La răscruce de timpuri

Există ceva cu adevărat nou pe lume? Sau suntem în mod inexorabil victimele aceluiași scenariu repetitiv, prinși într-o buclă care ciclează la infinit? Tot ce-a fost ori o să fie în prezent le-avem pe toate, spune atât de frumos poetul. Căci Soarele întotdeauna răsare de la est și apune la vest. Dar Soarele se află permanent în mișcare, iar definiția estului și a vestului depinde de punctul geografic de referință. Ah, punctul! Dați-mi un punct fix, spunea cândva Arhimede, și cu ajutorul unei pârgii suficient de lungi voi muta Pământul din loc. Însă Pământul nu a fost mutat, semn că probabil punctul respectiv imobil nu a putut fi găsit.

Oamenii de știință afirmă că totul se află într-o permanentă mișcare, transformare, interacțiune, evoluție, involuție sau revoluție, după cum vreți să-i spuneți (până și perspectivele noastre asupra sensului sau direcției acestei mișcări, precum și a semnificației sale, diferă!). Iar punctul lui Arhimede desemnează acum, în sens figurat, un punct de vedere impersonal și neutru, care să permită surprinderea adevărului într-un mod perfect și obiectiv. Un punct mai degrabă ipotetic, pentru că s-ar părea că în realitate așa ceva nu există. Facem și noi ce putem.

Așadar, lumea se mișcă, poate că mereu spre același punct terminus dar deocamdată fără să aibă vreo clipă de răgaz, și noi ne mișcăm odată cu ea. Firește, pe segmente de timp diferite. Știu că unii dintre voi aveți mai multă experiență de viață decât mine. Alții sunteți poate mai tineri și n-ați prins mari diferențe între ziua de ieri și cea de azi, dar cu toții am auzit cel puțin un bătrân sau doi care spuneau: „Pe vremea mea…” Așa că toți avem, cel puțin vag, o imagine pe care ne-am format-o despre trecut. Și chiar și despre viitor, cu toate că niciunul dintre noi n-a avut încă acces la el. Așa că, în lumina celor de mai sus, v-aș ruga ca, utilizând memoria, imaginația și alte facultăți intelectuale de care dispuneți, să faceți o listă cu 5-10 lucruri care credeți că au fost bune „pe vremea voastră”, adică mai demult, când erați tineri sau copii, sau poate chiar pe vremea bunicilor voștri, și pe care astăzi nu le mai avem; apoi, o listă cu alte 5-10 lucruri bune pe care le avem în prezent și care nu existau în trecut; și, în sfârșit, o listă cu 5-10 lucruri bune care nu există și nu au existat niciodată până acum, dar care credeți că o să apară în viitorul nu prea îndepărtat.

Și să le treceți fie mai jos, în comentarii, fie pe blogurile voastre, dacă aveți blog și vreți să le dezvoltați mai pe larg. După care să le discutăm.

101 Replies to “La răscruce de timpuri”

  1. Lucruri bune din trecut:

    cornurile „Sinaia”
    înghețata de cafea albă de la „Scala”
    napolitanele „Dănuț”
    cutia de ciocolată „Postăvarul”
    înghețata „Casata” de la cofetăria cu același nume
    bomboanele fondante
    bomboanele Vinga
    bicicletele Pegas
    Flori, fete, filme sau băieți
    rațele si vânătorii

    Aș adăuga serialele de sâmbătă seara, Mannix, Colombo…

    Lucruri bune din prezent:
    net
    netflix
    vacanțe în orice colț de lume vrei
    telefon mobil
    posibilitatea de-a alege bunuri de larg consum dintr-un ocean de bunuri de larg consum

    Lucruri de implementat în viitor?
    eradicarea religiilor
    ignorarea săracilor săraci cu duhul la drept electoral
    ignorarea granițelor administrative
    dreptul la eutanasiere liber-consimțită, asistată

    P.S.: Vezi, Aldus, că „articolul” ăsta se ducea pulii de suflet, dacă nu-ți făceam eu un comentariu? Nici măcar generoasa Issa nu ți-a plasat un like! Ce-ți spune asta? Că iar ai scris despre „nimic”! Că iar ai brodat în jurul unui cuvânt care-ți place și l-ai împăiat în blănurile altor cuvinte.
    CICLEAZĂ! ”Buclă care ciclează!”
    Lumea nu ciclează, spiralează.

  2. Hai ca ma bag si eu (mie imi placeau lepsile pe vremuri, in rarele momente cand eram inclus, le faceam 😀 ).

    Trecut (bine, nu-s chiar disparute, dar nu mai sunt uzuale):

    1) zeppelinele
    2) la soule (jocul/sportul)
    3) lipsa limitelor de viteza la masini si lipsa permisului de navigatie la barci
    4) Myst/Uru (jocurile, imi pare rau ca nu le-au continuat mai mult decat au facut-o)
    5) Gallet
    6) Bauhaus
    7) Zaha Hadid
    8) creme caramel
    9) 3 mese pe zi
    10) sistemul de tutoraj

    Prezent:

    1) Drone
    2) AI
    3) 3D printers
    4) Gene editing
    5) usurinta deplasarilor pe distante lungi
    6) wifi

    Viitor:

    1) Fuziune (ca sursa uzuala de eneergie)
    2) Digital twin
    3) Organ on chip
    4) Spatial computing
    5) Amartizare

  3. Ba cred ca ne cearta echidistant 😁 Tu cu blasfemiile, eu cu superficialitatea.

  4. Aoleu, Renata…. Ai grija ce-ti doresti, cum e vorba aia?
    Ce-a fost bine?

    Produse care sa nu strice programat (sau, ma rog, produse mult mai durabile)
    Desenele animate de pe CN (anii ’90) si cele de pe Italia 1
    Copii care sa se joace afara (“flori, fete sau baieti/ melodii sau cantareti” cum zice Renata). Bine, mai vezi ocazional si in ziua de azi, si doar sub stricta supraveghere parentala.
    Surprizele de la gume (Turbo, in special). Nu si gumele, ca alea erau cauciuc adevarat :)) Bine, zic asta retroactiv, la vremea respectiva imi placea si guma
    Sticlele returnabile (apa, suc, etc)

    Ce este bine?

    Clar, internetul + telefonia mobila.
    Accesul la informatie si educatie (daca vrei, evident). Desi poate e un derivat de la primul punct.
    Libera trecere (atat ca turist, cat si ca “muncitor)
    Migrarea multor servicii in online/cloud (digitalizare)
    Posibilitatea de a manca sanatos (chiar daca multi nu o fac-em ).
    Accesul la psihoterapie.

    Ce va fi bine?

    AI (folosit cu cap, hopefully)
    Holograme
    Motoare cu hidrogen
    Zboruri suborbitale
    Masini autonome (pe trasee predefinite)
    Biotehnologie.

  5. Lucruri bune din trecut:

    1) Mâncarea era mai sănătoasă, nefiind procesată industrial.
    2) Aerul și apa erau mai curate.
    3) Bărbații erau mai virili.
    4) Oamenii aveau vederea mai bună.
    5) Capacitatea de memorare și puterea de concentrare erau și ele mult mai bune.
    6) Exista o raportare mai robustă la religie, morală, principii universale.
    7) Orânduirile/sistemele politice, economice și sociale erau mai sănătoase decât cele de acum.
    8) Produsele erau mai durabile, neexistând uzura planificată.
    9) Arta (muzica, pictura etc) era mai frumoasă și avea valențe luminoase, înălțătoare, idealizante, spirituale.
    10) Școala și educația erau privite cu mai multă considerație.
    11) Lumea avea mai mult bun simț.

    Lucruri bune din prezent:

    1) Electricitatea.
    2) Apa caldă și rece, încălzirea locuinței, aerul condiținat.
    3) Televizorul.
    4) Calculatorul (dacă ar exista o categorie cu lucruri rele, l-aș putea trece și acolo).
    5) Internetul (idem).
    6) Mijloace de deplasare rapidă accesibile tuturor: mașinile, trenurile, avioanele.
    7) Înlocuirea muncii brute cu munca mentală, care uneori se poate face chiar de acasă.
    8) Epilarea femeilor și eliminarea unor tabuuri, puritanisme și pudibonderii penibile.
    9) Accesul facil la informații (din nou, e cu dublu sens).
    10) Un grad sporit de libertate a ființei umane (eradicarea sclavagismului).
    11) Femei mai frumoase.

    Lucruri bune din viitor:

    1) Eliberarea ființei umane de sub jugul elitelor care-i manevrează pe politicieni, sărăcesc populația, îndobitocesc masele de oameni și controlează totul în lume.
    2) Descoperirea unor surse regenerabile de energie.
    3) Revoluționarea medicinei și a sănătății odată cu căderea dictaturii Big Pharma.
    4) Eradicarea sărăciei.
    5) Regenerarea planetei (reală, nu poveștile ecologice de acum) și reintegrarea omului în natură.
    6) Apariția unei noi religii, universale, care va înlocui și primeni religiile actuale și-i va permite omului să se conecteze la Dumnezeu în mod direct, fără intermediari.
    7) Dezvoltarea abilităților telepatice la unii oameni.
    8) Înlocuirea sexualității brute, deșănțate, animalice, degradante, vulgare, abuzive, care se promovează asăzi mai peste tot, cu un erotism rafinat, armonios, stenic, înălțător, ideal, transfigurator, bazat pe iubire.
    9) Realizarea unor contacte cu civilizații extraterestre și ființe din alte lumi.
    10) Știința va căpăta un sens spiritual (ce va înlocui orientarea ei preponderent materialistă de acum) și va face progrese imense.
    11) Relațiile dintre oameni se vor îmbunătăți foarte mult și răutatea, falsitatea, minciuna etc vor dispărea aproape complet din lume.

    Stimulat și de ce-ați scris voi, cu unele m-am dus un pic mai mult în trecut și respectiv viitor.

  6. @Liviu Turbo mai exista! 😀Am vazut recent la un magazin de produse est-europene de aici. Ne-am bucurat amandoi.
    La fel cu sticlele returnabile, aici e in plina moda obiceiul, astept cu maxim interes sa vad bere in sticle murdare de ulei 😁
    @Renata Eutanasierea la cerere se poate in Elvetia, doar ca e scumpa. Am cunoscut pe cineva care si-a facut dupa ce i-a revenit un osteosarcom (era batran).

  7. Aldus, punctul 3) de la ce-a fost și nu mai e… E o concluzie strict personală. Bărbați virili sunt și vor mai fi, cât e hăul și Bârgăul! Nu generaliza experiențe personale!
    Femeile se epilează/depilează de când lumea. Tehnicile au progresat.
    N.B.: văd că n-ai putut să te abții, într-o enumerare subiectivă la nivel de trecut-prezent-viitor de la aceste două detalii care, între noi fie vorba, doar pe tine te obsedează; mersul lumii n-are treabă cu pilozitatea feminină și nici cu impotența accidentală.

  8. @Vladen

    Esti norocos… Eu nu cred ca mai am sanse sa-mi recuperez vreo colectie de prin beciurile de la bunici 😀
    Ma bucur ca mai exista sticle returnabile… Nu inteleg de ce s-a renuntat la asta. Sau poate doar prin RO s-a renuntat la unele obiceiuri de genul.

  9. Renata, vorbim de cazul general. Consideri că bărbații de azi, în marea lor majoritate, sunt la fel de virili (sau poate chiar mai virili) decât cei de ieri? Poți privi virilitatea atât în sens strict erotic cât și în sensul ei extins, de masculinitate. Și care zici că era procentul de femei care se epilau în antichitate sau în Evul Mediu, comparativ cu procentul tinerelor care se epilează astăzi? Iar epilarea e doar unul din semnele „emancipării erotice” a modernilor. Am mai zis acolo de căderea unor tabuuri și pudibonderii penibile, care caracterizau omul secolelor trecute.

    Diferența dintre un bărbat viril și unul efeminat e ca diferența dintre un taur și un bou. Dacă n-ar fi ceva crucial, nimeni n-ar mai castra taurii (și efemina bărbații, lol). Deci, e importantă, pentru că o societate de bărbați care și-au pierdut bărbăția, devenind niște papă-lapte, va fi o societate mult mai ușor de ținut în frâu, prostit, manipulat, controlat și subjugat.

