Ce nu înțeleg la Nicușor Dan

Se dă următorul text de pe pagina de Facebook a celor de la SANADOR:

SANADOR a solicitat Primarului General emiterea Autorizatiei de Construire, in baza unui Certificat de Urbanism valabil, inca din data de 19.10.2021, iar urmare a refuzului nejustificat al acestuia de a emite respectiva autorizatie ne-am adresat instantei de judecata, care a dispus obligarea primarului general la emiterea autorizatiei de construire (sentinta in fond emisa la 14.11.2022 si ramasa definitiva prin respingerea recursului declarant de PG in 11.10.2023).

Avand in vedere faptul ca Primarul General a refuzat in continuare emiterea Autorizatiei de Construire, incalcand si nesocotind astfel o sentinta judecatoreasca definitiva, acesta a fost obligat de instanta si la plata unor amenzi si penalitati pentru neexecutarea hotararii judecatoresti.

Autorizatia de Construire a fost emisa abia in data de 30.04.2025.

Am dori sa facem cateva precizari foarte clare si intemeiate pe documente, unele aparute trunchiat sau incomplet in spatiul public:

• Respectiva Autorizatie se refera la extinderea Centrului Oncologic SANADOR, deci un spital oncologic existent destinat exclusiv tratarii afectiunilor oncologice, inclusiv pentru copii, care urmeaza a se extinde cu o sectie noua specializata in tratarea afectiunilor oncologice; deci da, e vorba de un spital pentru tratarea cancerului, fapt specificat inclusiv pe prima pagina din Autorizatia de Construire (prezentata incomplet in spatiul public) si detaliat in documentele tehnice care constituie anexa acesteia;

• SANADOR detine toate resursele necesare dezvoltarii acestei clinici oncologice dezvoltate cu medici si specialisti cu renume in domeniu, iar extinderea acestui Centru Oncologic este necesara pentru marirea capacitatii de diagnosticare si tratament a sectiilor de radioterapie, chimioterapie, imunoterapie si medicina nucleara.

• SANADOR nu dezvolta “proiecte imobiliare” ci “servicii medicale” de inalta calitate, nici nu am putea altfel intrucat avem obiect unic de activitate prestarea serviciilor medicale;

• Prezentele clarificari sunt necesare atat ca urmare a prezentarii in spatiul public a unor informatii eronate cat si a nenumaratelor solicitari privind comunicarea unui punct de vedere;

• SANADOR nu doreste mediatizarea si implicarea in dezbaterile politice existente, sustinand parcursul pro-european si economia libera a Romaniei.

SANADOR

Și iată acum nedumerirea mea: de ce nu ai permite construcția (extinderea) unui spital oncologic care va trata inclusiv copiii? Că nu trebuia să îl construiască el. Și nici măcar să îl finanțeze. Ci doar să-i dea autorizația necesară. Pentru că ai alte interese? Pentru niște chițibușuri sau detalii tehnice, presupunând că or fi existat? Nu aveau dosarul șină de culoarea standard? Îi lipsea un ac de gămălie? Dar astfel de elemente, dacă or fi fost, nu pot justifica un asemenea refuz atunci când sunt puse în balanță cu valoarea umanitară a respectivului viitor spital. Și, dacă primarul s-o fi temut de eventuale încălcări ale literei legii, cu siguranță că sentința judecătorească i-a oferit pretextul perfect pentru a-și da acordul.

Dar nu. Nicușor Dan nu a emis autorizația de construire din 2021! Și nu a emis-o nici măcar după ce a fost obligat legal, printr-o sentință judecătorească definitivă. Motiv pentru care a început să încaseze amenzi. Plătite, desigur, din banii bucureștenilor. Aceiași bucureșteni privați de spitalul respectiv. A emis în final autorizația pe 30 aprilie 2025, strâns cu ușa în plină campanie electorală.

Mie asta îmi reliefează un om lipsit de empatie, omenie și implicare, care nu acționează în numele binelui colectiv (nici măcar atunci când acest bine este deasupra oricărui dubiu, căci cine ar putea contesta meritele unui spital oncologic, și nici măcar atunci când este obligat să facă asta), nu respectă legea (din nou: a sfidat o sentință judecătorească definitivă), ci acționează în numele interesului personal (a emis autorizația cu câteva zile înaintea votului din primul tur).

