Lumea de dincolo de garduri

Jurnalista Cora Muntean, acum o oră pe Facebook:

Azi am nimerit într-o zonă mai periferică a capitalei, cu o reputație îndoielnică. Când am ieșit de la metrou, am întrebat o doamnă în ce direcție trebuie să o iau să ajung unde aveam de mers. (Știți că am o problemă cu direcțiile, nu mai insist). Doamna nu prea știa, dar a stat și a început să se gândească. Și mi-a spus o direcție. Între timp, lângă noi a ajuns o altă doamnă și m-a întrebat ce caut. Mi-a indicat, sigură pe ea, direcția opusă. Biata doamnă care a greșit nu mai știa cum să se scuze. „Să nu credeți că am vrut să vă păcălesc, nici să fac pe deșteapta”. Am liniștit-o și i-am spus că așa sunt și eu, fix ca ea. „Bine că a venit doamna, că băteați drumul degeaba”.
Ajung unde trebuia, îmi fac treaba și decid să rătăcesc. Voluntar, de data asta. La o trecere de pietoni era un cârd de școlari mici. În uniforme, se țineau de mână și așteptau să se facă verde, deși nu trecea nicio mașină. Mă uitam cu drag la ei, o fetiță m-a observat și mi-a zis „bună ziua”.
M-am rătăcit de-a binelea, am dat peste niște ruine (oricum, Bucureștiul e plin de ruine chiar și în centru) și mi s-a făcut sete. Acolo, printre ruine, am văzut un magazin mic cu ușa larg deschisă și am intrat. Nimeni. Stau ce stau, strig. Nimic. Ies și mă gândesc să iau o apă și să las banii. Dar dacă-i fură cineva? Pe poarta de lângă, iese o doamnă.
-Vreți ceva, doamnă?
-Da, o apă. Dar nu-i nimeni aici.
-Eu vând, dar m-am dus să dau de mâncare nepoților.
-Și de ce n-ați închis?
-De ce să închid?
-Să nu vă fure.
-Nu fură, doamnă. Cine să fure de la niște amărâți?
-Eu, de exemplu. Am vrut să iau o apă.
-Și dacă luați, ce? Sărăceam mai mult?
Mi-a dat apa și mi-a spus:
-Doamnă, eu, de copilă, am crescut într-o casă unde se punea mătura în ușă.
-Și eu.
-Păi, vedeți.
Am mai povestit puțin cu ea. Nu s-a declarat dezamăgită, nu s-a lamentat, nu a dat vina pe nimeni. Singura ei preocupare este să supraviețuiască.
Pe drum mi-a venit în minte că la noi în complex, în sectorul 1, s-a anunțat că vor face garduri, porți echipate cu control-acces. Veste primită cu bucurie de toată lumea. „Să ne izolăm tot mai mult, să fim în siguranță!”. Aceasta pare a fi deviza acestei noi lumi.
Tot drumul m-am gândit la Deag, satul meu, acolo unde oamenii puneau mătura în ușă.
Decât să ridicăm garduri, mai bine să facem masa mai lungă!

Așadar, zonele bune, cu prestigiu și pretenții, vor să se izoleze cât mai mult, să-și ridice garduri cât mai înalte, acum dotate cu camere de filmat și controlate de IA, în timp ce în zone rău famate de la periferie dai peste oameni calzi, uși deschise și comportamente firești. Lucian Blaga scria despre arhitectura diverselor sate că sașii își ridicau ziduri groase și înalte la fiecare casă, de nu se vedea nimic înăuntru și nu știa un vecin ce face celălalt, era casă și zid, casă și zid, în timp ce românii aveau case fără ziduri și porți larg deschise, așa cum le știți de la țară. Între timp, au apărut orașele1Da, știu că existau orașe și pe vremea lui Blaga. Dar care era ponderea lor în cultura și civilizația românească? Astăzi mai există sate?, progresul și civilizația. Iar noi am devenit autiști.

Din fericire, încă există zone limitrofe cu reputație dubioasă. Și pentru că din perspectiva bucureștenilor orice alt oraș din țară este tot un fel de sat, pot confirma că într-adevăr, acum niște ani, când parcurgeam zilnic un anumit traseu, am vrut să cumpăr ceva de la o femeie care vindea la o magine de drum diverse produse de la țară. Dar căutându-mă prin buzunarele, am constatat că nu aveam bani cash. La care femeia, fără să mă cunoască, m-a poftit să-mi iau ce doresc, că doară i-oi plăti când mai trec pe acolo și am bani. Încercați să faceți asta la Lidl, unde ultima oară casierița mi-a cerut să-i arăt ce am în plasa cu care intrasem în magazin și bonul pe cumpărăturile respective. Pentru că Lidl, în caz că nu știți, nu are dulapuri la intrare, unde să-ți lași bagajele. Sau la orice alt supermarket, for that matter.

