Pentru că dicționarul nu conține acest termen care a devenit atât de utilizat în ultimele săptămâni, vă supun atenției (și, de ce nu, votului democratic, pe care îl puteți exercita în secțiunea de comentarii) o definiție a suveranismului și totodată un autodenunț scris de jurista Silvia Uscov pe Facebook. Ulterior am aflat și că dânsa este unul din avocații Elenei Udrea, dacă asta are vreo importanță.
Eu sunt suveranistă!
Pentru că mai mulți prieteni m-au întrebat de ce „suveranistă” (de parcă ar fi rămas surprinși că am fost cuprinsă de vreun virus), dar și pentru că poate nu orice partid din sfera suveranistă sau orice persoană care îmbrățișează acest curent îmi împărtășește principiile, le scriu aici, ca sa fie clar în ceea ce mă privește. De asemenea, voi susține candidați sau partide care se înscriu pe această linie.
1. Conservatorism.
Dar nu în sensul stagnării, ci al unui progres înregistrat în raport cu evoluția societății. Altfel, este un progres înregistrat artificial, neasimilat la nivelul societății, care nu va crea decât tulburări.
Conform principiului că aleile într-un parc se creează întâi de pasul omului și abia apoi se asfaltează acestea, nu invers, legislația trebuie să fie în folosul societății, să vină în urma ei pentru a reglementa situații neprevăzute.
Familia este deosebit de importantă pentru mine, atât prin cei 7 ani de acasă, care reprezintă baza pe care omul se dezvoltă ulterior prin educație la școală sau în societate, dar și pentru că reprezintă punctul de sprijin al celor care te cunosc cel mai bine.2. Un stat cât mai puțin intervenționist.
Mai ales pe măsuri economice, dar nu numai. Sunt pro-competitivitate în condiții de concurență loială pentru că numai din astfel de poziții de adversitate se naște progresul. Sunt pentru măsuri sociale acolo unde nu toți au posibilitatea efectivă să reușească pe cont propriu. Deși cred în selecția naturală, mai cred că ține de spiritul creștinesc să întinzi o mână din preaplinul tău celui care nu este la fel de puternic ca tine, dar fără a-ți pune în pericol progresul.
În rest, consider că statul ar trebui să legifereze cât mai puțin, chiar dacă tendința este nu de a fi sistematizată legislația existentă, ci de a supra-reglementa. Acest lucru nu creează decât instabilitate pe toată linia. Am mai spus că pe cei slab pregătiți și harnici i-aș plăti să stea degeaba.
Legislație fără note de fundamentare sau expunere de motive serios făcute, cu studii în spate asupra necesității, proporționalității și efectelor? Niciodată pentru mine.3. Echilibru. Meritocrație. Smerenie în leadership.
În zona juridică noi folosim mult conceptul de „rezonabil”. Adică apelul la bunul simț, do no harm, or at least do less harm.
Meritocrația nu înseamnă că ai citit 1000 de cărți și ai făcut 10 doctorate, dar valorile tale morale tind spre 0. Meritocrația nu înseamnă că stai să te plângi zilnic că lumea este nedreaptă cu tine. Meritocrația nu înseamnă că cineva are obligația să te pună pe un soclu. Meritocrația înseamnă că valoarea ta este determinată de ceea ce creezi, contribui și cultivi în mod autentic, ghidat de responsabilitate, nu de titluri, lamentări sau așteptări nejustificate. Abia atunci vei fi recunoscut.
Smerenie pentru cei în poziție de putere, știut fiind că o astfel de poziție corupe, te face să te simți atotputernic și atotștiutor, deși ești doar un simplu om, cu o mulțime de defecte și prejudecăți. În același timp, un lider nu impune, nu urmează, ci îi inspiră pe ceilalți spre bine.4. Respectarea Constituției.
Nu există nicio lege care să fie respectată, oricât de dură sau de precisă ar fi, dacă oamenii nu doresc să fie respectată. Dacă plecăm de la acest principiu și de la buna-credință care trebuie să fie regulă de interpretare a normelor, atunci descoperim că problema nu este la legi, ci la oameni. Nu aș revizui Constituția României pentru că ea este perfectă, oamenii care o interpretează sunt imperfecți.
