Lecția despre cerc

Se desenează pe nisip un cerc
după care se taie în două,
cu acelaşi băț de alun se taie în două.
După aceea se cade în genunchi,
după aceea se cade în brânci.
După aceea se izbește cu fruntea nisipul
și i se cere iertare.
Atât.

De Nichita Stănescu, din volumul „Opere imperfecte”.

Cercul este, printre altele, simbolul perfecțiunii. Tăiat în două, și-a făcut astfel loc în volumul menționat mai sus. O delicată și emoționantă repovestire, dintr-o altă perspectivă, a mitului platonician al androginului.

Sau poate aveți alte interpretări?

24 Replies to “Lecția despre cerc”

  1. Unde, pe blogul din dotare? Dacă nu-ți corectezi profilul (de aici), nimeni n-o să știe care-i ăla. Menționez că și eu i-am uitat adresa. 😀 Linkul tău duce spre firimituri490221637.wordpress.com.

  2. Eu zic că poemul acesta scurt dar cuprinzător descrie personalitatea narcisică.
    Adică da, mitul androginului, în care și Platon tot asta descrie: tulburarea narcisică de personalitate.

  3. Cred că Narcis îi este antagonic androginului. Androginul înseamnă zero: un echilibru polar și armonios între plus și minus. Un atom (care conține în număr egal protoni, încărcați cu sarcini pozitive, și electroni, încărcați cu sarcini negative). Un cuplu bărbat-femeie. O baterie (care e compusă dintr-un pol negativ și unul pozitiv, ce împreună generează electricitate). Sau un cerc (care conține un semicerc stâng și unul drept). A-l tăia în două înseamnă a distruge această armonie, a rupe unitatea, a steriliza cuplul, a face bateria inoperabilă. Ăsta e mitul androginului. Pe când Narcis, care se îndrăgostește patologic de el însuși, după ce refuză avansurile persoanelor de sex opus (care i-ar fi dat posibilitatea să se integreze într-un cuplu, adică pe o cale androginală), este expresia unei stări de pervertire.

  4. Nu ne putem opri la nivelul Legendelor Olimpului! Narcis nu e îndrăgostit de el însuși, ci de imaginea sa reflectată de luciul apei.

  5. Care-i diferența? Că e imaginea sa. Reflexia lui însuși. Nu te rogi la icoana din biserică, ci la ființa pe care o ilustrează grafic, adică la Iisus sau la Dumnezeu etc. Icoana e doar suportul. La fel imaginea.

    Tu zici să nu ne oprim la mituri, ca și cum ele ar fi un fel de etaj superficial și intermediar, pe care ar fi bine să-l depășim. Eu consider că miturile sunt un etaj foarte profund, pe care am face bine să aspirăm să-l atingem. 🙂 Dar o să-ți fac pe plac. Deci, haide să nu ne oprim la mituri. Și atunci, mergem la interpretările moderne, de exemplu din psihologie sau legate de consensul general, iar pentru asta consultăm dexonline cu privire la sensul cuvântului narcisism:

    1. Atenție excesivă față de propria persoană fizică; dragoste, admirație, adesea patologică, față de propria persoană; dragoste de sine.

    2. Anomalie în care persoana proprie devine obiectul instinctului sexual.

    Oricum o iei, Narcis e îndrăgostit de sine însuși. O jumătate de cerc îndrăgostită de ea însăși. Și nu de cealaltă jumătate, cum ar fi firesc și cum vedem în mitul androginului.

  6. Aldus, e nevoie să lingi multe sute de pagini de psihologie ca să înțelegi ce e personalitatea narcisică, nu e în DEX.
    Dar, chiar și așa, imaginea din oglindă, adică tu văzut din afară, nu e totuna cu imaginea ta despre tine, construită în tine.
    Regret că am deschis subiectul, e enervant modul în care simplifici tu lucrurile, până la falsificarea lor.

  7. Einstein spunea că nu ai înțeles cu adevărat un lucru până când nu ești capabil să i-l explici bunicii tale. Dacă tu ai lins sutele respective de pagini de psihologie (bleah!), explică și altora mai proști, ca mine, ce-i personalitatea narcisică. Că eu ți-am explicat frumos, simplu și lămurit de ce te înșeli.