19 Replies to “Lumea de dincolo de garduri”

  1. Cum adica cu matura in usa? Imi dau seama ca e expresie, dar ce inseamna, ca n-o gasesc si doamna mea n-a auzit de ea.
    Altfel, eu-s din aia care se izoleaza. Si-s dispus sa fac eforturi masive ca sa-mi asigur izolarea. De aia prefer sa stau in Bergen, nu Geneva (doamna a acceptat, reluctant, da’ a acceptat, acum ii place) si sa mergem acolo numai cand n-avem de ales. Ba chiar si in Bergen cand ne-am mutat anul trecut a fost unul din principalele argumente sa ne mutam mult mai “adanc” spre ocean (se aglomerase zona de insula unde stateam). Si daca s-ar umple aici imediat m-as gandi la mutat si mai departe (probabil m-ar omora doamna inainte, da’ as muri cu gandul asta in minte 😀 ). Doamna zice mi se trage de la armata. Din pacate, nici o izolare nu poate dura infinit, mai ales daca ai copii (ai mei vor merge la scoala in elvetia, asa ca profit cat mai pot, adica nu mult). N-am nici un fel de nostalgie pentru mega-orasele inghesuite, desi am crescut intr-unul. Merg in ele ca in mall (cu lista).
    P.S: m-a amuzat postul tau, tocmai cautam pe net o firma care sa instaleze bariera automata, sa izolez zona de drum care da la mine in curte :)).

  2. Încasatorii care-și arogă atribuții de paznici trebuie tratați exact ca niște impostori ce sunt. De ce ne lăsăm moale în fața lor?

    Revenind la subiectul articolului … ai și n-ai dreptate.

    Este foarte ușor să visezi idilic la un univers d-ăsta pastoral și pașnic. Este mai greu să-l obții în realitate și să-l menții pe termen mediu-lung. Pe fundal, las link la articolul despre diferența fundamentală dintre rural și urban.

    Exemplul cu magazinul de cartier este grăitor. Am și eu în cartier magazine de genul ăsta, unde vînzătoarea stă la țigară pe trepte în vreme ce cumpărătorii se plimbă prin magazin și se gîndesc ce fel de suc să cumpere. Dar asta nu-i cine știe ce mare realizare a micro-grupului social din zona aia, vezi-Doamne ce frumoși sunt oamenii și ce puri la fuflețel. Pur și simplu nu-i mai merită nimănui să fure, că poate merge treaba azi, poate merge și mîine, dar poimîine se va prinde cineva — și dai conveniența de a folosi magazinul de la colț, pe „economia” c-ai furat 3 produse de cîțiva lei.

    Sigur că pe intervale bine definite, cu factorii externi bine controlați, anumite zone din societate vor părea mai pașnice și mai respirabile decît altele. Sigur că pe intervale bine definite, vor exista buzunare (pockets, da) unde se înclină mai spre paranoia și ultra-securitate ne-necesară (exemplul tău cu casele păzite cu gard înalt și cu camere de supraveghere). Unul păcătuiește prin sub-reprezentarea riscurilor, altul păcătuiește prin supra-reprezentare.

    Știi cît de ușor este să strici imaginea idilică? Îți trebuie doar cîțiva bad actors în preajmă. Nu orice zonă cu sărăcie este automat și o zonă cu onoare, depinde de enorm de mulți factori și se poate schimba peisajul ăla de pe-o zi pe alta, de nu-ți vine să crezi.

    p.s. Exemple personale, eu stau într-o zonă destul de rău famată a orașului. Nu e cunoscută pentru violențe, însă este cunoscută pentru nivelul scăzut de trai, bagpulismul zonașilor, și o preponderență crescută a unei anumite culori a pielii.

    Am lăsat bicicleta ne-legată (nu e chiar scumpă, dar a fost totuși 1000 de lei nouă) în fața ușii blocului pe intervale scurte, 30-60 de minute. N-a dispărut. Am lăsat-o în față la Profi și la alte magazine, cît am intrat să fac cumpărături, n-a dispărut. În schimb am lăsat-o legată cu lanț în fața blocului peste noapte, iar dimineață am găsit urmele încercărilor de a tăia lanțul.

    Am avut un automobil accidentat, l-am lăsat undeva în zonă pînă să decid ce fac cu el. Într-o săptămînă fusese forțată capota și furată bateria. Am tras pe dreapta alt automobil, a stat luni de zile ne-atins, deși era clar că este nefolosit.

    Totul depinde de cum ți-e norocul, și cîtă foame are-n glandă ăla care trece prin preajmă. Puncte bonus dacă trecătorul nu-i nici măcar din zonă, și-l doare în pulă de „coeziunea socială” care ai tu impresia că domnește pe-acolo.

  3. Nu visez un univers pastoral și pașnic, ci vreau să scot în evidență tendința izolaționistă a omului civilizat și modern.

    Exemplul tău cu bicicleta pare să confirme ce scrie mai sus: ce-i legat se fură, ce-i dezelegat se ignoră. 🙂 Eu n-am pățit. Dar mi s-au furat farurile de la o bicicletă legată cu lanț, că erau detașabile, din alea simple, din silicon. Iar un prieten și-a lăsat bicicleta nelegată vreo 5 minute în față la Lidl, și i-a dispărut. Numai că era Lidl și oraș mărișor.

    Tu discuți un fel de caz teoretic și general. Îmi pare că postarea Corei trebuie citită mai degrabă în felul următor: mentalitatea bucureșteanului hard-core din centrul capitalei, comparativ cu cea a omului mai de la periferie, adeseori desconsierat de către primul. Postările ei sunt instantanee ale vieții din capitală, cu oameni și oameni. Și tipare și tipare care se pot extrage de acolo. Iar noi, în goana către civilizație, pierdem această degajare pe care o mai poți încă întâlni la sate și în comunitățile mai mici și devenim din ce în ce mai izolaționoști, din ce în ce mai ferecați în spatele a 10 lacăte și zăbrele. Și asta-i problema pe care ar merita s-o conștientizăm și cu care ar fi bine să ne luptăm. Nu mizeria de la sate, că nu cu aia ne confruntăm. Am lăsat satele în urmă. Dar măcar să nu pierdem ce era bun acolo. Civilizația ne transformă în niște izolaționiști. Aici e buba.

