Orlando Nicoară scrie pe Facebook:
Sebastian Stan, după ce a luat Globul de Aur: „România, te iubesc!”
Românii: „Mi-e greu să înțeleg de ce iubește România”
Sebastian Stan este un actor româno-american. Născut în 1982 la Constanța și botezat după Johann Sebastian Bach, și-a petrecut primii 8 ani în România, iar după revoluție s-a mutat cu mama lui la Viena (părinții divorțaseră când avea doi ani) și de acolo la New York. A jucat, ca adult, în numeroase producții de succes, cum ar fi „Once Upon a Time” (în rolul Pălărierului Nebun, respectiv Jefferson) sau filme din „Universul Cinematic Marvel” (în rolul Soldatului Iernii, respectiv Winter Soldier). A fost crescut în spiritul religiei ortodoxe și a declarat, într-o română stâlcită dar plină de entiziasm, pe final de discurs, că iubește România:
Dar de ce? se întreabă unii și alții de pe la noi. Când a plecat de mic copil din țară, în căutarea unei vieți mai bune. Când statul român nu l-a ajutat cu nimic. Când tot ce a obținut s-a bazat pe munca sa proprie. Atâția tineri de la noi vor să emigreze, scârbiți de țara în care trăiesc, iar ăsta spune, de la distanță, unde s-a realizat și are tot ce-i trebuie, e un actor cunoscut și tocmai a fost premiat cu Globul de Aur, că iubește România? E prost, sau a pierdut contactul cu realitățile mioritice?
Răspunsul nu cred că trebuie căutat aici. Probabil Sebastian Stan iubește România dintr-un motiv simplu: acela că e român. Nu pentru corupția de aici, nu pentru dezvoltarea precară a țării și nu pentru tot ce critică alții la ea. Ci în pofida acestor lucruri! O iubește pentru că e țara lui. Pentru că s-a născut aici. Pentru că aici se află poporul lui. Și tradiția cu care rezonează. Și tot ce ține de a fi român și a simți românește. O iubește pentru că, deși aflat la ani de zile și sute de kilometri distanță, o parte din fibra de român i-a rămas vie și continuă să pulseze.
Iubirea nu se naște din motivații logice. Îți iubești soțul sau iubitul nu pentru că e ordonat sau vorbește fluent 10 limbi, ci în pofida faptului că-și lasă lucrurile aruncate și e ușor agramat. Îl iubești pentru că îl iubești. Iar dacă îl iubești, lipsurile pe care le are cad pe locul doi. Iubirea nu este rezultatul unui algoritm și nu are nevoie de argumente raționale. Și nici patriotismul, care-i iubirea de țară.
Iar dacă voi spuneți că n-o iubiți, înseamnă că sunteți din acest punct de vedere morți sufletește. Pentru că dacă ați avea trezită coarda patriotismului în sufletul vostru, v-ați iubi țara. Ați iubi România pentru că sunteți români și n-ați avea nevoie de niciun alt motiv. Ați iubi-o indiferent cum s-ar purta ea cu voi. Ați iubi-o indiferent cine e primar și ce partid se află la guvernare. Ați iubi-o indiferent cât de civilizați sunt vecinii de bloc sau colegii de film. Ați iubi-o indiferent dacă ați rămâne aici sau dacă ați emigra. Ați iubi-o pur și simplu, non-rațional și necondiționat.
Și dacă n-o faceți, nu vă așteptați să vă cred când spuneți că iubți țara în care v-ați mutat pentru că e curată, civilizată, modernă sau bogată. Cum ai putea să iubești altă țară când nu-ți iubești nici măcar patria ta? Vă cred pe cuvânt că sunteți sinceri când faceți afirmația asta. Dar am serioase dubii că știți ce-i iubirea.
Acestea fiind zise, spațiul își pune și el amprenta asupra omului, iar Sebastian Stan susține, printre altele, incluziunea și diversitatea. Premiul i-a fost acordat pentru rolul său din filmul A Different Man (2024):
Admirabila reactia frumuselului si talentatului Sebastian Stan fata de Romania. Admirabila mama lui care l-a crescut si care a avut grija sa-l invete sa-si cunoasca si sa-si iubeasca originile, tara si credinta ortodoxa. I-a daruit nu doar un sentiment frumos, i-a daruit si o identitate nationala si spirituala, adica parti importante din intregul fiintei lui.