Și mă întreb ce fel de cetățeni, odată ajunși în posesia acestor informații publice și verificabile, ar putea vota cu un asemenea individ, punându-l în cea mai înaltă funcție din stat. Poate niște cetățeni ca cei din imaginea de mai jos?

votanti-ai-lui-nicusor-dan

16 Replies to “Ce nu înțeleg la Nicușor Dan”

  1. […] ai turului întâi. Nu-i vei determina să-și modifice opțiunea câtuși de puțin, indiferent ce ar mai afla despre Nicușor Dan sau ce dezvăluiri șocante ar mai deversa presa despre George Simion. În final, va câștiga […]

  2. „Și iată acum nedumerirea mea: de ce nu ai permite construcția (extinderea) unui spital oncologic care va trata inclusiv copiii?” – în lipsa unui răspuns din partea primăriei, probabil pentru că nu era respectată legea. Legislația e destul de clară, nu e vorba de chițibușuri sau dosar cu șină, dacă ai citi toate comentariile de la postarea către care dai link ai înțelege și tu.

    Ca o paranteză, cred că ai auzit de expresia „a semna ca primarul”, iar în cazul ăsta cam asta face. ND nu e arhitect, nu știe să verifice o documentație tehnică. Fără alte detalii n-aș putea spune care e vina primarului aici. Pentru emiterea AC există un termen (inclusiv pentru observații, completări, respingere etc.), iar dacă aceasta nu se emite se poate ataca în instanță, iar judecătorul va dispune emiterea, indiferent dacă acea documentație corespunde sau nu.

    Da, trebuia să emită AC în urma deciziei judecătorești și, după părerea mea, angajații primăriei nu au făcut destul. Dacă au avut dreptate (documentația nu respecta legea) trebuiau să comunice conform legii. E o situație frecvent întâlnită în România iar principala abordare e să ne arătăm cu degetul, nu să găsim soluții – uneori soluția e modificarea legislației. Cât despre empatie, să vezi când, în calitate de angajat al primăriei, încasezi o amendă pentru că ai emis o AC care nu trebuia emisă și ți-o ia statul direct de pe card. Mai vedem atunci cât de greu atârnă intențiile nobile ale cuiva.

    Strict politic, e clar că ND are o vină în toată povestea asta – nu știu exact care, că nu ne sunt prezentate toate datele problemei. Deci votează fiecare ce consideră.

    Acum o temă de casă pentru ceilalți cititori: Să se precizeze, în procente (0-100%) cât de aproape este povestea prezentată în postarea de mai sus de definiția cuvântului „manipulare”.

  3. în lipsa unui răspuns din partea primăriei, probabil pentru că nu era respectată legea

    În România, legea este creată de puterea legislativă (Parlament). Atunci când există dubii cu privire la cum se aplică o lege într-un anumit caz, chestiunea e tranșată de Puterea Judecătorească, care veghează la respectarea legii. Altfel spus, judecătorul e instanța supremă care îți spune dacă este sau nu respectată legea, că fix asta e menirea lui. Așa că în momentul în care ai o sentință definitivă în direcția asta, nu mai există scuze că nu era respectată legea. Judecătorul tocmai a tranșat că cel care nu respectă legea ești chiar tu.

    În afară de asta, pune în balanță utilitatea unui astfel de spital cu diversele pretexte de nelegalitate. Dacă ești om și dacă vrei să ajuți comunitatea din care faci parte, atunci te vei lupta și vei face tot posibilul pentru a susține o astfel de inițiativă, chiar și atunci când există anumite dubii de nelegalitate, în loc să o blochezi chiar și atunci când judecătorul te obligă să-i dai autorizație. Iar dacă ești bine intenționat, de îndată ce ai primit un prim verdict în favoarea construcției te folosești de el și dai rapid autorizația (dacă înainte aveai niște rețineri pe motiv că nu-s îndeplinite anumite criterii legale), că deja nu mai poți fi acuzat că comiți ilegalități de vreme ce un judecător s-a pronunțat pentru. Nu încerci să faci recurs, până la o sentință definitivă! Pe care nu oricum nu o respecți nici atunci.

    Legislația e destul de clară, nu e vorba de chițibușuri sau dosar cu șină, dacă ai citi toate comentariile de la postarea către care dai link ai înțelege și tu.

    Interpretarea legii o face judecătorul, nu tu, eu sau primarul. Mă rog, o poate face și el, într-o primă fază, dar judecătorul tranșează disputele și are ultimul cuvânt. Nu decide Nicușor peste judecător cum e cu legislația, la fel cum nu decide femeia de serviciu cu patru clase peste profesorul universitar de matematică cum e cu adunările și scăderile. De aia avem putere judecătorească, ăsta e rolul ei, să rezolve fix aceste dispute, veghind la respectarea legii.

    Dacă au avut dreptate (documentația nu respecta legea) trebuiau să comunice conform legii.

