Se dă următorul clip promoțional al regimului nord-coreean:
La care Dl. Goe comentează:
E buna ideea cu vizionarea clipului fără sonor. Desi pe alocuri (vizibil) fortate, „fericirea” si entuziasmul „figurantilor” coreeni mi se par cât se poate de sincere. Oamenii se bucură din toata inima (sufletul?!) că au fost selectati să se joace de-a prosperitatea occidentală, într-un videoclip destinat exportului în lume, oferit spectaorilor planetei, ai universului. Iata-ne, priviti-ne, suntem aici, si avem acelasi nivel de trai ca si voi. Muncitorii nostri, militarii, profesorii, medicii, elevii, studentii, pensionarii, toata lume poarta echipamente si tinute occidentale. Dictatură, dictatură, izolare, izolare, dar suflul planetar a reusit să impună, pretutindeni, aceleasi standarde în ceea ce priveste bunastarea si confortul. In incercarea propagandistică de a se a se etala lumii ca o societate de succes, dictatura coreeana reuseste sa arate dupa ce tânjesc de fapt… demonstrand, fără să vrea, că progresul omenirii este planetar si e tehnologic, nu ideologic.
Așadar, există o discrepanță între valorile clamate ideologic de Coreea de Nord și jaloanele succesului la care se raportează clipul de mai sus și care țin de civilizația de tip occidental. Dar modelul dictaturii lui Kim Jong-un nu este unicul. Există și dictaturi mai inteligente, care adoptă fățiș dinamica și modul de funcționare a Vestului. De exemplu, sub regimurile autoritare ale lui Vladimir Putin și Xi Jinping, dictatura politică se îmbină cu o economie relativ liberă, de tip capitalist. Și poate de asta auzim mult mai des de ruși și de chinezi decât de nord-coreeni.
Să fie exemplul celor două țări un semn că capitalismul este compatibil cu dictatura? Sau ups… trebuia să formulez invers? 🙂 În fond, cu ce ar diferi atât de mult tirania ideologică a unui regim autoritar de tirania impulsului de a cumpăra (cultivat excesiv în societatea modernă de consum) sau de tirania banilor și a profitului, care stă la baza progresului occidental? Prima e o limitare a limbajului (și prin extensie sau particularizare, a gândirii) în timp ce ultimele sunt niște limitări ale opțiunilor practice. Până și specializarea și diviziunea muncii, care-i sunt proprii capitalismului, devin de la un punct încolo incongruente cu el.
Și pentru că tot vorbim de tiranii, ce ne facem dacă surpriza nu se oprește aici? Și dacă, spre completa stupoare a onorat publicului cititor, capitalismul este de-a dreptul incompatibil cu libertatea, individualitatea și democrația?
Iată cum își încheie Elias Vedders articolul de mai sus:
Totuși, dacă vrem ca sistemul capitalist să performeze la capacitate maximă, poate ar fi timpul să le acordăm regimurilor dictatoriale o a doua șansă.
O afirmație îndrăzneață, dar care poate fi dusă un pas mai departe: dacă capitalismul este incompatibil cu democrația (după cum zice el), iar noi trăim într-o societate capitalistă care totuși este funcțională și pe alocuri chiar destul de performantă, rezultă că de fapt trăim, fără să știm, într-o dictatură.
Pentru a proba ideea asta, formulez ipoteza că așa-zisa libertate pe care chipurile o avem în democrațiile moderne occidentale este în cea mai mare parte o iluzie frumos ambalată și vă provoc, dacă aveți obiecții, să-mi dați exemple de libertăți pe care le considerați reale și cu substanță. Poate libertatea de a vota? Sau de a vă cumpăra pizza? Sau poate libertatea de a nu fi de acord cu acest articol… 🙂
Cum să acorzi o șansă unui regim dictatorial? Ce nebunie mai e și asta?!
Fix așa, să ne imaginăm o dictatură care ar putea să meargă bine.
O dictatură poate merge bine doar pentru dictator. Presupun că nu ai prins prea mulți ani înainte de 89. Iar dacă au fost anii copilăriei, e ca și cum n-ar fi fost.
Altminteri nu văd cum poți vorbi serios despre acordat șanse unei dictaturi.
N-am făcut decât să citez concluzia unui articol. L-ai citit măcar?
Când citezi o concluzie și nu comentezi împotriva ei, înseamnă că ești de acord cu autorul ei.
