Citatul de mai jos îi aparține Sfântului Arsenie Boca. L-am găsit pe net și nu știu dacă e real, dar mi-a plăcut și vreau să-l comentez puțin.
Iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu.
Citatul ne lasă să intuim cel puțin două învățăminte.
Primul, că adevărata limită a iubirii nu este dată de meritele, calitățile sau trăsăturile ființei iubite, ci de propriul nostru nivel spiritual. Iubim mai mult, mai curat, mai intens, mai profund și mai transfigurator nu pentru că am întâlnit pe cineva excepțional, ci pentru că inima noastră este mai pură, mai vie și mai încărcată de iubire. Și iubim mai puțin, mai firav și mai superficial nu pentru că n-am întâlnit încă pe cineva care să merite iubit cu ardoare, ci pentru că de atâta suntem deocamdată capabili. Gradul de iubire, așadar, depinde mult mai mult de cel care iubește decât de conjuncturile din afara sa sau de ființele dragi din viața lui.
Și al doilea, că atunci când iubirea își atinge apogeul, devenind divină, ea nu mai diferențiază, revărsându-se asupra tuturor, inclusiv asupra păcătoșilor sau a celor care, la o primă vedere, n-ar merita deloc să fie iubiți dumnezeiește.
Și astfel, viciosul iubește puțin pentru că are inima coruptă, virtuosul iubește mult pentru că are o inimă sănătoasă, sfântul iubește imens pentru că sufletul lui este plenar trezit, în timp ce Dumnezeu iubește infinit și cutremurător, iubirea lui acoperind și luminând totul, de la păcătos până la sfânt.
O a treia concluzie, care nu mai transpare în mod atât de evident, dar ne-ar putea lovi asemeni unui flash de inspirație, mai ales remarcând repetiția iubirii la toate nivelurile (păcătos – sfânt – Dumnezeu), este că… dar mai bine să încep cu o analogie. Am putea spune că iubirea păcătosului este echivalentă cu luminița unui băț de chibrit aprins, în timp ce iubirea sfântului este asemenea unui felinar puternic care iluminează o întreagă stradă. Atunci, iubirea lui Dumnezeu ar deveni identică cu lumina Soarelui. Iar razele Soarelui luminează întreaga suprafață a pământului (adică a lumii noastre), atât cei buni, cât și cei răi beneficiind de lumina zilei.
Dar dacă privim cu mai multă atenție, există șansa să remarcăm că dincolo de aparențele sub care se prezintă ea, lumina este aceeași în toate cazurile: al chibritului, al felinarului și al Soarelui, fiind în fapt o emisie de fotoni. Există, așadar, o singură lumină, prezentă în diferite grade și variații peste tot. Iar această lumină universală nu poate să-i aparțină chibritului, care nu-i nici 1% din ea, și nici măcar felinarului. Singurul rămas este Soarele. Rezultă că nu există decât lumina Soarelui, pe care noi o captăm și întrebuințăm în diferite grade și forme, dându-i diferite nuanțe. Astfel, fotonii din lanterna sau becul nostru nu sunt decât tot fiii Soarelui, fără de a cărui energie nicio altă formă de lumină terestră nu ar putea exista.
Ergo, a treia concluzie este că nu există, de fapt, decât o singură iubire: cea a lui Dumnezeu. Iubirea este un atribut dumnezeiesc, din care fiecare ne adăpăm, conform propriilor posibilități, pentru a o da apoi mai departe. Atât iubirea păcătosului, cât și cea a sfântului, sunt tot iubirea lui Dumnezeu, la care nu facem decât să ne branșăm, asemenea branșării la o rețea de apă; doar că păcătosul are țeava înfundată și robinetul aproape închis, așa că iubirea divină curge prin el picătură cu picătură și e contaminată cu diverse noxe, în timp ce prin conducta largă și purificată a unui sfânt ea circulă și apoi țâșnește cu o mare presiune.
Fie ca toți să devenim, mai devreme sau mai târziu, presați de iubire! 🙂
Interesantă construcție și argumentație. Păcat că pleacă de la o ipoteză falsă: existența unui Dumnezeu iubitor.
Albinuțo, însăși existența iubirii (faptul că iubim) îl certifică pe Dumnezeu. La fel cum existența luminii, chiar și a celei provenind de la o simplă făclie aflată într-un fund de grotă, ne spune indirect că undeva afară există un Soare.
Ăsta e articolul ăla, unul dintre cele mai bune pe care le-ai scris vreodată? 🙂
Nu că e bun, e foarte bun! Doar că nu e vorba despre nimic în el.
