Cică rug, observând că lumea s-a blocat la articolul despre fericire, îi spune lui Aldus:
– Trebuie să schimbăm subiectul de pe blog!
La care Aldus, care nu voia să schimbe subiectul de pe blog, îi răspunde lui rug:
– Hai să schimbăm subiectul!
Numai că rug, șiret din fire, face următoarea piruetă:
– Subiectul de pe blog trebuie să fie schimbat de către noi!
Și cu asta toată lumea va avea impresia că am recunoscut implicit, în sfârșit, că eu sunt rug. Impresie care este și rămâne la fel de falsă ca în prima zi.
Dar cu ce să schimbăm subiectul? Dificilă sarcină. Noroc că, bărbați fiind, nu ne va lua chiar nouă luni. De fapt, am găsit: cineva ne informează pe Facebook1Și nu se rezumă la a ne informa, ci și comentează știrea respectivă. că:
În cadrul Festivalului de Filosofie de la Cluj, din luna octombrie, va avea loc și un concurs de pledoarii pe tema „Merită să-ți dai viața pentru a-ți apăra identitatea?”
Pe parcursul a 7 minute, fiecare concurent se va strădui să convingă un juriu că „identitatea proprie – cuprinzând factori personali, culturali, religioși, etnici, sexuali sau de altă natură – are (sau nu are) suficientă valoare încât să merite să-ți dai viața pentru ea”. Metoda de convingere a juriului, impusă de regulament este argumentarea prin „exemple istorice, filosofice, literare sau personale”.
Chestie care-mi amintește de o veche povestire orientală. Nu o rețin detaliat, așa că o s-o redau aproximativ, adaptată oarecum la contextul nostru cultural și religios. Se spune că o femeie care tocmai murise ajunge la poarta Raiului și bate în ea, vrând să intre. De dinăuntru se aude vocea de tunet a lui Dumnezeu:
– Cine ești?
Femeia, emoționată, răspunde:
– Sunt Lenuța!
La auzul unei asemenea dezvăluiri, vocea insistă:
– Nu te-am întrebat cum te cheamă, ci te-am întrebat cine ești.
Femeia răspunde, la fel de repede:
– Sunt soția primarului din localitatea Cutare.
Vocea se aude din nou:
– Nu te-am întrebat a cui soție ești. Te-am întrebat cine ești.
De data asta, femeia spune:
– Sunt învățătoarea de la noi din comună.
Vocea continuă în același mod:
– Femeie, nu te-am întrebat ce ocupație ai avut. Te-am întrebat cine ești.
Femeia se gândește puțin și apoi spune:
– Sunt mamă a trei copii, pe care i-am crescut și educat cu dragoste și în spiritul fricii de Dumnezeu.
Vocea continuă imperturbabilă:
– Femeie, nu te-am întrebat dacă ai avut sau nu copii și nici cum i-ai crescut sau educat. Te-am întrebat cine ești.
Femeia rămâne puțin în cumpănă și apoi răspunde:
– Cred că acum înțeleg ce mă întrebi. Sunt o femeie simplă, care toată viața am respectat cele 10 porunci, am mers la biserică, i-am ajutat pe nevoiași și am donat pentru construcția spitalului de la noi din zonă.
Vocea însă nu se arată nici de data asta impresionată:
– Femeie, înțelege odată că nu te întreb nici cum ți-ai trăit viața, nici de câte ori ai fost la biserică și nici pe cine ai ajutat. Te întreb doar cine ești.
Dialogul a continuat astfel o vreme, și, pentru că femeia nu a reușit să ofere niciun răspuns satisfăcător, a rămas în cele din urmă afară. Au trecut așa zile, luni, ani, veacuri, în care femeia, suspendată în acel spațiu de din afara paradisului, a avut timp să-și contemple răspunsurile la întrebarea care i-a fost pusă. Într-un final, a bătut, iarăși, la poartă. De dincolo de ea s-a auzit aceeași voce a lui Dumnezeu:
– Cine ești?
Și acum urmează o parte care va fi mai greu de înțeles pentru cititorii occidentali, dar pe care nu o voi adapta și modifica deloc. Femeia a răspuns:
– Sunt Tu, Doamne!
Și poarta s-a deschis.
Și acum, ca să nu las articolul în coadă de pește, dat fiind că majoritatea cititorilor mei sunt occidentali, întrebare: ar merita ca femeia respectivă să-și dea viața pentru cei trei copiii ai săi? Nu întreb dacă ar merita să trăiască pentru ei, deoarece nimeni nu se gândește să întrebe așa ceva2Cumva, moartea trupului pare a fi sacrificiul suprem.; întreb ceea ce întreabă și juriul: ar merita să-și dea viața pentru creșterea și educarea lor? Sau pentru cauza celor nevoiași, presupunând că decesul ei ar ajuta cu ceva cauza respectivă? Sau pentru construirea spitalului din apropiere? Poate. Dar câte dintre toate acestea reprezintă identitatea ei?
Nu schimbați subiectul, vă rog.
Citindu-te, cred că, dacă Dumnezeu ți-ar fi pus ție întrebarea asta ‘Cine ești?’, ai fi răspuns: “Omul tău”.
Așa te-aș fi auzit răspunzând.
Și aș fi rămas, și eu, afară.
După logica postării (a ‘răspunsului corect’), probabil că da. Ca noi toți.
Ma gandesc ca femeia daca ar fi batut, sa zicem, la usa politiei si s-ar fi prezentat invatatoare si sotie de primar, i-ar fi deschis ca lucrurile astea, identitare, conteaza pentru pamanteni dar femeia a batut la usa Raiului si indiferent cine ai fost si ce ai facut pe pamant, in Rai nu intri numai daca Il cunosti, Il recunosti si te recunosti in Dumnezeu.
Vorbind de identitate, daca se merita sa te sacrifici pentru oamenii pe care-i iubesti si daca asta face parte din identitatea ta, sigur ca merita, sigur ca este identitatea ta si in poveste, Dumnezeu nu critica asta, El doar vrea sa stie ca te recunosti in El.
Asta nu face parte din identitatea ta. 🙂 Identitate care e uzurpată astăzi de cei care îți propun să duci tot felul de lupte în numele ei, pe frontul woke al corectitudinii politice.
De altfel, pentru identitatea ta n-ai de ce să-ți dai viața, că identitatea ta nu poate fi afectată de nimeni și de nimic. Oricine orice ți-ar face, ție sau oricui altcuiva, identitatea ta este și rămâne aceeași. Identitatea ține de verbul „a fi”, nu de verbul „a face” (și derivatele lui: „a lupta”, „a milita”, „a-ți da viața” etc), a crede (ce cred alții despre tine), a vorbi etc. Pur și simplu ești ceea ce ești și această stare de fapt, legată de identitatea ta, nu poate fi afectată de nimeni și de nimic. Așa că nu există niciun fel de justificare de a lupta sau de a-ți va viața pentru ea.
Pentru simplificare, care este identitatea unui broscoi? Păi, un broscoi este fix broscoiul care este el și nimic altceva. Această identitate a lui nu poate fi afectată de nimic și cu nimic: poți să dai cu tunul lângă el, poți să lansezi nucleara în Ucraina, poți să-i omori familia, poți să-l omori chiar și pe el – identitatea lui rămâne aceeași. Ea nu depinde de nimic din ceea ce ai putea face tu. De fapt, e singurul lucru pe care nu-l poți modifica. Fiecare ființă, fenomen, obiect etc din lume este ceea ce este și nimeni nu poate interveni cu nimic pentru a-l face să fie altceva decât este, adică pentru a-i afecta identitatea. Așa că a lupta „pentru identitate” nu are niciun sens, este o aberație.
Numai că, și aici e șmecheria, cei care trag sforile la ora actuală îți propun subversiv să te identifici cu diverse cauze care de fapt nu sunt legate de identitatea ta reală, după care, bineînțeles, să lupți pentru ele (crezând că ele constituie identitatea ta). Cum îți propun chestia asta? Păi, prin manipulare, prin promovarea ideologiilor care se promovează azi, prin mass-media, prin tot ce iese actualmente la Hollywood, prin câte-un concurs la vreun festival de filosofie…
Nu, nu cred ca ar merita sa se sacrifice pentru copii. Dar ar trebui intrebate femeile, e diferenta de mentalitate intre genuri aici. In opinia mea femeile n-ar trebui sa se sacrifice (in sensul de dat viata) pentru nimic si nimeni. Asta-i treaba noastra.
Nu ăsta-i subiectul. 🙂 Chiar dacă te sacrifici pentru copii, copiii nu constituie identitatea ta. Și deci nu te sacrifici pentru identitatea ta. Ci pentru copii. 😉
Sa începe=mc2 din 90u cu Gene Za si gen etyk
Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”
Între bare pt. @Lotus & Aldus: Cui?^… “a zis”?…🤔
Pai am inteles ca, in opinia redata mai sus, nu esti ceea ce faci, pur si simplu imuabil esti, “puritatea creatiei”. Intrebarea ta legata de sacrificiul unei femei pentru ceva mi se pare insa mult mai interesanta si nu neaparat teribil de offtopic.
Filozofia din spatele articolului este obosita rau, in sensul ca nu stiu ce a mai ramas nou de comentat la ea. Cred ca am auzit-o prima data prin copilarie, cam pe cand am aflat si de religiile est asiatice. Adica da si tu o linie specifica de discutie in cadrul topicului ca altfel tot ce putem zice e ca vai, frumos, iaca o pilda. Fiindca oricat am discuta noi despre ce credem noi ca ar reprezenta identitatea, tu ne-ai taia-o incercand sa demonstrezi indelung ca suntem prosti si ea, identitatea, e imuabila, ca asa crezi tu. Si atunci de ce am pierde timpul cu asa discutie care nu duce nicaieri? E fix ca discutiile sterile intre atei si credinciosi. Sunt noi si excitante cand ai 12 ani, dar dupa aia iti produc cascaturi.
