Minunata lume a femeilor, de Francesco Casaretti (1)

Vă spuneam în toamnă că am primit o carte pe care urmează s-o citesc. Au trecut câteva luni, dar iată că în sfârșit am deschis-o. Și dacă tot citesc o carte, lucru atât de rar la mine, m-am gândit să o comentez pe parcus, lăsând pe blog diverse note de lectură și făcându-vă astfel părtași la aventura mea literară.

femeie în natură

În partea de jos a coperții din față se află următorul text:

…această dublă ipostază a femeii: pe de o parte îngerul căminului și pe de alta – femeia cocotă.

Cocota este o femeie de moravuri ușoare. Cele două ipostaze aflate la antipozi ilustrează natura sensibilă, receptivă a feminității. Când femeia este receptivă la influențele elevate, devine înger. Când se lasă pradă pornirilor joase, devine sclava plăcerii și a desfrâului. De aceea, atât sublimul cât și infernalul intră în lume prin femeie. De exemplu, în conceptia vechilor eleni arta era patronată de către Muze (aspectul de inspirație sublimă), în timp ce păcatul originar a apărut prin intermediul Evei (aspectul de tentație demoniacă). Această natură bivalentă a femeii, de tentatoare și inspiratoare, este ilustrată și în mitul Cutiei Pandorei.

Înainte de cuprins avem o scurtă dedicație, pe care o redau integral:

Anna susține examenul de diplomă la pian. La examen se prezintă cu o sonată pe care puțini pianiști s-ar încumeta să o interpreteze.
Este una din compozițiile lui Liszt pe care autorul însuși o definea a fi de „interpretare în maniera transcendentală”.
Ana interpretează sonata la modul perfect. Drept care unuia dintre membrii comisiei de examinare îi dau lacrimile de emoție.
Anna ar fi putut deveni, cu siguranță, o mare concertistă dacă mentalitatea patriarhală a celor „dragi” ei nu ar fi împiedicat în fel și chip acel lucru.
Anna este una dintre numeroasele femei căreia nu i s-a permis să-și urmeze calea, să răspundă chemării.
Anna este mama mea și ei îi dedic, din toată inima, această carte.

Așadar, autorul a avut o motivație personală pentru scrierea acestei cărți și poate că s-a aflat sub o incidență destinică, a unei femei excepționale (mama lui), care l-a stimulat să facă pași către Eternul Feminin.

Timp de șase săptămâni de la concepere nu suntem nici parte femeiască și nici parte bărbătească. Dar poate că ar fi mai exact să spunem că suntem cu toții de parte femeiască.

Mai apoi, datorită unui Y care îi ia locul unui X în cromozomii noștri, unii dintre noi devin masculi.

Femeia prezintă combinația XX, în timp ce bărbatul prezintă combinația XY. Pot exista și cazuri în care femeia să prezinte un singur X dar aceste cazuri sunt rare. Dar nu există cazuri în care bărbații să aibă numai un Y.

X, elementul feminin, este prezent întotdeauna. Este un fel de „bază” a existenței omenești. Rolul elementului Y pare a fi numai acela de a devia tendința spontană a embrionului de a se dezvolta ca parte femeiască prin crearea unui testicul în locul unui ovar.

Funcția de bază a testiculului este aceea de a produce un hormon masculin, testosteronul, care acționează nu numai asupra structurii corpului, ci și a celei a creierului.

Primul capitol, intitulat „La început a fost femeia”, ne prezintă o scurtă lecție de genetică, de psihologie diferențiată (bărbați versus femei) și de istorie. Foarte interesant faptul că din punct de vedere cromozomial cu toții ne naștem ca femei și abia apoi unii dintre noi se diferențiază în bărbați. Femeile sunt intim conectate la ritmurile naturii și își pot folosi ambele emisfere cerebrale simultan, având încă de mici abilități superioare de învățare și comunicare, toate acestea conferindu-le o perspectivă plurivalentă, pragmatică și integratoare asupra realității, în timp ce bărbații sunt circumscriși unui singur unghi de vedere, adeseori principial sau abstract. Deși autorul n-o spune direct, putem deduce că bărbatul este un fel de anomalie rațională într-o lume care pulsează de energie și viață. Să fie oare ăsta motivul pentru care femeile trăiesc în general mai mult?