Printre cei care nu-l inteleg pe Stan sunt romanii ce nu-si inteleg si nu-si respecta trecutul din cauza prezentului mizerabil. Restul sunt neromanii care chiar daca au trait de generatii, de sute de ani, pe pamanturi romanesti, au fost educati in familie si comunitate sa ne urasca si ne dispretuiasca, ei considerandu-se mereu superiori noua. Tot printre cei care nu-l inteleg pe Stan sunt si romanii care pun pe primul loc propriile interese, interese ce de obicei sunt legate de bani si putere si ce depasesc limitele si merg pana la tradare si vanzare de neam si tara.
Altfel ma amuza cum vezi tu relatia de dragoste dintre doua persoane. La un om iubesti tot felul de insusiri sufletesti, fizice, intelectuale, te regasesti in el, te recunosti in el sau poate nu, poate e opusul tau dar un opus ce te atrage pana dincolo de limite. Gasesc ca e ciudat sa te indragostesti de cineva pentru ca vorbeste 15 limbi straine sau sa-l iubesti in ciuda faptului ca e agramat si dezordonat! Sigur ca vorbirea de limbi are cu intelectul de a face dar nu e totusi, ceva de care sa te indragostesti, e ca si cand te-ai indragosti de cineva datorita functiei lui/ei. Si ca iubesti pe cineva chiar daca-i dezordonat e iar cu cantec in sensul ca intelegi ca oamenii au scaparile lor dar totusi te astepti sa si le corecteze cat de cat ca nu vrei sa fii mereu ordonatul care aduna dupa cel imprastiat! In timmar, chestiile marunte, enervante, altereaza o relatie.
In general esti atasat emotional de tarile in care traiesti sau ai trait. El a stat cam putin, probabil are amintiri putine si vagi. Eu nu-l cred ca o iubeste. Cred ca era entuziast si a facut un gest (care-i si politicos) de a multumi tarii din care s-a tras. As putea crede insa ca o place si ca e curios, fascinat si poate recunoscator locului “exotic” din care s-a tras. Si ca nu e greu sa zici ca iubesti tara x ca nu vine cu obligatii 😁. Eu unul am constatat ca sunt aproape egal impartit intre Elvetia si Rusia ca “dragoste”. Ce inteleg eu prin asta este disponibilitatea de a face sacrificii serioase, gen mers la razboi. Sau financiare zdravene. Fiindca “dragostea” se demonstreaza cu fapte si decizii, nu se doar declama.
Băi, Aldus, nimeni, niciodată, n-ar fi putut să scrie o replică atât de concisă și sinceră la postarea ta, cum a făcut Vladen!
Actorul ăsta, născut în România și plecat din ea cu amintirile (fie ele și idealizate) din copilărie a ajuns în America la 8 ani. Știi cum s-a năpustit Vestul asupra unui copil de 8 ani? Ca un tzunami de imagini, informație, neobișnuit. Știi ce face mintea omenească tânără în fața unei asemenea grozăvii a noutății? Ia guma și șterge cât poate din vechea informație, ca să facă loc ăsteia noi.
Crezi că mama și copilul de 8 ani au emigrat în Vest, în 1990 (când deja puteai pleca într-o excursie legală oriunde în lume), fiindcă o duceau strălucit în România? Eu zic că nu. A trăit în Austria până la 12 ani. A urmat America. A făcut studiile în America și în Europa. S-a întors „acasă” în America – actor.
Iubește România?! Abia dacă și-o amintește. Dar fericirea și emoția unui premiu de prestigiu te fac generos. I-ai transmite salutări prietenești și toată dragostea ta chiar și vecinului care-ți spărgea mingea ori de câte ori cădea în curtea lui.
Nu. Stan nu iubește România decât la nivel declarativ, din entuziasm și emoție. O iubește într-o română stâlcită, cum zici.
Ubi bene, ibi patria.
Restul e bla-bla.
Tu îți iubești patria? Zi niște fapte, dovezi de iubire, nu vorbe goale, telenovelă.