Deci, in cadrul topicului, in afara de ideea “ce credem noi ca e identitatea si daca ea e imuabila” la care stim deja ce o sa urmeze, ar fi vreun subtopic specific la care ai vrea sa ajungi si la care poate am indrazni? 😁
Aldus, cred ca ne trebuie o definitie a identitatii. Nu ai o identitate numai pentru ca existi, ca asta reiese din povestea cu bietul broscoi. Identitate inseamna un nume, cine-ti sunt parintii, tara in care te nasti, limba pe care o vorbesti etc. Si inca ceva, identitatea iti este data nu doar de cine esti ci si de ce faci pentru ca actionezi conform gandurilor si sentimentelor tale care si ele fac parte din tine!
Tu vii si spui ca identitatea nu este importanta pentru ca atunci cand plecam dincolo, tot ce am fost si toate lucrurile pentru care am luptat nu mai au importanta. Sigur ca au importanta, lucrurile respective sunt o mostenire lasata celor care raman si celor care vor veni dupa noi ca sa o foloseasca in scop evolutiv si printre lucrurile astea se afla si lupta pentru identitate. Dumnezeu ne vrea inDumnezeiti, sa-i semanam Lui dar nu ne interzice dorintele, visele, idealurile, adica tot ceea ce ne face oameni. Ba chiar conform moralei crestine, lucrurile astea ne apropie de Dumnezeu.
PS 1 Universitatea clujana nu a lansat subiectul asta asa, ca sa fie. Cred ca are foarte mare legatura cu identitatea noastra nationala, conflictele cu minoritatile samd.
PS 2 Ca tot vorbim de identitate ii amintesc lu’ tanti Carageani ca anonimitatea pe net este garantata de lege, ca numele, emailul și adresa de IP sunt considerate date cu caracter personal de GDPR si ca se considera infractiune daca se dezvaluie. Oare ea, ca farmacista, vorbeste despre pacienti, clienti, dezvaluie date si probleme de sanatate?
Aldus, mai uită-te şi tu prin dicţionare, ca să vezi că verbul “identify” are în mai multe sensuri în engleză. (Bag de seamă că faci parte dintre tot mai numeroşii români care n-au auzit de “false friends”.)
Cu o cauză nu te identifici, doar rezonezi cu ea, o susţii, sau, ca expresie consacrată din limba noastră (pe care ai fi ştiut-o dacă ai mai fi şi citit în loc să beleşti ochii la filme prost traduse), unei cauze i te dedici.
Pe de altă parte, de cauzele pentru care luăm noi oamenii gâtul, cu mai mult sau mai puţin devotament, “nu le pasă nici Soarelui, nici Lunii și nici stelelor”. Formula citată e din articolul tău precedent. Aşa că, la ce bun te-ai mai ostenit să scrii articolul ăsta, în loc să jubilezi de fericire fiindcă “spre deosebire de pietre, [noi, oamenii] existăm, în sensul că suntem vii”? Citatul e tot din articolul tău precedent.
Tu, filozofule 😅, nu eşti în stare să te bucuri nici măcar de frumuseţea unei fotografii, vii să cârteşti, să zici că n-avem camere foto destul de performante ca să redea culorile exact aşa cum le percepem mulţumită “sistemul foto compus din ochi + creier”. Şi ce dacă, când de asta “nu le pasă nici Soarelui, nici Lunii și nici stelelor”? 😝
Iar de identificat de identifici cu autosuficienţa – în sensul că eşti o întrupare a ei.
Vladen, identitatea personala (si colectiva) nu este imuabila cum zice Aldus, este o cautare continua si este un fenomen in continua transformare.
Ca exemplu, poti afla, nu tu, zic la modul general, ca cei pe care-i crezi parinti biologici sunt adoptivi si identitatea construita pana atunci se prabuseste si trebuie sa te recompui sau poate, mai corect, sa te compui, adica sa o iei de la inceput.
Aldusescule esti dus cu … araca, bade? Cu ce-ai schimbat subiectul? E aceeasi idiotenie spusa altfel. Adica ateilor le lipseste identitatea sau cum? Daca nu intram pe “frecventa” voastra suntem neglijabili, lipsiti de identitate? Bai, voi credinciosii pe linga faptul ca sunteti munciti de-o fabulatie, de-o plasmuire a mintilor voastre incinse, mai sunteti posedati si de un complex de superioritate la fel de iluzoriu ca si plasmuirea in sine.
Iar referitor la intrebarea din final. Ce etalon al moralitatii te crezi tu sau altul sa judecati sacrificiile unei mame vis-a-vis de copiii ei?
Nu ma multumeste raspunsul meu legat de morala istoriei lui Aldus, cea cu iz oriental. Am vrut ceva, altceva, sa vad daca reusesc. Cu identitatea am lamurit-o, sper! Ramane de vazut ce crede Aldus! :)))))))
Eu te-am asteptat, papagigli, sa descurci itele din povestea lui Aldus dar vad ca te-ai infuriat crezand ca toti credinciosii consideram a fi miezul din dodoasca si prin urmare superiori celor care nu cred.:)))
Eu nu ma numar printre cei care NU se cred mai buni decat altii, eu imi cunosc maruntenia omeneasca. Nu vreau sa insist dar sa crezi ca esti mai bun moral e chiar impotriva oricaror norme fie ele religioase sau de alta natura.
Papagigli, corectez: “Eu ma numar printre cei care NU se cred mai buni!”
Ma numar printre cei care zic:
“Ramai raiule frumos, noi om merge pe din jos!” :))))
Cred ca te-ai infuriat citindu-mi prima postare dar aia s-a vrut o interpretare a istoriei lui Aldus. O talmacire nereusita. Scuze de neintelegere.
rug,
tu chiar crezi ca sunt vreo Ioana d’Arc sau vreo alta pe care le-ai prajit in trecut? In primul rind si cel mai important, observ ca-mi dai dreptate referitor la complexul de superioritate care va guverneaza. Iti amintesc ca negarea negatiei e afirmatie. Asa ca acele norme pe care le amintesti le incalcati cu rigurozitate, fie c-o faceti constient sau nu.
Iar in privinta moralei, nu e religia care v-o asigura, ci comportamentul.
😆
Nu m-am infuriat. Mi-am dat seama c-a fost o greseala de exprimare, dar nu puteam sa nu profit. 😆
Postul ăsta e din categoria „copiii spun lucruri trăsnite”? La copiii respectivi se include și concursul de filosofie din Cluj, care propune o temă dementă: „Merită să-ți dai viața pentru a-ți apăra identitatea?” Care identitate, ageri filosofi de Cluuj?! Colectivă? Națională? Culturală? Religioasă?
Că, dacă întrebarea se referă la identitatea individuală, apoi întrebarea e o tâmpenie de cartea recordurilor. Cum ai putea să-ți aperi identitatea lăsându-te omorât sau omorându-te? Ai murit, nu mai exiști. Adio identitate! Simplist vorbind, dacă eu introduc cnp-ul unui pacient viu în softul asiguraților de sănătate, primesc o mulțime de date despre el (coduri de diagnostic, tratamente, care a fost data ultimei rețete prescrise etc.), dar dacă e decedat, atâta mai aflu despre el și trecutul lui medical: „pacient decedat”.
Prin urmare, dacă vrei să scapi de identitatea individuală, fă ca Loreley și-ai scăpat de grijă. Dacă nu ești fo sculă pe basculă, te uită vecinii de palier în două zile.
Dar nici cu întrebarea ta din final, dacă o mamă „ar merita să-și dea viața pentru creșterea și educarea (copii)lor?” nu mi-e rușine!
Aldus, tu chiar nu gândești deloc înainte de-a lansa propoziții!
Păi, unica dorință a unei mame e să trăiască sănătoasă ca să-și crească și educe copiii, măcar până simte că pot fi independenți. Cunosc o mamă cu cancer în fază terminală, tânără, de care se mirau doctorii ce-o mai ține în viață. A murit în aceeași zi în care a aflat că băiatul ei a intrat la liceul pe care și l-a dorit.
Mamele își dau viața pentru copiii lor, fără să se întrebe dacă merită sau „se merită”, (cum zice rug, ca să pară nițel mai incult ca tine), în situații extreme – dacă donează copilului organe vitale, dacă îl acoperă cu propriul trup ca să-l apere de foc, de gloanțe…
În fine, o remarcă fără legătură cu subiectul: dacă alteregoul tău a fost construit așa, nițel mai prostovan, mai din topor, mai fără genitive și dative la el, dar cu aceeași credință în Dumnezeu și clișee despre credință ca și tine (observ și eu, nu dau cu zăpadă!), de ce dracului nu-i mai tai nițel din obiceiul ăsta de-a vorbi cu mine la persoana a treia?
„ii amintesc lu’ tanti Carageani ca anonimitatea pe net este garantata de lege, ca numele, emailul și adresa de IP sunt considerate date cu caracter personal de GDPR si ca se considera infractiune daca se dezvaluie.”
Da, mă Aldus, spune-i imbecilului să nu-i mai tremure pipota de grija identității tale, fiindcă 1) ești atât de nimeni în lumea asta, încât la ce bun să afle lumea și cum te cheamă și 2) știu de GDPR, am făcut și-un curs, că era obligatoriu la un moment dat.
