
    https://damblarin.blog/2025/07/30/youre-history/
    https://damblarin.blog/2025/07/31/unii-ard-uleiul/
    https://damblarin.blog/2025/08/02/emisiune-ciudata-la-radio/
    https://damblarin.blog/2025/08/02/el-fictivo-sf-balcanic/
    https://damblarin.blog/2025/08/03/mergi-mai-departe/
    https://damblarin.blog/2025/08/04/postmodernismul/
    https://damblarin.blog/2025/08/06/infirmiera/
    https://damblarin.blog/2025/08/07/today-is-hooligans-holiday/
    https://damblarin.blog/2025/08/09/farmacista/

  18. Nu știu dacă moderezi comentariile sau nu, dar am postat un mesaj și a dispărut…Anunță-mă tu dacă e cazul să îl postez din nou…

  19. Nu moderez, dar blogul bagă automat în moderare comentariile cu multe linkuri, care de regulă sunt lăsate de roboți de spam. Pragul implicit (care probabil este și la tine pe blog) este de două linkuri: dacă scrii un comentariu cu două sau mai multe linkuri, el intră automat în moderare. Aici la mine pragul este de 10, că-l urcasem mai demult, dar mesajul tău conține 17 linkuri, așa că mnoa.

    Nu-i problemă, îți zic doar cum funcționează WordPress-ul.

  20. Aldus, dar ce ne facem când eticheta ‘BLOGOSFERA’ te vizează pe tine ? Am un material scris de ceva vreme… Ești curios ? Te încumeți ?

  21. N-am avut încă timp să-ți citesc articolele spre care mi-ai pus link, dar bagă-l și pe ăsta și o să le parcurg pe toate.

  22. Ai citit grăbit ! Nu este încă publicat. Și dacă îl voi publica, va fi când nu te aștepți. Cu eticheta ‘BLOGOSFERA’. Atât !
    Întrebarea mea era dacă tu ești curios sau nu ? 😉

  23. Păi tu scrii în funcție de cât de curios sunt eu? 😀

  24. Nu ocoli întrebarea. Materialul este scris de peste o lună. Dar nu l-am publicat încă. Ai sau nu ai vâna necesară să spui “Da! Publică-l !”… ? 😉

  25. Păi, publică-l, dar posibil să mai aștepți până când îl voi citi, că le iau în ordine.

  26. Felicitări pentru atitudine ! Care demonstrează dușmanilor (Fefeleaga și Bator sunt primii incluși), că Aldus are simțul umorului ! 😉👍
    Respecte ! 🫡

Leave a Reply