La 4 octombrie 2022, în aula Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Eduard Hellvig, pe atunci director al SRI, spunea în cadrul unei cuvântări:
În această lume, naționalismul nu ar trebui să fie doar apanajul unor discursuri sau abordări extreme, ci și un tip de instinct pe care să-l aibă și cei cu gândire democratică, liberală, care astăzi au tendința greșită de a se îndepărta de subiecte precum patriotism sau tradiții. (…) De aceea, cred că sprijinul pentru democrație poate coexista cu atașamentul față de valori tradiționale, religie, elemente de identitate națională.
Cu alte cuvinte, SRI observase (în sfârșit) existența unui curent suveranist european al cărui avânt amenința să clatine eșafodajul politic existent și le-a atras atenția politicienilor să țină cont de el și lanseze mesaje și politici cu care să capteze aceste electorat, pentru că altfel el va da naștere unor partide „extremiste”.
Pentru asta, cred că Sistemul avea la dispoziție două variante. În primul rând, PSD ar fi putut integra în programul lui elemente care țin de naționalism, că și așa e perceput drept partid socialist. De exemplu, parlamentarii PSD puteau să bage niște legi care ne protejează identitatea, să se bată cu pumnul în piept pentru patriotism, să bată mai tare moneda pe religie, să se opună la ideologiile de gen cu care și așa nimeni nu-i de acord în România, să se facă că nu acceptă tot ce le cere UE, chestii din astea, pe modelul Dragnea. În al doilea rând, Sistemul putea crea un partid care în aparență să fie anti-sistem dar care de fapt să se afle tot sub controlul Sistemului, ca pe o supapă de protecție și un colector suplimentar de voturi.
Dar au făcut politicienii așa ceva? Din păcate pentru ei și din fericire pentru noi, nu. Lipsiți de viziune și preocupați de meschinării, au continuat să se certe, iar majoritatea serviciilor și cercurilor de interese s-au bătut satisfăcute pe spate când l-au închis pe Dragnea și au dus PSD-ul pe o tușă moartă. În mintea lor, au scăpat.
Fast-forward în prezent, unde avem 3 partide suveraniste emergente, AUR, SOS și POT, și un candidat independent care a câștigat primul tur și din cauza căruia s-au anulat alegerile, după care acesta a fost scos în afara competiției electorale prin niște decizii care au făcut ca România să ajungă de râsul lumii. Vicepreședintele SUA, J. D. Vance, ne-a dat drept contra-exemplu la capitolul democrație în cel puțin două luări de cuvânt, în Germania și SUA. Grupul The Economist ne-a retrogradat statutul de la „democrație viciată” la „regim hibrid”, plasându-ne astfel imediat sub Papua Noua Guinee, o țară unde presa suspectează că încă se practică canibalismul, și aducându-ne în postura de unic membru al UE cu un astfel de regim. Agențiile economice Fitch, S&P și Moody ne-au scăzut perspectiva sau ratingul de țară de la stabil la negativ. Iar pe rețelele sociale e dezastru. De exemplu, președintele interimar Ilie Bolojan a publicat joi un mesaj pe X în care vorbește despre consolidarea democrației și alegeri libere și transparente. Și, cu toate că a permis răspunsuri doar de la persoane cu contul și profilul plătit sau verificat (cu acea bifă), zeci și zeci de comentatori din România și din alte țări îl critică sau îl ironizează. Iar lista poate continua.
În aceste condiții, liderii noștri politici încep să dea mesaje dintre cele mai bizare. De pildă, Elena Lasconi a afirmat:
Aceste alegeri au fost anulate din cauza mea. Eu eram candidatul anti-sistem care i-aș fi putut încurca și care într-adevăr ar fi făcut lucruri bune pentru țara asta.
Victor Ponta, care a adoptat discursul suveranist al lui Călin Georgescu și s-a pozat cu Donald Trump jr., a spus în cadrul unei emisiuni televizate:
Sper să mă lase să candidez, să nu mă blocheze.
Iar Marcel Ciolacu își promovează în perioada asta pe Facebook următoarea postare:
Noile cărți de identitate care vor fi tipărite începând din 20 martie vor conține informații legate de sexul persoanei respective – care nu poate fi decât feminin sau masculin, și nu de „gen”. Așa este normal!
Acest Guvern nu va permite strecurarea perfidă a unor elemente woke în legislația românească!
Mesaje care, în opinia mea – și îndrăznesc să cred că și în cea a imensei majorități a românilor, nu fac decât să-i picteze în niște rizibili.
Cam târziu ați îmbrățișat valorile suveraniste, băieți. Cam târziu.