Ai început să te comporți ca participanții la parade LGBT: din când în când faci paradă de niște teorii ale chibritului fără importanță pentru majoritatea oamenilor normali la cap. Și, pe deasupra, cum zice Rux, mai pornești în expozeu și de la premise false. Ți-a intrat ție în cap că te iubește Dumnezeu. Foarte bine! Dar de ce nu vă comportați voi discret, de ce nu vă iubiți în intimitatea voastră, și ieșiți pe străzi să vă iubiți demonstrativ? Crede-mă, e tot atât de jenant ca atunci când cineva stă pe-o bancă, în parc, și un cuplu de adolescenți amorezați se așează lângă omul ăla fără să ceară permisiune și încep să se sărute, să se pipăie, să geamă, să tot preludiul. Ce face ăla, dacă e un om cu bun-simț? Se ridică și pleacă. Își caută altă bancă.
De ce o fi atât de important să-i convingi pe alții că între tine Dumnezeu se desfășoară un mare love story, ceva ce nu s-a mai văzut?
Fiindcă nu ești prea sigur de iubirea lui sau de ce? Vrei mai mult? Vrei confirmări din partea celorlalți, că da, domne, ia uite ce-l iubește Dumnezeu pe Aldus?
Ce-i cu exhibiționismul ăsta deșănțat?
Vrei să te iubești cu Dumnezeu mai intens, mai extraordinar? Du-te de te călugărește! Lasă-ți barbă (dacă ai pilozitate facială masculină) și plete, nu te mai spăla vreo două luni, renunță la lapte și la ouă și prezintă-te la un schit de taici. Dacă nu-ți crește barbă, poți să încerci și la unul de maici. La călugărie treci drept normal cu delirul ăsta religios.
Sau și articolul ăsta e un pamflet și iar nu m-am prins eu?
Renata, exhibiţionism deşănţat era dacă ieşea în vreo piaţă să strige la megafon.
A scris doar pe un blog pe care nu te obligă nimeni să-l citeşti, îl poţi ignora bine mersi. Sunt destui atei care au bloguri, citeşte-le pe alea dimineaţa la cafea.
Articolul de aici e ceva mult mai discret decât slujba din biserică – transmisă la radio şi TV. (Cu menţiunea că şi posturile cu specific religios se pot ignora.)
Vero, nu-mi dau seama de unde îți vine paraponul ăsta pe mine (adică îmi dau, dar nu zic! 🙂 ) și nici de ce ești atât de susținătoare a lui Aldus, când amândouă știm foarte bine că, de la o vreme încoace, scrie un autodicteu care dă în patologie, că e din ce în ce mai stăpânit de obsesiile lui religioase, poate din pricina disonanței cognitive care-l face vulnerabil, poate din evenimente traumatizante din viața de zi cu zi… Nu știu! Cert e că Aldus ăsta nu e Aldus ăla, pe care l-am citit acum câțiva ani. E un Aldus suferind, acut. Nu e vizibil și pentru tine?
„O poziție” nu e un blog religios. Cel puțin nu era. Că, dacă era, nu-l aveam în blogroll. Primesc notificări de pe blogurile pe care le urmăresc, și le deschid, și citesc ultimul articol, și fac sau nu comentarii…
Articolul prezent e mai discret decât slujba transmisă pe Trinitas, dar eu nu ascult Trinitas, că știu care e tematica. Dar O POZIȚIE, titlul blogului, nu-mi sugerează că e un fel de Trinitas.
Așa că încă intru, citesc și mă mir cum se destructurează un om care părea normal, cândva.
Nu e un semn de prietenie ”orbirea” pe care o afișezi față de metamorfoza lui Aldus. E doar egoism politicos.
Renata, dacă nu-ți place, nu citi. Sau ignoră. Mă gândesc să renunți cu ocazia asta și la toate textele care vorbesc într-un mod impudic și exhibiționist despre iubire. Precum și la orice text filosofic pe tema iubirii. Sau iubirea și filosofia te deranjează doar atunci când sunt asociate cu Dumnezeu, la care ai un fel de alergie non-patologică? 🙂
Blogul se numește „O poziție”, după cum corect ai observat. Iar articolul de față ilustrează poziția mea cu privire la iubire. Faptul că nu se încadrează în ce credeai tu că ar trebui să se încadreze e problema ta, nu a mea.
vax-albina se înșală.
Renata, eu am spus doar că articolul ăsta nu e exhibiţionism deşănţat şi am încercat să explic de ce.
Iar pe tine nu te înţeleg. Dacă eşti de părere că Aldus se “destructurează”, n-o să-l faci să-şi revină contrazicându-l şi insultându-l la tot pasul, nu doar pe blogul tău, unde vine el de bunăvoie şi nesilit de nimeni, ci şi aici, unde poţi să nu mai intri, dacă acum autorul blogului nu-ţi mai place.
Mie personal părerile lui Aldus mi se par OK. Dacă s-o fi schimbat, îl prefer pe cel de acum.
Dacă există, Dumnezeul creştinilor este iubire. Iar dacă Aldus a devenit [mai] credincios, nu înseamnă ca a luat-o razna. Nu ştim nimic despre el. Poate că în viaţa lui s-a întâmplat ceva care i-a schimbat viziunea.