Cercetătoarea Carol Gilligan a efectuat un studiu amănunțit având drept scop evaluarea dezvoltării spirituale la adolescenți. Erau testați fetițe și băieți de unsprezece ani. Se urmărea aflarea unei soluții în cazul unui bărbat confruntat cu o situație în care trebuia să hotărască dacă să fure sau nu un medicament foarte scump pe care nu putea să-l cumpere din lipsă de bani, medicament necesar salvării vieții soției sale.

Băieții n-au stat mult la îndoială. Bărbatul acela n-avea de ales, trebuia să fure medicamentul respectiv. Era un drept al lui. Dar răspunsul fetelor era mai cuprinzător și motivat. Bine, bine, bărbatul acela putea să fure. Dar dacă avea să fie prins asupra faptului și avea să fie arestat? Odată prins și băgat la închisoare nu avea să-i mai fie de niciun folos soției sale… N-ar fi oare mai bine să ceară bani împrumut sau să vorbească cu farmacistul sau cu altcineva în măsură să-l ajute?

Băieții acționează în mod impersonal, după niște sisteme de logică și de legi, invocând „dreptul”… (Să aibă oare, dreptul vreo legătură cu liniile drepte preferate de emisfera cerebrală stângă?). În schimb fetele încearcă să rezolve problema în mod concret prin stabilirea unor legături intrinsece. Acest lucru este confirmat de faptul că fetele încep să vorbească cu mult mai înainte decât băieții de aceeași vârstă cu ele și au o capacitate de expresie verbală net superioară. De altfel statisticile ne relatează că din cinci cazuri de copii cu probleme de bâlbâială numai unul singur este de parte femeiască.

Ceea ce autorul nu menționează dar poate fi relevant în cadrul acestui studiu este că femeile sunt de regulă mai analitice, în timp ce bărbații mai sintetici. Astfel, când un bărbat spune că va fura acel medicament, el oferă o soluție sintetică, sau esența soluției, în timp ce femeia intră în detalii. Și, chiar dacă femeia este adeseori mai pragmatică, romanii n-or fi cucerit lumea sând la taclale.

Apropo de romani și de antichitate, autorul ne spune că înaintea civilizației patriarhale pe care o cunoaștem și care este consemnată de istorie a existat o perioadă mult mai lungă, preistorică, în care societățile erau mai degrabă matriarhale, caracterizate de un cult al Zeiței Mamă, de o conviețuire fericită și armonioasă în comunitate (în loc de familie), de o anumită venerație a femeii, de lipsa furtului (totul fiind la comun), de lipsa ierarhiilor masculine de azi și de lipsa războaielor. Spicuiesc:

În scrierea sa Anatomia della distruttivita umana (Anatomia capacității omenești de distrugere) Erich Fromm relatează despre rezultatele săpăturilor efectuate în Anatolia, una din zonele în care s-au descoperit numeroase urme din epoca Zeiței-Celei-Mari. Examinarea unei uriașe cantități de schelete omenești datând dintr-o perioadă întinsă pe aproape o mie de ani a permis să se constate faptul că niciunul din aceste schelete nu prezenta urmele unei morți violente.

Ipoteza absenței războaielor din vechile societăți matriarhale (sau cel puțin non-patriarhale) este în deplin acord cu opinia lui Osho despre bărbați, femei și războaie. Din păcate, istoria s-a scris abia după apariția patriarhatului, iar istoricii, la fel ca scriitorii, politicienii și învingătorii, au fost cu precădere bărbați.

Bachofen – autorul monumentalei opere Il Matriarcato (Matriarhatul) – remarcă faptul că principiului patern îi sunt caracteristice limitarea, restricția, individualismul. În schimb principiul matern este caracterizat de universalitate, de „viața naturii înseși care nu cunoaște niciun fel de restricție”.