  10. Aldus, n-am probat bărbați de acum două secole, ca să-mi dau seama dacă virilitatea a scăzut, a crescut, sau e constantă. Virilitatea e una, fertilitatea e alta. Dacă, din pricina ritmului vieții moderne, o fi scăzut fertilitatea, aspectul ăsta e suplinit de tehnicile de fertilizare in vitro, de băncile de spermă… Dacă ți se pare că scade natalitatea, e fiindcă azi acest parametru poate fi controlat de cupluri. Nu e din pricina bărbaților de azi, mai puțin virili ca ieri. În sens erotic, tehnica de a face sex, e incomparabil mai rafinată azi decât în evul mediu. Aproape că-i ajungem din urmă pe antici! 🙂
    Dar acest aspect, al cantității și calității sexului, nu cred să producă vreo explozie evolutivă sau involutivă în civilizația umană. Pentru simplul motiv că viața e scurtă și nu avem termeni de comparație. Întreabă o Nemuritoare cum a evoluat/involuat sexualitatea masculină, virilitatea, fertilitatea etc.
    În privința epilatului la femei, care te preocupă la procent, nu știu ce să zic. Întreabă un istoric! E drept că o femeie păroasă e dezgustătoare. Dar totul devine relativ, în funcție de gradul de abstinență sexuală al partenerului, de gradul de alcoolizare, de pretenții, de educație, de modă.
    Esențial rămâne faptul că în evoluția societății astea sunt amănunte picante. Apariția unei religii unitare e o prostie. Unitară sau nu, religia e o piatră de moară. Încurajează ura, obscurantismul, segregarea, resemnarea.
    Contactul cu civilizații extraterestre poate fi salutar sau tragic.

    Scuze, am răspuns mai mușlt decât m-ai întrebat!

  11. Renata, bun venit pe blogul meu! Locul în care afli o mulțime de chestii fascinante despre realitate, doar ca să le uiți a doua zi! 🙂

    Da, fertilitatea este în cădere liberă – și nu doar la bărbați! Dar nu la asta mă refeream. Chiar dacă, în opinia mea, există o strânsă legătură între fertilitatea masculină și virilitate. Cum să nu existe? Că-s cam vecini de palier. Crezi că factorii de mediu influențează partea fizică, dar nu și psihicul? Eu zic că le influențează pe amândouă. Tutunul și alcoolul nu afectează doar calitatea spermei, ci și durata actului intim.

    Totuși, nu la fertilitate mă refeream, ci la virilitate per ansamblu. Care virilitate am putea spune că include fertilitatea, dar nu se rezumă câtuși de puțin la ea și nu se limitează nici măcar la performanțele din dormitor. Ci cuprinde tot ce îi este specific arhetipului masculin. De exemplu, inclusiv eroismul de pe câmpul de luptă este o manifestare a virilității. Pentru că ero(t)ism și eroism. 🙂 Sau potență și omni-potență. Cuvinte cu sensuri și aplicații diferite, dar forme asemănătoare și rădăcini comune, semn că între cele două domenii – al erotismului și al masculinității, în cazul bărbatului – există o strânsă legătură. Și tocmai de aceea, dexul definește virilitatea drept „ceea ce aparține sexului masculin, ceea ce este specific sexului masculin”, cu sensurile particulare de „bărbăție, masculinitate, vigoare, energie, potență”. Și nu doar potență.

    Acum, după aceste precizări, tot mai crezi că bărbatul modern o fi la fel de viril ca cel din secolele trecute? Pentru că uite o mostră de virilitate din anii 1700 (e drept că ficțională, dar realistă prin raportare la epoca respectivă):

    Și uite o mostră de virilitate modernă:

    Virilitatea tradițională (și autentică) a ajuns chiar să fie numită peiorativ „masculinitate toxică”.

    Durata actului erotic (sau mai bine zis timpul în care bărbatul poate susține penetrarea) este și ea în derivă. Un studiu din 1948 (Kinsey Report) arată că trei sferturi din bărbați ejaculează în peste jumătate din cazuri la mai puțin de două minute de la intromisiune. Asta în timp ce probabil știi că o femeie are nevoie de un preludiu cât mai lung lung și de minim 20-30 de minute pentru a atinge orgasme ample și profunde. Așa că scăderea virilității masculine (care este cât se poate de reală) le afectează în egală măsură și pe femei, care sunt tot mai puțin împlinite.

    La partea cu epilatul e foarte simplu de verificat. Alege orice film porno din anii ’80 și o să vezi că toate actrițele de atunci aveau părul pubian neras. Și vorbim de actrițe de filme porno! În timp ce astăzi tot tineretul feminin se epilează. De altfel, revoluția sexuală începută în anii 1960-1970 în SUA este chestie de notorietate publică și de cultură generală. Dacă nu mă crezi, o găsești documentată inclusiv pe Wikipedia. Așa că da, în trecut lumea era mult mai pudibondă. Iar femeie nu se epilau, că cum Doamne-ferește să faci așa ceva? Nu eram atât de emancipați din punct de vedere erotic. Iar la noi în România această „revoluție” s-a produs chiar mult mai târziu. Cât erotism vedeai tu prin ziarele și televiziunea de stat înainte de ’89? Probabil că și Elena Ceaușescu se epila, nu? 🙂 Gândește, că nu doare. 😉

    Religia este o necesitate, încurajând binele, frumosul, morala, speranța, iubirea. Că nu o înțelegi tu e partea a doua (și în niciun caz nu e problema religiei). O societate fără religie este ca o familie fără casă. O casă a sufletului, dacă vrei. Majoritatea oamenilor au nevoie de ea. Iar cei care nu-și conștientizează această nevoie și se lasă prinși în mrejele ateismului se scindează lăuntric și încep să sufere.

  12. @Aldus,
    Ai un talent deosebit de a schimba subiectul articolului, ce n-am mai văzut.
    Hai cu epilarea.
    Ps un blog pe care îl apreciez spunea că tendința pare a fi o pedomorfizare, un fel de întinerire prin epilare. Nu dau adresa că nu vreau să îl bag în gura lumii. FYI.

  13. @Aldus: nu știu ce să zic de virilitate și masculinitate, dar parcă nu e chiar cum spui tu. Eroismul pe câmpul de luptă e ce povestește cineva că era eroismul. Sunt toate șansele ca în realitate oamenii să nu se fi înghesuit să-și dea cu topoare în cap. Mai mult, curajul în general era manifestat de cei care erau destul de înfometați și de obosiți încât să nu le mai pese de nimic. Știu că e romantic să vezi un Conan cu chiloții rupți, dat cu ulei, fluturând un paloș, doar că realitatea…

    Dacă întrebi și femeile cum e cu sexul ăsta, o să vezi că o majoritate covârșitoare n-are orgasm din penetrare directă. Iar eu personal sunt convins că după 30 de minute de penetrare se plictisește orcine – la modul în care nu mai e nimic plăcut și te mai doare una alta. Preludiul e altceva și, din nou, o presupunere de-a mea, că eroii virili din trecut nu prea aveau nervi de preludiu. E ciudat că acum, când putem vorbi și explora tot mai mult, avem impresia că merge mai prost decât atunci când nu știam mai nimic.

    Notez și faptul că în culturile estice practicile și învățăturile sexuale nu se bazau pe acțiunea de a da ca surdu-n clopot, complet alta era ideea.

  14. Aldus, dam167 ți-a răspuns cam ce ți-aș fi răspuns și eu. Presupun că n-o să-i spui și lui că habar n-are de relații de cuplu, așa cum mi-ai spus mie. 🙂
    Opiniile tale despre sex, tehnică sexuală, fiziologia actului sexual etc. sunt atât de vizibil ciuguleli și frunzăreli de material documentar teoretic, încât sunt de-a dreptul hilare. Eforturile pe care le faci, în scris, ca să-ți dovedești competențele de mascul rafinat în ale sexului le sugerează cititorilor tăi că n-ai depășit faza practicilor solitare, cu sau fără material auxiliar.
    Altminteri n-ai fi descris speranța ta de căpătâi, care o să ne facă viitorul mai luminos, astfel:
    „Înlocuirea sexualității brute, deșănțate, animalice, degradante, vulgare, abuzive, care se promovează asăzi mai peste tot, cu un erotism rafinat, armonios, stenic, înălțător, ideal, transfigurator, bazat pe iubire.”
    Oricine citește fraza asta, femeie sau bărbat, realizează că exact în zona asta unde te dai rotund și versat tu ai o problemuță. Care vine de la tărtăcuță. 🙂

  15. Parerea mea e ca notiunea de virilitate variaza cu epoca, ca si aia de frumusete. Acum, evident, cineva poate judeca standardele epocii, desi nu vad cui i-ar pasa suficient de parametrul asta, ca nu se scoala nici dracu dimineata cu gandul daca-l considera femeia sau societatea viril.

    Mie nu mi se pare deloc ca lumea era mai pudibonda in trecut. Poate la amaratii de la tara, aia legati de glie. Dar cultura unei epoci n-a fost niciodata data de astia. Intelectualimea si aristocratia nu a fost niciodata genul pudibond, de unde puzderia de bastarzi, multimea de carti cu povesti si desene foarte explicite, amanta la masa cu sotia, masinariile/jucariile sexuale, bordeluri cu tematica, tutorajul sexual, etc. Poate din cucoane sa fi fost unele mai batute in cap sau frigide, dar nici la ele astea nu erau norma.

    Eu n-as vrea ca religia sa dispara, e un instrument social foarte util. Zic insa ca crestinismul are nevoie de o reforma, ca nu mai corespunde nevoilor epocii. Adica e pe duca si poporul are nevoie sa fie inlocuit de ceva.

  16. @vax-albina

    Albinuțo, în finalul articolului am scris că unul din obiectivele pe care mi le-am propus este să discutăm între noi aceste lucruri bune din trecut, prezent și viitor pe care le vom menționa. Așa că n-am schimbat deloc subiectul. I-am răspuns Renatei la niște întrebări care vizau unele puncte menționate de mine în acele liste. Practic, articolul de față este ca rădăcina unei plante din care pot ieși nenumărate ramuri și vlăstare, în nenumărate direcții. Nu știm exact unde ne va purta discuția.

    Așa-zisul derapaj de mai sus este chiar foarte puțin, pentru că, dacă te gândești bine, fiecare din punctele menționate de oricare dintre noi poate constitui subiectul a nenumărate articole și dezbateri doar pe acea temă. Așa că mă aștept ca aceste discuții, odată amorsate, să continue într-o formă sau alta, poate chiar vreme îndelungată. Pe de altă parte, posibilitatea de a veni cu noi liste, succinte și „la obiect”, cu chestii bune sau care ne plac este și îți rămâne în continuare deschisă. Sau posibilitatea de a duce discuția în ce altă parte vrei tu, pornind de la bogatul mănunchi de sâmburi plantați în acea rădăcină. Adică, poți lua la puricat orice punct din orice listă a oricărui comentator de mai sus (și nu vei fi considerată offtopic).

    În ce privește epilarea, nu neg că o fi având și valențele menționate de tine, legate de întinerire. Dar tot la chestii bune o trec. Exceptând bizareriile și cazurile dezaxaților sexuali (cum ar fi pedofili), nu cred că a vrea să arăți și să te simți tânăr are ceva inerent toxic. Este mai degrabă o chestie bună, de dorit. Și notează că nu mă refer doar la epilare, pe care Renata a extras-o chirurgical din context. În acel punct menționam și o anumită dezinhibare erotică și eliberarea de unele tabuuri, complexe și prejudecăți penibile, care îl caracterizau pe omul din trecutul nu atât de îndepărtat. Până și Renata a scris, mai sus, că „o femeie păroasă e dezgustătoare”. 🙂

    @dam167

    Realitatea e că, dincolo de reprezentările din filme, bărbatul din trecut era mai viril, în timp ce bărbatul zilelor noastre devine din ce în ce mai efeminat. Totuși, aceste aspecte pot fi remarcate cu destulă ușurință, chiar dacă nu mai avem bunici sau străbunici care să ne povestească cum era pe vremea lor. Mă declar uimit de lipsa voastră de spirit de observație și de întrebările pe care le aveți în această direcție. 🙂

    „Merge mai prost acum” pentru că, deși putem explora mai mult la nivel teoretic, suntem capabili de mai puțin la nivel practic. Partea cu „30 de minute ar plictisi pe oricine” arată că nu prea te-ai intersectat cu femei senzuale la viața ta. 🙂 De la minutul 15:33 (poți activa titrarea, dacă nu se distinge prea clar):

    De fapt, femeile de azi nu își cunosc adevăratul potențial, tocmai pentru că nu mai au bărbați care să se ridice la înălțime. Și atunci, dacă iubitul e cât de cât okish și rezistă 5-10 minute în pat, iar ea reușește să aibă un orgasm clitoridian superficial în 50% din cazuri, se declară relativ mulțumită, prin comparație cu alte femei care nu au parte nici măcar de atât pentru că partenerul termină întotdeauna mult prea repede.

