Stimulat de articolul lui Alex, am decis să fac și eu un exercițiu de traducere a acestui mic eseu scris de Paul Graham – sau, mai bine zis, de traducere și adaptare, într-o cheie laxă și personală – chestie cu atât mai facilă cu cât am deja la bază versiunea lui Alex. Comentariile, atât legate de conținut (de mesajul textului original) cât și de traducere, sunt binevenite. Notele de subsol îmi aparțin.
Scriitori1Termenul „scriitor” este folosit într-un sens mai larg, de om care se ocupă cu scrisul, care trăiește din scris sau care obișnuiește să scrie, și nu neapărat de autor de literatură. și non-scriitori2Alex traduce prin „Scriitori și a-scriitori”. Personal nu-mi place prefixul a. Pentru că, înainte de a fi o negare, a-ul este o transcendere (sau o negare prin excludere și nu prin opoziție). De exemplu: moral (propriu moralei sau pe partea pozitivă a axei moralității), imoral (contrar moralei sau pe partea negativă a axei moralității) și amoral (indiferent față de morală sau care nu poate fi proiectat pe axa moralității). Așadar, a-scriitorul nu este cel care nu mai știe, nu mai reușește sau nu mai este capabil să scrie (așa cum preconizează Graham că se va petrece cu majoritatea oamenilor), ci cel pe care pur și simplu nu-l interesează scrisul, cel care n-are nicio treabă sau legătură cu scrisul. Dacă la un moment dat i-ar veni ideea să scrie, n-ar fi exclus să constatăm că a-scriitorul are stofă de scriitor. Din perspectiva asta, aș zice că a-scriitorul este doar o etapă intermediară în formarea non-scriitorului, adică a celui care a devenit complet incapabil de scris.
În general mă feresc să fac predicții cu privire la tehnologie, dar sunt aproape sigur de următoarea: în câteva decenii puțini oameni vor mai fi capabili să scrie.
Unul dintre cele mai neașteptate lucruri pe care le afli scriind este cât de mulți oameni au probleme cu scrisul. Abia după ce devii medic îți dai seama câți ipohondri există pe lume3Care se tem chiar și de-o aluniță, în original. Sensul e că sunt foarte mulți, nu foarte puțini, cum a înțeles Alex. Peste tot în acest pasaj sensul e că sunt mult mai mulți oameni care au anumite slăbiciuni decât ne-am fi așteptat. Later Edit: Se pare că totuși Alex a tradus corect; a se vedea primul comentariu. O variantă actualizată care să fie în aceeași notă: „Abia după ce devii medic îți dai seama cât de mulți oameni sunt ignoranți cu privire la potențialul cancerigen al alunițelor de piele.”; abia după ce devii expert în calculatoare îți dai seama cât de atehnici sunt majoritatea posesorilor de PC; abia după ce înveți să scrii realizezi cât de mulți au nevoie de ajutor în folosirea peniței.
Motivul pentru care atât de mulți oameni au probleme cu scrisul îl constituie dificultatea lui inerentă. Pentru a scrie bine este necesar să gândești clar, iar a gândi clar este greu.
Și totuși, scrisul a devenit omniprezent în tot mai multe domenii de activitate, și, de regulă, cu cât funcția pe care o ocupi este mai prestigioasă, cu atât ea se bazează mai mult pe scris.
Aceste două forțe diametral opuse: cerința aproape universală de a te exprima în scris și dificultatea implacabilă a scrisului, creează o presiune enormă. De asta aflăm de atâția profesori eminenți care se dovedesc plagiatori. Aspectul care mă frapează cel mai mult la ei este caracterul meschin al furturilor. Adeseori fragmentele copiate sunt niște platitudini intelectuale – genul de chestii pe care orice om semi-priceput la scris le-ar putea produce fără niciun efort. Asta arată nivelul sub-mediocru al respectivilor plagiatori.