L-am citit pe diagonală fiindcă sunt sătulă de teorii marxiste. Tot gogoașa asta cu nebinele și manipularea din capitalism o vindeau și politrucii de pe vremea mea.
Filosofia comunistă e ca un anus contra-naturii despre care doctorul ți-ar explica ce avantajos e, că nu mai consumi hârtie igienică. E contra instinctului de supraviețuire individual și deci contra evoluției. Lumea merge înainte prin vârfuri, nu prin mulțimi.
Și, bineînțeles, nu poți instaura o asemenea societate fără dictatură.
Dar, cum tu ai declarat că Putin e o personalitate demnă de urmărit… Putin e un împuțit de agent din poliția politică sovietică. A ajuns în poziția de azi ordonând ucideri și călcând peste cadavre. De ce ar fi o personalitate politică interesantă? De ce ar fi un torționar o personalitate interesantă?
[…] observaţie despre dictatură de aici mi-a adus aminte de citatul despre democraţie de aici. […]
Cred că și articolul meu l-ai citit în diagonală. Primo, nu am zis că susțin dictatura, ci am propus-o ca subiect de discuție. Secundo, nu am zis nimic despre comunism, pe care tu-l introduci forțat în discuție, asociindu-l cu dictatura. Spunând chiar că nu poți instaura comunismul fără dictatură. Nu știu, posibil, dar pe mine nu comunismul mă interesează, ci dictatura, iar dictatură se poate bine-mersi și fără comunism. Am dat chiar două exemple în direcția asta, al Chinei și al Rusiei, unde dictatura politică se împletește cu o formă de capitalism economic – și iată unul din motivele pentru care Putin e un lider interesant. Tu pari să legi dictatura de modelele lui Ceaușescu și Stalin, dar acestea sunt doar două cazuri particulare. Nu degeaba te-am întrebat pe Arcă de Ștefan cel Mare, iar tu ai sărit imediat că da, o fi fost dictatorial, „dar istoria din școală e romanțată, educativă, mincinoasă”; atât de puternică e conexiunea pe care o faci între dictatură și răul social absolut, încât nici măcar nu te-ai întrebat dacă nu cumva dictatura voievodului moldovean a fost una de succes și benefică pentru societate. În sfârșit, dacă nu-ți place dictatura, de ce susții democrația modernă? Pentru că în ultimele două paragrafe spuneam că și Occidentul liber și democrat este tot dictatorial. Adică, democrația în care trăim și cu care ne batem mândri în piept este tot o formă de dictatură.
Una e să discuți, teoretic, despre dictatură și alta să trăiești sub ea.
În democrație se întîmplă și abuzuri. În dictatură sunt legiferate.
Eu, una, n-am citit istorie neoficială decât foarte puțin (și atunci informația era tangențială), ca să știu cum a fost Stefan cel Mare, cu adevărat.
Ah, dar observația că una e să vorbești despre dictatură și alta să o trăiești te deconspiră ca părtinitoare. Dacă ai gustat dintr-un măr otrăvit, vei avea toată viața tendința să te ferești de mere? Notează că eu nu vorbesc despre dictatura ceaușistă și că te cred capabilă să-ți imaginezi dictaturi și în afara modelului pe care l-ai experimentat pe viu.
Legat de Ștefan cel Mare, cred că toată lumea e de acord cu politica lui internă. Citez de pe Wikipedia:
Cum ai numi regimul în care nu există o separație a puterilor în stat, cum avem noi acum, ci o conducere centralizată, dictată de voievod, care-și alege subalternii pe bază de relații și nepotism? Un regim în care nu se fac alegeri o dată la 4 ani, liderii (cu Ștefan în frunte) rămânând lipiți de scaun? Mie-mi sună a regim autoritar și dictatorial. Și totuși, unul de mare succes sub toate aspectele (economic, politic, militar) și îndrăgit de la vlădică până la opincă. Bașca, fără urmă de comunism. 🙂
În sfârșit, când am zis că trăim într-o dictatură, nu m-am referit la abuzuri, ci la situația generală, de fond.
[…] si altora, interesați (rațional sau emoțional) de ideea/noțiunea de dictatură. De ex: (a) O scurtă observație despre dictatură, (b) Traducere pentru editura Paladin (Art) – Zorii Fundaţiei; (c) Deus democraticus; (d) […]