Nu-i așa că afirmația din titlu vă sună bizar? Cum adică să vă lăsați de citit? În condițiile în care nimeni nu mai citește astăzi…
Poți fi incult și sec sufletește fiind tobă de carte, precum poți fi un semianalfabet capabil de uluitoare profunzimi intelectuale, morale și sufletești. Cititul de cărți, în sine, nu-i o garanție că te șlefuiești ca om, ba am întâlnit cazuri când citirea a blocat gândirea, atunci când omul ocupat să bifeze lecturi nu își dădea timp ca să reflecteze asupra lor. La modul ideal, obiceiul și practica reflecției sunt anterioare cititului, altfel cititul este țăcăneală de colecționar, aduni textele altora în creier, atât. Cultura este reflecție multilateral antrenată, nu consum programat de obiecte și evenimente culturale. […] Declanșarea fanteziei ar trebui să fie singurul scop („ocupațiunea mintală”, cum zice Moromete) […] al cititorului de cărți […]. Ne jucăm, fabulăm, visăm, inventăm sau murim pe dinăuntru, cu creierele uscate de stupizenii repetitive, politică sau detergenți, același deșert al imaginației. Mi-a venit să zic chestiile astea vizavi de obsesia asta cu cărțile, că toată lumea zice azi, „să citim cărți” și „ia o carte-n mână”. O s-o luăm în mână […] dacă băgăm mereu la cap și nu punem niciodată la inimă. Minți de cremene, spargem capete în loc să scăpărăm scântei. Intru la un butic de librărie ca să-mi iau un pix, îi zic patronului care vindea la tejghea „raftul cu scule de scris ar trebui să se numească magazin de arme”. Se uită la mine ca la un idiot. Aș vrea să fiu, doar ca să-l văd fericit.
Rândurile de mai sus îi aparțin lui Călin Georgescu. Dar nu Georgescului care a câștigat primul tur al prezidențialelor, ci ăstuilalt, din care mai citez eu uneori. Respectiv lui Călin-Liviu Georgescu. Acum, că mă gândesc, numele de Călin Georgescu trebuie să aibă ceva rezonanțe cu genialitatea sau extraordinarul, de vreme ce apare la amândoi. Și ele sunt extrase dintr-o postare de Facebook în care – culmea! – autorul își promovează două cărți.
Mi-am adus aminte, cu ocazia citatului de mai sus, de ce scriam aici:
Cărțile, mai ales cele de beletristică, se adresează laturii tale emoționale, visătoare etc și îți vând iluzii cu care te identifici. Inteligența e altceva. Sigur că, dacă ești inteligent, poți extrage informații utile și dintr-o carte. Dar ăsta nu este meritul cărții, ci meritul faptului că gândești. La fel de bine poți extrage astfel de informații din orice altceva.
Georgescu o spune în felul următor: „La modul ideal, obiceiul și practica reflecției sunt anterioare cititului, altfel cititul este țăcăneală de colecționar, aduni textele altora în creier, atât.” Altfel spus, degeaba citești dacă nu poți distila și asimila corect ceea ce ai citit, la fel cum degeaba mănânci pâine dacă ai intoleranță la gluten și degeaba bei lapte dacă organismul tău nu mai secretă lactază. Simpla acumulare de grăsime informațională pe care n-o mai poți transforma în energie sau combustibil pentru spirit din cauză că ai un metabolism intelectual greoi spre blocat nu te va face să devii mai înțelept sau mai profund, ci doar mai plin de tine.
Comparațiile cu alimentele nu sunt aleatoare, pentru că și lectura este o formă de hrană. O hrană pentru suflet. Și unde este localizat sufletul sau intelectul? Ne-o spune tot Georgescu: o să ne păcălim „dacă băgăm mereu la cap și nu punem niciodată la inimă”. În acord cu ceea ce afirmă sfinții, metafizicienii sau poeții inspirați, sediul înțelepciunii nu se află în creier, ci în inimă. Departe de a fi irelevant, acest mic secret anatomic explică cum de este posibil să avem absolvenți a câte două sau trei facultăți care au un coeficient de inteligență foarte mare dar sunt de o obtuzitate înfiorătoare în paralel cu țărani analfabeți care ne uimesc prin intuiția sau genialitatea de care dau dovadă. Pentru că primii au inima sau sufletul adormit.1Cam ca-n poveștile cu fata din Pădurea Adormită.
