Unii oameni și-au transformat blogul din dotare în platformă de activism. Ceea ce n-ar fi o problemă pentru niște ONG-iști, activiști, politicieni etc. Dar unii sunt cu totul altceva: artiști, scriitori, blogări șamd, adică oameni mult mai mișto.1Arta autentică nu conține mesaje politice, mobilizatoare, patriotarde etc, ci mesaje artistice. Arta nu militează pentru ceva, ci seduce. Artistul este net superior protestatarului, militantului, luptătorului social și oricăror alte soiuri de politicieni. Care însă au ajuns să scrie, într-o formă sau alta, aproape numai despre abuzuri, incorectitudine politică, discriminarea femeilor, incluziune și tot tacâmul woke.
Sigur că problema nu este în niciun caz a noastră și nu ne privește în niciun caz pe noi. Fiecare fiind liber să scrie (și inclusiv să abereze, de ce nu) despre tot ce-i poftește inima. Așadar, textul de față nu se cere a fi citit în cheia unor pretenții cu privire la ce scrie altcineva; căci orice astfel de pretenție sau deranj resimțit de către noi ar fi o mostră de prostie din partea noastră. Ci în cheia unui feedback complet nesolicitat și plin de rele intenții, venind de la niște ranchiunoși și invidioși cu trafic mic, care, chiar și așa, se poate dovedi util atunci când începi să o iei pe arătură.
În particular, mă refer la Lorena Lupu. Iar când ajungi să scrii preponderent despre aceste abuzuri – până acolo încât aproape că nu se mai găsește articol, indiferent de subiect, care să nu conțină măcar două-trei rânduri despre asta – devii prizonierul unei anumite perspective rigide (fixe) cu privire la lume. Ajungi să nu mai vezi decât o singură culoare, indiferent din ce unghi și sub ce lumină privești. Iar ăsta pare să fie un trademark al feminismului modern, care, dacă mă întrebați pe mine, înainte de a distruge familia tradițională, se distruge pe sine.
Par exemple, iată: încă un articol, încă un caz de abuz. Din care citez:
O lozincă pe care incelii adoră s-o plimbe pe tot netul este că feminismul destramă familia tradițională. În realitate, cazuri ca acesta despre care am citit azi afectează mai mult familia tradițională decât orice lozincă pe care ar scrie-o cineva pe social media.
Știrea este despre încă o fată de 15 ani desfigurată în bătaie de un tată alcoolic, „pentru că vorbea cu băieți pe Facebook”. Individul și-a lovit fiica adolescentă cu pumnii și picioarele pe tot corpul, apoi a dat în ea și cu lopata. Apoi a și strâns-o de gât. Apoi a și amenințat-o cu moartea, cu un cuțit din bucătărie. Fata a ajuns la spital, unde a descris ce i s-a întâmplat, a început o anchetă și individul a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare. Mult prea puțin pentru modul în care și-a maltratat copilul.
Și acum întreb eu: după astfel de traume, ce o va determina vreodată pe această fată să mai aibă încredere vreodată într-un bărbat și să accepte să devină parte a vreunei familii tradiționale, când viața și integritatea ei fizică au fost puse în pericol în acest mod chiar acasă, chiar de către taică-su, adică omul care ar fi trebuit să fie principalul ei sprijin în viață?
Și acum întreb eu: cum adică ce o va determina vreodată pe această fată să devină parte a unei familii tradiționale? Întrebarea e pusă ca și cum de vină pentru bătaia cruntă încasată ar fi constructul de familie tradițională și nu firea violentă a tatălui. Ca și cum, dacă bărbatul respectiv n-ar fi fost integrat într-o familie tradițională, n-ar mai fi bătut-o. Probabil, mă gândesc, i-ar fi adus flori.