    Încă o dată: toate argumentele astea se duc pe apa sâmbetei în momentul în care ai o sentință definitivă pronunțată de un judecător. El decide dacă ai sau nu dreptate, nu tu. Că nu tu ești judecător, tu ești primar.

    uneori soluția e modificarea legislației

    O altă abordare greșită. În loc să-ți pară bine că, dacă înainte considerai că ceva nu-i în regulă cu construcția aia și riscai să fii tras la răspundere aprobând-o, acum ai un judecător care te obligă să faci asta și practic te absolvă de orice vină, așa încât poți să dai drumul unui spital oncologic, tu vii și zici de modificarea legislației? Adică să se modifice legea astfel încât să poți să nu-i dai autorizația, sau cum? Modificarea legislației se face când legile sunt strâmbe. Atunci când ai posibilitatea de a construi un spital, adică de a face un bine, ar trebui să te lupți pentru a modifica eventuala legislație care te împiedică să-i dai autorizație. Astfel încât să-i poți da autorizație în cât mai multe cazuri. Și nu invers, să te lupți să-l ții blocat, chiar și atunci când legea spune să-l aprobi (avem sentința definitivă în acest caz).

    Cât despre empatie, să vezi când, în calitate de angajat al primăriei, încasezi o amendă pentru că ai emis o AC care nu trebuia emisă și ți-o ia statul direct de pe card.

    Dar cum e când nu riști să încasezi nicio amendă, fiind absolvit de orice potențială vină pentru că există o decizie judecătorească în favoarea autorizației, care chiar te obligă să o emiți, iar tu refuzi în continuare și iei amendă pentru că nu vrei să respecți sentința respectivă și să aprobi construcția? Tot ce zici tu sare în aer în momentul în care s-a dat sentința respectivă. Dacă până atunci putea invoca tot felul de pretexte (să zicem), din momentul ăla înainte nu mai are nicio scuză. Indiferent de ce au făcut sau nu angajații primăriei și alte goange.

    Strict politic, e clar că ND are o vină în toată povestea asta

    În primul rând, strict uman are o vină. Un om cu empatie și compasiune s-ar fi luptat să aprobe un astfel de spital chiar și atunci când nu erau toate condițiile respectate 100% sau risca să ia ulterior amenzi. Se numește sacrificiu pentru binele celorlalți. Că în timp ce unii se ceartă cu tine că erau sau nu întrunite toate condițiile ca la carte, spitalul ăla vindecă oameni. Nicușor Dan a făcut fix pe dos: s-a încăpățânat să nu-l autorizeze nici măcar după ce a primit o sentință definitivă în acest sens, ajungând chiar să ia amenzi din cauza asta. Aici nu mai vorbim de politică, ci de calitatea ta de om. Un om bun trece uneori peste anumite legi ca să facă un bine altora, cu riscul ca pedanții sau dușmanii lui să spună despre el că încalcă legea. Dar o face pentru o cauză bună. Nicușor Dan a încălcat legea pentru o cauză rea.

    Acum o temă de casă pentru ceilalți cititori: Să se precizeze, în procente (0-100%) cât de aproape este povestea prezentată în postarea de mai sus de definiția cuvântului „manipulare”.

    0%? Se bazează pe fapte, există sentința respectivă, totul e recunoscut. Unde e manipularea?

  4. Ai scris degeaba un perete de text – și aici, ca și în postare, ai prea puține „fapte”. Tu o dai acolo cu puterea legislativă când nu ai habar ce înseamnă legile din construcții. Atâta timp cât nu știi ce era în documentația aia nu poți stabili care sunt motivele pentru care nu a primit AC. AC a fost emisă prin instanță pentru că a fost depășit termenul de răspuns, nu pentru că acea documentație nu încalcă legea. Și e important (o spune cineva în comentariile de la postarea la care dai link) pentru că orice autorizație poate fi atacată în instanță – da, Aldus, după sentință.

    Ar trebui să te interesezi cum se emit AC înainte să scrii Nicușor Dan de nu știu câte ori. Poate e de vină, poate a greșit, intenționat sau nu, dar trebuie să ai dovezi.

    Dubii de nelegalitate – LOL. Documentațiile tehnice și legile sunt clare, nu sunt dubii.

    „Un om bun trece uneori peste anumite legi ca să facă un bine altora” – LOL. În administrația publică, pentru un spital PRIVAT?

    Cred că ceea ce scrii tu se numește mai nou delir, indiferent care e vinovatul aici și care sunt motivele, ești departe de realitate – singurul detaliu adevărat aici e că primăria n-a dat AC după sentință. Dar dacă scopul e de a-l discredita pe ND înțeleg, că doar astea sunt practicile din ziua de azi.