Autorul mai vorbește despre faptul că femeia este cea care dă viață și cea care creează, iar aici putem face o legătură cu legenda Meșterului Manole, care în lipsa atingerii feminine era steril (tot ce construia ziua noaptea se surpa).

Începând din anul 6000 înainte de Hristos și până la sosirea stăpânitorilor ahei (1500 înainte de Hristos) viața cretanilor s-a desfășurat – așa cum o dovedesc numeroasele vestigii argeologice – în cultul Naturii. Nu exista nicio idealizare a războiului și religia era legată de plăcere și de distracție.

Viața era simplă, dar nu și lipsită de un anumit lux, judecând chiar după criteriile cele mai moderne. Existau case împodobite cu fresce bogate și dotate cu apă curentă și servicii igienice. Existau străzi pavate, viaducte, fântâni frumoase și palate maiestuoase lipsite, în mod semnificativ, de orice formă de fortificație.

Dar lucrul cel mai important este acela că cretanii realizaseră o societate în care femeile și bărbații trăiau laolaltă în mod armonios. O societate în care sensul sacru al lui Eros, legătura plăcerii și mai cu seamă venerarea elementului feminin în toate manifestările acestuia țineau la mare distanță acel cult al „războinicului” care a caracterizat toți acei cinci mii de ani ai noștri de societate patriarhală.

Primul capitol, foarte scurt (toate capitolele par scurte), e scris într-un limbaj lizibil și captivant, iar textul îți trezește o stare admirativă la adresa Principiului Feminin și a atributelor sale. Lectura nu cere niciun fel de cunoștințe de specialitate, iar dacă se dorește, textul prezintă numeroase elemente factuale, după cum se vede în citatele de mai sus, care eventual pot fi verificate și aprofundate.

Va urma.

14 Replies to “Minunata lume a femeilor, de Francesco Casaretti (1)”

  1. Ba, dimpotrivă, lectura cere elementare cunoștințe despre determinismul genetic al sexelor, deoarece afirmația că în primele cinci săptămâni embrionul e feminin (că ne începem viața ca femei) are o valoare mai mult metaforică, speculativă.
    În primele 5 săptămâni cromozomul X (care conține peste 1500 de gene și care, dincolo de rolul său în sexualizare conține gene structurale somatice, gene care, dacă n-ar funcționa din momentul formării zigotului, acesta ar fi incompatibil cu viața) este obligat să lucreze ca să facă embrionul viabil. În tot acest timp cromozomul Y (aproape 350 de gene) al cărui rol principal este formarea testiculelor și funcționarea acestora cu secreție intensă de testosteron și care este inactiv în afara gonadelor poate să se „odihnească”. Dar simpla lui prezență în zigot deja a stabilit sexul embrionului. L-a bătut în cuie, cum s-ar zice.

    Mai simplu zis: dacă un ovul care nu poate conține decât cromozom X este fecundat de un un spermatozoid conținând tot cromozom X, viitorul embrion va fi fată. Dacă același ovul este fecundat de un spermatozoid conținând cromozom Y, viitorul embrion va fi un băiat. Deci sexul se stabilește în momentul fecundării, oricât de minunată ar fi lumea femeilor.

  2. Mersi de observație, am fost neatent. La tine pe blog am folosit originar. Deși merge și original. Păcatul originar este și păcatul original, deoarece toate celelalte păcate decurg din gustarea binelui și a răului, fiind deci simple copii sau variațiuni pe temă. Cum ar putea exista vreun păcat în afara dualității? 🙂 Dar am modificat, că așa e cutuma și ca să nu se sesizeze și alții.

