Două citate ale scriitorului (și fostului membru al Partidul Conservator din Canada în circumscripția Alfred-Pellan) Gabriel Purcăruș. De fapt, ale mele, dar din ce-a scris dumnealui pe Facebook. Mai întâi, cu privire la Elena Lasconi:
Dacă ascultați discuția de la Antena3, Gâdea cu Lasconi, ați crede că se transmite dintr-un bunker anti-atomic, în timp ce afară rușii dau cu bombe și violează femeile. Hai, vorbiți despre România, vă rog!
(D-aia vreau dezbatere, nu pseudo-interviuri comode! Vreau să mă ajutați să mă hotărăsc ce fac!)
Și apoi un comentariu care îl vizează cu precădere pe Călin Georgescu:
Mă uit la interviul lui Georgescu cu Tucă și Hartmann și începe să îmi fie clar de ce atrage.
Omul nu atacă pe nimeni. Nu s-a luat de Lasconi. Nu s-a luat de partide. Așa ceva nu e de el. A pozat perfect neutru, independent, solemn.
Pur și simplu are o atitudine monarhică. E calm și solemn. E deasupra viermuielilor după putere. El vorbește numai despre România și popor și interesele românești. Am mai văzut numai la regele Mihai o asemenea detașare. În plus crede ce spune.
În partea cealaltă, zona Lasconi? Bârfe, critici, isterii, țipete, sperieturi.
Adult contra grădiniță.
Nu comentez conținutul a ceea ce spune. E discutabil tot ce spune despre economie, resurse, naționalizari etc.
Dar limbajul – verbal și corporal – e cel ce fascinează. Acum înțeleg de ce nu e lăsată Lasconi să dezbată cu el. Ar face-o praf fără să spună nimic contra ei. Numai prin atitudine.
Despre ce-i vorba? Călin Georgescu a invitat-o de două ori pe Elena Lasconi la o dezbatere electorală, ultima oară propunându-i ca la întâlnire să fie prezenți mai mulți jurnaliști de la diverse publicații, care să le pună amândurora întrebări, dar Lasconi l-a refuzat de ambele dăți. Așa că nu vom avea dezbateri între ei.
În schimb, aseară Lasconi a fost prezentă la Gâdea, în timp ce Georgescu a fost invitat la Marius Tucă Show. M-am uitat puțin a o secvență din înregistrarea de pe Antena3 CNN, pe care o puteți viziona aici. Am văzut o Ileana în costum popular multicolor într-o emisiune cu profesorul Gâdea, care o întreba: „Nu-i așa că Pământul se învârte în jurul Soarelui trei ani câte 365 de zile și apoi în al patrulea 366 de zile?”, iar ea îi răspundea: „Ba da.” Am oprit după mai puțin de două minute.
De cealaltă parte, nici nu știu când a trecut ora și ceva alocată emisiunii. Am văzut un Georgescu asertiv dar imparțial și detașat, cu o idee de țară, de țara lui, România, care are resurse bogate și dispune de atuuri ce o fac să poată discuta de la egal la egal cu orice mare putere din lume, cu condiția să aibă un negociator pe măsură și care să nu facă compromisuri. Am văzut un Georgescu care, departe de a dori să scoată România din NATO și UE, propune să colaborăm în continuare cu toți ceilalți, dar din poziții de forță și egalitate și nicidecum în genunchi, așa cum au făcut-o liderii noștri până acum, uneori în mod inexplicabil chiar și pentru cei care ne-au călărit. Am văzut un Georgescu cu un proiect pentru viitor, cu o idee care ar poate coagula industria cu agricultura cu economia cu inteligența și resursa umană cu politica cu diplomația și ar putea duce la o Românie mult mai bună. Am văzut un Georgescu care vrea să stimuleze nu leneșii (pe modelul pesedist al asistării sociale), ci forța umană activă și antreprenorii, care în România ar trebui să devină foarte bogați. Am văzut un lider cu încredere excelentă în el însuși, care se controlează foarte bine și care discută într-un mod trans-partinic, punând pe primul loc patria, glia, bunăstarea, hrana, apa curată etc și pacea. Am văzut, pentru prima dată de nu mai rețin când, un om care spune că da, se poate și da, se înhamă la așa ceva. Ascultarea lui are darul să te scoată parcă dintr-o stare de somnolență în care nici nu știai că erai prins.
