Redau mai jos un comentariu postat sâmbătă pe un sait autohton de largă circulație, având ca punct de plecare filmul „Passion of The Christ” din 2004:
Dacă an de an apare filmul acesta aici, vă voi face urările aici, pe forum nu intră toată lumea.
Vă doresc Paște fericit, sănătate și bucurii alături de cei dragi! Să fim mai buni și mai răbdători, atât cu cei din jur cât și cu noi, că în noi dăm cel mai tare.
Am găsit o vorbă a unui bătrânel săptămâna asta care a răspuns așa la întrebarea cum dovedește el că există Dumnezeu:
„Mă știu pe mine cum sunt cu Dumnezeu și cum eram fără Dumnezeu, asta e cea mai buna dovadă.”
Am stat și am analizat puțin și pentru mine cam are dreptate, am făcut și o introspecție, am analizat puțin ce a vrut să spună sau ce simte și am ajuns la concluzia că Dumnezeu poate fi și un spectru de emoții și trăiri la care în general nu avem acces dacă nu avem credință, nu trăim cu recunoștință, încredere, speranță și cu iubire.
Când trăiești cu credință, poți trăi și în pace, poți trăi și recunoscător pentru ce ai și ce ți se întâmplă, astea te ajută să îți scazi și cortizolul, te reglează și hormonal, viața e altfel.
Vă pup, cu Dumnezeu înainte! :love:
Einstein a afirmat în mod repetat că știința fără religie este șchioapă iar religia fără știință este oarbă1Eu aș formula invers, asociind mai degrabă religia cu perspectiva superioară și știința cu motorul sau forța de sub capotă.. Putem specula că în viitor, când știința va ajunge să se îngemăneze în mod armonios și fericit cu religia, existența lui Dumnezeu va fi o certitudine obiectivă și universală, acceptată ca atare de către toată lumea și având aceeași greutate ca existența atomilor (de asemenea invizibili) sau a gravitației. Până atunci însă, cât timp știința încă continuă să se agațe cu dinții și unghiile de materie, iar noi nu ne ridicăm la nivelul intelectual al lui Toma de Aquino, demonstrarea existenței lui Dumnezeu va rămâne un exercițiu interior, personal și subiectiv. Nu vom putea să-i convingem pe alții că Dumnezeu e real, dar ne putem convinge pe noi înșine, prin anumite declicuri care se produc în ființa noastră.
Răspunsul bătrânelului de mai sus este un bun exemplu în această direcție. Dacă toți am crede la modul autentic și profund în Dumnezeu, de bună seamă că lumea ar deveni un loc mult mai frumos, la fel ca viețile noastre. În plus, probabil că asta i-ar lăsa pe drumuri pe majoritatea psihologilor de astăzi, care sunt niște doctori ratați ai sufletului2Pe care ei îl abordează mai mult dintr-o perspectivă fie somatică, fie mentală și seacă.. Pentru că majoritatea tulburărilor psihice de care suferă omul modern au o singură cauză: ruperea de Dumnezeu, și o singură soluție: reconectarea la Dumnezeu. Cum ai putea să râzi ca un copil și să dansezi liber și fericit într-un univers pur aleator a cărui singură certitudine este moartea și entropia? În lipsa lui Dumnezeu viața nu are niciun sens, lumea nu are niciun sens, cosmosul descinde în haos. Iar sufletul, odată ce i s-au tăiat aripile și a fost proiectat în acest iad materialist, devine depresiv sau dezvoltă diverse psihoze.
Desigur, materialismul este o farsă. Iar învierea lui Iisus e una din dovezile faptului că moartea nu reprezintă punctul terminus al destinului nostru.
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat, Domnul!
Practica religioasă și știința au fost ingemanate vreme de milenii, până la separarea nefericită, intervenita în Europa Occidentală, după anul 1000 d. Hs. și terminată cu un divorț zgomotos prin epoca iluminista, ale cărui efecte le trăim și azi!
