Ați auzit de Cătălin Dragoș Teniță? Deputat în legislatura 2020-2024, fost membru USR, actual membru REPER, fondatorul TreeWorks (care a creat, printre altele, ZeList și TPU) etc. Și, după cum se recomandă pe Facebook, „iubitor de cărți, Antreprenor, IT/Digital, geek, cetățean implicat, acum consilier CGMB”.
Cu câteva ore în urmă, domnul Cătălin Tenință a postat pe Facebook un text critic la adresa vârstei minime de măritiș din Iran, text care ilustrează un profund spirit vertical și o vie preocupare pentru degradarea morală a societății islamice sub masca religiei. Text pe care vi-l redau în continuare:
Înainte de 1979, vârsta legală pentru căsătorie în Iran era 18 ani – un standard foresc (sic) de protecție pentru copiii acestui stat.
După revoluția islamică din 1979, regimul teocratic instaurat a sfidat orice urmă de decență și rațiune, coborând vârsta minimă pentru căsătorie la 13 ani pentru fete – și, mai șocant, chiar până la 9 ani, dacă tatăl își dădea acordul.
O decizie monstruoasă, care sub masca religiei legitimează abuzul asupra copiilor și transformă o societate întreagă într-un spațiu al normalizării abuzului.
Un regim care își construiește legile pe suferința celor mai vulnerabili nu este decât o dictatură înveșmântată în dogme, ruptă de orice valoare umană reală.
- - -Dacă dorești, pot adapta tonul mai mult sau include surse istorice ori religioase în sprijinul afirmațiilor.
Ulterior și-a editat postarea și a eliminat ultima parte, dar ea poate fi văzută consultând istoricul editărilor. Această ultimă parte este, după cum v-ați dat seama, semnătura inconfundabilă a unui robot de inteligență artificială.
În comentarii, cineva i-a atras atenția că degeaba a șters finalul, deoarece textul inițial deja circulă pe Facebook. La care Cătălin Teniță a răspuns:
Mda, acum o să mă dau cu c..ul de pământ că mi-a scăpat fraza de la autocorect/pus diacritice. Ceea ce își (sic) recomand și ție. Verificarea cu AI, adică, nu altceva :))
După cum se vede, domnul Cătălin Teniță pare că a fost perfect capabil să articuleze replica de față cu diacriticele puse aproape corect, fără să mai apeleze de data asta la ajutorul unui robot de inteligență artificială. În același timp, pentru postarea de mai sus a avut nevoie de ajutorul mașinii. Ceea ce, între noi fie vorba, e ușor penibil. Să te recomanzi drept iubitor de cărți și să ai nevoie de ChatGPT pentru a-ți pune diacritice și a-ți corecta gramatical fraza, în condițiile în care orice browser și editor uzual îți subliniază deja cuvintele scrise greșit, cam denotă.
Problema e că ChatGPT nu afișează fraza respectivă atunci când îi dai să-ți corecteze sau verifice ceva. Ci atunci când îi ceri să-ți redacteze el un text. Ceea ce indică faptul că, dincolo de orice dubiu, textul din postarea inițială nu a fost corectat și verificat de ChatGPT, ci scris de ChatGPT. ChatGPT l-a redactat de la zero, după care la final l-a întrebat pe Teniță dacă e mulțumit de rezultat sau dorește să modifice tonul, să includă mai multe surse religioase în sprijinul afirmațiilor etc.
De unde rezultă că, cel puțin în cazul de față, inteligența lui Cătălin Teniță s-a dovedit a fi… artificială.
Credeți că-i un caz de excepție? Eu cred că momentul de față marchează începutul unei noi ere și a unei practici cu care ne vom confrunta din ce în ce mai des. O nouă eră guvernată de inteligența artificială în discursul public al personalităților, vedetelor, influencerilor și liderilor noștri politici. În fond, dacă mulți dintre ei și-au luat diplomele pe neve, plătind ghost writeri care să le scrie tezele de doctorat (ulterior dovedite a fi chiar și așa plagiate), ce i-ar opri să folosească programe de inteligență artificială care să le confere aura unor oameni culți? Până acum i-a oprit faptul că nu existau astfel de programe. Ei, de acum există.
- - -
Dacă dorești, pot adapta mai mult tonul acestui text critic sau include surse culturale despre pericolul utilizării AI în discursul public.