Vă rog să-l urmăriți și voi până la final și să-mi spuneți dacă ceea ce vedeți este omul pe care l-a pictat în ultimele zile massmedia românească.
Între timp, se pare că presiunile puse pe PSD și-au spus cuvântul, iar Marcel Ciolacu a declarat, incovând deja axiomaticele implicări externe și intruziuni algoritmice în favoarea domnului Goergescu, că o va susține pentru turul 2 pe Elena Lasconi, pregătind o majoritate pro-europeană în Parlament.
Aldus, modul infam și infect în care îi umectezi anusul cu limba acestui maimuțoi, dovedește că ai oarece interese pecuniare. Fiindcă nu poți fi chiar atât de prost! Te creditez cu un strop în plus de inteligență față de tictocărașii de bulevard. Nu pot să cred că ești, ca intelect, sub interlopii clanului Pian.
Sper că ești, și rămâi, un provincial cu amintiri din copilărie rurale, nostalgic după mâncatul unei roșii rupte din vrej pe care a spălat-o ploaia de azi-noapte.
Habar n-am câtă vizibilitate are blogul tău și cât de activ vei fi fiind pe rețelele de socializare, dar dacă valorezi și numai cât un scuipat de deshidratat pe net, ține cont că Dumnezeul ăla Atotiubitor s-ar putea să deschidă o listă de exceptați de la Infinita Sa Iubire, unde cap de listă să fii tu.
Așteptând-O pe Godoată(?!)
Fuck! Vechea poveste. Căcălin- filă din poveste și Ileana Cosânzeana?!
Alegerile de duminică, pot fi văzute ca o luptă între două viziuni politice?
Cui îi pasă? Între speranța unei schimbări reale și inevitabilitatea unei incertitudini politice care pare a nu se sfârși vreodată, cu ce ne-om alege?! Această competiție electorală, chiar dacă pare să se desfășoare într-un cadru concret, mioritic și oarecum pragmatic, poate fi interpretată și într-o ”cheie” existențială, asemănătoare cu tema centrală a piesei ”Așteptându-L pe Godot”. Samuel Beckett.
Pe scurt, în piesa lui Beckett, doi oameni, așteaptă o entitate numită Godot, care le promite salvarea și împlinirea tuturor dorințelor, dar nu ajunge niciodată. Pare cunoscut, nu? Așezat într-o scenă minimalistă, fără o direcție clară, ”Așteptându-L pe Godot” devine o metaforă pentru nevoia umană de sens și direcție într-o lume aparent fără scop. La fel ca nea Vladimir și nenea Estragon, românii ce se vor prezenta la vot, își (s)pun speranțele într-un viitor mai bun, nu? În cineva care va redresa nevoile lor fundamentale și va aduce un “Godot” politic, decât. Însă, indiferent de cine’o câștiga, un sentiment de incertitudine, frustrare și de așteptare perpetuă, rămâne. Întotdeauna.
Atât în piesa lui Beckett, cât și în contextul alegerilor, există o stare de suspendare. În aer cumva. În ”Așteptându-L pe Godot”, timpul pare să se dilate, iar personajele sunt blocate într-un ciclu al așteptării. În politica românească, alegătorii au fost de multe ori martorii unor promisiuni neîmplinite și al unor schimbări care nu au adus rezultatele scontate. Candidații, fie că vorbim despre L sau G, au prezentat programe și viziuni despre viitor, dar multora dintre noi, ni se poate părea că indiferent de cine câștigă, schimbările concrete vor întârzia, la fel cum Godot … o apărea la Sfântu Lui Așteaptă. Ha.
