Am scris deja în articolul precedent de ce, din perspectiva mea de simplu blogăr și cetățean care nu are legătură directă cu școala și o privește de pe margine, sistemul educațional românesc este o varză și merge din rău în mai rău. Dar poate că nu totul este atât de sumbru cum pare la prima vedere.
Scriam în textul articolului respectiv că profesorii au primit o mai mare libertate în a decide numărul și tipul evaluărilor pe care le consideră necesare, ceea ce în teorie ar putea suna bine, dar nu am detaliat această libertate. Mai jos, în secțiunea de comentarii, Câmpeanca și-a început un mesaj în felul următor:
Un punct de nemulțumire frecvent întâlnit în rândul profesorilor este faptul că, odată cu implementarea învățământului pe module, responsabilitatea elaborării materialelor pentru planificarea și proiectarea lecțiilor, dar și pentru evaluări, a căzut în totalitate asupra lor. Ei trebuie să muncească suplimentar pentru a crea conținut adaptat fiecărui modul în parte, ceea ce implică un efort considerabil și un consum de timp mare.
Să analizăm puțin gradul mărit de autonomie a profesorilor în noul sistem structurat pe 5 module anuale. Repet, ca disclaimer, că analiza mea este subiectivă și că nu cunosc sistem din interior. Luați cu doza necesară de sare.
Din câte înțeleg, profesorii au acum, odată cu trecerea de la semestre la module, sarcina și libertatea de a-și structura materia după bunul plac, alegând ritmul, modul și instrumentele de predare pentru propriile ore. În plus, pot aloca până la 25% din ore pentru activități adaptate clasei. Totodată, au libertatea să adapteze predarea la fiecare elev în parte, putând astfel să lucreze în grupuri mai mici și chiar individual, să ofere sarcini diferențiate și să proiecteze activități personalizate. Ba chiar pot concepe module opționale sau interdisciplinare. Dar modulele trebuie fixate în obiectivele naționale iar elevii trebuie să facă performanță.
Așadar, există o flexibilitate mult mai mare decât înainte, iar profesorul își poate sau mai degrabă chiar i se cere să-și conceapă individual modulele și să adapteze predarea la elevi, însă aceștia trebuie să obțină rezultate la standardelor naționale și să deprindă competențele stabilite de Minister. Consultând presa, aflăm că există și dascăli care sunt mulțumiți de aceste modificări.
În concluzie, s-a trecut de la o programă stabilită în detaliu de către Ministerul Educației la una stabilită local, de către profesor, care devine astfel mai liber să adapteze materia la elevii din clasele sale.
O fi mai bine sau o fi mai rău? În primul rând, să notăm că profesorii vor avea mai mult de muncit. Nu neapărat prin împărțirea materiei de pe două semestre pe 5 module, deoarece, odată concepute aceste module, le vor reutiliza în anii școlari viitori, rafinându-le treptat. Împărțirea asta o fac o singură dată, la început. Ci mai ales pentru că materia trebuie adaptată constant la elevii pe care-i au și apoi micro-adaptată la particularitățile fiecărui elev. În al doilea rând, rezultatele elevilor vor depinde mai mult de profesor decât de Minister.
În opinia mea, aceste modificări îi avantajează pe profesorii foarte buni și îi dezavantajează pe cei slabi. Profesorii buni vor fi capabili să vină cu un sistem de predare ce se va dovedi superior sistemului standard stabilit de către Minister în anii precedenți (și de la care profesorii nu se puteau abate prea mult), obținând astfel o performanță crescută. Deși este de discutat dacă ei vor fi compensați în plus pentru efortul suplimentar făcut, compensație în lipsa căreia s-ar putea să fie demotivați. Dar profesorii care sunt slabi, nemaifiind puși să respecte o programă standard și lăsați de capul lor, vor obține rezultate mai slabe.
Într-un fel, situația seamănă cu cea a unui copil care decide să se auto-educe. Un geniu precoce care învață singur ar putea obține rezultate mai bune decât în învățământul instituționalizat, deoarece acesta e conceput pentru nivelu mediu al majorității elevilor, dar un copil obișnuit care decide să învețe el acasă de capul lui va obține rezultate mult mai slabe decât urmând calea obișnuită, de mijloc, dar solidă, bătătorită (verificată) și optimizată în timp a mersului la școală.
