Mai știți acele glume și butade din timpul școlii, precum definiția matematică a femeii (mulțimea de puncte care ridică o dreaptă) sau culmea algebrei (să te culci cu două necunoscute și să nu rezolvi niciuna)?1Pe acestea două le știu de la proful de mate din liceu. Introduse prin diverse jocuri de cuvinte, dar care ne pot atrage atenția, printre altele, că multe aspecte care țin de lumea înconjurătoare se pot modela matematic? În rândurile următoare doresc să vă propun o definiție matematică a caracterului.
Caracterul unei ființe umane este cifra 1. Cu el se pornește și el se pune în fața fiecărui număr. Orice altă calitate pe care ar putea s-o aibă cineva este egală cu cifra 0. Așadar, reducând totul la esență, am sintetizat întreaga gamă de calități pe care le-ar putea avea un om la mulțimea binară de cifre 1 și 0.
Și acum, câteva observații. Dacă după cifra 1 adăugăm mai mulți de 0, numărul obținut devine din ce în ce mai mare, crescând exponențial. Altfel spus, dacă unui om care are caracter (1) i se adaugă și alte calități (0): inteligență, educație, farmec, eleganță, cultură generală, rafinament, simț al umorului etc, omul respectiv crește enorm în ochii semenilor săi (devenind un număr foarte mare: 10000000…). Dar dacă îi luăm caracterul (cifra 1 din față), toate celelalte calități care-i rămân sau le-ar putea obține pe viitor valorează în total fix zero.
Caracterul înnobilează și amplifică orice altă calitate umană. Dar, în lipsa caracterului, oricât de deștept ai fi, oricâte cărți ai fi citit și scris, oricâte premii și diplome ai fi primit, oricâți bani ai jongla pe degete, oricâtă prestanță ai avea, orice funcții ai ocupa, oricâte limbi străine ai vorbi scl etc, tot o nulitate rămâi.
Mi-e mila de tine, sincer. Da, pe hartie, totul suna frumos, elegant, maiestuos, divin etc. Ne putem juca cu sensurile pana nu mai putem. Dar fiind ca… caracterul (n-am cum sa scap de cacofonie) cuprinde (printre altele) toate trasaturile psihice-morale ale unei persoane, iar tu cu psihologia si morala ai niste fantezii demne de o cauza mai buna, tot ce-ai scris mai sus e egal cu zero. Adica 0. Barat. Si nu e o calitate, in cazul asta. Da, e frumos sa ai caracter, atunci cand iti permiti sa-l ai. Dar nu mai deschidem iarasi cutia Pandorei.
Pana sa ma faci prost si sa tragi concluziile specifice tie, iti recomand sincer sa-l urmaresti pe Sapolski. Daca ai reusi sa-i citesti si cartea Behave, cred ca ai reusi s-o umezesti pana si pe Renata (Renata, sper ca nu te superi – prea tare 😀 ). De acolo vei vedea ce inseamna “suflet”, decizii, moralitate, liber arbitru, Dumnezeu etc… Si poate, cine stie, elanul asta dumnezeiesc se mai atenueaza putin. Sau devine mai realist.
PS: daca vorbim de caractere ASCII, atunci mai baga mai multi de 1, ca altfel nu acoperi prea multe dintre ele 😛
Dacă o să intri pe dexonline (accesibil la un clic distanță), o să observi că cuvântul „caracter” are cel puțin 14 sensuri distincte. Atunci când scriu „caracter”, nu sunt obligat să mă refer la toate cele 14 sensuri sau la sensul pe care-l ai tu în vedere la un moment dat. Așa că te întreb: dacă ar fi să-ți dai cu părerea, în ce sens crezi că e folosit cuvântul „caracter” în textul meu de mai sus?
Merită și să reflectezi la diferența dintre psihologie, care se erijează în știința sufletului, și trăsăturile sufletești ale unei ființe umane. Simplul fapt că nu dau două parale pe teoria Pământului plat nu înseamnă că Pământul nu ar exista, că nu ar avea o formă sau că nu am putea discuta despre forma lui. În mod similar, simplul fapt că nu dau două parale pe psihologie nu înseamnă că omul nu ar exista, că nu ar avea un suflet sau că nu am putea discuta despre caracterul lui. Sufletul nu este apanajul psihologiei. Și nici caracterul.
Ce înseamnă „e frumos sa ai caracter, atunci cand iti permiti sa-l ai”?
Îmi recomanzi sincer? Să trag concluzia că celelalte recomandări pe care mi le-ai făcut de-a lungul timpului și despre care n-ai precizat că sunt sincere nu erau sincere?
Dacă ți-au plăcut informațiile din cartea respectivă, pe care n-am de gând s-o citesc, ești liber să le prezinți singur, supunându-le discuției.
@Liviu
Deja mi s-au umezit ochii. De râs. E un bun început, nu? 🙂
@Aldus
Psihologia e știința care se ocupă cu studiul funcțiilor și proceselor mentale, al experiențelor interioare și subiective – precum gândurile, emoțiile, conștiința, motivarea, percepția și personalitatea.
Asta e definiția psihologiei.
Tu pretinzi că P. „se erijează” în știința sufletului. TU crezi, presupui, bănuiești că P. s-ar ocupa de studiul sufletului. Și pe urmă zici că sufletul nu este apanajul P.