Şi articolul despre dictatură pe care l-a luat cu copy-paste e realist, după părerea mea. În vremuri de criză, dictatura e singura soluţie, e nevoie de o mână de fier. Stalin a fost un nemernic, de acord, dar fără dictatura lui nemţii i-ar fi bătut pe ruşi şi apoi pe aliaţii lor (ar fi fugit ruşii de front şi de război cum fug acum ucrainienii). Am fi fost nazişti, cu zvastici în loc de icoane, şi am fi fost obligaţi să le venerăm. Ni s-ar fi vârât pe gât mai rău decât paradele LGBTQIA+ şi “corectitudinea politică”.
Apropo de vârâtul pe gât al celor de mai sus, democraţia poate fi cu adevărat democraţie într-o societate de îngeri, nu de oameni. La oamenii se găsesc întotdeauna unii care să tragă sforile din umbră, adunând spuza pe turta lor şi mânând prostimea (inclusiv pe aia şcolită, sau mai ales pe aia) încotro vor ei. Aşa că, după cum ai recunoscut şi tu zilele trecute, ceea ce avem acum şi ceea ce a mai avut vreodată omenirea pe post de democraţie trebuie să poarte alt nume.
Mai zici că Aldus nu suportă să fie contrazis. Păi nici tu nu suporţi, altfel ai încerca să analizezi obiectiv comentariile lui, în loc să te repezi să-l faci cu ou şi oţet, uneori sfidând logica, probabil cu bună ştiinţă.
În fine, e războiul vostru. Purtaţi-vi-l sănătoşi. În ceea ce mă priveşte, comentariul ăsta e ultimul meu amestec. O să mă rezum la like-uri pentru articolele care-mi plac – ale tale şi ale lui.
Eu n-am niciun război cu nimeni. Nici măcar cu Goe. Aveau bunicii pe vremuri ceva război de țesut, dar n-am învățat niciodată cum se folosește.
Dar merită subliniată ideea că nu e vorba de niciun exhibiționism. Am scris un mic eseu pe tema iubirii, pornind de la un citat al Sfântului Arsenie Boca. Articolul reflectă o anumită perspectivă asupra iubirii. Poți să o împărtășești sau nu, dar să o consideri exhibiționism este absurd. A interpreta filosofic ceva este exhibiționism? A comenta un citat este exhibiționism? Sau numai când citatul provine din religie? De aia mi-am făcut blog, ca să scriu și să comentez, ca să expun diverse opinii, idei, ipoteze, perspective. Dacă articolul meu e exhibiționism, atunci întreaga blogosferă este o manifestare a exhibiționismului.
Aspectul ăsta e important, pentru că în cazul altor articole, în care am scris despre politică sau istorie sau altele, Renata nu s-a declarat ultragiată, în timp ce aici spune că fac exhibiționism. Având în vedere că motivația mea și resorturile din spatele publicării fiecărui articol de pe blog au fost aceleași, singura diferență fiind subiectul sau tema aleasă, rezultă că problema nu este la mine, care nu mă „exhib” cu nimic mai mult aici decât în alte articole, ci la Renata, care are o sensibilitate (aproape alergică) la anumite subiecte. O sensibilitate bizară la religie și la Dumnezeu, care o fac să fie părtinitoare (lipsită de detașare și obiectivitate) în judecarea sau comentarea acestor subiecte.
Dar mă bucur că cel puțin articolele mele au reușit să scoată asta la suprafață. Poate astfel o să aibă ocazia să se obiectiveze mai repede și mai ușor.
Mulțumesc, Vero!
Absolut decent și realist comentariul tău.
Dar dictatura nu e o soluție în niciun context. Tu crezi că dictatura lui Stalin ne-a scăpat de zvastică? Eu cred că nemții, de îndată ce-ar fi câștigat războiul, ar fi uitat de zvastică. Poate ar fi trebuit să aștepte moartea dictatorului lor sau să o grăbească. Dar zvastica ar fi murit odată cu el.
Știi tu, Vero, cum s-au purtat ofițerii și soldații germani, aflați în restaurantul bunicului meu, când s-a anunțat la radio că nu mai suntem aliați, ci dușmani? Și-au pus bonetele/șepcile pe cap, au lovit călcâiele și au salutat românii din cârciumă. Apoi au ieșit, în tăcere. Unii, clienți fideli, s-au dus să-i strângă mâna lui bunică-miu. Cu unii s-a îmbrățișat. Unii au plâns. Unul n-a ras cu automatul sticlele de pe raftul cu băuturi, așa cum au făcut rușii, când au sosit ca aliați, în aceeași cârciumă!
Vero, istoria nu e în cărți, e în povestirile celor care au trăit-o.
Eu suport să fiu contrazisă, de pildă, de oameni ca tine. Nu ca Aldus, evident.
Aldus nu poartă dialoguri în contradictoriu, duce un monolog obsesiv care-l pune la adăpost de temerile lui cele mai cumplite.