Până nu demult, nu exista nicio portiță de scăpare de sub presiunea creată de aceste două forțe opuse. Puteai plăti pe cineva să scrie pentru tine, ca JFK4Dacă nu le cunoașteți, găsiți explicația ambele nume desemnate prin inițiale la Alex pe blog. Dacă le știți, bravos!, sau puteai să plagiezi, ca MLK,5Sau, cel puțin pe ale noastre mioritice plaiuri, puteai plăti pe cineva care să-ți plagieze o lucrare de doctorat. 🙂 dar dacă nu aveai posibilitatea de a cumpăra sau fura cuvinte, trebuia să le scrii singur. Ca rezultat, aproape toți cei de la care existau așteptări în direcția asta au fost nevoiți să învețe să scrie.6Aici autorul pleacă de la premiza că procentul plagiatorilor este mic.
Acum nu mai e cazul. Inteligența Artificială a modificat radical această paradigmă. Aproape toată presiunea de a scrie a dispărut. Poți pune un program de IA să o facă pentru tine, atât la școală cât și la serviciu.
Rezultatul va fi o lume împărțită în scriitori și non-scriitori. Vor exista în continuare unii care vor ști scrie. Câtorva dintre noi ne place. Dar pătura de mijloc, a celor aflați între scriitorii buni și cei care sunt incapabili să scrie, va dispărea. În loc de scriitori buni, scriitori decenți și oameni care nu pot scrie vor exista doar scriitori buni și oameni care nu pot scrie.
Și ce-i așa de rău în asta? Nu ne-am obișnuit ca unele abilități și meserii să dispară atunci când, în urma avansului tehnologic, ele devin depășite? De exemplu, azi nu prea mai avem fierari, iar asta nu pare să ne încurce cu ceva.
Și totuși, este rău. Motivul a fost menționat mai devreme: a scrie înseamnă a gândi. De fapt, există un mod de gândire care nu poate fi exersat decât prin scriere. Cel mai plastic a exprimat-o Leslie Lamport7În scris.:
„Dacă gândești fără să scrii ceea ce gândești, doar ți se pare că gândești.”
Așadar, o lume împărțită în scriitori și non-scriitori e mai periculoasă decât pare la prima vedere. Pentru că va fi o lume de gânditori și non-gânditori. Eu știu în care jumătate vreau să mă situez – și pariez că și voi.
Această situație nu-i lipsită de precedent. În epoca pre-industrială, majoritatea îndeletnicirilor forjau constituții puternice. Acum, dacă vrei să te menții în formă, trebuie să mergi la sală sau să faci sport. Și avem în continuare oameni cu un fizic puternic, dar numai cei care aleg să fie așa.8Firește, alegerea implică asumarea depunerii efortului necesar atingerii obiectivului propus. Altfel, alegerea nu este o alegere decât în imaginar, pentru că nu îți conferă rezultatele dorite. Dacă zici că alegi să slăbești dar nu faci nimic în direcția asta și rămâi tot la 120 de kg, nu ai ales, ci doar ai pretins că alegi. Alegerea nu e sterilă, ci produce efecte certe și vizibile. Dacă aleg să-mi petrec concediul într-una din mai multe localități, mă vei găsi acolo. Dacă aleg între două fete, rămân cu cea pe care am ales-o. Dacă o „aleg” pe Scarlett Johansson iar ea nici nu a auzit de mine, atunci n-am ales nimic, ci am visat. Dacă „aleg” să fiu președintele țării dar rămân în continuare paznic de noapte în Vășcăuții de Deal, atunci n-am ales nimic, ci doar am avut o fantezie.
La fel va fi cu scrisul. Vor exista în continuare oameni deștepți, dar numai cei care aleg asta.
Câteva observații pe text. Trecerea de la o cultură preponderent vitală, în care meseriile implicau o activitate fizică, la una preponderent cerebrală, în care muncim cu pixul și hârtia, a produs niște transformări în ființa umană, atât la nivel fizic – pierderea tonusului și a forței trupești, menționată de Graham – cât și la nivel psihic – creșterea inteligenței abstracte; a se vedea Efectul Flynn. Dar, odată cu apariția și dezvoltarea Inteligenței Artificiale, care ne dă mură în gură posmagi muieți, omul are toate premisele să devină, din punct de vedere intelectual, o legumă.
