Direcția

În ultimul lui articol, intitulat Direcția, Radu Alexandru, mai cunoscut probabil cititorului sub pseudonimul „Pitici Gratis”, face un excelent exercițiu de sinteză și neutralitate. Urmărind dezbaterea prezidențială de zilele trecute dintre George Simion și Nicușor Dan, el notează:

În esență, cei doi candidați au cam aceeași poziție pe foarte multe subiecte. Inclusiv parteneriatul civil si avortul.

Diferența constă în modul în care împachetează mesajul, fiecare pentru electoratul său.

Iar pe subiectele unde au opinii diferite, acestea decurg din două strategii similare ca structură, dar diferite ca direcție.

Nicușor vrea să perieze UE și să se alinieze la direcția europeană.

Simion vrea să perieze SUA lui Trump și Israelul lui Netanyahu, că vin la pachet.

Ambele strategii pot fi viabile pentru o țară mică și nesemnificativă. Problema e că nu știm viitorul.

Va reuși Europa să se ridice industrial și militar, să ajungă o forță globală?

Sau va deveni un paradis globohomo multiculti, dar nesemnificativ militar și economic, ușor de spart bucată cu bucată de imperiile din jur?

Va schimba administrația Trump fundamental SUA pe termen lung?

Sau e doar o anomalie care se corectează peste patru ani?

Îi pasă lui Trump cu adevărat de periaje? Sau e doar un afacerist psihopat, iar favorurile costă la fel de mult pentru papagali cât și pentru restul?

Problema e că habar nu avem. Nu avem de unde să știm cum vor pica aceste două strategii.

Poate ambele sunt bune și funcționează. Poate ambele sunt proaste.

Habar nu avem.

E păcănele. Dar ambii candidați au prezentat clar strategia: suntem prea mici sa avem un cuvant de spus asa ca ori lingem SUA ori lingem UE. Asta e alegerea reală.

Iar răspunsul corect nu are cum să-l știe nimeni. Cei care zic că îl știu sunt ori idioți, ori șarlatani.

Pariați și voi cum credeți.

L-am citat integral (sper că nu se va supăra), pentru că articolul lui este foarte scurt. Dar, și foarte cuprinzător: cum spuneam, o excelentă sinteză.

Observați vă rog că nicăieri în text nu se discută trăsăturile de caracter sau personalitate ale unuia sau altuia dintre candidați, eventualele lor derapaje și furturi de curent sau alte asemenea picanterii. În timp ce publicul român se dă de ceasul morții că pe scenă va ajunge fie un golan, fie un autist (în funcție de tabăra în care se plasează fiecare), s-ar putea ca, în marea schemă a lucrurilor, detaliile președintelui să fie mai puțin importante. După cum opina și Axel pe blogul lui, „Ca președinte, Simion va putea fi izolat fără probleme, așa cum au fost izolați majoritatea. Asta nu pricep românii: nu președintele conduce jocul.”

Așadar, primordială este nu atât personalitatea timonierului, care poate fi mai tupeist și golan sau mai introvertit și autist, cât mai ales direcția spre care îndreaptă el nava. La fel cum nu ne pasă că șoferul de pe tramvai este un curvar sau un virgin timorat, ci destinația spre care ne conduce. Adică, direcția.

Numai că, deși Radu zice că ne mințim pe noi încercând să ghicim viitorul – alegerea din 18 mai rezumându-se la un aruncat de zaruri, opinia mea este că dacă privim cu atenție în jur putem totuși observa tendința generală nu doar din SUA, ci și din Europa. O tendință care merge spre suveranism și care nu a apărut de azi de ieri, ci de câțiva ani buni, acum începând să producă efecte cuantificabile.

În plus, putem să facem și exercițiul de a proiecta ce înseamnă pentru noi un viitor suveranist alături de cartea câștigătoare a SUA sau un viitor federalist alături de cartea câștigătoare a Uniunii Europene. Iar aici îi dau cuvântul lui Adrian Tîrcă, pe care l-am mai citat de câteva ori pe blog. Același Adrian Tîrcă care a prezis impecabil că turul 2 va fi între George Simion și Nicușor Dan:

Ce înseamnă mai concret că Nicu e proeuropean și George e antieuropean?