    Apropo de culturile estice, un dicton dintr-un tratat de Tantra spunea că nu există femei frigide, există doar bărbați nepricepuți. 🙂

    @Renata

    Nu fac niciun efort ca să-mi dovedesc nicio competență. Te-aș ruga frumos să închei cu insistențele astea penibile de a psihanaliza „personajul din spatele cuvintelor” și să te focalizezi asupra subiectului discuției, dacă poți, pentru că pe mine mă interesează strict subiectul în sine, indiferent cât de mult mi se aplică sau nu ori mă pune într-o anumită lumină sau alta. Atunci când spun că bărbații erau mai virili în trecut, am în vedere cazul general și nu cazul lui Vladen, al lui dam167 sau al meu. Nu am spus și nu am sugerat nicăieri mai sus nimic cu privire la mine personal și la experiența mea de mascul alfa, iar deducțiile pe care le faci în direcția asta sunt strict divagațiile și răutățile tale personale. Să zicem pentru moment că ai avea dreptate și că aș fi un puber neconsumat erotic și plin de coșuri: cu ce ar influența asta discrepanța dintre virilitatea majorității bărbaților de azi comparativ cu cea din trecut? Adică, subiectul care mă interesează și pe care îmi doresc să-l discutăm aici, ca răspuns la acea observație critică a ta. Cu nimic. Sunt doar atacuri penibile la persoană, care n-au nimic de-a face cu tema discuției. Poftim, să zicem că îți dau dreptate, doar ca să-ți închid gura: sunt tot ce vrei tu și de 10 ori mai mult. Mulțumită? Ne putem întoarce, acum, la subiectul real, care e virilitatea bărbatului din secolul XXI, și nu virilitatea mea sau a lui Ghiță? Mulțumesc.

    Dacă opiniile mele sunt „vizibil ciuguleli și frunzăreli de material documentar teoretic”, nu ai decât să le combați cu argumente care să demonstreze imediat și pentru toată lumea cât de subțiri sunt ele. Dar nu cu atacuri la persoană, care nu țin niciodată loc de argumente.

    @Vladen

    În cazul de față, de vreme ce trăim în prezent, prin virilitate mă refer la sensul din prezent al acestui cuvânt. Care sens îl găsești în dicționarele curente.

    Aristocrația a fost vârful de lance al pudibonderiei. De unde și puritanismul excesiv din mediile educate. Știi de ce sunt renumite parfumurile franțuzești? Pentru că francezii nici măcar nu se spălau, așa că au dezvoltat industria parfumurilor, ca să compenseze mirosurile corporale neplăcute.

    Notează că a fi pudic nu înseamnă a nu avea relații sexuale sau tot felul de comportamente bizare ori excesiv impudice. Paradoxal, chiar cei care sunt pudici vor fi mai predispuși la adulter, perversiuni și tot felul de dezechilibre. Pentru că pudibonderia e o atitudine psihică sau mentală, bazată pe anumite prejudecăți, în timp ce impulsul sexual este mult mai bazal și nu poate fi reprimat printr-o simplă orientare conștientă, oricât ar fi ea de puternică. Așa că, odată împins la subsol (de către aceste tabuuri, prejudecăți, puritanisme etc), acest impuls sexual va țâșni apoi pe unde nici nu te aștepți, spărgând alte supape și manifestându-se uneori chiar în moduri perverse sau patologice. Exemplele cu puzderia de bastarzi pe care le dai, if anything, nu fac decât să confirme ce spuneam despre tabuurile și puritanismul excesiv al aristocrației medievale. 😉

    Îți dau dreptate la ultima frază, cu neadecvarea creștinismului (și a religiilor în general) la omul modern.

  17. Studiu obligatoriu pe tema virilității din trecut: Bătălia de la Termopile, în care 7000 de spartani (maxim 4200, după estimările luiu Herodot) conduși de 300 de greci au ținut piept timp de 7 zile unei armate persane estimate de către istoricii moderni la câteva sute de mii de oameni și de către istoricii antici la peste un milion și au fost învinși numai după ce un trădător renegat (în film apare ca fiind cocoșat) le-a arătat persanilor o potecă prin munți care ieșea în spatele grecilor. Moment în care majoritatea grecilor s-ar retras (soarta luptei fiind pecetluită, că urmau să fie înconjurați), dar cei 300 de spartani au rămas și au fost decimați.

    Around the start of the invasion, a Greek force of approximately 7,000 men led by Leonidas marched north to block the pass of Thermopylae. Ancient authors vastly inflated the size of the Persian army, with estimates in the millions, but modern scholars estimate it at between 120,000 and 300,000 soldiers. They arrived at Thermopylae by late August or early September; the outnumbered Greeks held them off for seven days (including three of direct battle) before their rear-guard was annihilated in one of history’s most famous last stands. During two full days of battle, the Greeks blocked the only road by which the massive Persian army could traverse the narrow pass. After the second day, a local resident named Ephialtes revealed to the Persians the existence of a path leading behind the Greek lines. Subsequently, Leonidas, aware that his force was being outflanked by the Persians, dismissed the bulk of the Greek army and remained to guard their retreat along with 300 Spartans and 700 Thespians. It has been reported that others also remained, including up to 900 helots and 400 Thebans. With the exception of the Thebans, most of whom reportedly surrendered, the Greeks fought the Persians to the death.

    Sau poate vreți ceva mai de dată recentă? La 16 aprilie 1799, un contingent francez de 1500 de soldați aflat sub conducerea generalului Kleber a fost atacat de către o armată turcă numărând 10000 de infanteriști și 25000 de călăreți. În plus, francezii erau însetați, înfometați și aveau muniție limitată. Au rezistat ore în șir fără să se predea, până când o mică trupă de 2000 de soldați în fruntea cărora se afla Napoleon a dat foc la corturile din tabăra otomană (rămase în spate) generând o confuzie de nedescris, făcându-i pe turci să se retragă și salvând, astfel, soldații francezi încercuiți.

    Dar, desigur, nimic din toate acestea nu se compară cu inteligența, bărbăția și virilitatea soldaților de azi, ori a conducătorilor lor, care sunt adevărați ostași în slujba țării.

  18. A, păi asta știam înainte să zici. Dar cu ce anume, mai exact, nu ești de acord cel mai tare? 😀

  19. @Aldus

    Nu stiu daca barbatii sunt neaparat mai putin virili in ziua de azi. Mai degraba se incearca o “castrare” a lor. Si nu fizica, evident. Multe dintre calitatile barbatesti de alta data, acum sunt considerate ca si masculinitate toxica. Si atunci pare firesc sa fie o schimbare in comportamentul barbatilor. Iar daca punem la socoteala si faptul ca, by default, nu prea stim sa vorbim despre sentimente si emotii, poate rezulta multa confuzie si nesiguranta in tabara albastra 🙂 Care se poate traduce si intr-o performanta mai slaba in dormitor si/sau intr-o superficialitate in relatiile cu sexul opus

  20. @Aldus: în ziua de azi multe țin de percepție, bazată pe informația trunchiată pe care alegi să o cauți. Alegi să vezi partea romantică a multor evenimente din trecut și e percepția ta, alegerea ta, nu neapărat realitatea în ansamblu. Eu nu sunt o persoană violentă și aleg să văd antichitatea așa ca tine, cu eroi, eroine, tablouri cu romani și spartani, cetăți și castele impunătoare. Ce îți recomand însă să faci e să discuți cu cineva din armată care a făcut parte dintr-un conflict modern real – nici nu trebuie să fie al doilea război mondial, pot fi misiuni prin Afganistan, războiul din golf sau chiar ce a fost pe la vecinii sârbi. O să vedem atunci dacă virilitatea bărbaților care au făcut și fac asta e ceva ce ne dorim în viitor.

    Cât despre bunici, nimeni nu și-ar dori acum viața pe care au avut-o ei, nici măcar ei nu și-ar dori ca tinerii din ziua de azi să trăiască viața lor – chiar dacă ei au găsit împlinire la un moment dat. Mie mi-e greu să cred că doar la bunicii mei a fost nasol, în timp ce în rest sunt numei povești fericite.

    Revin la percepție și la scoaterea din context. Dacă te uiți pe twitter la americani ai să constați că toate femeile tinere sunt parașute și au câte 3 copii și vai, nu le mai vrea nimeni. O femeie care nu are nimic în cap nu contează câți copii are și dacă e dispusă să stea toată viața la cratiță. Doar pentru că oamenii erau obligați la nivel de societate să fie cumva nu însemna o viață mai bună.

    Bine, astea au fost generalități, fiecare vede ce vrea în viața asta, unii bărbați cu glezne goale care se pensează, alții pe Decebal care își tăia barba cu sabia. Hai să ne întoarcem la sex, că asta vinde. Fix în ziua de azi, când putem vedea terminațiile nervoase din vagin și măsura impulsurile electrice și sinapsele, ca să nu mai spun că putem comanda jucării sexuale și discuta mai mult sau mai puțin liber despre asta, nu-și cunosc femeile potențialul? Și mai e și din cauza bărbaților? Aldus, ce naiba…

    Nu știu ce înțelegi tu prin femeie senzuală, eu unul înțeleg fix opusul celei ce vrea să fie penetrată 30 de minute la rând. Vezi tu, în epoca modernă avem soluții pentru asta, iar tinerii mai slabi de înger aleg să ia câte o pastilă care rezolvă ce spui tu acolo, doar că asta nu înseamnă sex ce calitate și o intimitate satisfăcătoare. Sexul în general ține mai mult de deschiderea emoțională și de experiență în general (pentru asta duce la relaxare) decât de vreo componentă mecanică. Când unul dintre parteneri, să zicem femeia, nu are acea deschidere, virilitatea întruchipată n-o s-o satisfacă. Dar aș vrea să ne spui cum e cu femeile senzuale, dar la modul serios și realist, nu să ne descrii scena cu Leonidas și soția din filmul 300.

    Tantra (și nu numai) se bazează pe energia acumulată prin stimularea tuturor simțurilor, iar orgasmul risipește acea energie. Asta nu înseamnă că bărbatul nu trebuie să aibă orgasm când dă ca surdu-n clopot, ci că actul sexual e ceva mai complex și implică multe alte tehnici și alte tipuri de orgasme care rar implică penetrarea. De altfel anumite abordări chiar evită orgasmul pentru a nu risipi acea energie cumulată.

    Apropo, în istorie contează povestea, nu realitatea. Dacă aș avea bani și destulă influență ar citi despre mine blogării peste 200 de ani că am fost ăl mai viril din sat, nefiind o coincidență faptul că majoritatea nou născuților aveau ochi verzi. Dormeam cu o flintă sub pernă de teama consătenilor ale căror soții mă venerau.

  21. @Liviu

    Dar nu e vorba doar de planul erotic. După cum bine zici, se încearcă o castrare simbolică a bărbatului. Adică, o reducere a virilității lui. Păi, fix asta e. E același lucru, dar spus cu cuvinte diferite. Bărbații devin mai slabi, mai efeminați, mai papă-lapte. Își pierd vâna, virilitatea, msculinitatea, bărbăția, forța, cojones. Nu mai au sânge în instalație. Sunt castrați. 🙂

    @dam167

    Păi, nu discutăm de partea romantică aici, ci de virilitate. Romantismul e la alt capitol. 🙂

    Virilitatea e o energie masculină. Ce faci cu ea depinde de tine. O poți folosi în bine sau în rău. De exemplu, poți fi bătăușul școlii sau poți fi liderul clasei. Poți deveni infractor sau poți deveni stăpân pe propria ta viață. Nu discut despre cum să-ți modelezi vigoarea masculină, astfel încât să te asiguri că nu comiți derapaje sau că ea se manifestă în mod armonios. Asta deja-i o chestie de finețe. Discut despre faptul că acum nici măcar nu se mai pune problema, pentru că bărbatul de azi nu mai are vigoarea sau forța respectivă.

    În războaiele din Golf și Afganistan soldaților americani din tancuri li se punea muzică hard rock dată la maxim și erau stimulați audi-vizual și surescitați pentru a deveni cât mai violenți. Și nu doar soldații. Deseori trupele speciale, înaintea unor deschideri, sunt ținute treze toată noapte și surescitate, mai ales când se dorește o acțiune violentă, cu camere de filmat. O altă formă de manipulare inexistentă în trecut.

    O să vedem atunci dacă virilitatea bărbaților care au făcut și fac asta e ceva ce ne dorim în viitor.

    Virilitatea este ceva de dorit. Violența, cruzimea etc, nu. Dar mai sus nu am vorbit despre astfel de manifestări ale virilității. Am spus pur și simplu că bărbatul de azi a devenit slab, molatec, o momâie. Tu îmi zici că un bărbat puternic poate să-și folosească puterea în rău, manifestându-se violent. De acord, dar eu susțin importanța (benefică a) existenței bărbaților puternici, nu a bărbaților violenți. E o diferență.

    Cât despre bunici, nimeni nu și-ar dori acum viața pe care au avut-o ei, nici măcar ei nu și-ar dori ca tinerii din ziua de azi să trăiască viața lor – chiar dacă ei au găsit împlinire la un moment dat.

    Și unde am zis că era bine că existau multe războaie și că ar fi bine să existe și acum sau în viitor? Am zis că era bine că bărbații aveau virilitate. Poți să fii viril și fără să treci prin războaiele secolelor trecute. Știi cum zic?

    N-am înțeles partea cu americancele care sunt parașute. Vrei cumva să zici că percepția mea despre trecut e eronată? Că Twitterul din secolul 1700 mi-a transmis date false? 🙂 Bărbații secolelor trecute nu erau obligați de nimeni să fie mai virili. Erau, pur și simplu, mult mai virili decăt bărbații zilelor noastre.