Și cum toate vocile ne spun că birocrația excesivă, condițiile proaste de muncă și salariile mici din învățământ au dus la un exod al inteligenței către alte domenii și ne-au lăsat în criză de dascăli talentați, concluzia este că, chiar dacă pe ici pe colo vor exista profesori care vor străluci, ne putem aștepta ca per ansamblu, în noul sistem, rezultatele elevilor, care deja erau deplorabile, să scadă și mai mult.
Majoritatea profesorilor de-abia de au competența necesară predării materiei. Trebuie să fii tâmpit ca să-ți imaginezi că au glagoria necesară unei astfel de organizări. Își adaptează un căcat.
Mă uit la tine, Aldus, cu cît aplomb poți să scrii despre un subiect străin cotidianului tău – nu mă uit urît, sau nu ca atunci cînd scriai de Georgescu & comp., sper că știi asta! – și am revelații ciudate… cum ar fi aceea că numai privind din afară poți să mai ai vreo părere sau să mai judeci/simți/gîndești/crezi ceva despre un sistem care pe cei din interiorul lui i-a ros pînă la os de mult, fie ei profesori sau părinți (pe copii i-a ros oricum primii, ei nu se mai pun la socoteală în calculul nimănui).
Altă revelație ar fi că și ministrul, cu consilierii lui cu tot, se uită la fel la ministerul pe care-l conduce și la el nu e bine deloc – pentru că numai dinlăuntrul lui, cunoscându-l bine, pot face ceva cu adevărat bun, așa cum nu s-a făcut de vreo 70 de ani, dacă nu și mai mult…
Ce pot spune eu este că majoritatea cadrelor didactice care sunt cu adevărat devotate actului educațional îmbrățișează ideea învățământului pe module. Ele consideră că acest sistem este în beneficiul elevilor, deoarece fiecare poate învăța în propriul ritm, fără presiune. Evaluările de la sfârșitul fiecărui modul sunt și ele un mare ajutor, nu doar pentru elev, ci și pentru profesor, care își poate da seama ce trebuie să mai recapituleze sau să aprofundeze la clasă. Astfel, nivelul general de pregătire al elevilor poate fi ridicat mai eficient.
Aș mai aminti un lucru extrem de neplăcut, dar care nu trebuie ignorat: situația învățământului din mediul rural. De exemplu, există clase în care sunt la un loc 2 elevi de clasa a V-a, 4 elevi de clasa a VI-a și 8 elevi de clasa a VIII-a. În aceste cazuri, orele nu se țin separat pentru fiecare an de studiu, ci toți elevii învață împreună, într-o singură oră. Este ușor de imaginat cât de greu este pentru un profesor să predea eficient în astfel de condiții. Totuși, învățământul pe module vine ca o soluție reală în aceste cazuri, pentru că permite organizarea conținutului într-un mod mai clar, iar profesorul își poate gestiona mai bine timpul și activitățile, adaptându-se la nevoile fiecărui grup de elevi.
Realmente, în învățământ sunt probleme de neimaginat, cu situații dificile care cer soluții adaptate și multă înțelegere, iar învățământul pe module este un pas important în această direcție. Nu este perfect, dar este momentan potrivit situației actuale.
Predarea simultană pentru elevi din trei ani de studiu diferiți ar trebui să fie ilegală, căci nu poate asigura standardele de educație cerute. Ce naiba, suntem pe vremea lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn?