    În rest, vezi să nu te certe cei care mai nou afirmă că ne alegem sexul abia după naștere! 😀 Lăsând gluma la o parte, n-am studiat subiectul cromozomilor, dar cred că ce scrii aici întărește ce zice autorul. În primele 5 săptămâni partea care ne determină masculinitatea este latentă sau inactivă. Se odihnește, cu cuvintele tale. Deci, funcțional și activ apărem în uter ca femei, adică cu cromozomii X activi și cu o parte masculină latentă, care se activează abia mai târziu. În plus, acel cromozom specific masculin conține sub 2% din totalul materialului genetic al unei celule masculine, dacă înțeleg eu bine fragmentul următor de pe Wikipedia:

    The human Y chromosome is composed of about 62 million base pairs of DNA, making it similar in size to chromosome 19 and represents almost 2% of the total DNA in a male cell. The human Y chromosome carries 693 genes, 107 of which are protein-coding. However, some genes are repeated, making the number of exclusive protein-coding genes just 42.

    Presupun că restul de 98% din materialul genetic este comun la bărbat și femeie, dar e interesant faptul că acest material genetic comun este purtat de cromozomii X, care singuri dau sexul feminin. Cu alte cuvinte, bărbatul (cromozomul Y, 2%) este o deviație de la normă (cromozomul X, 98%-100%), iar partea masculină nu face mai mult de două parale din totalul ființei umane! 🙂

    Și deci acest cromozom Y este inactiv în primele săptămâni. Dar el există încă de la fecundare, spui tu, și asta ne conferă deja sexul masculin! Caz în care afirmațiile autorului au cel mult o valoare metaforică sau speculativă. Așa să fie oare? Iată ce am găsit tot pe o pagină Wikipedia:

    In some instances, a seemingly normal female with a vagina, cervix, and ovaries has XY chromosomes, but the SRY gene has been shut down.

    unde:

    SRY is a sex-determining gene on the Y chromosome in the therians (placental mammals and marsupials).

    Cu alte cuvinte, dacă acel cromozom Y nu se activează niciodată, ființa în cauză, deși este XY, se naște femeie! Cu vagin, cervix și ovare! Sigur că de obicei, dacă există un cromozom Y, el devine activ după cele 5 săptămâni, fapt care rezultă în nașterea unui băiețel, dar în rarele cazuri în care cromozomul Y nu se „trezește” bebelușul se naște ca fetiță! Și atunci nu mai este deloc greșit, metaforic sau speculativ să spunem că în primele 5 săptămâni, cât timp acel cromozom „se odihnește” (cu cuvintele tale), suntem femei! Așadar, chiar apărem pe lume ca femei, inclusiv bărbații! Prezența acelui cromozom Y nu este suficientă, trebuie și ca el să devină activ pentru ca noi să devenim bărbați. Suntem, de facto și la propriu, mai întâi femei, și abia apoi unii dintre noi devenim bărbați, dacă avem norocul ca acel cromozom Y, atunci când e prezent, să se trezească erect la apel. Dacă nu, rămânem tot femei, cum eram în acele prime 5 săptămâni, cu cromozomul Y continuând să doarmă.

  3. Pe aceeași pagină de Wiki aceste întâmplări de nondisjuncție totală sau parțială a perechii de heterozomi sunt considerate anomalii și poartă numele cercetătorilor care le-au descoperit. Sindrom Turner, Klinefelter, Swyer etc…
    Dar, s-o lăsăm așa cum îți place ție: măcar 5 săptămâni, orice bărbat e femeie.
    🙂

  4. Păi sunt anomalii, pentru că de regulă cromozomul Y se „trezește”. Dar atunci când nu se activează complet, bebelușul se naște cu anatomie feminină. Faptul că aceste ultime cazuri sunt puține este irelevant; chiar și unul singur e de ajuns pentru a demonstra că în primele săptămâni de la concepție cu toții suntem femei.

  5. Doamne, iartă-mă!
    Băi Aldus, tu chiar meriți să dea ăștia-n tine ca-n coasă! La tine ceva care se odihnește nu există. Hăhăiam și io ca prostu’ , cred că nu se odihnea tot timpul, mai ieșea și el, cromozomul,la o piesă de teatru, Dineu cu proști de exemplu. O fi trigger-ul care-l activează? Io habar n-am!
    Și mi-a mai plăcut maxim aia cu toceala când erai pă războială. E clar că nu ți-au țiuit urechile după o rafală de mitralieră.