Habar n-aveam cine e Sebastian Stan. Acum, abia aștept să îi văd filmele. Am urmărit un interviu mai vechi luat de Esca (în limba română) și pare un tânăr cu mult bun simț. Și chiar cred că iubește România, nu doar o declară.
Nu doar la Golden Globe aminteste Stan de Romania ci si in interviuri povesteste ca este roman si fanii cad in extaz cand il aud si-l vad si unii din ei se apuca de invatat romaneste de dragul lui.
“Romania te iubesc” este interzis la noi. Este permis sa uram Romania si sa o dispretuim, este permis sa ne fie rusine ca suntem romani! Asta isi doresc toti cei ce tin o agenda antiromaneasca. Uite ca nu-i asa. Uite ca Stan si multi dintre noi ne iubim tara pentru toate motivele din lume, si din alea bune si din alea rele.
Citind mizeriile legate de declaratia lui Sebastian, ii inteleg acum pe votantii lui Georgescu.
@MM
Fix discuția asta am purtat-o nu demult cu cineva, din poziții opuse, adică eu susținând ce susții tu, dar acum nu mai rețin care era articolul respectiv, că vrusesem să-i pun link, aducându-mi aminte de el în timp ce scriam rândurile de mai sus. Desigur, iubim o persoană pentru calitățile pe care le are și compatibilitatea ei cu noi, dar această compatibilitate nu poate fi calculată matematic.
La începutul clasei a doua sau a treia învățătoarea ne-a dat ca temă să facem o compunere despre prietenul nostru favorit. Eu am scris, printre altele, că prietenul meu a luat premiul întâi. Eu luasem premiul doi, într-un cârnaț de premianți – mai mult de jumătate clasa luase cel puțin mențiune (deh, alte vremuri). Și învățătoarea m-a felicitat pentru că mi-am ales un prieten foarte bun la învățătură, care să-mi servească drept model. Și mi-a venit să urlu că n-are nicio legătură, că nu de aia suntem prieteni și că nu l-am ales pe criterii de performanță, pentru că simțeam că prietenia nu se naște dintr-un calcul de tipul ăsta. Prietenia dintre noi se născuse în mod spontan, pe bază de afectivitate reciprocă, pentru că ne jucam în același loc și ne-am împrietenit. Dar pentru că eram mic și n-am știut cum să formulez toate astea în cuvinte, n-am zis nimic. Ceva mai târziu, după ce respectivul băiat s-a mutat, prieten favorit mi-a devenit un băiat care cred că avea rezultate slabe la învățătură.
Nu îți alegi prietenii în mod rațional. Că nu-ți poți comanda mental sentimentele. Ci ți-i alegi cu sufletul. Desigur că tot pe bază de calități și afinități comune, dar nu mintea ți-i alege, ci inima.
Exact. Am folosit analogia asta ca să arăt că iubirea de propria țară nu izvorăște din faptul că țara are politicieni capabili, străzi asfaltate și curate sau oameni civilizați. La fel cum iubirea dintre tine și o persoană de sex opus nu se naște datorită funcției acelei persoane, nici patriotismul sau iubirea de țară nu își are izvorul în toate aceste criterii pe care cei care urăsc România le folosesc drept justificare: că nu e curată, că nu e asfaltată, că e coruptă etc. Iar acel „în pofida” trebuie citit în felul următor: îl iubești „chiar dacă” are și anumite defecte. Chiar dacă are defecte, tu tot îl iubești. Ai prefera să nu le aibă, dar îl iubești chiar și cu ele. La fel cum ai prefera ca România să fie o țară mai frumoasă, mai educată etc, dar o iubești așa imperfectă cum e. În pofida defectelor pe care le are. Sper că acum e mai clar.
@Vladen
Ceva tot simte, că altfel nu cred c-ar fi menționat-o. Nu l-a obligat nimeni. Nici măcar nu vorbește românește bine; putea să facă totală abstracție de originea lui. Mulți tineri de la noi se duc dincolo fiindu-le rușine că sunt români și chiar preferând să mintă și să zică că sunt bulgari sau altceva. El a menționat România, în acel discurs, pentru un premiu care n-avea nicio treabă cu țara lui. E de apreciat.