  4. Poate că articolul Corei Munteanu ar fi putut să smulgă șuvoaie de lăcrămi, dacă ar fi fost bine scris. Dar femeia practică un scris „împăiat”, cam ca al tău, e incapabilă să prindă firescul, cam ca tine… Poate de-aia îți place.
    Cora Munteanu e animalul de companie al familiei Firea-Pandele. Așa umblă vorba. Și lucrează la postul local tv de Voluntari. Dar asta n-are nicio legătură cu faptul că știe jurnalism cum știu eu mers pe bicicletă: ZERO!
    Micul tău complex de provincial de care vrei să ne faci conștienți, deși nouă puțin ne pasă dacă ești de unde se atârnă harta-n cui, din Adunații Copăceni ori din Cârlibaba, te face fanul lacrimogen al micuțelor tablouri idilice cu oameni săraci, generoși și cinstiți.
    Adevărul e că, într-o comunitate pauperă, corb la corb nu-și scoate ochii, oricât de prost ar fi un sărac n-o să fure de la un sărac ca el, că merge la pierdere.
    Altceva e interesant! Când lucram pe strada Colței, într-o comunitate de șuți, escroci, spărgători, barbugii, pușcăriași, curve care lăsau dâră de secreție vaginală pe podeaua farmaciei, mă simțeam în siguranță și le dădeam pe datorie oricând, fiindcă își plăteau datoriile cu sfințenie și m-ar fi apărat de orice pericol fără să ezite (s-a și întîmplat!).
    Asta e onoarea „răilor” în cercul lor restrâns. În care, dacă te-ai integrat, dacă-i tratezi cu afecțiune și încredere, ești de-al lor.
    Tu, Aldus, ești departe de-a decripta și savura posibilele și de nebăgat în statistici relații dintre oameni.
    Tu trăiești într-o lume cu pitici de grădină din ipsos, cu țâțe siliconate, cu măturici mătăsoase parcate la liziera genelor, cu femei rubensiene care declară câte orgasme pot avea pe oră lsau la suta de km dacă le ia un tirist la bord… 🙂
    Trăiești cu mitul sex=picamer…
    Trăiești în lumea asta doar declarativ, fiindcă în viața reală ești doar un tip care așteaptă să i se întâmple, și în vremea asta construiește teorii. De doi bani.

  5. @Renata

    Nu neg, dar ar fi bine să smulgă „șuvoaie de lacrămi”? Că nu-i vorba de literatură aici. Și n-o promovez pentru că ar fi un Hemingway în varianta feminină, ci pentru instantaneele pe care le surprinde. Adică, nu pentru cum scrie, ci pentru ce descrie. Cu ce-s eu de vină că alții cu penița mai fină scriu despre nimic? Aceeași politică, aceeași filosofie sterilă, aceleași platitudini.

    Și nu am complexe de provincial. Tu, în schimb, ai un mic-mare filtru de lectură: citești totul într-o cheie personală. Încerc să ți-o descriu astfel încât să mă fac cât mai bine înțeles: am impresia că nu te interesează ideea sau faptele descrise într-un text, la modul impersonal și abstract, ca și cum le-ai citi pe o tăbliță căzută din cer sau ca și cum ar fi tipărite de un program de Inteligență Artificială, ci te interesează mai mult personajul din spatele sau din fața lor. Aici, de exemplu, pentru că m-am pronunțat critic la adresa bucureștenilor, emiți concluzia că aș avea un complex de provincial. Iar legat de textul pe care l-am citat, atragi atenția că autoarea ar fi omul de casă al cuplului Firea-Pandele. Pe când pe mine nu mă interesează (de regulă, că există și excepții) omul din spatele scriiturii, ci ideile pe care le transmite scriitura lui. Sau faptele imprimate acolo. Sunt ele reale, sau nu? Au valoare acele idei, sau nu? Indiferent cine ar fi autorul. Cui îi pasă că omul Cora Munteanu o lucra pentru Firea sau pentru mai știu eu cine? Nu mă interesează. Nu în acest context. Mă interesează că surprinde niște tipare de atitudine și comportament care, zic eu, sunt relevante pentru diferite categorii sociale moderne. Din partea mea, articolul de față putea să fie scris și de către o femeie de serviciu sau un taximetrist, că tot la fel l-aș fi comentat. De fapt, poate chiar asta ar fi rețeta compatibilității dintre comentariile tale și articolele mele: să-ți imaginezi că ar fi scrise de către ChatGPT și abia apoi să le diseci. Că dacă nu mai ai un personaj de care să le lipești, vei fi nevoită să le discuți strict din perspectiva ideilor conținute acolo, la rece și impersonal. Ca atunci când citești un manual sau un tratat de economie, politică, sociologie etc. Cât sunt de valide ideile exprimate acolo? Asta-i întrebarea. Și nu cât de bețiv sau curvar era autorul în viața privată (ba încă și pe baza unor zvonuri), că nu suntem la CanCan. Treaba lui cum era în viața privată. Are dreptate sau nu cu ce scrie? Iar dacă el a fost plătit de cineva să scrie chestia respectivă, noi îi facem favorul să i-o citim într-o cheie neutră și obiectivă. Și dacă este greșită, o să arătăm unde și de ce este greșită – pe baza unor argumente legate de textul în sine, nu de politica editorială a autorului.