Ciudată caricatură ți-ai făcut! A auzit el de GDPR, dar n-a auzit de genitiv și dativ!
Vezi, papagigli, de ce ar fi bun un papagoe pe aici? Ai avea cu cine discuta dialectica hegeliana! :)))))
Feuerbach zice ca negarea negatiei este o contradictie a filozofiei cu ea insasi si ca afirma teologia dupa ce a negat-o. Aici ma opresc ca-mi prind urechile daca merg mai departe cu filozofeala.
Filozofia mea personala este mai simpla, adica Nu nu este Da si Da nu este Nu. :))
Renata Carageani, faptul ca nu stiu de dativ si genitiv ar trebui sa fie o dovada ca nu sunt Aldus. Chiar si eu am observat ca Aldus scrie corect, ca le are cu cazurile, le trateaza corect si pe alea gramaticale si pe alea mai asa, mai zurlii, ca tine! :)))))
Rugosule, tu cu identitatea ta împrumutată, nu mă faci să râd nici măcar cât frati-tu!
Hai, Rugosule, că am cinci minute libere, așa că am timp să te luminez:
– tocmai faptul că nu știii genitivul și dativul e o dovadă că ești o clonă identitară. Exact așa s-a gândit și Aldus: el scrie cu diacritice, tu nu. El vorbește ceva mai corect gramatical, tu nu. El evită limbajul licențios, ție nu-ți dă grețuri, (dar asta nu înseamnă că nu-l cunoaște!)
– Aldus are niște tabu-uri pe care nu le trădează, nici dacă-l arzi cu fierul de călcat. Poate renunța la nițică gramatică, poate renunța la nițică non-vulgaritate, dar nu poate renunța la credința lui în Dumnezeu, nici măcar formal. Așa că dublura dumnealui, adică tu, n-a putut să scrie „îndumnezeire” cum ar fi fost normal ortografic, a scris ”înDumnezeire”, cuvânt care nu există, dar pentru el, Aldusul ediție princeps, e normal, că doar n-o să folosești pe undeva un cuvânt care derivă de la zeul suprem cu „d” mic!
Știi când aș începe să am îndoieli că nu ești prietenul imaginar? Când ai intra, cu propriile forțe și cunoștințe, măcar într-un domeniu în care Aldus s-a declarat deja ignorant. Muzică. Literatură. Psihologie. Orice altă limbă stăină cu excepția englezei, pe care nici el n-o stăpânește, dar a frunzărit-o, știe două-trei expresii pe care le folosesc angajații multinaționalelor, motiv pentru care, la un moment dat, a declarat aproape serios că „poate ar fi timpul să se apuce de traduceri”. De ce? Fiindcă, în capul lui, Vero e „decât” o gospodină traducătoare, care pozează nori și pisici și, în timpul liber, dă cu gugăl transleit pă un capitol de roman, apoi pă următorul, și face bani.
Ia încearcă să fii nițel diferit de Aldus la cunoștințe, nu la simulacre de bătălii cu perne pe truisme și filosofie de cocalar, și poate obții o bilă albă din partea lu Coana Mare.
În rest, un călduros ”Hai, sictir!”
@90ulAdAm
Formularea respectivă exprimă o decizie, așa că nu-i important cu cine vorbește. Întrebarea mai interesantă este de ce „noastră”.
@Vladen
Cum să fii ceea ce faci?!? Ești ceea ce ești, nu ceea ce faci.
O piatră are identitate? Evident că da. Dacă n-ar avea, ar însemna că n-ai putea să faci diferența dintre o piatră pe care o ții în mână și piatra care alcătuiește Sfinxul sau Babele din Bucegi. Sau dintre o bucată de cărbune și un diamant. Ori evident că piatra din mâna ta nu este identică cu Sfinxul, fiind identică doar cu ea însăși. Și nu trebuie să facă nimic pentru a-și „apăra” această identitate, pe care nu i-o poate lua nimeni niciodată.
Sacrificiul pentru o cauză poate să fie ceva nobil, în funcție de context. Dar nu e niciodată un sacrificiu pentru „a-ți apăra identitatea”. Că tu nu ești identic cu cauza respectivă.
Subiectul articolului e descris în articol. 🙂 N-am cum să ți-l fac mai pe înțeles, că aici e descris foarte simplu și esențializat. Pe larg, ar însemna să scriem un roman, dar așa, ca idee orientativă, cam cel puțin jumătate din romanul ăla ar trebui să discutăm despre modul în care astăzi oamenii sunt dresați în ceea ce se numește idioți utili, livrându-li-se diverse cauze, curente și ideologii cu care să se identifice și pe care să le apere până la moarte și dincolo de ea. Chestie care se vede cu ochiul liber, dacă privești cu atenție în jur.
@rug
Ba da, orice obiect sau ființă din universul ăsta are o identitate. Că altfel, ar însemna că universul are o problemă serioasă de coerență. Care identitate nu-i nimic din ce zici tu acolo: nici numele (că dacă ar fi bazată pe nume, ar însemna că orice altă persoană cu numele rug devine identică cu tine), nici cine-ți sunt părinții, nici țara, nici limba etc. 🙂
O piatră pe care o iei în mână (cum spuneam mai sus) are o identitate. Că dacă n-ar avea, n-ai putea s-o diferențiezi de alte pietre, ai uita în secunda doi la ce piatră te referi, ai confunda toate pietrele între ele. Faptul că o poți identifica și separa de restul pietrelor arată că are o identitate. Pe care n-a primit-o pe baza numelui sau a buletinului, ci pur și simplu în virtutea faptului că există. Pentru care nu trebuie să facă nimic ca să „și-o apere”. Și de care numai moartea sau inexistența o poate separa.
Identitate (dex): faptul de a fi identic cu sine însuși.
Eu nu zic că identitatea nu are importanță. Eu zic doar că lucrurile respective nu constituie identitatea ta. 🙂
Nu există luptă pentru identitate. E o păcăleală. Și o formă subtilă de manipulare astăzi.
@Vero
Unde ai văzut tu verbul „identify” (sau ceva în engleză) mai sus? Și ce legătură are fericirea cu problemele camerelor foto? Oare un om fericit își pierde discernământul sau nu poate aprecia obiectiv realitatea înconjurătoare? Asta-i o interpretare foarte puerilă a fericirii.
@papagigli
Nu, man. Nici ateilor nu le lipsește identitatea. 🙂 Identitatea nu ți-o poate fura sau știrbi nimeni.
Sacrificiile unei mame vizavi de copiii ei, pe care nu le-am discutat deloc, nu sunt sacrificii pentru a-ți apăra identitatea.
@Renata
E curios cu cât patos vorbești despre copii, în condițiile în care n-ai avut, nu ai și nici nu-ți dorești vreodată! 🙂 Notează, te rog, că eu n-am zis că a te sacrifica pentru copiii tăi (sau pentru orice cauză nobilă, de altfel) e un lucru rău. Am zis doar că nici măcar asta nu constituie identitatea ta. Adică, te sacrifici pentru copii și nu pentru identitatea ta!
Altfel, prima parte a intervenției tale constituie, oarecum surprinzător, cel mai bun și mai ontopic comentariu de până acum la acest articol.
PS: Nu știu cine e rug, dar e binevenit aici. Dacă ai ceva cu el, zic să-l întrebi direct.
@rug
Cred că papagigli voia să zică că afirmația ta „eu nu sunt așa” sună un pic ca „eu nu sunt ca restul sau majoritatea celor religioși”. Chit că nu-i dau dreptate: nu cred că oamenii religioși sunt mai aroganți. Desigur, habotnicii sunt, dar per total, aș zice că la atei găsești, cel mai adesea, aroganțe (cum că ei se bazează pe știință și noi, care încă mai credem în Dumnezeu în secolul XXI, suntem retrograzi).
@Renata
Țin să te informez că numărul românilor care cred în Dumnezeu este mai mare de 1. Altfel, mărturisesc că nici eu nu știu ce-i genitivul și dativul.
Aldus daca identitatea nu este ce am scris eu, da-mi tu definitia identitatii. Zic de identitatea unui om.
@Aldus Pai unde am zis eu ca esti ceea ce faci?
Altfel confunzi notiunea de identitate cu adjectivul identic ceea ce iti omoara orice urma de credibilitate.
Aha, acum m-am lamurit ca de fapt voiai sa ajungi la ideile tale antiprogresiste cu cei multi si prosti, manipularea si dictatura care sta pe vine 😁. Pacat ca nu mi-a fost mai clar din text, ca nu-mi mai pierdeam timpul sa raspund. Astept cu nesat sa introduci oculta mondiala, reptilienii si ADN-ul heptacatenar, asta daca nu mi-o fi scapat ce ai scris deja despre ele.
Renata, imi imaginez cu cata infrigurare ai cautat dovezi ca Aldus s-a dedublat si negasindu-le, le-ai inventat.:)))
Iubesc tot ce inseamna arta si ma fascineaza psihologia dar nu sunt expert, nu pot decat sa povestesc despre o carte, o piesa muzicala doar asa cum povesteste un om obisnuit.
@Aldus…
Speech: “To be, or not to be, that is the question”
By William Shakespeare
(from Hamlet, spoken by Hamlet)
To be, or not to be, that is the question:
Whether ’tis nobler in the mind to suffer
The slings and arrows of outrageous fortune,
Or to take arms against a sea of troubles
And by opposing end them. To die—to sleep,
No more; and by a sleep to say we end
The heart-ache and the thousand natural shocks
That flesh is heir to: ’tis a consummation
Devoutly to be wish’d. To die, to sleep;
To sleep, perchance to dream—ay, there’s the rub:
For in that sleep of death what dreams may come,
When we have shuffled off this mortal coil,
Must give us pause—there’s the respect
That makes calamity of so long life.