Așa e. În trecut educația era una holistică. Iar cei mai mari oameni de știință sau deschizători de drumuri erau filosofi, preoți etc.
@Aldus: oamenii mari de știință în general legături cu religia, dar la nivel de concept, nu de practici religioase. Ori practicile religioase din ziua de azi nu acceptă așa ceva. De asta „demonstrarea existenței lui Dumnezeu va rămâne un exercițiu interior, personal și subiectiv”, pentru că, din punct de vedere religios, forma (conceptuală) a divinității se tot schimbă în sensul că se ridică ierarhic – trebuie să fie tot timpul mai presus de orice descoperire științifică. Cu alte cuvinte, ce faci tu cu textele: spui că trebuie citite într-un alt fel.
@Mihail: care sunt diferențele între practicile religioase de acum câteva milenii și cele de azi? Cât despre divorțul zgomotos, Doamne ajută!, că altfel mâncam de pe jos. Știința (așa cum o definim acum) e rigidă în definiții, nu în idei – care, deși se acceptă greu, până la urmă ies în față -, în timp ce religia actuală e rigidiă din toate punctele de vedere.
Nu sunt sigur c-am înțeles comentariul tău.
În primul rând, ai omis predicatul primei propoziții, așa că nu mi-e clar dacă te referi la oamenii de știință din trecut sau la cei din prezent, cu care continui în text. Cei din trecut, la care mă refeream eu, au avut profunde legături cu religia sau cu vreo formă de spiritualitate. Și nu doar legături teoretice. Dintr-o anumită perspectivă, se poate spune că tot progresul european din Evul Mediu încoace, până prin secolul XX, stă pe umerii creștinismului. Atât cel social, cât și cel științific. Putem exemplifica, dacă dorești, dar înainte de asta: ai văzut serialul Cosmos? Citez din recenzia pe care i-am făcut-o:
Mai departe, eu ziceam că demonstrarea existenței lui Dumnezeu rămâne deocamdată un exercițiu personal și subiectiv pentru că deocamdată știința nu poate demonstra că Dumnezeu există. Preconizez că în viitorul nu foarte îndepărtat existența lui Dumnezeu va fi un adevăr științific la fel de solid ca existența atomilor. Asta n-are nimic de-a face cu modul în care religiile actuale îl prezintă pe Dumnezeu, pentru că El va fi „descoperit” să spunem așa pe cale științifică. Deci, va fi meritul științei, nu meritul religiei. De exemplu, ca prim pas, instrumente mai fine vor fi capabile să evidențieze că omul dispune, pe lângă trupul fizic, și de niște corpuri sau învelișuri subtile, precum și de suflet, probând astfel anatomia metafizică a unor tradiții spirituale vechi de mii de ani. Apoi, dar nu neapărat în această ordine, știința va deveni capabilă să evidențieze faptul că mintea poate avea o influență asupra materiei, răsturnând teoria materialistă care spune că mintea e produsul materiei și confirmând teoria religioasă care spune că materia este produsul conștiinței. Șamd.
@dam167
Diferența dintre oamenii de știință și cei de ne-știință (religioși practicanți și entuziaști) e, cred, următoarea: oamenii de știință îl văd ca pe o IPOTEZĂ, interesantă și provocatoare, iar cei din urmă îl văd ca pe un POSTULAT (adevăr care nu trebuie demonstrat).
Ei, când, vreodată, oamenii de știință vor putea să contureze, cumva, conceptul de Divinitate, Dumnezeul lor va fi net superior, ca sens și complexitate, poate ca infinitate, acelui Dumnezeu tabloidic, limitat de sfera accepției umane, înzestrat cu judecăți de valoare și afecte, pe care-l… divinizează credincioșii cu patalama.
„Trăind în cercul vostru stâmt/ Norocul vă petrece,/ Ci eu în lumea mea mă simt/
Nemuritor și rece.”
