De ce a demisionat Klaus Iohannis? Trei ipoteze

După ce Simona Halep s-a retras din tenisul profesionist, astăzi golful și schiul românesc au primit și ele o lovitură mortală, odată cu demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României. În articolul trecut puneam această demisie, în glumă, pe seama începerii biocotării supermarketurilor, dar dacă ar fi să vorbim la modul serios (și ne-am dovedi capabili de asta), care este cauza reală care l-a determinat pe Klaus Iohannis să depună armele?

Mai întâi, să vedem contextul. La finalul anului trecut CCR a anulat alegerile prezidențiale, acestea urmând să se reia la o dată ulterioară care între timp fost stabilită în luna mai, după ce primul tur fusese câștigat în mod surprinzător de cvasi-necunoscutul suveranist Călin Georgescu. Iohannis a rămas la Cotroceni, fiind considerat de către mulți un președinte ilegitim și coautor al unei lovituri de stat. Iar în urma unei inițiative lansate de POT, zilele trecute partidele din opoziție au reușit să obțină numărul necesar de voturi pentru a iniția procedura de suspendare a președintelui, care urma să intre marți în discuții în Parlament.

Și acum, să urmărim declarația de alaltăieri, luni, de numai 3 minute și 34 de secunde, în care Klaus Iohannis a anunțat că astăzi (miercuri) demisionează:

Așadar, motivul invocat de Iohannis este scutirea României de criza internă și de imagine în care ar fi antrenată odată cu suspendarea și eventual demiterea inutilă și ilogică a dumnealui din funcția supremă în stat. Să trecem asta la capitolul glume și să vedem care ar putea fi cauza reală.

O primă ipoteză pe care am auzit-o este că Iohannis ar fi aflat că procedura de suspendare va trece în Parlament. Asta ar fi dus la un referendum pe tema demiterii lui, iar dacă poporul l-ar fi demis, variantă probabilă dat fiind că Iohannis nu mai e popular nici măcar în rândul celor care l-au votat, ar fi rămas fără privilegiile pe care le are în mod normal un fost președinte (inclusiv unul demisionar). Așa că a demisionat el înainte, pentru a-și păstra aceste privilegii.

Ipoteza asta, deși plauzibilă, poate fi atacată cu mai multe argumente. Unul este că partidele suveraniste sunt totuși minoritare, cam în proporție de 1 la 3, în timp ce Iohannis, în contextul actual, al luptei împotriva suveranistului Georgescu care chipurile destabilizează democrația și aruncă țara în aer, este reprezentantul Sistemului, de al cărui sprijin ar fi beneficiat în continuare. Altul este că Iohannis tocmai decorase cu o zi sau două înainte trei curteni CCR, în frunte cu șeful lor. Aceeași CCR care a anulat alegerile și a spus că Iohannis rămâne președinte. În sfârșit, procesul suspendării ar fi fost unul lung și anevoios, iar dacă pe parcurs balanța s-ar fi înclinat în defavoarea lui, ar fi putut demisiona atunci.

Cu cuvintele lui Hari Bucur-Marcu:

Doar pentru că m-a întrebat un prieten virtual ce e cu declanșarea procedurii de suspendare a Președintelui României, de s-a speriat Iohannis atât de tare, încât și-a anunțat demisia, țin să precizez că, de la mine de acasă, se vede că chestia aia cu procedura este doar un pretext.

Nimic mai mult.

Dacă ar fi fost o treabă serioasă, în sensul că cel puțin o treime dintre deputați și senatori ar fi declanșat acea procedură parlamentară, atunci Iohannis ar fi așteptat să vadă ce i se reproșază, sub forma încălcării grave și repetatate a Constituției, după care s-ar fi dus în Parlament, unde să le spună acuzatorilor că el nu a încălcat nimic, nici grav și nici repetat.

După care, la momentul din procedură unde se solicită avizul Curții Constituționale, Iohannis ar arătat că el nu poate fi suspendat în vederea demiterii prin referendum, pentru simplul fapt că el are mandatul expirat și că se află încă în funcție doar pentru că nu se îndeplinește o condiție din articolul constituțional cu durata mandatului, respectiv nu există un nou președinte care să își depună jurământul. Și că, la rigoare, Curtea Constituțională poate să revină asupra observației făcute de ea în Hotărârea 32/2024 (aia cu anularea întregului proces electoral, în afara Constituției și a legilor României) cum că Iohannis ar putea rămâne fără mandat în funcție. Iar dacă Curtea zice că nu mai poate rămâne, el se retrage și gata. Nu mai e nevoie nici de dezbateri parlamentare pentru suspendare, nici de vot, nici de nimic.

Iar dacă Curtea zice că nu, că el e președinte și că procedura de suspendare în vederea demiterii este avizată de ea, de Curte, abia atunci Iohannis ar fi putut să își dea demisia.

Dar, la fel de bine, ar fi putut merge la votul în Parlament, unde treimea care a declanșat procedura de suspendare este minoritară și ar fi constatat ce vor partidele majoritare. Vor ca Iohannis să rămână, ori să plece, să vacanteze funcția?

