Câteva reacții culese de pe net la victoria obținută zilele trecute de Donald Trump în cursa pentru funcția supremă din SUA și poate din lume:
Mirel Curea, jurnalist:
Ca și în cazul rezultatelor de la Chișinău, în privința lui Trump și a republicanilor speram, dar nu prea credeam.
Spre deosebire de majoritatea participanților la traficul de pe facebook, nu știu ce va fi, nici la moldoveni, nici la americani, iar prin efect de la cei din urmă, nici pe la noi.
Bucuria mea este strict legată de faptul că tefelismul ajuns pe la noi din direcția progresismului sădit de KGB în universitățile americane, încă de la sfârșitul anilor ’70, se va duce la vale din aceeași direcție.
În privința moldovenilor, mai bine soroșist, decât putinist. În privința americanilor, mai bine conservator, decât neo-marxist.
Lucian Sârbu (fragment):
La o zi după alegerea lui Trump în America, a picat guvernul în Germania. Mărul discordiei: finanțarea pentru Ucraina. Scholz, premierul, insista pentru încălcarea legii și alocarea în continuare de bani, deși guvernul nu o mai poate face în actualele limite ale datoriei publice, în timp ce ministrul de finanțe, Christian Lindner de la Liberali (FDP), a refuzat.
Pe cale de consecință, Scholz l-a demis și FDP s-a retras din coaliție, guvernul fiind acum în minoritate. De remarcat că sondajele arătau de multă vreme că guvernul german nu mai are nici o legitimitate și nici un suport popular. Iar cele mai recente sondaje arătau că doar 14% dintre nemți mai sunt de acord cu ceea ce face guvernul lor.
Alegerile recente din landurile estice au consfințit dezastrul. Socialiștii au mâncat bătaie rușinos iar verzii și cu liberalii aproape că n-au mai făcut pe nicăieri pragul electoral. Verzii, în particular, sunt în acest moment unul dintre cele mai detestate partide de neamțul de rând, deși continuă să aibă sprijinul unui nucleu dur de electorat spălat pe creier. Totuși, în eventualitatea unor alegeri anticipate, Verzii vor fi departe de scorul istoric din 2021.
Eh, dar așa-i la dimacrăsi! Putin, pe care îl sprijină constant 70-75% din ruși e un tartor feroce și ilegalicist, dar ăștia cu 14% sprijin popular, sau Zelenski, autoproclamat dictator de ceva vreme, că nici el nu mai are nici un fel de legitimitate pe plan intern de când i-a expirat mandatul, sunt „democrați” și o ard la greu cu fridăm & dimacrăsi…
Orlando Nicoară, antreprenor, fost șef Mediafax (fragment cosmetizat1I-am pus diacritice, am corectat un acord etc.):
1. Votul pentru Trump e un eșec al Democraților. E un eșec al ultimilor 4 ani, un eșec de a produce un candidat competent, care să înțeleagă nevoile tuturor americanilor, problemele lor, și care să propună soluții.
Kamala Harris a fost inexistentă în ultimii 4 ani, deși a fost Vicele lui Biden și a beneficiat de super vizibilitate. Schimbarea candidatului pe ultima sută de metri a fost făcută cu un șantaj la Biden pe care bătrânul politician nu l-a acceptat decât după ce a fost amenințat.
Faptul că Jill Biden a mers la vot în roșu, culoarea Republicanilor, spune multe despre ce s-a întâmplat în vară. Faptul că Joe Biden a anunțat, înainte de ziua alegerilor, că nu va merge la sediul de campanie pentru a fi alături de candidata Democraților în seara alegerilor e o nuanță care a scăpat multora. Și probabil că vom afla alte detalii în curând.
Este un eșec al lui Barack Obama, singurul fost președinte din ultimii xx ani care nu a plecat din Washington DC după ce a părăsit cea mai puternică funcție din lume, refuzând să se „retragă” așa cum au făcut-o toți predecesorii săi.
2. Votul pentru Trump este un eșec al elitelor de pe coastele de Vest/Est care au crezut că știu mai bine ce-i trebuie Americii, fără să întrebe însă poporul. Și care nu au învățat nimic din eșecul doamnei Clinton de acum 8 ani.
3. Votul pentru Trump este un eșec al mediei liberale din SUA. Este un eșec al felului în care presa și-a încălcat orice principii pentru a atinge scopul setat de elitele de la punctul 2: blocarea realegerii lui Donald Trump.
4. Votul pentru Trump este un eșec al Kamalei Harris de a înțelege economia Statelor Unite.
De a înțelege că socialismul nu poate funcționa așa cum l-au gândit ea și echipa ei într-o societate care a dat lumii capitalismul.