Ne-a explicat Eminescu, în patru versuri, cum e cu statutul de zeu, dar oamenii de ne-știință nu-l citesc pe Eminescu decât pe diagonală. 🙂
Renata, iarăși comentezi cu mantă, referindu-te indirect la niște afirmații de-ale mele pe care vrei să le subminezi. Ți-e groază să mă contrazici direct, sau ce? 🙂
E drept că, dacă mi te-ai fi adresat direct, te-aș fi întrebat de unde ai conchis că cercul strâmt la care se referă Luceafărul este cel al credincioșilor, câtă vreme din text reiese că este al celor flușturatici și superficiali, cum era Cătălina (care n-avea nicio treabă cu religia în povestea aia).
Și mai departe ți-aș fi spus că Dumnezeul credincioșilor nu este deloc unul tabloidic și limitat, decât pentru cei care sunt ei înșiși limitați, cum ar fi habotnicii. Pentru că fiecare îl vede pe Dumnezeu conform propriilor sale filtre. În mod firesc, o persoană dogmatică și limitată îl va vedea pe Dumnezeu într-un mod foarte rigid, dar ia să-i fi întrebat tu pe Meister Eckhart sau Rene Guenon, ambii mistici cu normă întreagă, primul preot catolic și al doilea convertit la islamism, cum îl vedeau ei pe Dumnezeu, asta ca să dau doar două exemple.
Și te-aș mai fi rugat să-mi arăți unde apare Dumnezeu ca fiind limitat și tabloidic în scripturi. Scripturi din care, ca să vezi chestie, s-a inspirat inclusiv Eminescu într-o altă poezie celebră, descriind geneza universului pe baza unui imn vedic, vedele fiind cele mai vechi texte religioase ale hinduismului și probabil ale lumii. Aspect legat de Eminescu pe care Goe a continuat să-l nege și să-l ridiculizeze ori de câte ori i l-am adus în atenție, deși ține de cultura generală și e menționat inclusiv în manualele de limba română de liceu (pe care el se pare că nu le-a parcurs).
Cât despre partea cu afectele, ți-aș fi adus aminte că atunci când am dat citatul „emoțiile sunt deșeurile ideilor” m-ai contrazis aprig, pentru ca acum să spui că un Dumnezeu al afectelor ar fi un Dumnezeu inferior și limitat. Citatul pe care l-am dat eu despre emoții aparținându-i de asemenea unui metafizician indian, adică venind tot pe o filieră religioasă! Și la sfârșit te-aș fi întrebat dacă îți păstrezi opinia dezaprobatoare și în cazul emoțiilor estetice rafinate, cum ar fi cele pe care le trăiești când asculți o partitură clasică pe care tu însuți o numești adeseori divină. Și dacă un Dumnezeu al acestor emoții ar fi tot unul inferior.
Dar, cum nu mi te-ai adresat în mod direct, nu pot decât să-ți dau binețe că ai poposit pe aici. 🙂
Aldus, nu te supraestima! Dacă aveam de gând să mă adresez ție, aș fi făcut-o direct. Din păcate, nu e genul de subiect despre care noi doi am putea dialoga.
@Aldus: cercetarea (sau știința) a plecat de la clerici pentru că acolo erau resursele (și controlul, dar asta e o altă discuție). Ulterior, mai toți oamenii de știință au atribuit lucrurile care nu pot fi explicate unei entități creatoare, dar în moduri care nu se mai aliniază cu doctrina bisericească – îți amintesc că nici creștinismul nu e unitar, catolicismul reprezintă erezie pentru ortodocși. De asta ai acea legătură, iar eu mă refer preponderent la antichitate, evul mediu nu se numește degeaba The Dark Ages.
Am mai spus-o, progresul științific de 1500 de ani încoace este în detrimentul religiei, nu datorită ei. Sper că nu mai are rost să discutăm despre secretizările Vaticanului, inchiziție sau persecutarea în general a cercetătorilor.