Renata, iarăși folosești pseudo-argumente, care nu contrazic cu nimic (decât cel mult în aparență și pentru cei neatenți) esența afirmațiilor preopinentului. Dacă o eventuală dominație nazistă s-ar fi auto-sabotat și distrus, atunci cel puțin dictatura lui Stalin ne-a scăpat de ajungerea în acea situație. Punctul lui Vero rămâne valid: Stalin i-a oprit pe nemți, care și-au rupt dinții în Rusia stalinistă. Indiferent cum ar fi evoluat (sau involuat) situația într-o ipotetică victorie nazistă.
Ți-am scris asta ca să vezi că ai probleme în a identifica esența unei afirmații și a o combate. Vero spune că dictatura lui Stalin a fost salutară pentru că i-a oprit pe nemți (speculând apoi despre cum ar fi arătat lumea noastră sub dominație nazistă). Tu contrazici speculațiile ei, dar nu contrazici partea principală, nucleul dur a ce a spus ea: că i-a oprit pe nemți. Asta era ce contează. Că Stalin i-a oprit, deci că dictatura poate avea merite. Mai departe, ce s-ar fi petrecut după victoria germană, e mai puțin important. Iar teza că nemții n-ar fi reușit să susțină mult timp o dominație mondială nu neagă cu nimic meritele opririi și întoarcerii lor la Stalingrad. Înțelegi?
Te legi de chestii minore sau secundare, ignorând esențialul, și ai impresia că prin asta l-ai contrazis cu ceva pe interlocutor. „Tu crezi că dictatura lui Stalin ne-a scăpat de zvastică?” zici tu. Dacă nu ne-a scăpat pe noi, cei de acum, de svastică, atunci cel puțin i-a scăpat pe ruși din a cădea în totalitate pradă naziștilor la momentul respectiv. Așa că ce zice Vero rămâne în picioare.
Cum ți-am mai zis, e greu să porți un dialog rațional, logic și lucid cu tine, tu discutând deseori în termeni emoționali. Notele de mai sus, aproape nostalgice, despre cum s-au îmbrățișat soldații germani cu românii după ce am întors armele împotriva lor, sunt o dovadă în acest sens, al căderii pe o filieră lirică, emoțională, suavă. Sunt de asemenea o mostră de prostie imensă. Pentru că înainte de orice lacrimă și îmbrățișare între naziști și restul lumii, războiul a însemnat milioane de morți. Așa că să invoci vezi-Doamne emoția despărțirii dintre ei și noi este ceva de neimaginat. Dacă războiul ar fi continuat și nemții nu ar fi fost opriți de Stalin, înainte de orice îmbrățișare suavă de final, asta ar fi însemnat și mai multe morți, și mai multe invalidități, și mai multă durere și suferință din partea unor nevinovați, așa că Renata dragă, ce ai fumat înainte să lași comentariul de mai sus?
Să mai notăm pe final că Renata suportă să citească articole despre orice, mai puțin despre Dumnezeu, și să fie contrazisă de către oricine, mai puțin de către subsemnatul. 🙂 Și că iubirea poate fi găsită chiar și între un nazist și un român care a întors aremele împotriva lui, dar mai puțin între un om și Dumnezeu.
Vero, La Mulți Ani fericiți!
Mulţumesc din suflet 🧡, Aldus!
Despre cum s-a incheiat si castigat al doilea razboi mondial:
“Războiul din Europa s-a încheiat cu o invazie a Germaniei de către Aliații Occidentali și Uniunea Sovietică, care a culminat cu capturarea Berlinului de către trupele sovietice și ulterior capitularea necondiționată a Germaniei la 8 mai 1945.”
Plus ca dictatura lui Stalin s-a extins dupa razboi, in primul rand in Romania , apoi in celelalte tari estice si jumatate din Germania . Si ,a fost buna acea dictatura ? Dar in tarile aliate(occidentale) plus jumatatea cealalta din Germania ,cum a fost dupa razboi?
Și eu pot da citate:
Discuțiile despre dictatură ar fi fost mai potrivite la articolul precedent. Dacă vreți să le continuați, scrieți acolo.
Aldus, citește pe Wiki, unde-ți place ție, despre pactul secret Hitler-Stalin.
„Iubirea dintre un nazist și un român”?! Asta ai înțeles tu? Vai de capul tău! Știi tot atâta istorie cât are broasca păr!
Ai fost foarte interesat de întâlnirea mea cu o „ghicitoare”, dar nu te interesează istoria nescrisă a relațiilor dintre oameni. Armata germană, aia operativă care a încasat gloanțe pe front alături de soldații români cât au fost aliați, era formată din oameni, care aveau familii și copii în Germania nazistă. Dacă între un civil român și un soldat sau ofițer neamț s-au stabilit, pe timpul alianței, relații de amiciție, alea nu pot fi curmate brusc, la nivel afectiv, de un comunicat la radio. Nu e caracteristic specificului uman, nu e firesc. Nu poți șterge cu buretele istoricul unei relații într-o secundă. Dar tu, veșnicul lucrător cu clișee, n-ai cum să înțelegi asta. Tu pui etichete. Și manipulezi prost!
