Domnul Goe, vremelnic navigator pe o corabie aflată în derivă (vedeți ce frumoase cuvinte și figuri de stil mi-am adăugat în repertoar?), și-a făcut bunul obicei de a mă insulta ori de câte ori poposesc pe blogul domniei sale, dându-mi de înțeles, atât implicit cât și explicit, că îi displace profund prezența mea acolo, cu toate că această prezență a mea se concretizează adeseori încă din corpul articolului, prin linkurile pe care mi le pune în mod repetat (chestie de care n-am de ce să mă plâng).
Venind din partea oricui altcuiva, o astfel de atitudine ar putea ilustra un dram de bipolaritate, doar că persoanele de față se exclud. Și pentru că se exclud, m-am gândit ca de data asta să comentez exclusiv (sau mai ales, sau la început; vom vedea pe parcurs) pe blogul meu. Așadar, să începem.
În ultima sa postare, Domnul Goe ne supune atenției trei fragmente din trei articole de pe trei bloguri diferite, invitându-ne să ne dăm cu părerea despre care dintre cei trei autori ai lor ar fi mai caraghios și eventual să-i sortăm în funcție de gradul de penibil și de umor involuntar pe care cei trei l-ar manifesta, acordându-le astfel premiile 1, 2 și 3 (eu sunt trecut acolo ca o mențiune specială).
Articole pe care, deci, le-am citit.
În opinia mea, primul articol, scris de către Ioan Sperling, este interesant și, în esență, valid. Ideea lui de bază este că o ființă care aspiră la Dumnezeu nu ar trebui să se mulțumească (sau să se amăgească) cu o condiție căldicică. Această idee este corectă, chiar dacă soluțiile sau idealurile la care se raportează autorul sunt oarecum dogmatice (în sensul vulgar al termenului) și implică o serie de formalisme: botezul prin scufundare, împărtășania, cununia, antiecumenismul etc. De altfel, textul se adresează exclusiv ortodocșilor, dar ideea centrală, pe care eu am descris-o ca potrivindu-se oricărui căutător spiritual (indiferent de religie sau cult), este ușor de extras. În sprijinul ei o să aduc două pasaje chiar din Biblie:
„Din zilele lui Ioan Botezatorul până acum, Împărăția cerurilor se ia cu năvală, și cei ce dau năvală pun mâna pe ea.” – Matei 11.12
„Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: <<Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios și adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu: <<Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: <<Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic>>, și nu stii ca ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățat prin foc, ca să te îmbogățesti; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, și pocăiește-te!” – Apocalipsa 3.14-19
Al doilea articol, scris de către papagigli, expatriat de ceva vreme bună, face parte dintr-o recent începută serie de memorii personale și este, dacă vreți, o celebrare a vieții. Vă invit să-l citiți și să vă dați singuri cu părerea dacă merită pus în vreun top al prostiilor, umorului involuntar, textelor caraghioase șamd.
În fine, al treilea și ultimul articol (căci pe mine mă auto-exclud în mod elegant) elogiază transfigurator virtuțile iubirii. E drept că autorul lui, Sticri, l-ar fi putut scrie sub semnul întrebării „Ghiciți ce ciuperci am consumat azi dimineață” dacă n-ar reprezenta de fapt o traducere, dar dincolo de exuberanța imaginilor evocate și de excentricitatea combinațiilor de cuvinte (exemplu: „Cele mai înalte și pure forme de iubire generează unificarea armonioasă între multiplele game de frecvențe, aducând mai multe forțe energetice în fluxul natural de experimentare a posibilității de sincronizare și corezonanță.”), textul conține o mulțime de idei frumoase, chiar minunate, fiind în fapt o pledoarie pentru iubire. De exemplu, o astfel de idee extrasă de noi ar putea fi exprimată prin „Iubirea este centrul gravitațional al oricărei ființei umane, conferindu-i acesteia coerență, armonie și sens”. Sau, analizând fraza citată anterior, „Cele mai înalte și pure forme de iubire anulează orice diferențe, nivelează orice aparente asperități și conferă un surplus de forță și energie, deschizând totodată ființa către experimentarea unor nebănuite miracole.”