@Renata
Tocmai de asta, replica pe care i-am dat-o lui merge și la ce spui tu.
Și de ce a ales taman țara de origine, din care a plecat în copilărie? Putea să facă totală abstracție de ea. Știi cum sunt jocurile alea de psihologie cu sute de litere aleatoare grupate compact pe o pagină, în care ți se cere să spui ce cuvinte vezi prima dată, cu tâlcul că acele cuvinte te definesc (pentru că poți vedea orice, sunt nenumărate combinații care pot să apară acolo și unii văd cu totul altceva de ce vezi tu)? La fel și aici. Era entuziast. Și, în acea stare de entiziasm, de ce i-a venit în minte România, o țară pe care o părăsise la 8 ani, în loc să-i vină în minte vecinul care-i spărgra mingea? Înseamnă că România încă e vie pentru el, altfel nu și-ar fi amintit-o în acel moment de entuziasm spontan.
@vax-albina
Și eu cred că n-a spus-o în van. Ce genuri de filme și seriale îți plac?
@MM
Fix despre asta-i vorba.
În sfârșit mă înțelege și pe mine cineva! 😀
Eu, Aldus, pot produce dovezi că-mi iubesc patria. Fiindcă am avut de două ori ocazia să-mi aleg alta și am ales să rămân aici. Fiindcă îmi fac meseria cu toată responsabilitatea și cu mare considerație și respect față de oamenii pe care îi deservesc, indiferent că sunt tineri sau bătrâni, bogați sau săraci. (Uneori chiar în detrimentul intereselor financiare ale patronului.) Fiindcă am cutreierat-o pe toată, revenind de multe ori în locuri de care mă simt mai legată, fără să știu de ce. De pildă, iubitul meu Maramu. Fiindcă-mi plătesc taxele și impozitele și respect legile acestei țări. Totuși, n-aș striga niciodată „România, te iubesc!”, fiindcă nu-mi place fanfaronada.
E a doua oară când îmi dai fragmențelul ăla de film drept răspuns.
Încearcă și cu cuvintele tale să-mi dovedești că și tu îți iubești patria, nu doar la nivel declarativ, pe blog, și nu doar la nivel de georgescu.
@Renata
Si de ce ar fi fanfaronada sa (si) declari ca-ti iubesti tara, mai ales daca deja consideri ca ca o iubesti, prin faptele tale? Se anuleaza una pe alta? De ce e vorba mai putin importanta decat fapta? De acord ca multi “isi dau cuvantul” pentru ca, de fapt, nu-i costa nimic, iar la final faptele conteaza, dar, in cazul tau, si faptele sunt de partea ta.
@Vladen
Sper sa nu te cheme “Mama Rusie” la razboi in Ucraina. Sau sa simti tu chemarea dintr-o prea mare dragoste de tara. 😛
@Aldus
Sentimentele se mai si estompeaza in timp…. Pe un parinte ca ti-a murit de mult timp, il mai iubesti? Probabil ca da, dar cum demonstrezi (asta mai mult pentru Renata 🙂 )? Ce legatura mai ai cu el? Sau, de fapt, iubesti amintirile legate de acea perioada?
Necazul mare cu declaratia de dragoste a lui Sebastian e ca i-a lovit in plexul solar pe toti parazitii si profitorii care urasc Romania. Cum sa spuna o celebritate din lumea filmului mondial ca iubeste Romania, adica iubeste tara aia de rahat in care locuiesc doar tigani cersetori? Ca asa s-au chinuit profitorii sa o descrie, ca sa se simta ei bine in pielea lor de hoti si de tradatori de tara. Si ce ne trebuie noua Romania, ce ne trebuie noua o tara cand ei, profitorii, vor sa trecem la globalizare urmand sa devenim toti o apa si-un pamant ca sa se simta bine ei, outsiderii paraziti si profitori!
Numai ca aici se inseala ca toate populatiile ce au dat un nume locului in care traiesc se opun globalizarii. Dovada partidele extremiste din intreaga Europa, dovada multimea de alegatori ce se inscriu in partidele respective.
Romania, te iubesc!
