Continuăm seria articolelor cu opinii exprimate de unii și de alții de-a lungul timpului despre Călin, file din poveste. De data asta, cu un text publicat pe Facebook cu nici două ore în urmă de către jurnalistul Lucian Davidescu:
Nu vă mai smiorcăiț!
Nu mi-a plăcut niciodată Călin Georgescu, nu îmi place nici acum. L-am făcut șarlatan, papagal, narcisist, găunos, șaman, File din Poveste, Trump luat de pe Temu… I-am găsit puține calități, la început morga solemnă potrivită rolului iar pe parcurs grația neverosimilă cu care a rezistat la cel mai intens linșaj public din istoria noastră recentă. Una peste alta, după gusturile mele nu ar fi adecvat ca președinte, dar nici nu îmi e teamă că ar produce vreo catastrofă. Dacă o majoritate îl preferă, îl consider o opțiune la fel de legitimă ca oricare alta.
Mi-a fost groază în schimb de previzibila încercare de a îl bloca, de formele pe care le-ar fi luat încercarea și de semnificația lor. Groaza asta mi-a fost confirmată mult peste așteptări. A ieșit la iveală un putregai de tâmpiți care au dinamitat orice aparență de integritate, democrație și stat de drept. Suntem un stat mafiot condus de borfași prostovani. Drepturi, libertăți, ba chiar și prosperitatea recentă care ni se pare că ni se cuvine pentru totdeauna, nimic nu e garantat pe aici, toate pot dispărea peste noapte de îndată ce nu mai e oportun – „doar de data asta” – în aplauzele focilor care au programare la abator abia un pic mai târziu.
Dar atunci de ce mi-a fost groază oare? Nu e totuși mai bine că am aflat decât dacă rămâneam în ceață? Și ce-i de făcut mai departe? Emisfera naiv-justițiară a creierului zice acum că omul chiar trebuie să ajungă președinte doar ca astfel să se repare ce s-a stricat. Dar oare chiar s-ar repara? Partea cinic-utilitaristă spune în schimb „mulțumesc că ai demachiat dracul, dacă poți să continui fă-o așa cum știi tu mai bine”. Președinți să umple scaunul s-or mai găsi, poate chiar mai buni, funcția în sine nici măcar nu-i atât de importantă, ce conta era dreptul suveran al poporului de a pune acolo pe cine vrea.
Pe fondul unor alegeri măsluite se produce o revoluție de catifea. Da, am aflat că nu-i democrație în România și ar trebui să protestăm până când o obținem. Dar aflând asta am ajuns să intuim lucruri chiar mult mai grave. Hai să le aflăm pe toate! Timpul este de acum de partea poporului, care nu prea mai are nici ce pierde și nici cum greși. Tot ce trebuie să facă este să zgândăre Lighioana, fără pauză ca să nu apuce să mai preia inițiativa, s-o forțeze să facă greșeli care inevitabil o vor conduce către implozie.
„Fiți blânzi ca porumbeii și înțelepți ca șerpii!”
Și, pentru că astăzi e o zi specială, respectiv joi, primiți bonus două postări la preț de una, de la același autor. A doua fiind despre… mă rog, diafana din imagine:
Ea este Diana, Zeița-Fluturaș
Știți de efectul fluturelui. În teoria haosului, se spune că bătaia unei aripi de fluture poate stârni câteva săptămâni mai târziu un uragan, prin efecte înlănțuite în progresie geometrică. Este practic extrapolarea la o scară mult mai mare a metaforei cu bulgărele de zăpadă care provoacă o avalanșă.
Astăzi ar fi trebuit să trăim zile senine, cu Marcel președinte și Klaus prim-ministru. Dar fluturașul, prin bătaia diafană din aripioare, a stârnit haosul. N-a trebuit să facă nimic special, doar să existe și să zboare.
Cinci bărbați de stat din Curtea Constituțională au hotărât, într-o manevră fără precedent și fără rost, să îi blocheze candidatura la niște alegeri în are n-avea nici o șansă, pe niște motive copiate din repertoriul ayatolahilor iranieni. Doamnele de la aceeași Curte n-au marșat, două au fost împotrivă iar alte două „și-au pus piciorul în ghips”. Totul s-a încheiat și părea că gata, n-o să se mai întâmple nimic.
Pentru ca, șase săptămâni mai târziu, să vină prima rafală, ucigătoare. Eliminarea Șoșoacăi i-a deschis culoar unui necunoscut care altfel n-ar fi avut matematic de unde să strângă destule voturi pentru turul al doilea. Apoi vijelia s-a tot amplificat, până a ajuns la punctul pe care îl vedem azi. Fiecare acțiune a avut parte de o reacțiune înzecită – deîndată sau mai târziu, dar întotdeauna inevitabil.
Totuși, să nu uităm! Nu protagonistul acestor zile este eroul principal, că de acum furtuna va continua chiar și fără el, ci Zeița-Fluturaș care a schimbat istoria țării. Ai zice că fost doar o gafă scăpată de sub control a juzilor? Poate, dar iată că acea gafă a devenit jurisprudență pentru ca aceiași bărbați de stat să ia același fel de decizii, sperând (poate!?) la rezultate diferite.
Așadar ori bărbații de stat sunt mânați în luptă de însuși piticul din Twin Peaks, cu un plan pe care îl vom desluși abia la final, ori sunt atât de înfiorător de proști încât însuși universul complotează împotriva lor, să le fure mâncarea din caserole.
În oricare caz, merită să le urăm succes!
PS: Genială poza, nu găsiți? Plus că Șoșoacă sună așa, ca un șuierat de aripioare.