Angèle la 23 de ani. Simpăticuță. Futabilă, cum ar zice poetul, însă muzica e de căcat.
Dincolo de tâmpitul discutat și de regimul iranian la care respectivul făcea referire, m-aș fi așteptat și la o discuție referitoare la:
1. The age of consent.
2. The age of marriage.
Eu sunt liberal în privința libertăților și conservator în privința valorilor, iar compromisul când cele două par că se contrazic se face astfel:
– Libertățile individuale primează în fața interdicțiilor impuse de guverne (prin legi sau prin acțiuni administrative) sau de nebunia woke (discriminarea pozitivă prin cote minime de femei, minorități de orice fel).
– Valorile culturale primează în fața „noilor valori” impuse de mase (cum ar fi muzica de căcat) sau create de nebunia woke (cum ar fi genurile non-binare, fluiditatea de gen, pronumele personale inventate).
Sunt de acord cu jurisdicțiile în care de la 15 ani te poți fute liber. Accept protecțiile suplimentare în cazul partenerilor adulți care pot fi într-o poziție de forță: profesori, antrenori, medici.
Pe cale de consecință, și căsătoria ar trebui să fie posibilă de la 15 ani. Dacă asta ar trebui să necesite acordul părinților, asta rămâne de dezbătut. Sunt țări în care de la 14 ani, diagnosticul medical este confidențial, iar medicul nu îl comunică părintelui dacă minorul nu consimte în mod explicit. De asemenea, se poate avorta în unele țări de la 16 ani sau chiar de la 14 ani fără vreun acord părintesc. Și nu mai aduc în discuție „gender-affirming care”, adică schimbarea de sex.
Pe de altă parte, oamenii sunt în genere needucați, și nu fac distincție între:
1. Violul în sensul de act sexual neconsimțit, sau molestare sexuală neconsimțită folosind un corp străin.
2. Statutory rape aka underage sex, care este un act sexual consimțit, dar legea consideră că din cauza vârstei fragede a unuia din participanți, acesta nu era în măsură să consimtă în mod informat, responsabil, matur.
De asemenea, pulimea ignoră faptul că în multe țări civilizate există ceea e unii numesc „Romeo and Juliet exception” sau „close-in-age exception”. Asta ține cont de realitatea sexualității adolescenților, ca să nu mai vorbim că aceste realități erau și mai „revoltătoare” cu secole în urmă.
Astfel, să luăm cazul unei țări în care vârsta consimțământului este de 15 ani. Totuși, prin excepție:
– Persoanele sub 15 ani dar având cel puțin 13 ani pot întreține relații sexuale cu parteneri care nu au o vârstă mai mare decât cu cel mult 2 sau 3 ani.
Deci, o fată de 13 ani se poate frige cu unul de 15 sau 16 ani, în funcție de cum spune legea.
În țări cu vârsta minimă 16 ani, excepția poate coborî doar până la 14 ani.
Cazul extrem este al Franței, o țară plină de pedofili și violatori. Aici excepția se întinde pe 5 ani, astfel că „13 ani cu 18 ani” este OK, câtă vreme există consimțământ. Adică nu este „statutory rape”.
De remarcat că la Shakespeare, Julieta avea „aproape 14 ani”, iar vârsta lui Romeo, deși nespecificată, este în genere estimată în intervalul 16–21.
Pe de altă parte, legislația ultraprotectoare pedepsește adesea acte minore precum „o palmă peste fund” sau „o remarcă cu tentă sexistă” drept „molestare sexuală”, ceea ce în multe cazuri implică pedepse aproape de amploarea celor pentru tentativa de viol. Asta mi se pare ridicol, să nu faci diferența între o pulă și o palmă.
Revenind la „age of consent” și Shakespeare. În cazuri justificate (ăsta era un eufemism), ar trebui permisă și căsătoria unor „futăcioși exceptați”: dacă o fată de 13-14 ani e borțoasă cu unul de 17, și ei vor să se ia și să păstreze brotacul, de ce s-ar opune legea? Divorțul rămâne mereu o posibilitate.
Codul Penal comunist avea o prevedere absurdă. Art. 197, Violul, înăsprea pedeapsa dacă victima avea sub 14 ani, însă „Faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 nu se pedepsesc, dacă înainte ca hotărîrea să fi rămas definitivă a intervenit căsătoria dintre autor și victimă, iar în caz de participație, dacă a intervenit căsătoria dintre victimă și oricare dintre participanți. Această cauză de nepedepsire produce efecte față de toți participanții.” Fata e făcută poștă, dar dacă se mărită cu unul din făptași, toată lumea e fericită.