  5. @dam167
    Evident, vorbim de manipulare. În cazul postării SANADOR, vorbim de manipulare!
    În cazul postării lui Aldus pe blogul său, vorbim de ignoranță și de o anume laxitate a lui de-a interpreta și respecta legile. Să nu uităm că, de-a lungul timpului, în expunerile sale (adevărate autodenunțuri!) pe blog, a susținut:
    a) că un impostor care a făcut fals și uz de fals în documente școlare și profesionale nu poate fi considerat chiar un jeg uman și un pericol social, fiindcă impostorul o fi având măcar o calitate – o fi punctual la întâlniri (?!);
    b) că a fenta obligațiile cetățenești față de societate ( venituri la negru, neplătit taxe și impozite) e dovada faptului că ești capabil să progresezi în viață arzând etape, adică fofilarea e dovada unei bune adaptabilități și, evident, probează inteligență;
    c) că exemplarul cvasiuman, Simion, e prototipul politicianului de succes, fiindcă scopul (a ajunge la putere) scuză mijloacele (minciună, manipulare).
    Astea, în ce-l privește pe Aldus.
    În ce privește lamentația SANADOR, spital privat, e doar manipulare pură. Bagi la înaintare cuvintele cheie SPITAL, ONCOLOGIE, COPII, SĂNĂTATE, dar omiți să precizezi că voiai aprobare de construcție pentru un corp auxiliar, când nici construcția inițială n-a respectat condițiile necesare obținerii unei aprobări pe bune. Nu știu, probabil că cerința aia cu 20mp spațiu verde/pat nefiind respectată, l-a îndreptățit, legal, pe Nicușor Dan să nu le aprobe o construcție auxiliară.
    În ce privește hotărârea judecătorească, respectată cu întârziere, dacă Primăria o va contesta, aducând în favoarea ei dovezile eludării legii, va câștiga recursul.
    Cred că Nicușor Dan e nițel autist, în sensul că lui, din cauza formării academice, nu trebuie să-i dea cu virgulă, nu poate înlocui semnul ”egal” cu ”aproximativ egal”, a rămas un tocilar încăpățînat, preferând să ia zece pe linie, decât să devină cel mai popular băiat din clasă. Nici nu are, somatic și psihic, atributele celui mai popular băiat din clasă. Dar României actuale nu-i trebuie acum un carismatic, o vedetă, un mascul alpha, în niciun caz un golănaș din spatele blocurilor gri sau un privatizat cu covrigărie, îi trebuie un șoarece de bibliotecă, unul care nu se ridică de la masa de lucru, până n-a rezolvat ecuația.
    În fond, România nu caută să se mărite, vrea doar un coleg de cameră care să n-o deranjeze cu manele la volum maxim.

  6. A se observa că Aldus a plantat în colțul de sus, dreapta paginii, specificarea că textul lui e publicitate electorală.
    Bilă albă pentru Aldus!

  7. @dam167

    E irelevant cât de bine cunosc eu sau tu legislația din construcții. Relevant e că un judecător s-a pronunțat deja pe asta. Iar Nicușor Dan a încălcat legea. Astea sunt fapte pe care nu le poți nega. Degeaba vii cu pretexte că exista posibilitatea ca în viitor să fie dat în judecată etc. Avem o sentință judecătorească. Legea îți cere s-o respecți, da? Deci, despre ce discutăm? Nicușor Dan a comis o ilegalitate clară, evidentă, nedând acea autorizație nici măcar după ce un judecător i-a impus asta. Punct. Dar problema nu-i că n-a dat-o nici măcar atunci, problema-i că n-a dat-o nici înainte. Faptul că n-a emis-o după decizia instanței deja e strigător la cer.

    Și tu semeni cu el: o grămadă de calcule și zero inimă și compasiune. Ți-ar prinde bine să devii mai empatic și să-ți trezești sufletul, că ești rece ca un sloi de gheață și privești totul din prisma matematică a unui contabil sau a unui birocrat. Fix ca la discuția de la apă, hrană, energie – unde, tot așa: zero vibrație, zero inimă, zero înțelegere superioară și o perspectivă exclusiv mentală, rece, seacă și superficială.

    Dacă George Simion ar fi procedat la fel, l-ați fi mazilit.

    @Renata

    Ce crimă morală comite cel care a plagiat și pe care tu îl numești impostor? Dacă un om încalcă legea pentru a face un bine altora, atunci din punct de vedere legal omul respectiv este pasibil de amendă sau chiar închisoare, dar din punct de vedere moral a făcut ceva nobil. Nicușor Dan a făcut ceva imoral și ilegal în același timp. A oprit construcția unui spital care ar fi putut face mult bine (deci, o faptă reprobabilă din punct de vedere moral), chiar și atunci când un judecător s-a pronunțat în sensul emiterii autorizației respective, printr-o sentință definitivă (deci, a comis în același timp o ilegalitate).

    Pe mine mă intersează în primul rând principiile morale, nu cele legale, iar poziția asta nu mi-am modificat-o de-a lungul timpului, după cum, dacă ai fi fost mai lucidă, ai fi remarcat de una singură. Un om care comite o ilegalitate făcând un bine este un sfânt. Un om care comite o ilegalitate dar nu face ceva imoral este undeva într-o zonă de mijloc: e bun de arătat cu degetul de către matematicienii ca voi, dar moral vorbind nu a făcut nimic reprobabil, așa că este în regulă. Poate răspunde în fața justiției umane (care e lacunară), dar nu și în fața justiției divine. Însă atunci când încalci legea făcând ceva profund imoral, cum e cazul lui Nicușor Dan, nu mai ai nicio scuză – nici de ordin juridic și nici de ordin moral sau uman.