În viziunea mea, această paralelă între alegerile de dumi, și piesa lui Beckett, reflectă nu doar natura -adesea- lentă și frustrantă a schimbării politice, dar și sentimentul că alegătorii- deși pare că au un oarecare rol activ în alegerea unui lider, sunt, la un nivel mult mai profund, prizonieri ai unui sistem care nu pare să evolueze substanțial. La fel cum V și E (sic!) se tot întreabă dacă nu cumva Godot e aievea au ba, așijderea și mulți cetățeni mioritici, se întreabă dacă un nou președinte va redresa cândva cu adevărat problemele fundamentale ale societății românești. Hm.
Lasconi și Georgescu, asemenea personajelor din Așteptându-l pe Godot, sunt simboluri ale speranței și ale posibilității unui nou început. Ei promit schimbare și revitalizare. O Românie mai bună. Însă… întreaga luptă electorală poate părea, pentru unii, doar un alt episod în aceleași tipare politice. De asemenea, fiecare dintre acești candidați, indiferent de platforma pe care o susțin, riscă să fie văzut ca o figură tranzițională, ca un simbol al unui ideal care nu poate fi atins niciodată.
În piesă, Vladimir și Estragon sunt capturați în idealul unei promisiuni care nu se va împlini. În mod similar, mulți alegători români sunt captivi unui ciclu de alegeri care oferă speranță, dar nu întotdeauna împlinire. Așa cum Godot este un simbol al așteptării interminabile, politicienii mai noi care apar ca ciupercile după o ploaie de vară la fiecare ciclu electoral, pot fi văzuți ca figuri care promit schimbarea, fără a o aduce cu adevărat. O fi. O lume a paradoxurilor și incertitudinii, indeed.
În ”Așteptându-l” pe Godot, Beckett explorează cumva ideea că așteptarea, speranța, poate deveni o formă de auto-sabotaj. Personajele se opun în mod constant schimbării, se blochează în rutine și în „așteptarea” unui viitor ce nu se va materializa. Într-o lume politică dominată de incertitudine și neîncredere, aceleași tipare pot fi regăsite și în România. Fiecare alegere, chiar și cu un nou candidat, pare să ducă la aceleași întrebări fundamentale: „cine va redresa cu adevărat nevoile acestei națiuni?” cvasi tâmpită! Așezați molcom deocamdată, alegătorii vor continua să aștepte un Gizăs al schimbării care, la fel ca-n Godot, nu va veni vreodată. Naiba știe.
Politica… acest teatru al absurdului!
Paralela dintre alegerile prezidențiale din România și Așteptându-l pe Godot ar trebui să ne facă să reflectăm asupra naturii existențiale a politicii și a vieții publice. În ambele cazuri, speranțele și așteptările sunt omniprezente, dar adevărul rămâne mai complex și mai greu de atins decât pare. Așa cum V și E rămân blocați într-o stare de așteptare infinită, alegătorii din România, pot simți că schimbarea este întotdeauna la doar un pas distanță, dar niciodată complet realizată. Politica, asemenea teatrului lui Beckett, este plină de paradoxuri și incertitudini, iar procesul electoral se poate transforma într-un act continuu în așteptarea „Godot”ului.
Iertare. Alegația mea, subliniază ideea că procesul electoral, la fel ca și piesa lui Beckett, este o luptă constantă între iluziile schimbării și speranța că poate viitorul va aduce o altfel de împlinire. Și dacă.. da? Sper să trăiesc asta.
Mda. Așteptând-O pe Godot!
… sau o paralelă existențială între politică și speranță.
Vedem. Eu votez Lasconi!!! Voi… votați cum vreți.
Doamne ajută!
@Renata
Nu mă îndoiesc că în mintea ta multe dovedesc multe. Totuși, te rog ca aici pe blog să comentezi mai armonios și să te exprimi mai decent. Îi umectez anusul cu limba? Maimuțoi? Textul meu nu este infect, dar comentariul tău da. Și nu-i nimeni obligat să-ți răspundă la astfel de comentarii urâte și veninoase.
PS: Nostalgic, da, pentru că astăzi roșiile spălate de ploaie nu se mai pot mânca.