Eu unul sunt convins că descrierea științifică a lui Dumnezeu (sau a unei entități similare) nu va fi acceptată de clericii zilelor respective. Dacă consensul științific va prezenta Dumnezeul creștinilor ca o entitate inferioară alteia, sau guvernată de o conștiință universală, nu mai țin scripturile.
Îți repet (că sigur am mai spus-o): știința este de mult timp capabilă să demonstreze (prin experimente și studii de caz) influența minții asupra materiei.
Așa spune religia, că materia este produsul conștiinței? Și avem toți aceeași conștiință? adică suntem toți (sau putem fi) egali? ha, pe asta n-am mai auzit-o, eu știu placa aia cu supunerea…
@Renata: asta am vrut și eu să subliniez (dar într-un mod mult mai stângaci), că o eventuală descriere științifică a divinității nu va fi acceptată de practicanții religiei.
@Renata
Nu din cauza mea.
@dam167
Păi chiar că e o altă discuție, și asta pentru că eu mă refeream la cu totul altceva: în trecut omul era mai apropiat de Dumnezeu, iar asta se reflecta în tot și în toate, inclusiv în sistemul educațional, care era unul holistic, spre diferență de cel schizoid din prezent. Progresul tehnologic ne-a făcut și ne face să ne îndepărtăm tot mai mult de religie, credință și Dumnezeu, și da, asta se vede inclusiv în ceea ce ține de biserică, unde înalții prelați sunt nu de puține ori niște ipocriți. Așa că, dacă vrei să vezi cine ce definiție a lui Dumnezeu va accepta, referă-te la niște reprezentanți autentici ai religiei, nu la niște prelați-politicieni. Pentru că altfel lucrurile se complică foarte mult. Iisus era Fiul lui Dumnezeu, dar preoții din vremea lui l-au acceptat? Deci, hai să facem o diferență între credința autentică și cea falsă, respectiv între cei care reprezintă religia în mod exemplar (cum a fost Iisus, sau cum ar fi un mistic sau metafizician autentic mai aproape de noi) și cei care doar se folosesc de credință și de numele lui Dumnezeu pentru a promova alte agende (cum au fost preoții care l-au crucificat pe Iisus și cum a fost acum recent, în opinia mea, Papa Francisc). Puțin îmi pasă ce părere vor avea ultimii despre cum îl va defini știința pe Dumnezeu. În timp ce la primii n-o să vezi rigiditate sau habotnicie în gândire, pentru că ei au inima trezită.
Păi, religia îl definește pe Dumnezeu ca fiind chiar acea conștiință universală care guvernează tot și nu ceva inferior ei, așa că afirmația ta nu are noimă. Prin urmare, consensul științific n-are cum să-l prezinte pe Dumnezeu ca fiind o entitate inferioară alteia, pentru că atunci acea entitate n-ar mai fi Dumnezeu. Prin definiție, Dumnezeu este deasupra a orice, fiind Supremul Absolut, Principiul Ultim, Cauza Primară a totului etc. Dacă descoperi o entitate foarte puternică, dar care are ceva deasupra ei, atunci entitatea descoperită de tine nu este Dumnezeu, ci altceva. Căci, conform religiei, a metafizicii, a filosofiei și a definiției din dicționar deasupra lui Dumnezeu nu se poate afla nimic.
Întrebarea e dacă există această conștiință supremă și universală care guvernează tot, deasupra căreia nu se află nimic și pe care religia și metafizica au numit-o Dumnezeu. Iar eu spuneam că știința va ajunge capabilă să confirme că da.
Da, dar nu prea sunt acceptate de ramura ortodoxă a științei. Sau dă exemple.