Vreți argumente? Ce conțin cărțile, la modul esențial? Informații. Dar informații putem lua și din (multe) alte părți. Din presă, din filme, din muzică, din conversații cu prietenii și din tot ce auzim, vedem și trăim în viața noastră, viață pe care numai cei blazați o consideră banală sau obișnuită. Și dacă simpla acumulare de informații ar fi suficientă, atunci, la câte informații ne traversează zilnic în era digitală, cu toții am fi niște genii. În schimb, putem observa cu ochiul liber că gradul de prostie crește alarmant de la o generație la alta, invers proporțional cu progresul tehnologic și cantitatea de informații la care suntem expuși. Sau, dacă ar fi să recurg la o glumă, cantitatea totală de inteligență rămâne mereu constantă, însă crește populația. Asta în timp ce în cazul așa-zișilor gânditorilor, filosofi, intelectuali sau formatori de opinie, de prea multe ori mulțimea de informații care le parvin, în loc să le rafineze intelectul, îi fac să devină niște sui-generis parveniți în domeniul spiritului.
Așadar, expunerea la informații (inclusiv prin cărți) nu este suficientă. Mai trebuie să dispunem de un organ care să le poată metaboliza. În lipsa lui, degeaba citim, pentru că nu vom face decât să ne „îngrășăm”, adică să acumulăm pe orizontală. Iar dacă avem acest organ, lectura nu ne va mai fi strict necesară, deoarece vom putea învăța și crește pe verticală din tot ceea ce experimentăm zi de zi.
Acestea fiind spuse, există o teorie conform căreia chiar și atunci când nu avem un aparat intelectual suficient de rafinat, care să poată metaboliza informațiile receptate, dacă totuși vom citi suficient de multe cărți, una după alta, toate cărțile din lume, la picioarele noastre se va forma un morman atât de mare de cărți lecturate, încât, urcându-ne pe el, până la urmă vom obține o perspectivă mai largă. Altfel spus, o acumulare suficient de mare cantitativă (pe orizontală) va duce până la urmă la un salt calitativ (pe verticală). Dar despre asta, cu o altă ocazie.
A doua parte a citatului de mai sus este legată de rolul imaginației în procesul formării de sine. Aici merită spus că trăim într-o epocă în care, deși punem accent pe știință și rațiune (mai ales în Occident), avem un sistem de educație foarte rigid, care învață elevul să gândească fragmentat și schematic, în șabloane care-l programează pentru a deveni o mică rotiță din sistem care nu-și va pune niciodată întrebări și nu va încearca niciodată să fie originală. Asta în timp ce omenirea a fost dusă înainte nu de conformiști, ci tocmai de cei care puneau la îndoială căile bătătorite și soluțiile deja existente. Adică, de către cei originali, care „încălcau” regulile.
Din păcate, la școală și consecutiv în societate se încurajează calitățile care țin de emisfera stângă a creierului, trecându-se într-un con de umbră mai tot ce ține de imaginație, creativitate, originalitate, intuiție, inteligență emoțională etc. Efectul este că, dacă vă veți sonda cu atenție propriile gânduri, veți constata că rareori ele conțin idei cu adevărat noi, cel mai adesea fiind simple urme ale unor afecte, sau amintiri, sau împachetări de amintiri, sau dorințe, sau banalități. Oare cât o fi ceasul?
De fapt, asistăm la o adevărată criză a ideilor, iar asta se poate vedea foarte bine la producțiile pe bandă rulantă ale marilor studiouri americane, cum este Hollywood, care scot filme și seriale ce au efecte speciale de milioane de dolari dar scenarii fie bazate pe cărți deja scrise, fie în continuarea unor filme de succes din trecut, fie reeditând alte filme, și chiar și atunci aceste scenarii sunt de regulă pline de goluri, de neconcordanțe sau de elemente puerile, ca și cum li s-ar adresa unor spectatori de grădiniță. Sau, în oferta electorală a diverselor partide, care ne propun cele mai luminate capete ale lor pentru funcția de președinte al țării.
Confruntați cu această stare de fapt, demersul de a-ți ascuți aparatul reflexiv intern, ca prim pas al unui minim proces selectiv, îmi apare ca fiind mult mai important decât simplul îndemn de a consuma, ca un mâncău, tone și tone de maculatură beletristică mai mult sau mai puțin irelevantă. Așadar, mai ușor cu îmbuibarea și mai atenți la criteriile de calitate. Iar celor care sunteți deja citiți, faceți apologia lecturii și abia așteptați să mă combateți energic în comentarii vă propun să începeți să scoateți la lumină prin cronici, recenzii, observații critice, interpretări și note personale cărțile și pasajele în care ați găsit ceva original, interesant, cu miez. Chestie care, între noi fie vorba, va avea darul să-i atragă mult mai puternic pe ceilalți către cartea sau scriitorul preferat de voi decât acuzațiile că sunt proști, analfabeți și inculți. Pentru că analfabeți și inculți or fi, dar la prostie s-ar putea să-i depășiți.
Ca bonus, în ultimul caz vom avea ocazia să râdem de voi.