În primul rând, nu era iubire, era rutină, relație interumană, compasiune, și nu era între un nazist și un român, era între un neamț și un român. Între niște militari nemți și niște civili români. După niște multă vreme de conviețuire la prânz ori la cină, ca aliați. În jurul unor mese de cârciumă, de patru persoane.
Măcar vezi imaginea? Niște oameni vorbind, mâncând, bând, fumând, depănând povești-amintiri din vremurile bune, când nu era război. Domnul Furculiță, cu veșnicul lui papion, vorbind despre cum se cultivă trandafirii, cu un caporal neamț. Care adoră castraveții murați.
Of, de ce îmi bat gura cu tine?!
Poate Vero înțelege mai mult.
Renata, te adâncești din lac în puț. Hai să îți fac un rezumat sub forma unui silogism pe puncte, așa cum ne făcea profa’ de logică în clasa a IX-a:
1. Războiul a produs milioane de victime și tragedii umane.
2. De asemenea, în cursul războiului s-au înfiripat și relații de amiciție, uneori chiar între oameni din tabere diferite. (Punct introdus de Renata după consumarea a ceva dubios.)
3. Victimele și tragediile de la punctul 1 surclasează cu mult în importanță și gravitate amicițiile de la punctul 2!
4. Prin urmare, cu cât războiul se va fi terminat mai repede, cu atât mai bine!
5. La începutul războiului, rușii erau mult mai slab pregătiți și mai dezorganizați decât nemții, având și o tehnologie net inferioară. Singurul lor avantaj era că erau mulți.
6. Știind aspectele de la punctul 5, Hitler a invadat Rusia, după ce anterior i-a păcălit pe ruși cu un pact de neagresiune cât să aibă timp să se ocupe de alte țări mai mici, folosind inclusiv resurse de la ruși.
7. Mâna forte și dictatura atroce ale lui Stalin au reușit să-i mobilizeze pe ruși (a se citi: să-i oblige; soldații care se retrăgeau erau împușcați, generalii care pierdeau bătălii erau sinuciși etc) astfel încât nemții au fost opriți la Stalingrad și apoi întorși. Momentul a reprezentat un punct de cotitură majoră a războiului și începutul declinului armatei germane de pe Frontul de Est.
8. Dacă în locul lui Stalin s-ar fi aflat un lider mai moale, care nu ar fi instaurat o dictatură, nemții ar fi cucerit Stalingradul și posibil întreaga Rusie, iar războiul ar fi durat mult mai mult, cu toate efectele lui de la punctele 1 și 2 amplificate.
9. Așadar, dictatura lui Stalin are meritul de a fi scurtat războiul (ceea ce am văzut la punctul 4 că este de bine).
10. Așadar, dictatura are merite.
Înțelegi acum de ce observația ta cu amicițiile nu modifică cu nimic concluzia de la punctul 10 și totodată afirmația inițială a lui Vero, că dictatura are uneori merite? Adică, afirmația pe care te-ai pornit voinicește s-o contrazici. Și nu doar că n-o clintește cu nimic, dar este penibilă.
Da, nu știu istorie. Dar neștiința poate fi compensată prin învățare. Neînțelegerea însă e mai greu s-o compensezi.
Aldus ,
Nu am inceput eu disccutiile despre dictatura . Eu doar am raspuns la ce a scris “Vero” aici :
“În vremuri de criză, dictatura e singura soluţie, e nevoie de o mână de fier. Stalin a fost un nemernic, de acord, dar fără dictatura lui nemţii i-ar fi bătut pe ruşi şi apoi pe aliaţii lor (ar fi fugit ruşii de front şi de război cum fug acum ucrainienii).”
…. Si ce ai scris tu aici :
“Mâna forte și dictatura atroce ale lui Stalin au reușit să-i mobilizeze pe ruși (a se citi: să-i oblige; soldații care se retrăgeau erau împușcați, generalii care pierdeau bătălii erau sinuciși etc) astfel încât nemții au fost opriți la Stalingrad și apoi întorși.”
Acuma ,eu am inteles de ce ai preferat sa ma pui la punct cu niste atentionari gratuite, fara sa iei in considerare continutul comentariului. Mi se pare deplorabil sa preaslaviti dictatura lui Stalin din timpul razboiului ca ultima solutie posibila – atrocitatea- pentru castigarea razbioului . Pai unde au fost slava, eroismul , patriotismul armatei sovetice atat de mult clamate dupa razboi ? Credeti voi ca doar cu pistolul la ceafa generalilor si soldatilor care fug de pe linia frontului poate castiga razboiul cu Ucraina si dictatorul Putin.? Si pe el tot asa il veti slavi ca a terminat cu “nazismul ” din tara vecina daca Doamne fereste va castiga razbouiul ? Apoi ce s-ar intampla daca ar face si el ce a facut Stalin dupa razboi ?Ce se va intampla cu Romania si cu celelalte tari din fostul “lagar socialist “? V-ar conveni sa fim din nou sub “cizma” sovietica ?