    Scuză-mă, dar a-ți cunoaște potențialul erotic ca femeie (și chiar ca bărbat) nu are aproape nimic de-a face cu a citi literatură pe tema sau cu a-ți cumpăra jucării de la sex shop. Dacă o femeie este, prin natura ei, capabilă să experimenteze orgasme multiple, în cascadă, și să facă dragoste ore în șir, dar asta numai când întâlnește un bărbat suficient de viril care să o poată trezi și polariza, și toți bărbații pe care-i întâlnește sunt slabi, cum o să-și descopere și cunoască potențialul? Din filme sau masturbându-se? La ora de azi există femei care n-au experimentat niciodată un orgam și cred că problema e a lor. Și există femei, deși e drept că tot mai puține, tocmai datorită revoluției erotice pe care Renata și cu Vladen o contestă (măcar cel puțin aici suntem de acord), dar încă există femei care cred că nici măcar nu sunt menite să trăiască stări de plăcere erotică, că asta e doar a bărbatului și că rolul lor este doar să le asigure plăcere acestora. Am prietene care au fost educate de mici că sexul este ceva urât și dubios și că nu au voie să se gândească la el. Etc.

    Vezi tu, în epoca modernă avem soluții pentru asta, iar tinerii mai slabi de înger aleg să ia câte o pastilă care rezolvă ce spui tu acolo, doar că asta nu înseamnă sex ce calitate și o intimitate satisfăcătoare.

    Nu rezolvă deloc ce săpun eu. Cum să rezolve? Rezolvă doar partea sportivă, și asta pe moment. Virilitatea înseamnă mult mai mult. Lipsa virilității nu poate fi compensată cu niște pastile. Așa, femeia ar putea folosi vibratorul, la care îi poți schimba bateriile, și ar rezulta că toate femeile pot atinge astăzi un maxim de fericire și împlinire erotică, pentru că, iată, s-au descoperit vibratoarele, care să înlocuiască bărbații impotenți. Cum să rezolve?

    Sexul în general ține mai mult de deschiderea emoțională și de experiență în general (pentru asta duce la relaxare) decât de vreo componentă mecanică.

    Și unde am zis că virilitate = componentă mecanică?

    Când unul dintre parteneri, să zicem femeia, nu are acea deschidere, virilitatea întruchipată n-o s-o satisfacă.

    Dacă între cei doi există compatibilitate și ea îl place pe el, ba da, pentru că virilitatea nu înseamnă erecție continuă și sex sportiv. Înseamnă masculinitate per ansamblu. Și o femeie care este foarte feminină va fi atrasă și „trezită” sau dinamizată de un bărbat care este foarte trezit ca bărbat. Unde bărbăția nu se rezumă la câte ore poți să-ți păstrezi erecția. Ci se transpune și în atitudine, încredere în tine, comportament, demnitate, tărie de caracter etc etc etc. La fel cum un bărbat-bărbat va fi dinamizat sau „activat” când întâlnește o femeie foarte feminină cu care este compatibil. Va exista o reacție acolo. Dar problema e că în timp ce femei senzuale și feminine există, bărbații virili s-au subțiat rău.

  22. „Înlocuirea sexualității brute, deșănțate, animalice, degradante, vulgare, abuzive, care se promovează asăzi mai peste tot, cu un erotism rafinat, armonios, stenic, înălțător, ideal, transfigurator, bazat pe iubire.”
    Oricine citește fraza asta, femeie sau bărbat, realizează că exact în zona asta unde te dai rotund și versat tu ai o problemuță. Care vine de la tărtăcuță. 🙂

    Nu am deloc „o problemuță care vine de la tărtăcuță”. Goe ți-ar zice că nici n-am cum. Nu știi gluma cu „Ăștia vor să ne spele pe creier, dar, țeapă: n-avem!!”? Societatea modernă are o problemă, pentru că, abolind puritanismul secolelor trecute, a dat-o în extrema cealaltă, a unei sexualități vulgare, degradante, abuzive, imunde, adeseori înțesată cu perversiuni, promovată pe mai toate canalele media. Nu vezi cum arată emisiunile din ziua de azi? Nu vezi că până și rubrica meteo a ajuns un fel de videochat în direct? Că emisiuni ca Insula iubirii sau cum îi mai zice sunt forme de prostituție televizată? Nu ai nici cel mai mic contact cu tinerii de azi?

    Ideea unei sexualități armoniase, sănătoase, echilibrate, frumoase, trasnfiguratoare, este chiar o necesitate. Fără ea, cu sexul pe care îl avem azi suntem în cădere liberă ca societate.

  23. Lucruri bune din trecut (completare):
    12) Anotimpurile erau mai stabile, verile erau veri (armonioase, frumoase, cu căldură plăcută și constantă), iernile erau cu zăpadă.
    13) Tradițiile sărbătorilor de iarnă.

  24. @dam187
    Fii sigur că nu doar bunicii tăi au dus-o greu. Chiar și cei care au dus-o binișor până la război au trecut prin colectivizare, naționalizare, stabilizare… indiferent că trăiau la oraș sau la țară.

    Cât despre subiectul care vinde bine, ai dreptate. Ai decriptat în bună măsură „misterul feminin”. Și dacă e ceva care le scoate pe femei din sărite (dar nu prea spun, săracele, ca să nu le creeze partenerilor complexe de inferioritate) e operațiunea aia pe care tu o numești „a da ca surdu-n clopot”. 🙂
    Aldus, care crede în mituri, basme și alte ziceri de înțelepciune populară, crede și în anecdota aia cu ”Care e diferența dintre Întuneric și Tare? Întuneric e toată noaptea.”
    Aldus învață despre sex de pe net și de pe saituri pentru adulți. Teorie. Dar toată lumea știe că „practica ne omoară”!
    Fii sigur, însă, îți va descrie o femeie senzuală cu care mintea lui a avut de-a face – ceva de nemaivăzut!

  25. Nu toți țăranii au trecut prin colectivizare. Unii au scăpat.

    O femeie senzuală este ceea ce în termeni comuni se numește „bună”, „bunoacă” sau „mortală”. Chiar aveți nevoie de exemple? Tipa din clipul pe care l-am pus mai sus (și care spunea că pentru ea o partidă erotică reușită ar trebui să țină cam 45-60 minute) e senzuală. Se vede și pe vocea ei și pe cum arată.

    A se nota și că tipa respectivă vorbește chiar de „a doua tură”, în caz că tipul ejaculează după 15 minute. De ce? Pentru că o astfel de femeie senzuală te poate face să ai erecție la scurt timp după ce ai ejaculat și să continui. Sau pentru că a întâlnit bărbați mai virili, care puteau de mai multe ori. Spre deosebire de universul unei femei obișnuite, în opinia căreia orgasmele multiple sunt un mit, penetrarea durează 10 minute și dacă există preludiu, iubire și delicatețe, asta e suficient.

    Deschideți-vă față de aspecte și realități pe care nu le cunoașteți, în loc să spuneți că așa ceva nu există și să vă păstrați toată viața în granițele unui cerc restrâns, limitat, cu care sunteți obișnuiți.

  26. @Aldus Sa vezi ce anotimpuri armonioase aici :). Daca schimbi paralela devine visul realitate. La fel, si cu traditiile. Aproape ca-mi pare rau ca nu exista Nissen sa le manance astora mici grøt-ul, zau ca aproape a ajuns sa-mi placa :)).
    Altfel, zic ca e clar deja cu ce nu suntem de acord unul cu altul, de ce sa mai pierdem timpul, mai bine beau o bere :). Uite suntem de acord cu ceva: fructele si legumele erau mai bune la gust.

  27. @Aldus: Ce voiam eu să spun cu twitter e că acolo femeile sunt făcute curve și proaste, iar dacă numai aia ai să urmărești, cu percepția asta ai să rămâi. Nu știu exact ce, dar și pe tine te-a convins cineva sau ceva că bărbații erau cumva și acum nu mai sunt – de asta zic că ține de percepție, de parcă vreun mare mahăr al istoriei nu putea suferi de ejaculare precoce. Dacă aveai problema asta creai și tu un mit și îi pocneai cu sabia pe ăia care contestau.

    Tu ai impresia (greșită) că un bărbat sculptat de Michelangelor, cu aura lui virilă, duce orice femeie pe culmile plăcerii. În realitate e fals, o femeie care nu-și cunoaște corpul și care nu e deschisă la sex nu ajunge la orgasme multiple cu nimeni. Și da, fix asta trebuie să facă, să se educe și să exploreze, că fix educația precară le-a închis ușa spre erotism. Și da, poate bărbații sunt dispuși să încerce o dată sexul cu o astfel de femeie, dar a doua oară n-o să mai muncească o oră să încerce s-o facă să se relaxeze și caută în altă parte.

    Aldus, credeam că suntem domni, o femeie senzuală e senzuală prin comportament, nu e neapărat aia după care fluieri pe stradă. Ție îți place de aia pentru că știe ce vrea, deși mie îmi pare cam superficială. Femeile sunt de multe feluri, ca și oamenii în general. Spune-i tu unei femei pe care o doare piersica după 15 minute că trebuie să dureze povestea o oră – sau dacă ești destul de viril îi iei durerea? Sunt alte femei care preferă ceva și detestă altceva, uite de exemplu sexul oral – unele nu vor să-l facă, altele vor să-l facă și să-l primească, altele vor să-l facă dar nu vor să-l primească. Altele nu vor anumite poziții pentru că nu se simt bine în corpul lor și le e frică că le vezi tu vergeturile. Și mai sunt și bărbații, că nu doar ele sunt de vină, ejacularea nu e după cronometru, uneori vine mai repede, alteori mai târziu, pățești și după 2 minute, și după 30 – ai contează comportamentul pe care-l ai ca bărbat față de femeie și ține de caracter și educație, nu de virilitate. Și mai e și contracepția care uneori strică momentul.

    Nu senzualitatea femeii te face să ai erecție pentru încă o rundă, ci stimularea. La majoritatea bărbaților dacă doamna stă ca scândura după primul act, n-o să mai existe al doilea – cum spuneam, acum ne putem analiza corpurile mult mai în detaliu. Mai e și dimensiunea bărbatului, măcar cu jucării sexuale poți, ca femeie, să-ți dai seama ce merge și ce nu, că vaginul diferă, nu e universal. Când le împungi într-una cervixul mai greu cu orgasmele multiple. Știi cum e cu bancul cu baba care are o cometă și moșul o rachetă? deschide baba cometa și moșul intră cu racheta. Dacă nu se potrivesc astea două trebuie găsită o altă variantă neconvențională de sex și trebuie să existe iubire, deschidere și înțelegere ca să funcționeze o astfel de relație.

    Partidele de sex variază în durată, nu trebuie să fie cât stabilește o femeie sau un grup de femei. Să știi că eu sunt deschis, dar cercul meu restrâns demontează majoritatea ideilor tale.

    @Renata: văd, e o combinație de pornografie și mituri urbane. Și eu bănuiam același lucru legat de femeia senzuală, dar uite că ne-am înșelat amândoi.

    @Vladen: cheers!

  28. Ai o fixație pe partea cu sexul. Eu am zis bărbat viril în sensul extins al termenului, nu doar în dormitor. Și nu m-a „convins” nimeni, pur și simplu bărbații de azi sunt mult mai puțin bărbați. Uită-te în jurul tău. Ți se pare că ești înconjurat de bărbați? De bărbați-bărbați?

    Suntem domni pe bloguri. Știi bancul ăla cu blonda care zice că vrea un gentleman de la brâu în sus? Iar de la brâu în jos poate să fie și măgar. Sau zicala că femeia ideală e o doamnă pe stradă, o gospodină desăvârșită în bucătărie și o curvă în pat? Nu poți lua senzualitatea din casa ei, și anume erotismul, pentru a o proiecta la alt etaj, dacă la partea erotică bate vântul. E ca și cum aș zice că un bărbat puternic e unul care știe să-și folosească mintea și să-și păstreze calmul în situații critice. Da, o fi, din anumite puncte de vedere, dar dacă se face mic și se bagă într-un colț când strigă unul un pic mai tare în direcția lui, nu prea îl mai poți numi cu adevărat puternic. Transferăm puterea în zona intelectului și spunem că uite ce bărbat e ăsta inteligentul, dar dacă într-o situație mai dură îi tremură chiloții pe el, e slab. Înainte de a fi inteligență sau calm sau mai știu eu ce, puterea e putere. La fel cu senzualitatea. Dacă după 15 minute zice că nu mai poate, degeaba are o educație înaltă, râde la glume rafinate și poți discuta orice cu ea. De fapt, din ce-am văzut eu, multe femei senzuale provin din medii mai puțin educate.

    O femeie senzuală e o femeie „trezită” ca femeie, adică cu calități feminine foarte pronunțate, și care e conștientă de feminitatea ei și de forța pe care o emană. Astfel de femei sunt foarte atractive, carismatice, dezinhibate, spontane, pline de viață, sociabile. Le recunoști ușor după faptul că atrag toate privirile (admirative ale bărbaților, invidioase ale celorlalte femei), devin imediat centrul atenției la orice petrecere și în general te simți foarte mișto sau e foarte plăcut să fii în compania lor, pentru că au un je ne sais quoi. Nu-i musai să aibă nu-știu-ce dimensiuni fizice ideale, pentru că nu asta-i principalul.