De a înțelege că nu poți schimba regulile scrise și nescrise ale piețelor/antreprenorilor/companiilor peste noapte doar pentru că nu-ți plac bogații.
În campania aceasta a fost un „declic” în august, imediat după ce Biden s-a retras, când echipa Kamalei a anunțat că vor taxa câștigurile „nemarcate”. Și, deși inclusiv presa liberală le-a explicat că acest lucru nu poate funcționa, s-a continuat cu această idee. Acela a fost momentul când Musk și restul miliardarilor americani au „intrat” în joc, agresiv și vizibil, de partea lui Trump pentru că și-au dat seama ca măsura îi vizează, e pentru ei. Și au intrat decisiv, aș zice.
Hari Bucur-Marcu, expert în securitate internațională (fragment):
Ori nici insistența pe compararea lui Trump cu Hitler (ba chiar și cu Hitler și Mussolini la un loc), nici prezentarea lui ca infractor condamnat pentru zeci de infracțiuni, nici agitarea spectrului dictaturii pe care Trump ar institui-o în eventualitatea câștigării alegerilor, nici rescrierea în fals a unor citate din Trump ca amenințări cu moartea, cu închisoarea, cu bătaia, cu expluzarea, la adresa opozanților săi politici, nici portretizarea lui Trump ca fascist, ca misogin, ca extremist alb, ca interesat exclusiv de persoana sa, ca indiferent la soarta omului de rând și altele asemenea, toate propagate prin sute de mii de clipuri publicitare de campanie, prin mesaje scrise și telefonate, cu sutele de milioane, dar și prin emisiuni de televiziune care adunau o audiență de peste 25 milioane, de fiecare dată, nu au reușit să ridice cifra votanților anti-Trump la mai mult decât a fost.
Și nu vorbim aici doar despre votanți raționali, care au răspuns conștient, prin vot, la mesajele democraților și ale doamnei Harris personal, privind amenințarea existențială pentru națiunea și democrația americane, pe care ar fi reprezentat-o Trump.
Vorbim și despre milioanele de inși atinși de sindromul dezorganizant Trump (Trump Derangement Syndrome – TDS), cei care și-au blocat rațiunea, la uzul numelui Trump. De ce facem disocierea asta? Deoarece aceștia din urmă nu au fost loviți de TDS prin intervenția propagandei anti-Trump, ci au pățit-o pe mâna lui Trump însuși, alte cărui vorbe și atitudini au generat acea reacție emoțională negativă.
Doar că, deși cu milioanele, toți votanții anti-Trump s-au dovedit a fi o minoritate, în demografia votului de marți.
Dacă această minoritate este relativ lesne explicabilă, cu majoritatea celor care l-au făcut pe domnul Trump președintelele-ales 47 este un pic mai complicat de comentat.
Cert este că cei care au votat pentru Trump sunt o populație foarte eterogenă. Găsim aici și bărbați, dar și femei de rasă albă, așa cum numărul celor de culoare, care istoric votau cu candidații republicani s-a triplat, în cazul lui Trump. Găsim însă în această populație și miliardari (mult mai puțini decât cei care au votat cu Harris, dar totuși sunt și din aceștia), dar și membri ai unor sindicate ale oamenilor muncii. Găsim membri ai comunității LGBTQ, dar și membri ai comunității amish, cum găsim evrei altăuri de musulmani, ori creștini evangheliști alături de membrii asociației purtătorilor de arme.
O premieră este că toți aceștia s-au manifestat deschis ca susținători ai lui Donald Trump, în campania electorală, față de dățile anterioare, când propaganda anti-Trump reușise să îi determine să își ascundă simpatia sau preferința pentru Trump, ca să nu se facă de rușine că ar fi trumpiști.
O altă premieră s-a înregistat la nivelul Partidului Republican. Față de celelalte două campanii prezidențiale, cea din 2016 și cea din 2020, de data asta întregul partid l-a susținut pe Trump, atât ca persoană, cât și ca program politic. Toți acei republicani „never-Trump”-i fie au părăsit partidul, unii dintre ei ajungând în tabăra doamnei Harris, fie și-au reconsiderat atitudinea și s-au declarat de parte domnului Trump.
Fără să mai facem și alte observații de același fel, putem deja să tragem concluzia că electoratul lui Trump este reprezentativ pentru întreaga națiune americană.
Nici vorbă să fie un electorat extremist, fascist, ori chiar „anti-american” (cum le-a zis votanților lui Trump guvernatoarea statului New York, în condițiile în care numărul celor care au votat cu Trump în acel stat ce cuprinde și New York City a ajuns la aproape jumătate din electoratul votant).