    Narcis s-a îndrăgostit de el însuși. Ăsta e mitul. S-a văzut pe el în oglindă. Și asta e personalitatea narcisică. Oricum ai privi-o, Narcis e opusul androginului. Femeia nu vede în bărbatul iubit o imagine perfectă a ei înșiși, cum propui tu că ar fi văzut Narcis în apă. Nu are importanță dacă separi reflexia de el sau nu: s-a îndrăgostit de el sau de reflexia idealizată a lui. Ce contează asta? În cazul androginului, s-ar fi îndrăgostit de o nimfă sau, păstrând simetria, de reflexia chipului unei nimfe într-o apă. Înțelegi? Nu de reflexia lui.

    Androginul e despre un cuplu. În cadrul unui cuplu, el face amor cu ea. Narcisismul este despre iubirea de sine (în variatele sale forme; nu contează atât de mult formele). Narcis se masturbează. Asta e diferența.

    Nu simplific, ci extrag esența. Tu ești cea care complică inutil. Dar, cum spuneam: dacă zici că e altfel și mă iei cu sutele de pagini de psihologie, explică în cuvinte simple cum anume e acel altfel.

  8. Și, pentru că aparent limba română nu-ți place, din dicționarele limbii engleze:

    narcissism – An exceptional interest in and admiration for yourself

    narcissist – Someone in love with themselves

    Oare și britanicii/americanii se înșală?

  9. Uite câteva idei pe înțelesul bunicii:
    Narcisicul e nemulțumit, rușinat de Sinele său Real. Ca să ascundă acest dispreț profund față de imaginea sa despre sine, „la vedere” demonstrează o dragoste și o prețuire exagerată față de propria persoană, își creează un Sine Fals, cu care să-i impresioneze pe cei din jur, are nevoie de atenție (ca un histrionic) și admirație, dar nu de la oricine, ci de la persoane absolut speciale, deosebite, unice, care corespund așteptărilor Sinelui Fals creat pentru a se apăra, a se impune și a fi admirat. Pe scurt, Sinele Fals, conceput și adulat de narcisic, e o mască socială, o armură care-l apără de vulnerabilitatea lui ascunsă – convingerea intimă că el nu reprezintă nimic. Ca această mască să-și facă efectul și să-l facă puternic, narcisicul devine pretențios, se crede puternic, se crede zeu, numai el are dreptate, numai el merită, numai lui i se cuvine.
    Cei care cad în plasa atenției narcisicului trebuie să-l adore, să-l accepte, să se culpabilize în locul lui pentru orice eșec.

    În mit, aparent, Narcis se îndrăgostește de el însuși, dar, de fapt, se îndrăgostește de imaginea sa în apă. Adică se îndrăgostește de Sinele Fals. S-o luăm pe înțelesul bunicii: imaginea ta în apă e photoshopată – nu se văd imperfecțiuni epidermice, acnee, riduri, pete, reflexia te arată mai frumos decât ești. Oglinda apei îți oferă imagine lui „cum ai vrea să fii, în ochii celorlalți”. În oglinda apei, ești cel mai frumos, ești un zeu, poți înlocui zeii și nimeni nu te merită dar, ca orice zeu, ai nevoie de oameni (pe care îi respingi!) care să te vadă și să-ți valideze existența.

    Mai simplu de-atât nu pot, Aldus. Poate și fiindcă nu sunt Einstein, dar trag nădejde că nici tu nu ești ultima bunică!

  10. Foarte misto explicat! Dar din asta nu rezulta ca extrem de multi sunt sau au elemente narcisiste?Eu unul m-am simtit ca atunci cand citesti pe google de vreo boala si simti ca o ai… 😀

  11. @Renata

    Bun, și cum îți susține asta poziția de mai devreme, în care spuneai că Narcis ar fi același cu personajul din mitul androginului? Narcisul descris de tine are hibe mari, el formându-și o imagine de sine care-l face aproape incapabil să relaționeze firesc, armonis, cu persoanele din afara lui (mai ales de sex opus, dacă avem în vedere și mitul androginului). Pe când personajul din mitul androginului n-are astfel de probleme. Mitul androginului ilustrează tocmai firescul: bărbatul se îndrăgostește de femeie (sau invers). Mitul lui Narcis ilustrează anormalul, problema, perversiunea, hiba, dereglajul psiho-emoțional (posibil din exact motivele prezentate de tine aici). Sunt la polul opus. Primul este normalitatea (plus atrage minus), celălalt este deviația (plusul devine îndrăgostit de imaginea lui și nu mai poate fuziona cu minusul). Concret, dacă Narcis și-ar rezolva problemele expuse de tine aici, s-ar putea și el încadra, în sfârșit, în mitul androginului. Problemele pe care le are sunt tocmai cele care îl fac incapabil să joace în piesa androginală.