Păi, exact așa și este! P. studiază mentalul omenesc și cum se reflectă/concretizează el în comportamentul uman. N-are treabă cu „sufletul” care e un concept lipsit de substanță cu care se ocupă Religia, care se erijează (da, de astă dată!) în știință.
Vezi că ai luat-o rău pe arătură, nu mai ești consecvent nici cu propria ta incoerență.
Faptul că tu nu dai două parale pe X, nu înseamnă că Y nu există. Așa ai spus, nu? Unde X=psihologia și Y=omul.
Și-acum să revenim la așa-zisul subiect al așa-zisului articol:
Caracterul uman nu e o calitate, e suma calităților unei persoane. Prin urmare formularea „orice altă calitate” e lipsită de sens.
Totuși, presupunând că tu înțelegi prin „caracter” ceea ce noi înțelegem prin sintagma „om de caracter” și-l notăm cu „1”, și adăugăm în mod artificial (pentru că deja caracterul conține aceste elemente) calitățile bune (inteligență, farmec etc.), notate cu „0”, obținând șirul 10000…, spune-mi cum notăm și alte posibile trăsături, cum ar fi timiditate, frică, nesiguranță, egoism, infatuare și așa mai departe?
MIS(A) parut mie de la început ca dragostea si pasiunea de filozofeala, (goala) CARACTER(m)istica a personajelor transhumaniste, Goe & Aldus au o ideologie comuna (nu cea din Paris) promovata cu sun succes incontestabil mondial, de catre marele guru Osho, acest dumnezeu muritor (mort) care a semanat “neghina ideologica” în mintile golite de constientizarea sinelui pragmatic, obiectiv, perceptibil, real, prin practici repetitive, multe si oculte, determinând dedublarea (bipolarizarea) egoului, dezechilibrându-l, purtându-l dintr-o extrema în alta a starilor sufletesti, într-o miscare de tangaj ametitoare, daunatoare, societatii umane normale.
Caracterul, in unele definitii, este direct egal cu ceva pozitiv. Ajunge sa spui “un om cu caracter” si intelegi ca este un om cu virtuti si calitati etice.
Din alte definitii reise ca caracterul este de doua tipuri, frumos si urat si prin urmare nu ajunge sa spui “un om cu caracter”, trebuie sa si specifici ce fel de caracter are omul.
In conditiile astea, care este definitia exacta a caracterului? Sau sunt valabile amandoua variantele amintite mai sus?
Oricum caracterul in ambele variante amintite mai sus, adica caracter spus simplu sau spus caracter urat sau frumos, poate fi definit ca ansamblul trasaturilor mentale, etice si morale ale unui individ, trasaturi ce decid reactia acestuia in toate circumstantele. Clar caracterul este si mostenit (de la parinti) si dobandit (de la mediu). Mediul in care traim, in care crestem, cercul de prieteni, valorile familiei, valorile culturale si copilaria au un rol important în formarea caracterului.
Daca suntem lipsiti de caracter sau avem caracter urat injunghiem oamenii pe la spate, suntem egoisti, rautaciosi, volatili, schimbam directia dupa cum bate vantul, suntem lipsiti de respect fata de altii pentru ca ne credem superiori intelectual, fizic, material, incheiem aliante cu scop de castig, fie si temporar etc.
O persoană cu caracter sau caracter frumos se respecta pe sine si pe ceilalti, respecta promisiunile, ia decizii rationale si este plina de compasiune si empatie fata de ceilalti.
Mai departe, caracterul formeaza personalitatea ce poate fi extrem de atractiva sau extrem de respingatoare.
Personal consider ca cel mai interesant lucru la un om este personalitatea. Din pacate, nu toti o dezvolta.
Între Întelepciune si inteligenta, exista o (co)relatie si (co)laborare strânsa, însa, e usor de (între)rupt acest fir al vietii (intra)celulare, acest lant (gen)etic (hiper)sensibil caracter ceresc, format si evoluat din ‘praf stelar’ fizic, chimic, matematic, infinit, real, obiectiv, pragmatic…atemporal.
@MM
Sensurile unanim acceptate de vorbitorii nativi de română sunt astea:
„are caracter urât”, cu adjectivul exprimat, care înseamnă o jigodie de om și
„are caracter”, cu adjectivul „frumos” subînțeles.
Eroarea de bază a așa-zisului articol e că Aldus ignoră prima definiție, din orice dicționar, a substantivului „caracter”.
Ce rost are să ne scărpinăm cu dreapta în partea stângă a capului, ca să ne acordăm tonalității forțate, în care cântă Aldus, pe nas?
Anunț Utilitar
Publicat pe decembrie 3, 2023 de Renata Carageani
Mă, dacă vă aflați vreodată în Ploiești (oricând în ulimii șapte ani și-n următorii șapte), per pedes, pe Bulevardul Castanilor (ăla care te duce, oblu, de la Hale la Gara de Sud) și vă întâlniți cu o fătucă 3D ( despletită, desculță, disperată) care strigă „Eu sunt Dante!”, nu vă impacientați; e o domnișoară (?!) nesigură pe sine, îndrăgostită de-un „biet inginer petrolist”, într-atât de îndrăgostită, încât i-a furat blogul și l-a înghițit. Precum Lupul îndrăgostit de Scufița Roșie din basmul omonim.
Renata, nu ne scarpinam, intrebam. :)) Definitia data de tine (multumesc!) ma satisface teribil ca e o intrebare pe care o aveam de mai de mult in cap si corespunde si ideii mele de ce inseamna caracter.