Dar pentru a extrage aceste idei, este necesar să înveți să citești. La fel cum deslușirea imaginii ascunse într-o stereogramă necesită un anumit mod de a o privi, extragerea ideilor esențiale și frumoase dintr-un text implică mai întâi deschiderea sau disponibilitatea de a găsi miezul care se ascunde în spatele cuvintelor și apoi capacitatea de a citi „printre rânduri”, într-o manieră mai degrabă intuitivă decât discursivă sau logică. O astfel de lectură pleacă nu din minte, ci din inimă și răspunde la întrebarea: ce are acest om (autorul) de transmis și care este lecția de viață (întotdeauna validă!) pe care cuvintele lui o exprimă. Desigur, uneori putem descoperi intenții nefaste sub aparența unui text benign (cum ar fi, în opinia mea, unele comentarii ale purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu), dar atunci când autorul este sincer și bine intenționat, întotdeauna în spatele cuvintelor lui se ascunde un punct de vedere cel puțin parțial valid – sau, dacă vreți, cuvintele respective coagulează o anumită experiență de viață.
Pentru a se înțelege mai bine la ce mă refer, o să vă relatez o amintire din clasa a 5-a, în totală lipsă de respect față de cutuma folosirii cifrelor romane. 🙂 Aveam o profesoară nouă de muzică, care era interesată de filosofie și care la una dintre ore ne-a întrebat cum ne imaginăm noi că ar fi un om perfect. Unul dintre colegii mei, care nu era prea răsărit la învățătură, iar acum sunt ușor eufemistic, adică era printre cei slabi, a ridicat mâna și a spus că în opinia lui un om perfect este un om care nu-și schimbă niciodată hainele, înfățișarea etc, deci care se comportă și rămâne tot timpul la fel, în fiecare zi. Această descriere a fost imediat receptată de mine ca fiind foarte puerilă, dar, spre surprinderea mea, profesoara a rămas câteva momente pe gânduri și apoi a spus: „Deci, colegul vostru l-a identificat pe Dumnezeu.”
Atunci am înțeles, poate pentru prima oară, diferența dintre a citi superficial și a citi cu inima sau cu sufletul. La o lectură rapidă, am putea fi tentați să credem că autorul nu-i capabil să înțeleagă banalul adevăr că un om nu poate purta mereu aceleași haine, în fiecare zi. Ratând astfel faptul că respectivul coleg al meu a exprimat cu cuvintele lui și într-o formă implicită sau figurată, poate chiar fără să-și dea foarte bine seama, un adevăr de profunzime, pe care nu știu câți dintre studenții de la filosofie l-ar putea formula: că tot ceea ce este efemer și fluctuant, adică schimbător, este în mod automat relativ și imperfect, perfecțiunea neputând fi căutată decât în sfera realităților absolute, imuabile și eterne. Adică, a lui Dumnezeu.
Și cum dintre cele trei articole propuse spre jurizare niciunul nu este prostesc, penibil, caraghios sau generator de umor involuntar, premiul pentru toate aceste calități nu-i rămâne decât, prin eliminare, articolului scris de către Domnul Goe. Care s-ar putea să reușească astfel performanța de a ocupa, în mod oarecum surprinzător dar binemeritat, toate cele trei locuri de pe podium simultan.
Nu doresc sa comentez despre ceea ce ai spus despre textele traduse de mine, este punctul tau de vedere si ti-l respect. Doresc doar sa punctez un anumit aspect si anume ca ma bucur ca ai observat/punctat ca acele texte nu se citesc logic ci in alt mod.
Eu practic doresc sa comentez despre Vasile Banescu (pe care l-ai pus la colt) si care dupa parerea mea merita o medalie pt ca a avut curajul sa i se opuna lui Macedon (Porcu) Petrescu (adica Teodosie) care a facut circ din manifestarile religioase. Poate ca dpdv canonic Banescu nu trebuia sa se certe in public cu Teodosie, dar totusi cineva din BOR trebuia sa ia atitudine in fata derapajelor lui Teodosie.
Eu stiu ca BOR e plina de turnatori, pt ca asta vine din trecut cand preotii erau cei mai mari “sifonari” la secu’. Acum, cu toate ca unor preoti le-a fost dat verdictul de colaboratori cu secu’ si le-au facute dosarele publice, BOR nu accepta asemenea verdicte si spune ca nu conteaza.