Știu că nu tu ai început discuțiile despre dictatură, dar te-am rugat să muți replicile pe tema asta la articolul precedent. Pe care, dacă l-ai fi citit, ai fi înțeles (sper) și răspunsul la întrebările tale din finalul acelui comentariu.
Nici acum nu-i târziu.
Aldus, și dacă n-am chef să mă mut cu comentariul, ce-o să-mi faci? Dai cu delete?
Nu știu câte vieți de soldați a salvat Stalin, dar cu siguranță, pe timp de pace, după război, a distrus la dublu. Fiindcă Rusia e mare și mai sunt și țările satelite unde comunismul s-a băgat cu forța.
Stely are perfectă dreptate: în această ordine de idei, nu m-ar mira să scrii un articol foarte articulat despre cum ar face bine Ucraina să-și bage mințile în cap și să i se ofere lui Putin, pe tavă.
Știi tu ce-a însemnat ocupația sovietică? Știi tu ce senzație am trăit, la 17 ani, plimbându-mă pe străduțele unui mic oraș din Germania de Est, să simt o armă în spate și trei soldați ruși rățoindu-se la noi, fără să înțeleg ce spun? Abia după câteva împunsături zdravene în coaste care au lăsat vânătăi am înțeles că era neindicat să umbli pe stradă după ora 18 și în niciun caz n-ar fi trebuit să ne holbăm în vitrina unui magazin.
Aldus, nu-i așa că Ucraina ar trebui să se pună în genunchi în fața Rusiei, acum?
Nu-i așa că e dreptul Rusiei să se învecineze cu cine vrea Putin, fiindcă e ditai puterea?
Nu-i așa că, dacă ar intra armatele ruse în România ai fi mulțumit că o mare personalitate politică – securistul Putin, dovedește ce poate?
Renata, ce-a zis Vero prima dată? Îți reamintesc:
În vremuri de criză, da?
Și ce-am scris în articolul precedent, la care tu și cu Stely vă încăpățânați să nu vă întoarceți?
Sper că asta vă va răspunde obiecției cu privire la cât de distructivă s-a dovedit dictatura lui Stalin după război.
Cât despre conflictul dintre Rusia și Ucraina, am scris de m-a durut mâna.
Unde ai scris de te-a durut mâna?
Pe blog. De exemplu:
https://opozitie.eu/tag/ucraina/
Cred că le-ai scris într-o perioadă în care eu nu prea te-am citit. Mea culpa!
O să le citesc acum.
Le-am citit. Ești lunecos. Ca și cum ai vrea să pari neutru. Dar sentimentele tainice mai scot capul din când în când. 🙂
Nu cred că cineva care găsește bună dictatura măcar punctual, în situații de criză, și care-l vede pe Putin o personalitate politică masivă, poate fi, subiectiv, cu sufletul de partea Ucrainei.
E simplu!
Cel puțin pentru mine. A atacat Ucraina Rusia? Nu. Ar ataca NATO, vreodată, Rusia, din senin? Nu. Deci…
Păi nu sunt de partea Ucrainei; asta am zis-o de la început. Dar nu înțeleg două chestii.
Prima, care e legătura dintre poziționarea mea față de conflictul ruso-ucrainean și subiectul dictaturii? Vrei să zici că cei care susțin Ucraina susțin democrația? Hai să fim serioși, SUA au fost implicate în 108 războaie și intervenții militare, singurul președinte de la Jimmy Carter încoace care n-a inițiat vreun conflict militar în timpul mandatului său fiind Trump. Iar libertatea occidentală e fix ca cea rusească: te poți bucura de ea atât timp cât nu deranjezi sistemul (și dacă nu mă crezi, întreabă-l pe Assange sau pe Snowden). Așa că cei care susțin acestă libertate vestică sunt mai degrabă naivi.
Și a doua: de ce ar trebui să fiu (să fim) de partea Ucrainei? Că așa ai spus-o, de parcă s-ar subînțelege că toată lumea trebuie să fie de partea Ucrainei sau că asta e aproape de la sine înțeles. Că nici nu se poate concepe altceva. Ei bine, nu. Eu nu sunt de partea Ucrainei. Nu vreau ca Ucraina să iasă victorioasă, în sensul că nu am o miză personală în direcția asta. Nu sunt atașat de ucraineni. Nu îmi pasă, e problema lor și nu mă solidarizez cu ei.
Motivele pentru „indiferența” mea sunt expuse foarte frumos în articolul următor, apărut la 26 februarie 2022, adică la începutul războiului:
https://www.activenews.ro/stiri/Madalin-Pribu-ISTORIA-UCRAINEI-PE-SCURT-PENTRU-PROGRESIST-SPALAT-PE-CREIER-173005
Ar ataca NATO Rusia din senin? întrebi tu la final. Nu direct, dar NATO se va lupta cu Rusia până la ultimul ucrainean. Dacă nu înțelegi, asta e.