Vom vedea, citi ce crede Aldus. :)))))
@Aldus
Tu esti un fel de chatGPT uman. In sensul ca nici ala nu intelege ce-ti raspunde, adica nu cunoaste valoarea raspunsului ci doar interpreteaza seturi mari de date si de acolo furnizeaza raspunsul care se potriveste cel mai bine statistic. Dar sa nu divagam.
Iarasi vii cu dictionarul… De obicei, prima definitie din dictionar e cea mai utilizata. Nu stiu la care sens te-ai referit, pentru ca, in dulcele stil clasic, faci un talmes-balmes din orice scrii. In plus, nu spui niciunde in text la care caracter te referi. Iar Renata ti-a demontat deja presupusa definire a caracterului uman.
Nu stiu de unde ai ajuns la concluzia ca psihologia e stiinta sufletului. La o simpla cautare pe google (accesibil la un clic distanță – sic) gasesc cum ca yoga ar fi stiinta sufletului. As fi prea rautacios daca as trage concluzia ca iarasi ai luat-o pe ulei?
Tu nu dai doi bani pe psihologie pentru ca nu esti in stare sa te uiti la tine si sa-ti recunosti limitele si/sau defectele. Sau esti prea plin de tine si te consideri perfect (cum te-a facut D-zeu). Ti s-a explicat deja in nenumarate randuri ca psihologia n-are treaba cu sufletul. Vrei sa pricepi, bine, nu vrei, iarasi bine. Pamantul se roteste in continuare, chiar si daca e plat.
Exact ce am mai discutat deja in nenumarate alte comentarii. “Caracterul” e o suma de reactii chimice din corpul tau, combinata cu o suma de evenimente din trecutul tau (mai apropiat sau indepartat), de-aia te-am trimis la Sapolski.
“Îmi recomanzi sincer? Să trag concluzia că celelalte recomandări pe care mi le-ai făcut de-a lungul timpului și despre care n-ai precizat că sunt sincere nu erau sincere?”
O alta mostra de trolling aldusian. Trage ce concluzie vrei.
Nici nu ma asteptam la alt raspuns din partea ta. Nu cumva sa ti se demonteze toate
aberatiilefanteziile pe care ai ajuns, din pacate, sa le crezi.@Renata
Vei ramane nesatisfacuta, Aldus n-are de gand sa-l citeasca pe Sapolski. E vina mea, ca i-am dat din start ceva greu de digerat.
@MM
Daca pornim de la premisa ca omul este un animal mai sofisticat, si nu de la dorinta lui Aldus de a fi creat de D-zeu, atunci “caracterul” este doar o alta descriere frumoasa ce cuprinde un set de calitati si un tip de comportament. Calitati si comportamente care au fost definite de religia crestina, si luate de bune de cei “mai saraci cu duhul” – ca tot am fost intrebat ce inseamna asta. Altfel spus, pentru ca omul nu era in stare sa convietuiasca in armonie cu alti semeni de-ai sai, a venit al de sus sa ne zica exact cum sa facem asta.
Un aspect foarte important. La care mai poti adauga o gramada de hormoni, de emotii si sentimente. Emotii si sentimente de care de cele mai multe ori nu suntem deloc constienti, pentru ca nu dam doi bani pe psihologie (de exemplu).
@liviultm Am mai auzit ca caracterul este facultativ, ca este rezervat prostilor, si amaratilor in lipsa de bani si de alte resurse cu care sa-si incordeze muschii traind dupa propriile reguli si legi asa cum o fac cei care se cred maimute evoluate.
Cei care apeleaza la teoria cu maimute evoluate o fac pentru ca se complac sa traiasca mizerabil, sa minta, sa fure, sa profite de altii. Facand asta se scuza zicand ca sunt animale desi eu nu am mai auzit ca animalele sa minta, sa fure banii altora, sa distruga ce nu le apartine etc. Oricum daca le servesti acelasi meniu pe care il servesc ei altora, adica ii minti, ii furi, nu-ti respecti promisiunile, nu le place. Iti reproseaza ca nu ai caracter! :))))))
PS Emotiile si sentimentele se controleaza mai ales daca detii caracter. Altfel, fara caracter, e mai greu sa te abtii sa nu sari din creanga in creanga si sa faci uhubuhu in cele mai nepotrivite momente.
Apropo, oare de ce majoritatii oamenilor le este greu sa se catare in copaci? Oare mostenirea maimuteasca nu ar trebui sa-i ajute sa faca asta?
@Renata
Discuția despre psihologie era la articolul precedent. Poate o s-o reluăm într-un articol viitor. Până atunci, chiar așa: de ce crezi că am spus că psihologia este știința sufletului? De ce am formulat fix în modul ăsta?
Ideea că religia s-ar erija într-o știință e ceva nou pentru mine. Ai auzit-o la vreun prelat, sau ai inventat-o tu acum, în focul argumentării? 🙂
@Renata
Conform dexonline, substantivul „caracter” are și sensurile de „personalitate morală fermă” și „însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine”. La fel cum „calitate” înseamnă atât „trăsătură” (bună sau rea) cât și „trăsătură bună”. Îți dai seama de sens din context. În textul acestui articol mă refer la însușirile de caracter care sunt benefice, frumoase, nobile etc. Dar asta puteai să deduci și singură, pentru că undeva în text am spus: „dacă unui om care are caracter”. Ori, în cazul în care prin caracter m-aș fi referit la totalitatea însușirilor de caracter, fie ele bune sau rele, ar rezulta că orice om are un caracter (mai bun sau mai rău), iar formularea mea ar fi devenit lipsită de sens. Așa că nu e cazul să faci astfel de speculații, când textul îți spune că nu la asta mă refer prin „caracter”.