Constituția României este ca fundația Statului Român, este actul care arată cine, ce și cum în privința celorlalte reglementări ce ghidează traiul nostru în societate, inclusiv tratatele pe care România le încheie.
Nerespectarea Constituției pentru mine reprezintă o linie roșie.5. Diplomație și interes național.
Suntem într-o societate în care fiecare națiune are propriul interes (exprimat prin Constituție și prin vot), cum fiecare persoană are propriul interes. Pentru a conviețui unii cu ceilalți trebuie să identificăm interesele comune, dar și diferențele pentru care suntem nevoiți să optăm asupra variantelor de compromis în conformitate cu valorile pe care ni le însușim. Demnitatea, însă, nu face obiectul unei negocieri. Orice încălcare a regulilor diplomatice duce la conflict, atât între popoare, cât și între oameni, dar diplomația nu înseamnă lipsa unui comportament asertiv. Nu există vreun conflict ce nu poate fi soluționat, ci doar oameni obtuzi și leneși. Adevărații lideri contribuie la soluții, nu la exacerbarea problemelor, dar pentru asta trebuie să le înțeleagă și să le accepte până la cea mai îndepărtată cauză.Iar toate cele de mai sus mă fac să fiu cea mai româncă, cea mai europeană și cea mai democrată.
Cred că e una din definițiile care merită citite și recitite. Pe scurt, primul punct protejează statul împotriva curentelor și influențelor ideologice progresiste occidentale, care sunt artificiale și destructurante pentru societate. Al doilea punct protejează individul de ingerințele abuzive sau excesive ale statului în viața lui personală și în activitatea lui economică, punând totodată bazele unei concurențe libere și stenice, ce va sta la baza dezvoltării economice ulterioare. Al treilea punct așează raporturile dintre oameni în matca firescului și a bunului simț. Al patrulea punct simplifică hățișul legislativ actual („Corruptissima re publica plurimae leges”, spunea Tacitus în „Anale”: cu cât statul este mai corupt, cu atât legile lui sunt mai numeroase.) la un set de reguli esențiale cu valoare principială, cuprinse în Constituție. Incidental sau nu, acest punct are și o valoare practică imediată, protejând forma curentă a Constituției împotriva unor modificări neavenite care vedem că deja se doresc și care dincolo de aparențe au scopul de a subscrie legile țării noastre în fața normelor UE și deci care ar submina sau eroda suveranitatea României. Iar ultimul punct se ocupă de raporturile dintre noi (prin mandatarii sau reprezentanții noștri) și celelalte popoare (prin reprezentanții lor).
De notat că în accepțiunea de mai sus suveranismul nu este nici populism, nici socialism păgubos (de tipul celui promovat de PSD de-a lungul anilor) și nici capitalism rece și sec, aflându-se undeva în centru, unde prin centru înțelegem punctul de echilibru în care se intersectează avantajele ambelor orientări (socialistă și liberală) și pe care-l ratează excesul sau dezavantajele fiecăreia.
La completări sau modificări, după o lectură rapidă, eu aș adăuga educația formatoare la cei 7 ani de acasă menționați de autoare, ca factor de edificare a conștiinței și pe principiul că nu poți să fii cu adevărat liber cât timp ești prost sau ignorant, după cum nu este posibil să-ți dea cineva din afară suveranitatea fără s-o ai mai întâi în tine, dar asta comportă o discuție mai amplă pe tema educației (sau o nouă definiție, ca cea de mai sus), pentru că educația modernă dă la schimb inteligența reală și profundă pentru diverse deprinderi sau dexterități mentale. Altfel spus, pierderea suveranității începe încă de pe băncile școlii, odată cu educația formală.
Conform propriilor declarații publice, doamna Silvia Uscov a votat în primul tur cu George Simion, iar în turul doi l-ar fi ales pe Georgescu în fața lui Lasconi.