    Iar lectura într-o cheie personală este dublată la tine de o atitudine părtinitoare (cum altfel?). De pildă, în comentariul de mai sus, cam 25% din tot ce-ai scris e o critică adresată Corei Muntean, cam 50% e o critică adresată mie, iar în restul de 25% în care te pronunți totuși pe subiect îi dai oarecum dreptate Corei, cu acele exemple. 🙂

    @Oana

    Da. De CanCan.

  6. Cunosc tehnica pe care o practică doamna respectivă, mulțumesc, o tot (re)văd prin revistele astea așa-zis culte; într-o vreme autorii din Dilema Veche erau mari fani. Tehnica se pretează foarte bine pentru editoriale, „opinion pieces” și alte texte din aceeași gamă. Doar că limitările sunt fix acelea bazate pe faptul că un exemplu, oricît de reușit ar fi el, rămîne totuși doar o singură feliuță dintr-un tort mult mai mare (și de obicei, cu foarte multe straturi).

    Eu ți-am făcut direct trecerea la următorul nivel de discuție, da, acela într-o cadru mai larg (și, desigur, mai generalizant). Acel cadru în care deja se aplică și vorba din IT despre security through obscurity, sigur o știi. Acel cadru în care discutăm despre context social, cu N combinații luate cîte K, între aspectele potențial relevante.

    Referitor la exemplele date: nu, ele nu confirmă ce spui. În cel mai bun caz, confirmă că societatea-i o supă, o masă în mișcare browniană, și nu știi peste ce dai.

    Bicicleta n-a dispărut din fața blocului pentru că „nu era legată”, drăguț croșetat, dar tot rămîne o frază care-i construită doar să sune frumos textu-i. Explicația foarte pedestră este că bunul ne-legat (ziua) îi semnalează hoțului cum că proprietarul e prin preajmă, și poate reveni oricînd. În schimb bunul legat, mai ales peste noapte, este limpede că a rămas nesupravegheat.

    Vorba Renatei, integritatea grupului social este un aspect, percepția despre faptul că ești insider sau outsider, tăria și felul legăturilor etc etc. Oricum ai vrea, avem nevoie de un instrumentar analitic mai larg, asta desigur dacă vrem să discutăm ceva pe temă. Altminteri puteam să las comentariu d-ăla drăguț și fără mare conținut, în care eram de acord că „da mă, zice ceva autoarea acolo”, și gata. Dar nu de-asta sunt pe bloguri 😀

  7. Da, e corectă întrebarea ta: cât de relevant este un exemplu în marea schemă a lucrurilor? Cred că pe baza lui putem cel puțin afirma că, în cazul de față, se poate să ai relații umane mișto și la periferie și atitudini de închidere în tine și într-o zonă de centru. Și nu neapărat că zonele periferice le bat pe cele din centru. Totuși, câteodată un exemplu ne poate ilustra o realitate mai largă, pe care nici nu o bănuiam. Iar impresia mea este că exemplul ăsta nu e unul separat. Mai corelezi și cu ce știi sau afli din alte părți, ori cu ce-ți spune intuiția.

    De notat și că e riscant să compari centru Bucureștiului cu centrul unor alte orașe din țară, pentru că, din observații personale, sudiștii și bucureștenii sunt mai reci, mai robotizați și mai aroganți. S-ar putea ca centrul Timișoarei, de exemplu, să fie destul de mișto. Sau să nu prezinte ce evidențiază ea în capitală.

    Glumeam un pic cu exemplele care ar confirma. Un bun nelegat ar putea sugera și că-i lipsit de valoare (și invers).

    Vorbind serios, eu cred că autoarea zice ceva acolo. Uite, de exemplu, un articol scris de Fluture pe blogul lui Zoso:

    Bucureștenii sunt zombies, dar ei nu știu asta

  8. Bine, bre, mi-ai dat pe Petcu drept sursă**. Haida-de.

    De-o salată:
    – Pornește de la prezumția că toți oamenii sunt roboți și muncesc 8 ore pe zi, preferabil la program fix, și deci se deplasează la orele de vîrf. Fals.
    – Pornește de la prezumția că în toate orașele mari înoți printr-un trafic de căcat. Fals. (poți locui și aproape de job și de punctele de interes)
    – Prezumă că toată lumea are ca failure mode să ajungă acasă și să devină legumă care se manifestă prin escapism pasiv (ecrane). Fals.
    – Găsește problemă în aglomerarea urbană în sine, ea cică încorsetează — nu în faptul că dacă ai program 100% fix ești mai aproape de roboțel (ca să nu zic orc) decît de un om cu agency, pe propriile sale picioare.

    Practic vorbind, textele-s scrise la nivelul de clasa muncitoare, de un maistru mai răsărit care se adresează celorlalți puleți tot din clasa muncitoare. Maistru care are doar o idee vagă despre cît de vastă-i lumea, și oricum nu-i de interes pentru el sau pentru audiența lui.

    p.s. Știm din exemplul suburbiilor americane ce iese dacă se îndeplinesc visele erotice ale unora, să stăm cutoții la casă și să ducem densitatea urbană la cote ridicol de mici — https://www.youtube.com/watch?v=7Nw6qyyrTeI. Întreg canalul NotJustBikes este o odă adresată urbanității, dar o urbanitate clădită cu omul în minte.

    n.b. la p.s. Să se noteze că Bucureștiul este o aberație din punct de vedere al densității și mai ales al sistematizării cu cap. Dar faptul că Bucureștiul merită dinamitat într-o mare proporție, și apoi refăcut, nu este argument împotriva urbanizării per se.