Ca o mică paranteză: chiar și atunci când îl privim într-un sens neutru, ca sumă a trăsăturilor bune și rele, caracterul întrunește mai ales acele trăsături care sunt psiho-morale, adică care au o legătură cu moralitatea. Și nu orice trăsături. Așa că atunci când spui că „adăugăm în mod artificial (pentru că deja caracterul conține aceste elemente) calitățile bune (inteligență, farmec etc.)” comiți o eroare, pentru că frumusețea nu ține de caracter, șarmul nu ține de caracter, poziția socială nu ține de caracter, inteligența nu ține de caracter, bogăția nu ține de caracter, simțul umorului nu ține de caracter. Toate acestea, deși sunt trăsături sau calități ale ființei, nu țin de caracterul acesteia – nici măcar în accepțiunea largă a termenului. Deci, indiferent ce sens din dicționar ai lua, caracterul nu conține nicidecum calități precum frumusețea, inteligența, farmecul personal etc.
Trăsăturile care nu sunt de dorit și care n-au legătură cu caracterul (cele menționate de tine nu sunt sigur că n-au) le putem nota tot cu 0. Numai că, în loc să le adunăm, le scădem din total. Adică, pentru fiecare trăsătură bună (exemplu: inteligență, bogăție, frumusețe etc) adăugăm un 0. În timp ce pentru fiecare trăsătură rea (exemplu: prostie, sărăcie, urâțenie etc) sădem un 0. Și deci dacă persoana în cauză este frumoasă, bogată și inteligentă, îi atribuim numărul 1000 (caracter plus trei zerouri). Dacă este doar frumoasă și bogată, îi calculăm numărul 100. În timp ce dacă este frumoasă și bogată, dar proastă, îi acordăm numărul 10 (adică, îi adăugăm două zerouri pentru cele două calități și îi scădem un zero pentru prostie). Iar dacă nu are decât defecte (dar nu de caracter), rămâne la 1.
@MM
Nu reiese din context? Mă refer la virtuți.
@Renata
Atunci când un cuvânt are mai multe sensuri distincte, iar tu îl alegi, în mod firesc, doar pe unul dintre ele, e de la sine înțeles că le vei ignora pe celelalte. De exemplu, caracter are și sensul unui semn scris/săpat în ceva, a unei litere sau a unei hieroglife. Și ghici ce: toți cei care participăm la această discuție am ignorat complet acest sens pe care îl are de asemenea cuvântul caracter. E vreo problemă cu asta? Păi nu, că ce problemă să fie? Suntem liberi să ignorăm sensurile sau definițiile care nu ne interesează.
@Liviu
Dacă nu-ți dai seama din articol, recitește comentariile vax-albinei de la articolul precedent (și răspunsurile mele în care o menționam), și poate, sper, o să te prinzi. Nu aștepta să-ți dau totul mură în gură (mai ales că sensul rezultă imediat din formulare).
PS: Oare cum de nu te-ai gândit că mă refer la un caracter scris pe hârtie, adică la o literă de mână sau de tipar? Că și asta tot caracter se mai numește.
Foarte interesant! Așadar, pornești de la afirmația că nu știi ceva și ajungi la concluzia că aș fi luat-o pe ulei. Adică muți problema (neștiinței) de la tine la mine. În loc să te gândești că, cine știe, poate cultura ta generală este deficitară și de aia nu știi. 🙂
Toți suntem perfecți, nu numai eu. Perfecți și perfectibili în același timp. 🙂
De către oameni cu o cultură generală la fel de bogată ca a ta. Și, din păcate, pe un ton la fel de arogant. Și zic „din păcate” pentru că cultura generală nu ține de caracter, dar aroganța da. E mult mai bine să fii neștiutor și modest decât arhicunoscător și arogant. Iar voi sunteți, din păcate, neștiutori și aroganți.
Și tocmai de aia nu-l citesc.
@MM
Bune observațiile cu cei care consideră că caracterul este facultativ și rezervat proștilor. L-am întrebat pe Liviu mai sus ce-a vrut să spună prin „Da, e frumos sa ai caracter, atunci cand iti permiti sa-l ai” și văd că mă trimite la manualul de chimie. Sunt curios ce-o să-ți răspundă ție.
Liviu,
mulțumesc pentru informație! Am răsfoit „Determinat” (Sapolsky) pe Libris și am comandat-o! 🙂
@MM, Aldus
Dar totusi, cine a spus ca ar fi facultativ? Sau ca e in plus? Sau ca e invocat de unii si altii.
Cam asa fac si cei cu religia, btw. Doar pentru ca i-am luat natura divina, v-ati ambalat asa de tare? Am spus undeva ca e bine sa furi, sa minti etc? Am spus doar ca nu-i asa de “mistic” precum vreti voi sa-l vedeti. Eu am apelat la “teoria cu maimute evoluate”, si totusi, nu fur, nu mint, nu distrug ce nu le apartine. In alta ordine de idei, teoria mintii este prezenta si la animale, la un nivel mai mic cei drept. La fel si inselaciunea.