Realitatea de zi cu zi din multe școli rurale scoate la iveală o imagine dureros de tristă și profund revoltătoare, în care profesorii ajung să-și sacrifice, din puținul lor, nu doar timpul și energia, ci și propriile resurse financiare, pentru a cumpăra hărți, manuale, materiale auxiliare și cele mai elementare lucruri necesare desfășurării unei ore decente un sacrificiu făcut nu pentru aplauze sau recunoaștere, ci dintr-un sentiment profund de responsabilitate și de dragoste sinceră pentru elevii care, fără aceste gesturi, ar rămâne complet lipsiți de șanse reale la un viitor mai bun. Tocmai de aceea, împreună cu patronul firmei unde lucrez, am decis să ne implicăm concret, nu din dorința de a fi remarcați, ci pentru că pur și simplu nu putem rămâne pasivi în fața unei nedreptăți sistemice care le refuză copiilor un drept fundamental acela la educație iar gesturi precum trimiterea a cinci colete mari de cărți către o școală dintr-o localitate din Ialomița, unde elevii nu aveau nici măcar o carte de lectură, nu reprezintă o dovadă a vreunei generozități ieșite din comun, ci mai degrabă reacția firească a unor oameni care nu acceptă ideea că nepăsarea trebuie să devină o normalitate într-o societate ce încă mai are șansa de a se ridica prin cultură, solidaritate și implicare sinceră.
@Ludditus
Păi, ce-am zis și io în concluzie.
@Issabela
Mă întreb dacă ai ratat faptul că am precizat de două ori în mod clar și explicit că îmi dau cu părerea de pe margine.
Așadar, nu s-a mai făcut nimic bine de vreo 70 de ani. Deci înțeleg că în mare ești de acord cu ce-am scris. Sau nu? Poți detalia, dacă vrei. E liber la dat cu părerea, chiar și de pe margine, că de aia avem conștiință și inteligență. 😉
@Câmpeanca
Dacă ai date din interior, poți să le publici aici.
Nu este nevoie de alte date pentru a înțelege un adevăr simplu, dar esențial că astăzi, în România, există cadre didactice, directori de școli, primari, asociații, ONG-uri și societăți comerciale care fac lucruri extraordinare pentru copiii. Mai mult decât atât, există părinți care investesc enorm în viitorul copiilor lor, cu timp, suflet și resurse, iar ceea ce emoționează profund este faptul că există mulți copii care iubesc cartea și care învață cu pasiune.
Probabil că există mulți copii care iubesc cartea. Așa, la vreo 20%.
Câmpeanco, întotdeauna au existat cadre didactice și directori extraordinari. Am avut și eu. Tema mea e mai degrabă legată de ordinar. Pentru că dacă acești dascăli extra-ordinari sunt oarecum puțini (că altfel ar fi ordinari), atunci ei nu vor avea un impact masiv în rândul majorității elevilor. Pe mine mă interesează cum este educația per ansamblu și grosul elevilor care urmează cursurile, nu faptul că există și cazuri extraordinare. Care există, dar nu modifică radical balanța generală.
Clasa pregătitoare a fost introdusă în anul școlar 2012–2013, cu peste 128.000 de copii înscriși. La Bacalaureatul din iunie 2025 s-au prezentat aproximativ 100.000 dintre ei. O parte se vor înscrie în sesiunea din august, însă un procent mic s-au pierdut pe parcurs, din diverse motive.
Rata de promovare la examenul de Bacalaureat 2025, înainte de contestații, este de 74,3%. Aceasta este a doua cea mai mare rată de promovare din ultimii 15 ani.
Grosul elevilor începe să simtă efectele unei schimbări pozitive, întrucât, datorită procesului de digitalizare, tot mai multe școli sunt dotate cu table interactive, dispozitive moderne și acces la platforme educaționale, ceea ce face ca procesul de învățare să devină mai atractiv, mai interactiv și mai adaptat cerințelor prezentului.
De unde le scoți? Parcă ești o roboată care extrage diverse fragmente din articole de ziar. 🙂
Cifrele le extrag din statistici.
Deci, în concluzie, eu zic că tu Aldus, poți face copii liniștit, până încep ei școala, poate se desființează temele, profesorii sunt holograme, lecțiile le ține un AI cu voce de robot blând, și pauza durează cât lecția.
Clasa pregătitoare este o tâmpenie sinistră, iar ChatGPT e de acord cu mine.
Rata de promovare la examenul de Bacalaureat este un indicator cantitativ, nu calitativ.