@nostratella
Te rog și pe tine (a doua oară) să renunți la cuvinte și expresii licențioase. Găsește o modalitate de a-ți exprima gândurile care să nu conțină vulgarități (cum ar fi „fuck”). Mulțumesc.
Revin cu o impresie după ce-ți citesc expozeul despre Godot; acum sunt pe fugă.
@nostratella
Am citit. Prima observație: prea multe virgule care nu-și au rostul. A doua: textul pare a fi scris la o primă mână de un program de inteligență artificială (pe o temă dată: comparația cu Godot) sau de un pseudo-intelectual cu pretenții de cultură. Principala lui greșeală e comparația dintre o nălucire sau o fantasmă lipsită de temei (din literatură) cu o alegere cât se poate de concretă și reală, de care depinde într-o anumită măsură soarta unei țări. Și, în timp ce e adevărat că speranțele pe care și le pun oamenii în Georgescu pot fi privite într-o cheie mistică, așteptarea (și pretenția) ca un ales al nostru să se comporte (în sfârșit) așa cum se cuvinte nu are nimic godotscian în ea, fiind naturală și perfect îndreptățită. Încă n-am ajuns la faza în care totul să fie o iluzie de tipul celei din Matrix.
Eu votez cu Georgescu. Și cu Creangă.
vad ca stergi comentarii
hai ca esti pe drumul cel bun. drumul cacalinestilor
https://youtu.be/f_iIQohgNrs?si=rD-vlSBe0oq8VpDq
Iartă-l, Stella, că plânge-n pumni acuma! A rămas orfan de georgescu.
@nostratella
Te avertizasem de două ori să nu mai folosești cuvinte vulgare. Puțin bun simț n-a omorât pe nimeni. Respectă regulile casei.
@Renata
Serios? E excelent că au anulat alegerile.
Gizăs! Cică să renunț la cuvinte licențioase. Ha.
Lotusițo, neopudibonderia ta mă lasă rece. Mi se pișcă indubitabil de doleanțele tale lipsite de orice erotism literal. De când cu diagnosticele paramedicale date probono de spițerița blogurilor de proastă calitate.. altminteri (și) doctor psihiatru, te transformi tot mai mult într-o glumă proastă. Glumă cu sensibilități anafilactice indeed.
Ce ai?
Luat ceva greșit și nerecomandat de doftorii adevărați?! Te rog eu mult: nu mă face să-i dau dreptate zânei. Secondată de madame ..oaie… ăăăăă scuze, madame […ie], ar fi în stare să sune la 112 pe ”cuvânt de parol”, și să te trimită oblu spre spitalul 9. Nu bun. Și mai și vin sărbătorile acușica. Puțintică răbdare nu strică. + alegerile. Lasă-ți suveranitatea să-ți zburde în toată goliciunea ta. Free soro, free! ce naiba! Că de dă Domnu’ și ti-i pricopsi cu căcălin file din.. povestea ta… adios neți pe viitor. Crede-mă. Și-apoi? Unde dreaku o să te mai poți masturba decât literar(!), elucubrând aceleași și aceleași vechi bazaconii ce-ți fâlfâie prin neuronul lipsit de griji.
……
Ps!
btw! în loc de […k], penetrea-te-aș…îți sună mai ortodox, mai călinscian? nu-mi răspunde
………
Dacă ceea ce scriu eu sunt texte vulgare și needitabile, iar ceea ce ”publici” tu sunt capodopere literare sacrosancte … m-am cărat fără regrete. Trebuia s o fac de mult. Nu mă striga nu te mai obosi să mă cauți. pa
De ce faci atâta caz de o rugăminte care n-are nimic absurd în ea, fiind de bun simț? Eu nu folosesc cuvinte licențioase, pentru că nu îmi plac. Deci, te rog să nu le folosești nici tu, de acum înainte, la mine pe blog. Dacă eu n-aș fuma, ți s-ar părea absurd să te rog să te abții de la fumat cât timp ești la mine acasă? La fel și aici. Rugămintea e valabilă pentru toată lumea, inclusiv pentru Renata, căreia și ei i-am șters un comentariu sau două.
Sau nu poți să te exprimi civilizat?