<
blockquote> Emotiile si sentimentele se controleaza mai ales daca detii caracter. Altfel, fara caracter, e mai greu sa te abtii sa nu sari din creanga in creanga si sa faci uhubuhu in cele mai nepotrivite momente.
<
blockquote>
Se controleaza mai ales daca esti constient de ele. Cu sau fara caracter. Si cu multa munca de/la sine. Dar e mai usor sa externalizezi toate astea, catre o forta divina, si gata, nu mai ai nimic de facut. Mai poti sa nu faci uhubuhu si daca ai discernamant, nu doar caracter 😉
Fantastic! Sper ca era o ironie, ca altfel, n-are rost sa mai purtam vreo discutie pe tema asta. Dar de ce nu mai mergem in 4 labe atunci?
Alta mostra de trolling rafinat. Da, nu stiu de unde ai ajuns la concluzia ca psihologia este stiinta sufletului , pentru ca, uitandu-ma pe net, am vazut ca yoga ar fi considerata stiinta sufletului . E suficient de clar acum? Ca toata polologhia ta a inceput de la convingerea pe care o ai cum ca psihilogia ar fi stiinta sufletului. Iar remarca legata de cultura generala, abtine-te, te rog. La cat de ignorant esti, mi se pare ridicolul suprem sa vii sa-mi vorbesti tu de cultura generala.
Sper ca era o gluma aici, altfel, chiar e grava situatia.
Dar cine ti-a explicat tie? Zi-ne si noua despre ei, ca sa ne imbogatim cultura generala. Desi mi-as dori sa am cultura generala a lui Sapolski, de exempu. Si nu ma trimite la Georgescu, te rog 😀
Meriti cu prisosinta un citat caragialesc. Ce sa zic, ramai atunci modest si ignorant.
Am mai avut discutia asta si la moralitate. Doar ca nu i-am spus “caracter” atunci. Te-as trimite si in alta parte, dar stiu ca n-o sa te duci. Ca nu-ti place ce gasesti acolo.
Oamenii, la un moment dat, credeau ca fenomenele naturii sunt acte divine. In timp, au invatat ca nu-i chiar asa, dar asta n-a insemnat ca nu le-au mai studiat, sau ca le-au ignorat importanta. Dimpotriva, au incercat si mai mult sa le inteleaga. Cam asa si cu “sufletul”, “caracterul” si alte derivate din religia crestina.
@Renata…
Sapolski rules!! Ma bucur ca ti-a placut. Daca ai timp si nervi pentru Behave, esti cea mai tare! Mai ales ca sunt multe chestii mai pe “gustul tau”. Adica substante si reactii fiziologice pe care sigur o sa le intelegi mai bine decat mine 😀
@Liviu
Nu, am răsfoit un demo/fragment și mi-am comandat-o la o librărie online. Urmează s-o citesc.
Teoria asta a cauzalității nu-mi e total necunoscută (automat, m-am familiarizat cu ea la psihoterapie, unde înveți să te înțelegi, să nu te culpabilizezi aiurea, să te pui în locul celuilalt etc. – asta o zic mai mult pentru Aldus, care nu știe nimic despre psihoterapie și crede că e „medicație pentru nebuni”). 🙂
@Aldus
Cât de limitat să fii și încrâncenat în propria-ți limitare ca să generezi (că tu generezi, nu gândești!) fraza asta?
„Liviu (…) mă trimite la manualul de chimie.”
Ești bântuit de o formă de reducționism malign, ai o plăcere de-a lua în derâdere tot ce nu pricepi care te face nu doar ridicol, dar și nociv într-o conversație.
Și mai ești și impertinent! Tu, un băiat cu liceu’, care muta lădițe cu pui congelați sau cu șuruburi sau ce-oi fi încărcat și descărcat tu, în scurta carieră profesională, îi spui altuia că poate cultura lui generală e deficitară?! Tu, care te-ai culturalizat doar cu „Fausta” și cu „Sfânta Scriptură”, mai nou, cu ce crede un neica Georgescu pe FB, îi bănuiești pe alții că ar fi inculți prin educație și proști din naștere?
Păi, nu-ți face bine Goe că din „loază” nu te scoate?!
@Renata
Love is in the air.
@Liviu
N-a spus nimeni, dar din cum te-ai exprimat s-ar putea deduce că așa-l privești tu. Dacă „e frumos sa ai caracter, atunci cand iti permiti sa-l ai” înseamnă că pentru tine caracterul e ceva opțional, schimbător sau fluctuant (în opoziție cu un principiu, care-i imuabil). Dacă îți permiți îl ai, iar dacă nu, nu.
Gândește-te la situația în care tu te consideri un om care are o conștiință morală, dar la un moment dat cineva îți dă o mare sumă de bani ca să comiți ceva imoral și atunci tu îți dai la o parte principiile la care aderai până atunci și faci chestia respectivă, argumentând că principiile sunt bune doar atunci când nu te ard la buzunar. Știi vorba aia cu „conștiința costă”?