Nu-i prima dată. Elțin a fost o altă încercare de-a „civiliza” mama Rusia, doar că nu prea le-a ieșit, Rusia fiind un monolit mai greu de digerat decât țări precum Irakul sau Libia. Apropo de ultimele două:
De la cineva de pe Facebook.
Păi dacă citești fițuici ortodoxo-conspiraționiste, e normal să te obișnuiești să pui NU în fața titlului!
Pribu ăsta văd că scrie pe un asemenea sait.
În ce document e ratificată înțelegerea asta dintre ruși și americani, că să nu se extindă NATO spre est?
De ce ar fi trebuit Ucraina să aleagă neutralitatea (văd că domnul jurnalist ne amintește și pe noi în mermeleala asta)? Adică România, Ucraina și toate țările foste sub bocancul sovietic ar fi trebuit să joace cum cântă Putin? Păi, unde e independența, suveranitatea și autodeterminarea? Nu vezi, mă, că joci la două capete? Ucraina (și celelalte) ar fi trebuit să nu-i supere pe ruși, dar Șoșoacă are dreptate, când răcnește în PE pentru suveranitate și naționalism! Adică o coaliție (cu UE) nu e bună, dar obediența față de pretențiile putinești era OK
Nu- i exclus să-mi argumentezi că Pribu ăsta e doxă de politică internațională și ditai jurnalistul. Păi dacă ar fi așa, nu-ți publici articolele pe saituri unde un așa-zis medic susține că nu doar că nu există COVID, dar virusurile nu există, nu au capacitate de a infecta, nu se transmit.
https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Dr.-Michael-Yeadon-Nu-a-existat-nicio-pandemie-ci-doar-un-atac-letal-planificat-asupra-civililor-indelung-coordonat-de-la-nivel-supranational-.-Lipsesc-dovezile-privind-existenta-Covid-si-a-altor-virusuri-Ampla-recapitulare-cu-privire-la-plandemie-190804
Citește și crucește-te!
A, și multe articole ”științifice” cu ”dezvăluiri cutremurătoare” despre chemtrails.
Domnul Pribu e coleg de redacție cu doamna Olivia Steer. Asta nu-ți spune nimic?
„Nu” în fața titlului e o opțiune foarte sănătoasă. Știi că sintagma „teorie conspiraționistă” a fost creată de serviciile americane, tocmai pentru a-i discredita pe cei care eventual puteau spune adevărul, dat fiind că se intra într-o eră în care comunicarea nu mai putea fi cenzurată prin metodele clasice? Și uite ce frumos a prins: conspiraționiști în sus, conspiraționoști în jos. Doar că de la pandemie încoace distanța de la conspirație la adevăr probat a fost cam de 6 luni.
De fapt, ideea cu NU în fața titlului a fost preluată de aici:
Cine a zis că e ratificată într-un document? Cu toate acestea, a existat. Dar nu înțeleg de ce sari la a-l contrazice pe interlocutor fără să stăpânești subiectul, în cazul de față plecând de la premisa că sigur o astfel de înțelegere n-o fi existat. Dacă ai fi săpat în direcția asta, ai fi descoperit ceea ce poate fi descoperit de către oricine se informează, așa că nu știu de ce aștepți de la mine să-ți furnizez argumente pe care ar trebui să ți le cauți singură pentru a te edifica. Că dacă ți le dau eu, tot nu le crezi.
În plus, îți scapă tabloul de ansamblu. Dar, fie, o să îți dau un citat de pe Homo Ludditus, adică blogul unui om care a criticat intens, în chiar același articol, intervenția lui Putin în Ucraina – dar care, spre deosebire de tine, este obiectiv:
Linkurile și sublinierile îi aparțin autorului. Iar dacă-l bănuești și pe el de putinism, citește-i restul articolului, sau articolul intitulat „Putin must die”.
Cu cuvintele lui Pitici Gratis:
Natașa fiind Ucraina.
Cu cuvintele mele: este de bun simț și de domeniul evidenței (cu condiția să reușești să ai o perspectivă de asnamblu, care ție văd că îți scapă) că Ucraina avea o nevoie organică de a împăca și capra și varza. Pe de o parte, a fost susținută financiar și teritorial de Rusia. I s-au dat teritorii pe care nu le avea în componență, care apoi i s-au lăsat. Nu gratis! Apoi, Ucraina are în componența sa o mulțime de etnii și minorități învrăjbite. Când ești pe un astfel de botoi de pulbere, ar fi de bun simț să cultivi politici de natură să armonizeze aceste etnii, că asta ești, asta ți-e istoria și astea-ți sunt teritoriile (unele pe care le-ai primit suplimentar și acceptat). Ori Ucraina a culvitat politici împotriva etniilor minoritare, cu precădere împotriva rușilor. Interzicerea învățământului în limbile vernaculare pentru toate minoritățile i-a vizat tocmai pe ruși.