Să-ți citez din Geneză? Dumnezeu a zis: să fie lumină, să fie zi și noapte, să fie cer și pământ etc, și toate s-au făcut exact așa. Deci, creația a apărut ca urmare a gândirii și rostirii divine. Sau să-ți citez miracole din Biblie, în care anumiți sfinți puteau produce efecte fizice spectaculoase, ca multiplicarea pâinii și vinului sau despărțirea unor ape, aspecte care probează puterea gândului asupra materiei? Ce rezultă de aici? Conform religiei, conștiința are întâietate asupra materiei, care îi este secundară și i se subordonează, iar întreaga creație este o proiecție a conștiinței divine. Mai simplu spus, materia a fost creată de către conștiință. Toată materia. În timp ce materialismul spune că mintea și conștiința umană au apărut ca niște produse ale materiei, prin simple combinări aleatoare de elemente chimice care au generat viață, și deci materia are întâietate în fața conștiinței, iar Dumnezeu este o poveste de adormit copiii. Adică, taman pe dos. Păi, ori e una, ori e alta. Dacă conștiința poate influența materia (altfel decât să zicem că te dezici să construiești o casă și o clădești cu mâinile), atunci religia are dreptate. Dacă nu, nu.
Natura conștiinței este aceeași. Poți să ai apă în mai multe pahare, dar este tot apă. Paharul diferă, dar substanța e aceeași. Iar apa din paharul tău, sau chiar dintr-o picătură, are și ea aceeași natură cu apa din tot oceanul. Adică, natura conștiinței tale este aceeași cu natura conștiinței lui Dumnezeu, chiar dacă diferă la scară de mărimi. Numai că această conștiință la imensa majoritate a oamenilor se află mai degrabă într-o stare potențială, de adormire. Dacă s-ar trezi, ai putea face și tu ce făcea Iisus.
Poate pentru că nu ai citit suficient. În Geneză scrie că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa. În Psalmi scrie „sunteți dumnezei”. În Noul Testament Iisus ne spune: „Nu este scris în Legea voastră: Eu am zis: sunteţi dumnezei?” Până și preotul din satul bunicilor ne-a zis mai demult la o slujbă că Dumnezeu ne cere: „Fiți Dumnezei!” Dar, mno, tu acum auzi pentru prima dată.
Ei, vezi, Aldus?
În răspunsul (delir, nu răspuns!) pe care i-l dai lui dam167, tocmai ce ai demonstrat că pe subiectul divinitate/religie tu nu te califici ca interlocutor.
P.S.: A nu se confunda hipnoza în masă cu multiplicarea pâinilor, peștilor și vinului.
Și nu „anumiți sfinți” au produs multiplicarea pâinilor, peștilor și vinului, ci, după cum Biblia grăiește, Cristos a făcut asta. Prin hipnoză. Ai văzut peștele și pâinea – te-ai săturat. Ai băut apă – apa pe care o bei nu e apă, e vin. Și tot așa.
Răspunsul meu e tot atât de delirant pe cât a fost miracolul pâinii o hipnoză în masă. Poate de domeniul hipnozei au ținut și cazurile în care paraliticii se ridicau și umblau. Bine că măcar îl creditezi pe Iisus cu puterea de a hipnotiza sute sau mii de oameni care au asistat de-a lungul timpului la minunile lui. Tot e ceva.
Care Iisus nu era și el sfânt?
Aldus, ai folosit undeva sintagma „în opinia mea” (cu referire la Papa Francisc). Folosește-o mai des, că deschide calea spre dialog. În opinia ta, Iisus e fiul lui Dumnezeu. În opinia ta, știința era holistică în evul mediu și acum e schizoidă. Etc. Tot ce afirmi sunt opinii personale. Deci nu te mai erija în cunoscătorul adevărului absolut.
Reiei mereu ideile tale despre credință și despre Dumnezeu. Aceleași texte, ușor finisate de chatGPT și de ideile altora la postările tale.
Vrei să primești aprobare?
Ce urmărești? Nu ai nimic mai bun de făcut?
N-ai convins pe nimeni și nici nu vei convinge că ești deținătorul adevărului. Deci?