For who would bear the whips and scorns of time,
Th’oppressor’s wrong, the proud man’s contumely,
The pangs of dispriz’d love, the law’s delay,
The insolence of office, and the spurns
That patient merit of th’unworthy takes,
When he himself might his quietus make
With a bare bodkin? Who would fardels bear,
To grunt and sweat under a weary life,
But that the dread of something after death,
The undiscovere’d country, from whose bourn
No traveller returns, puzzles the will,
And makes us rather bear those ills we have
Than fly to others that we know not of?
Thus conscience doth make cowards of us all,
And thus the native hue of resolution
Is sicklied o’er with the pale cast of thought,
And enterprises of great pith and moment
With this regard their currents turn awry
And lose the name of action.
Aldus, tulburarea de care suferi ia proporții îngrijorătoare. Nu doar că feliezi opiniile celorlalți, iei o bucățică de frază, o răstălmăcești și-o reinterpretezi ca să-ți dai satisfacția că ăla e prost și tu ești deștept și ai întotdeauna dreptate, dar ai început să te contrazici pe tine însuți, în comentarii.
Poate și pentru că nu stăpânești termenii cu care crezi că jonglezi.
Verbul „identifica” are un sens la diateza activă și altul la diateza reflexivă. După cum și substantivul „identitate” are mai multe sensuri.
Articolul pe care l-ai scris și în care faci un ghiveci călugăresc (fără carne adică) din niște idei care n-au legătură una cu alta (1. Să reiterezi ideea că rug nu e alterego-ul tău; 2. Să faci nițel activism naționalist; 3. Să relatezi o poveste (probabil inventată) care miroase a prozelitism religios și n-are nicio legătură cu tema filozofică de la Cluj; 4. Să introduci și tu o întrebare tâmpită ca să-ți dovedești că ești mai filosof decât filosofii de la Cluj.) e o dovadă a lipsei de coerență în gândire (simptom!) și o dovadă a disperării de-a te băga singur în seamă când n-ai nimic de spus.
Că te-ai golănit în disputele cu mine, nu mă deranjează, că eu, prin natura meseriei, știu ce e un om bolnav și empatizez cu el. Dar ai început să te golănești cu Vero. Deocamdată îi spui că e puerilă. Aștept (dacă ți-o mai da ocazia să vorbească cu tine) s-o faci proastă, să-i spui că o aleargă logica dar ea, în ciuda vârstei (să nu cumva să omiți asta!), aleargă mai repede.
Vero ți-a spus că ghiveciul filosofic de mai sus e o compilație din frânturi de citeală – ce faci tu – de pe wikipedia în limba engleză. Că se vede în conținut de unde te-ai inspirat, probabil. Așa că nu mai face pe deșteptul cu „unde ai văzut tu identify sau ceva în engleză”, că ești „pathetic”. 🙂
Aldus, sigur că n-am văzut verbul “identify” în poliloghia ta, dar foloseşti expresia, nefirească în limba română, “a se identifica cu o cauză”. Asta nu poate fi decât o traducere proastă din engleză sau opera cuiva care adoptă expresii prost traduse lansate de alţii, fiindcă nu-şi cunoaşte destul de bine limba maternă.
O interpretare mai puerilă a nefericirii (şi, implicit, a fericirii) decât afirmaţia că suferim “prostește din diverse motive puerile și insignifiante, de care nu le pasă nici Soarelui, nici Lunii și nici stelelor” nu există. Sigur, o să zici că te-ai exprimat metaforic, dar metafora în sine e stupidă. Soarele, luna şi stelele, adică toate corpurile cereşti, fac parte din categoria pietrelor, nu sunt vii decât în poveşti SF şi nu le pasă de nimeni şi de nimic. Aşa cum nici mie n-ar trebuit să-mi pese de nimic din ce scrii tu aici. De ce mi s-o fi pus pata pe blogul ăsta? Mă tem că m-am ramolit. 😏
@rug
Ți-am dat definiția din dex: faptul de a fi identic cu sine însuși. 🙂 E mai ușor de dat definiția prin excluziune: cine nu ești. Că „Cine sunt eu?” e una din întrebările fundamentale ale metafizicii.
@Vladen
Prima definiție din dexonline pentru adjectivul identic:
Primul sens din dexonline pentru substantivul identitate:
@Renata
Nu răstălmăcesc nimic și nu scriu chestii sau povești neadevărate.
Toate cele trei părți ale articolului sunt legate printr-un același fir (destul de transparent). Toate au la bază ideea de subiect și înlocuirea subversivă a acestuia cu diverse verbe și predicate (cum ar fi „a se identifica”).
Filosofii de la Cluj nu sunt filosofi, ci activiști (cel puțin în contextul acestei discuții). Pe când eu nu militez pentru nimic în acest articol.
Nu mă golănesc deloc cu Vero (care tocmai spusese tot felul despre mine). Din acele rânduri scrise de ea, în continuarea unei alte discuții, reiese foarte clar o perspectivă ultra-simplistă și puerilă asupra fericirii.
Nu mi-e clar ce Wikipedia în limba engleză visezi, dar cert e că iarăși ai reușit să comentezi persoana mea (introducând-o și pe Vero în ecuație) în loc să comentezi textul meu. Mostră de limitare intelectuală.
@Vero
O, lasă-mă! Nu e nicio traducere, e vorba de auto-identificarea cu diverse cauze. Cum să nu existe?
O auto-identificare pe care o practicăm mai mult sau mai puțin aproape toți, sau mai bine zis căreia îi cădem victime, atunci când ne „confundăm” cu chestii care sunt diferite de noi. Când spun „Eu sunt Aldus” mă identific într-o anumită măsură, în mod eronat, cu numele meu. Când spun că fac sport pentru a mă menține în formă mă identific într-o anumită măsură, în mod la fel de eronat, cu trupul meu, șamd. Nu știu cum arată expresia în limba engleză, nu am studiat/întâlnit.
Nu este o interpretare puerilă a nefericirii. Este o perspectivă simplă, dar aproape de adevăr. Noi am complicat acest adevăr, adică am acoperit realitatea cu tot felul de construcții mentale și acum ne justificăm atitudinea stupidă de a fi nefericiți, când în realitate ea ține doar de faptul că ne gândim că paharul e 1% gol și ignorăm faptul că e 99% plin cu nectar.
Soarele, Luna și stelele – adică universul. Altfel spus, motivele pentru care ne facem griji și suferim ca proștii sunt motive minuscule, care nu contează în marea schemă a lucrurilor. Schemă pe baza căreia am putea să fim super-fericiți.
Ma gandeam eu ca tu te gandesti la identitate dintr-o perspectiva filozofica dar pledoaria o sa fie bazata pe definitia identitatii dintr-o perspectiva psihologica si a stiintelor sociala. Adica definitia identitatii data de mine.
Repet definitia: identitatea este definita, printre altele de relatiile pe care oamenii le cultiva ca si copii, prieteni si parinti. Identitatea implica caracteristici cum ar fi inaltimea, rasa sau clasa sociala. Cuprinde opinii politice, atitudini morale si credinte religioase, toate acestea ghidand alegerile pe care le face cineva in fiecare zi.
Si studentii vor putea astfel povesti ca razboaiele religioase si de aparare a tarii sunt relatate la identitatea religioasa, nationala si politica a beligerantilor si aici exemplele istorice sunt de numarul milioanelor. Tot referitor la identitatea nationala si religioasa se pot ajuta cu Cioran, Vulcanescu. Identitatea sexuala sigur o sa fie un subiect fierbinte, apartenenta la o etnie tot asa samd.
..si o sa fie simplu sa povesteasca de ce se merita sa mori pentru identitate religioasa, nationala, de ce un parinte, (ca nu e corect sa spunem doar mama) moare ca sa-si apere copiii.
Eu nu am sa-l uit niciodata pe Drasius Kedys.
În marea schemă a lucrurilor nu contăm nici noi, înţeleptule Aldus! Nici tu, nici eu, nici toată omenirea, nici planeta noastră infinitezimală la scara universului. Aşa că trebuie să fii idiot ca să-ţi legi fericirea sau nefericirea de “marea schemă a lucrurilor”.
Super-fericiţi toată viaţa lor sunt doar duşii cu pluta,
Acu’ mă duc să dau like-uri la foiletonul Renatei. Ar trebui s-o faci şi tu. Să-i savurezi detaşat şi fericit partea plină cu nectar. 🥃
Aldus, ce-ar fi să renunți la creatura rug? E limpede că nu poți monitoriza două identități deodată! Te-ai alienat de tot ca Aldus, încercând să joci și Aldus, și rug.
Rug începe să evolueze, preia din Aldus balast și lucruri cenzurate strașnic de Aldus, dar jocul ăsta dublu nu e pentru tine. Nu-ți face bine! Și-așa, în mintea ta era un haos total, acum încerci dihotomia asta, să gândești în paralel, în două feluri diferite, fiecare consecvent cu sine însuși.
Începi să miroși a schizofrenie!
Stop joc și restart!
În curând, toți cei care intră în dialog cu tine vor obosi să ți se mai adreseze fiindcă ești de neurmărit. În curând, îți vei scrie eseurile despre nimic în vid.
Știu, o să-l pui pe „rug” să te mângâie pe obraz, amintindu-ți ce băiat cumsecade ești tu, dar asta nu repară nimic, mai mult strică.
Bună,
Am citit ultimele doua articole și comentariile aferente.