    Cât privește cartea lui Fromm -ai citit-o? – se remarcă o analiză foarte interesantă în care el doar observă și prezintă ce spun specialiștii din ambele tabere fără a trage neapărat o concluzie. Uneori notele de subsol ocupă peste 75% din pagină. Cartea e voluminoasă și te obligă la enorm de multe alte lecturi cu trimitere. Cu pixul în mână ar trebui s-o citești de cel puțin trei ori, după umila mea părere. În românește o poți găsi ca ” Anatomia distructivității umane”, Erich Fromm, editura trei. Și e o analiză corespunzătoare anilor șapte zeci 🙂.
    Mă iartă și încearcă să-ți revii!

  6. Să-mi revin din ce? Că n-am înțeles nimic din ce-ai comentat. Ce cromozom? Cine se odihnește? Ce toceală? Parcă vorbești o altă limbă, cu cuvinte românești.

    Sper că n-ai pretenția să țin minte sau să recitesc toate comentariile de aici și de pe alte bloguri pe subiectul ăsta. Fii mai clar în exprimare, că nu vorbesc păsăreasca ta.

  7. klaus, orice, dar nu-i recomanda cărți! De regulă, cărțile au subiecte care nu-i stârnesc interesul. Lui îi stârnesc interesul doar scrofiștinele dezinhibate care arată ca „actrițele” din filme pentru adulți. 🙂

  8. Uite că ți-a răspuns, klaus! Nu înțelege nimic. Ghinionul ăstora cu o bubiță la psihic e că nu-și conștientizează anomalia.

  9. A, deci recunoști și tu, în subtext, că e senzuală! Sau te pomenești că-n filmele pentru adulți joacă femei frigide și complexate, care arată nașpa? Deci, iată că până la urmă te-ai dat de gol.

  10. Nu, Aldus, cu excepția cuvântului „scrofiștină”, restul e o pastișă la cum o vezi tu, care ți-ai făcut ochiul și mâna numai după genul de femei care joacă în pornoșaguri.

  11. Aldus, dragul meu, în subtext 🙂 recunoști că te faci vinovat de logoree – și glagorie aș mai adăuga eu. Te sfătuiesc să vorbești mai puțin și să gândești mai mult, vorbăreala ți-a luat demult fața. Mă rog, nu încape îndoială că vei persista în atitudinea asta masochistă. Unii doar așa simt că trăiesc.

  12. Aldus, e adevărat că ai lăsat baltă cartea respectivă? Că nu ținea de domeniile tale de interes?
    Ca să fiu sinceră, eu nici n-aș fi deschis-o, dar dacă o deschideam, o citeam până la sfârșit.

  13. @Renata

    Așadar, era o glumă secvența în care zici

    care arată ca actrițele din filmele pentru adulți

    ? Pentru că dacă nu era o glumă și chiar crezi că arată ca starletele porno, înseamnă că subconștientul tău știe că e senzuală. De regulă, în astfel de filme nu joacă călugărițe. 😉

    Eu nu cred că era o glumă. Eu cred că o întorci acum.

    @klaus

    Pe de altă parte, tu te faci cel mai adesea vinovat de o muțenie deplină, așa că per total zic că suntem în echilibru. Dacă însă consideri că emit prostii, ar trebui să fii capabil să explici, frumos și clar, unde și ce anume îți dă ție cu virgulă în ce-am scris eu. Numai că… asta ar însemna să vorbești, adică să te exprimi. 🙂

    @Renata

    Nu. Dar nu mi-am făcut încă timp de ea. Când o să citesc următorul capitol, o să-l comentez aici pe blog (dacă merită). De ce, scrie undeva că trebuie s-o termin în două zile?

Leave a Reply