Un om lipsit de caracter este un om fără coloană vertebrală. Un om care se îndoaie după cum bate vântul, care se aliază cu cine-i la putere, care nu are principii, care-i oportunist. Un astfel de om este într-o flagrantă opoziție cu cel care face eforturi pentru a se pefecționa și controla. MM are dreptate: emoțiile, pornirile, impulsurile etc se controlează mai ales dacă ai caracter. Dacă n-ai caracter, te poți controla pentru că ai un anumit interes, dar nu pentru că ți-ai dori să fii mai bun. De exemplu, te iubește o fată bogată, pe care tu n-o iubești, dar pentru că are bani, în prezența ei îți controlezi limbajul, gesturile, aparența, având grijă să nu cumva să vorbești și înjuri cum faci tu de obicei, ca să nu vadă ce poamă ești și să nu ratezi astfel averea tatălui ei. Cam ăsta ar fi, cred eu, maximul de autocontrol la care te-ai putea aștepta de la o persoană fără caracter. Un autocontrol doar de fațadă și doar din interes.
Poate are rost. Eu nu rețin s-o fi purtat cândva.
De ce nu mai mergem în 4 labe? Pentru că ne-am ridicat de la nivelul solului către cer. Când un copil are câteva luni și merge în 4 labe, ai puține așteptări de la el. Când ajunge la 7 ani și merge la școală, ai cu totul alte așteptări de la el, mult mai mari. Aviz tuturor celor care spun că omul este în esență un animal și justifică prin asta eventuala lui lipsă de caracter. Aviz tuturor medicilor, biologilor și chimiștilor care spun că totul este chimie și omul nu se deosebește cu nimic de animale. Copilului de 7 ani nu i se mai permite să facă aceleași prostii pe care le făcea la un an, și nici adultului de 18 ani nu i se mai permite să facă aceleași greșeli pe care le făcea când era minor. În mod similar, omul, care nu se mai cațără în copaci și nu mai merge în 4 labe, poartă pe umeri o responsabilitate mult mai mare decât animalele, cu care adesea mulți îl compară în mod anapoda. Nu, frate, nu ești un animal! Asta e o scuză penibilă! Ești un om! Comportă-te ca atare!
Neclaritatea este în întregime în ograda ta. În primul rând, cine zice că există o singură știință a sufletului? Știința sufletului? Articulat? Ca și cum nu poate exista decât o singură știință a sufletului și gata, deja locul e ocupat? În al doilea, cunoașterea înseamnă mult mai mult decât o căutare simplă pe Google.
Totuși, cum să vii cu răspunsul ăsta penibil: „Am dat o căutare pe net și am găsit că altceva e știința sufletului, deci nu știu de ce zici așa ceva despre psihologie, de unde deduc că ai spus o prostie”? Cum?
Rămâne cum ți-am zis: ai lacune, pentru că nu ai habar de ce am făcut afirmația respectivă despre psihologie, și ești arogant, pentru că crezi că dacă tu nu știi de așa ceva înseamnă că așa ceva nu există și că am spus o prostie, după care te și burzuluiești la mine.
E un adevăr spus în glumă. Grav e că nu l-ai înțeles.
După ce te rățoiești la mine și mă acuzi că spun prostii, ai pretenția să-ți acopăr lacunele? Nee! Caută singur, că tocmai ce te-ai lăudat că știi să dai o căutare pe internet.
Fenomenele naturii sunt acte divine. Eu cred asta chiar și acum. 🙂
@Renata
Tot despre cauzalitate am învățat și eu azi. Dar nu Sapolski.
Scuze, dar nu asta a făcut? Nu a redus caracterul la o sumă de reacții biochimice aflate sub incidența unor factori externi de mediu? Aproape că l-am citat. Îmi scapă mie ceva, sau care-i faza? Nu vă mai recunoașteți (și asumați) propriile definiții? Că amândoi sunteți cu manualul ăsta sub pernă.
Mulțumesc frumos, nu servesc chimie la ora despre caracter.
În imaginația ta, nu mă îndoiesc că oi fi încărcat și descărcat multe. Norocul vostru că în realitate n-am încărcat și descărcat nimic. Ar fi fost chiar jenant să aveți lacune mai mari decât un manipulant. 🙂
Goe, când mă face loază, e viclean. Din păcate, tu n-ai defectul ăsta.
Inteligenta artificiala, va tine-n lanturile închisorii dinafara…legati definitiv de dimensiunea P*i ra midala materiala, aparent ideala, imaginara, reflectie falsa, ireala, virtuala… mortala!
@Aldus
Capacitatea ta de a abera e demna de o cauza mai buna. Cum zicea Axel, dorinta romanilor de a intra in dispute contradictorii e de un amuzament cosmic. Vad ca ai inceput si cu jignirile, esti pe drumul cel bun, ce sa zic.
Ramai in continuare modest si ingorant, cunoasterea nu e pentru toti.
Ce jigniri?
@Aldus
Eu am evitat termenul „manipulant” fiindcă are o sonoritate cam… vulgară. Dar dacă tu îl folosești, atunci mi-l permit și eu. N-ai fost chiar manipulant pur-sânge, ai fost băgător în seamă peste manipulanți. Fie! Dar n-oi zice că, măcar câteodată, când era mult de manipulat, nu puneai și tu osul la treabă! Sau nu?! Ședeai așa, ca un șefuț (cu „Ț” în final, m-am holbat de două ori dacă mi-a intrat Ț sau T), cu creionul chimic după ureche și cu un registru de intrări-ieșiri în brațe? Adică gestionai, inginerește, treaba cârcașilor? Și, ca să-ți dovedești colegialitatea și spiritul de echipă, îi împrumutai cu bani cu dobândă până la „salar”? Că așa ni te-ai lăudat, prin comentarii, că, la „salar”, te umpleai de bani! Păi, cum să te îmbogățești din restituiri, dacă nu aplici dobândă? Cum se numește chestia asta, când o persoană fizică împrumută cu bani altă persoană fizică și percepe dobândă? Caaa… Cammm… Ca mă-taa… CAMĂTĂ! Vai, cât sunt de proastă! Uitasem cum îi zice acestei onorabile activități!