    ** mă rog, Fluture, birds of a feather flock together etc etc

  9. Păi și voiai să-ți dau citate din Perfu? 🙂 Pe care de fapt nici nu-l cheamă Perfu, ci Avram Ionuț, ca să vezi chestie. Dac-o fi același.**

    Ce spui tu îs un fel de hai să ne facem că nu observăm elefantul din cameră și aglomerația din trafic. Sigur că nu tătă lumea, dar atmosfera de la un oraș aglomerat (și tendința) cam aia e. Ce contează că unii stau aproape de job? Că majoritatea nu stau. Și dacă nu stai, pierzi câteva ore numai pe drum, dus-întors.

    Fluture nu e doar foarte cultivat și umblat prin lume, ci și stăpân pe viața lui. S-a luptat ca să-și facă damblaua și să construiască ceva într-un mod diferit, după niște idei originale, și să facă din asta o afacere. Și cred că i-a ieșit cât de cât.

    **Fluture și Eftimie, care erau invitați permanenți la Zoso, au fost dați afară după ce comentatorii s-au răsculat și au devenit tot mai violenți, amenințându-l pe posesorul blogului că îl jupoaie de viu și îl lasă fără trafic. 🙂 Un cititor chiar a plătit o sumă de bani, ca donație pentru nu-știu-ce cauză, ca ăștia doi să nu mai apară pe acolo o perioadă. Că făcuseră un fel de pariu în comentarii, iar Fluture sau Eftimie l-a luat la mișto pe respectivul că numai gura e de el și și-a asumat că dacă chiar pune banii ăia, el nu mai scrie la Zoso parcă 3 luni. Chestie care s-a și petrecut. Așa că dacă poți stabili vreo relație între Fluture și Petcu, e că sunt din galaxii diferite.

  10. re: Fluture: Văd un link la un prototip de produs, postat acum 3 ani. S-a lansat marea afacere de succes între timp? Că pare un pic cam silenzio stampa. În fine, revenind la subiect, că astea-s practic tangente.

    re: orașe, aglomerație, trafic

    Dacă tot ce-ai înțeles din obiecția mea și din clipul propus este că ignorăm „elefantul” … e cam puțin.

    Subiectul aglomerației citadine (sau al densității urbane) este unul complex, cu multe aspecte. Traficul este doar o părticică din asta. Distanțele sunt doar o parte din asta. Zgomotul este o parte.

    Știi de ce ai trafic? Pentru că așa-i futută planificarea urbană, așa părea acum 50-40-20 de ani, că automobilul e viitorul — nu mai zic de toată propaganda făcută de producătorii de automobile, în special la americani, pe tema că automobilul reprezintă libertate (!). Între timp unii oameni și-au dat seama că nu merge așa, că de fapt ajungi ușor-ușor dependent de automobil, și că fuți ore întregi din viață stînd în trafic. De la traffic jams ale americanilor, la Stau ale nemților, cunoaștem relele sale efecte. Mă rog, eu cunoaștem, și cine-și mai dă interesul. Bucureștenii nu prea.

    Italienii au cam devenit mari fani scutere electrice. Danezii sunt fani biciclete. Francezii nu propun o soluție anume, da’ în capitală închid străzi pentru mașini și tot reduc limitele de viteză spre 30 km/h. În Viena să-ți parchezi automobilul personal pe o stradă lăturalnică de la periferie te costă 2 euro pe oră. În schimb metroul te duce dintr-o parte în alta în juma de oră, și în general toate națiile care sprijină reducerea numărului de automobile investesc masiv în transportul în comun.

    Pe scurt, viitorul e verde (din acest punct de vedere) nu pentru că ne pasă de planetă, ci pentru că ne pasă de noi înșine. Tai traficul și încet-încet obții un oraș mult mai respirabil, doar prin schimbarea modului preponderent de transport. Cînd spune unul că „Bucureștenii sunt orci” și deplînge condițiile de trai din București, el indică efectul curent unor factori care au conlucrat la chestia aia. Dar situația din București nu-i consubstanțială românului sau bucureșteanului, iar cel care se rezumă la a deplînge situația .. nu vede mai departe de ochelarii săi proprii.

    Urbanitatea și aglomerația urbană sunt niște lucruri perfect viabile și frumoase, ăsta ar fi bottom line-ul, concluzia sumarizată. Omul sfințește locul. Dar trebuie să vrea să o facă.

    Further materials, dacă binevoiești:

    https://www.youtube.com/watch?v=KPUlgSRn6e0 – The gym of life. Explică lămurit despre avantajele reorganizării urbane în scopul de a tăia dependența de mașină

    https://www.youtube.com/watch?v=jlwQ2Y4By0U&t=135s – exemplu din Japonia, de ce orașele lor nu arată ca un iad cu trafic auto decît maxim la periferie

    https://www.youtube.com/watch?v=WegcPjwbQMo – Strong Towns, discuție mai largă despre urbanismul ăsta nou

  11. @Alex

    Din ce se vede acolo, da. Și cum adică silenzio stampa? Ți-am zis că după faza aia cu pariul n-a mai scris la Zoso (nici el, nici Eftimie). Iar pe timpul cât a scris a fost discret. Puțini știau cum îl cheamă.

    Elefantul, pentru că obiecția ta că unii stau aproape de job e un fel de evitare a problemei principale: ăștia unii sunt puțini.

    Sper să-mi fac timp și de clipurile pe care mi le-ai indicat (nu-i chiar tema mea preferată), dar nu văd cum o să mă convingă că aglomerația e frumoasă. Să zicem că urbanizara, făcută cu cap, poate fi frumoasă, dar aglomerația?