Liviu, mi se pare la fel de artificial să-i faci patriei declarații de dragoste, cum mi se pare aproape grotesc de artificial să înlocuiești salutul cotidian pe care i-l adresezi cuiva iubit (soț, copil, părinte) cu „te iubesc!” Așa simt eu.
Meme, nu l-am văzut pe Sebastian Stan jucând, adică n-am văzut niciun film cu el. Totuși, nu ți se pare că „celebritate mondială” e cam mult? Al Pacino, De Niro, Dustin Hoffman, Tom Hanks, Anthony Hopkins, Jeremy Irons, Jack Nicholson, Matthew McConaughey și alții, mulți, foarte mulți, pentru care vezi filmul doar pentru că îi are în distribuție, ăștia cum s-ar numi?
@Liviu cand ma cheama, ma duc. N-ar fi prima data, am experienta indelungata cu subiectul 🙂. Atat timp cat nu trebuie sa bat helveti sau romani, ma declar norocos.
@Aldus ceva simte, absolut. Curiozitate, interes poate recunostiinta. Dragoste ma indoiesc profund. Da’ oricum ce conteaza ce exact simte? A fost dragut ca a mentionat tara unde s-a nascut, indiferent de motive. Sunt de acord ca rar ceva mai dizgratios si mai bolnav decat sa-ti urasti sau sa-ti fie jena cu natia/tara de care apartii. Poti sa ai probleme cu cum e guvernata, poate sa te supere directia in care o ia, dar astea sunt chestii temporare si neimportante si nu justifica nici jena, nici ura/scarba. Aia de manifesta de astea sunt si egoisti si infantili.
@Renata
Degeaba ți l-am dat de două ori, că tot nu l-ai înțeles. Fragmențelul ăla de film vrea să spună că iubirea nu cere demonstrații și, la rigoare, nici nu se poate demonstra.
Nu mă interesează ce dovezi poți produce că-ți iubești patria. Plec de la prezumția că, fiind româncă, ți-o iubești, așa că e suficient să-mi confirmi verbal; iar dacă mă înșel, greșeala mea să fie. Dovezile însă nu-mi spun nimic. Nu mă interesează de câte ori ai avut ocazia să pleci și ai rămas aici; puteai să ți-o iubești și din altă parte (cum face Cudi, iubind România din Canada, sau Vladen, care iubește Rusia din Norvegia). Ba chiar, distanța ți-ar fi putut adânci dorul de casă. Nu mă interesează cât de responsabilă ești la job și câtă considerație ai față de oamenii pe care-i deservești, indiferent de vârsta și statutul lor; ai putea să iubești România și fiind iresponsabilă la muncă sau tratându-ți clienții de sus. După cum ai putea s-o urăști și fiind responsabilă și corectă. Nu mă interesează de câte ori ai cutreierat România, pentru că sunt oameni care o iubesc și n-au ieșit niciodată din proximitatea lor, care și aia tot parte din România e; iubirea depășește granițele spațio-temporale (iubim oameni care se află la sute de km de noi sau care au murit de mulți ani). Nu mă interesează cât de la milimetru îți plătești taxele și impozitele și cât de ireproșabil respecți legile acestei țări, pentru că România nu se identifică nici cu ANAF, nici cu sistemul nostru juridic și nici cu Codul Penal. Ai putea să-ți iubești România și din postura de evazionistă sau infractoare. Sau crezi că nimeni dintre cei care se află la închisoare nu își iubește țara?
Toate aceste „dovezi” pe care le produci mai sus nu dovedesc decât că n-ai înțeles ce este iubirea, pe care o confunzi ba cu responsabilitatea, ba cu corectitudinea, ba cu spiritul civilizat șamd. Poți fi civilizată, corectă, responsabilă șamd și fără să-ți iubești patria. Vezi doar la Cetin pe blog câți comentatori există care sunt corecți, responsabili, plătitori de taxe și impozite, civilizați, politicoși etc și se declară scârbiți de România și spun c-o urăsc. Așa că îți recomand să te uiți, pentru a treia oară, la fragmentul video de mai sus, din filmul Contact.