    Dar sigur că pentru a înțelege aceste elemente ai nevoie de un intelect ceva mai rafinat decât al votantului nicușorist. Problema lui Nicușor Dan nu este una de ordin avocățesc, ci una de ordin profund uman: este lipsit de inimă.

    Și ce e manipulare în psotarea celor de la SANADOR? Că nu fac decât să relateze niște fapte. Corecte, documentate, verificabile, care nici măcar nu sunt contestate de către adepții lui Nicușor. Băi, câtă prostie poate să existe pe lume! Eu mă „contrez” cu Ludditus, de exemplu, care-l susține pe Nicușor Dan și-l critică pe George Simion, dar până și el se declară dezgustat de faza cu spitalul și de cretinismele celor care-i fac campanie primarului olimpic. Voi trăiți într-o lume paralelă și artificială, din care ați exilat orice urmă de profunzime, intuiție, bun simț. Aveți sufletele împietrite și funcționați într-un fel mai mult biologic, ca niște zombi. La ce bun atâtea lecturi, Renata? La ce bun atâta cultură, dacă nu s-a prins nimic de pe urma ei?

    Unde a omis SANADOR că voia aprobare de construcție pentru un corp auxiliar? Recitește cu atenție. Voia să se extindă cu o secție nouă.

    În ce privește hotărârea judecătorească, respectată cu întârziere, dacă Primăria o va contesta, aducând în favoarea ei dovezile eludării legii, va câștiga recursul.

    Renata, tu știi ce înseamnă sentință definitivă? Nicușor Dan a atacat-o deja. Și a pierdut. Citez de pe DCNews, articol din 2023:

    Nicușor Dan a pierdut definitiv în fața SANADOR, în instanță. CAB i-a respins recursul, după ce a refuzat să semneze autorizația de construcție

    Curtea de Apel București (CAB) a respins recursul pe care Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, l-a făcut în procesul cu Spitalul Sanador. Potrivit CAB, recursul este ”nefondat”, iar decizia este ”definitivă”

    Procesul dintre Sanador și PMB a pornit de la refuzul primarului de a emite o autorizație de construire solicitată de Sanador pentru sediul din Piața Victoriei.

    Respectiva autorizație are ca obiect extinderea clinicii Sanador, cu regim de înălțime 2S+P+5E-6E (cu monument istoric încorporat, în regim de înălțime Sp+P+M) – cu un corp nou de construcţie (Centru Oncologic) în regim de înălțime S+P+6E.

    Divergența dintre Sanador și Nicușor Dan, în calitate de edil general, a început în februarie 2022, și deși autorizația de construcție a fost întocmită de structurile de specialitate din cadrul PMB, edilul nu a vrut să o semneze.

    […]

    Potrivit avocatului, Nicușor Dan nu se află la primul refuz în privința autorizațiilor pentru unități spitalicești.

    Astfel edilul a refuzat să emită Certificatul de Urbanism pentru construirea unei noi secții a Spitalului Universitar, a refuzat să avizeze demolarea unui corp de clădire a Spitalului Grigore Alexandrescu ce prezenta riscul de a se prăbuși peste pacienții acestuia și în locul căreia avea să fie construit un nou corp, dar și suspendarea administrativă și pe cale judecătorească a PUZ Sector 2 în condițiile în care existau proiecte publice de peste 1,8 miliarde de euro, din care peste 300 milioane de euro erau dedicate Spitalului Fundeni și Institutului pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu.

    ”În concepția edilului care cunoaște interesul public mai bine decât orice locuitor al capitalei, neconsultând părerea populației și evitând pe cât posibil orice întâlnire cu cei care l-au ales, bucureștenii nu au nevoie de spitale noi, de aparatură medicală performantă sau de acces la servicii medicale.

    Astfel, acesta a decis să blocheze extinderea celui mai mare Centru Oncologic, parte a celui mai mare spital privat ce urma a mari capacitatea de tratament radioterapeutic pentru accesul mai multor pacienți oncologici”, a mai spus avocatul.

    După care revenim la comentariul Renatei:

    Dar României actuale nu-i trebuie acum un carismatic, o vedetă, un mascul alpha, în niciun caz un golănaș din spatele blocurilor gri sau un privatizat cu covrigărie, îi trebuie un șoarece de bibliotecă, unul care nu se ridică de la masa de lucru, până n-a rezolvat ecuația.

    Mostră de prostie în formă pură, pe care te-ai aștepta s-o auzi, cel mult, de la un elev de ciclu primar.