Profesorul Dan Dungaciu a explicat ad nauseam prin emisiunile unde este invitat: pentru a-și păstra relevanța într-o lume multipolară, Uniunea Europeană trebuie să devină un centru de putere. Asta automat înseamnă federalizare: politică externă unică, armată unică, fără state naționale care să aibă drept de veto cu privire la ce decide Comisia Europeană, adică dizolvarea Consiliului, acolo unde sunt reprezentați șefii de stat sau de guvern.

Pentru a deveni acest suprastat cu direcție unică, elitele de la Bruxelles vor face totul pentru a sprijini forțele politice care doresc topirea țărilor lor în proiectul statului federal european. Un aspect esențial pe acest drum este regionalizarea, pentru a oferi europenilor un sentiment de apartenență locală însă a fărâmița politic teritoriul fostelor țări, astfel încât posibilitatea de contestare a deciziilor de la Centru să fie și mai mică. Finalitatea este să avem o Europă-stat, care gestionează toate atributele suveranității fostelor țări, iar pe nivelul următor de decizie locală să existe niște regiuni cu identitate etno-culturală însă fără putere politică.

Pare o distopie? Sună a ceva care aduce atingere integrității și suveranității statului român? Este un scenariu opus celui pentru care au luptat românii de secole? Bineînțeles! Doar că această traiectorie, deși descrisă în documentele programatice oficiale, este camuflată de mass-media, care acuză în mod insidios forțele politice care doresc menținerea unei Europe a statelor suverane de extremism și fascism, iar prin țările mai periferice de antieuropenism și antioccidentalism.

De fapt între aceste două forțe se joacă alegerile din România de săptămâna viitoare. Simion, membru al familiei politice antifederaliste ECR, condusă de Meloni, dorește menținerea status-quo-ului, adică a unei Românii constituționale, în care suveranitatea emană din voința poporului. Nicușor, membru al familiei politice profederaliste Renew, condusă de Macron, e mult spus că dorește, fiindcă el nu are habar de lucrurile astea și nici nu e curios, dar este instrumentalizat de cei care doresc regionalizarea, federalizarea și finalmente dispariția statului român în proiectul statului federal european în care națiunile nu mai există ca subiecți politici.

De aici.

De unde rezultă că direcția pro-europeană nu este doar anti-rusească sau anti-izolaționistă, cum pompos îi place să se auto-proclame, ci chiar anti-suveranistă și prin asta anti-constituțională. Căci suveranismul, după cum am spus deja, este obligatoriu prin Constituție, încă de la articolul 1.

Și atunci, dacă România se află la intersecția a două drumuri ce duc în direcții fundamental opuse, de ce se ceartă cetățenii ei pe nimicuri de tipul „golăniei” lui Simion sau „autismului” lui Nicușor? Pentru că majoritatea oamenilor nu au un intelect foarte rafinat. Dar, chiar și așa, fără să-și dea perfect seama, ei tot cu direcția votează, și nu cu persoana fizică a timonierului.

Un progresist îi iartă defectele lui Nicușor și îl acuză pe Simion de golănisme nu pentru că obiectiv vorbind Nicușor ar fi deasupra lui Simion, ci pentru că primul susține progresismul în timp ce al doilea nu. Dacă ar fi invers, adică dacă Simion, așa golan cum se zice că e, ar trece de partea globaliștilor iar Nicușor Dan de partea suveranismului, progresistul și-ar inversa și el opțiunile.

În concluzie, este o pierdere de timp să discuți cu oamenii despre defectele sau calitățile unuia sau altuia dintre cei doi finaliști ai turului întâi. Nu-i vei determina să-și modifice opțiunea câtuși de puțin, indiferent ce ar mai afla despre Nicușor Dan sau ce dezvăluiri șocante ar mai deversa presa despre George Simion. În final, va câștiga candidatul (progresist sau suveranist) care susține direcția cu cea mai puternică priză în subconștientului colectiv al poporului român.

Și, pentru binele și însănătoșirea noastră cât mai grabnică, eu sper să câștige curentul suveranist, pe care altfel ar urma să-l așteptăm încă 4-5 ani.