Voi va răspundeți parca ar fi un joc, dar e clar că nu e. Și uneori deveniți asa incisivi… Mai ales aldus. Totuși, care e ideea, că doar titularul blogului ar trebui să fie și moderator?? Moderare…moderat… Nu s-a auzit de astea.
@rug
Totuși, definiția ta este eronată, în sensul că nu corespunde realității. Sigur, tu te poți identifica cu ce vrei. Mai nou, unii bărbați se identifică cu femeile și participă la competiții sportive cu femei (și câștigă). E parte din identitatea lor, nu? Că așa se simt ei. Dar simplul fapt că te identifici cu ceva nu înseamnă că ești acel ceva. Așadar, ce zici tu este că vrei să aderi la anumite cauze, sau să îți însușești anumite calități cu care rezonezi. Chiar și așa, aceste aspecte sunt și rămân diferite de tine.
De exemplu, să zicem că îți cumperi o haină care îți place foarte mult și simți că te reprezintă. O îmbraci și consideri că ține de identitatea ta, pentru că tu ai ales-o, pentru că îți pune în evidență un anumit look, pentru că ți-ai făcut-o la comandă și pentru că ți-ai tras-o peste tine. Totuși, haina respectivă nu ești tu. E doar o haină pe care o îmbraci. Oricât de mult ai vrea tu să te identifici cu ea și oricât de mult ai simți că te reprezintă.
@Vero
Te înșeli aici. Ba da, contăm în marea schemă a lucrurilor. Gândește-te că într-un univers preponderent mort, noi suntem acea 0,0001% parte care este vie și dispune de inteligență superioară. Cea mai înaltă formă de structurare a materiei. Cel mai complex aparat pe care, după toate datele, a putut universul să-l producă până acum. Cum să nu contăm? Ești un fel de perlă a creației și crezi că nu contezi? 🙂 Dacă un demiurg dintr-un alt univers ar fi să trieze lumea noastră în grâu și neghină, tu ai fi printre rarele 0,0001% spice de material foarte, foarte prețios. Am dat un procent oarecare, că nu stau să verific acum. Presupun că în realitate e mult, mult mai mic. Atât galaxiile de stele și planete, cât și „galaxiile” de atomi și electroni sunt alcătuite din peste 99% spațiu. Iar restul de 1% este praf, gaz sau materie moartă și inertă. Tu plângi, râzi și compui poezii, gândești, scrii pe blog și zici că nu contezi? Până acum noi nu am găsit ceva mai înalt sau mai splendid decât tine oriunde ne-am uitat în jurul nostru – și avem date de la distanțe de miliarde de ani lumină în timp și în spațiu. Și nu am găsit nimic comparabil. Aurul, diamantele, centrul galaxiilor sau al găurilor negre sunt mici copii pe lângă tine. Și zici că nu contezi? 🙂
@Renata
Ce-ar fi să renunți la creatura Vero? Sunt sigur că tu ești Vero. De ce nu comentezi cu un singur nick?
@Mesu Dadi
Bună, eu sunt titularul blogului. Ce înțelegi prin moderare și ce crezi că ar trebui să moderez?
Aldus, ești prost? Uită-te la DATELE DE IDENTIFICARE (IP, email)!
Lucru pe care eu nu pot să-l fac, pentru că în vecii-vecilor-amin „rug” n-o să-mi scrie comentarii la mine pe blog.
Păi, mă uit. Și datele de identificare dintre tine și Vero se potrivesc la fel de mult ca cele dintre mine și rug. Asemănarea dintre mailul lui Vero și al tău e la fel de mare ca asemănarea dintre mailul lui rug și al meu. IP-ul lui Vero seamănă cu IP-ul tău tot atât de mult pe cât seamănă IP-ul lui rug cu IP-ul meu. Deci, dacă zici că eu sunt rug, înseamnă că și tu ești Vero. Așadar, de ce comentezi cu două conturi? Și cine-i prostul la faza asta, neputând sesiza o ironie evidentă?
Ți se pare că afirmația că tu ești Vero este absurdă? Te-a deranjat cumva, de ai reacționat așa? Să știi că nu-i cu nimic mai puțin absurdă decât afirmația că eu aș fi rug. Poate acum înțelegi.
Inteligenta artificiala, îsi poate crea o infinitate de identitati în sf(H)era digitala, plagiind, imitând, falsificând, ocultând si deformând realitatea obiectiva (AAAE).
Poate deveni orice, oricând, oricine, sub(in)stituindu-se (subtil,tiptil) chiar si în subconstientul perceptiei rational-sentimental-spirituale desavârsite, divine.
Mult succes tuturor (persoanelor reale si personajelor imaginare jucatoare), pe “câmpiile” infinite quantic-virtual-virale…mortale.
Nu ține vrăjeala asta, Aldus! De câte ori o dai în bară, o declari ironie, glumă…
Afirmația ta că aș fi Vero, deși e onorantă pentru mine, tot o prostie rămâne.
Aldus, ce spui tu sună foarte frumos, dar e găunos. “Toate datele” noastre sunt cu siguranţă insuficiente. Nu am găsit ceva mai cu moţ decât noi, dar putem fi siguri că deţinem mijloace de căutare de precizia necesară? Ca exemplu banal, undele electromagnetice oare nu existau înainte de a reuşi noi să le detectăm?
Şi chiar admiţând că noi, oamenii, suntem cei mai cei, oare în “marea schemă a lucrurilor” e cu adevărat nevoie de noi? Dacă apariţia noastră e un accident nedorit? Poate Demiurgul creator al universului nostru (asta, cu fiecare univers cu demiurgul lui, e SF, cred că şi am pe un blog un început de poveste bazată pe aşa ceva) ne-a ajutat intenţionat să ajungem în prag de război nuclear sinucigaş.
Mergând şi mai departe, adică admiţând şi că e nevoie de omenire în univers, de ce ar conta existenţa unui individ oarecare, a ta, a mea?
Oamenii şi-au dat de multă vreme seama că, luat de unul sigur, oricare dintre noi e insignifiant în “marea schemă a lucrurilor”, că nimeni nu e de neînlocuit.
“Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!” – zice Coşbuc în “Moartea lui Fulger”.
Iar “ironia” pe care i-ai servit-o Renatei se potriveşte ca nuca în perete, tocmai fiindcă, aşa cum spune ea, rug nu comentează pe blogul ei, pe când eu comentez pe al tău.
Nu e Renata cea care nu înţelege, tu te prefaci că nu înţelegi. (Scuzele mele dacă mă înşel şi te-ai prostit cu adevărat. 😁)
Bătăi ca la RUGinoasa băi frate!
@Renata
Pardon: nu înțelegi nici după ce ți s-a explicat. Mai încercăm: afirmația că tu ești Vero e fix ca afirmația că eu sunt rug. Și dacă zici că-i o prostie….
Cică după ce o dau în bară!
@Vero
Nu putem fi „siguri”, dar deocamdată n-am găsit nimic comparabil cu noi. Și avem date de la începutul Big Bang-ului încoace și de la 93 de miliarde de ani lumină distanță în spațiu, sau cât o fi raza universului observabil. Da, ar putea exista și alte minunății, ar putea exista civilizații extraterestre mai avansate cu mult decât a noastră, dar asta tot în acea infimă, rarisimă și extrem de prețioasă parte de 0,0001% a universului ne plasează.
De ce alegi să privești ipotetica parte goală a paharului (poate există și alții mai cu moț decât noi), care să îți dea un sentiment de banalitate și insignifianță, în loc să privești partea evident plină a paharului (în care noi suntem dacă nu perla creației, atunci cel puțin una dintre aceste nestemate), care să îți dea un sentiment de minunare, încântare și bucurie? Mai ales că știi că și perspectiva mea este justă, că și ce am spus eu este adevărat. Chiar și atunci când poate-le tău se adeverește!
Și da, e cu adevărat nevoie de noi, pentru că nu există accidente. Ce-i ăla accident? Dacă ceva apare, înseamnă că apare ca efect al unei cauze, de exemplu manifestându-se ca rezultat al compunerii unor forțe. Forțe și cauze care sunt tot în acord cu legile de funcționare a universului, că de unde să provină din altă parte? Așadar, cum am putea vorbi de vreun accident? Accidentul e o figură de stil, un mod de-a spune că ceva nu corespunde normei. Adică, că suntem în acea parte infimă și extrem de prețioasă, a unei materii care trăiește și gândește, prin comparație cu restul universului. La fel cum geniul este un „accident” prin comparație cu imensa masă a proștilor din lume. Asta nu spune nimic de rău despre geniu sau despre noi, ci numai de bine! Dincolo de acest mod de a spune că suntem ceva rarisim (deci accidental), am apărut ca expresie a legilor de funcționare a universului, așa că, în mod cert, facem parte integrantă din el și nu suntem fără rost. După cum spunea Osho în videoclipul de mai sus, care merită văzut și revăzut, dacă n-ar fi fost nevoie de noi, n-am fi fost aici!
Iată, deci, o altă perspectivă, cel puțin la fel de solidă sau cu același potențial de a fi corectă ca și a ta. Atunci, de ce nu o alegi și îmbrățișezi pe asta? 🙂
Apoi, mai zici: de ce ar conta existența unui singur individ din toată omenirea? O altă întrebare care alege cea mai dezavantajoasă sau sumbră perspectivă. Pentru că tu compari omul cu restul oamenilor și-ți dă că un singur individ nu-i mare lucru. Dar el este și rămâne mare lucru în comparație cu restul de 99,9999% a universului mort și inert. Deci, de ce te compari cu puținul de 0,0001% care este la fel ca tine (și-ți dă că viața și condiția ta e meh, ceva banal), în loc să te compari cu marea masă de 99,9999% din univers care este mult sub tine (și să-ți rezulte, pe bună dreptate, că ești ceva de excepție)? Oare dacă ai primi cadou un diamant foarte frumos, nu l-ai prețui și admira, considerându-l ceva cu totul special și valoros, chiar dacă, raportat la mulțimea tuturor diamantelor de pe Pământ, nu-i decât o singură bucată egală cu celelalte?