Adică nici vorbă ca Trump să aibă vreo susținere populară pentru vreun program extremist, anti-democratic, de desființare a Constituției, de ranchiună și răzbunare la adresa opoziției, ori de vânzare a Americii inamicilor ei tradiționali.
Ceea ce este foarte important de înțeles, dacă vrem să anticipăm ce fel de guvernare va fi pe timpul mandatului Președintelui Americii cu numărul 47.
Crina Dobre, politician PNL:
De ce a câștigat Trump?
Simplu: s-a săturat majoritatea tăcută de isteriile minorităților zgomotoase!
Stați așa, că mai e un pic și se curăță și Europa de prosteală pe față. Vor trebui să muncească și să merite smiorcăiții, dacă vor râvni la medalii și recunoaștere în societate, că pe victimizare nu se mai poate.
Lorena Lupu, scriitoare (fragmente):
Îmi plăcea Kamala. Tânără, inteligentă, succintă şi la obiect, trecând prin fake news-urile lui Trump ca prin brânză. Dar nu mie trebuia să-mi placă, ci poporului american.
[…]
De ce mă așteptam ca Trump să câștige?
[…]
Platforma lui Trump, deși insultătoare din multe puncte de vedere, trebuie privită ca un plan de supraviețuire. Să nu mai primim imigranți, pentru că abia ne putem întreține pe noi. Să nu mai finanțăm războaie în exterior, când la noi se moare de foame. Sună cinic și aiurea, când te gândești la ororile pe care Rusia le comite în Ucraina, de exemplu. Pe de altă parte, tactica războiului interminabil, care înghite bani cu nemiluita, presupune să ai acei bani. Când economia ta e pe butuci, omul de rând se gândește mai degrabă la ce o să mănânce el mâine decât la drama dintr-un colț îndepărtat al lumii.
Cetin, blogăr (fragment):
Am sperat, ca orice om normal, să nu iasă Trump. Era așa, o dorință vagă, deși Kamala Harris pare un fel de Viorica Dăncilă a americanilor, doar că neagră și ne-grasă. Dorință legată de păstrarea unui anumit status quo al decenței și bunului simț și mai ales, legată de situația politică din estul Europei, unde Putin e din ce în ce mai stăpân, cu niște lideri vestici din ce în ce mai dispuși în a-l lăsa să facă ce dorește cu partea de continent ce a aparținut URSS-ului, contra unei liniști aparente, pe perioada mandatelor lor.
Nu s-a întâmplat așa. Și, pe de o parte, mă simt ușurat. Nu pentru că a ieșit Trump. Ci pentru că, în cel mai evident mod, ciorba woke a dat în foc tocmai în locul unde s-a născut, iar americanii au ripostat, în cel mai violent mod al decenței, votând împotrivă.
Papagigli, blogăr (fragmente cosmetizate):
Minunea s-a petrecut. Poporul american, nu în totalitate, s-a trezit din somnolența care le-a permis monștrilor să distrugă țara.
[…]
Orice s-ar spune, America nu a avut pîna în 2016 un Președinte mai muncitor, mai activ, mai dedicat prosperității americanului de rînd, mai pacifist și mai logic în decizile luate, în ceea ce privesc interesele Americii. E foarte adevărat că în ceea ce-l privește, personal, a luat decizii regretabile, în special referitor la cei cu care s-a înconjurat și cei pe care i-a lăsat în funcții cheie și care i-au fost potrivnici. Sunt convins că acele greșeli nu le va repeta.
Orice om cu mintea întreagă poate aprecia tenacitatea acestui om care deși a fost supus celei mai oribile vînatori și care, pot spune, a luptat de unul singur împotriva întregului aparat politic american, corupt și bine pus la punct în a-și apăra interesele meschine, a reușit să cîștige mai multe voturi decît au putut fura cei care l-au vînat timp de opt ani. Paradoxul este că un miliardar urît de miliardarii și politicienii lumii reușește să-și atragă de partea lui americanul de rînd și de aceea am spus că poporul american e marele cîștigător al acestor alegeri.
În cei patru ani în care a fost Președinte, Trump a demonstrat că are capacitatea de a redresa ceea ce alții au distrus și în mod sigur o va face din nou. Ce nu a făcut și mă aștept s-o facă de data asta, e să asaneze mlaștina politică americană.
Ioan Istrati, preot și doctor în teologie:
Mulțumim lui Dumnezeu că a câștigat un om care e pentru viață, pentru credință, pentru tradiție, chiar dacă e un afacerist veros.