  12. E ciudat cum vezi tu că Narcis ilustrează anormalul, cu personalitatea lui narcisică, dar androginul, cu aceeași personalitate îți pare idealul.
    Citește eseul lui Mirea Zgârdău, mi s-a părut extrem de lămuritor!

  13. Cred că am descoperit sursa neînțelegerii noastre. Cred că tu privești mitul într-un sens mai larg, pe când eu când zic androgin mă refer strict la andorginii din mit.

    Pe Wikipedia.ro găsim următoarea prezentare:

    După această legendă, la început trăiau pe pământ ființe androgine. Arătau ca doi oameni lipiți spate în spate: două femei, doi bărbați sau un bărbat și o femeie. Aceștia dețineau o putere foarte mare, puteau face aproape tot ce gândeau.

    Această prezentare este eronată. Iată versiunea de pe Wikipedia.en:

    People used to be spherical creatures, with two bodies attached back to back who cartwheeled around. There were three sexes: the male-male people who descended from the Sun, the female-female people who descended from the Earth, and the male-female people who came from the Moon. This last pairing represented the androgynous couple.

    De fapt, parcă existau mai multe combinații, dar orișicum: androginul este doar perechea bărbat-femeie. Că de acolo îi și vine numele: de la andros (bărbat) plus gyne (femeie). Restul perechilor nu sunt androginale.

    Iar androginul, adică perechea formată din bărbat și femeie, este firescul, normalitatea. Singura care poate perpetua specia, de altfel. Dacă vrei să-l plasezi pe Narcis în cadrul acestui mit, sunt de acord că ar putea intra, probabil, la una dintre celelalte perechi: bărbat-bărbat sau femeie-femeie, dar asta tot o stare patologică ilustrează.

    Androginul apare și în alte mituri sau tradiții, unde, tot așa, este compus dintr-un bărbat și o femeie (și nu din două femei sau dintr-un bărbat îndrăgostit de imaginea lui etc).

  14. N-am descoperit nimic. Citește eseul psihologului și vorbim după. Ești total pe lângă! Ești ca un polițist nefuncțional, care caută dovezi să-și confime ideea preconcepută – cine e criminalul.

  15. Am citit o bună parte din el și m-am oprit (a doua oară), pentru că, în opinia mea, autorul aberează. Iată și câteva întrebări pe care eu le consider prostești (iar ăsta este un eufemism):

    „Ce anume i-a determinat pe acesti androgini sa isi doreasca Olimpul, de vreme ce erau autosuficienti?”

    „Cat de greu de tolerat trebuie sa fi fost aceasta autosuficienta si omnipotenta , aceasta fuziune a selfului cu obiectul sau?”

    „Care este relatia acestei omnipotente cu agresivitatea?”

    Lasă-te de citit psihologie, sau cel puțin n-o amesteca cu filosofia și mitologia. Acum, e drept, eu am introdus-o în discuție, chestie care a fost o eroare.

  16. Parerea mea in legatura cu “poemul” e ca un nebun arunca o piatra-n apa si 10 normali nu sunt in stare s-o scoata. Stanescu avea doua sticle de vodca in creieri cind a scris timpenia asta, iar tu o dai la intors ca pe costumele vechi de gabardina. Tu nu vezi ca poetul e dus cu cercul? Asta e “arta” psihedelica si daca nu te afli in aceeasi stare cu a poetului, e cam greu s-ai descifrezi intentia. Asa ca, baga doi litri de vodca-n tine si daca nu dai in coma alcoolica, rescrie postul. 😆

  17. Mai demult, pe vremea huburilor DC++, era un tip cu nick Singur, care a ajuns să publice o carte de poezii. Eu, mai miștocar de fel, l-am întrebat o dată pe chatul public (dar serios) dacă a văzut filmul „Cercul poeților dispăruți”. El a crezut că fac mișto, așa că mi-a răspuns că a văzut doar rombul matematicienilor regăsiți. 🙂

Leave a Reply