Îți propun să scrii un nou eseu, „Autodidactul genial, cu liceu, versus imbecilii care termină facultăți, fac specializări, își iau tot felul de patalamale și, spre rușinea lor, mai și citesc”.
Doamne! Păi din titlul ăsta, dacă aș fi tu, eu aș scoate nu doar untul, zerul și brânza, aș scoate și două ouă omletă, cu ciuperci! 🙂
Știi vorba aia că ești de râsul curcilor? Adică jalnic.
@Aldus
P.S.: Băi, tu, la patruzeciși de anișori, perceput fiind ca un copilandu cu acnee și bătături în palme, realizezi ce tare ești? Ești „sufletul petrecerii” pentru Goe, pentru mine, pentru Vladen, pentru Liviu și chiar pentru Vero. Vor mai fi fiind și alții, care doar se distrează cu prestațiile tale, dar nu reacționează scriptic.
În plus, ai devenit personaj de serial în Gară.
Legat de asta, lasă-te de miștocăreală cu „Love is in the air”, că în episoadele următoare îți găsești nașa cu iubită-ta, Narcisa! 🙂
Manipulant n-are nimic vulgar, la fel cum nici șefuț și nici irefutabil (etc), pentru că întregul e diferit de suma părților.
Nu știu de unde fixația asta că aș fi încărcat, descărcat sau supravegheat încărcători și descărcători. Aparent, tu cunoști o mulțime de lucruri despre mine: vârstă, oraș, situație financiară șamd, pe baza unor terțe părți dezinteresate și benevole sau a unor simple supoziții. În realitate nu știi mai nimic și doar faci presupuneri. Vezi că au mai apărut pe net „dezvăluiri” cu privire la persoana mea, la fel de veridice. Și ai grijă să nu ajungi, cu timpul, să mă confunzi cu personajul din foiletonul tău. Că doar dacă scrie acolo, negru pe alb, că Aldus a făcut și dres, vreme de nșpe zeci de episoade… 🙂
În sfârșit, renunță la spiritul ăsta ostentativ și încrâncenat, dublat de ironii de grădiniță, că strică la ten. Doar un copil, atunci când i se spune și explică cu argumente că zice prostii, reacționează ca tine. Sau, din partea mea, rămâi veșnic prizoniera acestei paradigme și continuă să faci spume la gură, ratând totodată orice posibilitate de dialog, dacă crezi că asta te coafează cu ceva. The choice, as they say, is yours.
Aldus, devii simpatic atunci când împletești panica, nesiguranța și tupeul disperat în aceeași cosiță, ca Ileana Cosânzeana – din cosiță floarea-i cântă, nouă-mpărății ascultă!
Ideea e că nu umblu pe net după dezvăluiri despre tine, că te dezvăluiși, foaie cu foaie, ca o ceapă cărnoasă de apă, din proprie inițiativă, pe respectabilul tău blog. Încet-încet! Cine are ochi să citească și urechi să asculte te-a ginit, cu toate bubițele tale.
@Renata
Deci, pâna la urma, personajul “Aldus” este un el sau o ea, dupa parerea ta ?…
@Renata
Panică, nesiguranță și tupeu disperat? Acum înțeleg de ce ai investit cu sentimente și emoții o jucărie de pluș.
Ai o problemă de optică. E al doilea comentariu la rece, scris pe un ton absolut neutru și echilibrat, indiferent sau detașat, deci pur și simplu un comentariu oarecare neutru, pe care l-am scris fără să mă implic nicicum, în care tu vezi emoții puternice. Atunci ai văzut nervi, acum vezi panică și tupeu disperat. Asta în timp ce crezi că în spatele tastaturii aș fi lipsit de afecte și sentimente, având tipologia unui psihopat sau autist. Cireașa de pe tort este că te mai și lauzi cu fina ta abilitate de a mă desluși, după ani și ani de lectură a acestui blog! 🙂
După ani și ani de lectură, ai ajuns la performanța de a mă desluși taman pe dos. Fiind, după cum e o vorbă din bătrâni, de toată comedia (cu accent pe e).
Nu, serios, tu ai o problemă cu obiectivitatea. Altfel nu-mi explic cum de este posibil să vezi emoții în cel mai echilibrat și neutru ton. Exceptând cazul în care tu ești incapabiliă de această obiectivitate, neutralitate și judecare imparțială, și atunci consideri că orice ton neutru și detașat pe care îl auzi este doar o aparență în spatele căreia se ascunde o emoție furibundă, gata-gata să explodeze.
Renata, prin cuvintele pe care mi le adresezi acum (și de care ești tare mândră, lmao), de fapt, pe tine te psihanalizezi și dezvălui. Bagă la cap, că poate cândva ți-i aduce aminte de ce-ți spun acum și mi-i da dreptate. Emoțiile pe care le vezi mai sus la mine (în ceva complet lipsit de orice emoție) sunt ale tale. Comentariu meu neutru, obiectiv și detașat de mai sus e ca un lac liniștit, în a cărui apă se oglindesc propriile tale emoții, tare și slăbiciuni. Ce vezi la mine nu este decât chipul tău în oglindă.