    A se observa că Aldus a plantat în colțul de sus, dreapta paginii, specificarea că textul lui e publicitate electorală.
    Bilă albă pentru Aldus!

    Și bilă neagră pentru tine, care cam încalci legea, deși ești cu ea în gură mai mereu.

  8. Frumoos, Aldus! Recital de imbecilitate pe care nu l-am citit integral, fiindcă ai avut inspirația să începi cu „Ce crimă morală comite cel care a plagiat și pe care tu îl numești impostor? Dacă un om încalcă legea pentru a face un bine altora, atunci din punct de vedere legal omul respectiv este pasibil de amendă sau chiar închisoare, dar din punct de vedere moral a făcut ceva nobil.”
    Să-ți amintesc că impostorul se dădea drept medic. Ce „bine” poate face unul care n-are habar de medicină, dar practică medicina?
    Ei, și nițel mai jos, unde vorbești de „justiția divină”, m-ai pierdut definitiv. Dam îți explica niște lucruri serioase, reale, și tu vii cu mitologia și cu judecata de apoi. Cum zice Goe? Du-te, băi, de te pitulă! Adică ascunde-te, să nu mai vadă lumea cât ești de idiot. Idiot simplu, nici măcar util.

  9. În comentariul pe care zici că l-ai citit parțial sunt mai multe paragrafe și combinații de legalitate și moralitate. De unde știi că l-aș plasa pe tipul respectiv la primul paragraf, așa cum sugerezi?

    Iar discuția nu este despre religie (de care te cramponezi), ci despre moralitate versus legalitate. Dacă nu-ți place ideea de Dumnezeu sau de justiție divină, înlocuiește-o cu ideea de Conștiință. Presupun că și tu ai una, chiar dacă ești atee, și că e cât se poate de serioasă.

  10. Băi, te mai întreb odată, că nu știu care parte de întrebare n-ai înțeles-o:
    Dacă vine unul, un nimeni, un izmene pe călător, care nu știe nici măcar câte camere are apartamentul numit cord, și se dă drept doftor, și prescrie tratamente cu medicamente, și dă diagnostice și sfaturi, ce bine poa să facă ăla, în materie de sănătate?

  11. @Aldus: e important dacă cunoaștem sau nu legislația în construcții pentru că așa îți dai seama dacă acea autorizație trebuia emisă sau nu. Și există niște motive pentru care trebuie respectată acea legislație, lasă tu inima. Iar judecătorul nu a hotărât dacă trebuia dată AC sau nu, ci doar a fost obligat să o dea pentru că PMB depășise termenele de comunicare – PMB era obligată să respingă documentația în temeiul legii sau să ceară ceva. Faptul că PMB a fost obligată să emită AC e ca atunci când poliția nu-ți poate lua permisul pentru că radarul nu era omologat, chiar dacă tu aveai 200 km/h.

    ND e vinovat de faptul că nu a emis AC, ăsta e un abuz. Doar că e păcat să nu știm motivele. Da, înțeleg, ar fi mai bine dacă am fi toți inimoși, dar tu alegi un primar pentru că, în societatea actuală, înțelege niște lucruri și încearcă să-ți facă viața mai bună. Fix empatia față de oamenii implicați mă fac să-ți las comentariile astea. Și tot empatia și vibrația m-au făcut să mă chinui să fac oamenilor viața mai bună prin meseria pe care mi-am ales-o. Eu mă chinui și fac o școală, semnez niște lucruri pentru care pot răspunde inclusiv copiii mei și îi tolerez pe cei ca tine care știu mai bine decât zeci sau sute ca mine.

  12. Salut, @Aldus ! Îți solicit, cu respect, să elimini de îndată captura de ecran din articolul „Ce nu înțeleg la Nicușor Dan” sau, cel puțin, să anonimizezi (blur/pixelare) numele și fotografiile persoanelor din imagine. Publicarea fără consimțământ a acestor informații încalcă mai multe norme legale:

    Regulamentul (UE) 2016/679 – GDPR, art. 5, 6 și 9: prelucrarea datelor cu caracter personal trebuie să fie legală, limitată la minimum și să protejeze categoriile speciale de date; persoanele aflate în situații vulnerabile (de ex. persoane autiste) au nevoie de protecție suplimentară (recital 38, 75) (Parlamentul European & Consiliul, 2016);

    Legea nr. 190/2018, art. 3–4: transpune GDPR în dreptul intern și sancționează divulgarea neautorizată (Parlamentul României, 2018);

    Codul civil, art. 73–75: consacră dreptul la propria imagine și la viață privată; reproducerea imaginii unei persoane fără acord este interzisă (Parlamentul României, 2009);

    Regulamentul (UE) 2022/2065 – Digital Services Act: obligă furnizorii de găzduire să elimine prompt conținutul ilegal după notificare (Parlamentul European & Consiliul, 2022);

    Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor, art. 10 și 12: captura este o reproducere a conținutului de pe profilul meu Facebook, protejat ca operă; comunicarea publică fără permisiune îmi încalcă drepturile patrimoniale și morale (Parlamentul României, 1996);

    Mai mult, fotografia dezvăluie identitatea unor persoane autiste, amplificând riscul de stigmatizare și discurs de ură. Protejarea acestor persoane este atât o obligație legală (GDPR art. 9), cât și una morală.