Iată cum, în multiple ocazii, alegi mereu unghiul care te dezavantajează cel mai mult.
Nu mă interesează că rug nu comentează pe blogul ei. E liberă să-și formeze ce opinie vrea despre mine, dar ea nu se mulțumește la a avea păreri, ci vine și afirmă public și cu tărie la mine pe blog, în mod repetat și insistent, chiar obsesiv aș putea spune, că eu aș fi rug. Ori, spre deosebire de voi, eu am acces la datele lui rug (și, oricum, n-am nevoie de ele ca să știu că e altcineva). Iar pentru mine afirmația Renatei că eu aș fi rug este la fel ca afirmația mea că Renata ar fi Vero. Și de asta i-am spus-o, că are fix același grad de adevăr și de absurditate. Faptul că ea nu poate verifica asta e altceva, e problema ei, dar eu pot și mie afirmația că eu aș fi rug, cu care mă bate la cap de atâta vreme, îmi sună fix ca afirmația mea că ea ar fi Vero. De asta i-am scris, ca să intuiască perspectiva mea, situația în care mă pune și ce simt eu când scrie că sunt rug sub acoperire. Iar faptul că a ratat ideea denotă. 😉
De fapt, văd că și tu ai cam ratat-o.
Ca o analogie, Vero, tu ești ca o elevă de nota 9-10, într-o clasă cu elevi de nota 9-10, care se compară cu colegii ei și zice că nah, ce știe ea nu-i mare lucru, e o elevă mediocră și banală, poate chiar insignifiantă, cu toate că până acum nu s-a mai găsit nicăieri o astfel de clasă, toate clasele din lume pe care le cunoaștem având fără excepție numai elevi de nota 1 și maxim 2.
Băăăii frate… Apoi și dacă te superi dragă aldus…dar tu scrii numai ca să-i pui la colț pe cei de pe aici? Ai de capu meu… Mai bine zi-le mersi că te citesc și încă îți mai și răspund! Tu învârti pe toate părțile un argument care și numai lăsat pe-o parte e degeaba😁 Apoi ții să convingi cu tot dinadinsul ce dreptate ai, dar devii tot mai…(penibil,scuze🫣🫣). Bine că n-am răspuns mai repede și am mai citit pe aici, mi-am făcut o imagine mai cuprinzătoare.
Acum e sigur că o să te iei și de mine. Puțin îmi pasă dacă ești și rug (deși, dacă e așa, înseamnă că transpui în scris o boala psihica – personalitate multipla sau poate schizofrenie), problema e că nu faci altceva decât sa te cerți cu toți de pe aici (care te contrazic cu ceva).
N-am prea intrat la viață mea pe bloguri, acum știu de ce. 😔
Eu nu mă cert cu nimeni. Ți se pare că m-am dus la ei acasă să îi iau de guler pe diverse teme? Eu scriu articole, pe blogul meu. Blogul meu, opiniile și convingerile mele. Ei sunt cei care vin la mine acasă și se ceartă cu mine.
Și mie puțin îmi pasă cine ești tu sau faptul că până acum n-ai intrat niciodată pe bloguri, așa că suntem chit.
Păi, Aldus, dacă Universului îi pasă de mine personal, atunci îi pasă de tot ce fac şi de tot ce, oricât de mărunt ar fi, are legătură cu mine şi îmi ştirbeşte extraordinara fericire. Trebuie să fi suferit alături de mine, de exemplu, şi când au trecut în nefiinţă elevii de nota 9-10 care mi-au fost părinţi, şi când s-a întâmplat acelaşi lucru cu motanul (dintr-o clasă cu note mai mici) care mi-a dormit aproape 18 ani lângă laptop.
Iar numirul rug, dacă s-ar simţi cu adevărat obligat de onoarea ta (parcă aşa a zis) să rămână în peisaj, ar trece şi pe la Renata, ca să-i dovedească, expunându-şi adresa de mail şi IP-ul, că nu e un alter ego al tău.
Şi cu asta, chiar dacă poate o să mai revin în “casa ta”, părăsesc definitiv camera care adăposteşte această discuţie.
Ba da… tu te cerți, aldus omule. Nu ceilalți. Ei nu vin sa se certe cu tine. Dar tu…doar asta faci. Te-ai certa pana și cu “rug”, chiar de ești tot tu😂. Și PE EL l-ai considera de vină, bineînțeles.
Acum serios: citind-te, e clar că sămânța de scandal(zi-i contră /harță/opoziție) e veșnic prezentă în tine. Fă ceva cu ea, ceva mai bun. Nu o tot arunca în unii și în alții.
Nu îți dai seama, dar, cu cât citesc mai mult ce ai scris în urmă, cu atât pare mai clar că tu scrii ca să-ți impui viziunea, convingerile…oricat de gaunoase sunt. Impui cu forța. Cine te contrazice – ia în plex o sămânță împărțită cu darnicie🤡
@Vero
Pe de altă parte, ca să ne menținem în contextul personificării propusă de tine, universul s-a bucurat cu fiecare nou-născut de pe pământ. Fără acest ciclu al morții și renașterii, ai fi rămas la stadiul de mineral sau de praf cosmic. Dar faptul că ai ajuns să fii om și să gândești nu-i un motiv de jubilare? 🙂
Personal nu cred că rug are vreo datorie față de oricare dintre voi. Totuși, toți îmi spuneți mie ce ar trebui să facă rug. N-ar fi mai firesc să dialogați direct cu el?
@Mesu Dadi
Păi, mie îmi place să mă cert. Ăsta e blog de harță. Scrie și-n titlu că-i de opoziție la tot ce spuneți voi, indiferent de ce spuneți voi. De vociferat, de discutat în contradictoriu și de dat cu parul. Intră cine ține la scandal.
Legat de viziunea găunoasă, te invit să vii cu exemple concrete. Nu de alta, dar ceilalți m-au cam plictisit. Sunt sigur că, printre multele articole pe care zici că deja le-ai citit, ai găsit și mostre de astfel de viziune găunoasă, pe care le poți expune și demonta public. Altfel spus, discută subiectul (sau unul dintre subiectele de pe acest blog; slavă Domnului, ai de unde alege) și nu omul (adică blogărul). Pentru că altfel, te trimit la ce spunea vax-albina într-un comentariu de zilele trecute:
PS: Nu știu de ce, am senzația că ești o ea.
Aldus, eu am dialogat direct cu rug pe tema asta. Vezi aici: https://opozitie.eu/2024/la-rascruce-de-timpuri/#comment-24795
Bine, “am dialogat” e impropriu spus. El s-a făcut că n-aude, mi-a servit drept răspuns bancul cu ghinda. Exact cum ai tu obiceiul să trânteşti câte un banc în comentarii! 😛
Pare să fie alter ego-ul tău mitocan.
Iar tu, Aldus, nu ţii la scandal. Scandalul se face cu înjurături. Tu le ai doar cu întorsul ca la Ploieşti. 😆
@dama de ghindă
Știi cum se zice: ”mai răruț, dar mai drăguț”. 🙂 De data asta, tu, care comentezi destul de rar pe-aici, ai făcut-o răruț, dar cel mai răuț! Ai cam pus punctul pe Y! 🙂
Aldus,
Îi explici cuiva că ăsta e blog de harță, de opoziție „la tot ce spuneți voi, indiferent de ce spuneți voi” (?!)
Păi, de ce n-ai zis așa de la început? Deci tu n-ai nevoie de comentatori și opinii diferite, n-ai nevoie de feed back-uri, de validări, de oglinzi, pentru tine blogul e doar o supapă de deversare a propriilor fantasme/elucubrații, de care vrei să te eliberezi, ca să faci loc altora noi. Adică tu te simți confortabil să n-ai comentarii, să predici în pustiu… Tu ești propriul tău judecător, observator, ești propria ta măsură. Deci INDIFERENT de ce spun alții, tu nu ești de acord… Deci, dacă cineva e de acord cu tine, automat, tu nu vei fi de acord cu el… Rezultă că, de fapt, NU EȘTI DE ACORD CU TINE.
Ăsta să fie scopul acestui blog? Locul unde scuipi/vomiți acele propriii gânduri cu care, în fond, nu ești de acord?
Înțelegi mecanismul minții tale? Scrii cu dorința de a fi contrazis. A fi în contradicție cu lumea e, pentru tine, o hrană atât de necesară, încât ai fi dispus să te contrazici și tu, pe tine însuți.
Atât de mult te urăști?!
De ce?
Atât de puțin ai avut parte de iubire/prețuire în viața ta, încât pansezi rana asta cu certitudinea că te iubește Dumnezeu, ba chiar și Universul ateu, doar pentru că exiști?
Atât de nefericit ești, încât simplul fapt că ești viu, pipăi o piatră, vezi nori pe cer, simți frigul sau căldura, devine motiv de fericire?
Aldus, ceea ce tu, cu dispreț, numești „spirit gregar” e un motiv de fericire de-asta, simplă. Sentimentul de apartenență la o mulțime nu te anulează, ca personalitate individuală. Te face mai puternic. Grupul tău, mulțimea ta, e zidul pe care-l ai în spate într-o încăierare în care tu ești singur împotriva a trei bătăuși pricepuți.