    Dacă tu ești viril și poți două ore și ea nu poate decât 10 minute, atunci nu o să puteți avea o relație, că nu sunteți compatibili în plan amoros. E ca și cum ai vrea să-l cuplezi pe zmeu cu lăptăreasa sau pe Făt-Frumos cu femeia de serviciu.

    Da, unor femei le e jenă de anumite părți din corpul lor. Eu am cunoscut femei senzuale care nu arătau ca trase prin șnur și totuși își puneau în valoare „defectele” sau făceau mișto pe tema lor, fără să aibă niciun complex în direcția asta. Pentru că o femeie senzuală e încrezătoare în ea și știe că e atractivă, în pofida faptului că nu are dimensiunile promovate la televizor sau culoarea ochilor pe care ți-o dorești tu. Și dacă îi spui că tu preferi blondele și ea e brunetă, în loc să cadă cerul pe ea, râde de tine și te face să te îndrăgostești de ea oricum. Și după aceea zici că brunetele sunt visul tău. 🙂

    Dacă doamna stă ca o scândură, atunci clar nu e senzuală, ci exact opusul.

    Da, e necesară și o compatibilitate la nivelul dimensiunii organelor genitale, dar ce legătură are asta cu virilitatea? Poți să fii viril indiferent de mărimea penisului, de jobul pe care-l ai, de personalitate etc. Faptul că ești viril nu înseamnă că poți să duci în extaz orice femeie. Dar înseamnă că pe femeile cu care ești compatibil și ai afinități le poți face foarte fericite, inclusiv din punct de vedere erotic sau sexual. 🙂

  29. Aldus, ție tipa din clipul propus ți se pare senzuală, sexy, „bunoacă”?
    Si mie! Dacă o compar cu păpușile gonflabile de altădată. Că astea de-acum o ascultă cu urechea.
    E prototipul vânzătoarei de sex la colțul străzii.
    Trebuia să zici că la tine senzualitatea presupune și multă grăsime. Și brațe de halterofilă.
    Vezi? Dacă nu mănânci carne, ca oamenii normali… Bălești la hălcuțe grăsuțe și pite în loc de țâțe.

  30. @Renata

    Tipa din clip, da, e foarte mișto. Atrăgătoare, senzuală, dezinhibată. Nu-mi place cum se îmbracă în clipul ăla, dar ai văzut-o cu fustă mini? Minutul 4:55. E cea mai „bună” de acolo. 🙂

    Senzualitatea nu presupune slănină 🙂 și de regulă îmi plac fetele siluete. Dar se păstrează în pofida eventualelor kilograme în plus, defecte trupești etc. Totuși, despre ce vorbim aici? Tipa nici măcar nu e corpolentă. Aș încadra-o cam la limita de sus a unui corp armonios, fapt care o face să fie și foarte voluptoasă.

  31. Aldus, dintre toate exemplarele de la minutul cu pricina, „a ta” e cea mai nașpa.
    S-o luăm de sus în jos? Hai de jos în sus! Picioare scurte, de scrofulină – pulpa mult prea groasă față de gambă, ceșcuțe de grăsime sub genunchi. Adică genunchi groși, ca să înțelegi. De la coapse până sub sâni e otova, dar cu burtică. De-aia și ține brațele în poziția aia, ca să mascheze burticica și talia groasă. Să mai zic de șunculițele de pe brațe? Care o fac să pară cu umeri căzuți?
    Când ai picioare ca ale ei (și cu mușchiul interior al gambei cam deficitar!), îți pui dracului platforme cu toc, să pară piciorul mai lung și glezna mai subțire. Și nu fustă scurtă și plisată, că te face mai grăsuță. Fustă scurtă-creion, poate.
    Am lăsat fața la urmă, că e dezastru!… Din topor, inexpresivă, genele false peste ochii ăia cu pungi fac cât o compresă la picior de lemn.
    Bănuiesc că atunci când merge tocește blugii între coapsele care se freacă.
    Deci, tipa arată ca o parașută oportunistă, suficientă și tupeistă. Vulgară până la cer și-o palmă mai sus. Și are mâinile alea, total inexpresive, lipsite de personalitate, lopeți cu cinci franjuri la vârf… Bleah!
    Știi ce? Prima și a doua din stânga șirului o ascultă cu urechea și o bat cu o mână legată la spate!

    Nu știu ce e aia „fete siluete”. Chiar n-am mai auzit expresia asta, nici măcar la octogenari. Poate-mi explici!

    Una peste alta, ai gusturi de răcan care a depus jurământul, dar n-a primit permisie, că n-avea iubită. 🙂
    Mă întreb cum vor fi fiind fetele alea vulgare pe care le-ai cunoscut tu și te-au întristat, dacă asta e o „bunoacă” de-aia care-ți furnizează adeziv pentru 1 mp de faianță!

  32. Brr! Dacă iei la puricat fiecare centimetru din corp nu faci decât să te îndepărtezi de subiect, pentru că senzualitatea nu este un cumul de dimensiuni și procente standard sau ideale. E altceva. E acel „vino-ncoa” pe care îl au unele femei carismatice și atractive, indiferent chiar de eventualele mici defecte trupești sau de faptul că au sânii mai mari sau mai mici sau mai știu eu ce. Lăsăm la o parte faptul că unor bărbați le plac femeile cu forme și te-ar contrazice acerb la ce spui aici despre ea. 🙂 Dar nici măcar despre forme nu-i vorba atât de mult. Senzualitatea e altceva.

    Dacă vrei totuși s-o diseci pe componente, gândește-te așa: senzualitate = feminiate + dezinhibare erotică + carismă + sociabilitate + încredere în sine + spontaneitate și lista cred că ar putea continua. Dacă te uiți cu atenție, nimic din ce-am scris aici nu are legătură cu forma și dimensiunile corporale, dar toate sunt calități care au legătură strânsă cu senzualitatea. O voce, de exemplu, poate fi foarte plăcută și senzuală (iar vocea ei este). Felul în care te miști, zâmbești, îl atingi pe celălalt, flirtezi cu el, faci aluzii etc. Spiritul tău ludic. Magnetismul erotic pe care îl emani.

    Iar exemplul ăsta l-am dat pentru că tipa se nimerise să fie deja în clipul anterior, ca să nu caut altul. Dar poate o să dau pe viitor și alte exemple, pentru că fără îndoială există fete senzuale și mai siluete.

    Când ai picioare ca ale ei (și cu mușchiul interior al gambei cam deficitar!), îți pui dracului platforme cu toc, să pară piciorul mai lung și glezna mai subțire.

    Soluția nu este camuflarea acestor mici imperfecțiuni (care în ochii altora pot fi chiar atuuri), ci încrederea în tine. De care tipa nu duce lipsă. Uită-te la primul minut din videoclip. Rino a invitat-o pe ea să se uite împreună și să comenteze videoclipul anterior, în care era alături de mai multe fete, pentru că ea i-a plăcut dintre toate fetele de acolo. Așa că a chemat-o să facă acest videoclip, doar cu ea. Și dacă pe noi nu ne crezi, mai întreabă și alți bărbați. 😉

    Nu știu ce e aia „fete siluete”. Chiar n-am mai auzit expresia asta, nici măcar la octogenari. Poate-mi explici!

    Ți-a căzut dexonline?

    2. Talie zveltă și bine proporționată a unei persoane; corp zvelt, suplu, bine proporționat al unei persoane.

  33. Amice, ești idiot?! Siluetă e substantiv. Nu poți asocia un substantiv altui substantiv. Se zice „fetele CU siluetă”, se mai zice „a face siluetă”, adică a slăbi.
    Când auzi/citești „am zărit două siluete” nu înseamnă că ai zărit două fete zvelte, ci două contururi/umbre omenești. La fel, în formularea „în depărtare se văd siluetele blocurilor”, nu e vorba de niște blocuri slăgănoage sau cu talie subțire, ci de conturul/imaginea unor blocuri.
    Prin urmare „siluetă” nu e adjectiv, nu poți spune „fete siluete”, poate „fete siluite”. 🙂 Asta e corect gramatical și coerent, dar se lasă cu dosar penal.

    Tu să-i întrebi pe alți bărbați dacă din grupul ăla ar alege-o pe „bunoaca” asta a ta, pentru un oral, măcar. Dar întreabă niște bărbați, nu niște fătălăi.

  34. Ce legătură există între sensul folosit de mine și „am zărit două siluete” sau ce mai zici tu acolo? Ori ești incapabilă să decelezi sensul respectiv din cauza lipsei acelui „cu”? Fiind asemenea unui robot care își aprinde avariile când dă peste un program de o mie de pagini din care lipsește un punct sau o virgulă și pe care nu-l mai poate procesa? Altfel, mulțumesc de explicații, dar cu siguranță că pot asocia două substantive și ca atare chiar o fac: „fată siluetă”. Iar dacă felul în care mă joc uneori cu cuvintele, fie voluntar, fie intuitiv, pe motiv că așa îmi sună bine, investind de exemplu anumite substantive cu calități de adjective, îi ține la distanță pe habotnicii limbii române, cu atât mai bine.

    Ai fost învățată de mică să respecți o grămadă de reguli: de limbă, vestimentare, sociale, de preparare a unor medicamente șamd. Totul trebuie urmat la milimetru, ca și cum viața s-ar derula într-un laborator farmaceutic. Dacă ai invitați la masă, pui tacâmurile într-un anume fel. Dacă ai picioare nu-știu-cum, porți platforme cu toc. Totul la tine e regulă după regulă după regulă. Învață să le mai arunci la coș și să respiri liber. Pentru că dacă o astfel de atitudine, conformistă și tributară formalismelor, te face să nu mai poți comunica cu interlocutorul doar pentru că folosește un substantiv pe post de adjectiv, chestie la care sari în sus, atunci înseamnă că regulile au încetat să mai fie pentru tine niște aripi, devenind pietre de moară. Adică, în cazul tău litera nu mai nuanțează spiritul, ci îl opacizează.

    Ca idee, în primul comentariu de pe pagina asta ai scris că ți-a plăcut serialul Colombo. Dacă ai fi interacționat cu tine în oglindă, cealaltă Renata te-ar fi putut întreba cu malițiozitate: „Serios? Îmi mai zici o dată cum se numeau serialele alea?”, pentru ca apoi să ți-o trântească victorioasă: „Amico, ești idioată?!”

    Tu să-i întrebi pe alți bărbați dacă din grupul ăla ar alege-o pe „bunoaca” asta a ta, pentru un oral, măcar. Dar întreabă niște bărbați, nu niște fătălăi.

    Eu am ales-o și sunt bărbat. Autorul videoclipului a selectat-o din grupul respectiv de fete, și e bărbat. Până acum suntem doi la zero, că tu ești femeie. Dacă vrei să ai șanse măcar la o remiză, tu ești cea care trebuie să înscrii niște goluri, nu să ne ceri nouă să te batem la un scor și mai mare (sau să te smiorcăi că golurile noastre n-ar fi valide, pe motiv că n-am fi bărbați). Iată, așadar, o altă mostră de logică renatantistă ce ar putea să fie taxată printr-un călduros „amico…”.

  35. Ma bag la statistica. Deci, in opinia mea, in afara cazurilor extreme (virgin, iesit din inchisoare dupa multi ani) cand nu conteaza deloc cum e o muiere, tb doar sa fie, cu aia din filmul de mai sus ti-o pui doar din greseala. Adica beat mort si daca se ocupa ea de tot. Ca cere efort sa o dai jos si pana la urma de ce nu. Ba te iarta si sotia ca intelege si ea ca n-avea cum sa fie initiativa ta si probabil erai prea dus ca sa-ti dai seama ce se intampla. I-am aratat-o doamnei si a ras cu sughituri inchipuindu-si mutra mea sculat de dimineata langa asta 😁.
    Da’ acum cu gusturile sexuale e treaba complicata, o servi ca plasture pe rana si asta cuiva. Cine stie ce validari ofera.

  36. Ce preocupari ciudate aveti cu totii în timpul acestui razboi mondial spiritual. Bravos, mioriticilor alfa, beta, gama…

  37. Doamne, cata pasiune intre voi doi. Ce nu inteleg eu este de ce discutam atractivitatea? Ca sa nu zic gusturile, ca atunci treaba e si mai grava. Daca mie mi se pare atragatoare o fata/femeie, care-i problema? De ce trebuie sa justific cuiva chestia asta? De ce e o problema ca lui Aldus ii place o femeie care altei persoane (culmea, o femeie) nu-i place? Sau lui Vladen…
    Daca ma excita un san, un picior, un fund, o privire (poftim), habar n-am, de ce trebuie sa am cate o explicatie pentru asta? Pana la urma, sunt reactii instinctive, ce n-au nici o relevanta rationala…

  38. @Aldus: mi se pare că ai creat un ideal (bărbatul viril) din ce ai vrut tu, de asta spuneam că ține de percepție. Personal mi se pare că suntem la fel de bărbați ca și în trecut, majoritatea însă adaptați stilului de viață, gen majoritatea nu mai trebuie să tăiem lemne zi de zi. Bărbatul erou există și acum în război, dar pentru cei pe care-i vezi pe stradă și susții că nu sunt destul de bărbați nu ai echivalent printre spartani, că nu i-ai cunoscut pe ăia care mișunau pe potecile cetății. Iar în relația cu femeile poate că nu va trebui să dai cu sabia, că multe au început să spună că cel mai erogen organ e creierul – deci poate ne limităm la virilitatea spirituală. Acum e mai ușor de extrapolat că avem mai multe date, poate și în trecut ar fi cumpărat unii dubioși pipi de regină dacă aveau ocazia, așa cum se întâmplă azi.