De fapt, începând de prin 1990, în țările foarte dezvoltate, care sunt puternic tehnologizate, digitalizate etc, scorul Flynn a căpătat un caracter descendent, în timp ce el continuă să crească în țările aflate în curs de dezvoltare. Opinez că Inteligența Artificială nu va face decât să accentueze acest trend către în jos.
În timpul ăsta, psihologi cu ștaif, ecuson și agendă le recomandă părinților să-și țină copiii cu ochii în telefon minim două-patru ore pe zi iar pe canistrele cu ulei de motor au început să apară avertismente că nu e bun de băut.
@Aldus
Paragraful original:
„One of the strangest things you learn if you’re a writer is how many people have trouble writing. Doctors know how many people have a mole they’re worried about; people who are good at setting up computers know how many people aren’t; writers know how many people need help writing.”
Și traducerea ta laxă, paralaxă:
„Unul dintre cele mai neașteptate lucruri pe care le afli scriind este cât de mulți oameni au probleme cu scrisul. Abia după ce devii medic îți dai seama câți ipohondri există pe lume3; abia după ce devii expert în calculatoare îți dai seama cât de atehnici sunt majoritatea posesorilor de PC; abia după ce înveți să scrii realizezi cât de mulți au nevoie de ajutor în folosirea peniței.”
Am o singură observație: how many se traduce prin câți, nu cît de mulți sau puțini. În enunțul autorului ideea e „doctorii știu câți se îngrijorează pentru o aluniță”. Subtextul logic e „cât de PUȚINI”. Fiindcă o aluniță e o metaplazie de țesut epidermic care poate genera un melanom. Și un melanom diagnosticat tardiv are prognostic nasol. Deci doctorii sunt nemulțumiți că ajung la consult atât de puțini oameni care își dau seama că o aluniță e țesut în neregulă, posibil cancer de piele. Deci cuvântul și definiția lui, IPOHONDRU, n-are ce căuta acolo, nici în cea mai lejeră și subiectivă traducere.
Pentru alte critici, o las pe Vero, care e traducător acreditat, apreciat de edituri cu renume și, implicit, de cititori.
P.S.: Ai un talent pe care nu ți-l poate lua nimeni: trollul perfect, cel care generează comentarii și la un deceniu după ce a dispărut din peisaj. 🙂
Aha – nu știam asta despre alunițe. Deci probabil Alex a tradus corect și eu nu. Mersi de corecție.
Am actualizat și notița nr. 3.
„Aha – nu știam asta despre alunițe. Deci probabil Alex a tradus corect și eu nu. Mersi de corecție.”
Vezi, Aldus, cu câtă seninătate treci tu peste o deturnare a informației pe caz de „nu știam asta”?
|După ce termini o facultate cu diplomă în regulă, deja ai în reflex două lucruri: pe domeniul tău de specialitate cam dai socoteală pentru prostiile pe care le comiți și le semnezi și nu te bagi să faci lucruri care depășesc domeniul tău de specialitate. Recte, nu te apuci de traduceri când a) nu stăpânești limba din care traduci, b) nu stăpânești limba în care traduci c) nu te-ai documentat asupra subiectului traducerii, mai ales dacă nu e pură literatură.
Eroarea de mai sus nu face decât să arate că autorul are dreptate: medicii (și prin extensie farmaciștii) știu care sunt implicațiile unei alunițe. Iar eu nu sunt medic. 🙂
Notează te rog că deși informația din acea frază a fost tradusă de mine greșit, mesajul de fond n-a fost denaturat. Atât chestia cu alunița cât și traducerea mea cu ipohondri spun același lucru: că din afara domeniului nu prea ai habar cât de mulți ignoranți există în acel domeniu. Un fel de efect Dunning–Kruger.