Singur-singur împotriva tuturor nu e o soluție. E o sinucidere.
@dama de ghindă
Pare, dar nu este.
@Renata
Răspunsul pe care i l-am dat ei (pentru că cred că este o ea; ba chiar am și o bănuială cu privire la cine ar putea fi) nu-i obligatoriu răspunsul pe care ar trebui să-l citești și tu. Tu vezi-ți de răspunsurile pe care ți le adresez ție și noii tale clone, Vero! 🙂
[…] Mesu Dadi e noul venit (sau noua venită) din gaşca glăsuitorilor de pe blogul lui Aldus. […]
Rug ia spune ești boem sau nu?
Aldus, mă întristează faptul că boala ta progresează galopant. Și, pentru că ești bolnav, nu pot să-ți spun – morții mă-tii de obrăznicătură retardată! – și îți spun doar că, un comentariu făcut public, poate fi citit și procesat de oricare alt cititor.
Aștept cu nerăbdare momentul când ne vei povesti ce ți-a spus ție, pe la prânzișor, Dumnezeu. 🙂 Presupun că știi bancul.
Wow.
@Renata
Nu poți să-mi spui, dar totuși îmi spui, nu-i așa? Urât mai vorbești și urât carater mai ai, măi Renato! Pe lângă asta, nu înțelegi mai nimic din ce scriu în comentarii. Și te bagi ca musca în lapte, chiar și după ce ți-am făcut un semn discret cu ochiul să stai pe margine. Demonstrezi că nu ai deloc capacitate de a citi printre rânduri, ești complet permeabilă la subtilități și nu reușești să observi o glumă, o ironie sau o aluzie transparentă nici măcar atunci când aterizează în mijlocul casei. Uită-te ce prostii scrii și cât de inadecvată ești! Dumnezeule mare, era un răspuns public!… Vai mie! Dar asta-i armata de comentatori, cu asta defilez. Hlizeală plăcută pe mai departe. (Da, știu, nu există cuvântul – asta ca să mă scutesc pe mine de un răspuns în plus.)
“Pare, dar nu este”, zici tu, Aldus.
Iar mie îmi pare cu regret, dar nu poci pentru ca să te crez pe cuvânt. 😝
Ca de obicei, n-ai răspuns decât la o parte a comentariului meu.
Armata ta de comentatori se va micşora, eu dezertez, aşa că nu te osteni să-mi mai răspunzi. (Ar fi mişto dacă ar dezerta toată lumea! 🤣)
Chiar, Aldus! Ce te faci dacă rămâi fără comentatori? Pe cine mai contrazici? Cu cine te mai obrăznicești? Cui îi mai dovedești că tu ești o ființă specială și ei sunt gloata gregară?
De fapt, ești o ființă specială. O ființă cu nevoi speciale.
Bah Iosife ce treaba au videourile cu discuția de față ? Sau ești și tu o clonă menită să devieze cursul discuției ?
@ȘamanuQ
Iosif e alt „ciudat”. Se crede un fel de Messia. Mai pur-sânge. El din scripturi nu iese.
Aldus se crede și el un fel de Iluminat, dar mai vorbește și de altele. În dodii, dar vorbește.
Undeva, pe câmpia unui soi de autism discret dar ireparabil, se acceptă unul pe altul, poate se și înțeleg. 🙂
@dama de ghindă
Cred că asta-i problema ta, nu a mea.
@Renata
Pe cititori. Din ăștia am mai mulți.
@Renata
Iosif are o anumită formă de intuiție pe care voi nu i-o observați. Faptul că vă deranjează denotă. Cudi, de exemplu, îl îndrăgea.
Am analizat postările lui aldus și rug că mult s-a mai dezbătut asupra identității lor, unită pana la contopire🙂. Dar înainte sa scriu ce am observat, care o să-mi ia ceva timp, nu mă pot abține sa nu remarc că, pentru cineva care scrie de ani de zile, e penibil ce lipsă de cultură dovedești, aldus. Ai băgat și înainte niște enormitati gramaticale de te durea pana-n măduva oaselor citindu-te, dar asta cu denotă a pus capac. E top of the top.
Așa-i că nu știi ce-seamnă cuvântul denotă? Tu te uiți în dex on line și crezi că ce găsești acolo poți potrivi după ureche. Absolut jenant. Denotă nu înseamnă “demonstrează cele spuse”. Cuvântul ăsta cere neapărat un complement direct după el. Sa zici “nu știu ce denotă” și sa pui punct că gata, atât ți-a fost fraza, e printre cele mai stupide chestii citite vreodată.
Am observat că dacă ți se atrage atenția te burzuluiesti că cine ce are cu cum vrei tu sa imbogatesti limba română 🥴, dar nu reușești să-ți maschezi lipsa de cultură prin tertipuri de-astea. La fel, faza cu fete siluete a fost iar pe un loc fruntaș de tembelism și inepție, efectiv își dă coate cu denotă care sa fie prima-n top…
Na că m-am lungit. Clar observațiile alea de care ziceam la început au de așteptat o nouă tură de comentarii.
Ești agresiv(ă) și agasant(ă). După acele „denotă” sunt niște puncte de suspensie invizibile. Completează tu cu ce crezi că se potrivește în context. Dar dacă nu le-ai văzut, atunci posibil să fi greșit blogul. În plus, aici expun și discut idei, nu gramatică. La gramatică sunt cel mai slab dintre toți. Așadar, despre subiecte ai ceva de zis, sau ai venit special pentru cancan?
Ziceai că crezi că știi cine sunt. Hai să vedem, nickul cui o fi? Renata? Ghinda? Vero? Sigur numai femei? Sau poate vreunui Vladen sau Gigi sau mai știu eu cine i_a plăcut cum sună Mesu Dadi? 😊
Sau, la ce prostii scriai cu Renata fiind Vero, te pomenești că toate suntem una și una suntem toate…
Al(t) dus… Că doar nu ii fi singurul. 😇
Deci ai venit pentru cancan.
Important e pt ce rămân, nu pt ce am venit, că știi cum e, surprize apar de oriunde.
Dar nu te sforța sa înțelegi pt ce rămân, te depășește.
Puncte de suspensie invizibile? 🤣🤣 Imaginație ai doar cât sa încerci sa te scoți… Dacă erau, de ce nu le-ai pus? 🤪 Atât de simplu…. (pt că NU erau🥸)
Normal că n-ai ce discuta gramatica, nici aici, nici altundeva, că nu te pricepi.
Discutat idei? Singur-singurel, căci restul au început să vadă că n-are rost. (oare nu vb așa pt că am văzut și eu – undeva, nu contează unde? Dar să nu anticipăm)
Am venit special pt tine 🙂 (nu pt a discuta ideile tale), dar acum te cheamă și cancan? Nu te simți magulit, nu ai de ce. Știi, e ca atunci cd te caută mama cu nuiaua.
Al(t) dus, nu-i așa că ți-am găsit numele cel mai potrivit? ☺️☺️
Nici acum nu vezi punctele de suspensie? Slab. Iar la pocit de nume ești abia pe locul doi: Iosif e primul care mi-a zis Ăl’dus.
Ce mai face sora ta? I-a trecut răceala?
PS: Și eu când am intrat prima dată pe bloguri foloseam o grămadă de emoticoane. E un lucru util: te asiguri că ceilalți își dau seama când ai încercat să faci o glumă sau ceva.
Hooooopaaaaa
Sora mea cu răceala? Deci…ne declarăm cunoștințe pe bune? Păi asta are implicații i men seeeee
Aldus, cel mai bine pentru tine, când crezi că faci o glumă în text, scrie în paranteză „glumesc”, să știe cititorul că ai făcut o glumă. Ar fi de ajutor, cam cum sunt hohotele de râs înregistrate la o emisiune umoristică proastă.
Bah fraților acu e clar : Mesu Dadi e Cornel!!!!!!
Nu, nu sunt Cornel 🙂, nu știu cine e acesta. Foarte curând voi spune și pt ce am rămas pe aici, intenția mea nu e să generez noi ghicitori și muncă de detectiv. Dar tb să abordez toată situația gradat și, în plus, mi_a luat timp să citesc pe aici din urmă și de pe celelalte bloguri legate de acesta.
Ce lucrez e socotit la cât lucrez, nu e un nr de ore automat în care salariul curge și în care mi-aș permite uneori sa mai dau o fuga pe bloguri în orele de serviciu. Deci timpul pt bloguri mi-e mai limitat decât în varianta a doua.
Cum, Mesu Dadi, nu știi cine e Cornel?! Cornel e soțul Narcisei, fostul șef al lui Aldus, care l-a rugat pe Aldus s-o învețe și pe nevastă-sa să meargă pe bicicletă. 🙂
Iertare. 🙂🙏🙂
Am crezut că e cineva care comentează aici, în cazul că se caută a cui dublură oi fi și eu… 🙃
E prima oara cd scriu pe bloguri, deci nu am mai apărut cu alte nume în trecut.
Apropos, f simpatic foiletonul. Păcat că aldus nu are o Cleo în viata reală, măcar de cineva așa ca ea sa aibă grijă; sa înceapă să-și trezească afectele.