Art. 198 stabilea „age of consent” la 14 ani, dar intervalul 14-18 ani era protejat împotriva unei fapte săvârșite „de tutore sau curator, ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosind calitatea sa.” Art. 199, Seducția, mi-a părut mereu absurd: cum poate cineva sub 18 ani să dovedească promisiunea de căsătorie?
Codul Familiei 1953 prevedea ca vârste minime pentru căsătorie: 16 ani la femei, 18 ani la bărbați. „Cu toate acestea, pentru motive temeinice, se poate încuviința căsătoria femeii care a împlinit cincisprezece ani.” Cum ar veni, nu contează vârsta autorului însămânțării, dacă cei doi vor, iar Comitetul Executiv al Sfatului Popular încuviințează, „numai în temeiul unui aviz dat de un medic”, mdeh. Apropo și de verișori: „Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi încuviințată de Comitetul Executiv al Sfatului Popular…”
Care te opui, bre, fericirii sexuale a boborului?
Apropo, nu am studiat legislația curentă, dar dacă dorești informații suplimentare sau clarificări, te pot ajuta!
Păi, nu ăsta era subiectul. Dacă vrei tu, îl putem aborda în comentarii, dar te rog să te menții în limitele unor cuvinte decente, fără p-uri și f-uri, că nu prea obișnuiesc pe aici și, de când mi-a comentat Renata vulgar, în loc s-o banez, am pus regulă pentru tot poporul.
Acuma, la (noul) subiect, pe care tu mi-l propui dar la care n-am neapărat o poziție cristalizată, că nu prea m-am gândit la asta: biologic vorbind, fetele devin mature sexual pe la 12-14 ani, odată cu prima menstră. La regnul animal asta se traduce prin începutul lunii de miere. 🙂 Tradițional, căsătoriile se făceau la vârste fragede, conform poveștilor despre Ileana Cosânzeana: „Și când împlini vârsta de 16 ani…” Problema e, din punctul meu de vedere, maturitatea intelectuală. Bine, ce-i drept că unii n-o au nici la bătrânețe. Dar nu înțeleg de ce discutăm despre căsătorie. Și de ce cu minore. Bine, înțeleg: bărbații sunt atrași de fete mai tinere. Admit fără ocolișuri că o studentă bunoacă arată în general mai bine decât o femeie de 40 de ani (deși există excepții), iar tinerele liceene de azi sunt din ce în ce mai frumoase, dar întrebarea e: sunteți pe-o minte? Aveți ce discuta între două partide de amor? Altfel, din perspectiva mea, dacă există iubire, casă de piatră sau relație fericită, după caz. Pedofilia, în opinia mea, este atunci când ești atras de o persoană cu care nu ești și nu poți fi compatibil la nivel mental din motivul că persoana respectivă-i copil. Dar dacă nu-i copil, ci biologic femeie, și-i suficient de matură și tu suficient de prost, sau invers, și vă plăceți și vă iubiți, cine-s io să judec? 🙂 Nu cred că există tipare în relații și în iubire. Încercăm noi să punem tot felul de convenții, artificial.
Totuși, aș zice că, din perspectiva mea, căsătoria ar fi frumos să marcheze o anumită etapă de aprofundare a relației. Care nu se obține într-un an sau doi.
Citisem într-o carte că până nu demult în India căsătoriile erau aranjate de către părinți încă de pe când copiii erau mici, iar rata divorțurilor era surprinzător de mică – și nu din motivele la care s-ar putea gândi un modern emancipat. Că noi, occidentalii, așa suntem: emancipați. Avem o perspectivă mult mai modernă și evoluată asupra lucrurilor, așa încât rar vezi câte un cuplu occidental care să reziste mai mult de 10-20 de ani.
Mai precizez că în România există practica ca judecătoarea să-l elibereze pe inculpat din motivul că minora de 13 ani s-a îmbrăcat nu-știu-cum și deci l-a atras sau s-a întâlnit cu el peste încă 2 săptămâni și deci înseamnă că i-a plăcut. Judecătoarea fiind femeie.