    Te rog să:

    Ștergi integral imaginea sau
    Aplici blur/pixelare peste orice element care permite identificarea persoanelor.

    Dacă nu primesc un răspuns ori nu te conformezi în maximum 24 de ore, voi trimite o notificare oficială de „notice & takedown” în temeiul art. 16 DSA către tine și către WordPress.com, voi sesiza ANSPDCP și voi acționa în justiție pentru repararea prejudiciului.

    Sunt sigur că putem rezolva amiabil. Mulțumesc pentru înțelegere și promptitudine!

    Cu considerație,
    Andrei

  13. @Renata

    Dar când am zis eu că cineva care nu are habar de medicină și se dă drept doftor poate să facă bine? Caută în discuțiile purtate de noi pe tema asta, că doar sunt la tine pe blog. Sunt curios dacă vei găsi fie și o singură afirmație făcută de mine în sensul ăsta. Și apoi revino să discutăm despre cine răstălmăcește, trunchiază, este părtinitor și își amintește eronat afirmațiile celuilalt.

    @dam167

    e important dacă cunoaștem sau nu legislația în construcții pentru că așa îți dai seama dacă acea autorizație trebuia emisă sau nu

    Există cunoaștere „amatoricească” și există cunoaștere „profesională”. Autoritatea în domeniul interpretării legistlației o au judecătorii. Nu blogării și nu constructorii sau inginerii. Așadar: în momentul în care un judecător s-a pronunțat pe speța asta, dând o sentință definitivă, este clar că, chiar dacă eu personal nu cunosc legislația în domeniu, pot afirma că Nicușor Dan trebuia să dea autorizația. La fel cum atunci când Einsten spune că e = mc^2, pot afirma că asta este adevărat, indiferent de câtă fizică știu eu sau de ce ai zis tu. Și chiar dacă o să vii tu și o să-mi zici că nu-i adevărat, eu o să-i dau dreptate lui Einstein. Prin urmare, nu este necesar să cunosc legislația pentru a-mi da seama dacă ND trebuia să emită acea autorizație sau nu. Îmi este suficient să aflu verdictul celui care nu doar că știe legislația, ci chiar este autorizat să dea sentințe obligatorii în ceea ce privește respectarea ei. Iar persoana respectivă s-a pronunțat deja și cuvintele ei au o greutate mai mare decât cuvintele mele sau ale tale.

    Iar judecătorul nu a hotărât dacă trebuia dată AC sau nu, ci doar a fost obligat să o dea pentru că PMB depășise termenele de comunicare

    Asta cel mult poate afecta modul în care privim refuzul de a emite autorizația înaintea emiterii acelei sentințe. Dar Nicușor Dan nu a emis autorizația nici după această decizie și nici după ce ea a devenit definitivă. Cum spuneam: dacă înaintea deciziei poate avea o scuză (nu cunosc detaliile cazului), după nu mai are niciuna, pentru că legea îi cere să respecte o sentință executorie. Indiferent cum s-a dat acea sentință. Trebuia să o respecte, da? Suntem de acord cu asta, sau nu?

    Eu mă chinui și fac o școală, semnez niște lucruri pentru care pot răspunde inclusiv copiii mei și îi tolerez pe cei ca tine care știu mai bine decât zeci sau sute ca mine.

    Nu am spus că știu mai bine decât tine legile din domeniu. Probabil că tu, care faci aceste lucruri, ești mult mai în temă cu legislația decât mine, care nu-s deloc interesat de ea. Dar am făcut apel la persoana care ne bate pe amândoi la interpretarea legilor, pentru că fix cu asta se ocupă, profesional. La tromf. Tromful de la cărți bate orice altă carte. Când un judecător s-a pronunțat, nu mai este cale de întors. A-mi cere să îți dau dreptate în detrimentul judecătorilor care s-au pronunțat pe cauza asta înseamnă să-mi ceri implicit să nu mai susțin principiile statului de drept. Principii care spun că în astfel de discuții și dispute pe lege, judecătorul decide. Ei, judecătorul a decis. Conform deciziei lui, Nicușor Dan trebuia să dea autorizație. Iar el n-a dat-o (nici măcar după aceea). Deci, a comis o ilegalitate (din moment ce exista o sentință definitivă și executorie pe care n-a pus-o în practică). Și, ca urmare a alegerii lui de a comite această ilegalitate sfidând sentința definitivă primită, anexa respectivă a spitalului nu a fost construită. Spital oncologic pe care eu îl evaluez ca având un potențial de a face bine în societate. Vezi vreo eroare în raționamentul meu?