Ma opresc aici, pt ca daca ma pornesc iti caut pe net si filmarile care-l incrimineaza pe Teodosie (Mache pe.numele de turnator) si care nu-s numai de acum un an, ci unele sunt de mai multi ani … toate astea sunt pe net.
Bun venit la mine pe blog.
„Curajul” de a i se opune lui Teodosie îl are toată lumea. Nu cred că există un episcop român mai hulit și mai luat la mișto pe internet decât Teodosie. Mă refer la bula noastră de tineri, de oameni emancipați, cu vederi largi etc. Deci, halal curaj.
Ca idee, eu îi țin partea lui Teodosie. 🙂
BOR prin definitie ar trebui sa aiba legatura cu moralitatea si cu cele sfinte.
Cum poate sta unul ca Teodosie in functia de “ARHI-episcop” cand moralitatea lui a fost pusa la indoiala prin faptul ca a fost dovedit ca fiind colaborator la secu’ (documente sunt pe net) sunt filmulete cu dialoguri compromitatoare care au legatura mai mult cu cele lumesti decat cu cele sfinte.
PS: Ii poti tine partea, e ok pt mine, eu cred ca oricum o sa fie “maturat” pt ca toata chestiunea a inceput sa miroasa cam tare.
Păi, a fost (sau o fi fost, că n-am urmărit atent subiectul), cândva. Cine n-a fost niciodată nimic și s-a născut imaculat, să ridice primul piatra. Eu n-am prins vremea aia, în care să pot fi pus în situația de a alege, așa că e ușor să zic de pe margine „Huo, comuniștilor!”. Adevărul e că nu știu cum aș fi reacționat și cât de bine aș fi rezistat. N-am trecut prin proba respectivă. Și mai e ceva. Așa se pune o anatemă pe toți cei care au fost colaboratori, de parcă dacă ai făcut cândva o prostie, gata, ești condamnat pe vecie. Oamenii se mai maturizează, se mai transformă etc. Așa că aleg să ignor ce a făcut un om cândva, acum jde ani, și să-l judec după cum se manifestă în prezent. Iar în prezent, „derapajele” lui Teodosie sunt de fapt binevenite, chiar dacă din câte înțeleg tu ai un alt punct de vedere.
Trecutul e trecut. Lăsați-l să moară.
Avem opinii diferite in privinta personajului respectiv si-ti respect dreptul de a-l sustine pe Teodosie.
Uneori, unele personaje, tocmai pt ca au un trecut dubios sunt manipulabile de unii baieti cu “ochi albastri” si nu numai. Nu spun ca in cazul lui Teodosie se intampla asta, dar ia-o ca pe o tema de gandit…
Păi cum să se întâmple în cazul lui? Că practic, Teodosie e împotriva sistemului. Un tradiționalist înapoiat.
🤣🤣🤣🤣🤣
Ok, eu nu am spus ca e cazul lui Teodosie, tu ai dedus.
PS: Uneori e bine sa citim “scenariul” si sa nu ne uitam numai la “film”
Vezi tu Aldus cum sta treaba, nici nu ai inceput bine articolul ca ai si strecurat o soparlita si te mai plangi ca Domnul Goe te ia peste picior. Pai mai Aldus sa spui tu ca corabia lui Domnul Goe este in deriva cand de fapt corabia pluteste bine mersi nemiscata. Zi tu Aldus daca asta nu e o mica rautate. Nu pot sa cred ca te roade invidia ca Dl. Goe are de n-ori mai multe comentarii decat tine ca vorba ceea la like-uri sunteti amandoi de n-ori sub media pe tara. Oricum eu cred ca prezenta ta pe bARCA ii place la nebunie Dl Goe cum de altfel si tie iti place la nebunie sa comentezi acolo dar iti place si sa te alinti. Ai farmecul tau Aldus ce mai tura-vura esti un blogger seducator-fermecator-provocator. Mie imi place ce postezi. In topul preferintelor mele tu te numeri printre primii zece comentatori de pe bArca pe care eu ii admir.