Adrian Onciu, jurnalist (fragment):
1. Trump va avea la dispoziție patru ani pentru a încerca să-i elimine pe globaliștii care dețin frâiele puterii la Washington de câteva decenii. El a promis că va demola Deep State-ul (aka ”birocrația federală americană” combinată cu miliardarii filantropi care militează pentru guvernare globală). Potrivit noului vicepreședinte JD Vance, a doua administrație Trump ar trebui să concedieze mii de funcționari publici și să pună în loc loialiști MAGA. Pare că republicanii vor deține controlul atât la Senat, cât și la Camera Reprezentanților – aspect esențial pentru ca Trump să poată guverna fără opreliști.
2. Marele semn de întrebare va fi în ce măsură Trump va reuși să-și pună favoriții în poziții-cheie din interiorul serviciilor secrete – în mod special în CIA și în celelalte instituții din zona de securitate. După cum bine știm, Agenția Centrală de Informații cu sediul în Langley, Virginia, este principalul instrument (alături de Pentagon) prin care globaliștii își derulează proiectul în toate colțurile lumii. Cu sprijinul imperiului Soros, a corporațiilor controlate de Blackrock și a unor politicieni șantajabili, lipsiți de orice scrupule.
3. Rețelele sociale au învins-o pe Kamala Harris. Mass-media mainstream a trecut în planul doi, din lipsă de credibilitate. Elon Musk a fost esențial în ecuație, dar și influesări ca Joe Rogan sau Tucker Carlson. Vedetele noastre trimise peste ocean ca să o scoată pe Kamala președine (alde Mîndruță și Striblea) au constatat cu stupefacție că prea mulți români stabiliți în America îl preferă pe Trump. Evident, niște putiniști.
4. Va fi interesant de văzut cum se va poziționa Trump față de instituțiile globaliste. După cum ne amintim, în timpul mandatului 2017-2021 Trump a scos Statele Unite din Organizația Mondială a Sănătății. Apoi Joe Biden a reparat, imediat, ”greșeala”.
5. Este de așteptat ca lupta cu încălzirea globală să fie ridiculizată în mandatul lui Trump. Asta va avea un impact serios asupra afacerilor cu energie convențională (petrol, gaze, cărbune), cu energie verde (eoliene, baterii, panouri fotovoltaice), ca și asupra industriei auto și a tranzacțiilor cu certificate de carbon. Apocalipsa Climatică se amână până după 2028, iar Agenda 2030 sub egida ONU ar putea să sufere. Niște miliardari vor plânge în pumni.
6. Imperiul Soros va avea mult mai puțini bani pentru Europa (inclusiv Moldova și Ucraina). ONG-urile, mass-media și agenții de influență din România vor trebui să acceseze finanțări locale, guvernamentale, pe lângă banii primiți de la corporațiile globaliste.
7. Trump va reuși să oprească războiul din Ucraina doar printr-un număr de magie. Totuși, afacerile industriei de armament vor merge în continuare strună, grație contractelor semnate de administrația Biden și presiunilor pe care Trump le va face asupra partenerilor din NATO pentru majorarea ”taxei de șmecher”. Statele Unite vor adopta politici comerciale protecționiste atât față de China, cât și față de Europa. Trump va redeveni calul de bătaie al presei mainstream (și ținta predilectă a unor asasini spălați pe creier de mass-media sau dirijați de diverse servicii secrete).
8. Globaliștii vor încerca să compromită prin orice mijloace administrația Trump, în așteptarea alegerilor din 2028. Planul lor este cu bătaie lungă. Proteste violente de stradă nu sunt deloc excluse. Dacă Trump va reuși să epureze aparatul de stat înțesat de globaliști și să ridice nivelul de trai, atunci suveraniștii de pretutindeni ar putea avea o șansă în perspectivă.
Diana Șoșoacă, politician SOS, într-o scrisoare adresată lui Donald Trump (fragmente):
Vă felicit în numele meu și al Partidului S.O.S. România pentru realegerea în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. Pentru mine și majoritatea covârșitoare a românilor ați rămas președintele Statelor Unite ale Americii în toată această perioadă.
Speranțele mele și ale tuturor românilor patrioți se îndreaptă spre Dvs., Domnule Președinte, pentru a ne elibera de chingile globalismului și ale corectitudinii politice, de războaiele pornite în ultimii ani.