    @Andrei

    Salut și bun venit pe blog! Mă rog, se pare că ai ajuns aici încă dinainte să-mi lași acest comentariu, involuntar de ambele părți, prin intermediul pozei.

    Nu îmi dau seama de ce consideri că respectivele nume și poze de profil din imagine ar fi de natură să lezeze în vreun fel drepturile, integritatea, stima de sine etc a persoanelor în cauză. Pe de o parte, participanții la dialog par mândri de diagnosticul respectiv și nicidecum complexați sau timorați, așa încât să-și dorească să nu știe nimeni de ei. Pe de altă parte, nu am publicat poza pentru a arăta cu degetul înspre autism sau pentru a discuta autismul din familiile lor, ci pentru a ilustra modul în care gândesc niște cetățeni cu privire la președintele țării mele.

    Dar, pentru că te deranjează, și pentru că nu m-am gândit când am publicat poza că o să te deranjeze, îți cer scuze. Sau îți ofer scuzele mele – n-am înțeles niciodată care e varianta corectă. Am înlocuit imaginea inițială cu una în care numele și pozele de profil nu mai sunt vizibile. De asemenea, am șters imaginea inițială de pe server, astfel încât nu mai poate fi accesată nici dacă îi cunoșteai vechea adresă. Însă dialogul de acolo nu vreau să-l elimin, pentru că el evidențiază faptul că există cetățeni care consideră că un președinte cu elemente autiste (la propriu sau la figurat) este „fix ce ne trebuie acum”, aspect pe care îl consider relevant în contextul alegerilor de duminică și a direcției spre care ne îndreptăm, fiind de altfel în tema articolului. Deci, a rămas doar ideea (demnă de o discuție publică), nu și persoanele din spatele ei, care acum nu mai pot fi identificate. Sper că este în regulă din punctul tău de vedere și mersi de atenționare.

    Toate cele bune.

    PS: Este posibil ca imaginea inițială să fie deja indexată de motoarele de căutare și arhivată pe diverse platforme, asupra cărora eu nu mai am control. Te rog să ai în vedere de asemenea faptul că imaginea în cauză a circulat pe mai multe conturi cu trafic și vizibilitate de pe rețelele sociale, eu luând-o din câte rețin de la astfel de cont, grup sau canal. Practic, tu mi-ai cerut să elimin o picătură dintr-un ocean care preexista înainte să scriu eu articolul.

  14. @Aldus: fix (dar fix!) arhitecții și inginerii aplică legislația în construcții. Arhitectul șef din primărie sau alte organe de control în domeniu fix asta sunt: arhitecți și ingineri. Nu există cunoaștere amatoricească sau profesională, iar judecătorii când iau o hotărâre tot pe ăștia se bazează.

    „Prin urmare, nu este necesar să cunosc legislația pentru a-mi da seama dacă ND trebuia să emită acea autorizație sau nu.” – ba da. Și nu numai asta, trebuie să știi și ce era în documentația prin care s-a cerut autorizația. Singurul lucru clar aici e că ND trebuia să emită AC în urma sentinței, dar asta nu înseamnă că totul era în regulă – ți-am explicat asta deja. De asta e vinovat, în rest raționamentul tău e complet rupt de realitate. Faci niște parabole doar pentru a te convinge că ai dreptate.

  15. Ce nu înțelegi tu, deși deja mă doare gura de câte ori am spus-o, este că, chiar dacă arhitecții și inginerii aplică legea, domeniul lor de competență nu este legea, ci construcția și arhitectura. Legislația este domeniul de competență al judecătorilor. Iar un judecător și-a dat deja verdictul – și de aia nu trebuie să cunosc eu legislația, pentru că îl cred pe el. Dacă el zice că trebuia construită, înseamnă că trebuia construită. Tu zici că nu trebuia, el zice că trebuia.

    Singurul lucru clar aici e că ND trebuia să emită AC în urma sentinței

    Deci, ești de acord și tu că ulterior sentinței în cauză Nicușor Dan a comis o ilegalitate, nedând autorizația pe care legal era obligat să o emită.

    Și vezi că s-ar putea ca elementele pe care te bazezi legate de așa-zisele nereguli ce ar fi existat acolo și care l-ar fi îndreptățit pe Nicușor Dan să nu le dea autorizație înainte de sentința judecătorească s-ar putea să fie simple intoxicări ale taberei nicușoriste. După cum spuneam, eu nu am urmărit cazul în detaliu, dar optimvs cam asta înțeleg că zice.

Lasă un răspuns