În primul rând, nu mă plâng. Expun o situație. În al doilea, după părerea mea barca este în derivă. În al treilea rând, numărul de comentarii este o mărime a cantității, nu a calității. Complet neinteresant. În al patrulea, și eu cred că îi place interacțiunea, dar are un mod bizar de-a o arăta. În sfârșit, nu știu dacă are 10 comentatori stabili în total, dintre care probabil cam jumătate sunt Gică-contra. Dar tu singură faci cât alți 10. 🙂
A spune că niște texte „nu se citesc logic” e ceva foarte alunecos. Poate era mai potrivit ad literam sau tehnic, dar logică există tot timpul. Ca să înțelegi ai nevoie de logică, până și comentariile din școală sunt bazate pe logică. Altfel ajungem la arta modernă și punem o banană pe perete care simbolizează ce vrea fiecare.
Personal textul (al treilea) mi se pare slab – cel original, nu am răbdare evaluez calitatea traducerii – pentru că e nestructurat (nici măcar paragrafe?!) și încearcă să adune mai multe motive:
„Adevărata relație de iubire este o relație cu propria noastră ființă interioară, așa cum este practicată în Legea lui Unu.” The Law of One (Aldus, poate te interesează și ai timp să cauți) presupune mai multe lucruri, asta e doar o exprimare simplistă.
„Omni-Iubirea este Conștiința lui Christos manifestată în forma umană, cea mai deplină expresie a celei mai înalte iubiri spirituale care poate fi schimbată în tărâmurile materiei.” (omni) iubirea nu e o conștiință oricâte metafore am căuta, iar expresia poate fi schimbată în tărâmurile materiei? schimbată cum?
PS: The Law of One e o serie de conversații între Ra și Don Elkins, prin intermediul Carlei Rueckert care face channeling, sub influența unor substanțe (LSD parcă).
Eu admir sincer rabdarea infinita pe care o ai sa analizezi texte :). Eu astea cu propaganda religioasa nu pot duce pana la capat, adorm mai ceva ca la formula 1. Articolul lui Papa e acolo fiindca omul il irita masiv pe dl.Goe, desi daca mergem linia asta de rationament sunt de-a dreptul cazut in fund ca n-a inclus si unul de-al tau.
Da’ de ce ti se pare ca Arca e in deriva? 🙂 Poate, exact ca Parisul, “fluctuat nec mergitur”!
P.S: Stie cineva daca Sperling si Iosif sunt un ceva bicefal sau fiinte distincte? Nu stiu de ce ma aia grija, dar ma. Probabil pe motiv de virus :).
Am gasit un articol destul de interesant despre motivele din spatele luptei
contra lui IPS Teodosie (http://www.topsecretcraiova.ro/actualitate/de-ce-trebuie-eliminat-teodosie/). Cred ca unii nu pot ierta cum, atunci cand ne-au ‘arestat’ la domiciliu, el a tinut bisericile deschise de Pasti. Si a vorbit contrar propagandei. Pare, din pacate, a fi o lupta acerba intre Credinta si un val de mazga propagat de la inalte tribune, multe din ele nealese de nimeni.
Cat priveste subiectul de fond, apreciez abordarea fireasca pe care am citit-o.
Cu totii cred ca exprimam in variate forme, solutii asa cum le vedem sau simtim.
Conteaza cel mai mult buna credinta cu care o facem. Iar cititorii preiau sau nu
solutiile oferite, in functie de propriile credinte.
Toate cele bune.
Ca de foarte multe ori in ultimul timp, butonul de like nu functioneaza
la mine! 🙂
# dam167
Nu doresc sa_ti schimb parerile, dar textele astea, ele nu se citesc si nu se analizeaza logic.
Aldus, a scris mai sus cum se citesc si-i dau dreptate, a fost foarte aproape.
Esti departe de ceea ce inseamna legea Lui Unu, nu are legatura cu LSD si nici cu RA. Tu stii ceva despre RA (e o carte pe net) dar adevarata Lege a lui Unu a cu totul alta poveste.
Iti las un link mai jos ca sa-ti faci o idee.
https://ascensionavatar.wordpress.com/2022/07/02/lisa-renee-law-of-one-2/
Nu-ti pun linkul ca sa te jignesc ci doar pt a-ti demonstra eroarea.
In rest, sa auzim de bine!