Oameni buni, nu vreti sa ne concetram la a dezbate idei (bune, proaste, nu conteaza), decat sa ne balacarim in arogante si atacuri la persoana. Sunt aproape 80 de comentarii al articolul asta, dintre care doar vreo cateva merita citite. Cum zicea fostul primar de la mine din urbe, daca nu va place articolul scrieti “Urasc frumosul” si treceti mai departe. 🙂
Aoleu, comentatorii se împart fie în cei ce încearcă să-l tragă spre normalitate, vindecare pe aldus și în clonele lui aldus? Doar atât? Sau îmi scapă mie și mai sunt și unii neclonați…dar care joacă torontoiul cu aldus, ii țin isonul și nu văd pădurea de copaci? Adică nu văd imaginea de ansamblu. Întreg contextul,intreg tabloul. Care, din nefericire, e unul clinic….nu mai spun al cui, că ltmvlt posibil să dea în alergie.
@Aldus,
Mesu Dadi e Renata? Chiar ne pretăm la dublări de conturi? Cui prodest?
Liviu,
chiar aș fi curioasă să citesc un comentariu pertinent pe baza acestui articol! Care poate fi orice, numai articol nu. O găselniță în trei părți – prima, în care Aldus dovedește că știe să treacă un predicat la diateza pasivă, ceea ce, pentru el o fi fiind super-descoperire, a doua, o însăilare de poveste mistico-moralizatoare, în care se trage concluzia că cine vrea în Rai trebuie să se creadă Dumnezeu și a treia, o întrebare extraordinar de căutătoare de răspuns corect, și anume, dacă „ar merita (o mamă cu trei copii) să-și dea viața pentru ei?”
Dacă tu faci un comentariu la subiect, aș fi încântată să dialogăm. 🙂
@Mesu Dadi
Crezi că e improbabil spre imposibil ca Aldus să se inspire din foileton și să facă mici schimbări în viața lui, cum ar fi un animal de companie, ca să exerseze iubirea?
@vax-albina
Rux, nu sunt Mesu Dadi! Nu cochetez cu limba hindi. N-am nevoie de dubluri, pot să-l altoiesc pe Aldus în nume propriu. 🙂
@Renata
Daca nu sunt comentarii pertinente, atunci treci mai departe, vine urmatorul articol. Bun, rau, habar n-am. Eu n-am comentat ca nu m-a interesat subiectul, iar ulterior si comentariile voastre s-au indreptat in alta directie.
Uite, de dragul tau, am sa comentez la a treia parte, ca aia mi se pare cea mai interesanta.
Nu stiu daca exista un raspuns absolut de genul “Da/Nu”. In natura exista instinctul matern, la mai toate mamiferele, “de a-si apara puii”, nu neaprat “de a se sacrifica” pentru ei. Discutabil, daca cele doua se exclud sau nu. Pe urma avem situatiile extraordinare dintr-nu avion, cand, in caz de depresurizare, esti incurajat ca si adult sa-ti pui tie prima data masca de oxigen, si pe urma copiilor. Iarasi, putem dezbate si de aici, daca e un caz particular, sau il putem extinde.
In general, o persoana face cateva sacrificii in momentul in care devine parinte. Nu discutam daca “e calificata” sa devina parinte. Insa tot faci anumite sacrificii. Sau na, daca sacrificiu suna prea dur, folosim concesii. Daca e o situatie de viata si de moarte, nu prea mai stai sa judeci, iar “instinctiv” te vei duce spre sacrificiu… Cat de departe, asta cred tine de fiecare.
@Mesu Dadi
Mesajul era adresat tuturor, inclusiv tie. Si se vrea doar o sugestie, ceea ce inseamna ca se poate si ingora (cum de-altfel, ai si facut 😉 )
@vax-albina
Cred că aldy (sună parcă mai bine) nu va recunoaște că nu sunt Renata. Însă: deja m-a întrebat aici dacă i-a trecut surorii mele răceala. Aproape complet, din fericire, dar prin întrebarea asta, a recunoscut că a ghicit cine sunt în viata reală. (cred că nu are și Renata o soră de care aldy să știe ca tocmai a fost răcită🙂)
@Renata
Ar fi prea frumos să fie așa, nu cred că poate să își asume asta in această perioadă, în care, din păcate, am constatat mai mulți că merge tot mai rău. Nu a ascultat niciun sfat bun, eu sper că încă nu i-a dat un sfat pe pba asta cineva pe care chiar să îl asculte (pe mine sau pe tine ne trimite rapid la plimbare).
Recent l-am rugat dacă pot sa țin câteva zile la el din pisiurile mele o bucățică sau doua, nu mai știu (am trei🐈), chiar si plătindu-l și a refuzat. Deci chiar dc nu ii displac pisicile, nu își asumă nimic. [E adevărat, încă nu citise foiletonul… 😇]
E posibil ca aldy sa nu mai scrie aici. Cred că e șocat că am ajuns să scriu eu și speriat de ce aș putea scrie, eu cunoscând-l în viata reală. Chiar dacă eu nu voi dezvălui despre el ceva personal ca să-mi bat joc (l-am luat puțin peste picior, e drept, dar nu cu chestii grave). Își dă seama, cred, că dacă va încerca să ducă în derizoriu ce spun, susținând că e fals, pot să dovedesc orice zic oricui. (Adică, la nevoie, pot să ies din anonimat complet și să îl scot și pe el – nume, tel, adrese, poze și se poate convinge oricine. Pe mine nu mă sperie cu gedepereu și, oricum, sunt căi, prin care nu încalci legea).
Sub oblăduirea Marelui Maestru Bogdan Viorel din Slobozia, cer ajutorul luptătorilor energetici gorilieni Iepurele de Martie și Neamtzu Tziganu pentru a respinge atacurile perfide ale reptilienilor Iosif, Goe și Mesu Dadi , arahnidelor Dama de Ghindă , Vero și Renata , proclam integrarea initiatului Aldus sub numele de Termita Galactică în cele nșpe universuri paralele pentru o înțelegere aprofundată a realității și desfundarea chakrelor.
Aum Aum Aum
Șamane, nu mai citi blogul lui STICRI, că văd că e contagios!
Păi, ce făcuși, Mesu Dadi? Ne-ai alungat gazda? Urât!
Uite un sfat: indiferent ce polițe ai să-i plătești lui… Aldy în real, nu i le plăti în virtual, că nu se face. Seamănă a șantaj și, cineva care și-a luat numele Mesu Dadi nu „rimează” cu asemenea activități.
Ca să nu mai zic că, și dacă ne dai numărul lui de telefon, n-o să se înghesuie nimeni să-l sune. 🙂
@Renata
Poate sunt și cititori mai sensibili și inteligenți decât tine.
@Samanu Q
Cine-i Cornel? 🙂
@Liviu
Ar fi o idee să instaurez o regulă conform căreia nu se aprobă decât comentariile la subiect.
@Mesu Dadi
Ca ce chestie să vrea comentatorii ceva de la Aldus – fie și revenirea la normalitatea lor? Ce treabă au comentatorii cu autorul articolului? În principiu, pe comentatori îi interesează subiectul din acel articol. Nu-i cazul tău, care după n comentarii n-ai reușit încă să spui nimic despre niciun subiect de la niciun articol.
@vax-albina
Nu e Renata. Nu e clona nimănui.
@Renata
Dacă nu găsești nimic interesant, taci, nu te legi de autor. Altfel, articolul e bun, dar sunteți voi bătuți în cap și masochiști.
@Liviu
Ai căzut într-o capcană. Întrebarea din final nu-i cea cu sacrificiul pentru copii, care-i o întrebare secundară. Din fericire, capcana e involuntară, deoarece Renata nu reușește să înțeleagă nimic dintr-un text care depășește nivelul claselor 1-8, așa că te-a întrebat ce-a știut ea. Dar tu puteai să fii mai pe fază. Întrebarea (principală) din ultima parte este următoarea: „Dar câte dintre toate acestea reprezintă identitatea ei?” Care întrebare se leagă de celelalte două părți și de titlul articolului.
@Mesu Dadi
Pe mine nu mă poate cumpăra nimeni. 🙂
Ești binevenită pe blog, câtă vreme discuți despre ce scrie pe blog. Rufele murdare spală-le unde vrei tu, dar nu aici. Problema nu-i GDPR-ul, ci bunul simț: eu scriu sub pseudonim.
@Renata
Cred că îl confunzi pe Sticri cu Lorin Fortuna.
Cornel fostul tău patron , soțul Narcisei!
Cine-i Narcisa?
Nevasta lu Cornel, eleva ta, pe care o pedalezi !
[…] distrat comentariul celui care îşi spune Samanu Q, aşa că am făcut şi pseudonimul lui punct de plecare pentru […]
Gata, nu mai comentați off-topic vă rog! Samanu Q, Mesu Dadi și restul.
@Aldus
Pai i-am raspuns Renatei, nu tie. Nu stiu daca am fost complet off topic :D, ca Renata pare un fel de ivitat permanent pe aici. Un fel de Ilie Dumitrescu prin show-urile sportive de la DiGi :))
Hai sa-ti raspund si tie, desi subiectul mi se pare foarte filozofic si poate lipsit de sens concret.
Ce inseamna identitate? Un CNP? Ala e doar un numar, si atat. Iar pentru un numar nu mi-as da viata. Numele meu? Se poate schimba fara probleme. Ba chiar, in unele cazuri, schimbarea numelui e chiar celebrata. Parca nu m-as sacrifica pentru asta.
Stilul de viata face parte din identitatea mea? Poate pana la un punct. Insa am vazut recent cat de multi si cat de mult “s-au sacrificat” pentru asta. Cred ca in ziua de azi, unde comoditatea e prea mare, grija zilei de maine nu prea mai exista, nu prea mai vad motive sa te sacrifici pentru ceva… Mai iesi la un protest, cel mult, si cam atat. Mai degraba iei viata altcuiva, decat pe a ta