@Iosif
Bărbată.
Aldus, de unde spălai pe jos cu psihologia, acum ai devenit un fin cunoscător!
„Acum înțeleg de ce ai investit cu sentimente și emoții o jucărie de pluș.” – zici tu.
Ce anume, concret, înțelegi? Personificarea e un procedeu literar de-a dreptul banal. Nu pentru tine, ci pentru ăia care citesc. Nu e nici boală, nici medicament.
Dar apreciez sinceritatea și seninătatea cu care declari că tu, de fapt, ești lipsit de emoții, sentimente, afecte etc. Va să zică, și tu ești doar un obiect de pluș pe care imaginația mea îl umanizează. Bravo, mă! Adică tu, de fapt, ești cu mult mai gol pe dinăuntru decât ne-am putea imagina. Un roboțel care livrează înșiruiri de cuvinte. Și zici că nu ești autist? Mira-m-aș! Că tocmai ce-ai dovedit mai devreme că îți lipsește cu desăvârșire simțul umorului și nu detectezi ironia: mi-ai explicat, la nivelul tău favorit, de copil de grădiniță, că „manipulant” și „irefutabil” n-au nimic vulgar, „fiindcă întregul e diferit de suma părților”. 🙂 🙂 🙂 Deci tu credeai că eu vorbesc serios! Aici ar merge acronimul ăla, LMAO, pe care, dacă tot îl folosești, scrie-l naibii corect, cu majuscule, ca orice băiat cu liceu’!
Iosif, personajul Aldus e, în aparență, bărbat. Adică somatic și genetic nu-i lipsește nimic să-l clasifici la „bărbat”.
Nostim e că și tu, ca mulți alții, ai dubii. 🙂
@Renata Carageani
I0′ nu am avut, nu am si nu voi avea niciodata “dubii”, în ce priveste ‘genul’ sub care se prezinta un personaj (de poveste) virtual, deoarece, autorul (prozaic sau genial) din umbra, are liberul arbitru de a-i atribui genul dorit si/sau caracterul favorit, mai cu seama ca miscarea LGBTQ este în voga si s-a raspândit pe toata planeta, si este o realitate perceptibila, incontestabila, din ce în ce mai prezenta în cotidian, care ne obliga sa o acceptam, fie ca vrem fie ca nu vrem, iar dreptul de a judeca si condamna alegerile altora, apartine doar lui Dumnezeu, Creatorul Universului, Singurul în masura sa judece si sa faca diferenta între binele si raul absolut, între lege si faradelege, între Viata si moarte, între 0 seara si 0 dimineata între 0 zi si 0 noapte…
@Renata
Așa, și? Dacă am devenit un fin cunoscător al interlocutorului Renata, înseamnă că și psihologia s-a deșteptat odată cu mine, devenind la rândul ei o fină cunoscătoare a naturii umane, sau cum? 🙂
La partea cu Nono glumeam, ideea fiind că investești cu emoții puternice obiecte, aspecte și fenomene care sunt lipsite de emoții (o jucărie de pluș sau comentariul meu). Și nu vezi emoțiile acolo unde ele de fapt există.
Mai sus am declarat exact opusul. Că în viața reală am emoții (iar tu crezi că nu am) dar că acel comentariu a fost scris la rece (iar tu vezi în el emoții intense). Adică, mă vezi exact invers: acolo unde manifest emoții tu crezi că n-am iar în situațiile în care sunt detașat și neimplicat emoțional tu crezi că sunt în clocot. Recitește cu atenție.
La partea cu manipulantul și șefuțul ai fost, din nou, sfidătoare. Dar asta nu are importanță, pentru că gluma și ironia nu exclud seriozitatea (multe lucruri serioase se pot spune sub formă de glumă). Ironică sau nu, ai ridicat acea întrebare (cu vulgaritatea acelor cuvinte), iar eu am ales să ignor ironia și să tratez întrebarea ta cu toată seriozitatea, arătându-ți același respect pe care i l-aș fi acordat unui interlocutor care mă întreabă ceva pe bune. Și ți-am răspuns cu simplitate și modestie la ce m-ai întrebat în mod ostentativ. Dacă reacția ta de acum la asta este o nouă batjocură, nu faci decât să-ți dai măsura micimii de caracter. Ce altceva să-ți zic? Pui o întrebare la mișto, omul totuși te tratează cu respect și îți răspunde la modul serios, după care tu îți bați joc de el pentru că ți-a răspuns la modul serios. Cine face asta? Păi, Renata Carageani.
@Iosif
Gen au plantele, animalele sau operele de artă (genul epic, liric etc). Oamenii au sex (masculin sau feminin). Așa ești trecut și-n buletin, cu sex masculin, nu cu gen masculin.
“Gen au plantele, animalele sau operele de artă (genul epic, liric etc). Oamenii au sex (masculin sau feminin).” Zise (Al)dus!
AI (0)MIS(A) ***VERBUL,!
[…] la momentul când scriu acest text, colegul de blog (Aldus, pe numele lui de scenă) ne propune o definiție matematică a caracterului. O inițiativă interesantă, dat fiind că matematica e din domeniul real, iar caracterul din cel […]