@sticri: cu link-ul acela mă dezamăgești, nu mă jignești. Conceptul de Law of One vine de unde am zis eu și recunosc că n-am citit textele, dar am ascultat transcrierile – o parte din ele, că e un material foarte vast. Cucoana la care faci tu trimitere are niște texte despre ideile din acele transcrieri, la fel cum există n scrieri religioase. Nu știu ce carte e pe net, dar acel proiect a fost interesant, iar folosirea a diverse droguri pentru diverse moduri de comunicare a fost și este o practică uzuală.
Apropo, nu-mi amintesc să fi fost vreun God sau Christos, este vorba doar despre un „infinite creator”. Și ba da, ar trebui să se citească și să se analizeze logic, pentru că toate principiile alea sunt foarte logice. Textul e o metodă de a transmite ceva, chiar dacă conține figuri de stil. Se învață asta în școală, nu e vreun secret. Nu mă înțelege greșit, nu sunt împotriva textelor de genul, doar că unele sunt bune, altele proaste.
Aici sunt informații despre The Law of One
https://www.lawofone.info
Ceea ce mi-ai trimis e povestea lui Ra, despre care am spus cate ceva mai sus.
Iti spun doar sa ai grija cand pasesti pe teritoriul asta si sub influenta caror dogme si entitati te poti afla.
Doar atat… restul tine de drumul fiecaruia.
Tu ai drumul tau, eu il am pe al meu, asta nu inseamna ca al meu e mai bun sau mai rau ca al tau. Doar e un alt drum.
PS: Stiu ce spune Ra pe acel site, dar iti spun ca Ra de pe acel site nu e Ra adevarat/benefic.
@dam167
Simbolul îi este superior cuvântului. Sigur, banana aia era o prostie, dar arta autentică se ridică deasupra limbajului comun.
Aș zice că obiecțiile tale țin tocmai de o citire ad-litteram. Dacă urmărești să faci abstracție de ambalaj și să ajungi la miez, indiferent cât de clar sau încâlcit ar fi el exprimat, din primul citat poți extrage ideea că nu ai cum să iubești cu adevărat (pe alții) cât timp nu ești măcar cât de cât împăcat și în armonie/echilibru cu tine însuți, iar din al doilea citat poți extrage ideea că sacrificiul lui Hristos este o expresie a iubirii universale (omni) divine, care a luat pentru noi o formă umană (forma lui Iisus) și ne-a devenit astfel accesibilă chiar aici, în tărâmul sau în lumea materiei. Și poți face asta chiar fără să ai habar de Legea lui Unu (cum e cazul meu) și chiar fără să te intereseze ce-i aia. Că ai textul în față.
PS: LSD-ul e de evitat în orice context. E profund nociv și nu are nicio valență benefică.
@Vladen
De acord cu Papa. 🙂
Barca e în derivă pentru că, de exemplu, îi lipsesc o direcție și-un sens clare. Uită-te numa’ la câte articole pe tema gravitației are, și încă nu le-a terminat. Dacă ar avea o direcție și-un sens, ai putea măcar spune că sau se îndreaptă spre liman, sau se depărtează și mai tare în larg, dar așa, nu știe nimeni ce face. Plutește de colo-colo.
Iosif și Ioan Sperling sunt două persoane diferite. Ioan Sperling mai scrie și aici:
https://www.activenews.ro/autori/Ioan-Sperling-535
@Suzana
Nu am urmărit subiectul Teodosie, dar în general mi-e simpatic omul și luările lui de poziție. Probabil că ai dreptate.
@sticri: nu era vorba de nici o dogmă sau drum, doar texte care spun ceva și care, evident, pot avea mai multe interpretări. Mă faci să par Neil deGrasse Tyson, dar „ce spune Ra pe acel site” e un mesaj transmis în niște condiții discutabile. Nu știu câți Ra sunt, care e bun sau care e rău.
@Aldus: nu e vorba de miez sau de ce evocă un text, că vorbim despre ce evocă, pictează, induce, transpune, conduce la ceva, nu despre citit. Despre iubire poți vorbi la nesfârșit, făceam și eu asta la școală în compuneri, însă ce spui tu e fix interpretarea biblică – n-am nici o problemă cu asta și da, e un mod de a privi lucrurile. Dar vezi tu, tu zici Hristos, cucoana zice Christos (și menționează că nu e același personaj, nici măcar aceeași divinitate), în timp ce Law of One zice Adonai. De ce îi zice Adonai? pentru că Carla Rueckert era creștină. Sigur că extrage iubire și lumină, dar mai contează și cum comunicăm și cum spunem lucrurilor pe nume, altfel diluăm totul și facem un ghiveci. Și e cam tras de păr să ducem Law of One la religia creștină pentru că lucrurile sunt mai complexe de atât.