De exemplu, știi ce au făcut rușii în primele zile după invazie? Au deblocat Canalul Nord-Crimeean, care asigura 85% din necesarul de apă în zonă și care fusese blocat de către Ucraineni cu luni în urmă, aceștia ținând populația din Crimeea (preponderent rusă) fără apă. Iar dacă nu mă crezi, n-ai decât să cauți pe Wikipedia. Poftim, îți dau surse mainstream, nu conspiraționiste.
Și, apropo de asta: ucrainenii or fi având dreptul la auto-determinare, dar opțiunea lor de a o coti spre Occident n-a fost pe modul „auto”, dat fiind că maidanul a fost sponsorizat de către CIA, care a avut chiar și baze secrete în Ucraina (sursa: New York Times). Cam ce crezi că pătești dacă începi să sponsorizezi chestii care au legătură cu populațiile americane din SUA sau din zone limitrofe în care SUA are un interes major? Mm? Și de ce te aștepți că dacă ai face asta cu Rusia, reacția ar fi diferită? SUA, ca și Ucraina, știa de invazia lui Putin cu ani în avans. Pentru că au provocat-o. Și o așteptau și se pregăteau pentru ea. Spunând că e inevitabilă. A declarat-o consilierul lui Zelenky din 2019. A spus că e chiar necesară și preferabilă. Caută înregistrarea video a interviului cu Alexey Arestovich din 18 martie 2019.
Faci o confuzie majoră. România nu este Ucraina. România nu a făcut parte din URSS. România nu are la noi în țară minorități de etnie rusă în proporții care să conteze. România nu împarte un trecut comun cu Rusia. Limba noastră nu are caractere chirilice și nu este bazată pe rusă. Rusia nu are o pretenție, justificare sau legitimitate în legătură cu țara noastră. Ca atare, Rusia nu ne-a atacat când am intrat în UE și NATO. Cum poți fi atât de naivă și de aeriană încât să pui România pe aceeași tavă cu Ucraina? Păi nu tocmai ai citit articolul pe care îl comentezi? Care părți din ce scrie acolo consideri că ni se potrivesc și nouă?
Diferența dintre România și Ucraina pentru ruși e ca diferența dintre Moldova (sau Basarabia) și Crimeea pentru români. Moldova și Basarabia au fost teritorii românești. Crimeea nu. Cum poți să le compari? Cum poți să ai o perspectivă atât de oarbă și de naivă asupra a ce se petrece chiar peste gard de noi? Oare ești atât de ușor de manipulat încât iei de bun tot ce scrie presa mainstream, care la noi în Occident este echivalentă cu propaganda americană (la fel cum în Rusia presa este intrument de propagandă putinistă)? Oare chiar crezi că, după cum afirmă massmedia vestică, Ucraina e scutul dintre noi și Rusia? Că după Ucraina, Rusia va ataca România și celelate țări din zonă? Chiar așa ai ajuns?
Ideea că noi am fost „sub bocanc sovietic” folosită pe post de argument pentru a ne plasa pe aceeași linie cu Ucraina denotă pur și simplu o gravă confuzie istorică. Da, am fost sub bocanc sovietic, dar conjunctural. După ce am pierdut Basarabia în favoarea rușilor (asta pentru că eram vasalii turcilor iar turcii au pierdut războiul cu rușii din 1806-1812, așa că au cedat teritorii inclusiv de la noi), în al doilea război mondial am atacat Rusia alături de germanii lui Hitler (cu care eram atunci aliați). Și după ce ne-am recuperat temporar Basarabia am continuat atacul, ajungând până la porțile Stalingradului. Așa că după ce războiul s-a terminat și cei doi mari câștigători (SUA și URSS) și-au împărțit sferele de influență, rușii nu s-au purtat prea frumos cu noi. Dar asta-i o cu totul altă situație decât cea din Ucraina, care practic e fost teritoriu rusesc, a făcut integral parte din URSS, de la care a primit cadou și câteva teritorii în plus în momentul în care s-a desprins. Cel puțin pentru acele teritorii pe care le-au primit suplimentar le sunt datori rușlor.
Șoșoacă e cu totulaltă discuție, n-o admir dar are dreptate în ce spune (nu știu dacă din bune sau rele intenții). În orice caz, ideea că ea sau Trump ar fi marionetele lui Putin e o prostie imensă.
Obediența cui? Încă o dată: ți se pare că ne-a atacat Rusia când am intrat în NATO sau în UE? Ți-am zis că faci confuzii majore punând Ucraina în aceeași oală cu noi în relație cu Rusia.
Mai sus ți-am dat informații din New York Times, de pe Wikipedia, din surse mainstream, de la oameni care susțin Occidentul și critică Rusia și chiar de la un consilier al lui Zelenski. Informații pe care le puteai găsi și singură, de altfel.
Chemtrails-urile sunt reale, din păcate.