    De câți ani există orgașe hiper-poluate și supra-aglomerate? Cam de la revoluția industrială încoace. Și de câte secole trăiește omul pe pământ? Pământ pe care a trăit în natură. Nu între betoane, înconjurat de aparatură, asaltat de stimuli audio-vizuali și traverstat de zeci de unde și frecvențe electromagnetice. Clar că nici eu n-aș da calculatorul pentru un papirus și confortul locuinței actuale pentru o peșteră. Dar asta nu înseamnă că ce avem acum este fundamental bun. De când trăim la orașe ne-am îngrășat, ne-a slăbit vederea, ne-am pierdut vlaga, ne-am prostit, am devenit autiști și nu mai suntem capabili să ne concentrăm la ceva mai mult de 5 minute. Și ăsta e doar începutul.

    Când m-am mutat prima dată într-un oraș mare, venind dintr-o zonă foarte liniștită, vreo două săptămâni m-am simțit obosit, vlăguit. Traficul, zgomotul, aglomerația, ritmul alert de viață erau ceva cu totul nou. După ce m-am obișnuit mi-a plăcut, dar simplul fapt că te adaptezi la niște condiții nefaste nu înseamnă că devii imun la ele. La fel cum simplul fapt că nu mai simți mirosul foarte urât din orașul sau cartierul tău, dacă să zicem este un miros urât acolo, nu înseamnă că gazele respective nu continuă să se acumuleze în organism. Aglomerația orașelor, oricât de fascinantă ar fi pentru cineva care iubește oamenii, duce un război subteran de uzură cu corpul și psihicul tău. Stresul și depresia sunt la apogeu astăzi.

    În sfârșit, motivul pentru care în diverse țări se fac eforturi de regândire a arhitecturii orașelor, de fluidizare a traficului, de reîntoarcere la o viață mai sănătoasă și naturală (sau mai verde, dacă vrei s-o numești așa; cu plantare de copaci, cu parcuri, cu piste pentru biciclete etc) este tocmai faptul că aglomerațiile moderne sunt distructive. Că dacă n-ar fi, nu s-ar mai face aceste eforturi. Altfel spus, deși încă nu le-am văzut, îți pot spune de pe acum că videoclipurile respective nu vor face decât să confirme caracterul inerent distructiv al marilor aglomerări urbane moderne. Faptul că există un medicament (ce-mi dai tu să văd acolo) arată că există o boală sau afecțiune. Ai văzut vreo inițiativă de a face viața de la țară mai relaxantă și mai puțin stresantă sau deprimantă? Deci, acolo în substrat, orașul are acest potențial distructiv, nefast. Pentru că omul n-a avut încă timp să se adapteze la calculatoare și la betoane. Ce-au trecut, abia câteva generații?

    Dar, în sfârșit, o să urmăresc să-mi fac timp să mă uit la acele clipuri.

    @Renata

    Premiul pentru cele mai speciale comentarii nu ți-l ia nimeni.

  12. Mă contrez cu tine pentru că preiei pe nemestecate abordarea reducționistă a lui Fluture cum că București == bad, deci tot ce-i aglomerare urbană == bad.

    [ Ca paranteză: dacă urbanismul nu e tema ta preferată, poate c-ar fi cazul să n-o discuți in extenso, pornind de pe poziții ferme, hm? Zic și eu. ]

    Orașele au mărimi și mărimi. Unele-s capitale și au milioane de locuitori. Altele-s mai mici. Unele au aplicat mai aspru regulile legate de zgomote, altele nu. Unele sunt mai agitate cu regulamentele de mediu, altele nu. La repezeală putem găsi minim 5 factori care contează în discuția asta.

    De o comparație Paris/Berlin/Viena — Berlin are mai mulți locuitori, 3 milioane, Berlin și Viena doar 2 fiecare. Toate-toate au transport în comun excelent. În Paris am stat extramuros, în Gentilly, și făceam 25-30 de minute cu RER B. În Viena 35 de minute pentru a traversa orașul cu metroul, e.g. de la Schonbrunn la Arena Wien, cale de 13 km. În schimb, problema mea cu Parisul a fost zgomotul, și în special cel din trafic, fix ca-n București, claxonează în microsecunda cînd s-a făcut verde.

    Apropo, tu zici că traiul la oraș te îngrașă: bre, n-am văzut picior de parizian gras (și nici de milanez, că veni vorba). Păi numai prin stațiile de metrou îți faci un bun procent din necesarul zilnic de pași, unele stații sunt de-a dreptul labirintine, plus că metroul nu te lasă fix unde ai nevoie (a se vedea și clipul Gym of life, că nu degeaba l-am dat). În schimb ignori tu cu grație elefantul din cameră acum, obezitatea modernă are și ea N factori, cel principal fiind pe fondul schimbării obiceiurilor de consum și al opțiunilor mult prea lesnicioase de a mînca cîcaturi.

    Revenind la orașe. Să zicem că urîm capitalele, că-s prea mari și lăbărțate, nu mai sunt human scale (deși o zic under protest, repet). Bun, dar tu ai impresia că numai astea două opțiuni există? Orașele de 500k și mai jos cui le lași? Uite, Ljubliana are peste 500k în zona metropolitană, 300k intramuros, și este un oraș calm, aerisit, curat, foarte prietenos cu omul. Florența idem. Strasbourg. Karlsruhe. Nu tu zgomot, nu tu trafic, nu mirosuri rele sau alte măgării.