Altfel, desigur că fiecare traducător e mai mult sau mai puțin trădător (traduttore – traditore; translater – traitor; iată cât de bine seamănă cele două cuvinte în mai multe limbi), dar teza că dacă nu ești as într-un domeniu nu te bagi în el e o inepție. În primul rând, cum ai putea să înveți și să te auto-depășești dacă stai deoparte de tot ce nu cunoști? În al doilea, unde am pretins că fac traducerea asta din postura unui cunoscător avansat al limbii engleze și al tututor subiectelor și domeniilor pe care textul le atinge? Dimpotrivă: am scris că este un exercițiu de traducere și că orice observație critică este binevenită.
Încearcă și tu.
Unde am zis că trebuie să fii as? Am zis doar să te pricepi, să fii pe zona ta de competență. Dacă fiecare ageamiu s-ar apuca să experimenteze în domenii în care e tufă, știi ce s-ar întîmpla? S-ar prăbuși case, poduri, lifturi, ar exploda instalații de gaz, n-ar mai ieși nimeni viu dintr-o operație de apendicită…
Cine crezi că e interesat de exercițiile tale de traducere cu public? Era ăsta vreun text în care să-ți arăți măestria de traducător literar? Ca să nu mai zic că bagi de la tine, aiurea, din burtă, text care nu se regăsește în original.
Ia articolul original, pune-l pe Google translate, și vezi că sună mai bine, mai românește și, evident, mai fidel decât al tău.
La Alex, care te-a inspirat în acest nou exercițiu de-a fi ridicol, măcar sunt interesante notele lui de subsol.
Nu, faza cu alunița (puțini pacienți știu că o aluniță e un semnal de alarmă) este exact, dar exact opusul afirmației că e plină lumea de ipohondri. Sau nu știi ce e ipohondria?!
[…] cu ochiul pe blogul lui Aldus (babă curioasă, deh!). Şi, fiindcă am dat de numele meu într-un comentariu, m-am gândit că e mai bine să-i dau Renatei un răspuns mai jos (să fie, dacă s-o întâmpla […]
Faci niște confuzii și abuzuri de toată minunea. În plus, ești vituperantă, așa că o să-ți răspund pe măsură.
1) Compari abuziv și nefondat publicarea unui text pe blogul personal cu construcția unui pod sau a unui lift de interes public. Adică, chestii pentru care ești angajat și plătit și care e obligatoriu să respecte anumite norme și cerințe. Asta arată că ai o logică vraiște. Dacă ar fi să-ți întorc replica, cum poți să fii farmacistă cu o astfel de logică? Altfel decât învățând ca un roboțel fiecare rețetă, adică tocind.
Corect ar fi fost să compari articolul meu de blog cu o broderie pe care o croșetezi în timpul tău liber, deși nu ești croitoreasă (cum făceai tu chestii manuale în anii trecuți). Sau cu un tablou pe care-l pictezi ca să te destinzi, deși nu ești pictor. Sau cu o improvizație făcută la tine acasă. Și da, dacă vrei, poți să-ți construiești o poartă din lemn la țară, sau un gard pe terenul tău, în caz că nu găsești pe cineva să ți-l facă sau ai chef să experimentezi. Și dacă îl faci, îl faci pe riscul tău, la tine acasă, chiar dacă ți-l văd și vecinii care trec pe lângă el. Câți oameni sunt în pericol să moară pentru că au citit o traducere imperfectă la mine pe blog, afară de tine, care pari să faci o criză de fiecare dată când îmi citești un text sau un răspuns? Oare ai gândit cât de cât înainte să te lansezi în comparația cu podurile și lifturile? Ți se par comparabile cele două (podurile și lifturile cu postările de pe blog)?
2) Consideri că, dincolo de unele imperfecțiuni inerente acestui demers al meu, traducerea de mai sus modifică sau alterează în vreun fel esența eseului scris de Paul Graham? Că transmite un alt mesaj decât cel pe care l-a intenționat autorul? Că dacă citești textul original, în engleză, și textul meu, în română, rămâi cu două texte diferite, cu două idei diferite, cu două mesaje diferite?