Și abia în acel moment ar fi fost cazul de discutat cum se face constituțional? Își dă demisia, sau doar constată că funcția e vacantă?

Pare complicat, dar nu este. Din contră. E foarte simplu.

Deoarece Iohannis a ales să anunțe demisia sa (nu cred că va exista vreo demisie ca atare, ci că este doar un eufemism pentru vacantarea funcției, omul rămânând cu toate drepturile președintelui care și-a încheiat mandatul) înainte de toate aceste demersuri amintite aici, eu nu pot să văd decât că partea aia de la începutul anunțului făcut de domnia sa (cea cu vai de capul meu, Parlamentul vrea să mă suspende!) se constituie nu într-un motiv serios al demisiei, ci într-un pretext pentru plecarea din funcție, pe ușa din dos, ca să nu îl mai certe nimeni.

Și ca să nu mai fie prătaș la ceea ce urmează, de acum înainte, în materia alegerilor prezidențiale.

Așadar, zice Hari, motivul real este că i s-a făcut frică că gluma se îngroașă și n-a vrut să fie părtaș la ceea ce urmează, preferând să iasă prin ușa din dos.

Dar o astfel de ipoteză ne duce cu gândul la o reacție calmă, luată de un om care și-a făcut socotelile și s-a împăcat cu destinul lui. Pe de altă parte, clipul video de mai sus sugerează altceva. Durata lui foarte scurtă indică faptul că anunțul este unul dureros pentru autor și că are un caracter acut. Adică, a fost luat în grabă, nu în urma unor lungi meditații, și mai mult de nevoie decât de voie. Faptul că Iohannis tocmai își decorase curtenii CCR, pe care s-ar fi putut baza să-l scoată din nou la liman, este un alt indiciu că decizia de a-și da demisia a fost una intempestivă.

Urmăriți de asemenea gestica și tonul lui. Dacă sunteți atenți, veți observa că se controlează cu dificultate și că vocea îi este sacadată, iar la sfârșit, când rostește în mod atipic pentru el și restul discursului formula „Dumnezeu să binecuvânteze România”, devine tuciuriu și pare că întregul cer îi cade în cap.

O interpretare a celor de mai sus o are Adrian Pătrușcă în articolul intitulat Cine l-a executat pe Klaus Iohannis de pe ActiveNews:

Dumnezeu să binecuvânteze România!” – Niciodată, în două mandate, nu l-am auzit pe Iohannis să spună aceste cuvinte.

Nu îi stă în fire – pentru că nu e român, și nici în caracter – pentru că n-are.

Plus că globaliștii nu se dau în vânt după Dumnezeu și națiuni.

Iohannis a rostit aceste cuvinte acum, la plecare, după zece ani în care a călărit țara, mai rău ca un bașbuzuc.

Le-a pronunțat cu greu, la finalul discursului, după o pauză nefiresc de lungă. Strâmbându-se, ca și când ar fi fost obligat să înghită o lingură cu ulei de ricin.

Nu m-ar mira ca textul să fi fost primit în plic, de peste Ocean. Și pus să-l citească, având înfiptă în coaste o amenințare mai teribilă ca un pistol.

Pentru că expresia este evident calchiată după „God bless America!”.

Ca să fie clar cine l-a executat.

Indiferent care ar fi motivul real al demisiei lui Iohannis, aceasta confirmă caracterul ilegal și anti-constituțional al deciziei CCR de anulare a alagerilor, împreună cu tot ce a urmat după aceea. Iohannis a rămas la Cotroceni după ce mandatul i-a expirat invocând imixtiunea rușilor în alegerile noastre și fraudarea acestora. Ulterior s-a descoperit că de fapt cei care au mânărit alegerile au fost chiar PSD și PNL, după niște calcule imbecile care au avut rezultate neașteptate, iar dovezile despre amestecul rușilor n-au apărut nici până azi. Cu toate acestea, Iohannis a rămas la Cotroceni câteva luni, susținând sus și tare același lucru: că apără democrația românească și europeană de ruși și de suveraniști. Iar acum pleacă cu coada între picioare. Cam ce alt mesaj ar putea transmite această demisie?

Pe final, reamintesc ce scriam în 3 ianuarie despre tendințele astrologice din această perioadă cu privire la România:

Asta creează cadrul unui context foarte instabil, cu informații nesigure, contradictorii, neclare, promisiuni incerte, trădări și răstălmăciri. O perioadă în care orice construcție va fi șubredă și în care orice scenariu va fi posibil, dar lipsit de trăinicie. Nu putem vorbi nici de pierderi și nici de victorii, pentru că totul este tulbure și dinamic. Apar premisele unei răzmerițe populare, dar nu te tipul unei revoluții stradale clare, ci mai degrabă al unei rezistențe cârcotașe și subversive care încurcă planurile puterii. O perioadă guvernată de minciuni și de haos, pentru care ni se cere discernământ și maturitate.

Până acum, aș zice că suntem în grafic.