Cunosc o mulțime de familii tradiționale în care nu există abuzuri. De fapt, dintre toate cele pe care le am în preajmă – și sunt câteva, știu de una singură în care exista violență (el își bătea uneori nevasta, însă ea îl ierta mereu; între timp el a murit). Iar violența nu se poate ascunde așa ușor, că familiile au copii, îi vezi cum cresc și cum sunt tratați, vorbești cu vecinii, te cunoști cu toată lumea – că na, locuiesc în provincie. Dar mă gândesc că și la voi, pe unde locuiți, procentele or fi cam tot pe acolo – adică puține familii cu abuzuri și violență, raportat la numărul lor total. A făcut cineva vreo statistică serioasă pe tema asta? Că, sigur, în presă apar doar cazurile extreme.
După cum remarca Radu Alexandru (Pitici Gratis) în videoclipul în care comenta noua piesă Macarena, niciodată n-am trăit într-o societate mai sigură pentru femei decât cea de azi. Și totuși, în mod paradoxal, deoarece zgomotul și cazurile care fac rating sunt cele mai mediatizate, iar urmărindu-le avem tendința să le generalizăm, niciodată femeile n-au fost mai speriate decât acum, când au acces la informație. Ce vreau să zic cu asta este că nu puteți pune anatema pe familia tradițională pe baza unor știri de presă. Și nici pe baza propriei copilării, proiectate în afară.
Evident, chiar și un singur caz de violență domestică este prea mult – dar dacă procentul lor e mic, nu mai putem da vina pe familie, care vezi-Doamne ar predispune la abuzuri.
De altfel, însăși Lorena recunoaște că familia tradițională înseamnă (sau ar trebui să însemne în cazul ideal, ceea ce-i același lucru, că discutăm despre ce presupune ideea și noțiunea de familie) protecție și iubire atunci când spune „chiar de către taică-su, adică omul care ar fi trebuit să fie principalul ei sprijin în viață”. Păi da, pentru că tatăl asta ar trebui să fie și despre asta e familia, despre iubire, protecție și sprijin. Iar atunci când tatăl se manifestă cu totul altfel, problema nu e la familie, care e fix despre ce scrie Lorena aici, ci la natura violentă a respectivului bărbat. Că mai există și bărbați din ăștia, e adevărat. Dar problema e la ei.
Pe de altă parte, n-ați auzit niciodată de bărbatul care i-a spart capul concubinei, după care i-a violat fetița minoră? Sau de cel care și-a înjunghiat amanta? Sau de cel care o abuza sexual pe fiica iubitei? Am dat niște exemple fictive și generice, dar inspirate din cazuri reale de la „știrile de la ora 5” în care nu era vorba de familii tradiționale. Mergând pe logica Lorenei, la auzul unei știri cu titlul „Tânărul și-a bătut cu sălbăticie iubita, care a ajuns în stare gravă la spital. Cei doi erau într-o relație de 3 ani, fără a fi căsătoriți”, aș putea și eu să întreb: cum va mai avea vreodată curaj acea fată să se integreze într-o relație de cuplu situată în afara căsătoriei și a familiei tradiționale? Cum? Că uite ce i-a făcut iubi, cu care nu era căsătorită!
A, nu există nicio cauzalitate între statutul de necăsătoriți al celor doi și tragicul eveniment? Păi idem și dincoace. Violența (chiar domestică, familială) nu derivă din faptul că ai o familie (fie ea și tradițională). Un om violent este un om violent. Nu contează ce crede el că îl legitimează (faptul că și-a trecut iubita pe numele lui la notar sau că doar împarte câteva ore din zi cu ea, fără a fi căsătoriți); o va trata fix la fel iar ea îi va datora fix aceleași lucruri, din exact aceleași motive stupide și neîntemeiate. La fel cum un bărbat tandru și iubitor va fi tandru și iubitor atât cu iubita, cât și cu soția, atât într-un cuplu tradițional, cât și într-un cuplu de orice alt fel. De vină nu este „familia tradițională”, care chipurile (în viziunea Lorenei) ar încuraja astfel de comportamente inumane. De vină este vinovatul. Care era un derbedeu încă din liceu și care a fost violent și cu prima lui prietenă, înainte să se căsătorească.