Și, apoi: consideri că ceea ce ai citit la mine este toxic sau are o influență nefastă asupra cititorilor? Că îi va corupe ideologic și intelectual?
3) Ce contează cine e interesat de măiestria mea de traducător? Și de unde știi că l-am scris pentru a-mi etala această presupusă măiestrie? Ai ratat introducerea, în care am scris că e un exercițiu de traducere, și comentariul anterior, în care ți-am reiterat același lucru? Pentru tine a declara că faci un exercițiu echivalează cu a-ți etala măiestria?
4) Ce contează că „bag de la mine, aiurea, din burtă, text care nu se regăsește în original”? Trebuia să o fac respecând criteriile tale? De ce? M-ai plătit tu ca să o fac așa, sau care-i problema? N-am zis în introducere că-i o traducere și adaptare, și încă una laxă? Și atunci? De ce n-aș putea face, poftim, o traducere și mai și: în care jumătate din text să fie al autorului și jumătate să fie inventat de mine? De ce ar trebui să respect anumite reguli de traducere, cât timp o fac la mine pe blog și nu-mi induc cititorii în eroare, pentru că le spun încă din introducere ce urmează să citească? De ce nu mă pot juca, pe blogul personal, cu ce formate de traducere vreau, fie ele oricât de nonconformiste?
Tu ești sclava regulilor, nu poți trăi fără reguli, nu ești capabilă să gândești în afara cutiuței pătrate în care te-a înregimentat societatea. Ești ca un robot. Dacă traducerile acreditate sau în regim de editură se fac într-un anumit mod, înseamnă că atunci când vrei să te joci pe blogul tău ești obligată și tu să le faci tot așa. Mai mult, este obligat chiar și Aldus, pe blogul lui. Și dacă nu le face, dezlănțui jihadul.
Apoi: ce consideri că e aiurea în ce am „băgat din burtă” și de ce?
5) În opinia mea, partea cu alunița nu are sens opus decât la suprafață. Ăla e doar primul sens. Dar, imho, mesajul de fond rămâne același.
Afirmația mea: abia când devii medic îți dai seama cât de mulți oameni sunt ipohondri (adică, își fac griji nefondate cu privire la sănătate). Afirmația lui Graham: abia când devii medic îți dai seama cât de mulți oameni sunt indiferenți față de ceva ce ar putea să fie o problemă reală. Mă rog, el nu zice „abia când”, dar cred că ăsta e sensul.
Aparent sunt lucruri diametral opuse: el zice că foarte puțini oameni se preocupă de ceva de care ar trebui să se preocupe (alunițele), în timp ce eu zic că foarte mulți oameni se preocupă de nimicuri de care n-ar trebui să se preocupe (sunt ipohondri). Dar în ambele cazuri ideea de bază e că abia după ce devii medic îți dai seama câtă necunoaștere, confuzie, ignoranță etc există la omul obișnuit cu privire la ceea ce ține de sănătate. Vezi și restul pasajului, ca să ai și imaginea contextului în care face afirmația cu alunița.
6) Ca să lucrezi ca traducător, nu ai nevoie de o diplomă sau acreditare în domeniu (vezi și ce ți-a răspuns Vero intrând pe linkul de mai sus). Și nici măcar de cunoașterea la perfecție a limbii din care traduci. Iar ca să faci o traducere la tine pe blog, nu ai nevoie de nimic.
7) Deși mă întreb ce nu ți-a sunat românește în traducerea mea, o să fac exercițiul pe care mi l-ai propus, cu Google Translate.
Oare unde au dispărut comentariile inteligente și cu bun simț pe care le semnai mai demult? Fiecare nou articol trebuie să fie o luptă cu tine?
[…] comentariile de la articolul precedent despre scriitori și non-scriitori, care conține o traducere, Renata Carageani m-a somat să trec articolul original prin Google […]