@Liviu
Sentimentele profunde nu se estompează așa ușor. Dragostea de țară ține de fibra ta lăuntrică de român și nu cred că te părăsește niciodată. Cât despre demonstrații, vezi ce i-am scris mai sus Renatei. Cum să dovedești că simți ceva față de cineva? Un bărbat s-ar putea purta frumos cu o fată doar pentru că tatăl ei e milionar. Un altul ar putea s-o iubească în secret, fără să facă nimic, pentru că e timid sau pentru că ea e căsătorită cu primul. Dovezile spun că primul o iubește și al doilea nu; realitatea e taman pe dos. Deci, cum poți dovedi că iubești pe cineva? Nu poți. Și dacă nu poți, înseamnă că nici n-ai de ce să încerci să faci asta. Dacă îți iubești țara, atunci ți-o iubești și nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui. Cine nu te crede, problema lui.
@MM
După cum îi spuneam lui Goe zilele trecute, globalizarea seamănă teribil de mult cu comunismul. Omogezinarea asta de care vorbești, să devenim toți o apă și-un pământ, reducerea la același numitor (și anume fix la cel mai de jos și gregar nivel) este soră cu „egalitatea” propusă de comunism, care prevedea dispariția claselor sociale, eliminarea proprietății private șamd, adică „egalitate” între toți oamenii. Această egalitate (în varianta comunistă) sau omogenitate (în varianta globalistă) vizează de fapt distrugerea ierarhiilor autentice, bazate pe valoare și calitate, oamenii devenind o masă de proști la mâna conducătorilor. Plus distrugerea specificului național, cultural etc.
Globalizarea, ca și comunismul, e sortită eșecului.
@Renata
În traducere: faptul că nu știai tu de el înseamnă că nu e celebru. 😆
Uite o listă de nominalizări și premii pe care le-a primit până acum, iar mai sus ai o listă cu roluri din filme și seriale în care-a jucat:
https://en.wikipedia.org/wiki/Sebastian_Stan#Awards_and_nominations
@Vladen
Total de acord.
Aldus, dacă chiar nu te interesează nimic, de ce dracului mai exiști?
Modul ăsta golănesc și ieftin, al tău, de-a face pe deșteptul obrăznicit e de un prost gust considerabil.
Renata, eu am spus putin altfel, ca e o celebritate din filmul mondial si spunand asta nu l-am urcat la nivelul artistilor fabulosi numiti de tine si nici nu i-am coborat pe ei pe vreo treapta nedreapta. Totusi, Stan e considerat un actor talentat, versatil, de regizori si fani si are la purtator destule roluri convingatoare.
Oricum ca au sarit unii ca arsi ca Stan a spus si Romania si Te iubesc au incercat sa-i desfiinteze declaratia in fel si chip este o marturie de ura si dispret din partea unora fata de tot ce-i romanesc. Daca ar fi spus Romania, te urasc, ar fi fost crezut si aprobat.
Oricum gresesti si tu total cand spui ca nu poti iubi ce nu cunosti. Mai mult de 90% din expati au sentimente de dragoste si de dor pentru tara in care s-au nascut si asta indiferent de timpul petrecut acolo. Etnopsihologia afirma ca apartenenta la un neam naste o iubire instinctiva pentru neamul respectiv.
Aldus, totusi, globalizarea si comunismul sunt doua fenomene diferite chiar daca au ceva chestii in comun. Pierdem esentialul daca amestecam merele cu perele. Comunismul inchide granitele, tara devine o inchisoare enorma pentru locuitorii ei ce sunt obligati sa se conformeze unor reguli si unui stil de viata despotice. Globalismul deschide granitele, toata lumea circula in toate directiile, libera sa gandeasca ce vrea, sa faca ce vrea dar cumva amenintata de pericole noi, de exemplu ca populatiile sa faca tot felul de sacrificii, sa renunte la identitatea nationala, sa fie obligate sa accepte noi politici ce impun o corectitudine ce serveste interesele unor anumite grupuri etc.
@Renata
Wow! Ai fumat ceva? Cum adică nu mă intersează nimic? Asta-i înțeles din ce-am scris? Și unde vezi golăneală sau obrăznicie în comentariul meu?