    Eu aia cu siluetele am crezut că e vreo expresie ciudată (eventual inventată de vreo vedetă) de care n-am auzit eu.

    Nu fiți răi cu femeia aia, unii o plac, alții nu, n-o scoateți și voi ca fiind cea mai nasoală.

  39. @Vladen

    Nu-i problemă, că nici mie nu-mi plac femeile care-ți plac ție.

    Deci, până acum e 2 – 1.

    @Liviu

    Frumusețea e și obiectivă, nu doar subiectivă. Acum vrem să vedem ce-i senzualitatea, dacă o putem defini sau generaliza cumva, dincolo de subiectivisme. De exemplu, tipa de mai sus nu-i genul meu, dar eu zic că e atractivă și senzuală.

    Tu ce zici?

    @dam167

    Virilitatea e conexă cu o stare de forță, de bărbăție și cu o atitudine de învingător. Câți învingători vezi în jurul tău? Că toți sunt cu csf, ncsf. De exemplu, numără-i pe toți cei care participă la proteste și mitinguri anti-PSD sau anti-guvern (chestii politice în general) la caricaturi de bărbați. De ce? Lăsând la o parte faptul că sunt duși de nas de către servicii (sau de autorii reali ai mitingurilor, care nu sunt niciodată spontane), pentru că cred că destinul lor depinde de primar și că din cauza lui Dragnea viața lor e mizerabilă (și nu pentru că nu sunt în stare să și-o făurească așa cum și-ar dori-o; asta nu le trece niciodată prin cap).

    Tu cum votezi? Legat de femeia de mai sus, nu de alegerile din toamnă. 🙂

  40. Domnilor, femeia aia nu e cea mai nasoală dintre femei, poate nu e nici cea mai nasoală din grupul feminin din clip, numai că Aldus ne-a exasperat (pe Vladen și pe mine) cu poziția lui față de vulgaritate – pe care o detestă, ne-a acrit cu sintagma „fete nevulgare” – singurele care sunt „iubibile”, ne-a explicat cum îi piere lui cheful de „a face dragoste” dacă „fata” folosește în timpul „actului erotic” cuvinte vulgare, prin urmare o „fată” ar trebui să se exprime în pat astfel: Iubitule, după noaptea trecută de erotism înflăcărat, pe mine mă cam doare vulva; așa că azi nu-ți pot oferi decât un pic de cunilingus!

    V-o imaginați voi pe diva din clip în ipostaza asta? 🙂

  41. Marilyn Monroe si Monica Belucci sunt (fost) definitia senzualitatii. Si a frumusetii feminine. Fata din clip este foarte, foarte sexoasa, cu forme generoase, fara sa dea pe dinafara. Femeile ca ea, voluptoase, trezesc animalic toate simturile pentru ca arata asa dar si pentru ca majoritatea sunt foarte pasionale. Sexul cu o astfel de pantera e o nebunie, nu-ti pasa daca mai traiesti dupa!

  42. Frumusetea se zice ca se afla in ochiul privitorului si as zice ca si cu imperfectiunea e tot asa. E tot in ochiul privitorului dar al celui invidios si gelos.
    Oare de ce considera unele femei ca femeile trebuie sa fie niste lucruri slabe, fara forme, fara fond? Oare nu se stie ca femeile nu trebuie sa fie pe gustul altor femei, trebuie sa fie pe gustul barbatilor? Adica cu tzatze si cur si coapse rotunjite ametitor?

  43. @Renata

    „A face dragoste” și „actul erotic” sunt formulări frumoase și elegante. Diferențiază sexul sportiv sau conjunctural de actul intim pe care-l faci cu o ființă iubită. Două variante auzite de la o fată: a te iubi (hai să ne iubim) și a face amor. Sigur, ai oricând opțiunea de a recurge la formula clasică și universală binecunoscută, dar nu-mi vine să cred că orizontul și vocabularul tău se limitează la limbajul unui birjar. Așadar, tu cum te exprimi când vrei să nu fii vulgară și să descrii ceva ce e un pic mai mult decât sex brut? Că, totuși, ai terminat o facultate sau două, ai scris o carte sau două. Trebuie să poți mai mult de mă tuf.

    „Iubibilă” nu folosesc și n-am folosit niciodată, dar n-am nimic împotriva termenului, îl înțeleg, le place femeilor, sună muzical.

    Construcția cu vulva și clitorisul e de o artificialitate de-ți face pielea găină. Nici măcar în limbajul oficial și de lemn al unui sexolog nu cred că găsești așa ceva. Oare ție tot ce nu e vulgar îți sună fals? Nu reușești să faci diferența între „hai să facem dragoste” și ce ai scris tu?

    @rug

    În sfârșit, cineva care pune punctul pe i. Deci, 3 – 1.

    Și bun venit pe aici, dacă ești nou și nu comentezi cu alt nick.

  44. Aldusică, din partea mea, puteai să-ți alegi alt nick – Șumudică. Dar merge și „rug”!
    Tu ce zici, că dacă scrii fără diacritice semnând „rug”, ești tare jmeker, nu? Băi, mă faci să râd cu lacrimi!
    „rug” ăsta, alterego-ul tău, gândește ca tine, scrie cu sintagmele tale, aveți aceleași gusturi la femei…
    Îmi imaginez cât ți-a sângerat centrul nervos al non-vulgarității ca să scrii „tzatze si cur”!
    După Lotus, Aldus și acuma „rug”…

  45. Nu-l cunosc pe Aldus, doamna dar barbatii cu sange-n instalatie au cam aceleasi gusturi la femei, adica le plac alea mai carnoase si mai putin alea atoase.
    Eu nu-ti inteleg agitatia legata de o femeie tanara si sexoasa. Vrei sa impui barbatilor ce sa bage in gura si ce sa traga pe sula sau care-i problema lu’ matale?

    Mersi, Aldus, pentru publicare!

  46. Aldus, nu te mai prosti!…
    Ești ridicol în personajul „rug”. Știu că „instalație” ți se pare ok ca sinonim mai îndrăzneț, dar nu porcos pentru „penis”. Ai auzit-o la Florin Piersic și ne-ai dat-o de exemplu în lungile tale dizertații despre vulgaritate.
    Vaaai!… Ai folosit cuvântul „sulă”. Impresionant! Faci progrese! În curând o să scrii „sulă” cu „p”, fără să transpiri și fără să ți se roșească urechile de rușine.
    Cine știe? Poate îți face bine jocul de-a dubla personalitate. Poate-ți intră și ție nițel sânge-n „instalație”. Problema e că trebuie să și rămână acolo, în corpii cavernoși, măcar 15 minute, ca să te bagi în seamă cu duduia pufoasă. 🙂

  47. Nu prea aș vrea să emit o părere despre fata din clip pentru că acolo e un show. E îmbrăcată pentru show, e machiată și coafată pentru show și are un copmportament de (u guessed it)… show. E frumoasă, o fi și sexoasă, panteră, ghepardă, leoaică, drăgușancă, ce ziceți voi acolo, dar la prima vedere nu e neapărat pe gustul meu. Dar asta nu contează. Chiar dacă am și eu un gen, nu e un filtru eliminatoriu de trăsături și contează impresia mea despre ea ca om, în ansamblu, nu anatomic, de jos în sus sau de sus în jos. Pe scurt, m-aș pronunța după ce aș cunoaște-o în afara acelui show.

    @rug: da’ chiar, de ce cred femeile că trebuie să fie slabe? o fi pentru că la TV și prin reviste numai așa erau femeile frumoase? o fi și pentru că le făceau puștii grase în tinerețe? oare și din cauză că multe haine pe care voiau erau disponibile în mărimi mici? să le mai urmărească și vorbele părinților idioți care le spuneau că sunt grase? poate asta nu se pune, că noi suntem bărbați, știm că asta nu se întâmplă.

    De ce erau ălea două definiția senzualității? în primul rând pentru că aveau o altă atitudine și comportament și în al doilea rând pentru că așa au hotărât publicațiile și televiziunile. Așa că o credem și noi, că nu știm cum e Monica printre cearșafuri și ne facem fiecare un film, fix cum faci tu cu fata din clip. În mine nu trezește nimic animalic și nu văd nici o nebunie în sexul cu ea – de fapt viața m-a învățat că nu e nici o nebunie în sex, ci mai degrabă deschidere, intimitate și joacă. Știm și că e pasională fata din clip că, așa cum zicea Eva Kiss, e scris în stele.

    Ce numim noi bărbații pasional la femei e personalitate și caracter, un lucru care le scapă femeilor e că bărbații sunt atrași de femeile cu personalitate ca de un magnet, așa că mai bine ar umbla acolo decât șă-și caute vergeturile. Cumva și inversul e valabil, doar că femeile o spun direct, dar nu ascultăm noi.

  48. @Renata

    Să știi că tot eu sunt și autorul videoclipului. Sub acoperire! Și tot eu eram fata aia imaginară care spunea „feblețe”. De fapt, toți cei care îmi dau dreptate într-o formă sau alta, ori care depășesc granițele lichidului amniotic în care te scalzi, de la începuturile interacțiunii noastre blogosferice și până azi, sunt diferite alter egouri de-ale mele. Poți dormi liniștită, lumea se rezumă la bula ta!

    @rug

    Cum să nu te public? N-ai auzit că ești o altă personalitate a mea? 😀

    Cică bate cineva la ușa lui Bulă. Bulă se duce la ușă și întreabă: „Cine-i?” De după ușă o voce familiară răspunde: „Eu!” La care Bulă, total uluit, întreabă: „Eeeeuuu??”

    @dam167

    contează impresia mea despre ea ca om, în ansamblu, nu anatomic, de jos în sus sau de sus în jos

    Scuză-mă că-ți atrag atenția, dar ai observat că vorbim despre cât de bunoacă, senzuală și sexoasă e o femeie și nu despre cât de mult te poate uimi cu cultura și intelectul ei, da? Just checking. 🙂

    Legat de show, orice femeie pe care n-ai prins-o în toiul nopții sau pe nepusă masă (astfel încât n-a apucat să se machieze și să aranjeze) joacă într-un spectacol. 🙂

    Sunt de acord că dacă interacționezi pe viu cu ea, ai ocazia să o cunoști mai bine. Însă nu despre asta-i vorba aici. Dacă îl are pe vino-ncoace, de obicei îți dai seama de asta destul de repede, chiar și de la o primă privire. Iar restul sunt chestii mai avansate, la modul că hai să vezi ce-i poate și capul, după ce a trecut de proba eliminatorie a primului contact (vizual). Dacă ai nevoie să interacționezi două săptămâni cu ea ca să-ți dai seama că-ți place înseamnă că nu-i chiar o femeie la superlativ. În cazul ăsta îi poți da un vot de blam.

    Citez de pe Trilema:

    Teoriile astea ca tre’ invitate intr-un anume fel, ca tre’ invitate intr-un anume loc, ca tre’ sa porti basca verde sau chiloti cu gaurele in timp ce le inviti, ca tre’ sa-ti freci nasu’ cu aratatoru’ sau mai stiu eu ce is toate prostii. Prostii imunde. Oamenii se judeca intre ei in vreo doua secunde asa, si au raspunsurile gata. Asa functioneaza creierasul ala vechi, reptilian. N-are el nici o treaba, nu intelege si nu-l intereseaza prostii cu referinte culturale, cu contexte financiare, cu traznai de-alea. Se uita la tine si stie daca te-ar fute au ba, pur si simplu.

    O vezi și știi dacă îți place sau nu. Că nu te-am întrebat cât de cultivată e. Te-am întrebat cum ți se pare comparativ cu restul fetelor din clip. Nici pe celelalte nu le-ai scos la un suc, nici despre ele nu știi nimic în plus, așa că sunt condiții egale pentru toată lumea. Strict pe baza acelui clip, fără să le cunoști pe niciuna dintre ele mai îndeaproape, cum ți se pare comparativ de restul? Mai atrăgătoare, la fel, mai nașpetă? Nu e un test de fizică cuantică.

    Dar ai grijă ce răspunzi, că dacă o să zici că-i „bună”, îți spune Renata că ești Aldus sub acoperire.