@Renata
De obicei, dialogul dintre noi decurge în felul următor: eu fac o afirmație, tu o critici vehement, eu aduc argumente și dovezi solide prin care îți arăt că te înșeli, iar tu dispari/taci mâlc/te faci că n-ai văzut, pentru ca apoi să reiei aceleași afirmații denigratoare la adresa mea.
Un exemplu de dată recentă: am spus că psihologia se erijează în știința sufletului. Afirmație la care mi-ai răspuns că am luat-o pe arătură și că am devenit inconsecvent cu propria mea incoerență. Și nu doar tu: Liviu chiar a scris un articol întreg în care m-a contrazis, că nu i-a ajuns în comentarii. A trebuit să vină albinuța să vă spună că „psihologia este adesea denumită știința sufletului”, derivând din logos, care înseamnă știință, și psyche, care înseamnă suflet. Ceea ce, între noi fie vorba, ține puțin și de cultura generală. Faptul că astăzi nu mai e așa e motivul pentru care am spus că „se erijează”. Pentru că nu mai e. Dar ăsta e rolul ei, asta e menirea ei, asta e originea ei, pe care și-a trădat-o. Concluzia? Ai tăcut chitic, fără să-ți pui nici cea mai mică întrebare, fără să te intereseze câtuși de puțin să aprofundezi subiectul, fără să te întrebi oare ce-oi fi vrând să zic când afirm că psihologia este o pseudo-știință. După care ai reluat vechea placă cu Aldus e idiot și psihologia e rock-solid! Da, vezi să nu.
Sau, un exemplu perpetuu: eu afirm că inima e reședința sufletului, iar tu îmi spui că inima este o pompă (bum! explicație de grădiniță), ratând uimitor sensul figurat din afirmația mea.
În aceste condiții, despre ce dialog vorbești? Ce dialog ar putea să se înfiripe între noi, câtă vreme tu nici măcar nu înțelegi ce spun (și nici nu faci vreun minim efort în direcția asta)? Și de ce m-aș obosi să-ți explic, mereu și mereu, elemente care îți intră pe o ureche și îți ies pe alta?
Dar, fie, mai fac o încercare. Dacă credința este un domeniu subiectiv, afirmația despre educație poate fi verificată.
Așadar, de ce ar trebui să o prefixez de „în opinia mea”? Cât despre schizoismul educației contemporane, ai zis-o chiar tu la Goe: cât ai reținut din constanta lui Plank? Educația modernă n-a reușit să-ți sădească interesul pentru fizică, din care n-ai reținut mai nimic. Te-ai specializat pe un domeniu foarte îngust, al medicinei alopate și preparatelor farmaceutice. Și poate pe muzică.
@vax-albina
Până acum n-am folosit niciun program de IA în nicio fază a editării și publicării articolelor de pe blog. Toate textele semnate „Aldus” sunt scrise de mine, după niște idei personale, fără să folosesc ChatGPT sau vreun alt program IA nici pentru căutare, nici pentru verificarea elementelor de bază, nici pentru structura articolului, nici pentru finisare, nici pentru nimic altceva.
A se nota că nu blamez utilizarea programelor de IA. De fapt, cred că este posibil să le integrezi în procesul de creare și scriere, la fel cum utilizezi dexonline, Wikipedia, Google sau alte instrumente pe post de documentare. Chiar iau în calcul ca pe viitor să fac asta. Dar până acum nu m-am preocupat deloc de așa ceva și nu am utilizat niciun program de IA.
Faptul că tu ai ajuns la părerea că textele mele sunt finisate de ChatGPT cred că spune ceva de bine. Evident, despre ChatGPT. 🙂
În ce privește ideile din articole, mă întreb ce ai zice dacă astăzi aș susține exact opusul a ce susțineam ieri. Dacă aș fi ca Predoiu sau Raluca Turcan, care acum câțiva ani îl înjurau pe Crin Antonescu, pentru ca astăzi să îl ia în brațe. Dar te înșeli când le numești ideile mele. Nu sunt ale mele, eu doar le public pentru cine dorește să le citească. Am zeci de vizitatori zilnic pe blog, chiar dacă de comentat comentați doar câțiva.