Nu fac deloc pe deșteptul. Tu faci pe proasta, am impresia, deși nu-mi dau seama de ce. Până acum comentaseși normal.
Nu mă interesează ce dovezi poți produce în sprijinul iubirii pentru că iubirea nu se poate dovedi. Așa că orice dovezi sunt superflue. E ca și cum eu aș vorbi despre mere și tu-mi vii cu pere. Ce înșirui tu acolo n-are nicio treabă cu iubirea de țară. Vezi și ce zice MM mai sus.
@MM
Nu sunt două fenomene diferite. Sunt două ramuri diferite, care însă au același trunchi sau copac. Sub aparența lor diferită, se ascund aceleași tipare. Și ambele duc la sclavie.
Rămâne pentru altă dată, că-i prea vast subiectul și suntem oarecum offtopic. Dar similitudinile acestea vădesc niște asemănări de profunzime.
PS: Deschiderea granițelor în spiritul globalist (cu acceptarea de migranți, uniformizarea prin distrugerea specificului local, subordonarea legilor țării față de niște norme superstatale, incluziune și diversitate etc) e o extremă; închiderea granițelor specifică comunismului e cealaltă extremă. Însă pendului care se mișcă de la una la alta e același.
Ba daaa, Aldus! Sunt absolut convinsă că un psihopat care și-a bătut nevasta până a omorât-o sau unul care a spart o casă, a furat bunuri și i-a crăpat capul proprietarului fiindcă l-a surprins în acțiune, ei bine, ăștia doi s-ar putea să-și iubească patria cu disperare, din spatele gratiilor. Mă și mir de ce nu sunt achitați, fiindcă, deși ucigași de oameni și tâlhari, îi animă o teribilă dragoste de țară.
Aș zice că dai dovadă de prostie și/sau viclenie, pentru că partea cu închisoarea ți-o contrapusesem la următoarea ta afirmație:
Cei care nu se încadrează în acest fragment dat de tine și care eventual ar putea ajunge în închisoare, pe care eu ți i-am dat drept exemplu și despre care am spus că ar putea să-și iubească în continuare patria, sunt micii evazioniști/infractori și nicidecum psihopații criminali. Opusul prin negare al afirmației „eu sunt un om simplu care-mi plătesc taxele și respect legile” nu este „eu sunt un criminal nebun”, ci „eu sunt un om simplu care uneori mai fentează ANAF-ul sau mai fură câte o piuliță din fabrică.” Așadar: viclenie sau prostie? Când eu prin infractorii respectivi mă refeream la cei care nu respectă plata taxelor și impozitelor (afirmația ta) și tu îmi livrezi criminali demenți? Eu mizez pe prostie, că din ce-am văzut, îți patinează logica fest.
Pentru că tot ai adus vorba: care estimezi tu că este procentul criminalilor psihopați în rândul celor care se află după gratii? Eu zic că e mic. Dar poate tu ai altă părere.
Vezi, Renata? Eu încerc, dar nu pot. Pentru că tu nu discuți în termeni raționali, ci duci discuția, pe o filieră emoțională, în ridicol și absurd (ridicol de care mă acuzi tot pe mine). Dacă fentezi ANAF-ul, ești automat criminal psihopat? Toți cei aflați în închisoare sunt criminali odioși? Dar cei care au ajuns acolo pe condamnări politice sau declarații false, de exemplu pentru că nu au cedat anumitor șantaje? Sau ce, crezi că acum nu mai există poliție politică, ca pe vremea lui Ceaușescu? Uite cum ți se prăbușește raționamentul ca un castel din cărți de joc, fără ca tu să-ți dai măcar seama. Ești omul prejudecăților: dacă are o condamnare ștampilată pe frunte, nu-și iubește țara. Eu, pentru că respect regulile, mi-o iubesc. Asta-i tot ce poți? Astea sunt dovezi ale iubirii de țară, în opinia ta? Nu poți să respecți legile și să-ți plătești taxele din frică să nu te prindă sau din obișnuință și educație, că așa ai făcut de când te știi, fără să iubești deloc România sau să-ți pese de ea? Nu poți să-ți plătești taxele chiar urând România? Ce legătură are una cu alta? Ce dovadă e asta că ți-ai iubi țara?!?