  49. @dam167 Romancele sunt, in general, destul de invidioase si geloase una pe alta, ba chiar s-ar manca de vii intre ele si se simt obligate sa fie slabe din cauza altor femei ce le abuzeaza verbal si le dezumanizeaza cum face coana mare, Carageani, numind-o pe fata din clip scrofina pentru ca fata este dezirabila sexual datorita unor calitati fizice numite tzatze si cur. Doar noi, esticii, mai suntem asa inapoiati ca restul lumii a inteles ca femeile vin pe lume in mii de forme si in zeci de culori. Nu de mult am fost intr-o discoteca din Germania, era plina de frumuseti exotice, negrese si latino, tapene de-ti lasa gura apa. Nu poti sa te cuplezi cu ele ca-si cauta numai de-ai lor, zic ca barbatii albi nu ce le trebuie lor! :))))

  50. @dam167 Altfel, de acord, cele mai interesante femei sunt cele ce detin si frumusete si personalitate. Au o aparitie si o vibratie aparte. Sunt sincere, deschise, stiu cine sunt, cum sunt, nu sufera de complexe, nu dau doi lei pe scarbele din jurul lor, rele si viclene si manipulative, cele care stiu ca au tot felul de lipsuri.

  51. Aldus, mi se pare amuzanta confuzia Coanei Mari, Carageani! Pana nu o sa mi se mai para! :))) Totusi, ma ingrijoreaza putin ca aude si vede lucruri si persoane care nu exista.
    Reactia Coanei Mari este si un mecanism de aparare menit sa respinga adevaruri deranjante.

  52. Femeile (nu doar româncele) sunt invidioase una pe alta. E scris în genele lor. 🙂

    Da, fix asta e: un mecanism de apărare.

  53. Mda, Aldus, eu cred ca trebuie, totusi, sa ma linistesc putin ca vad ca tot insista Coana Mare ca tu esti eu si eu sunt tu. In spatele acestei confuzii trebuie sa fie vreo suferinta psihica pe care nu vreau sa o mai racai. Pe urma, tu pari un tip de treaba si nu vreau sa-ti cauzez necazuri cu Coana. Daca o insult o sa creada ca tu ai facut-o. Ce sa zic? E cam pizdita situatia ta si a mea desi e si hazlie peste poate. Ma distreaza vazand cat de convinsa este si Coana si cititorii ei ca tu te deghizezi in “rug” ca sa o arzi viril pe aici. App, vad ca sunt tare interesati de virilitatea ta si eu cre’ ca au probleme cu propria identitate sexuala. Ca tot ziceam de mecanisme de aparare, avem aici de-a face cu mai multe printre care si cu fenomenul de proiectie, it’s not me, it’s you! :)))))))

  54. @rug

    Necazuri n-ai cum să-mi cauzezi, că Renata se leagă de mine indiferent dacă are sau nu motiv, dar situația este într-adevăr comică. La fel ca unele părți din comentariile tale, la care am zâmbit larg. Ai simțul umorului. De curiozitate, cum sau prin cine ai ajuns pe blogul ăsta?

  55. Măi „ruguț”, nu te năcăji, mămică! Nu ești tu de vină! Creatorul tău e vinovat, că te-a creat după chipul și asemănarea Lui. Ia nițică distanță de Creator, vorbește tu, cu vorbele tale, fii tu „înșile” (că nu știu cum să-ți zic) și, mai ales, nu lua năravurile Creatorului, că rămâi fată bătrână. O să mă întrebi care năravuri: păi, pentru început, ferește-te cît poți de năravul lui Onan. Ține-ți mîinile ocupate cu alte activități, eventual de-alea virile – sparge niște lemne, sfarmă niște piatră, schimbă faianța în baie cu adeziv acreditat (Ceresit CM9, ți-l recomand), nu cu ăla, producție proprie, pe care-l generează xVideos.

  56. Nici nu știu dacă să-ți răspund sau să-l las pe rug.

  57. Ce sa mai si zic, Aldus? Vad ca Coana Mare nu are limite la presupuneri. De-aia nu pot decat sa-i transmit sa continue tot asa. Nu cumva sa permita sa o limiteze ceva, cineva. Ca vad ca nici la Dumnezeu nu se opreste!

    Dar asta imi aminteste de benzile desenate cu Garfield. Jon, stapanul, ii gaseste atat pe Odie, catelusul, cat si pe Garfield sus, in copac. “Dar Odie, spune Jon, cainii nu se pot catara in copaci!”

    La care Garfield spune „este uimitor ce pot realiza unii atunci cand nu stiu ce nu se poate face”. :)))))

    Cat despre cum te-am gasit, asta e o poveste ce poate se va spune candva sau poate nu. 🙂

  58. Note false!
    Ai inteles foarte gresit. Nu le alatur pe MM si pe MB fetei din clip. Am comentat fizicul fetei ce este vazut ca fiind foarte atragator de barbatii mai tineri, eliberati de tot felul de modele sexuale impuse de homosexuali si feministe. Femeile de azi sunt binevenite in lumea barbatilor sub toate formele, culorile si varstele.

  59. N-am urmărit Garfield, dar e fain ce zici. Cât despre tiparele impuse de societate, ai perfectă dreptate că foarte mulți creatori de modă sunt homosexuali și au promovat de-a lungul timpului cu bună (sau rea) știință modelul femeii anorexice, pentru a-și bate joc de femei. Dar acum se trece la extrema cealaltă, în care se premiază femei disproporționat de grase la concursuri de Miss.

  60. Aldus. Exact. Doar ca supraponderalul este impus de alti idioti si bolnavi, adica de gruparile ce sustin modelul woke. Au reusit toti astia sa intoarca lumea cu curu’n sus si acolo unde este greu sa intre, ameninta si striga ca etnicii nostri mai colorati ca e Descremenareeee!

  61. Revenging Angel. O sa le dea si mai multe idei. Despre tine! Nu despre mine, ca au hotarat ca eu nu exist:)))))))

    As vrea sa imi fac prezentarea: pe mine ma cheama Ion! :))))))))) Adica pot sa spun orice si o sa creada ca tu spui tot. Nu mai stiu daca e amuzant sau e trist!

  62. 6 este un număr natural compus și totodată cel mai mic număr perfect. În afara matematicii, 6 indică numărul de „picioare”(feet) la care se îngroapă un mort, dar totodată este considerat un număr norocos în cultura chineză.

    5 este un număr prim, congruent și făcând parte din seria lui Fibonacci. Simbolizează o anumită formă de completitudine: avem 5 degete la mâini și la picioare, islamul are 5 stâlpi și steaua cu 5 colțuri etc.

    Și așa mai departe.

  63. Nu, Aldus! 🙂
    6,5,8,16 sunt minute. Numărul de minute între comentarii. Ale tale și ale lui „ruguț”. Aveți un dialog acolo. Ruguț, nou-venit pe blogul tău, e treaz și pe fază la miezul nopții, ca și tine. Ruguț, nou-venit pe blogul tău, dă refresh după refresh, disperat să vadă dacă i-ai răspuns. Tu, cam la fel.
    Un interval cuprins între 5 și 16 minute, ca timp de reacție. între un comentariu și un răspuns. Sau între un răspuns și o completare la răspuns. Cât să schimbi tastatura de la rou la eng, să schimbi utilizatorul și să încropești în minte, apoi să tastezi, un răspuns.
    Aldus, până și femeia de serviciu a farmaciei s-ar prinde că nu reușești un alterego.
    Dacă vrei, te învăț cum se face.

  64. Aldus, nu trebuie să-l scoți din scenă în mod spectaculos pe „ruguț”!
    Scoate-l discret. Se supără pe mine. Nu mai vrea să aibă de-a face cu Coana Mare! Se duce unde-o vedea cu ochii, pe alte meleaguri, mai prietenoase.
    Chiar el a zis că povestea despre cum a ajuns el pe blogul tău, o să ți-o spună cândva, sau poate nu. Ia-l pe „poate nu” în brațe!
    Tipul vine din neant. E o clonă nefericită a lui Aldus. Un pupincurist fără motivație. Fă-i vânt, scapă de el, fiindcă, altminteri, îți pierzi credibilitatea și simpatia chiar și a acelui simpatic arici care-ți dă like, chiar și când ești de balamuc.

  65. Renata, ești victima unei fantasme. Eu nu comentez, la mine pe blog, cu alte pseudonime. Și nu dau pe nimeni afară pe motiv că mi-aș pierde credibilitatea. Ce contează credibilitatea? Unde mai pui că nu mi-o pot pierde decât în ochii celor creduli, care, la fel ca tine, se iau după numărul de minute scurs între comentarii și alte aparențe. Pentru mine e semnificativ că-l pot include și pe Goe în rândul lor. Dacă ar fi să contorizez (dar n-o fac, pentru că nu mă interesează credibilitatea – o noțiune intrinsec defectă), fiecare credul în minus e un câștig.

  66. Pîn’ la urma, personajele create de d-l I.L.Caragiale, în piesele si schitele sale, îsi gasesc locul pretutindeni prin canale si retele virtuale, (Ne)uro(A)nale, devenind din ce în ce mai prezente în matematrixul, biofizic, biochimic, obiectiv-pragmatic, algoritmic, programatic, numero logic…(!?)

  67. Aldus, imi cer scuze pentru trollingul ce te-a bagat in incurcatura dar rautatea Coanei Mari mai trebuie taxata din cand. Are un fel de orbire cand apar si alte personaje in peisaj decat cele cunoscute si de-aia crede ca tu si eu suntem una si aceeasi persoana. Cred ca e din cauza biasurilor cognitive de care sufera. Cu toate ca e o persoana scolita si desteapta, prejudecatile si rautatile ce fac parte din ea o fac sa fie de-a dreptul rabiata.
    Cum ar fi nu e in regula ce face. Rautatea ei este specifica oamenilor cruzi, egoisti si care nu au empatie si constiinta. Ii incurajeaza si faptul ca pot scapa cu toate mizeriile fara sufere consecinte.

  68. Băi, rugosule (adică zgrunțurosule, granulosule, bubosule), tu nu ești, mă, personaj! Ești o caricatură.
    „Rabiata” – zice google – e „turbat” în suedeză. Vorbești suedeză, încropitule?! În italiană e „arrabbiata”. Dacă băgai „arrabbiata”, poate mă impresionai cu poliglotismul, dar, având în vedere că nu demult ai fost la o discotecă în Germania și ai văzut femei multicolore…
    Băi, trogloditule, nici în România fostele discoteci nu se mai numesc discoteci. Se numesc cluburi. Poate că la voi, la Năsăud, o mai fi o anexă a Căminului Cultural căreia voi, năsăudenii, îi ziceți „discotecă”, dar să știi că termenul e perimat, ieșit din uz, așa că poate în excursia nemțească imaginară oi fi intrat la Lidl și, auzind muzica din difuzoare (deși la Lidl nu bagă muzică, bagă doar anunțuri utile, cum că se mai deschide o casă de marcat), ai crezut că te afli la discotecă. Ai și dansat sau doar ai pus mezeluri în cărucior? 🙂

    P.S.: Mă bucur că ai renunțat la așa-zisele expresii neaoșe, precum „tras pe sulă”!
    Erai penibil, amărâtule! Și când vrei să fii dezinvolt în vulgarități, tot„ pepsiglas” – vorba unei duamne ministru – îți iese!
    Comunică-i amicului tău Aldus că, dacă te mai ține împăiat, la fereastră, cât să te vadă poștașul că trăiești și să-i lase lui pensia ta, ajunge să-și facă alt blog, poate cu numele „Pro-poziție”, că pe „opoziție.eu” l-ați distrus.

  69. Aldus, ștergi comentarii sau iar a fost de la Ei? 🙂
    Dacă-ți zic „las-o-n pula mea de treabă!”, o să zici că sunt vulgară.
    Te îndrepți spre eticheta de „gunoi”. Mai stai nițel pe labele din spate, să apuc și eu să termin serialul cu momente din viața unui boem. Te roooog! 🙂

  70. @rug

    Neah. Renata avea dispute cu mine dintotdeauna. Dar era singură. Gen 1 la 1. Acum a apărut în peisaj un personaj cu alură și pretenții (Goe), care-i ține isonul și care din idiot și papagal nu mă mai scoate. Așa că poate răbufni și ea, în sfârșit, după toți anii ăștia în care a fost nevoită să asculte cum îi zic că se înșală sau spune prostii și n-a putut să-mi răspundă nimic. 🙂

    @Renata

    Mai trage o geană și pe dexonline. Unde văd că rabiat(ă) înseamnă aprins, furibund, furios, turbat. În românește. Probabil vine de la rabie.

    Până acum n-am șters decât comentarii scrise de roboți, în limba engleză. Dacă te cheamă de exemplu “www.binance.com registrera dig” și mi-ai scris “Thanks for sharing. I read many of your blog posts, cool, your blog is very good.”, atunci ți l-am șters. Dacă nu, nu.