    Cînd numești măsurile de urbanism un medicament, îmi faci propunerea cum că orașul indiferent cît de mare ar fi, este rău îndesine-și. Doar că ignori cu grație și faptul că omul cere și dorește să fie la oraș, pentru oportunitățile oferite, și pentru ascensorul social pe care-l reprezintă un oraș mai mărișor. Oferte de muncă, distracție, cultură, diversitate etc etc. De ce nu se pot întîlni astea la mijloc, oare? Adică să ai oraș suficient de mic încît să fie încă respirabil și controlabil, însă care totuși să ofere suficiente lucruri variate?

    Viața la țară n-are nevoie de inițiative s-o facă mai puțin stresantă și deprimantă? Zău? Atunci de ce oare se depopulează satele, și pleacă lumea din ele, de bine ce le este? De ce nu sunt satele luate cu asalt de orășenii sastisiți? De ce agricultura, ca domeniu de muncă, are probleme să găsească muncitori, și-n Europa și SUA?

    Tu ai în cap o imagine idilică a vieții de la sate, pe care o ții acolo ca pe-o candelă la icoană. În realitate, în ruralia ai pur și simplu un alt set de probleme cu care te confrunți, și care-s perfect capabile și ele să te îngenuncheze mental și fizic. Ți se pare deprimant la oraș că ai zgomot de fond și forfotă. Să vezi ce deprimant este să te uiți pe geamul casei tale, să auzi tăcerea asurzitoare, și să-ți dai seama că tăcerea aia vine de la faptul că n-ai decît o mînă de oameni primprejur, că n-ai surse de venit, n-ai ce face, n-ai unde întîlni alți oameni decît prostimea locală, la birt sau la biserică. Este doar o poză, nu te impacienta — aud că-ți place să pornești de la exemple. Sunt cuvinte parafrazate, dar auzite de mine de la rudele de pe la țară, în drumul lor migratoriu spre oraș.

  13. Alex, Aldus locuiește într-o localitate cu zece mii de suflete. Singurul oraș mai măricel pe care l-a văzut e Bucureștiul. Știi cum își lasă cei veniți de prin țară mașinile la marginea Bucureștiului, fiindcă „nu se descurcă” prin capitală cu circulația? Tot așa și Aldus. Doar că el își lasă bicicleta. 🙂

  14. @Alex

    Nu preiau pe nemestecate. Fluture nu face decât să-mi confirme bănuielile și experiențele personale. Iar abordarea lui nu este reducționiastă, ci ilustrează scheletul sau tiparele esențiale. În esență, Bucureștiul cel puțin are problemele respective.

    [ Verbele „a prefera” și „a cunoaște” nu sunt sinonime. Faptul că nu-ți place să depanezi programe (dau un exemplu fictiv) nu înseamnă că n-ai avea habar despre cum se face asta și nu te-ai putea pronunța pe tema testării de software. ]

    Da, orașele au mărimi și mărimi. Nu am zis că toate sunt trase la indigo. Nu trebuie să iei ce am zis eu ca pe niște parametrii implacabili ai unui algoritm care rulează la fel de fiecare dată. Cum să-ți explic, știi vorba aia că astrele înclină, dar nu determină? Sau că e mai greu să înoți împotriva curentului? A lupta cu stresul marilor orașe și a face politici bune de urbanizare, în timp ce cu siguranță nu e imposibil, constituie o luptă pe care o duci împotriva curentului. În unele părți vei reuși mai bine (și ai tu cazuri de orașe care din anumite puncte de vedere sunt minunate și pe care nu le-am contestat), în altele mai puțin (și avem Bucureștiul), dar permanent vei avea de luptat cu tendința asta inerentă maselor de oameni adunați în cutii de chibrituri lipite una de alta, închiși între ziduri și betoane, condamnați la o muncă sedentară și deconectați de la natură, de a se dezintegra și artificializa. În măsura în care orașul respectiv se eliberează de aceste probleme, își dezvoltă un model arhitectural care-l face mai plăcut ochiului, găsește soluții de a elimina zgomotul excesiv (altele decât termopanele, adică și mai multe ziduri), de a purifica aerul, de a insera pomi, lacuri, parcuri și grădini, de a fluidiza traficul, de a reduce timpii morți în care ajungi dintr-un loc în altul, de a încuraja sportul, de a elimina cumva aglomerația sufocantă, de a restaura un ritm de viață mai normal și mai sănătos etc scl, devine un spațiu din ce în ce mai frumos și mai dezirabil, păstrându-și avantajele lumii moderne. Dar cam toate aceste măsuri pe care le-am menționat sunt un fel de… reîntoarcere la niște localități mai rarefiate de la țară, sau la ideea de cetate medievală sau antică. Altfel spus, marile orașe moderne pot să devină minunate, dar numai în măsura în care sunt dispuse să se îndepărteze de ideea de mare oraș modern. Aici e problema de fond. Că orașul are inerent aceste hibe și că eliminarea lor se face prin apropierea… de ceva care nu mai este chiar oraș. Și nu pot să elimine 100% toate probleme de mai sus. Păi, oricât de frumos ai ordona blocurile alea pe care din rațiuni de economie de spațiu și prețuri imobiliare astronomice le înghesui ciorchine, nu poți compara un apartament cu o casă de la țară, dotată cu grădină și livadă. Și ăsta e doar un exemplu.