Să adăugăm câteva elemente legate de educația antică, tot via ChatGPT:
Acestea sunt totuși elemente foarte superficiale, dar care pot servi drept puncte de plecare pentru cei curioși. Domeniul este efectiv imens și fascinant. De exemplu, care e legătura dintre o ecuație matematică și o poezie? Puteți aplica ce ați învățat la limbi străine în ce învățați la fizică sau chimie (și invers)? Dacă nu, atunci educația pe care ați primit-o este fragmentată și menită să construiască niște mici roboței pe plantațiile patriei.
Educația este atât de fragmentată astăzi, încât există niște în nișe, dar care sunt aproape complet rupte de restul domeniului lor de bază. De exemplu, este posibil ca un programator în Python să nu știe mai nimic din C++, deși ambele sunt limbaje de programare iar Python este scris în C++, sau să nu știe cum se translatează codul lui dintr-un limbaj de nivel înalt în limbaj mașină. La fel cum este posibil și chiar probabil ca un oftalmolog să nu aibă habar de neurologie iar un orelist să nu știe chirurgie sau stomatologie. În ultimă instanță, un cercetător de geniu în (sub)domeniul lui poate fi aproape „autist” cu privire la orice altceva.
Adevarat a inviat! ”
“..Dumnezeu poate fi și un spectru de emoții și trăiri la care în general nu avem acces dacă nu avem credință, nu trăim cu recunoștință, încredere, speranță și cu iubire.” Exact asa simt si eu. Fara Dumnezeu mi-ar fi sufletul si mintea mai sarace in ganduri, trairi si emotii. Nu as stii cine sunt, as fi ca multi din cei care nu-L cunosc, as fi ca un naufragiat in plina furtuna, cautand sa ma agat de un pai in speranta salvarii si as rataci mereu in cautarea unei stari de a fi care sa-mi ofere stabilitate cognitiva si emotionala, as crede, probabil, in falsi profeti si in false promisiuni.
Eu nu ma intreb daca Dumnezeu exista, eu Ii multumesc ca exista.
@Aldus: recunosc că, din punct de vedere filosofic, mă depășește complet conceptul de Dumnezeu. Dacă există o conștiință universală care guvernează totul, iar noi toți avem o parte din ea și, dacă ne fructificăm potențialul, putem face parte și noi din ea în egală măsură, cred că ajungem la politeism. O conștiință universală fie e guvernată de ceva, fie e formată din toți indivizii, or dacă e ultima variantă, fiecare individ trebuie să aibă o influență în decizii. Decizii gen mătrășim o planetă, că sunt răi ăia mici.
Deși îmi place ideea de conștiință universală, Dumnezeu văzut de creștini pare o entitate răzbunătoare, care are o agendă și niște interese. Nu știu dacă uiți sau omiți intenționat, dar Biblia e o colecție de scrieri dintr-o perioadă, nici măcar întreaga colecție de scrieri.
Cât despre educație, faci un mare ghiveci. Ba spui veche, ba spui antic, ba vorbești de scripturi, ba de evul mediu. Momentan avem presupuneri despre ceea ce însemna educația antică. E drept că, la prima vedere, evoluția omului modern are o direcție tehnologică, dar comparația cu civilizațiile antice se face doar pe presupuneri – că n-am săpat peste tot să vedem dacă au avut sau nu unelte când au construit una alta.
Dar uite că și tehnologia duce la miracole. Dacă invit la mine acasă un guru dintr-un trib îi arăt că pot spune și eu să se facă lumină și se aprind niște becuri. Poate la un moment dat printez și niște pâini fără apă sau făină. Mi se pare normal să ne întrebăm ce anume e miracol și ce e o tehnologie pe care n-o înțelegem încă.