  71. Unu+unu fac doi. Rabiati. Am fost la Goe si am vazut ca face spume la comentariile tale ce sunt toate inteligente si decente. Cred ca e invidios pe tine si ca sufera, printre altele, de mania persecutiei dar intr-un fel ciudat ca atunci cand vede ca lipsesti te striga, te cheama, te roaga, te implora sa te intorci! Fara dubii, lu’ astia doi, Goi (nu dezbracati de haine ci de caracter) le canta cucu’ in cap. Nu in Bucovina.

    Revenind la Coana Mare, ea isi pune poalele-n cap tot timpul si uita sa le dea jos. O fi varsta? O fi holerca pe care o bea pe furis? Eh, nu mai conteaza cauza, conteaza spectacolul.

  72. @rug,
    cam da. Mi-e jenă să dau like căci nu-mi plac unele ipoteze. Am intrat din întâmplare în gară și am crezut că se dezbat idei. Am greșit. Fiecare avem defecte, există însă limite în a le discuta pe ale altora. Există un citat faimos al Eleanorei Rooswelt: ”Great minds discuss ideas; average minds discuss events; small minds discuss people.”

  73. Aldusică, observ că prietenul tău imaginar, „rugosu”, locuiește în aceeași zonă cu Creatorul lui! Iaca regionalismul „holercă”! Drept să-ți spun, nu știam că așa-i zice la poșircă în Bistrița-Năsăud.
    Mai lucrează cu el la sarcasm, că nu le are cu umorul. Exact ca și tine. De ce să mă mir? 🙂

  74. vax-albina. Asa e, doamna, oamenii astia, Renata si Goe, prezinta o inteligenta remarcabila (bine, nu numai ei, toti care sunteti pe aici) dar aleg sa se complaca in porcarii. E o chestie de educatie (proasta sau inexistenta), complexe feminine la Coana Mare, complexe ce o determina sa faca praf orice femeie ce apare prin zona, nu conteaza ca-i la mii de km distanta, vezi fata din film si sa se faca pres in fata masculilor cu prestanta, vezi Goe si Vladen. Goe nu sufera de complexe, feminine sau masculine, Goe sufera de un orgoliu excesiv combinat cu mania persecutiei. Exista un nume pentru suferinta asta! :)))))

    Sa fie ei sanatosi si noi tot asa. Eu ma cam retrag.

    Aldus, iti doresc toate cele bune ca tu esti un tip dragut si cumsecade. Poate se calmeaza astia doi si se pot bucura de dialogul cu tine mai ales ca tu ii scoti din letargie provocandu-i sa gandeasca! :)))))

  75. “Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de pământ. Unele sunt pentru o întrebuințare de cinste, iar altele, pentru o întrebuințare de ocară….

    …Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri.
    Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare,” (2 Timotei 2

  76. @rug

    Da’ poți să rămâi pentru articolele pe care le voi scrie pe viitor. Sau ce, ai intrat doar ca să te cerți cu Renata și să-mi iei apărarea pe tema femeilor senzuale? 🙂 Blogul ăsta nu înseamnă Renata.

  77. @rug
    Mno, domnule dragă, mă bucur că-l susţii Aldus, tipul drăguţ şi cumsecade care e în stare să-i provoace să gândească până şi pe oamenii de o inteligenţă remarcabilă!
    Dar nobleţea lui chiar nu te obligă să-i iei apărarea şi pe blogul Coanei Mari, care, lipsită fiind, ca şi pe măsura ei de inteligentul Goe, de empatie şi conştiinţă, se complace în porcării şi se face preş în faţa masculilor cu prestanţă, Goe şi Vladen? (Deduc că, după părerea domniei tale, lui Aldus îi lipseşte prestanţa, fiindcă altfel l-ai fi inclus pe lista celor în faţa cărora se face preş Renata. 😝)
    Dacă ai sânge în instalaţie, intră pe terenul advers şi apără-ţi noul prieten (presupunând că e într-adevăr prieten nou, nu prieten mai vechi sau chiar colocatar în acelaşi trup). Joacă şi în deplasare!
    Iată, eu îţi dau un exemplu de curaj reapărând în zona unde Coana Mare face praf orice altă femeie! 😂

    @vax-albina
    Aşa e, doamnă, ai intrat din întâmplare pe un blog unde credeai că se pun în discuţie idei ca să discuţi acolo despre un om, adică despre Aldus, că, dacă tot ştiai cine e de fapt, era păcat să se piardă “ideea”, nu?

    @Renata
    Uite că am revenit, ca să se veselească Goe, deşi cred că nu-s tocmai în rolul în care mă dorea. Oricum mă bucur că-n rolul caprei a distribuit pe altcineva!
    (Şi te rog să nu mă faci praf, că tocmai mi s-a stricat aspiratorul!)

  78. @dama de ghindă
    Nu poci să te fac praf, că mojarul și pistilul au rămas la prăvălie.
    Dar, vorba cântecului, „mai vino, damă, pe la noi…” Adică pe aceste falnice meleaguri aldusiene, nu prin gara cu șine ruginite, că se înviorează atmosfera! 🙂

  79. Da’ ce jmechera esti, madam cu ghinda! Stii gluma aia “si ghinda vagauna se facu? dupa o varsta? :)))))) Imi place cum ma provoci tu la iesiri din peisajul lui Aldus, cum cauti stridente, ca sa ma pui rau cu el, tu neavand de unde stii ca eu, scriind “prestanta”, am ras in hohote!
    Mai bine vezi ca tanti Carageani NU te invita pe la ea, te vrea aici! Ca nu cumva sa-i faci concurenta la masculii cu prestanta din Gara! :))))))

  80. @Renata
    Recunosc, fără falsă modestie, că eu n-aş putea înviora atmosfera din gară aşa cum îi reuşeşte lui Aldus. 😁 Îmi lipseşte perseverenţa cu care îşi susţine punctele de vedere până când reuşeşte să dea cu mucii în fasole!

    Am zis “şine ruginite”? Mea culpa, n-am găsit altă rimă. 😄
    (Li s-ar mai duce din rugină dac-ar mai trece pe-acolo şi ceva istorisiri din locul cu mojar şi pistil sau de pe lângă fereastra cu pisică. Eu le aştept cu nerăbdare.)

    @rug
    Jmechere, când scrii pe un blog, nu în jurnalul tău personal de fante internaţional, nu contează la ce râzi în hohote de unul singur, contează ce le dai altora de înţeles – cu intenţie sau doar din nebăgare de seamă.
    Eu oricum râd în hohote de tot ce scrii aici (şi cred că nu sunt singura care o face), aşa că dă-i înainte! Mulţam fain de distracţie!

    NOTA BENE:
    La ce vârstă oi fi ajuns tălică habar n-am, dar, dacă nu te duci să-l aperi pe Aldus în afara acestui peisaj călduţ pentru şalele lu’ matale, nu eşti decât o puţă bleagă – că sulă nu i se mai poate spune, nema “sânge în instalaţie”!

    @vax-albina
    Cât mai avem de aşteptat până la următorul tău “Renata, iartă-mă. Am greșit”? 😂

  81. @dama de ghindă
    Mie mi-a plăcut „șine ruginite”, deși cea mai potrivită imagine pentru o gară părăsită e aia când nu se mai văd șinele de buruieni. Ca în „Viața pe un peron”… 🙂
    Și eu aștept cu nerăbdare să se termine povestea Boemului din gară! Dar diverse preocupări „mundane” (cum îi place lui Aldus) mă țin din lucru.
    Vor mai veni și povești triturate la mojar.

    Nu-l trage de urechi prea tare pe „rugos”, că am prins drag de el! Cu cât vorbește mai mult, cu atât se dezbracă Aldus mai bine! Aș zice că „rug” e numărul de strip-tease al lui Aldus! 🙂
    Păcat să pierdem asemenea spectacol!

  82. @Renata
    “Rugosului” i-am spus ce am avut de spus.
    De-acum înainte mă voi mulţumi să-l privesc dându-se în spectacol. 🙂

  83. Draga Aldus.. dupa ce am rasfoit blogurile, al tau si ale prietenilor tai virtuali, eu tare ma minunez ca ei pot sa creada ca tu, cel care ai povestit cu ei ani de zile! ANI! Nu doar zile! Tu, cel comunicativ si deschis dar mereu politicos si retinut in temperament (nu ca Goe :))))))) si atent la imaginea ta, ai putea, de la o zi la alta, sa te schimbi, sa o iei razna, sa te dilesti, jucand tontoroiul nebuniei sub o masca, un nick, luat asa, la plezneala ca sa-ti ataci prietenii!

    Dezamageste Renata cand iti pune in carca ispravile mele mai ales ca a scris ceva romane politiste si ar trebui sa cunoasca ceva psihologie si criminalistica. Ca o scriitoare de genul amintit trebuie sa ne spuna de ce crede ca eu sunt tu.
    O provoc sa ne aduca Dovezi ca eu sunt tu si sa ne spuna Motivul pentru care ai face asta ca altfel tot ce a afirmat pana acum nu are nici o baza, sunt doar biasuri cognitive.

  84. Băi, Rugosule, știu că orice prieten imaginar e cel mai bun prieten al celui care și l-a imginat, dar tu cu Aldus prea vă luați limba-n gură în public! Ia, mai cercetați-vă voi doi, cu pantalonii în vine, și vedeți dacă nu cumva, în ciuda prototipului de femeie senzuală (femeia porno) care vă furnică pe amândoi, de fapt, văcam place atrage amorul anal, așa, ca de la băiat la băiat!

    P.S.: Aldus, devii scabros!

  85. Trebuie să recunosc că citesc și mă minunez. Renata și dama de ghindă au ajuns să discute aproape exlusiv despre mine și rug. Subiectul articolului a rămas așa, undeva în zare, pierdut. Ce articol? Că mai nou suntem la rubrica de cancan. Pe care o întrețin fără nicio jenă, la mine pe blog. Bun citatul albinuței din Eleanora Rooswelt.

    @rug

    De ce crede este irelevant. Ai fost în consonanță cu mine, ai comentat la distanță scurtă de mine etc. Toate aceste elemente care ar putea constitui indicii într-o instanță sunt irelevante aici, pentru că nu sunt decât aparențe. Eu le-am dat cel mai bun și puternic indiciu: le-am spus că se înșală. Faptul că n-au ținut cont de el este semnificativ pentru cum s-ar comporta în locul meu. Mai precis, ele cred că le mint pentru că, într-o situație asemănătoare, ele probabil ar minți. Și atunci probabil și eu mint.

    @Renata

    Încep să cred că venind de la tine, asta-i o observație care ar trebui să mă bucure.

    PS: Dacă ți se pare că sunt scârbos, ai la dispoziție opțiunea să comentezi pe blogul tău, sau pe ce blog ți-i fi lăsat bunul simț.

  86. La halul de stupizenie și impertinență la care ai ajuns (dar nu ești tu de vină, ci boala), orice comentariu cu bun simț devine incompatibil cu blogul vostru. La un moment dat mi-a fost milă de tine că îți exhibezi vidul minții cu făcătura asta a ta – rug. Fiindcă tu ai o personalitate construită din clișee care poate fi oricum, numai autentică nu. Așa că de unde putirință să-ți mai inventezi una – bizareria asta artificioasă cu nume bizar, un duplicat din tine, o clonă ceva mai puțin cenzurată care te dă în gât, pur și simplu.
    Aștept cu nerăbdare să mă cenzurezi!

  87. Ce era bun in tineretile mele? Lipsurile.
    1. Lipseai tu 😆
    2. Lipsea “arca”
    3 Lipsea actualul Trudeau
    4. Lipsea globalismul
    5. Lipsea suprataxarea
    6. Lipsea bulangeala legala si ostentativa
    7. Lipsea UE
    8. Lipseau molimele programate
    9. Lipseau manelele
    10. Lipsea Antena 3 CNN

    Ce e bine acum?
    1. Internet
    Celelalte 9 deriva din primul punct.

    Ce va fi bine in viitor?
    1. Respectarea tuturor drepturilor omului, exact asa cum sunt formulate.
    Celelalte 9 deriva din primul.

  88. @Renata

    Halucinezi. Impertinență? Boală? Din câte rețin, dintre noi doi, nu eu am fost la psiholog. Blogul nostru?

    Ți-am zis că rug nu sunt eu. Faptul că în subtext continui să mă insulți cu fiecare nou comentariu în care marșezi pe identitatea asta dintre mine și el, considerându-mă mincinos, este încă un indiciu cu privire la calitatea ta de prietenă virtuală și comentatoare.

    Dacă chiar aș fi vrut să apar sub un alt nick, crede-mă că v-ar fi fost mult mai greu să mă identificați. Sau, poți să nu mă crezi și să manifești în continuare aceeași prostie abisală, alături de Goe și de toți cei care știu ei sigur și dincolo de orice dubiu că rug și cu mine suntem una și aceeași persoană. Mi-e egal.

    (Nici măcar nu-l cunosc pe om.)

    @papagigli

    De acord cu toate. Inclusiv cu faptul că lipseam eu, pentru că faptul c-am lipsit atunci îmi permite să fiu mai tânăr acum. 😀

Leave a Reply