[…]
Prin revenirea Dvs. la Casa Albă începe o nouă epocă pentru întreaga lume, una în care patriotismul să nu mai fie interzis, iar națiunile să aibă dreptul la propria identitate. Una în care pacea să prevaleze asupra războiului, cooperarea asupra conflictului și în care drepturile și libertățile individuale, grav atacate în ultimii patru ani, să fie restaurate și repuse în făgașul lor firesc și democratic.
Magdalena Radu (text cosmetizat):
Imaginați-vă lumea ca pe un cazinou. Indiferent cine câștigă sau pierde la mesele de joc, cei care câștigă întotdeauna sunt patronii cazinoului. Iar patronii cazinoului care e lumea o vor duce de râpă, conform planului lor. Europa se duce grav în cap indiferent cine câștiga peste baltă, iar băieții de la butoane au câte un plan pentru orice variantă iese. Dacă iese omul roșcat și termină cu tămbălăul actorașului care cânta la țambal cu scula și nu îi mai dă bani să își ia pușcoace, atunci băieții au planul B, cu o nouă pandemie, sau planul C, cu un crash bursiero-bancar, și încă mai multe variante pe care nu le știm. Toate care duc la un singur scop: degradarea condiției umane și controlul absolut asupra vieților noastre.
În altă ordine de idei, revista The Guardian le oferă terapie și consiliere psihică gratuită angajaților săi care sunt afectați de victoria supărătoare a lui Donald Trump. Surse: 1, 2.
Dupa orisice razboi, se arata multi eroi, profeti vizionari, goy, ce se cred ‘pastori’ la oi: Ce stiti voi, vedem si noi, nu suntem turme de oi, sa ne cântati din (0)boy
Like pentru efort. Dislike pentru personalitățile alese pentru a-ți susține alegerile. Nu sunt din sfera mea.
Să-ţi fie ruşine, Aldus! De ce n-ai întrebat-o pe vax-albina care sunt personalităţile din sfera ei? Chiar nu ştiai că numai părerile lor contează?! 🙄
@vax-albina
Nici dintr-a mea nu sunt toți.
Pai daca Trump nu declanseaza reactii atunci cine? :))) Si sigur nu-l deranjeaza asta, pentru el este ceva normal sa fie in centrul atentiei ca doar este un businessman si un showman, nu?
Sper ca Trump sa fie ce isi doresc americanii, un presedinte interesat de soarta si de bunastarea populatiei si a Americilor. Sper ca nu e vorba doar de batalii si orgolii politice si de tot felul de interese economice dubioase.
Kamala ce a afirmat ca toata lumea trebuie sa fie woke si prin urmare a ars-o tare cu progresismul trebuia sa piarda ca cine naiba isi doreste ca copiii sa fie distrusi invatand la scoala ca sunt 140 de genuri si de identitati sexuale si sa fie obligati sa vada cum personaje de acelasi sex din desene animate se saruta?!
Cum sa accepti sa ti se desfiinteze
tie si copiilor tai identitatea spirituala, sociala, istorica, sexuala, de niste unii ce afirma ca nu exista femei si nici barbati ca tot ce tine de asta e o constructie sociala? Ca parintii nu trebuie numiti parinti ci ingrijitori, ca apelativele mama si tata sa fie desfiintate?
Au ajuns feministele si lgbtistii sa dicteze cum sa traisca lumea normala, adica anormal, ca ei! FMM de bolnavi psihic!
Bine, de acord, dar te rog pe viitor fără AF-uri, SRL-uri și FMM-uri, ca să ne păstrăm într-un cadru decent. 🙂 Mulțumesc.
Am crezut ca glumesti da’ cre’ ca vorbesti serios! :))) Mna, n-am nici o problema cu asta, blogu’ tau, regulile tale. Sunt ok cu asta. Oricum esti permisiv nu ca altii care te dau afara in suturi daca ai exprimat o opinie diferita de a lor sau daca indraznesti sa-i critici! :)))))
@Aldus
Ce-s alea? AF-uri și FMM-uri? Că SRL-uri știu: societăți cu răspundere limitată.
[…] asta? Bine, ea nu-mi aparține. Dar e o afirmație care circulă în perioada asta pe net, ca reacție la alegerea lui Trump. Și ca atare, m-am gândit s-o discut și să arăt de ce nu cred că stă în […]
@MM
Nu glumesc. Îmi place limbajul decent, lipsit de vulgarități, și dacă nici măcar pe blogul meu nu-l promovez, atunci unde? 🙂
@Renata
Asociații familiale și Fundături macro-mandibulare.
[…] importante pe care le ratăm cu brio. Un exemplu îl constituie știrea din finalul articolului cu reacții la victoria lui Donald Trump, despre faptul că publicația The Guardian le oferă consultanță psihică și terapie gratuită […]