Cât despre fragmentarea educației, are și omul limitele lui. Faptul că există cineva care îți repară mașina de spălat înseamnă că ai ocazia să înveți și Python și C++. Și ai câștigat timp să înveți și altele, pentru că nu mai ești tratat cu mercur și avem o speranță de viață mai mare. Atât știința în ansamblu, cât și educația, e un proces într-o continuă schimbare. Observ că ignori faptul că accesul la informație e altul acum față de acum 50 de ani, până și libertatea de exprimare crește pe alocuri. În evul mediu nu puteam avea discuțiile astea și în nici un caz acum, că nu atingeam vârsta asta.
Conceptul de Dumnezeu ne depășește pe toți. 🙂 Dar da, religiile asta afirmă, că suntem făcuți după chipul și asemănarea lui (Biblia), sau, chiar mai explicit (religiile orientale), că avem un spirit care este ca un fel de scânteie emanată din El. Aici merge analogia cu oceanul și picătura de apă. De făcut facem parte din el, fie că vrem, fie că nu, fie că știm, fie că nu, doar că „am uitat” asta. Scopul oricărei religii, precum și a vieții în general, este să ne reamintim cine suntem de fapt. Iar politeism nu prea există, nici măcar la religiile care ne par nouă politeiste.
Atenție: Dumnezeu nu e suma conștiințelor noastre, la fel cum oceanul nu este suma picăturilor care se află în paharele noastre sau pe roua florilor. Oceanul este cu mult mai mult. Dar noi suntem, totodată, picături din el. Faptul că dintr-un foc imens de tabără țâșnesc mai multe scântei în afară nu înseamnă că acel foc de tabără se rezumă la scânteile respective și n-ar putea exista separat de ele. El ar putea exista bine-mersi și fără acele scântei. Dar scânteile sunt de aceeași natură cu el. Sunt ca niște copii ai lui. Și se pot „reintegra” în el, fără însă a-și pierde identitatea.
Cum adică „o conștiință universală fie e guvernată de ceva, fie e formată din toți indivizii”? Conștiința universală e cea care guvernează totul. Cine să o guverneze pe ea? Nu mai există nimic deasupra ei. Dar ea nu se reduce la conștiințele care au emanat din ea, adică la spiritele ființelor umane. Este cu mult mai mult.
Păi „veche” include și antichitatea. Sau ce, antichitatea e de dată recentă? Am zis de educația din trecut. Asta înseamnă de la antichitate și până la noi. Din cele mai străvechi timpuri, dacă vrei. De fapt, nu chiar până la noi, ci cam până la revoluția industrială, care a marcat o cotitură majoră în modul nostru de viață.
Nu avem presupuneri – cel puțin nu în direcția holismului. Newton, pe care astăzi îl considerăm unul dintre cei mai mari oameni de știință ai tuturor timpurilor, ale cărui teorii au revoluționat optica, mecanica și matematica și după care am numit o întreagă ramură a fizicii (fizica newtoniană sau mecanica clasică) a scris mai mult despre religie, alchimie și ocultism decât tot restul scrierilor sale la un loc. Pitagora, a cărui teoremă o învățăm la geometrie, avea o școală ezoterică, inițiatică, și era privit de către discipoli drept un zeu. În antichitate materiile (disciplinele școlare) erau conectate. De exemplu, matematica era interpretată filozofic, privită ca un limbaj al lui Dumnezeu. Astăzi, nu mai facem legătura între una și alta. Învățăm fără să știm ce învățăm și fără să înțelegem substratul a ce învățăm.
Da, există o corelație între tehnologie și magie. Apeși pe întrerupător și ai lumină. Dar nu despre asta era vorba în discuția de mai sus.
În Evul Mediu și antichitate multă lume nu era educată, dar cei care erau educați puteau aveau discuții chiar mult mai profunde decât discuția noastră de acum. 🙂