Au, „fără p-uri și f-uri, că nu prea obișnuiesc pe aici și, de când mi-a comentat Renata vulgar”. F-word și P-word sunt în dicționare. Renata… cunosc niște baterii cu numele ăsta. Dezamăgitoare.
„Biologic vorbind, fetele devin mature sexual pe la 12-14 ani, odată cu prima menstră.” Iar maturizare sexuală în ziua de azi e tot mai precoce, mai ales la fete. Asta ridică probleme de ordin practic.
„Aveți ce discuta între două partide de amor?” Nu știu, intelectualii socialiști francezi de 40 de ani cu puștoaicele de 15 ani discută probabil semiotică. Post-coitum.
„până nu demult în India căsătoriile erau aranjate de către părinți încă de pe când copiii erau mici, iar rata divorțurilor era surprinzător de mică.” Situația este valabilă și în ziua de azi!
În realitate, există tineri occidentali care se aia de la 15 ani, se căsătoresc la 30, și nu divorțează niciodată. Și există oameni, ca indienii ăia, care nu divorțează deși nu s-au luat dintr-o atracție de-aia fatală. Dar au ceva în comun, știu să fie prieteni-prieteni, au o anumită complicitate, de-astea. Unele relații se consolidează în timp (deși, în mod obiectiv, oamenii evoluează diferit și divergent, deci la 50 de ani sunt foarte diferiți de cum erau la 20 de ani), iar altele se destramă. Din prostie.
În principiu, consider că în cazurile în care nu e vorba de beție, violență domestică și altele asemenea, și nici nu există diferențe majore de ordin cultural sau intelectual între cei doi, majoritatea despărțirilor (din amantlâc) și divorțurilor sunt din mofturi, domnule! Goange. Căutări de cai verzi pe pereți.
Mno, fiecare e liber să-și caute fericirea cum găsește de cuviință.
Judecătoarele alea: ca și în Franța, sunt cazuri în care Codul Penal a trebuit modificat pentru că niște vite handicapate nu știu să coroboreze câteva articole simple. În speță, la vârsta la care NU POȚI AVEA CONSIMȚĂMÂNT CONFORM LEGII, nimic altceva nu mai contează în ochii legii. Iar judecătoarele alea or fi și ele nevorbite și suferă, săracele.
A, că eu le înjur pe astea cu ștrampii lipiți în cur de li se vede totul, și le urez să fie violate de negri furioși (deși poate că ar consimți!), asta e altceva. E o judecată morală, nu legală.
Nu m-ai banat, corect, mi-ai șters comentariile, pur și simplu. 🙂
@Ludditus
Sunt în dicționare, dar la capitolul vulgarități. 🙂 Asta e, mei, regulile casei. Obey.
Păi te referi la aventuri, sau la relații? Nu ți se pare, după o anumită vârstă, că parcă vremea aventurilor și a tatonărilor de la 20 de ani, când aveai impresia că toată lumea e a ta și poți avea 20 de iubite, în timp ce acum, când te uiți în urmă, îți dai seama că poți număra pe degetele de la o mână fetele cu care ai fi putut rămâne o viață și restul au fost timp irosit, a cam trecut?
Atenție: multe fete care la adolescență ajung femei mortale, genul de femei cu magnetism erotic, foarte dezihbitate și senzuale, după care întoarce lumea capul pe stradă și cu care e super-mișto să ai o relație, își încep viața erotică de mici și pe la 15 ani au deja ceva experiență. Ceea ce nu-i deloc un minus! De ce nu te-ai deschide erotic și n-ai iubi încă de la pubertate, în loc să privești sexualitatea ca pe ceva urât sau să fii inhibat(ă)? Dar de regulă puberii au relații erotice cu puberii. Există un fel de mers al lumii care face ca școala să aibă mai mult sens în tinerețe, partenerul să fie mai potrivit dacă-i de-o vârstă apropiată cu tine șamd. Ceea ce nu impune reguli stricte. Feblețea mea principală avea cu 10 ani mai puțin. Soția lui Arhi e cu 15 ani mai mică decât el. Deci la bărbați se pare că merge și cu fete mai tinere ca ei. 🙂
La partea cu amantlâcul suntem de acord. 🙂
Exact, de aia am și subliniat că sunt femei judecătoare.
Dă-mi un exemplu de tipă pe care o înjuri (poză).
@Renata
Preferai să fie impur și complex? 🙂