    Și opțiunilea alea de a mânca câcaturi nu sunt prezente cu atât mai mult la oraș? Ăsta fiind un al doilea exemplu, care pornește de la o obiecție de-a ta. La oraș puțină lume își permite să țină porc sau să cultive roșii în balcon. Așa că și regimul alimentar nesănătos, pe care îl invoci drept motiv principal al obezității, este într-o legătură sau prietenie destul de strânsă cu tehnologizarea și marile aglomerații urbane. Nu-i întâmplător (a se citi fără nicio legătură cu subiectul de față) faptul că la țară, în linii mari, se mănâncă totuși cât de cât mai sănătos. Acum, sigur că poți să fentezi cu câte-un drum în piață sau înțelegere cu vreun țăran care să-ți aducă periodic produse de la el, dar toate acestea sunt peticeli. Și piața aia poate nu-i la 5 minute de tine, și din 100 de piețari poate 75 sunt samsari.

    Ca o paranteză, acum cică la Paris zgomotul a devenit ultima problemă.

    Nu urăsc niciun oraș, nicio capitală. De fapt, n-am urât niciodată nimic și nu înțeleg ideea de ură. Pur și simplu constat niște dezavantaje pe care le au orașele, mai ales cele mari și foarte aglomerate.

    Orașele mai mici, mai „așezate”, respirabile, sunt mai mișto. De fapt, s-ar putea să reprezinte chiar soluția ideală între primitivismul satelor (care nu prea mai sunt așa primitive acum, asta dacă nu cumva n-au dispărut aproape de tot, dar, în fine, asta-i altă discuție; să zicem primitivismul zonelor de la țară) și nebuneala orașelor mari, cu ritm de viață foarte alert.

    Se pot întâlni la mijloc. Mai sus aveam impresia că discutăm cu precădere de marile orașe. Cora Muntean a scris de București, Fluture a scris de București. Dar cred că se pot întâlni, pentru că poate ține și de un anumit echilibru. De exemplu, să zicem că îți place înghețata. Dacă mănânci o dată pe an, e prea puțin, o să-i duci dorul mai mereu. Dar dacă mănânci în fiecare zi, eventual de 3 ori pe zi, în locul meselor principale, abuzul ăsta o să-ți facă rău. În mod similar, aglomerația de oameni vine cu niște avantaje (oportunități, dezvoltare economică, socială și culturală etc) și cu niște dezavantaje (aglomerație, stres, prețuri mai mari, trafic etc). Ei, undeva la mijloc cred că se pot întâlni. Dar când se depășește un anumit prag și aglomerația devine foarte mare, ea capătă valențe toxice.

    Satele nu se depopulează pentru că sătenii ar fi foarte stresați, obosiți, deprimați, cu tendințe suicidare, cum sunt orășenii. Pentru că ar avea un ritm super-agitat de viață, pentru că le-ar lua două ore să ajungă de la ei până la magazin sau în grădină, pentru că ar trăi ca niște zombis etc. Ci pentru că oamenii vor și speră să le meargă mai bine la oraș, să facă un ban, să dispună de mai mult confort, să vadă un teatru sau o operă (deși nu cred că de aia se duc; dar poate aia descoperă ulterior), să nu mai fie outsideri etc. Deci, n-am zis că satele n-au niciun dezavantaj, dar nu au dezavantajele specifice orașelor. Dar, lasă-mă să te întreb acum și eu: de ce atât de mulți oameni care deja s-au realizat și au tot ce le trebuie vor să-și cumpere case și teren la țară sau în locuri mai izolate și liniștite? Adică, se întorc de la oraș la țară, odată ce aspirațiile pe care le aveau când s-au mutat la oraș le sunt îndeplinite?

    Problema agriculturii este tot un rezultat al dezvoltării economice și industriale. E neatractiv să mai lucrezi la țară, în special manual și bio, pentru că nu e deloc profitabil. Pentru că nu poți concura cu marile concernuri care exploatează terenul în mod tehnologizat și apoi umplu marketurile cu produse foarte proaste, înțesate de E-uri și de hormoni, dar pe care oamenii le cumpără, pentru că sunt foarte ieftine. Păi sunt ieftine dintr-un motiv. Notează că scăderea ponderii agriculturii (sănătoase) este un dezavantaj pentru toată lumea, fie de la țară, fie de la oraș. Și este o altă consecință a modernizării și capitalismului. Asta, plus confortul. E mai confortabil să faci tabele în excel decât să însămânțezi un teren. E și mai puțin sănătos, dar ce contează? Excelul ți-a permis să-ți cumperi bicicleta aia de dormitor, pe care o poți folosi chiar din confortul propriei locuințe, uitându-te la Netflix.

    Deci, dacă vrei să vorbim despre sate, putem face asta, dar acum vorbeam despre problemele marilor orașe, care cu siguranță că nu apar la sate. Pe de altă parte, ție îmi pare că-ți place forfota de oameni și că ai o problemă cu liniștea. Mie nu mi-a displăcut niciodată liniștea rurală, care n-a fost niciodată asurzitoare, ci plăcută și relaxantă. Primul an și ceva am fost crescut la sat și nu știu dacă din cauza asta, dar când intru într-un sat, intru parcă într-o oază de liniște și armonie. Iar oamenii din satele cu care am eu legătură n-au fost și nu sunt nici proști, nici fără surse de venit. Mulți își lucrează deja terenul mecanizat, au tot felul de scule în ogradă și dispun de automobile moderne.

    Totuși, în ecuația țăranului versus orășeanul, primul s-ar putea să fie mai sărac și mai primitiv, dar ultimul este mai trist, mai stresat, mai depresiv, mai mort pe dinăuntru, mai autist și mai suicidar. Vorbim acum de țăranul și orășeanul mediu, nu de excepții.

Leave a Reply