Așadar, cele două chestiuni (actul de violență și existența familiei tradiționale) sunt unrelated (în sensul că prima nu este cauzată de a doua), iar alăturarea lor este cusută cu ață albă. Chiar dacă, în viziunea tatălui, faptul că este „capul familiei” îi dă dreptul să facă ce vrea. Căci nu toți tații cred asta; ba chiar, statistic vorbind, numărul lor este mic. Poate alt părinte crede că simpla paternitate îi dă dreptul să facă ce vrea cu fiica lui, care va fi copilul lui până la moarte, indiferent unde și cu cine va locui. De vină o fi în cazul ăsta paternitatea? Sau poate Dorel crede că simplul fapt că este purtător de penis îi dă dreptul s-o altoiască pe Maricica, care-i femeie. Scoatem penisul vinovat principal? La fel cu familia (tradițională).
Dar, cum spuneam: atunci când începi să vezi aproape exclusiv abuzuri, prima și cea mai importantă victimă a lor devine propria ta ființă. Sau invers.
Cred că Lorena se referea la argumentele aduse de persoanele anti-LGBT contra adopției de copii, de exemplu, și anume că “cum cresc ei acolo cu părinți care fac perversiuni sexuale”, sau, mai rău, a-i considera pe toți pedofili. În același timp glorificând “familia tradițională” în care ar trebui ei să crească. La fel cum tu scrii mai sus că nu familia tradițională este responsabilă pentru abuzuri, aceeași prezumpție de nevinovăție trebuie acordată și familiilor non tradiționale, care tot protecție și dragoste vor să ofere.
Și da, a fi abuzat de mic te face mai precaut în a-ți face o familie, de orice fel, și cu atât mai puțin ca cea în care ai crescut.
Well, bun venit pe blog.
Nu pot vorbi în numele altora, așa că o să-ți răspund în nume personal. Nu glorific familia tradițională, dar consider că la baza ei se află iubirea, armonia, siguranța, prietenia, buna înțelegere etc. Pentru că asta înseamnă, de fapt, o familie: un mediu armonios, o grădină propice cultivării fericirii în cuplu și dezvoltării în siguranță a copiilor. Mai departe, n-am nimic împotriva cuplurilor de alte (dez)orientări sexuale, fiecare fiind liber să facă ce vrea, inclusiv chestii pecare eu le-aș considera denaturate, dar, pentru că preferințele mele nu corespund cu ale lor, aș fi încântat să nu-mi fie băgate pe gât prin massmedia, în filme, în seriale (practic tot ce se produce la ora actuală la Hollywood), prin declarații politice, prin parade etc. Adică, ce face societatea mai nou. Pentru că nici eu nu încerc să-i bag altuia pe gât convingerile mele de natură intimă. Iar aici, pe blog, unde mai scriu despre ele, e cu intrare voluntară.
În ce privește adopția de copii, cred că orice copil are nevoie de un model patern și de unul matern (chestie care ține de niște nevoi și tipare psihologice profunde) în lipsa cărora pot rezulta anumite dezechilibre psiho-emoționale. Modele pe care un cuplu homosexual nu le poate oferi decât parțial. Aici ar fi mult mai multe de discutat, dar, pe de-o parte, eu nu am vociferat împotriva acestor adopții (ci doar îți spun acum părerea pentru că ai adus subiectul în discuție), iar pe de altă parte, indiferent cât de mult ar fi vociferat alții, ăsta nu-i un motiv să pui în cârca familiei tradiționale o vină care nu-i aparține. Și cum subiectul de față nu îl constituie adopțiile de copii de către familii non-tradiționale, ci un caz de violență într-o familie tradițională, eu am comentat ceea ce consider că este o eroare de abordare și perspectivă din partea Lorenei.
Sigur că devii precaut. Conform unui proverb românesc, după ce te frigi cu ciorbă, sufli și-n iaurt. Dar de aici nu rezultă că supa sau iaurtul ar fi malefice.