Pot să îți spun și eu (ca duduia aia care mai trecea pe aici) Papi, Lotus, Cubi sau care mai erau pseudonimele alea, iar tu mie Scufița Roșie și ne facem fiecare filmul lui. Asta fac și conspiraționiștii (dintre care culmea, fac și eu parte), dacă mergi la textul tradus la care făceam eu referire, ai să vezi toate tagurile posibile, de la Nibiru la zero point energy, totul și nimic e conectat.
Repet: da, e frumos să extragi un mesaj sau o idee și să te detașezi de alte detalii, dar era vorba de analiză pe text, iar textul e un ghiveci.
Totuși, ideea (afirmația mea din articol) era că existe ghivece care n-au nicio noimă și există ghivece în spatele cărora se întrezăresc niște idei valie. Cheia este să te apleci asupra unui text făcând abstracție de aspectele exterioare, de ambalaj, de proveniență, de corectitudine sintactică sau gramaticală, de autori etc și să te întrebi dacă există ceva autentic acolo, ceva ce poți extrage, ceva ce este valid, sau dacă poți arunca și miezul, ideea, esența la gunoi. Pentru că esența bate ambalajul.
Iar în articolul lui Sticri sunt o mulțime de idei frumoase. Privind din afară este și o varză, este și un sincretism între chestii care poate ar sta mai bine separate (Legea lui Unu, creștinismul etc), poate și o traducere imperfectă, dar, făcând abstracție de asta și luând frazele în sine, una câte una, sunt o mulțime de adevăruri frumoase pe care le poți extrage de acolo. Adevăruri care au fost gândite, într-o formă sau alta, de unii din lanțul ăsta (de unde o fi tradus Sticri sau de unde s-o fi inspirat autorul pe care l-a tradus el etc), indiferent cât de corect sau perfectibil au reșit frazele să ajungă la noi.
De exemplu, dacă eu zic că iubirea este un sos cu maioneză care zboară prin spațiul cosmic urmărind un melc dedublat în eter, afirmația mea este corectă gramatical, dar n-are niciun sens. Nu poți extrage nicio idee validă din ea. Pe când dacă Sticri scrie că „Transmitem frecvența Iubirii altora proporțional cu capacitatea noastră de a păstra frecvența iubirii în interiorul nostru”, putem argumenta că fraza lui este incorectă gramatial (iubirea fiind scrisă o dată cu I mare și apoi cu i mic) și că amestecă filosofia cu fizica, dar putem totodată extrage din ea cel puțin trei idei mișto: că pentru a dărui ceva, este mai întâi necesar să îl ai (nu poți fi un filantrop dacă ești sărac lipit), că atunci când iubești sau dăruiești iubire cuiva, iubirea din tine nu secătuiește (dacă dai un măr altuia, rămâi fără el, în timp ce dacă iubești, nu rămâi mai sărac în iubire, ci chiar te îmbogățești afectiv) și că pentru a se manifesta, iubirea are nevoie de două puncte sau de doi poli între care să se producă o anumită conexiune (asta înseamnă totodată că ieși din universul tău limitat, egoist, și descoperi ceva nou, ceva ce se află în afara ta, respectiv universul ființei iubite). Da, știu că aceste idei n-au fost scrise acolo explicit, în forma asta, dar le poți extrage de acolo, dacă sapi suficient de adânc, pentru că ele sunt conținute într-o formă implicită în afirmația aia. Și sunt valide.
Acuma, bineînțeles că nu-i nevoie să te apleci asupra fiecărui text cu o lupă de tipul ăsta, încercând să extragi de acolo chiar și ceea ce nu i-a trecut niciodată prin cap autorului. Dar: Domnul Goe a făcut mișto de textul ăsta, spunând că e caraghios, penibil etc. Și nu are dreptate. Sigur că-i perfectibil. Dar are un miez mișto.